Vladimir Pustan – Scrisoare in exil – Biserica Sion Graz 26 Ianuarie 2014

photo credit jakarta.hmcc.net

Ieremia 29:1-11

Iată cuprinsul epistolei, pe care a trimis -o proorocul Ieremia, din Ierusalim, către rămăşiţa bătrînilor din robie, preoţilor, proorocilor, şi întregului popor, pe cari -i dusese în robie Nebucadneţar, din Ierusalim la Babilon,
2 după ce împăratul Ieconia, împărăteasa, famenii dregători, căpeteniile lui Iuda şi ale Ierusalimului, lemnarii şi ferarii au părăsit Ierusalimul.
3 Le -a trimes -o prin Eleasa, fiul lui Şafan, şi prin Ghemaria, fiul lui Hilchia, trimeşi la Babilon de Zedechia, împăratul lui Iuda, la Nebucadneţar, împăratul Babilonului. Ea cuprindea următoarele:
4 ,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, către toţi prinşii de război, pe cari i-am dus din Ierusalim la Babilon:
5 ,Zidiţi case, şi locuiţi-le; sădiţi grădini şi mîncaţi din roadele lor!
6 Luaţi-vă neveste, şi faceţi fii şi fiice; însuraţi-vă fiii, şi măritaţi-vă fetele, să facă fii şi fiice, ca să vă înmulţiţi acolo unde sînteţi, şi să nu vă împuţinaţi.
7 Urmăriţi binele cetăţii, în care v’am dus în robie, şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentrucă fericirea voastră atîrnă de fericirea ei!
8 Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Nu vă lăsaţi amăgiţi de proorocii voştri, cari sînt în mijlocul vostru, nici de ghicitorii voştri; n’ascultaţi nici de visătorii voştri, ale căror visuri voi le pricinuiţi!
9 Căci ei vă proorocesc minciuni în Numele Meu. Eu nu i-am trimes, zice Domnul.„
10 Dar iată ce zice Domnul: ,,De îndată ce vor trece şaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi, şi voi împlini faţă de voi făgăduinţa Mea cea bună, aducîndu-vă înapoi în locul acesta.
11 Căci Eu ştiu gîndurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.

Vladimir Pustan Graz 2014Am venit sa va vorbesc despre aceasta scrisoare, pe care sunt convins ca Dumnezeu o mai scrie inca odata pentru voi, aici la Graz. Daca ar fi sa vina un prooroc, cred ca Domnul i-ar pune pe inima si in minte sa spuna lucrurile acestea. La 21 de ani, Dumnezeu ii da slujba profetica lui Ieremia. Si nu numai ca Dumnezeu ii da o slujba profetica, dar ii spune ceva apasator, „Du-te si spune-le celor din Babilon care… Si care, ce faceau? Au stat intr-o tara straina, crezand ca vor sta cateva zile. Batranii vostri, parinti vostri, cei care au venit aici in Austria, au venit pentru cateva luni de zile. In Spania si in Italia se merge pentru cateva luni de zile. Te duci, castigi cativa bani, te intorci acasa. Dar lunile s-au facut ani. Copiii s-au nascut si au inceput sa mearga la scoala. Si dintr-o data, o dilema. Ce facem? Ii lasam, pana la urma sa invete nemteste? Plecam acuma in Romania, dar n-avem bani suficienti? Ati inceput sa va obisnuiti aici. Ati inceput, nu zic sa va ‘placa’ aici, ci sa va obisnuiti.

Vedeti, proorocii de acolo prooroceau, „Plecam acasa.” Va garantez ca e o proorocie extraordinara asta, de bine. In momentul cand un prooroc iti prooroceste de bine si iti spune, „Calea ta e buna,” il bati pe spate. Aici, de ex. i-a spus ca ‘nu veti mai sta mult in Babilon. Stati linistiti.’ Intra-devar, am invatat/ ati invatat limba lor din pacate. Copiii vostri se casatoresc cu fetele babilonience. Sunteti toata ziua cu capul in filmele care le vad babilonienii, cantati muzica lor, cititi cartile lor, va duceti prin magazinele lor, sunteti bine in Babilon. Dar sa stiti ca e de scurta durata acest Babilon. Duceti-va, pregatiti-va luati-va geanta in spate, luati-va bilete de avion, pentru ca veti pleca de aici.

Si vine Ieremia cu o scrisoare traznet si le spune cu totul altceva. „De cati ani sunteti in Babilon?”
„De doi ani.”
„Pregatiti-va, ca mai stati 68 de ani. Cei mai multi dintre care asculta proorocia mea,” zice Ieremia, „veti fi ingropati in Babilon.” Deci, veti muri in tara asta.
Dumnezeu ne scrie o scrisoare in dimineata asta pentru Biserica din Graz. Principiile sunt universal valabile. Ce vrea Dumnezeu de la voi? Eu stiu ca mi-e mai greu sa predic in Austria decat in Spania, predica aceasta, pentru ca in Spania, Italia, acolo unde nu sunt Romani decat din ultimii 10 ani, e mai usor de plecat. Gandul cu tara, inca-i mai bantuie pe multi. Si-au facut case in Romania, ca au zis ca se vor mai intoarce. Nu s-au mai intors la ele. Cand ma duc si ma interesez de copiii lor, imi dau seama ca vorbesc englezeste. Copii sunt la scoala acolo, si-au luat imprumuturi pe ani de zile, si-au luat casa, in momentul in care te-ai hotarat sa te bagi in banca pentru 25 de ani, nu te mai gandesti sa pleci poimaine, nu? Logic. Cea mai buna asigurare de a ramane pe loc este  banca.

Ce va cere Dumnezeu intr-o lume care nu-i a voastra? O sa va spun ceva. Cand o sa va simtiti bine in Austria, dvs. aveti o problema in inima. Cand o sa va simtiti bine [si] in Romania, aveti o problema. Noi nu ne putem simti bine pe pamantul acesta, nicaieri. Ati cautat fericirea, dar sa nu va simtiti bine. Casa noastra e sus. Aici suntem straini si calatori. Aici plangem si ne platim impozitele. Aici muncim, dar nu-i casa noastra. Lepadati mentalitatea asta de oameni care trebuie sa aveti pamantul. Dumnezeu ne-a pregatit noua cerul.

A venit la mine la usa, intr-o zi, doua femei. „Stiti, noi…” Stiam eu. Automat stii, cand iti merge tie cel mai bine in viata, iti apare la usa doi martori a lui Iehova, [chiar] cand te-ai bucura si tu de viata asta.
Apare si zice, „Vreau sa va duc o veste buna.”
„Mie???? La voi, 144,000 de oameni in cer e o veste buna, cand in Biblia mea sunt miliarde care poate sa mearga in cer? Voi aveti cerul limitat cu 144,000. E cat un teren de fotbal.” Vestea buna e ca Dumnezeu vrea sa ajungem acolo, dar sa nu ne placa pamantul. Vestea trista e ca inca mai avem de stat aici. Cand vine rapirea? Nu stiu. Ce sa faceti in timpul asta, pana vine Domnul?(11)

Ce sa facem pana vine Domnul?

1. Trebuie sa fiti credinciosi in viata de zi cu zi. Vedeti vers. 5 & 6, ce le spune Dumnezeu, ‘5 ,Zidiţi case, şi locuiţi-le; sădiţi grădini şi mîncaţi din roadele lor! 6 Luaţi-vă neveste, şi faceţi fii şi fiice; însuraţi-vă fiii, şi măritaţi-vă fetele, să facă fii şi fiice, ca să vă înmulţiţi acolo unde sînteţi, şi să nu vă împuţinaţi. Intotdeauna, cand un prooroc vine,  sa-ti prooroceasca ceva sau sa-ti dea o solutie pentru ceva de obicei, solutiile incep cu 7 zile de post, 7 barbati si noi ne-am astepta sa fie niste solutii spirituale, sa facem asta, sa facem cealalta. Domnule, vine proorocul si le zice, „Ziditi-va case, saditi-va vii,, insurati-va, faceti nunta. Ce vedeti dvs. ceva spiritual aici? Sa-ti faci casa si sa faci prunci. Nimic spiritual.  Si totusi Biblia zice ca e.

Ascultati-ma. Stiti in ce lume traim acuma? Intr-o lume in care familia e facuta praf. Traim intr-o lume in care e ceva consensual totul. Se trezesc copiii ca au doua mame sau doi tati acasa, nu mai stiu. Au ajuns ca si pe certificatele de nastere sau pe buletinele din Romania sa nu mai scrie numele tatalui si numele mamei, ca nu mai suna bine. Scrie doar numele parintilor, ca sa poata sa fie oricine. Ca sa se rupa ideea din cap ca familia este formata din  mama si din tata. Deci si la noi in Romania vine sfarsitul. Cand am fost in Suedia, in urma cu cativa ani de zile intr-o biserica, la o biserica suedeza mi-au spus ca pastorul lor e in puscarie de un an si trebuia sa vina saptamana viitoare. In Europa, in Suedia. Dar cum pastorul e in puscarie? M-am gandit  ca a furat casa de la biserica, cu bani, nu? Asa-i la noi, primul gand e asta. „Nu frate,” mi-au zis. „A zis ca homosexualitatea e de la Satana si au fost cativa homosexuali in sala, l-au filmat si i-au dat un an de zile.” Trebuia sa iasa din puscarie; eu am plecat acasa. Nu are multi membri, desi la un moment dat, biserica penticostala suedezaera mare, dar s-a facut praf si pulbere cand s-au bagat in politica. Sunt de vanzare bisericile in Suedia. Erau vreo 20 in biserica, oameni hotarati si pastorul, om hotarat. Acuma, erau cu totii curiosi sa vada ce va zice dupa un an de puscarie. Eu stiu povestea de la ei din biserica. La prima predica, cand a venit, iarasi au venit homosexualii cu camera si ziaristii toti si a venit si el si a zis, „Fratilor, stiti ca am stat un an de zile la Bahamas inchis. Am avut parte sa pregatesc predici cate vreau eu. Am intrat in puscarie pentru ca am zis ca homosexualitatea e de la Satana, de la diavolul, nu de la Dumnezeu. Ei bine, vreau sa va spun ca nu m-am razgandit.” Iarasi l-au filmat, iarasi l-au dus. Va rog sa notati asta… in Europa noastra libera. Europa noastra libera, fara Dumnezeu. Libera de tot.

Atunci, ce zice Biblia? Sa fiti voi normali, in Graz. Va trebui sa demontati un mit. Generalizarea, cum am vorbit aseara, ca Romanii sunt harnici, dar crestinii, in mod special: case curate, copii, famili puetrnice. Cea mai mare evanghelizare pe care o puteti face voi, stiti care este? Duminica dimineata sa va vada masinilie parcat pe aici, familiile coborate din masina, sotul, sotia cu bibliile susuoara, pruncii dupa voi si intrati in biserica.

Iosua a spus-o clar. „Voi faceti ce vreti voi. Dar, cat despre mine si despre casa mea, noi vom sluji lui Dumnezeu.” Adica, noi vrem sa-i fim credinciosi lui Dumnezeu in viata de zi cu zi. Biblia zice ca fie ca mancam, fie ca bem, fie ca facem orice altceva, sa facem ca pentru Domnul. Voi nu lucrati pentru patroni, asta vreau sa intelegeti voi. Romanii, crestinii, nu lucreaza pentru patroni. Ei lucreaza pentru Dumnezeu. Patronii nu au angajati oameni, ci patronii au angajati ingeri. Voi trebuie sa pricepeti ca Dumnezeu si oamenii va judeca, nu dupa Duminca, ci pentru zilele care urmeaza. Voi trebuie sa fiti credinciosi in lucrurile marunte si obisnuite ale vietii. M-am dus cu un frate la Evanghelizare in Romania in zilele acestea, am oprit la Peco si am luat ceva apa si cafea si ne-a dat inapoi de 5 ori mai mult decat i-am dat noi bani. A crezut ca a fost bancnota mai mare. La care i-a spus, „Doamne, ati gresit.”
„Ba, n-am gresit.”
„Ba ati gresit, Doamna.” Aia se certa, ‘cum, pe mine ma faceti gresita?’
I-a zis, „Mi-ati dat de cateva ori mai mult decat banii care vi i-am dat.” La care, ea a palit.
Zice, „De cand lucrez aici, de 8 ani, nimeni n-a mai venit sa spuna lucrul asta. Voi de pe ce lume sunteti?” Din ce lume trebuie sa fiti voi aici? Cinstiti, oamenii trebuie sa stie ca sunteti de cuvant.

2. Implicati-va activ in societate.  Acesta este al doilea lucru pe care Ieremia il spune. 22:41

Vladimir Pustan Sion Graz 26-01-2014
Ce sa facem cu Isus

VIDEO by Muresan Calin

Ce e NOU la PAGINA Vladimir Pustan

Beni Faragau – Cum ne crestem copiii? (Slujirea in Familia Crestina 4, 5) FRCPS Seattle 25 Ianuarie 2014

Beni Faragau frpcs 4

(4) Cum ne crestem copiii?

Legamantul se incheie cu Dumnezeu. Da-urile pe orizontala au fost spuse unul celuilalt, au fost spuse societatii in care traim,plecand de la parinti si terminand cu certificatul de nastere. Dar cand vii la altar, atunci vorbesti cu Dumnezeu. In prezenta Sa si spre slava Sa, hotarasc sa iau in casatorie sau accept sa iau in casatorie. Lucrul acesta este important pentru ca cel cu care ai incheiat legamantul devine stapanul tau. Eu spun tinerilor, „Daca vrei binecuvantarea lui Dumnezeu la altar, iei relatia dintre sotia ta si tine si o pui in mainile lui Dumnezeu. A fost ideea Lui si ea trebuie traita dupa Cuvantul Lui si nu poti face nimic in relatia respectiva mai intai sa-L intrebi pe El. De aici deriva primul principiu cu care am plecat la drum. Suntem chemati sa ne dam robi lui Hristos pentru cei din casa noastra, si robi pentru cei din casa noastra pentru Hristos. Sunt doua lucruri complect diferite. Robul intotdeauna implineste voia stapanului. Ori, daca Hristos este Stapanul, atunci ne supunem unii altora in frica lui Hristos.

Avem nevoie de curaj, disciplina si intelepciune. Asa cum pocainta incepe cu un moment in care te pui la poalele crucii si iti marturisesti pacatul si spui Domnului Isus ca ai nevoie de El si ca n-ai cu ce plati intrarea in imparatia Lui. Asta iti cere curaj. Dar dupa ce ai intrat pe poarta, ai de umblat pe cale, cu Domnul Isus pana la sfarsit. Si El este dispus sa te insoteasca, sa fie pe drum si aici este nevoie de disciplina: sa stai de vorba cu El, sa cunosti voia Lui. Si dimineata, dicutam cu fratii ca intr-o viata aglomerata trebuie sa inveti sa rascumperi vremea, cu alte cuvinte, sa-ti faci timp pentru lucrurile esentiale si importante. Dar dupa ce ai povestit cu Hristos si vrei sa comunici sotiei tale sau copiilor tai ce ai de comunicat, ai nevoie de foarte multa intelepciune sa vorbesti ce trebuie, cand trebuie, si cum trebuie. Si pentru asta, nu poti sa intri cu cizmele in viata celuilalt, ci trebuie sa te rogi ca Dumnezeu sa deschida o usa de cuvant in inima celuilalt.

Am vorbit apoi despre conditiile conlucrarii impreuna cu Hristos. Domnul Isus a zis, „Luati jugul meu asupra voastra. Dragii mei, El nu ne arunca un jug in gat, ci El ne cheama in jugul Lui. Jugul are doua parti. Si de aceea, pe o parte este Domnul Isus, pe de-o alta parte suntem noi. Dar ca sa poti conlucra cu Dumnezeu in implinirea planurilor Lui in si a celor din familia ta,  ai nevoie de smerenie, blandete, indelunga rabdare si ingaduinta. Prin smerenie recunoastem ca familia nu-i ideea noastra, deci ea nu functioneaza  dupa regulile noastre, dupa regulile mamei si a tatalui, ci functioneaza dupa regulile lui Dumnezeu. Blandetea, in schimb, inseamna curajul si puterea de a iesi din competitia de sine. Dumnezeu m-a facut diferit de sotia mea. Noi suntem complementari si nu concurenti. Nu ne scoatem ochii. Noi nu suntem identici. Noi suntem, ea jumatatea mea si eu jumatatea ei. De aceea, blandetea ne ajuta sa recunoastem diferentele si sa le transformam in resurse, nu in piedici. Dar dupa ce am trecut de aceste faze, pe drum avem nevoie de indelunga rabdare si ingaduinta, pentru ca nici unul dintre noi nu suntem  terminati. Si unul si altul poate gresi, si unul si altul are nevoie de iertare, si unul si altul trebuie sa invete sa acorde iertare, sa ne ingaduim unii pe altii, sa ne iertam unii pe altii cum ne-a iertat Domnul Isus.

M-am dat rob lui Hristos pentru cei din casa mea. Am inteles conditiile pe care mi le cere Hristos. Si data trecuta am vorbit despre ‘La ce ne cheama Domnul Isus’. Care-i lucrarea la care El ne cheama. Si am vazut ca Dumnezeu ne-a asezat pe unul langa celalalt, ca sa ne ajutam in dezbracarea omului vechi si imbracarea omului nou. Fratii mei, Dumnezeu nu ne-a ales dinainte de intemeierea lumii, Dumnezeu, desi suveran, nu poate sa treaca prin bancile bisericii sa zica, „Pe tine te aleg, pe tine nu te aleg.” Nu poate sa faca lucrul acesta. Ca sa ma poata mantui pe mine Dumnezeu, trebuie sa se mantuiasca pe Sine din fata oricarei acuzatii. In rai se intra pe poarta din fata. Cel care ia biletele este dracu in persoana, spunea cineva. Nimic intinat nu va intrea acolo. Si de aceea, viata de familie este harul pe care Dumnezeu ni-l da, sa nu ramanem oamenii vechi care ne-am nascut, ci prin Duhul lui Dumnezeu, care se arata prin unul spre folosul celuilalt, pas cu pas, sa dezbracam omul vechi, sa imbracam omul nou. Inainte de intemeierea lumii, Dumnezeu a hotarat cum sa arate mireasa lui Hristos. Si daca tu astepti procesul sfintirii, vei fi intre cei alesi. Nu uita, sunt multi chemati, putini alesi. Dumnezeu nu ne alege la sfintire, ci prin sfintire. Dezbracarea omului vechi si imbracarea omului nou este metoda lui Dumnezeu a sorta pe cei alesi de cei nealesi. Stiu ca am intrat pe un teren minat intr-un fel si complicat  de teologie si alta data, poate, putem vorbi mai mult despre asta. Dar ce vreau sa subliniez este ca daca nu cautam pacea cu toti si sfintirea, nu-L vom vedea pe Dumnezeu. E plin satul vostru de biserici care nu mai vorbesc despre pacat, numai vorbire pozitiva. Vreau sa va spun: daca n-ar exista pacatul, n-ar exista nici Hristos. Din pricina pacatului, Fiul lui Dumnezeu a trebuit sa dezbrace  slava Sa si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. Si a platit pacatele noastre, nu ca sa ne lase pacatosi. Dragii mei, ceea ce ma impresioneaza este  e ca Dumnezeu o primeste pe curva Rahav si desi era la poarta cetatii, si o ia Dumnezeu de acolo, n-o lasa acolo, o ia si o include in genealogia Domnului Isus Hristos si o transforma intr-o sfanta. Si asa ne primeste pe fiecare dintre noi. Dar ne primeste tocmai ca sa intram in procesul dezbracarii omului vechi si a imbracarii omului nou. Cine ma cunoaste mai bine, cine ma poate ajuta mai bine decat sotia mea? Sau sotia ta? Sau sotul tau? Asta este rostul familiei: sa ne faca sfinti, nu fericiti. O, dezbracarea doare. Si imbracarea doare, pentru ca ne-am obisnuit cu vechiturile de pe noi.

Urmatoarele doua cuvinte sunt dezbracare si imbracare. Acestea sunt porunci, dragii mei. ‘Sa va dezbracati de omul cel vechi care se strica dupa poftele inselatoare, sa va imbracati cu omul cel nou, dupa chipul lui Dumnezeu de-o neprihanire si o sfintenie pe care o da adevarul. De aceea, .. si urmeaza doua oglinzi pe care le avem inaintea noastra. Intr-o oglinda, verifici cat de mult semeni cu Dumnezeu. In cealalta oglinda, verifici cat de mult ai ramas intr-o asemanare  a diavolului. Sa vezi omul cel nou, este chipul lui Dumnezeu. Omul cel vechi este chipul lui Satan. Daca inmultim in familie lucrarile neroditoare ale intunericului, familia se transforma in locul de domnie a celui rau. Daca in schimb, inmultim in familie lucrarile roditoare ale luminii, atunci familia se transforma in templu Sfant pentru Domnul, intr-un loc al prezentei lui Dumnezeu. Si am terminat aseara, vorbind despre libertatea pe care Dumnezeu a dat-o fiecaruia dintre noi , sa aleaga intre viata si moarte, intre binecuvantare si blestem. Cu alte cuvinte, tu alegi ce vei face din familia ta. N-o poti face prin eforturi proprii, de aceea Pavel se roaga ca Dumnezeu as ne deschida ochii sa pricepem nemarginita marime a puterii lui Dumnezeu care lucreaza pentru noi credinciosii. „Ti-am pus inainte viata si moartea, binecuvantarea si blestemul,” spune Dumnezeu poporului Sau inainte  de a intra in tara. Alege viata, ca sa traiesti si sa ai viata din belsug, pe care vrei Domnul Isus sa o aduca.” Cum alegi viata? Iubind pe Domnul Dumnezeul tau, ascultand de glasul Lui si lipindu-te de El. Asa alegi viata. SI cand asculti de glasul Lui , sabia aceea, care e mai taietoare ca o sabie cu doua taisuri patrunde pana acolo ca desparte  sufletul si duhul, incheieturile si maduva, gandurile simtirile inimii si in felul acesta suntem transformati din treapta in treapta, dupa chipul si asemanarea Mirelui nostru si a Tatalui ceresc.

(4) Cum ne crestem copiii?  Partea I-a

Cum isi va tine tanarul curata cararea? Ma gandesc la copiii mei, la copiii tai, „indreptanduse dupa Cuvantul Tau.””Strang Cuvantul Tau in inima mea, ca sa nu pacatuiesc impotriva Ta. Spuneti-mi ce ne dorim din caminul nostru, din familia noastra? Psalmul 119:59 Mă gîndesc la căile mele, şi îmi îndrept picioarele spre învăţăturile Tale. 60 Mă grăbesc, şi nu preget să păzesc poruncile Tale.

V-ati gandit vreodata de ce ne da Dumnezeu copii? Nu sa facem din ei doctori si ingineri. Nu, dragii mei, sa le facem case, sa le cumparam masini. Daca le puteti face, bucurati-va. Mie, mama mea nu a putut sa-mi dea nimic din toate acestea. Copiilor mei n-am putut sa le dau avere. Tot ce am putut sa dau copilului meu care a venit in Statele Unite  a fost sa-l iert de o datorie de $3,000, pentru ca mi-a zis, „Tata, imprumuta-mi $3,000 sa fac niste bani cu ei. I-a facut praf pe toti si dupa ce i-a facut praf s-a insurat si a zis, „Uite, cadoul meu de nunta este sa-ti stergi din minte datoria.” Asta am putut face pentru ei.

Dar dincolo de ce poti face sau nu poti face pe plan material, Dumnezeu ne da harul largirii Imparatiei lui Dumnezeu prin proprii nostri copii. Si asta este responsabilitatea de care as vrea sa vorbim in seara aceasta: Unde vrei sa-ti cresti copiii si sa-ti vezi copiii? In rai sau in iad? Deci, daca vrem sa ne vedem copiii in rai, ascultati ce spunem cand ii aducem la biencuvantare:

22 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
23 ,,Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi spune-le: ,Aşa să binecuvîntaţi pe copiii lui Israel, şi să le ziceţi:
24 ,Domnul să te binecuvinteze, şi să te păzească!
25 Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine, şi să Se îndure de tine!
26 Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine, şi-să-ţi dea pacea!
27 Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvînta.„

Ce inseamna sa pui Numele Domnului peste copii? Fratilor, religia crestina nu e religie a mantrelor, zicem cuvinte si cuvintele creaza minuni. Toate cuvintele au putere si forta. Ce inseamna sa pui Numele Domnului peste copii tai? E mai mult decat sa-i duci la un serviciu de binecuvantare. Lucrul acesta se intampla dealungul vietii in casele noastre. Atunci cand in relatiile din familie exista minciuna, hotie, amaraciune, manie, iutime, strigare, neintelegeri, certuri, dezbinari, clevetire, rautate, curvie, necuratie, lacomie de avere, betie sau lipsa cumpatarii, vorbire nechibzuita, vorbire stricata, gume proaste, cuvinte porcoase, cand acestea sunt presente in casa noastra, stiti ce facem? Punem numele lui Satan peste copiii nostri. Mi se zbarleste pielea pe spate daca ma fac vinovat de lucrul acesta. Dar spuneti-mi, exista manie in familiile noastre? Ne e rusine sa recunoastem. Dimineata vorbind despre importanta transparentei, da, dragii mei, v-am spus ca sotiei mele i-a trebuit 3 fractiuni de secunde sa spuna, „Beni, mai ai zdrentele maniei in viata ta si a strigarii. Trebuie sa le dezbraci.” Eu n-am putut zice, „Nu-i asa.” Si a trebuit sa fiu deschis impreuna cu sotia mea, in fata copiilor mei.

Deci, pui numele lui Dumnezeu atunci cand torni imparatia lui Dumnezeu peste ei. Dar astea de aici, care le-am insirat, astea nu tin de imparatia lui Dumnezeu. Astea tin de imparatia celui rau. Daca aseara am plecat de aici, zicand, „Vreau sa dezbrac omul vechi, vreau sa ma las ajutat, vreau sa ajut, daca ati luat in serios aplicatia, atunci, practic, noi am intrat in procesul transformarii familiei noastre in Imparatia lui Dumnezeu, in locul in care Dumnezeu sa fie prezent si ca El sa domneasca.

Ca sa punem Numele Domnului peste copii nostri, in relatiile dintre familie trebuie sa cultivam:

Adevar, cumpatare, harnicie, generozitate, bucurie, seninatate, blandete, bunatate, credinciosie, curatie, multumire, indelunga rabdare, vorbire cu har spre zidire, vorbire linistita, vorbe chibzuite, vorbire cu psalmi, stapanire de sine.

Asteptarea lui Dumnezeu nu este sa aducem copii pe lume, ci ca sa largim Imparatia lui Dumnezeu cu copiii nostri. Dragii mei, cine din copiii acestei tari are mai mare posibilitate de a ajunge in Imparatia lui Dumnezeu, decat copiii unuia care zice ca crede in Dumnezeu, care traieste in ascultare de Dumnezeu. In felul acesta, noi turnam Imparatia lui Dumnezeu peste copiii nostri, chiar daca n-avem nici un fel de posibilitati materiale si crestem in cea mai crunta saracie. Si atunci, nimeni nu ne poate opri ca pruncii nostri  ca-L iubim pe Domnul si ca credem ceea ce spunem si traimin lumina a ceea ce spunem.

9. Ascultare  10. Educare

Copiilor, Dumnezeu le cere ascultare. Parintilor, Dumnezeu le cere educare- creşteţi -i, în mustrarea şi învăţătura Domnului.

Efeseni 6:1-3
Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.
2 ,,Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta„ -este cea dintîi poruncă însoţită de o făgăduinţă-
3 ,,ca să fii fericit, şi să trăieşti multă vreme pe pămînt.`
4 Şi voi, părinţilor, nu întărîtaţi la mînie pe copiii voştri, ci creşteţi -i, în mustrarea şi învăţătura Domnului.

Oare cati dintre noi avem probleme cu neascultarea copiilor nostri? Traim zile cand doi parinti nu sunt in stare sa aduca la ascultare un singur copil. Cand te uiti la felul in care negociaza parintii cu copiii, astazi, n-au decat un an jumate  si ne joaca pe degete. Si noi nu stim ce sa facem cu ei.

(Din primele 22 min, mai sunt 38 de min)

25 ianuarie 2014

Din Seria Slujirea in Familia Crestina

Vladimir Pustan – Ce invatam de la Maria Magdalena – Biserica Sion Graz Ianuarie 25,2014

Marcu 16:9

Isus, dupăce a înviat, în dimineaţa zilei dintîi a săptămînii, S’a arătat mai întîi Mariei Magdalinei, din care scosese şapte draci.

Vladimir Pustan: Vreau sa va spun cate necazuri m-au batut de doua zile. Fratii tigani de la Toflea si de la Rugul Aprins din Romania, sunt cele 10 biserici in Romania care le au deschise, m-au invitat sa avem o conferinta. Ei intotdeauna o fac la Sovata. Dupa ce ne-am bucurat extraordinar si am luat hotarari mari, pe mine m-au inhatat politia in Sovata si mi-au luat masina  pentru ca nu aveam nu stiu ce acte la ea. Bun, deci am ramas fara  masina. Am venit de acolo cum am putut, m-au dus tot ei. Am mai avut o masina acasa, dusmanca vietii mele e masina aia. De cativa ani de zile numai rau imi face. M-a dus pana in Viena. In Viena n-a mai vrut. Acuma e in Viena. E pentru prima data in viata mea cand e intr-o slujba la biserica, ma uit la telefon. Mi-a ramas un frate acolo, la masina si mi-a trimis un mesaj incurajator: Cred ca-s injectoarele. Sunt cu nevasta mea aici, Florica. ea ma ajuta foarte mult la Centru si a luat de pe spatele meu lucrul asta. Face o treaba foarte buna, mai ales ca are si patru copii acasa. Zic ca-i are ea, pentru ca eu ma ocup mai putin de ei.

Vladimir Pustan

 Suntem in zilele acestea la Graz, e prima mea iesire dupa 2 1/2 luni. Dumnezeu a ingaduit sa trec prin niste necazuri trupesti extraordinare. Bolnav cu inima, tocmai in anul in care trebuie s aimplinesc 47 de ani. Inima mi-a cedat. Dupa ce s-a uitat medicul la inima mea m-a intrebat cum e? [A zis] „in primul rand e pacatoasa. Si e batrana pastore, ii batrana.” Doresc din toata inima ca Dumnezeu sa ne dea o inima tanara zilnic, pentru ca pe dinafara putem arata… chiar acuma cand am intrat pe poarta m-a incurajat un frate si mi-a zis, „Frate, ce ai imbatranit.” Bine.

As vrea sa va spun despre versetul asta, despre versetele astea, ati auzit de ce in sfanta Scriptura, sau vi s-a spus ceva de ce sunt puse texte in paranteze? Sa nu cumva sa credeti ca sunt adaugate mai tarziu. Ele au fost lasate acolo de cand s-a scris sfanta Scriptura si ucenicii au scris lucrurile acestea: Matei, Marcu. Ioan si Luca. Dar biserica cand a incheiat canonul biblic dupa 100 de ani, li s-a parut ca e prea de tot. Fie ca biserica adaugat un cuvant ca si la „acest soi de draci nu iese decat prin rugaciune”.  Si biserica a adaugat ciudat, cuvantul „post”. Nu scrie in original cuvantul asta. Cristos nu vine si spune ca sunt unii draci care ies afara numai prin rugaciune si altii mai specializati care ies prin rugaciune si post. Nu. Biblia e atenta la amanunte si spune foarte clar. Cu diavolul e aceiasi lupta in fiecare zi. El nu are noutati. Pacatosii sunt noi. Diavolul e acelasi, sarpele cel vechi. Deci asta a adaugat biseric- postul. Asta nu inseamna ca e rau postul. E foarte bun. Dar sa nu cumva sa credeti ca postul dumneavoastra e (1) conditia mantuirii si (2) e reteta sigura ca sa scapati de – Nici vorba.

Un alt text in paranteza e in Ioan 8. Stiti de ce bisericii nu i-a placut Ioan 8. Cum adica sa ierte Cristos o femeie in starea asta? Isus Cristos vine si spune, o femeie pacatoasa- „Te osandeste cineva?” „Nu.” „Nici eu,” zice Isus. Urmatorul text e pus aici in paranteza, in seara asta. A zis biserica, punem in paranteza ca e prea de tot. Cand ati auzit ultima predica de aici? Ca nimeni nu poate sa creada ca pe femeia asta o numeste -apostol intre apostoli. Noi stim cu totii ca a avut o posteritate nedorita femeia aceasta, Maria. O sa vedeti ca nu o sa vorbesc doar pentru femei in seara asta. Dar a avut o posteritate nedorita, mai ales in ultimii ani si mai ales datorita cartii lui Dan Brown- Codul lui DaVinci.

VIDEO by Muresan Calin

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari