Fragmente din predica de la Renovatio -31 iulie 2016 – Florin Ianovici

Renovatio Florin Ianovici

Fragmente din predica de la Renovatio -31 iulie 2016 –

Dacă te-au ajuns din urmă necazurile, dacă îngrijorarea îți strange inima în ziua de azi, dacă răutatea celor din jur e mare, atunci spune împreună cu mine: Plangerile lui Ieremia 3:21 „Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde: ” 22 „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ” 23 „ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! ” Să știi că orice răutate a oamenilor se topește prin bunătatea Domnului Dumnezeu.

Dacă te simți singur, izolat și fără nicio urmă de sprijin sau ajutor, dacă cei dragi ție nu pot simți durera sufletului tău, spune alături de mine: Psalmii 142:1 „Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul. 2 „Îmi vărs necazul înaintea Lui şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui. ” Stai de vorbă cu Acela care te ascultă și care are toată puterea de a schimba orice din viața ta.

Dacă ești judecat de cei din jur, dacă oamenii care se cred credincioși te critică și te jignesc pentru ceea ce ei cred că sunt slăbiciunile tale, dacă acolo unde trebuia să găsești pace și mângăiere ai găsit tulburare și asprime, atunci spune alături de mine: 1 Timotei 6:6 „Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. ” 1 Timotei 6:7 „Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. ” Să ne smerim sub mâna tare a lui Dumnezeu pentru ca, la vremea Lui, El să ne înalțe.

Mă rog lui Dumnezeu ca El să îți înalțe sufletul deasupra tuturor greutăților și să îți dea din bucuria Sa strălucită și negrăită.

Florin Ianovici

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari