Dr. Adina Portaru, ADF International, despre referendum: O iniţiativă perfect legală, la standarde româneşti şi internaţionale. „Răscrucea la care ne aflăm nu are decât două posibilități: subminarea voinței democratice prin tergiversări repetate sau protejarea căsătoriei”

Discursul d-nei dr. Adina Portaru, Avocat ADF International, Bruxelles, la Conferința Internaţională „Referendumul pentru căsătorie și familie. Analiză și implicații” organizată pe 25 aprilie 2017 la Palatul Parlamentului.

Preacucernici părinți,
Stimați Membrii ai Parlamentului,
Doamnelor și Domnilor,

Ne aflăm la o răscruce de drumuri în ceea ce privește căsătoria și familia. Și ne aflăm cam de mult timp…

A trecut mai bine de un an de când trei milioane de cetățeni români au semnat în sprijinul protejării căsătoriei ca uniune dintre bărbat și femeie în Constituția României – cea mai mare susținere democratică pentru un asemenea demers cetățenesc. Au trecut mai bine de 10 luni de când Curtea Constituțională a României a avizat pozitiv, în mod unanim, această inițiativă cetățenească. Au trecut mai bine de 5 luni de când s-a preconizat organizarea referendumului. Și, recent, atât Camera Deputaților, cât și Senatul au declinat votul în plen, din motive de competență.

Dar acest proiect nu poate să rămână latent la infinit… și nu are cum să moară tacit. Tema sa este mult prea importantă, iar susținerea democratică mult prea mare.

Fiind o asociație internațională de avocați, ADF international a susținut demersul Coaliției pentru Familie și a depus un memoriu în acest sens la Curtea Constituțională a României.

ADF International se află astăzi în Parlamentul României pentru a tranșa problema legalităţii demersului Coaliției pentru Familie….

CITESTE TRANSCRIEREA INTEGRALĂ aici – http://stiripentruviata.ro/video-dr-adina-portaru-adf-international-referendumul-pentru-familie-cea-mai-mare-sustinere-democratica-din-istoria-recenta-a-romaniei/

Active News: INTERVIU: Adina Portaru, avocat ADF International: Jurisprudența Uniunii Europene și a CEDO susține clar că statele membre au libertatea să permită accesul la căsătorie doar cuplurilor de sex opus

adina-portaru-avocat-adf-international-foto-juridice-ro

Adina Portaru este avocat al ADF (Alliance Defending Freedom) International (sediul Bruxelles), una dintre cele mai importante organizații care apără libertatea religioasă în lume. ADF International are statut consultativ la Organizația Națiunilor Unite, acreditare la Parlamentul European, la Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. ADF International a intervenit și a consiliat în mai mult de 50 de cazuri în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

ADF International a oferit un punct de vedere Curții Constituționale din România atunci când a luat în discuție inițiativa Coaliției pentru Familie, pentru modificarea Constituției. Acest punct de vedere este disponibil aici.

Iată interviul pe care doamna Adina Portaru a avut amabilitatea să îl ofere cititorilor ActiveNews.

Reporter: ADF International dorește să protejeze căsătoria și familia. Dar ce este căsătoria, cum putem să o definim?

Simplu: uniunea dintre un bărbat și o femeie, soț și soție, tată și mamă. Aceasta este singura definiție obiectivă a căsătoriei care dă naștere la viață, care pune interesul copilului mai presus de dorințele adulților și care protejează dreptul fiecărui copil de a cunoaște și de a fi crescut de tatăl și de mama sa.

Ce părere aveți despre inițiativa Coaliției pentru Familie?

Este un demers civic legal, constituțional și constituie semnul unei democrații sănătoase. ADF International susține Coaliția pentru Familie. Am trimis o intervenție Curții Constituționale, recomandând acesteia să avizeze pozitiv inițiativa cetățenească pentru revizuirea Constituției.

Spuneți-ne mai multe despre partea legală. În media s-a argumentat că demersul Coaliției ar încălca drepturile omului și obligațiile impuse de UE.

Dimpotrivă, inițiativa Coaliției este în deplină concordanță cu drepturile omului și cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Acestea susțin clar că statele membre ale Uniunii Europene au libertatea să permită accesul la căsătorie doar cuplurilor de sex opus. Acest fapt nu constituie nici discriminare, nici limitare a dreptului la viață privată. Uitați-vă la cazurile Schalk și Kopf c. Austria, Gas și Dubois c. Franța, Chapin și Charpentier c. Franța, Maruko și Römer și veti vedea clar această poziție.

Dar în media s-a vorbit și de două cazuri recente la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, contra Italiei și a Greciei…

CONTINUARE aici – http://www.activenews.ro/stiri-social/INTERVIU-Adina-Portaru-avocat-ADF-International-Jurisprudenta-Uniunii-Europene-si-a-CEDO-sustine-clar-ca-statele-membre-au-libertatea-sa-permita-accesul-la-casatorie-doar-cuplurilor-de-sex-opus-138169

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari