Pavel Riviș Tipei, Moise Ardelean – Analiza evoluției Cultului Creștin Penticostal la Credo TV – VIDEO Transcript

Photo Agnus Dei captura

Photo Agnus Dei captura

Interviu cu Fostul Presedinte a Bisericilor Apostolice Penticostale din Romania, Pavel Rivis Tipei si actualul presedinte, Moise Ardelean. Interviu realizat de Iacob Berghianu, Credo TV.

 Pavel Riviș Tipei, Moise Ardelean –

Analiza evoluției Cultului Creștin Penticostal

Predarea stafetei a Cultului Crestin Penticostal

In data de 7 noiembrie, 2014, in cadrul Congresului Electiv al Cultului Crestin Penticostal de la Arad s-a procedat la predarea stafetei de catre d-l Pastor Pavel Rivis Tipei, Pastorului Moise Ardelean, ambii din Arad.

Intrebarea #1 – Berghianu: V-ati asteptat la o orientare al electorilor spre actualul presedinte al Cultului Crestin Penticostal si cum se face, in al doilea rand, ca tot de pe la Arad sunt presedintii Cultului Crestin Penticostal?

Pavel Rivis Tipei: Cred ca problema privind ” faptul ca de la Arad sunt presedintii Cultului Penticostal”, in primul rand, tine de Dumnezeu. In al doilea rand, probabil ca si orientarea unora, avand in vedere faptul ca la Arad a aparut prima biserica penticostala, la Paulis, ca la Arad, la Lipova, s-a stabilit marturisirea de credinta Penticostala, ca la Arad a aparut prima revista a Cultului Penticostal, ma gandesc ca toate acestea i-a facut pe unii sa se orienteze spre Arad, zicand ca cei mai acasa cu penticostalismul ar trebui sa fie acolo, la origine.

Berghianu: Aveti ceva de complectat? Doar aceasta istorie, leaganul penticostalismului romanesc la Arad e explicatia sau si oamenii de valoare care sunt acolo?

Moise Ardelean: Eu cred ca Dumnezeu este acel care a decis. In ce ma priveste pe mine sunt 100%, pentru ca mereu m-am rugat Domnului in felul urmator: „Doamne, daca este voia Ta sa fiu ales presedinte, sa fiu. Iar daca nu, nu.” Dumnezeu este suveran, controleaza inimile oamenilor si poate determina in momentul respectiv sa se voteze intr-un fel sau altul. Fara indoiala, Aradul inseamna mult in istoria miscarii penticostale din Romania si mereu oamenii se uita inspre Arad si se raporteaza la Arad. Cred totusi ca oamenii s-au orientat, dupa cum bine se stie si in cazul fratelui Tipei si in cazul meu, gandinduse intai, nu la faptul ca miscarea penticostala a pornit din Romania, ci gandinduse la persoane si evaluand, uitanduse la anumite lucruri. Pentru ca v-as da un exemplu.

In 1990, dupa revolutie, era un om extrem de important din Arad, la Bucuresti, pe care il apreciem si il iubim si acum, Pastorul Trandafir Sandru, si poate multi ar fi asteptat sa fi fost dumnealui ales presedinte atunci si n-a fost ales. A fost preferat fratele Emil Bulgar, un om de valoare bineinteles, care era dintr-un alt judet al tarii. Concluzionand, as spune: „E important ca suntem din Arad, dar in primul rand, conteaza voia lui Dumnezeu. Si parerea mea, cand oamenii au votat, s-au uitat intai la persoane si apoi la faptul ca suntem din Arad.”

Intrebarea #2 – Berghianu: Cati presedinti, dvs. stiti istoricul cel mai bine al Cultului Crestin Penticostal, de la infiintare pana acuma au fost? Si cati au fost de la Arad si cati din alte parti?

Pavel Rivis Tipei: Deci, Cultul Penticostal de la infiintare pana acuma a avut 5 presedinti: Gheorghe Bradin, Pavel Bochian, Emil Bulgar, Pavel Rivis Tipei si actualul presedinte, Moise Ardelean. Din cei 5, patru au fost aradeni. Iar, fratele Emil Bulgar era din jud. Hunedoara, dar tot comunitatea de Arad.

Statistica Religie 1 A http://www.insse.ro/Photo Agnus Dei

Intrebarea #3 – Berghianu: Suntem la inceputul lunii decembrie 2014 si cred ca chiar pozitionarea noastra in tim, intr-o astfel de luna, ne obliga sa privim si retrospectiv, sigur nu doar despre anul 2014, ci vrem sa privim cat se poate de larg. Ne pare rau ca timpul nu ne permite prea mult, si si prospectiv si in perspectiva, nu doar spre anul 2015, si spre cei 4 ani de mandat si de ce nu opt ani de mandat, cat permite statul Cultului Penticostal. Asa ca, haideti sa incercam nu o noua stare a natiunii, ci a Cultului Crestin Penticostal A Bisericii lui Dumnezeu Apostolica. Am pus la dispozitia dvs., va sunt cunoscute datele Institutului National de Statistica. Haideti sa vedem putin ce este cu acest Cult Crestin Penticostal, care in parte e cunoscut, in parte e necunoscut de catre marea majoritate a populatiei romaniei si chiar a Europei si chiar a Americii. Avem in vedere faptul ca televiziunea noastra se transmite si in America de Nord si in multe alte parti, chiar pe intreg mapamondul prin internet. Deci, daca binevoiti sa luam materialul pe care-l avem la dispozitie. Avem un material, stimati telespectatori si puteti sa-l cautati si dvs.: „Ce ne spune recesamantul in anul 2011 despre religie?

Citeste „Ce ne spune recesamantul in anul 2011 despre religie”, aici:

View this document on Scribd
 

continuare Berghianu: Sigur, cum spuneam, editat de INS, Institutul National de Statistica, cu precizarile ca o evaluare si din punct de vedere religios a Romaniei, a romanismului,  a romanilor e importanta. Avem anul 1930. Cum stateam la 1930 din punct de vedere al credintei penticostale  pentru a veni apoi tot mai aproape, pana in 2011 si chiar pana in 2014.

Pavel Rivis Tipei: In 1930, Biserica Penticostala in Romania, putem sa o consideram inca biserica in fasa. Din anul 1922, septembrie 1922, cand a luat fiinta prima biserica, pana in 1930 erau 8 ani. Anul 1930 era un an foarte apropiat de primele martiraje care au avut loc in sanul miscarii penticostale, august 1927, cand Pernevan Dumitru a murit in urma unor batai primite de la un grup de oameni tormentati de bautura si in noiembrie a aceluiasi an, 1927, cand Partenie Pera, care a fost gasit predicand Evanghelia in localitatea Birchis si a fost abtut cu un lant de bicicleta si a decedat si el atunci. Au fost primii doi martiri care s-au dus sa complecteze cununa de slava, cum zice isaia, din mana Domnului Isus. Isaia 62:3.

Anul 1930 a fost un an in care in ciuda persecutiilor care incepusera deja, a inceput si explozia. Iata ca daca in Septembrie 1922, prima biserica ia fiinta cu aproape 30 de membri, dupa 8 ani de zile vorbim de 7,434 de membri care includeau penticostalii, ucenicii Domnului, Predatii, cum le spuneau la cei din sud si oameni care cred in lucrari divine. La inceput era un del de grupare interzisa si daca citim istoria penticostala, vom vedea ca la un moment dat, in loc ca sa li se aprobe dreptul de a functiona ca Ascoiatia Religioasa Penticostala, sunt amestecati cu toate aceste alte religii si se da chiar o decizie de scoaterea lor in ilegalitate. Asta a fost momentul care a declansat prigoana impotriva tuturor si in mod deosebit al Penticostalilor pentru ca ei luau amploare mai mare decat celelalte miscari.

Photo Agnus Dei captura Credo TV. Cresterea Miscarii Penticostale

Photo Agnus Dei captura Credo TV. Cresterea Miscarii Penticostale

Definitia indicatorilor folositi mai sus:

  1. P(65+) = ponderea persoanelor vârstnice (65 ani oi peste) în totalul persoanelor apartinând fiecãrui cult religios in parte.
  2. P(<15) = ponderea persoanelor care nu împliniserã 15 ani la momentul de referinþã al recensãmântului în totalul persoanelor apartinând fiecãrui cult religios in parte.
  3. VM = vârsta medie a persoanelor apartinând fiecãrui cult religios în parte calculatã ca medie aritmeticã a mijloacelor intervalelor, ponderatã cu numãrul persoanelor de vârsta respectivã.

Berghianu: Sa adaugam, in ce priveste ponderea, daca in ce priveste penticostalismul, doar deductiv am aflat ca e vorba in mare parte de penticostali aici la acest procent de 0,04. Cand e vorba de baptisti si adventisti, avem niste cifre concrete. D-le si inginer, nu doar presedinte si teolog, cred ca in probleme de cifre, de statistici, sunteti la dvs. acasa.

Moise Ardelean: Am in fata rezultatele recensamantului facut in 1930. Si observ si deduc, penticostalii sunt prinsi aici la alte secte si religii. Era la 8 ani de la aparitia miscarii, de cand primii doi oameni, sotii Bradin, au inceput miscarea, au pus baza miscarii penticostale. Sigur ca inceputul a fost slab, a fost timid oarecum, chiar daca Duhul lui Dumnezeu a lucrat cu foarte mare putere. In perioada aceea, penticostalii nu erau recunoscuti. Parerea mea personala este ca nici nu putem stii exact cati penticostali au fost in 1930. Din moment ce inspectorul venea sa faca recensamantul, sa intrebe, nu avea rubrica respectiva si sunt convins ca multi penticostali n-au fost trecuti nici la alte religii, ci poate la religia majoritara. Parerea mea e ca in 1930 nu putem stii exact cati penticostali au fost, dar e normal- eu am avut strabunicii care erau la penticostali atunci. Erau mai la inceput, erau mai putini, nu erau recunoscuti, erau prigoniti. Dar, numai Dumnezeu din cer stie exact cati au fost; numai Dumnezeu stie.

Intrebarea #4 – Berghianu: Pentru ca avem in fata niste cifre oficiale, haideti sa ramenm la ele, sa vedem ca in timp ce penticostalii nu apareau ca si rubrica distincta, celelalte confesiuni evanghelice apareau.

Moise Ardelean: Nu apareau pentru ca erau nerecunoscuti. Baptistii apareau recunoscuti – 0,34% 60,562 persoane. Miscarea baptista a aparut cu mult inainte de miscarea penticostala. A fost recunoscuta, a aparut in rubricile recensamantului si au fost probabil in numarul acesta.

Berghianu: Crestinii dupa Evanghelie, dupa cate observ, sunt evidentiati, iar Adventistii – 16,000. De ce am vrut sa punctam si celelalte confesiuni, pentru ca vom vedea evolutia ulterioara si ca sa avem o baza de plecare. Daca vreti sa trecem la pagina 4, aici ne sunt date evolutia poporului credincios la recensamantul populatiei din anii 1992, 2002 si 2011. Sa ne referim la confesiunea penticostala in primul rand, dar sa incercam si o sa va rog sa interveniti si sa incercam o comparatie a ponderarilor intre confesiuni la nivelul lui 2011. Sa incepem cu penticostali: cum a putut fi inregistrata o astfel de crestere? Eu ii zic si sociologii ii spun: uimitoare, ca sa nu spunem spectaculoasa, a crestinilor penticostali.

Pavel Rivis Tipei –

Trei motive pentru cresterea miscarii penticostal

Pavel Rivis Tipei: Este foarte adevarat ca in 1992, numarul credinciosilor penticostali luat in procente forma doar 0,97%, in 2002 – 1,50% si in 2011 – 1,92%. Si intrebarea „cum am inregistrat o asemenea crestere?” are, daca vreti, o justificare in trei raspunsuri. Mi-aduc aminte ca in urma cu cativa ani de zile am fost vizitat de un grup de tineri din Bulgaria, printre care si o jurnalista ce era penticostala. Si intrebarea ei suna cam asemanatoare cu cea pusa de dvs.: de ce in Romania, miscarea penticostala a atins asemenea culmi? Si am avut trei raspunsuri:

  1. Primul raspuns a fost ca noi nu ne-am abatut de la cele trei principii: Sola Scriptura, Sola Fide, Sola Gratia. Ne-am bazat numai pe Scriptura, numai pe credinta si numai pe har. Si tuturor spunem ca astea sunt cele 3 elemente de baza care fac biserica sa fie sanatoasa si sa creasca. Berghianu: care au stat la baza reformatiei prin Luter.
  2. In al doilea rand, bazati pe textul din Faptele Apostolilor: „Biserica creste si se inmulteste cu ajutorul Duhului Sfant,” am inteles ca inca din primele zori ale bisericii penticostale, au inteles primii crestini sa puna un accent deosebit pe lucrarea Duhului Sfant. Cand vorbesc despre lucrarea Duhului Sfant, vorbesc de botez cu Duhul Sfant, vorbesc de roadele Duhului Sfant, vorbesc de darurile Duhului Sfant. Si aici luam comparativ pentru ca tot am amintit ca nici fratii Crestini dupa Evanghelie, in 1930 nu erau trecuti in statistica, vreau sa subliniez faptul ca odata cu miscarea penticostala, in Romania au inceput, sub conducerea preotului Tudor Popescu, fratii Crestini dupa Evanghelie si tot atunci a inceput o noua miscare, Oastea Domnului sub conducerea preotului Iosif Trifa. Faptul ca explozia si cresterea si inmultirea penticostalilor se datoreaza Duhului Sfant este evidentiat prin comparatia dintre cele trei miscari. Vedeti cati sunt astazi Crestini dupa Evanghelie, cati Ostasi avem si cati Penticostali. Pentru ca, Duhul Sfant, imi place sa cred ca in sanul bisericii penticostale se simte la El acasa.
  3. Cel de-al treilea principiu pe care l-am subliniat, era cel din Ioan 17 unde mantuitorul zicea: Eu în ei, şi Tu în Mine – pentru ca ei fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine. Ioan 17:23 Am crescut si ne-am inmultit pentru ca am stiut sa fim uniti.

Moise Ardelean –

Cresterea penticostalilor intre 1930 -1992

Berghianu: Chiar daca la un moment dat erau mai multe formatiuni penticostale, s-a pastrat una singura.

Cresterea Miscarii Penticostale rodiagnusdei.wordpress.com

Cresterea Miscarii Penticostale PHOTO: rodiagnusdei.wordpress.com

Moise Ardelean: In 1930, 0,04% au fost alte religii si secte. 7,400 persoane aprox. Presupunem ca mare parte dintre acestia au fost penticostali, dar nu stim cu exactitate. Nu avem un alt recensamant pana in anul 1992, care ne spune ca la acest recensamant au fost inregistrati 0,97% penticostali, peste 220,824 de persoane. Deci, o crestere mare, am putea spune, o crestere spectaculoasa. As face pentru intervalul acesta doua precizari foarte importante.

1. Efectul perioadei comuniste

In primul rand, perioada comunista si stim foarte bine ce regim a luptat deschis si in mod direct impotriva crestinismului in general si impotriva neoprotestantilor in special. Se stie foarte bine ca exponentii comunismului, chiar fostul presedinte Ceausescu, a spus foarte clar, ca intr-o perioada de timp foarte scurt, religia trebuie sa dispara. Si in ciuda acestor afirmatii, in ciuda  eforturilor si a banilor cheltuiti, Dumnezeu a dovedit ca El este mult mai puternic si a ramas si ramane pentru totdeauna cum a spus Domnul Isus: „Portile locuintelor mortilor  nu vor putea birui biserica.” Deci, chiar daca regimul politic a fost impotriva, biserica penticsotala a crescut foarte mult.

2. Efectul emigrarilor

Si apoi, inca un detaliu foarte important. In anii comunismului foarte multi penticostali au plecat din tara. Deci, nu 0,97%, nu 220,800 ci multi mai multi penticostali. Sa ne aducem aminte ca in anii ’70 si in anii ’80 in deosebit, s-a emigrat in Statele Unite, in Canada si in Europa, dar mai ales dincolo de Atlantic. Eu pastoresc o biserica mare din Arad si ne-am gandit de multe ori, am stat de vorba si am ajuns la concluzia ca nu putem spune , nu putem socoti cate suflete au plecat din Biserica Penticostala Gloria, din Arad-Bujac. Dar, in jur de 4-5,000 de persoane. Dirijorul nostru de fanfara, care are la momentul prezent 56 de ani e in fanfara de la 9 ani. El stie bine pe cei care au plecat si acum vreo 3-4 ani a spus: „am incercat sa pun pe hartie numele tuturor fanfaristilor care au plecat din tara si am trecut de 400 sute.” Numai fanfaristi.

Deci, in 1992, penticostali romani erau multi mai multi decat 200,800, oameni care au primit credinta penticostala in Romania, dar datorita conditiilor politice si economice au emigrat.

Moise Ardelean: Perioada 1992 – 2002 – 2011

Mergem mai departe: perioada 1992 – 2002, un salt spectaculos arata cifrele de la recensamant cu vreo 50%. Deci, dupa perioada aceea foarte grea, perioada comunista, a fost o explozie, pentru ca in perioada aceasta s-au hotarat, s-au intors la Domnul oameni care n-aveau curaj sa o faca in perioada comunista. Si cand au vazut ca nu mai este nicio problema, nu-si pierd locurile de munca, nu le este libertatea in primejdie, efectiv s-au intors.

Iar dupa aceea, 2002 – 2011, o crestere mai mica, de vreo 12%, pentru ca in perioada aceasta a inceput emigratia, au inceput oamenii sa emigreze in Europa. Deci, imediat dupa revolutie a fost un fel de stagnare, nu s-a plecat foarte mult. Dar, de prin anul 2000 si pana in prezent  au plecat foarte multi in Europa si lucrul acesta conteaza foarte mult. Deci, doar 12% si pentru faptul ca cei care au vrut sa se hotarasca pentru Domnul, pentru credinta, dupa revolutie, a facut-o in primul deceniu si acum poate o fac mai putini. Dar, totusi, continua oameni sa se intoarca la Domnul, dar si pentru faptul ca in ultimul deceniu foarte multi pleaca in Europa si avem multe biserici de sute si chiar de peste 1000 de suflete in Europa. Sa nu uitam ca toti acesti oameni au primit credinta penticostala in Romania, care conteaza foarte mult. Recensamantul s-a facut pentru cei care sunt in tara.

Iacob Berghianu: Evident. Statistica arata ca in 1992 erau 220,824 de penticostali in Romania, in 2002 324,462 si in 2011 362,314 care corespund procentelor analizate de noi aproape la 1%, 1,50% si aproape 2% in 2011. D-le Pastor Tipei, avem niste procente ale confeisunilor de grupe de varsta. Avem 29,9% persoane sub 15 ani,  10,3% de varsta peste 65 de ani, 31,7% varsta medie, arata ca mai mult decat dublu, la penticostali, populatia recenzata sub 15 ani, e mai mare decat la oricare alta confesiune. Vin din urma musulmanii, dar deocamdata, la cultele crestine, cum de se intampla acest lucru? Cum de la penticostali  sunt multi mai multi copiii decat la alte confesiuni crestine?

Pavel Rivis Tipei: Mantuitorul a zis ca a venit ca oile Lui sa aiba viata si sa o aiba din belsug. Tineret inseamna viata, energie, vitalism in toate segmentele vietii. Eu vreau sa cred ca nu numai faptul ca noi penticostalii avem copii si ca ne pronuntam deschis si spunem tuturor ca avorturile sunt pacate si sunt lucruri condamnate de Dumnezeu, dar, locuind intr-un oras universitar, vreau sa va spun ca sunt foarte coplesit cand vad cati tineri Il cauta pe Dumnezeu. Ei participa la seri de tineret, participa la evanghelizari, participa la anumite activitati pe care tinerii le intreprind si trebuie sa va spun, tinerii sunt mult mai buni misionari decat cei mai in varsta.(24)

Berghianu: Au penticostalii un respect pentru viata mai mare?

Pavel Rivis Tipei: Au respect pentru viata vesnica si daca vreti, au acea forta de atractie mai deosebita ca alte culte. Programele, probabil,  sunt mai dinamice, mai atractive. S-a incercat si se incearca sa se puna un accent pe departamentele de tineret; sunt directionati, organizati la nivel central, la nivel de comunitati. Munca lor este foarte antrenanta si  asta-i face pe multi sa adere la Biserica Penticostala. Nu vreau sa dau numele altor confesiuni, dar vreau sa va spun ca in biserica unde eu pastoresc, intr-un singur an, 46 de tineri sub varsta de sub 25 de ani au trecut la penticostali de la o alta miscare.

Berghianu: Totusi insist pe intrebarea: cum se face ca la penticostali sunt mai multi copii ca la alte confesiuni.

Moise Ardelean: Cum zicea fratele Tipei, in primul rand, noi suntem categoric impotriva avortului si apoi suntem pro-life – suntem  pentru viata. Credem, copiii sunt o binecuvantare, o mostenire de la Domnul si cum spune Solomon in Psalmul 127 „Ferice de cei care-si umplu tolba de sageti cu ei.” Noi avem si mesaje in sensul acesta si credem ca e o binecuvantare si un har sa ai multi copii. Berghianu: Einstein spunea: singura viata care merita sa fie traita este  viata ce-o traiesti pentru altii. Moise Ardelean: Avand in vedere  structura bisericilor, din punctul de vedere al varstei, as conclude a spune ca biserica penticostala e o biserica tanara, nu este o biserica imbatranita si asta inseamna ca e o biserica de viitor si asta ne da speranta. In orice biserica penticostala intri, mai ales in cele din orasele cele mai mari, lucru pe care-l observi imediat, chiar daca nu esti un om avizat,  e faptul ca sunt foarte, foarte multi tineri. Si este foarte bine.

Berghianu: Einstein spunea: singura viata care merita sa fie traita este  viata ce-o traiesti pentru altii. La pagina 5 avem statistica conform recensamantul din 2011. Ce v-as rua este sa incercam o comparatie si cantitativa. Sigur, nu cantitatea conteaza, ci calitatea, cand e vorba de credinciosi, de copiii lui Dumnezeu, dar conteaza si cantitatea. Deci, daca indraznim, sa facem o comparatie  in raport cu celelalte confesiuni crestine, bazat pe statistica ultimului recensamant.

Pavel Rivis Tipei: Este adevarat ca cifrele sunt imbucuratoare, daca sunt reale e foarte bine. Si cred ca chiar la aceste difre, care noi credem ca sunt reale, am putea aduce imbunatatiri, sa spunem ca ar trebui sa fie si mai reale, pentru ca din evidentele ce le-am avut  in atatia ani de presidentie vreau sa va spun ca nu totdeauna s-au suprapus evidentele noastre cu  cele care le-au scos cei de la recensamant. Stiti cum e la recensamant: „Vecinul ce religie are?” Si-l trece asa cum declara vecinul. Una este sa fi evidentiat in registrul unei biserici, pastorul bisericii sa-ti dea o evidenta clara,  si alta este sa trimiti niste tineri pe teren sa culeaga informatii si date si poate ca daca timpul nu-i nici cel mai favorabil, de la o familie se ia(u informatii) pentru o strada intreaga. Am avut reclamatii, chiar sesizari, chiar la recensamantul  facut si trebuie sa va spun ca eu cred ca  aceste cifre, care repet, sunt imbucuratoare, ar putea fi si mai imbucuratoare.

Berghianu: Cum stam comparatief cu alte confesiuni, ca numar?

Deci, penticostalii, dupa recensamantul din 2011  erau 1,92% din populatia tarii, in timp ce greco-catolicii, adventistii, baptistii, crestinii dupa evanghelie sunt mult sub. N-as vrea sa jignesc pe nimeni, dar revin inca odata, cu cat slujirea noastra este mai antrenanta, cu cat Duhul Sfant este lasat sa lucreze mai mult in biserica, cu cat biserica dovedeste ca are viata si are viata din belsug, e atractiva si navodul se umple mai mult cu pesti.

Berghianu: Va multumesc ca nu ati dorit sa faceti aceste comparatii. Le respect. A catea miscare suntem acum, sigur in ordinea valorilor absolute dar si a ponderilor diferitelor confesiuni crestine in Romania?

Moise Ardelean: Suntem a patra confesiune si as spune cateva lucruri. Daca e sa ne referam la acest clasament, unul dintre pionerii miscarii penticostale din Europa spunea: „Nu numai penticostalii detin adevarul, dar, la penticostali, adevarul este mai cald. Asta este marele secret. Caldura o da Duhul Sfant. Noi stim toate lucrurile acestea. Acesta este marele secret. Si apoi, daca ma uit la acest clasament, trebuie sa mai spun ceva. Nu toti crestinii din toate confesiunile sunt practicanti. Avand in vedere ca penticostalii sunt crestini practicanti, poate altu-i clasamentul absolut.

Berghianu: Din punct de vedere sociologic, daca o miscare are 2% din populatia unei tari, deja are valoare de impact si fie ca acest dispozitiv a miscarii penticostale sa …

Moise Ardelean: Acesti 2% sunt oameni practicanti, ceea ce conteaza extraordinar de mult. Daca te duci in Arad, ca eu sunt din Arad, la ora 11 dimineata  sau dupa masa, in toate bisericile crestine, ca sunt multe confesiuni si i-ai numara, eu cred ca acest recensamant este mai aproape de adevar in aceste cifre.

Starea Miscarii Penticostale

Berghianu: Acuma, am mers pe acestea, sunt oficiale, le respectam. Sigur ca realitatea, mai ales din evidenta lui Dumnezeu, care nu se uita la frecventarea unei confesiuni,  a unei biserici, ci la starea inimii, la nasterea din nou, statisticile vor fii aratand cu totul altfel. Am dori sa vorbim acum despre starea acestei confesiuni crestine, Cultul Crestin Penticostal, Biserica lui Dumnezeu Apostolica, din punctul de vedere al asumarii responsabilitatilor cu Dumnezeu, in raport cu proprii enoriasi. Desi, nu e chiar cel mai potrivit termen, deci, cu membrii bisericii si in raport cu lumea nemantuita.

Cum ati predat, d-le Pastor Tipei actualului presedinte al Cultului Crestin Penticostal acest punct de vedere? Care ar fi starea acestei confesiuni din punct de vedere a asumarii responsabilitatii  in cele trei directii?

Pavel Rivis Tipei: Evident ca in toate segmentele, in toate domeniile vietii noastre primeaza relatia cu Dumnezeu. „La inceput”, cum primeaza si Biblia. La inceputul activitatii, la inceputul vietii, la inceputul lucrarii, in toate trebuie sa Il implicam pe Dumnezeu. Si orice lider, ca sa aiba succes, trebuie sa urmareasca in  primul rand voia cea buna, sfanta si desavarsita  a lui Dumnezeu in toate. Cand suntem intr-o relatie buna  cu Dumnezeu, atunci si cu bisericile relatia-i buna. Ca in biserici avem si elemente care s-au adaugat bisericilor, ca si Israel n-a fost tot Israel, ca au mai iesit dintre alte popoare care s-au alipit de ei si mai creeaza probleme. Intotdeauna a fost asa. Legea a II)-a a dinamicii: principiu actiuni si a reactiunii. Cand incepi sa faci ceva, apare reactiunea. Dar daca urmarim implinirea voii lui Dumnezeu, biserica este biserica lui Dumnezeu si  ea intelege ca trebuie sa fie intru toate pe urmele Domnului Isus Hristos. Am observat ca adevaratele biserici care promoveaza principiul sfintirii si al trairii dupa Cuvantul lui Dumnezeu, nu creeaza probleme, stiu sa-si respecte pastorii, stiu sa0i respecte pe cei ce-i indruma si-i invata calea Domnului si stiu sa se raporteze cu respect  fata de toate structurile cultului.

Privind lumea de afara, Domnul a zis: „Voi nu sunteti din lume, ca de aceea nu va iubeste. Daca ati fi din lume, ar iubi ce-i a ei.” N-avem cum sa multumim lumea. Unii, probabil ca apreciaza rganizarea noastra. Altii, poate apreciaza cresterea noastra, altii apreciaza anumite segmente din viata noastra. Nu putem insa sa le impunem sa aprecieze ceea ce credem noi si traim noi, pentru ca ei n-au gustat. De aceea zice psalmistul: „Gustati si vedeti ce bun este Domnul.” Cata vreme n-au gustat din ceea ce am gustat noi si cata vreme nu au o relatie cu Dumnezeu, la nivelul care eu cred, ca biserica penticostala trebuie s-o aiba, nici nu le putem pretinde sa ne aclameze, sa ne aprecieze. Aici, noi stim ca lucram pentru o cauza dreapta, sfanta, adevarata si  si n-asteptam nici lauri nici apreciere din partea oamenilor. Toata munca noastra, toata truda noastra si toata osteneala noastra  o va dimensiona Domnul cand vom ajunge acasa la El.

De aceea biserica a crescut asa cum a crescut in cursul anilor, pentru ca cei ce-au slujit au fost animati  de gandul care-l avea in anul 220 A.D. Tertullian cand zcea: „Sangele martirilor e samanta crestinilor.” Ceea ce mi-a scapat sa spun la inceput, precizez, am crescut suntem unde suntem, ne raportam la Dumnezeu, raportam intre noi ca biserici, pentru ca au fost unii care au platit preturi, alaturi de Domnul Isus Hristos. Am avut martiri, am avut oameni cu ani grei de temnita. Am avut oameni care si-au parasit posturile si functiile pe care le-au avut de dragul Domnului Isus Hristos si n-au facut rabat la linia biblica. A venit anul 1989, a venit anul 1990, a venit acea vreme cand soarele a rasarit si pentru credinciosii penticostali mai mult ca alta data. Nu stim cat va fi soarele asta.

Berghianu: Suntem in prag de sarbatori,va rog sa transmiteti un mesaj si sa discutati si despre importanta a mass media.

Pavel Rivis Tipei: Intotdeauna am crezut ca mass media are un rol deosebit de important in lucrarea de evanghelizare. Acolo, unde poate evanghelistii nu reusesc sa ajunga, pot sa ajunga pe calea undelor, sa intre in toate casele pe micile ecrane. Prin reviste, prin publicatii, mass media are un rol deosebit, un rol covarsitor si as spune eu, cum am spus nu de mult, redactorului sef de la „Cuvantul Adevarului”, ca revista asta trebuie sa fie unul dintre cei mai buni evanghelisti.  Adica, sa transmita mesajul lui Dumnezeu in toate colturile lumii. Eu cred ca postul de televiziune Credo si alte posturi de televiziune din tara asta, fac o asemenea lucrare. Ne rugam, sustinem emisiunile astea si dorim Dumnezeu sa binecuvanteze cu succes deplin in toate zonele tarii si a lumii, emisiunile noastre crestine, ca Evanghelia sa ajunga la orice faptura.

Avand in vedere faptul ca se apropie sarbatoarea legata de nasterea Mantuitorului Isus Hristos, cu inimile pline de bucurie, ascultam colindele care deja au inceput pe strazile naostre. Dar, in mod deosebit, asteptam sa vedem acea bucurie in inimile credinciosilor, in casele noastre de rugaciune. Si dincolo de urarea care oamenii de afara o folosesc in mod traidtional „Sarbatori Fericite”, noi dorim pe Hristos nascut in fiecare inima, in fiecare familie, in fiecare biserica si, intr-adevar, sarbatoritul sa fie in centrul sarbatorii. Asa sa  ne ajute Dumnezeu.

Berghianu: Va vom acorda timpul care a mai ramas pentru a incerca o radiografie a miscarii penticostale in varful piramidei in care va aflati si care ar fi provocarile si obiectivele fundamentale?

Va urma… 

VEZI AICI alte articole despre penticostalismul din Romania –

http://www.credo.tv

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari