Ce-i de facut de George W. Galis

Insufleteste-Ti lucrarea in cursul anilor, Doamne Fa-Te cunoscut in trecerea anilor. Dar in minia Ta adu-Ti aminte de indurarile Tale” (Habacuc 3:2).

Din scrierile taticului meu:

Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mîntuiţi.” Fapte 2:47

In zilele noastre Biserica Crestina este constienta caci ii lipseste „autoritatea reala”. pe care a avut-o Biserica Apostolilor. Ca rezultat, oamenii au incetat sa mai asculte si sa dea atentia cuvenita mesajului Evangheliei. Care este de fapt „autoritatea reala a Bisericii”?

Din punct de vedere practic Biserica trebuie sa fie sub autoritatea si puterea Duhului Sfint. Pentru Biblie trebuie sa avem o veneratie profunda, caci ea are tot Cuvintul care ne duce la Dumnezeu. Dar puterea care da viata din Christos sta in trezirea pe care o face Duhul Sfint. Caci Evanghelia nu sta numai in Cuvint ci si in puterea si in convingerea pe care o da Duhul Sfint. Gresala cea mai mare este incurajata de marii invatati ai Bibliei si predicatori care afirma ca Dumnezeu nu mai comunica cu omul direct ci doar prin Cuvintul Scripturii. Ei neaga realitatea inspiratiei Duhului Sfint si in prezent, comunicarea activa in sufletul si duhul omului.

Scrierile lui William Law publicate imediat dupa anul 1700, declara cu o putere irezistibila si logica caci crestinismul este cu adevarat, intemeiat pe un adevar neschimbat. El demonstreaza cu claritate egalata de putini altii, caci Scriptura se implica ea insasi inevitabil cu realitatea, ca dependenta esentiala a omului care este neschimbata in Dumnezeu. Duhul Sfint vorbeste si lucreaza prin CUVINT si acum ca si la inceput.

Predici Chadwick

Cred ca nu este prea puternic limbajul lui Samuel Chadwick, care a spus: „Darul Duhului Sfint este cununa Milei lui Dumnezeu in Isus Christos. Intruparea si Rastignirea, Invierea si Inaltarea au fost pregatitoare pentru Rusalii. Darul Duhului Sfint este puterea esentiala si vitala, elementul central in viata si lucrarea Bisericii” (Joyful News 1911).

Afirmatiile lui Chadwick le confirma Adrio Konig, profesor de teologie sistematica la Universitatea Africii de Sud din Pretoria: „In persoana Duhului Sfint noi primim, primul dar al mintuirii depline, promise de Dumnezeu. Dindu-ne Duhul Sfint, Dumnezeu ne garanteaza o mintuire deplina.”  Cea mai mare lipsa a crestinismului de astazi este absenta puterii Duhului Sfint.

Revizuind activitatile Bisericii din ultimii treizeci de ani, vom constata ca multe milioane de dolari s-au donat ca sa se suporte lucrarea crestina organizata. Scolile si institutiile Biblice au pregatit mii de lucratori. Carti si tractate s-au tiparit si s-au pus in circulatie. Timp si munca s-au dat de un numar incalculabil de lucratori. Si care sunt rezultatele? Sint Bisericile mai putin lumesti? Sint membrii ei mai asemanatori cu Christos in umblarea lor zilnica? Sint familiile mai puternice, mai credincioase? Sint copii mai ascultatori si mai respectuosi? Standardul cinstei in afaceri s-a ridicat?

Pina nu i se da din nou Duhului Sfint, locul cuvenit in inimile noastre, in gindirea si activitatile noastre, nu poate avea loc nici o imbunatatire. Pina nu recunoastem ca noi in intregime depindem de El si de binecuvintarile Lui spirituale, nu vom avea succesul dorit (din scrierile lui Arthur W. Pink).

De ce se neglijeaza subiectul : Duhul Sfint?

Predici Whitefield

Exista si o explicatie de ce se neglijeaza acest subiect: Frica de entuziasmul si excesele care exista in unele biserici in care se pune accentul pe „lucrarea Duhului Sfint”. „Uita-te la lucrarile pe care le fac ei,” zic unii. „Uita-te la lipsa lor de control. Ei se fac vinovati de lucruri care intristeaza pe Duhul Sfint”.

Asemenea acuzatii s-au adus si  impotriva lui George Whitefield si John Wesley cu doua sute de ani in urma de catre Arhiepiscopii de atunci. Explicatia este urmatoarea: pentru George Whitefield si John Wesley prietenia si scrierile lui William Law i-au condus la grupul de rugaciune de pe strada Aldergate din Londra (1738). Acolo ei au cunoscut „Marea trezire a Duhului Sfint (dupa Websters Biographical Dictionary). Cunoastem activitatea lui John Wesley si George Whitefield. Capacitatea lor ca slujitori ai Evangheliei incepind de atunci pina la sfirsitul vietii lor, cum Dumnezeu i-a folosit la mintuirea altora. Cum Dumnezeu lucra prin Duhul Sfint in ei.

Pericolul zilelor noastre

Departe de mine de a apara excesul sau fanatismul, dar eu sint sigur ca pericolul zilelor noastre nu este frica de exces sau fanatism, ci ne facem vinovati de a stinge Duhul. In ultima analiza, desigur, constatam ca noi sintem preocupati de noi insine si de importanta personala, de aceea aproape ca ne este frica sa-i dam controlul Duhului Sfint in viata noastra, ca nu cumva El sa se manifeste prin noi in asa maniera, ca noi sa facem ceva sau sa spunem ceva sau sa aparem la infatisare cu ceva care nu ar corespunde cu educatia moderna, cu individul at it de sofisticat al zilelor noastre (din scrierile lui Martyn Lloyd-Jones, recunoscut ca unul dintre cei mai talentati predicatori si scriitori care a fost si pastor la Westminster Chapel din Londra).

Prin prezentarea de pina aici am insistat mult asupra autoritatii Duhului Sfint. Scotind in evidenta mai multe puncte de vedere comune, de la diferiti crestini cu diferite convingeri religioase, altele decit cea penticostala. Dar toti au ajuns la convingerea ca Duhul Sfint este modul prin care Isus este prezent in Biserica. Isus si Duhul Sfint lucreaza impreuna, pentru ca Duhul Sfint este cel ce prezinta lucrarea lui Christos. Christos lucreaza pe pamint prin Duhul Sfint. Este imposibil sa-L separam pe Isus de Duhul Sfint. Christos este prezent si lucreaza prin Duhul Sfint la fel cum in lucrarea Duhului Sfint este prezenta lucrarea lui Christos (Romani 8:1,9,10).

Fiecare Biserica are nevoie de o trezire spirituala, astazi mai mult ca oricind. Inima fiecarui crestin trebuie sa nazuiasca dupa o reinoire personala. Sa ajungem sa cunoastem realitatea marilor profunzimi spirituale si prezenta lui Dumnezeu in viata personala.

Insufleteste-Ti lucrarea in cursul anilor, Doamne Fa-Te cunoscut in trecerea anilor. Dar in minia Ta adu-Ti aminte de indurarile Tale” (Habacuc 3:2).

Evanghelia lui Satan de Arthur W.Pink

Traducere de Iosif Raul Enyedi

De la situl  ABaptistVoice.com Arthur W. Pink (1886-1952)  scrie:

Satan este un falsificator neintrecut. Asa cum am vazut, Diavolul este acum foarte activ in lucrul sau pe acelasi teren in care Domnul a semanat samanta buna. El cauta sa previna cresterea graului prin semanarea unei alte plante, neghina, care, in aparenta, se aseamana indeaproape cu graul. Intr-un cuvant, printr-un proces de imitare, el are ca scop neutralizarea Cuvantului lui Cristos. Astfel, asa cum Cristos are o Evanghelie, si Satan are o evanghelie, aceasta din urma fiind o imitatie sireata a celei dintai. Asa de bine seamana evanghelia lui Satan cu cealalta, incat multimi de nemantuiti sunt inselati de ea.

La aceasta evanghelie a lui Satan se refera apostolul atunci cand spune galatenilor: „Ma mir ca treceti asa de repede dela Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos, la o alta Evanghelie. Nu doar ca este o alta Evanghelie; dar sunt unii oameni cari va tulbura, si voiesc sa rastoarne Evanghelia lui Cristos” (Galateni 1:6, 7). Aceasta evanghelie falsa se vestea chiar in zilele apostolului, iar un blestem groaznic a fost rostit asupra acelora care o predicau. Apostolul continua: „Dar chiar daca noi insine sau un inger din cer ar veni sa va propovaduiasca o Evanghelie, deosebita de aceea pe care v-am propovaduit-o noi, sa fie anatema” (vs.8). Cu ajutorul lui Dumnezeu vom incerca acum sa expunem, sau, mai bine zis, sa demascam aceasta evanghelie falsa.

Evanghelia lui Satan nu este un sistem de principii revolutionare si nici un program al anarhiei. Nu promoveaza conflictele si razboaiele, ci scopul ei este pacea si unitatea. Nu cauta sa invrajbeasca pe mama impotriva fiicei ei si nici pe tata impotriva fiului sau, ci incurajeaza un spirit de fraternitate in care intreaga rasa umana este privita ca o mare familie. Nu cauta sa tarasca in jos omul firesc, ci sa-l imbunatateasca si sa-l ridice. Promoveaza educarea, cultivarea si apeleaza la „ce este mai bun in noi.” Doreste sa faca din aceasta lume un habitat asa de confortabil si placut, incat sa nu fie simtite nici absenta lui Cristos si nici nevoia de Dumnezeu. Incearca sa-l preocupe pe om asa de mult cu lumea aceasta astfel incat el sa nu mai aibe nici timp, nici inclinatie pentru lumea care va veni. Promoveaza principiile sacrificiului de sine, caritatii si bunavointei, ne invata sa traim pentru binele altora si sa aratam bunatate tuturor. Apeleaza mult la mintea fireasca si este populara in randul maselor fiindca ignora grava realitate ca prin natura lui, omul este o fiinta cazuta, instrainat de viata care vine de la Dumnezeu, mort in greseli, in pacate si avand ca singura nadejde nasterea din nou.

In contrast cu Evanghelia lui Cristos, cea a lui Satan ii invata pe oameni mantuirea prin fapte. Sugereaza in mod repetat justificarea inaintea lui Dumnezeu pe baza meritelor umane. Fraza sa sacra este: „Fii bun si fa binele,” nerecunoscand faptul ca in fire nu locuieste nici un lucru bun. Predica mantuirea pe baza caracterului, inversand ordinea Cuvantului lui Dumnezeu – caracterul este o roada a mantuirii. Variatele sale ramificatii si organizatii sunt nenumarate. Cumpatare, miscarile Reformei, „Ligile socialiste crestine,” societati de cultura etica, „Congrese de pace,” cu toate sunt angajate (poate inconstient) in proclamarea acestei evanghelii a lui Satan – evanghelia mantuirii prin fapte. Gandirea pozitiva il substituie pe Cristos; puritatea sociala in loc de regenerarea individuala; politica si filosofie in loc de doctrina si evlavie. Cultivarea omului vechi este considerata mai practica decat crearea omului nou in Cristos Isus; se cauta pacea universala, dar nu si interventia  si intoarcerea Domnului pacii.

Apostolii lui Satan nu sunt proprietari de baruri sau proxeneti, ci in marea lor majoritate sunt lucratori ordinati. Mii dintre cei care vorbesc de la amvoanele noastre moderne nu mai sunt implicati in prezentarea adevarurilor fundamentale ale credintei crestine ci au respins adevarul si au acordat atentie unei nascociri. In loc sa amplifice enormitatea pacatului si sa arate consecintele sale vesnice, ei il minimizeaza, afirmand ca acesta este doar nestiinta sau absenta binelui. In loc de a-si avertiza ascultatorii sa „fuga de mania viitoare,” ei Il fac pe Dumnezeu mincinos, afirmand ca El este prea iubitor si milostiv sa trimita vreuna din propriile Sale fapturi la chin vesnic.

In loc de a afirma ca „fara varsare de sange nu este iertare,” ei Il prezinta pe Cristos ca pe marele Exemplu, indemnandu-si urmasii sa „calce pe urmele Lui.” Trebuie spus despre ei caci „intrucat n-au cunoscut neprihanirea, pe care o da Dumnezeu, au cautat sa-si puna inainte o neprihanire a lor insisi, si nu s-au supus astfel neprihanirii, pe care o da Dumnezeu” (Romani 10:3). Mesajul lor poate suna foarte plauzibil, iar ei pot parea demni de lauda, dar totusi, despre ei citim astfel: „Oamenii acestia sunt niste apostoli mincinosi, niste lucratori inselatori, cari se prefac in (imita) apostoli ai lui Cristos. Si nu este de mirare, caci chiar Satana se preface intr-un inger de lumina. Nu este mare lucru (ceva de mirat) dar, daca si slujitorii lui se prefac in slujitori ai neprihanirii. Sfarsitul lor va fi dupa faptele lor” (2 Corinteni 11:13-15).

Nu doar ca astazi, sute de biserici nu au un lider care sa declare cu credinciosie tot sfatul lui Dumnezeu si sa prezinte calea Sa de mantuire, ci trebuie sa intampinam si realitatea ca este foarte putin probabil ca oamenii din aceste biserici sa invete ei singuri Adevarul. Altarul familiei, unde se obisnuia sa se citeasca un pasaj din Cuvantul lui Dumnezeu in fiecare zi, acum, chiar si in casele crestinilor obisnuiti este ceva care tine de trecut. Biblia nu este explicata de la amvon si nu este citita din banca. Cerintele acestei epoci ale vitezei sunt asa de numeroase ca majoritatea oamenilor au putin timp si chiar si mai putina inclinatie sa se pregateasca pentru intalnirea lor cu Dumnezeu. De aici, cei mai multi care sunt prea  nepasatori pentru a cerceta ei insisi sunt lasati in voia acelora pe care ii platesc sa cerceteze pentru ei; dintre acestia, multi le tradeaza increderea, studiind si predicand probleme econo-mice si sociale mai degraba decat Profetiile lui Dumnezeu. . .

Dar tu, cititorule, unde te afli? Te afli pe calea „care pare dreapta,” dar care are ca sfarsit moartea, sau esti pe Calea Ingusta care duce la viata? Ai parasit cu adevarat calea cea larga care duce la moarte? A creat dragostea de Cristos ura si oroare pentru tot ce nu-I este placut Lui? Doresti tu ca El sa „imparateasca” peste tine (Luca 19:14)? Te bazezi tu in intregime pe neprihanirea si sangele Lui pentru primirea ta inaintea lui Dumnezeu? . . .

O forma si mai amagitoare a evangheliei lui Satan este sa determine predicatorii sa prezinte jertfa ispasitoare a lui Cristos si apoi sa spuna ascultatorilor lor ca tot ceea ce cere Dumnezeu de la ei este sa „creada in Fiul Sau.” Astfel, mii de suflete nepocaite sunt amagite sa creada ca au fost mantuiti. Dar Cristos a spus: „Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel” (Luca 13:3). A te „pocai” inseamna a-ti uri pacatul, sa iti para rau ca l-ai comis, sa renunti la el. Acesta este rezultatul lucrarii Duhului care frange inima inaintea lui Dumnezeu. Nimic in afara de o inima franta nu poate avea credinta mantuitoare in Domnul Isus Cristos.

Repet, mii sunt inselati in presupunerea ca ei l-au „acceptat pe Cristos” ca „Mantuitor personal” dar nu L-au primit intai ca si DOMN. Fiul lui Dumnezeu nu a venit sa mantuiasca oamenii in pacatele lor, ci „de pacatele lor” (Matei 1:21). A fi mantuit de pacat inseamna a fi mantuit de ignoranta si dispretul fata de autoritatea lui Dumnezeu, inseamna abandonarea cursul propriei tale vointe si placeri, inseamna sa „ne lasam de caile noastre” (Isaia 55:7). Inseamna predarea in fata autoritatii lui Dumnezeu, cedarea in fata stapanirii Sale, lepadarea de sine pentru a fi condusi de El. Acela care nu a luat niciodata „jugul” lui Cristos asupra lui, care nu cauta cu adevarat si cu sarguinta sa-I fi placut Lui in toate detaliile vietii sale, dar care totusi presupune ca se „bazeaza pe lucrarea desavarsita a lui Cristos” este inselat de Diavolul.

In capitolul sapte din Matei, exista doua pasaje care ne redau rezultatele aproximative atat a Evangheliei lui Cristos, cat si a imitatiei Diavolului. Primul, in versetele 13,14: „Intrati pe poarta cea stramta. Caci larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare, si multi sunt cei ce intra pe ea. Dar stramta este poarta, ingusta este calea care duce la viata, si putini sunt cei ce o afla.” Al doilea in versetele 22 si 23: „Multi Imi vor zice in ziua aceea: ,Doamne, Doamne! N-am proorocit (predicat) noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?’ Atunci le voi spune curat: ,Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va dela Mine, voi toti cari lucrati faradelege.’” Da, cititorule, este posibil sa lucram in Numele lui Cristos, si chiar sa predicam in Numele Lui, si desi lumea ne cunoaste si biserica ne cunoaste, totusi sa fim necunoscuti pentru Domnul! Cat de necesar este, deci, sa vedem unde ne aflam cu adevarat; sa ne cercetam pe noi insine sa vedem daca suntem in credinta; sa ne punem sub lumina Cuvintului lui Dumnezeu, sa vedem daca nu cumva suntem inselati de subtilul nostru dusman; sa aflam daca ne zidim casa pe nisip, sau ea este ridicata pe stanca numita Isus Cristos. Fie ca Duhul Sfant sa ne cerceteze inimile, sa ne franga vointele, sa nimiceasca vrajmasia noastra fata de Dumnezeu, sa lucreze in noi o pocainta adevarata si adanca si sa ne indrepte privirile spre Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari