Sadhu Sundar Singh – Capitolul 5 – In Tibet

Katmandhu,Nepal in antichitate -photo A.Galis

Cititi –

„Eu ii voi arata ceea ce trebuie sa sufere pentru numele Meu”. Faptele Apostolilor 9:16.

De la inceputul activitatii sale misionare, Sadhu a avut in vedere marea si periculoasa lucrare sa duca Evanghelia in Tibet, tara inaccesibila, indepartata de regiunile vecine prin situatia ei geografica, inchisa fata de crestinism, si la orice influenta straina.

Frumusetea impresionanta a muntilor sai acoperiti de gheturi vesnice, bogatia manastirilor care ascund comori si manuscrise rare, necunoasterea
moravurilor si mentalitatii acestui popor pe care civilizatia europeana nu l-a atins inca, fac din Tibet o tara misterioasa si stranie, despartita de restul lumii prin frontierele sale incuiate.

Sundar nu cunostea nici tara, nici poporul, nici limba. El stia numai ca va trebui sa indure mari greutati, dar in zelul si iubirea sa pentru Hristos nu sovaia in fata nici unui pericol sau suferinte. Oare nu era el un „sikh” adica un soldat la ordinele Mintuitorului? Oare nu-l alesese Hristos pentru aceasta misiune periculoasa tocmai pentru ca avea nevoie de un martor fara frica? Oare nu avea Dumnezeu un mare numar de servitori care sa vesteasca mintuirea de-a lungul  Indiei, in timp ce nimenea nu era dispus sa infrunte pericolele acestei tari neglijate si ostile?

Muntii Himalaya-A.Galis

Crescut nu departe de muntii cei inalti ai Himalaiei, Sundar adeseori lasase gindirea sa zboare de cealalta parte a frontierei, catre acea populatie cufundata in tenebrele paginismului si care niciodata nu auzise vorbindu-se despre iubirea lui Dumnezeu.

Tibetanii sint foarte religiosi, dar cea mai mare parte sint foarte ignoranti si superstitiosi. ‘LAMA-lele” (calugari budisti) stapinesc tara si pastreaza poporul in nestiinta cu scopul sa nu piarda influenta asupra lui. Ei traiesc in manastiri sau lamaserii si-si petrec cea mai mare parte din timp studiind cartile lor sfinte. Cei mai multi dintre ei cauta in mod sincer adevarul si nazuiesc dupa sfintenie. Cealalta parte din ei, care detin bogatia si puterea sunt cruzi, fanatici, stricati. Poporul zace in frica si atribuie rugaciunilor lamalelor puterea protejatoare contra zeilor si demonilor fara numar de care se crede inconjurat si pe care si-i inchipuie ca sint gelosi, dominatori, razbunatori. Ca sa domoleasca minia zeilor si sa scape de farmecele lor, tibetanii aduc daruri lamalelor cu scopul de a obtine interventia lor.

Seful tuturor lamalelor este Dalai-Lama sau marele preot, care guverneaza cu o putere absoluta. El locuieste intr-un palat maret, construit pe virful unei stinci „Patala” si care domina „Lassa”, cetatea sfinta. Templul este consacrat lui Buda. Zidurile sale masive, terasele si fortificatiile sale se ridica vertical din cimpie; el este impodobit cu o cupola scinteind de aur si pietre pretioase. La picioarele lui, orasul Lassa putrezeste de murdarii. Tibetul este tara morilor de rugaciuni pe care bastinasii le misca in mod mecanic. In vint flutura drapele de rugaciuni. In anumite lamaserii, cilindrii continind milioane de copii dupa rugaciuni se invirtesc fara incetare. Tibetanii cred ca prin aceasta intr-una repetare, vor obtine iertarea pacatelor si binecuvintarea zeilor lor.

Harta Tibet, Nepal, India in 1897

Sadhu n-a fost primul misionar care a incercat sa intre in aceasta tara
neospitaliera. Misiunile crestine au o remarcabila istorie de care ar fi prea lung
sa vorbim aici. Cea mai recenta misiune este aceia a fratilor Moravi care
lucreaza la frontiera Tibetului si au putut uneori patrunde pina in interiorul tarii. In urma greutatilor de neinvins insa, portile au fost inchise nu numai din ordinul
tibetanilor, ci si de guvernul englez. Acesta autoriza misiunea Morava sa-si
continua lucrarea sa cu conditia sa-si limiteze activitatea la teritoriul de sub
mandat Britanic.(Aceasta a fost situatia pina in anul 1934, data la care autoarea
si-a scris cartea).

Se spune despre crestinii hindusi care au patruns in Tibet ca negustori sau ca asceti, ca au murit martiri. La fel a fost cazul cu tibetanii care au acceptat pe Hristos ca Mintuitor.

Sundar Singh nu odata numai a povestit martirajul unuia dintre concetatenii sai sikhi – Kartar Singh – a carui istorie seamana foarte mult cu a sa. Crescut ca si dinsul in lux, el gasi in crestinism raspunsul profundelor lui aspiratii sufletesti. Persecutat de familie, care concentrase asupra-i  toate sperantele ca unic mostenitor al numelui, el a avut de suferit foarte mult. Gonit de ai lui, a predicat mai intii in India, apoi s-a indreptat spre muntii Tibetului si a ajuns pina in inima tarii. S-a incercat de a-l izgoni de acolo, dar nu a incetat sa vesteasca mesajul mintuirii, pina in ziua cind a trebuit sa apara inaintea lui Lama de la Tsinhan. Invinovatit de patrundere interzisa in Tibet si de a fi propagat aici o religie straina, a fost condamnat la moarte. El asculta in tacere sentinta si se indeparta de la ei spre locul de chin, nesovaielnic, staruind inca odata asupra multimii ce-l inconjura, sa caute fara intirziere mintuirea, care este in Isus Hristos. La locul de executie, Kartar a fost dezbracat de vestminte si cusut intr-o piele cruda de yack, care strimtindu-se la soare, provoaca aceluia pe care-l infasoara cele mai crincene suferinti. Timp de trei zile cit a durat supliciul, el n-a scos vreun vaiet. Spre seara, inainte de a muri, multumi lui Dumnezeu pentru toate mingaierile Lui si se sfirsi cu aceste cuvinte pe buze: „Doamne Isuse primeste Duhul meu”.

Primul secretar al lui lama, viu impresionat de ceia ce vedea, lua Noul
Testament al lui Kartar sa-l studieze si curind o „limpezime” se savirsi in inima
lui. Intr-o zi a declarat lui lama ca isi predase inima lui Hristos. Pentru dinsul
era moarte sigura si intr-adevar trebuia sa sufere acelasi supliciu ca si Kartar,
agravat insa prin alte cruzimi: i se infipse aschii de lemn sub unghii, il scoase
din pielea de yack ca sa il tirasca pe ulitele orasului ca dupa, crezindu-l mort,
sa i se arunce sarmanul trup neinsufletit peste o gramada de murdarii. Printr-o
minune nenorocitul isi reveni in fire si s-a putut tiri mai departe.Calaii lui au fost
ingroziti sa-l vada in picioare si vindecat de rani.
Incredintati ca avea intr-insul o putere supranaturala, n-au mai indraznit sa-i faca vreun rau si a putut continua sa predice. Chiar el insusi a povestit lui Sundar Singh istoria sa, cind acesta il intilnii in cursul calatoriei sale.

Un englez crestin, care cunostea ca nimenea indescriptibilele greutati ale lucrurilor in Tibet, scria: „Un miracol va fi necesar pentru a se invinge aceasta colosala idolatrie sustinuta de tot felul de mijloace diabolice. Cum vom putea oare sa luptam contra multimii lamalelor, nebuni de furie pe aceia care nu sunt de o religie cu ei? Va trebui mari sfinti ca sa se deschida drumul in aceasta tara a superstitiei. Tremur cind ma gindesc la toate suferintele ce vor trebui sa le indure, dar puterea lui Dumnezeu este fara margini”.

Acesta a fost cimpul de misiune,cel mai dificil din toate, pe care tinarul hindus de nouasprezece ani l-a ales ca sfera de activitate. Fara sprijin, fara mijloace, fara pregatire speciala, incredintindu-se numai in harul lui Dumnezeu sa-si dea viata pentru cauza lui Hristos, Sundar se hotari sa infrunte aceasta  lucrare supraomeneasca.

Cind ajunse in 1908 la Poo, statia misiunei morave, gasi aici sprijinul cel
mai zelos. El a putut sa se familiarizeze cu primele elemente ale vorbirei tibetane si un tinar evanghelist, Thanyat-Ali, i-a fost dat ca insotitor. In fiecare an,
primavara cind se deschideau drumurile blocate de zapada si gheturi, Sadhu
parasea Kotgarthul (mic orasel inconjurat de paduri si posedind o biserica, un
modest spital  si o scoala a Misiunii) ca sa atinga frontiera Tibetului.

De acolo, drumul traversa la inceput un pamint cultivat, si apoi cobora in zig-zag, traversind paduri dese de unde tisneau izvoare scapind spre cimpie, unde la patru mii de picioare mai jos curge Sutlejul. Caldura acestui tinut, incadrat de munti inalti este sufocanta. Este una dintre ultimile vai ale Indiei hinduse. Dincolo de ea incepe Asia Centrala, budista. Putin, cite putin, tipul Mongol predomina. Cultura hindusa dispare si o noua civilizatie incepe.Drumul Tibetului se ridica abrupt. Periculos adeseori, el devine din ce in ce mai greu de urcat.

Ca sa poti suporta, pe orice vreme oboselile si primejdiile acestor drumuri, trebuie o vitalitate, o tarie si un curaj neobisnuit.  Sadhu, adesea oprit de guvernul englez, chiar n-a putut sa treaca frontiera; alteori insa a patruns pina in interiorul tarii. Primirea care i se facea, nu era totdeauna dusmanoasa si roba sa de „sadhu” ii deschidea multe porti. Uneori a fost fericit sa gaseasca in aceste locuri neospitaliere prieteni gata sa-l ajute, intre altii un tinar tibetan numit Thapa, care i-a servit de interpret si pe care-l boteaza. De cele mai multe ori insa s-a gasit complect singur in fata unor mari pericole.El nu a tinut un jurnal al calatoriei sale, astfel ca nu este posibil sa se fixeze datele ivite in cursul drumurilor.

Glaciere in virfurile muntilor Himalaya -A.Galis

In povestirile calatoriei sale din nordul Indiei, din Nepal, din Tibet-
adesea fragmentare,- enumara numeroasele pericole la care a fost expus: frigul intens care domneste in acesti munti, printre care a trebuit sa treaca virfuri depasind cinci mii de metrii inaltime, vinturile furioase care matura podisul
inalt al Tibetului, riuri torente care trebuiau trecute cu piciorul sau prin inot, cu
apa rece ca ghiata si cu riscul sa fie tirit de curent; foamea si setea, a caror prada era in tinuturile sterpe sau prin refuzul locuitorilor de a-i da cea mai mica
imbucatura; oboseala lungilor marsuri prin aceasta tara stincoasa si pustie;
fara un adapost unde sa-si petreaca noaptea; sau daca era primit de oamenii
locului,inimaginabila murdarie a caselor lor si a obiceiurilor lor.
Fiarele salbatice si serpii veninosi erau un pericol constant, la fel ca si tilharii care pustiesc locurile si dezbraca si omoara pe nefericitii calatori. Pe de alta parte Sadhu a avut de suferit si violenta dusmanie a lamalelor si grozavele
persecutii, pe care le aplica crestinilor.

Toate aceste pericole si suferinte au fost ocazia unor predari marete in mina mortii, care uneori parea sigura: – „cind ma indrept spre Tibet, nu mai
indraznesc sa sper in revenirea mea, de fiecare clipa gindesc ca este ultimul meu drum; fara vointa lui Dumnezeu care m-a pastrat”.(Ca Pavel el putea sa spuna: „eu nu mai tin la viata, ca si cum mi-ar fi scumpa, ci numai sa-mi savirsesc cursa cu bucurie si trimiterea pe care am primit-o de la Domnul Isus, sa anunt  Evanghelia harului Sau”.

Un sat in Nepal-A.Galis

„La inceputul lui Iulie,”povesteste Sadhu,”am plecat spre Tibet, luind cu mine pe tinarul crestin Thanyat. Inainte de a atinge frontiera Tibetului vestiram
Evanghelia in tirgurile din calea noastra. Apoi multi kilometri, n-am mai vazut
decit pastori si nici o locuinta, astfel ca am fost obligati sa raminem sub cerul
liber. Frigul deveni in timpul noptii intens si a trebuit sa trecem printr-o trecatoare foarte inalta. de-a curmezisul drumului. Respiratia la acea inaltime se facea greu, insa prin bunatatea lui Dumnezeu noi am apucat sa trecem dincolo de acea periculoasa strimtoare.

Cind ajunsera la tirgusorul Mudh, au fost primiti cu bunatate de seful localitatii, care invita pe lama sa ia parte la o masa cu ei. Cum acesta intelegea putin hindustina, el auzi cu bucurie mesajul mintuirii, si altii au fost inca dispusi sa asculte Evanghelia. De acolo, acei doi calatori au ajuns la manastirea Tibetana de la Kee-Gunpa cu patru sute de lamale. Ei au stat doua zile pe linga seful lamaseriei; care nu le-a facut vreun rau, dar care avu cu Sadhu,vii discutii controversate. Dimpotriva, prin tirgurile strabatute dupa aceia, au avut de intimpinat cea mai violenta opozitie.

un pod in muntii Himalaya -A.Galis

Intr-una din calatoriile sale, nu departe de oraselul Garhwal, Sadhu vazu doi oameni,dintre care unul disparu pe neasteptate. Sundar ajunse din urma pe acela ramas singur, care-l opri aratindu-i un trup invelit intr-o pinza.  Este
prietenul meu i-a zis acela, care chiar acum a murit, eu sint strain pe aici,
ajuta-ma cu ceva ca sa-i platesc ingroparea”, Sundar n-avea decit doua monede ce-i fusesera date, sa aiba cu ce plati dreptul de a trece un pod. El scoase banii si-i dadu.Putin dupa aceia a fost ajuns din urma de acelasi om, care alerga intr-un suflet, cu fata tulburata, spunindu-i ca intr-adevar prietenul sau era mort. Sadhu il intreba ce vroia sa spuna si sfirsi sa inteleaga istoria urmatoare: De multi ani acesti inselatori o faceau pe schimbatelea cu mortul  ca sa fure pe trecatori. De data aceasta insa cersetorul intors la prietenul sau, il striga in zadar, si ridicind pinza, vazu ca intr-adevar murise. El implora pe Sadhu sa-l ierte, fiindca era sigur ca este in fata unui sfint pe care il jefuise si ca zeii in furia lor, il pedepseau. Sundar ii vorbi de singurul Dumnezeu si de iertare pentru cei care se caiesc de faptele lor. Plin de o sincera pocainta, vinovatul primi Cuvintul mintuitor. Sadhu il lasa pe acest om sa il insoteasca  o bucata de vreme, apoi il trimise la statia misionara de la Garhwal, unde mai tirziu a fost botezat.

Sadhu cu un insotitor tibetan traversa muntii intr-o zi pe un timp de ninsoare si foarte friguros. Amindoi sufereau si pierdusera nadejdea s-ajunga la capatul drumului. Sositi linga o prapastie, ei gasira un om zacind neinsufletit la baza unei pante inghetate. Sundar propuse sa-l transporte pina la un adapost, dar tibetanul il refuza; voind inainte de toate sa-si salveze propria viata, el trecu mai departe. Sadhu ridica muribundul cu mare greutate, il puse pe spate si apoi cu un pas lent pleca mai departe cu greaua sa sarcina. In timpul acesta efortul nu intirzie sa il incalzeasca si caldura sa se transmita sarmanului om, care se reinsufleti la rindul lui. Putin dupa aceia, reintilni pe nenorocitul sau tovaras tibetan intins la marginea drumului. Era mort de frig in timp ce Sundar Singh ajungea la tinta calatoriei cu omul caruia ii scapase viata.”Acela care va voi sa-si salveze viata o va pierde, dar cel care o va pierde pentru Mine, o va regasi,” zice Isus.

La Narcanda, in muntii dintre Simla si Kotargh, Sadhu a trecut pe linga citiva oameni, care coseau pe cimp. El se apropie sa vorbeasca cu ei. Cu toate ca i-au dat putina atentie, aceia se miniara auzind vorbindu-se de o religie straina. Unul dintre ei il afurisi si luind o piatra, i-o arunca in cap de-l rani. Indata apoi, acest lucrator a fost apucat de o durere violenta de cap si el a trebuit sa se lase de lucru. Sadhu, ridicindu-i coasa, lua in primire bucata neispravita. Vazind  aceasta, ceilalti cosasi isi schimbara atitudinea fata de el, si cind lucrul a fost
terminat, il invitara sa mearga cu ei. El primi fericit ca putea sa vesteasca
Cuvintul inainte de a parasi localitatea. Dupa plecarea lui, cind acesti oameni
masurara recolta obtinuta in ziua aceia, constatara cu mirare ca era mult mai
mare decit era obiceiul. O mare frica ii cuprinse.Strainul se vede ca a fost un
sfint, aceasta superba recolta era de la el un semn sigur. Ei se pusera sa-l caute, dar in zadar. Omul care azvirlise piatra, el insusi trimise aceasta relatare la un jurnal din nordul Indiei, rugind pe Sadhu, daca aceste rinduri i-ar cadea sub
ochi, sa revina la el.

Sadhu a intilnit deseori in ascensiunile sale din Himalaya, unii din acei
celebrii sihastri tibetani, care se inchid solitari in pesteri naturale. Izolati de
restul omenirii, lipsiti de lumina soarelui, inconjurati de intuneric, ei se hranesc
cu alimentele puse de trecatori intr-o deschizatura lasata pentru acest scop.
Cufundati in profunde meditatii si invirtind fara ragaz o moara de rugaciuni,
acesti asceti spera sa atinga Nirvana-nimicul-adica stingerea oricarei dorinte.

Sadhu a putut adesea sa introduca citeva file din Evanghelie in inchisorile lor,
sperind ca le vor citi cind vor iesi din acele morminte. Intr-o zi urcind un munte
stincos, a dat intr-o grota peste un om in rugaciune. Ca sa lupte contra somnului,
acela isi fixase lungile sale plete de bolta grotei si ora dupa ora implora iertarea
pacatelor sale si cerea pace pentru sufletul sau.

„Ai gasit pina acum aceasta pace?” il intreba Sundar. Saracul tibetan ii raspunse ca pina in prezent el n-a primit-o. Atunci Sadhu ii povesti viata lui Isus, care a spus, „Veniti la Mine si eu va voi da odihna”. Omul asculta cu atentie, inima i se deschidea la lumina si el striga: „Acum am gasit aceasta pace, condu-ma la El, vreau sa-I fiu ucenic!”Sundar il invita sa vina pina la o statie misionara, ca sa fie instruit in credinta crestina si sa primeasca botezul.

„Am primit o mare lectie de la acesti sihastri, zice Sundar, caci ei voluntar se predau la toate acele suferinte, numai sa atinga Nirvana, care nu conduce decit la pierderea vietii si nu ofera vreo speranta pentru cea viitoare. Cu cit mai mult trebuie sa fim noi gata sa slujim lui Hristos si sa-I purtam crucea. El care S-a jertfit pentru noi si ne-a adus viata vesnica!”

Lac in muntii Himalaya -A.Galis

O povestire a lui Sadhu dintre cele mai remarcabile cu privire la calatoriile sale in cautarea acelor sihastri a fost intilnirea sa la Kailash cu Mahariashi. In vara lui 1912, Sadhu colinda singur pe inaltele singuritati ale unei culmi himalayene numita Kailash. Acolo la peste 2800 de metri inaltime isi are izvoarele puternice Indus, intr-un peisaj de o maretie sublima. Celebrul lac sfint de la Mansorower se gaseste la doua sau trei zile de drum si Sundar vorbeste despre el ca de unul dintre cele mai minunate locuri pe care le-a vazut vreodata. Triburile nomade insa din imprejurimi sint dintre cele mai crude.

Pe unul dintre virfurile Kailashului, pe la 4300 de metri se vad ruinele unui vechi templu budist parasit. Peisajul este de o impresionanta frumusete, izvoare cu apa clocotita tisnesc din pamintul inghetat in mijlocul gheturilor vesnice. Si aici la citiva kilometri, a trait Maharishi.

In cursul unuia din drumurile din vara anului 1912, Sundar epuizat de
eforturile zadarnice in cautarea acelor sfinti solitari, si-a pierdut pe neasteptate echilibrul de pe o stinca si a cazut la intrarea unei mari pesteri. Cind si-a venit in fire din lesin a fost surprins sa vada un om straniu si fara virsta, care iesind din profunda lui meditatie, arunca spre el o privire strapungatoare. Spre mirarea sa, se gasea nu in fata unui pustnic tibetan, ci a unui crestin care il invita sa ingenuncheze si sa se roage cu el, terminind via lui mijlocire prin numele lui Isus. El deschise un voluminos exemplar din Evanghelii in elineste si citi cu voce tare citeva versete din Predica de pe munte, dupa care povesti lui Sundar viata sa.

Fusese nascut in Alexandria din parinti musulmani. La treizeci de ani a intrat in ordinul dervisilor, insa nici studiul Coranului si nici rugaciunile nu i-au dat pacea. In marea sa suferinta, s-a dus la un crestin venit anume din India in
Egipt ca sa vesteasca aici Evanghelia. Acest sfint era un nepot al sfintului Francois Xavier, si el citi acea chemare a lui Hristos: „Veniti la Mine, voi toti
care sunteti munciti si impovarati, si veti gasi odihna sufletelor voastre”. Aceste
cuvinte,  aceleasi care mai tirziu trebuiau sa izbeasca si pe Sundar, l-au adus la Hristos. Isi parasi geamia, a fost botezat si a plecat sa anunte Evanghelia. Dupa o lunga perioada de lucru misionar, ajuns la o virsta de o suta de ani, El se retrase din lume si Domnul l-a instiintat ca-i va lasa inca multi ani sa se roage mijlocind pentru sfintii raspinditi pe pamint.

Si in muntii Kailashului el si-a petrecut viata urmatoare, in meditatie si-n
rugaciune. Dumnezeu i-a acordat mari revelatii si glorioase viziuni apocaliptice
asupra lumii de dincolo. El primi apoi o cunoastere vasta a plantelor si a calitatii
lor curative. Astfel, dadu lui Sundar, patruns de frig citeva frunze care imediat ce
le-a mincat, il incalzi, si-l insufleti intr-un mod delicios.

Sadhu a vizitat de trei ori pe batrinul sihastru si a primit de la el o inspiratie noua pentru viata interioara si misiunea sa. In public, el dezaproba curiozitatea provocata de aceasta povestire extraordinara, condamnind multele  inexactitati care se raspindisera.”Eu n-am fost chemat sa predic pe Maharishi, spunea Sundar ci sa vestesc pe Isus Hristos”.

Existenta acestui pustnic a fost confirmata de membrii sectei „Sannyasis” si de un inginer american calator in aceste locuri niciodata calcate de albi, si care
inainte de a muri a vorbit despre un misterios ermit crestin, foarte virstnic,
existent in muntii de mai sus. Negustorii tibetani insusi povesteau ca vazusera un venerabil „rishi”traind nu departe de zapezile eterne. Si cind noi insine am ascultat pe Sadhu vorbind in timpul sederii sale in Elvetia, despre vizitele facute acestui Maharishi, nu ne putem indoi de adevarul acestei intimplari.

Reclame

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari