AVORTUL UCIDE PE CEI VII

Photo credit weheartit.com

Un articol primit de la Ioan Burca –
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

11 decembrie 2014 
 
AVORTUL UCIDE PE CEI VII

Scriem astazi despre avort dintr-o perspectiva inedita: avortul ucide si pe cei vii, nu doar pe cei nenascuti. Celor vii, insa, nu le ucide trupul ci sufletul si viitorul. Numarul de femei care isi regreta avortul e mare, dar pentru presa subiectul acesta pare sa fie taboo. E un subiect ignorat si parese lipsit de interes pentru marile cotidiene ale Romaniei si Occidentului. De aceea, ramine publicatiilor online, atit in Romania cit si in afara ei, sa il prezinte. Rasfoind informatiile lumii virtuale, depistam un numar in crestere de marturii ale femeilor care si-au avortat copiii si isi regreta faptele. Legea nu le condamna, dar le condamna constiinta. Presiunea si nelinistea launtrica, constanta si deseori incurabila, cu care se confrunta aceste femei lasa cicatrice care dainuie o viata intreaga. Dar nu numai femeile sunt afectate. Suntem afectati noi toti: barbatii care asteapta sa devina tati, parintii care nadajduiesc sa devina bunici, copiii care isi doresc frati si surori. In final, avortul ne ucide pe noi toti, pe cei vii.  

Date statistice 

Romania noastra imbatrineste mai repede decit ne asteptam iar ceasul ei biologie bate tot mai incet. Luna trecuta Ziarul Financiar a publicat un articol alarmant care ar fi trebuit sa faca la fel de mari valuri in Romania cit a facut campania prezidentiala. Subiectului lui trebuia sa i se acorde la fel de multa atentie si sa fi fost dezbatut de pretendentii la presedintia tarii. Dar nu au facut-o. Articolul ne informeaza ca in ultimele doua decenii populatia scolara a Romaniei a scazut cu un sfert. In 1995 4.7 milioane de elevi si studenti erau inmatriculati in scolile si universitatile Romaniei. Anul acesta au mai ramas doar 3.6 milioane. [Detalii aici: Populaţia şcolară scade, iar tinerii îşi găsesc din ce în ce mai greu un loc de muncă. Ce sfaturi au angajatorii pentru ei | Ziarul Financiar] Unde sunt cei 1.1 milion care lipsesc?   

Raspunsul nu e greu de aflat: majoritatea dintre ei au fost avortati. Romanii din Italia au nascut, anul trecut, 20.000 de copii, 20.000 de fiinte umane care vor contribui la reabilitarea demografica a muribundei Italii, nu a Tarii Mama. [Detalii aici: 
http://www.gazetaromaneasca.com/observator/36-comunitate/8752-20000-de-copii-romani-nscui-in-italia-anul-trecut.html
] In contrast, luna trecuta au fost emise ultimele date statistice privind rata avortului in America. In 2013 au fost avortati acolo 730.322 de copii nenascuti, cel mai mic numar din 1973 incoace cind avortul a fost legalizat de Tribunalul Suprem. [Detalii aici: http://www.washingtonexaminer.com/cdc-18-of-all-pregnancies-end-in-abortion-730322-is-a-new-low/article/2556742] Vestea e incurajatoare. Dupa 1973 numarul avorturilor in America se apropia ori trecea de 1 milion anual. Dar a scazut cu 30% intre 1973 si 2013. Cifrele acestea sunt si mai incurajatoare considerind ca in aceasi perioada de timp populatia Americii a crescut cu 30%. 

Ce explica scaderea vertiginoasa a avortului in America? Raspunsul a fost dat de o publicatie influenta, seculara, americana, The Atlantic: seriozitatea si perseverenta miscarii proviata din America din 1973 incoace si mai ales implicarea continua a crestinilor in batalia pentru dreptul la viata al copiilor nenascuti. [Detalii aici: http://www.theatlantic.com/politics/archive/2014/12/why-is-the-abortion-rate-falling/383300/] Pentru a ajunge aici, insa, au fost facute sacrificii mari. In rindurile din fata au fost femeile crestine care au refuzat sa imbratiseze noul „drept” la avort conferit lor de Tribunalul Suprem si au ales sa asculte mai mult de Dumnezeu si de instinctul maternal decit de propaganda feminista.  

Despre o astfel de femeie scriem astazi. E marturia unei femei crestine care si-a avortat doi copii, a dat viata la 2 copii, a ramas iarasi insarcinata si a vrut sa avorteze din nou. Constiinta a cercetat-o si s-a razgandit. Pe parcurs, insa, avortul i-a distrus familia, casatoria, relatiile cu sotul, cu semenii, si cu biserica ei. Dar ziua cind a vrut sa-si avorteze ultimul copil i-a schimbat viata. A stat ore in sir in fata clinicii de avort cugetind la viata ei, trecutul ei, si la ravagiile pe care avortul le-a facut in viata familiei ei. In momentele acelea de cercetare si-a revenit in fire. Ramine sa cititi detaliile in marturia de mai jos. Titlul in engleza al articolului este Navigating the Waters of a Broken Life: My Abortion Story, si poate fi citit aici:http://thefederalist.com/2014/06/19/navigating-the-waters-of-a-broken-life-my-abortion-story/El a fost abreviat si tradus pentru cititorii nostri de Simona Preotu (AFR Sibiu), profesoara de engleza, sotie si mama a doi copii cu care Dumnezeu a binecuvintat-o. Ii multumim.  

Ultima sarcina

M-am asezat in masina incalzita cu miros vechi de cartofi prajiti. Mereu existau cativa sub scaunul unde copiii le imprastiau , dar ei erau plecati acum. Nu stiam unde anume. Priveam prin parbrizul murdar la cladirea din fata mea si citeam cuvintele de pe usa, din nou si din nou : nasterea planificata. [Nota AFR: clinica de avort] Sudoarea-mi curgea in spatele gatului dar nu am pornit instalatia de aer conditionat. Am vrut sa simt caldura. Am vrut sa fiu distrasa de durere. Eram mai mult de doua luni insarcinata. Era inca timp pentru a ucide copilul. Si ucidere a fost ceea ce a fost. Nimeni nu putea sa-mi spuna altfel. Am fi avut doi copii. Pierdusem alte doua sarcini. Stiam cum era sa simt un copil crescand in pantece. Micile zvacniri ca semn al vietii, lovirea unui cot sau a unui genunchi in stomacul meu, sughiturile slabe.

Priveam cum o fata tanara si prietena ei se grabeau sa intre in cladire. Ele s-au strecurat inauntru inchizand usa in urma lor. Ma intrebam care dintre ele era insarcinata. M-am uitat in oglinda. Aveam 33 de ani. De-abea o adolescenta. Nu am recunoscut femeia din oglinda. Am vazut doar rusine. Am vrut sa ies din masina, dar nu m-am putut opri sa nu ma gandesc la spitalul din Florida cu 6 ani in urma. Am fost dusa de urgenta la spital. Sangeram si medicii ma duceau in camera cu ultrasunete sa fiu examinata. In camera era foarte rece si nu m-am putut opri din tremurat. Tehnicianul m-a uns cu ceva in zona din jurul stomacului si a pornit aparatul. Ma asteptam sa-mi vad copilasul mort, fara ca inima sa-i mai bata, cu trupul nemiscat. Vazusem asta si inainte si eram pregatita. Dar Dumnezeu a avut alte planuri.  

Durerea pe care am simtit-o in acel moment a fost una de asteptare, dor si bucurie inexprimabila. Fiul meu era in viata , era bine, miscandu-si piciorusele. Inima lui batea. L-am fixat cu privirea, recunoascatoare ca il putem vedea acolo in burta, il stiam in siguranta si ii auzeam bataile. Niciodata nu am simtit dragostea cum am simtit-o in acel moment. Dragostea unei mame. Atat de pura. Atat de naturala. Trasaturile sale nu erau complet dezvoltate. Degetele lui fragile, degetele de la picioare atat de mici. Dar el era fiul meu si stiam ca va creste pentru a aduce fericire in aceasta lume. Foarte diferita de durerea pe care am simtit-o cand ma aflam in masina in afara cladirii unde se afla cabinetul nasterea planificata. Nu simteam nici o bucurie, nici o dorinta, nici o speranta. Doar disperare si o dorinta disperata de a repara ceea ce am pierdut si sa imi recapat viata. 

Divortul si destramarea familiei 

Ma despartisem de sotul meu. O alegere egoista. Oh, as putea sa va dau o mie de motive, multe dintre ele de inteles, poate chiar justificate, dar nu conteaza. Ideea esentiala a fost ca m-am despartit si am inceput o viata noua cu un alt barbat. Nu a durat mult timp cand am stiut ca nu pot trai cu aceasta alegere. Cei doi copii insemnau prea mult pentru mine. Copiii ar trebui sa traiasca intr-un camin stabil unde sa creasca in increderea si siguranta dragostei ambilor parinti. Nu am putut trai cu tristetea pe care am vazut-o la ei inca din momentul despartirii in acele saptamani in care au stat cu mine inainte de a-l vizita pe tatal lor. Confuzia si teama lor au fost poveri pe care nu am vrut sa le mai poarte. Asa ca am decis sa ma impac cu sotul meu.  

Era de asemenea vorba de biserica mea. Am parasit-o de asemenea – un alt episod din viata mea pe care trebuia sa il repar … sa il rezolv …  Primisem cateva scrisori de la liderii bisericii despre faptul ca divortul meu insemna ca nu mai eram o mama pentru copiii mei. Daca mi-am incalcat legamantul de casatorie, nu mi se mai permitea sa ma bucur de privilegiile ce decurg din acesta – privilegiul de a fi mama. Cu alte cuvinte, daca mi-am lasat sotul trebuia sa-mi las si copiii. Nu mai eram o mama in ochii bisericii sau a lui Dumnezeu.  

Primisem o scrisoare de la sotia unui frate in varsta, spunandu-mi “sa fac un lucru onorabil si sa stau separata de copii pana cand prin harul lui Dumnezeu ma pocaiesc si traiesc prin credinta in ascultare de Dumnezeu.” Sotul meu imi scrisese de asemenea ca trebuia sa “rup orice fel de comunicare si contact cu copiii: nu vizite, nici telefoane, nici e-mailuri si nici scrisori…Tu nu mai esti mama acestor copii.” Am citit scrisorile de mai multe ori si am stiut ce trebuia sa fac – nu doar din cauza amenintarilor, ci pentru ca imi iubeam copiii. Am vrut ca ei sa fie fericiti din nou. Impacati. Nu voi uita niciodata ziua in care m-am intors. M-am dus la batranii bisericii si le-am implorat iertare. Doream sa le spun motivele pentru care plecasem, imi neglijasem casnicia – cu siguranta unii dintre ei ar fi inteles -dar nu am facut-o. Am pastrat tacerea. Stiam ce trebuia sa fac si am fost dispusa sa o fac. Am fost dispusa sa fac ca totul sa fie bine din nou.

Ne-am asezat intr-o sala de biserica slab luminata. Sase barbati si eu. Un fel de tribunal. Cu Bibliile deschise in fata noastra. Furia din incapere era palpabila. La fel si durerea. Luminile fluorescente clipeau deasupra capului, iar afara ploua. Siroaiele de ploaie curgeau pe geamuri si tunetul rasuna prin munti. Barbatii ma ascultau si spuneau ca imi vor oferi ajutorul de care aveam nevoie pentru a-mi recapata casnicia, pentru a-mi reintregi familia.  

Insarcinata din nou 

M-am intors la apartament pentru a-mi aduna lucrurile, dar in seara aceea am aflat ca eram insarcinata. Ma ingrijorasem cu privire la asta si amanam testul dar nu puteam trai in negare pentru totdeauna. M-am asezat in baie pe podea, cu genunchii pana la barbie si priveam cum linia rosie se transforma intr-o cruce. Lumea mea s-a spulberat. Ma aflam la rascruce de drumuri. Nu puteam pastra copilul si repara casnicia. Nu puteam pastra bebelusul si copiii mei sa se reintoarca la mine. Chiar si atunci, nu stiam unde sunt. Ei se aflau fie cu oamenii bisericii sau in afara orasului. Nu stiam. Sotul meu nu imi spusese. El pur si simplu i-a luat si mi-a spus ca nu mai eram mama lor, ca am murit pentru ei. Ma intrebam daca le spusese cu adevarat ca am murit. O parte din mine ar fi dorit sa fie asa. Timp de doua luni, m-am framantat ce sa fac. Am stat in apartamentul meu incercand sa ma hotarasc cum sa confrunt viitorul, cum sa rezolv ceea ce era distrus. Dar stiam ca unele lucruri nu pot fi rezolvate. Eram dispusa sa-mi pierd un copil, intr-un fel. Indiferent de ceea ce alegeam, existau si pierderi, si nu numai pierderea mea dar si pierderea copiilor mei. Ei pierdeau o mama. Totul se schimbase pentru ei. Nimic nu era corect sau complet. Prin propriile mele alegeri creasem o lume care aducea durere -tuturor. Rusinea, izolarea si vina erau coplesitoare. Dar le meritam. Meritam durerea, pedeapsa, pierderea. Copiii mei nu le meritau. Nici unul dintre ei.  

Am luat in calcul varianta de a da copilul spre adoptie dar tatal nici nu dorea sa auda asta. El va creste copilul. Singura alegere era de a da nastere copilului si cineva sa il infieze fara ca acest copil sa ma mai vada vreodata. As fi putut face asta pentru ca, potrivit legii, tatal nu avea nici un drept legal asupra copilului din moment ce noi nu eram casatoriti.

Mi-as recapata casnicia. Copiii mei m-ar avea din nou. Dumnezeu m-ar fi iertat. Povestea incalcita a sentimentelor si consecintelor era un lant din care nu reuseam sa scap. Asta pana cand m-am gandit la avort. Uciderea copilului. Aceasta ar rezolva totul. Cat de ironic – pe atat de bizar-  nu puteam suporta gandul adoptiei dar puteam medita la moarte. Cu toate acestea, in acel moment intunecat, ma gandeam ca era cea mai buna alegere. Ar fi atat de usor. Milioane de femei o faceau in fiecare an. Viata mea ar putea continua asa cum era inainte. Mi-as recapata casnicia. Copiii mei m-ar avea din nou. Dumnezeu m-ar fi iertat. Biserica m-ar accepta inapoi. Familia mea ar fi impreuna. Copiii mei ar fi fericiti.  

Dar copilul meu ar fi mort.  

In cumpana 

As fi in stare sa sacrific acest copil pe altarul egoismului meu? Acest copil care crestea in burta mea? Un copil pentru care eram responsabila? Un copil pe care il adusesem in lume prin dorinta mea de a avea relatii sexuale? 

Doar sa ies din masina, sa-mi pastrez hotararea, sa ma asez pe masa, sa inchid ochii, sa-mi indoi picioarele si sa-i las sa ma scape de greseala mea. In masina era cald ca intr-un cuptor, si ma uitam spre usa cabinetului nastere planificata prin ceata de caldura de pe capota. Mirosul de cartofi vechi au adus inapoi amintiri cu copiii mei razand in zilele cand totul era bine. Poate nu perfect. Dar bine. Putea fi din nou asa. Trebuia doar sa ies din masina, sa-mi pastrez hotararea, sa ma asez pe masa, sa inchid ochii, sa-mi indoi picioarele si sa-i las sa ma scape de greseala mea.  

Am deschis portiera si am traversat parcarea pana la usa de la intrare. Cerul era atat de albastru, si pasarile cantau, dar tot ce auzeam era bataia inimii mele. Tot ce puteam vedea era ceata neclara a cladirii din fata mea. O femeie stand in spatele biroului ridica privirea. “Pot sa va ajut?” intreba ea. Priveam in incapere. Fetele care intrasera mai devreme sedeau intr-o parte a incaperii. Una rasfoia o revista. Cealalta privea la mine. Ochii ei erau umpluti de lacrimi. Ne uitam una la alta – impartasind un moment comun de vinovatie, de compasiune, de durere – si apoi si-a intors spatele. Nu ma puteam misca. “Domnisoara va pot ajuta?” a repetat femeia de la birou. Am clatinat din cap. “Nu. Imi pare rau. Nu, nu poti.”  

Am plecat si am fugit la masina. Inca pot auzi clopotelul de la usa sunand. Am pornit motorul si am scos masina din parcare. Nu am putut sa o fac. Nu am putut sa-mi omor copilul din cauza greselilor mele mizerabile. Nu stiam ce am de gand sa fac – nu stiam ce puteam sa fac -dar trebuia sa accept consecintele alegerilor mele. Nu puteam sa ucid o viata pentru ca mie sa-mi fie mai bine.  

Trebuia sa-mi infrunt durerea. Durerea este rezultatul alegerilor gresite. Suferinta este consecinta pacatului. Daca suntem dispusi sa pacatuim, trebuie sa fim dispusi sa acceptam si suferinta care vine odata cu pacatul. Fugind de suferinta, savarsind lucruri mai rele pentru a o evita, nu este un raspuns. Aceasta produce mai multa durere, mai multa suferinta -poate nu pentru tine, dar cu siguranta pentru copilul pe care l-ai omorat. Nu mi-am ucis fiica. Mi-e rusine ca am vrut sa o fac – chiar si pentru o clipa. In cele din urma, nu am putut sa o fac. Sangele ei nu trebuia varsat pentru a-mi face mie viata mai usoara, indiferent cat de corecte ar fi fost motivatiile mele cand ea a aparut in viata mea. Alegand viata mi-a schimbat-o pe a mea pentru totdeauna. Aceasta nu a fost niciodata la fel si fusese dificil pentru ca ma luptam pentru a naviga in apele unei vieti distruse.  

Femeile care isi avorteaza copiii o fac pentru ca ele spun ca isi doresc o viata mai buna. Dar nu este o viata mai buna pe care si-o doresc -este una mai usoara. Este o viata lipsita de lupta, fara consecintele alegerilor deja facute. Este mai usor. Dar nu e mai bine. Nu este niciodata mai bine. Moartea nu este niciodata mai buna. Daca as fi ales sa-mi avortez copilul, as fi ales moartea. Sange varsat sa spele pacatele mele. O viata luata astfel incat sa o castig pe a mea, asa incat sa pot sa fiu libera de consecintele alegerii mele de a concepe acest copil. Dar sangele unui copil nu poate repara niciodata ceea ce este distrus. Un asemenea sacrificiu este o minciuna.     

 VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronicwww.alianta-familiilor.ro

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.  

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro

 Alianta Familiilor din Romania
www.alianta-familiilor.ro
~~~~~
10. Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sîngelui fratelui tău strigă din pămînt la Mine.    (Geneza 4:10).
 
   Precizare pentru cei care nu sunt familiari cu engleza si felul american de-a scrie numerele:   Americanii pun virgula in locul unde noi punem punct, si invers, punct unde noi punem virgula.         De exemplu:   ei scriu 100,000.01    noi scriem asta asa:   100.000,01

Abortion statistics – Statisticile avortului

Genesis 4:10 –
The LORD said, “What have you done? Listen! Your brother’s blood cries out to me from the ground
Geneza 4:10
10. Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sîngelui fratelui tău strigă din pămînt la Mine.
Limba Romana –
Hitler, prin holocaust, a ucis 17 milioane. Stalin a ucis 23 de milioane. Avortul in SUA a ucis 57.5 milioane din anul 1973 pana in prezent.
In caricatura, Hitler si Stalin se inchina in fata deciziei a Cortului Suprem in cazul Roe vs. Wade, a carui rezultat legislativ a cauzat moartea a 57.5 milioane de suflete. Hitler si Stalin spun: O, tu esti mai maret decat noi am fi putut sa fim vreodata.
Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine. – Geneza 4:10
STATISTICILE AVORTULUI:
1980 pana in prezent  –  1,322,775 (sau 1,3 milioane!!!!)
2015 1 ian – prezent (25 ian)  –  2,8 milioane !!!
2015 Statele Unite (26 zile)  –  76,000 dintre care 734 pentru viol/incest
Vezi aici un sait cu statistici ale avortului –
 

Share this:

 
AVORTUL – documentar de exceptie realizat de Ioan Ciobota – Radio ” Vocea Evangheliei “, Timisoara.
 
 
 
Citeste – Suntem mai putini, pe luna ce trece!
 

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari