Barbatul, femeia, responsabilitati si purtarea poverilor – Partea a III-a – Vasile Lucaci

wedding,bride woman,man

„Casatoria-Implinire sau Frustrare” partea a III-a

As reveni putin in Geneza si as mai creiona cateva aspecte, legat de aceste distinctii.  As incerca sa argumentez si mai mult si sa si arat putin ce inseamna barbat si ce inseamna femeie. Cap. 2 din Geneza reia ‘facerea’ si foarte rapid trece peste primele sase zile, ramanand la ultima parte, ziua a sasea, respectiv la facerea omului. Si e foarte interesanta relatarea lui Moise cu privire la facerea omului. Si e bine sa o studiati cu ceva mai multa atentie pentru ca ne spune ceva despre aceasta distinctie dintre barbat si femeie.

Si Moise incepe asa: „Dumnezeu a luat tarana pamantului si a facut o fiinta. A suflat o suflare de viata si astfel s-a facut un suflet si l-a numit om. Spuneti-mi, va rog, omul acesta, ce a fost? Om de toate? Om barbat? Om femeie? Sau si un barbat si o femeie? Ce a fost? Om barbat. Apoi, l-a luat pe acest om numit barbat si l-a pus in gradina Edenului. A sadit o gradina frumoasa cu tot felul de pomi, tot felul de vegetale pe acolo si l-a pus pe om in gradina Eden. Si i-a zis sa o lucreze si sa o pazeasca. Si apoi i-a mai spus ceva: Poti sa mananci cu placere din toti pomii, dar, din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci. Caci in ziua in care vei manca, vei muri.
Cu cine a stat de vorba Dumnezeu pana acuma? Cu Adam si Eva? Cu Adam? Sau cu Eva?
Cu Adam.
Uitati-va, va rog, la vers. 18. „Domnul Dumnezeu a zis: Nu este bine ca omul sa fie singur.” La ce s-a referit?
La barbat.
Daca ar fi ramas doar la atat, nu ne-ar fi ajutat. Ci, uitati-va ce urmeaza. „Am sa-i fac ajutor potrivit pentru el.”

Acuma, haideti sa analizam putin aceste fapte. Si, dupa ce a facut ajutor potrivit, ce a iesit? Femeie. Sa analizam acum putin aceste fapte. In ce consta distinctia intre cei doi? Ce este specific omului numit barbat? Si ce este specific omului numit femeie? Si haideti sa le luam inca odata.

  • A facut om.
  • L-a luat, l-a pus in gradina Eden.
  • I-a dat responsabilitatea sa o lucreze si sa o pazeasca.
  • Apoi, a dat o porunca si apoi s-a uitat Dumnezeu si a zis: Nu-i bine. Este prima data cand Dumnezeu a zis „nu-i bine”. ATENTIE: Nu spune ca nu-i bine ce-a facut. Deci, nu spune ca nu-i bine felul in care-i facut Adam, si femeile de aceea au dreptate, cand zic: „Sunt niste brute. Ceva nu-i in ordine cu voi. Noi suntem material prelucrat, de aceea suntem atat de fine.Dar, voi nu intelegeti multe.” Nu la asta sa referit.

Nu e bine ca omul sa fie singur. Singur, la ce? La implinire. De unde stim ca la implinire? Pentru ca [Dumnezeu] continua: „Am sa-i fac ajutor potrivit.” Ajutorul e ajutor cand cineva are nevoie de ajutor. Dar, daca ajutoru-i ajutor, inseamna ca exista ceva la care ajuta. Si este cineva ajutor, daca are cineva o lucrare de facut  pe care nu o poate face singur. Si aceasta este esenta discutiei intre barbat si femeie. Cand Dumnezeu l-a facut pe om, l-a facut om. Doar ca unul este om barbat si unul este om femeie.  Si cand l-a facut pe om, numit om barbat, l-a facut capabil sa poarte responsabilitate. De aceea, toata discutia legata de ce are de facut omul ca fiinta umana pe pamant, este doar intre Dumnezeu si barbat. Nu si femeie. Femeia a aflat despre ce are de facut, nu de la DumnezeuCi, a aflat ce are de facut de la om, de la barbat. Si aceasta este distinctia pentru omul barbat.

Barbatul a fost structurat din toate punctele de vedere : fizic, psihic, emotional, volitiv, din toate punctele de vedere a fost structurat pentru a purta poveri. Pentru a-si asuma responsabilitati. Pentru ca Dumnezeu sa-l incarce cu lucrari.

Si apoi, Dumnezeu spune: „e prea mult. Nu poate singur.” Si, ascultati ce urmeaza. Are nevoie de ajutor.Ce va spune aceasta? Care-i structura esentiala a femeii? Ajutor potrivit pentru barbat. Stiu ca va este teama sa spuneti, pentru ca noi de obicei cand spunem ‘ajutor’, spunem ‘inferior’. N-are nimic de-a face cu rolul, cu statutul. Femeia este om ca si barbatul. Si cand Dumnezeu face ajutor, nu face inferior, ci face om ajutor. Si nu face om inferior. Asa cum l-a facut pe Adam, om, pe barbat, om, la fel a facut-o pe Eva, om, pe femeie, om. Ajutor nu inseamna inferior. Ci, inseamna alta structura. Inseamna alt rol. Altceva de indeplinit in existenta lui pe pamant, care o face sa functioneze la parametrii maximi.

… a incarca femeia cu altceva, decat a fi ajutor potrivit, inseamna a o distruge.

Si, cand Dumnezeu a gandit-o pe Eva, cand a gandit-o pe femeie, a structurat-o din punct de vedere fizic, din punct de vedere psihic, din punct de vedere emotional, din punct de vedere rational, volitiv. A structurat-o ca si ajutor potrivit pentru barbat. Si de aceea, n-a fost facuta sa poarte poveri. Cand plec de acasa si ma intorc dupa, depinde, zile, saptamani.. unul din primele lucruri care le facem este sa stam de vorba. Si printre primele lucruri care le asteapta nevasta mea sa faca in discutia cu mine este sa spuna ce s-a intamplat. Dupa ce mi-a spus ce s-a intamplat, phew.. a scapat (s-a relaxat). De ce credeti ca face asta? Sa scape de responsabilitate. Nu-i facuta sa poarte responsabilitati. Este facuta sa ajute pe cel care poarta responsabilitatile. De aceea a incarcat femeia cu altceva, decat a fi ajutor potrivit, inseamna a o distruge. Si noi, ne distrugem, multi dintre noi, nevestele, femeile din societate, din biserica. Pentru ca le spunem  ca pot sa fie si altceva decat ce le-a gandit Dumnezeu. [Ca] pot sa fie om barbat, cand Dumnezeu le-a structurat om femeie.

Si vreau sa mentioned cat pot de clar, drag surori, ajutor nu inseamna inferior. Ci, inseamna alt rol. Si ca sa ma intelegeti, dati-mi voie ca sa dau un exemplu. Dumnezeu Tatal este Dumnezeu? Da. Fiul este Dumnezeu? Da. Duhul Sfant este Dumnezeu? Da. Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt la fel de Dumnezeu? Da. De ce s-a supus Fiul, Tatalui? Pentru ca e inferior? Nu. Dar, de ce s-a supus atunci? Pentru ca avea alt rol. Exact. Nu pentru ca este inferior ca Dumnezeu, ci de o fiinta cu Tatal. Dar, desi e o fiinta cu Tatal, in istoria facerii si in istoria mantuirii, Fiul a jucat alt rol. A avut de indeplinit alt rol decat Tatal si de aceea s-a supus Tatalui. La fel, Duhul Sfant, se supune Fiului si Tatalui. Nu pentru ca este inferior. Ci pentru ca au alt rol. Exact despre asta discutam.

Sa nu uitam, cand Dumnezeu a facut om, l-a facut dupa chipul si asemanarea Sa. Si acolo-i pluraul: „Sa facem om dupa chipul nostru.” A vorbit Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Este pluralul. In ebraica este singular. Este dual si este plural. Si acolo [in acel verset] este plural. Cel putin trei persoane au vorbit acolo: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Si sa fie o imagine a lui Dumnezeu, un Dumnezeu si totusi roluri diferite, totusi 3 persoane. Un om, si totusi doua persoane. Desi aceeasi natura, desi aceeasi structura ca si fiinta, acelasi caracter, totusi DISTINCTII. Exact asta este omul. Omul este unul, fiinta umana si cu toate acestea: om barbat si om femeie. Nu pentru ca unul este inferior si unul este superior, ci pentru ca au roluri diferite. Si de aceea sunt structurati diferiti. Si doar in masura in care noi, ca fiinte umane, ne traim rol de barbat, barbatii, nu-l putem trai plenar in plenitudinea fiintei noastre umane si vom primi rasplata plenar, ci doar in masura, cine este femeie, traieste cu rol de femeie, poate fi implinit in plenitudinea fiintei umane ca om-femeie.

As trece repede, doar sa subliniez acest adevar. Sa-l arat, ca nu-i doar un verset, doua, pe care le-am luat si m-am jucat cu ele, ca stiu teologie… le-am invartit textele si le-am servit pe tava, ci pentru a arata ca intreaga Scriptura este marcata de acest adevar. Spuneti-mi, va rog, dintre cei doi, Adam si Eva,  cine a pacatuit primul? Sa fiu mai specific, cine a pacatuit primul, luand din pomul cunostintei binelui si raului? Eva. Spuneti-mi, va rog, pe cine il intreaba, primul, Dumnezeu despre pacatuire? Pe Adam. De ce? Observati? Sa nu aveti impresia ca Dumnezeu n-a stiut cine a mancat primul. Nici vorba Dumnezeu nu sta de vorba cu ajutorul. Ci sta de vorba cu cel caruia i-a incredintat responsabilitatea. Nu ca dispretuieste ajutorul. Dar, nu lui Eva i-a dat porunca. Si de aceea era normal. Daca ar fi pacatuit prima Eva, spuneti-mi, din pricina cui este blestemat pamantul? A carui om? Barbat sau femeie? Ia uitati-va in cap 3 din Geneza vers. 17 – 7 Omului i-a zis: „Fiindcă* ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat** din pomul despre care îţi poruncisem: ‘Să nu mănânci deloc din el’, blestemat†† este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă*† să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; De ce din pricina lui (a lui Adam) si nu din pricina ei? Ca Eva a mancat prima. Lui i-a dat responsabilitatea pazirii pamantului. SI pentru ca nu si-a indeplinit-o, din pricina lui a venit blestemul peste intregul pamant. ADAM ERA RESPONSABIL. 

Uitati-va, va rog, in cap. 5. Nu stiu cum e pe vremea asta, dar, uitati-va pe vremea aceea, cine nasteau copii. ‘La varsta de 130 de ani, Adam a nascut pe…’. Putin mai jos, ‘Set a nascut pe…’ Intrebare: Nasteau barbatii? Nu. Atunci, de ce spune „Adam a nascut pe…” pentru ca responsabilitatea se transmite de la barbat la barbat, nu ca nu s-au nascut si femei. Dar, din perspectiva aceasta a transmite responsabilitati, femeia nu avea nici un rol. Rolul se transmitea de la barbat la barbat.

Mergem mai departe si spuneti-mi cateva legaminte pe care le stiti, pe care Dumnezeu le-a incheiat cu omul: Cu Avram, cu Isac, cu Iacov, cu poporul Israel prin Moise, cu David… Cate dintre ele (legaminte) sunt incheiate cu femei? Nici unul. De ce? Pentru ca nu poti incheia legamant  cu ajutorul. Ci, trebuie sa inchei legamant cu liderul. Cu cel care-i responsabil, cel care poarta responsabilitati. Si de aceea, absolut toate legamintele sunt incheiate cu barbati.

Mergeti mai departe, luati imparatii. Luati capeteniile, luati preotii, marii preoti, luati judecatorii, cu exceptia Deborei. Spuneti-mi, cati dintre ei au fost femei? Atalia, dar nu cred ca vreti sa o puneti. Estera n-a fost imparateasa in Israel, ci a fost sotie de imparat in Imperiu Medo-Persan. Deci, n-are nici o legatura in treaba asta. Toti au fost  barbati.

Haideti sa mergem in Noul Testament. Cati dintre apostoli au fost femei? Desi, daca vom citi cu atentie Scriptura, vom observa ca multe femei  au umblat cu Dumnul Isus si au fost foarte mult timp impreuna cu Domnul Isus in lucrarile pe care le-a facut. Si cu toate acestea, cand a trebuit sa aleaga apostoli, Domnul Isus n-a ales nici o femeie. Cati dintre prezbiterii pusi de catre apostoli  in biserici au fost femei? Nici una. Usoare raspunsuri pentru ca Dumnezeu este consecvent cu Sine. Fiind adevar fudamental, Dumnezeu se comporta la fel, din Geneza pana in Apocalipsa. Intotdeauna, Dumnezeu sta de vorba cu barbatul, pentru ca pe el l-a pus responsabil. Femeia intra in popor, toate numaratorile scot afara femeile. Adica, nici o femeie nu-i numarata. Adica, cum, in poporul Israel nu erau femei? Femeile nu vor mosteni imparatia? Femeile nu au intrat in Canaan? Atunci, de ce nu le numara acolo? De ce nu le pune in popor? Pentru ca ele intra automat prin barbat. Fie ca barbatul e barbat, fie ca barbatul e tata. Ele intra in popor pentru ca tin de barbat.

Dragi frati si surori, Dumnezeu a facut om si toti suntem om. Dar a facut om barbat si a facut om femeie. Suntem egali, dar nu identici. Avem roluri diferite pentru ca Dumnezeu ne-a creat cu distinctii. Si doar in masura in care noi traind ca fiinte umane in primul rand, dupa cum ne-a gandit Dumnezeu, si apoi ca fiinta umana barbat si ca fiinta umana femeie, abia in masura aceea, noi traim plenar. Si dispar frustrarile. Frustrarile vin din pricina pacatului si poate discutia aceasta cu alta ocazie. Pentru ca pacatul le-a intors pe dos. Femeia vrea sa fie barbat si barbatul vrea sa fie femeie.  Si vai de casa in care canta gaina, pentru ca niciodata nu stii ce canta si ce-a cantat dimineata nu se mai potriveste cu ce canta seara, pentru ca nu-i facuta.. In schimb, ferice de casa unde barbatul e barbat si-si asuma responsabilitatea, nu dominand femeia: „Tu, mi-e gata cafeaua? Da, nu vezi ca am venit obosit?” Nu in sensul acesta. Ci barbat responsabil, care-si asuma responsabilitatea. Si ferice casa unde femeia traieste ca ajutor pentru ceea ce face barbatul. Eu ma opresc aici si acuma va las intrebari. Nu exista intrebari tabu, orice intrebare ce vine din fraatarile dvs este buna si voi incerca sa raspud atat cat ma pricep.

Intrebari la minutul 36:55

  1. Ati spus ca totul este intre Dumnezeu si barbat, nu si femeie. Cum sta treaba cu femeile necasatorite? (37:00)
  2. Daca femeia a fost structurata asa specific sa fie ajutor potrivit, de ce sunt asa de multe femei care-si iau soarta in maini? (39:00)
  3. Ce poti sa faci atunci cand partenerul nu-si asuma responsabilitatile? Daca sotul nu-si asuma responsabilitatea cu care a fost creat, cum poate functiona familia? Cred ca stiti ca sunt multi barbati care lasa mult de dorit la aspectul acesta. (41:00)

Mai MULT aici –

  1. Casatoria-Implinire sau Frustrare” partea I – E inferioara femeia, barbatului? Vasile Lucaci 

  2. „Casatoria-Implinire sau Frustrare” partea II-a – Distinctiile dintre barbat si femeie – Vasile Lucaci 

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari