Beniamin Netanyahu provoaca ONU sa se ridice impotriva Islamului radical

Prim-ministrul israelian Beniamin Netanyahu avertizează lumea.El spune că Hamasul, SIIL, Iranul, islamiștii radicali, vor să ne cucerească pe toți. În discursul său impresionant de la ONU el a spus că lupta Israelului este lupta întregii lumi. Pe tot parcursul discursului său, Netanyahu a avertizat lumea despre ridicarea Islamului militant.

”Peste tot unde ne uităm, vedem Islamul militant în acțiune”, a afirmat Beniamin Netanyahu.

Unii au simțit că mesajul lui Netanyahu revine la amenințările lui Winston Churchill. În secolul al XX-lea, Churchill avertiza vizavi de amenințarea totalitară a fascismului nazist al lui Hitler. Netanyahu spunea că amenințarea secolului al XXI-lea este Islamul militant.

”Ambiția Islamului militant de a domina lumea pare dementă. A mai existat o astfel de ambiție a unei alte ideologii fanatice care a ajuns la putere în urmă cu opt decenii. Naziștii credeau într-o rasă superioară. Islamiștii militanți cred într-o credință superioară”, a afirmat Beniamin Netanyahu.

Netanyahu spunea că Islamul militant, în toate formele sale, de la Hamas la SIIL, susține aceeași ideologie.

”Scopul tuturor e de a crea enclave și mai mari ale Islamului militant, unde nu există libertate și îngăduință. Unde femeile sunt folosite ca sclave, unde creștinii sunt decimați, iar minoritățile subjugate, uneori fiind puse să aleagă între a se converti sau a alege să moară”, spunea Beniamin Netanyahu.

Deși Netanyahu a fost de acord că SIIL reprezintă un pericol clar și actual, el spunea că pericolul cel mai mare îl reprezintă un Iran nuclear.

”SIIL trebuie învins, însă doar a învinge SIIL și a-i permite Iranului să fie o forță nucleară înseamnă a câștiga bătălia, dar a pierde războiul”, a afirmat Beniamin Netanyahu.

El sublinia faptul că în Orientul Mijlociu, în mijlocul tulburărilor, se formează o nouă alianță între Țările Arabe, o alianță ce oferă speranță de pace între Israel și Palestina.

”Pentru obținerea păcii, trebuie să privim nu doar spre Ierusalim și Ramala, ci și spre Cairo, Amman, Abu Dhabi, Riad și spre alte țări”, a afirmat Beniamin Netanyahu.

Netanyahu și-a încheiat discursul cu un verset din cartea Isaia, care vorbește despre nevoia prezentării adevărului, de dragul Ierusalimului, într-un an al minciunii.

‘”De dragostea Sionului nu voi tăcea, de dragostea Ierusalimului nu voi înceta, până nu se va arăta mântuirea lui, lumina soarelui și izbăvirea lui, ca o făclie, care se-aprinde.”’

Stire difuzata in Jerusalem Dateline 47 – ultimele stiri din Israel: http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despr..

VIDEO by Alfa Omega TV

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari