BIBLIOLOGIE – de Viorel Udriște

Mesajul Bibliei este mesajul lui Dumnezeu pentru om, comunicat „în multe rânduri și în multe chipuri”și, în fine, întrupat în Hristos. Astfel autoritatea Sfintei Scripturi, motivul pentru care ar trebui crezută și ascultată, nu depinde de mărturia vreunui om sau vreunei biserici, ci depinde numai de Dumnezeu (care este adevărul însăși), autorul ei; și de aceea trebuia primită, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu.

„După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor, și prin care a făcut și veacurile” (Evrei 1:1-2) Cuvântul lui Dumnezeu cuprinde principiile de viață pe care orice om trebuie să și le însușească în viața de credință. În Vechiul Testament, cuvântul care se referea la Biblie (Cuvântul lui Dumnezeu) este „Legea”; având cuvintele psalmistului care spune că „ferice este de omul care cugetă zi și noapte la Legea Lui.” (Ps.1:2)
iar în Psalmul 119 ne sunt prezentate afirmații referitoare la Legea lui Dumnezeu. „Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului !” (Ps.119:1)

În Noul Testament cuvântul care face referire la Biblie este Scriptură sau Scripturi, un termen care se referă la ceva scris; iar denumirile de Vechiul Testament și Noul Testament au fost denumiri care sau adăugat ulterior. Cu toată diversitatea ei, Biblia este o carte unitară. Atât termenii pe care îi folosim pentru a ne referi la ea, cât și observațiile făcute de Biblie cu privire la ea însăși, atrag atenția asupra faptului că Biblia este o singură carte, o carte sfântă care revendică convingerile și viețile noastre așa cum nici o altă carte nu o face. Un sistem de credințe unitar acordă mai multă unitate acestei cărți, la fel ca și istorisirea de primă importanță pe care o relatează.

Biblia este „insuflată de Dumnezeu” (2Tim.3:16), practic Dumnezeu se revelează nouă prin Cuvântul Său și prin anumite tipuri de revelație divină. Dumnezeu S-a revelat oamenilor în natură, revelându-ne existența și slava Sa („Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui.”- Ps. 19:1-2), în providență, Dumnezeu este binevoitor față de toți oamenii („El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.”- Matei 5:45), în conștiință, Dumnezeu pune în conștiința tuturor oamenilor Legea Sa (Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, își sunt singuri lege; și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele.” – Rom. 2:14-15), în Hristos (Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” – Ioan 1:18)

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari