Daniel Chereji – Ce are de spus Cristos generaţiei tale?

Photo credit artasiapacific.com

Titlul predicii: CE ARE DE SPUS CRISTOS GENERAŢIEI TALE?
Text biblic: Luca 11:29-32
29 Pe când noroadele se strângeau cu grămada, El a început să spună: „Neamul acesta este un neam viclean; el cere un semn; dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona.
30 Căci după cum Iona a fost un semn pentru niniveni, tot aşa şi Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta.
31 Împărăteasa de la miazăzi se va scula, în ziua judecăţii, alături de bărbaţii acestui neam şi-i va osândi; pentru că ea a venit de la capătul pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.
32 Bărbaţii din Ninive se vor scula, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.

Schiţa predicii:
1. Avertisment cu privire la perspectivă
2. Avertisment cu privire la preocupări
3. Avertisment cu privire la pocăinţă

O familie avea o vaza foarte scumpa care le apartinea de 6 generatii. Toti copiii, din fiecare generatie a acelei familii au fost crescuti in spiritul pretuirii si protejarii acelei vaze, asemenea unui odor de pret. Cand vaza a ajuns la a sasea generatie, intr-o zi, cand numai copiii au fost acasa, la intoarcere, unul a spus: „Mama,” ca de regula, cand se intampla ceva, la mama se apeleaza, „mama,” zice, „am vrea sa povestim despre vaza aceea care de sase generatii este in familia noastra.” „Bine, draga, ce vrei sa povestim despre ea?” „Mama, vrem sa va anuntam general ca generatia noastra a spart-o.”

Frati si surori, fiecare generatie are o anumita responsabilitate fata de generatiile care au trecut, mai ales fata de generatiile care urmeaza dupa generatia noastra. Dar, cu totul si cu totul special, fiecare generatie este responsabila si trebuie sa dea socoteala inaintea lui Dumnezeu. Amin. Eu stiu ca fiecare generatie, doar n-o sa vorbeasca rau despre ea si are aceasta tendinta de a se privi ca si o generatie providentiala. Cu toate acestea, generatiile care urmeaza reusesc sa se uite apoi cu detasare la generatiile care au fost si sa poata emite anumite pareri cu privire la ce a fost inainte.

Ganditi-va, ca doar in secolul care a trecut, in secolul XX cate generatii s-au perindat in tara noastra dar. Daca vreti, primul deceniu in secolul 20, deceniul al doilea, am avut generatia care a facut primul razboi mondial sau generatia care a facut marea unire. A urmat generatia interbelica. Multi istorici sunt de acord ca asta a fost generatia de aur, cand Romania a fost intr-adevar in randul tarilor Europene inaintea multor tari care sunt astazi in frunte, a fost granarul Europei si daca ar fi mers lucrurile in felul acela, atunci tara noastra, credem noi sau nu putem stii, Dumnezeu stie, ar fi aratat cu totul altfel, daca intr-o zi ca si ieri, 30 decembrie, cu 67 de ani in urma, Regele n-ar fi fost fortat sa abdice. A fost deci numita si generatia de aur care a ridicat economia tarii.

A urmat apoi generatia celui de-al Doilea Razboi Mondial. Apoi, generatia care a adus comunismul in tara noastra sau cel putin au permis instaurarea lui. S-a perindat apoi generatia hei rup- brigadieri. Sigur, generatia informatorilor la Securitate. Generatia salamului cu soia. Generatia decreteilor, eu insumi fac parte dintre acestia. Generatia cu cheia la gat, apoi. Cu cheia la gat, ca mama si tata lucrau si copiii in blocuri, crescuti cu cheia la gat. Generatia care a facut revolutia. Si, fireste, au urmat alte generatii cu privire la care istoria se va pronunta in privinta rolului acestora.

Nu cred ca esti atat de lipsit de interes, sa nu te intrebi: „Dar, ce rol are generatia mea?” Ce nume i s-ar potrivi generatiei mele? Cred ca este important ca fiecare generatie  sa-si inteleaga responsabilitatea fata de celelalte generatii. Dar, mai ales, fiecare generatie  sa-si inteleaga responsabilitatea inaintea lui Dumnezeu. Este obligatia fiecarei generatii sa nu sparga vaza, adica sa nu falimenteze valorile morale si spirituale pe care le-a primit si pe care are obligatia sa le transmita mai departe. Nu cred ca esti cat de cat responsabil sa spui: „N-as vrea ca in timpul generatiei mele, sa dam decat ruina celor care vin dupa noi si-n felul acesta veriga sa fie rupta in asa fel incat sa fie dezastru. Altfel, va trebui sa stam intr-o zi inaintea lui Dumnezeu si sa dam socoteala in felul de care a trait generatia noastra, a fiecaruia.

(Din primele 7 minute, mai sunt aprox. 42 de minute din mesaj)
Predicator: pastor Daniel Chereji, Biserica Baptistă ”Biruinţa” Baia Mare – http://biruinta.ro
http://facebook.com/pages/Biserica-Cr…

Bis. „Biruinţa” Baia Mare – Daniel Chereji – Poliţă de asigurare pentru anul nou

look ahead photo by pixgood.com

Photo credit pixgood.com

Titlul predicii: POLIȚĂ DE ASIGURARE PENTRU ANUL NOU
Text biblic: Deuteronom 4:7 – Care este, în adevăr, neamul acela aşa de mare încât să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm?
Schița predicii:
1. Domnul este aproape ca să mântuiască
2. Domnul este aproape ca să binecuvânteze
3. Domnul este aproape ca să mângâie
4. Domnul este aproape ca să ajute
5. Domnul este aproape ca să cerceteze
Predicator: pastor Daniel Chereji

Biserica Baptistă ”Biruinţa” Baia Mare – http://biruinta.ro
http://facebook.com/pages/Biserica-Crestina-Baptista-Biruinta-Baia-Mare/

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari