Pavel Rivis Tipei – Cortul Intalnirii – Biserica „Betel” – Singen

Pavel Rivis Tipei

Photo credit Biserica Betel Singen

TEXT – Ieremia 1:9-12

9 Apoi Domnul Şi-a întins mâna şi mi-a atins gura. Şi Domnul mi-a zis: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.
10 Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărâmi şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti.”
11 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Ce vezi, Ieremio?” Eu am răspuns: „Văd un veghetor.”
12 Şi Domnul mi-a zis: „Bine ai văzut; căci Eu veghez asupra cuvântului Meu ca să-l împlinesc

Part 1

TEXT – Evrei 4:1-4

1 Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.
2 Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.
3 Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El când a zis: „Am jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.
4 Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”

Part 2

 VIDEO by Credo TV

Reclame

Pastorul Florin Ianovici 20 Ani ANIVERSARE Biserica Betel Haţeg 1-4 August 2013 + Gabi Zagrean si Fratii din Toflea

Florin Ianovici - Lucrarea Duhului Sfint2

Intr-o conferinta in Portugalia, unul dintre pastorii prezenti mi-a facut cunostinta cu un tanar. Mi-a fost recomandat ca un profesor de filozofie. Profesorul acesta a venit si mi-a pus o intrebare. Mi-a zis, „Pastore, fara sa te gandesti prea mult as vrea sa definesti succesul. Ce este succesul?” I-am raspuns ca succesul inseamna ca intr-o zi, cand se va deschide bolta cerului, sa auzi cuvintele, „Bine, rob bun si credincios.” Vino sa te odihnesti ca ai trudit destul. Nu masura succesul in ceea ce rugina, molia si toate altele le pot matura.” Sa masuram succesul in prezenta lui Dumnezeu in viata noastra.

Urmariti predica in playlistul acesta. Puteti sa le ascultati in succesiune sau sa alegeti din partea dreapta un anumit video. Ordinea fisierelor:

  1. Predica Florin Ianovici (6 videos)
  2. Gabi Zagrean (2 videos)
  3. Formatia Proconsul (16 videos)
  4. Fratii din Toflea (2 videos= 30 min)

VEZI PAGINA Florin Ianovici PREDICI aici

VIDEO by Teea8estera

Sau vezi aici doar

PREDICA Florin Ianovici

de la Fiti Oameni

VIDEO de la Conferinta Calpe, Spania 2013 – Luigi Mitoi, Catalin si Ramona Lup

Catalin Ramona Lup

Hristos a Inviat – Catalin & Ramona

Duminica Seara Predica Luigi Mitoi

Canta Catalin & Ramona

Luigi Mitoi

Textul: Luca 17:11-19 Cei zece leprosi. (VIDEO 1 ora 40 min)

Cantari cu Catalin & Ramona in primele 40 de minute si predica Pastorul Luigi Mitoi incepand la minutul 41:05:

Ce sa faci cand esti in necaz?

Program Duminica dimineata

1 ora 40 minute

Eu n-am sa te las ca sa pieri – Cornel Cuibus

Photo credit beliefpics.christianpost.com

Psalmul 50:15

Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!

Lyrics de la Resurse Crestine

Eu n-am să te las ca să pieri
Când treci prin necazul cel greu
Atunci când mă chemi în dureri,
Eu vin! “, a promis Dumnezeu

Refren:
Cheamă-mă în ziua cea grea
Când nori de necaz vor veni
Atunci Eu te voi ajuta,
Iar tu-n cânt mă vei proslăvi

Când ziua s-a dus, e târziu
Şi singur în noapte rămâi
În jurul tău totu-i pustiu
Şi-o piatră de-ţi pui căpătâi

Refren:
Cheamă-mă şi am să vin
Şi-o scară la cer voi ‘nălţa
În noapte, sub cerul senin
Cu tine de vorbă voi sta

Te simţi de furtuni clătinat
Şi valul te-mpinge spre stânci
În jur mai auzi disperat
Un vuiet de ape adânci

Refren:

Cheamă-mă-n clipa cea grea
Când valul loveşte cumplit
În Mine pe stâncă vei sta
Furtuna privind linişti

Eu sunt Cel ce sunt, Dumnezeu
Şi-aud când mă strigi din necaz
Căci Eu văd din cer chinul tău
Şi lacrima pe-al tău obraz

Refren:

Crede şi nu te-ndoi
Aşteaptă-n tăcere-ajutor
Căci Eu lângă tine voi fi
Şi chinul va fi mai uşor

Refren:

Cheamă-mă în ziua cea grea
Când nori de necaz vor veni
Atunci Eu te voi ajuta,
Iar tu-n cânt mă vei proslăvi

Aniversare 90 de ani de Penticostalism la Biserica Gloria Arad-Bujac

Biserica Penticostala Betania din Paulis

Participanti la Sarbatoarea Aniversarii 90 de ani de Penticostalism la Biserica Gloria, Arad-Bujac, Pastor Moise Ardelean:

Pavel Rivis-Tipei – Presedinte Cultul Penticostal Romania
Nelu Gurau – Vicepresedinte Cultul Penticostal
Romu Mocan – Secretar General
Moise Ardelean – Membru in Comitetul Executiv/Presedintele Comunitatii Arad
Nelu Filip – Membru in Comitetul Executiv/Secretar Comunitatii Arad

Reprezentanti a autoritatilor locale si a Parlamentului

Corul mixt: de la Biserica Gloria si Biserica Betel

Fanfara: de la Biserica Gloria, Biserica Betania, Biserica Micalaca, Biserica Betel

Pavel Rivis-Tipei:

Prezentare: Istoria Cultului Penticostal la minutul 55

Foto: Gheorghe Bradin

Psalmul 115 „Nu noua Doamne, nu noua, ci numelui Tau dam slava pentru bunatatea Ta, pentru credinciosia Ta”. Sarbatoarea este deosebita astazi si importanta sarbatorii nu este neaparat datorita faptului ca s-au scurs 9 decenii, ca numaram 90 de ani, cat (faptul) ca ne uitam in urma.

Cum zice profetul Ieremia: „Priveste in urma pasilor in vale si vezi ce ai facut„. Ne uitam in urma cu 90 de ani si vedem bunatatea lui Dumnezeu, vedem credinciosia lui Dumnezeu, vedem purtarea de grija pe care Dumnezeu ne-a aratat-o si vedem biruinta pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Dumnezeu este acel cae a facut aceasta lucrare.

Daca in unele confesiuni, in unele segmente ale vietii religioase, miscarile respective se leaga de numele unor oameni, eu veau sa va spun ca in miscarea penticostala Romana, lucrarea ii apartine in exclusivitate lui Dumnezeu. E adevarat ca au fost niste oameni de care Dumnezeu s-a folosit si pe care i-a chemat de la inceput, insa lucrarea este a Duhului Sfant. 10 Septembrie 1922 a fost infiintata prima biserica….

Posturi 

Reportajul Alfa Omega TV despre Aniversares din Paulis

Cătălin și Ramona Lup – Trăim vremi de har ca Ilie / Mântuit spre cer călătoresc

De la seara de tineret, Marti 10, APrilie,2012 la Biserica Betel, Bucuresti- Pastor Florin Ianovici. Uploaded by 

Florin Ianovici – Relevanta Pentru Tanara Generatie

Mai jos gasiti linkuri cu predici ale Pastorului  Florin Ianovici

O Prezentare de Tudor Petan de la AlfaOmegaTV – Florin Ianovici pentru prima data la studioul AlfaOmegaTV (filmarea la Biserica Betel, Bucuresti).

  • Virsta de 42 ani, nascut in Onesti, Judetul Bacau si este stabilit la Bucuresti.
  • Sotul lui Mina si tata la doua fetite
  • De profesie e jurist. A fost avocat la Bucuresti dar s-a suspendat ca sa fie Pastor
  • Pastor al Bisericii Betel Crangasi de 8 ani de zile
  • Conduce o organizatie caritabila „Viata si Lumina” care se ocupa de copii orfani si in care adaposteste , hraneste si poarta de grija la 230 de copii.
  • Profesor la Scoala de Predica Ciresarii
  • Cu lucrare misionara, prin turnee, prin Romania cu predicari Romani.
  • Mai are inca citeva preocupari academice si in Martie 2012 va sustine teza de doctorat.

 Repere ale credintei crestine

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Interviul lui Tudor Petan (de la studioul AlfaOmegaTV) cu Pastorul Florin Ianovici incepe la minutul 10.  In primele 10 minute – formatia Eklesia din Bistrita – lauda si inchinare cu cintarea „Toate le-ai creat”.

Subiectul Partea 2-a a interviului este cu Pastorul si liderul Bisericii Betel din Bucuresti, initiatorul si liderul pe care la folosit Dumnezeu ca sa porneasca o lucrare atipica, oarecum in afara cutiutei activitatilor religioase din Bucuresti si din Romania in general- Lucrarea tineretului la Biserica Betel, unde participa tineri din diferite denominatii (Crestini dupa Evanghelie, Ortodocsi,Baptisti) impreuna in fiecare Marti seara si unde se investeste in tineri prin pregatirea lor pentru a predica.

De notat – Pastorul Ianovici se adreseaza liderilor/predicatorilor la minutul 35 despre

  1. Chemare     2.  Viziune si   3.  Zdrobire

La minutul 40 urmeaza secventa dintr-o predica de la Seara de Tineret din 6 Decembrie, 2011 care se poate viziona integral aici.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.Pastorul Florin Ianovici predica Marti

la Seara de Tineret: Maria,Marta si Lazar

Uploaded by Ora Tinerilor – episod pilot – seara de tineret cu Florin Ianovici – Bucuresti. 06 Decembrie, 2011 Predica despre:

  • Marta – prototipul omului care are nevoie de Cuvintul lui Dumnezeu
  • Maria – care stie ca cel mai scurt drum la Dumnezeu este prabusirea la picioarele Domnului Isus
  • Lazar – omul care tace si vorbeste prin marturia faptelor- ca a fost mort si l-a inviat Isus.
  • Blogosfera si problemele si greutatile vietii care f ace pe uni oameni sa cada. Cu ce se poate birui problemele din viata? Prin Cuvintul lui Dumnezeu (nu prin emotie) si prin rugaciune.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Nu mai cautati metode rafinate; vestiti Cuvintu lui Dumnezeu. Voi sunteti chivotele lui Dumnezeu. Daca vrem sa avem impact noi trebuie sa facem un singur lucru- sa fim plini de Cuvintul lui Dumnezeu, Eu nu trebuie sa produc inteligenta sau cuvinte extraordinare cind Cuvintul lui Dumnezeu este plin de viata. La Cuvintul Lui, El insusi implineste ce a promis. De aceia Biserica are putere pentru ca Cuvintul lui Dumnezeu este in noi.

Foarte putini oameni cunosc Cuvintul lui Dumnzeu. Suntem naivi sa credem ca Il cunoastem pe Dumnezeu fara sa citim ceia ce a scris El in Cuvintul Lui. Relatia in Cuvintul lui Dumnezeu este relatia CU Dumnezeu. Cuvintul are si mare putere impotriva celui rau. In momentul in care spui Cuvintul lui Dumnezeu el pleaca. Cuvintul Lui sa fie scris la noi in inima. Predica este tinuta la Uricani.

Partea 1

Partea 2

Related articles

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari