Biserica Emanuel SIBIU marchează 500 de ani de la Reforma lui Luther

În calitate de preot catolic, Martin Luther enunța primele idei ale Reformei Protestante în anul 1517. Convingerile sale au luat forma cunoscutelor „95 de teze”, care i-au adus patru ani mai târziu, excomunicarea din Biserica Catolică.

Biserica Penticostală Emanuel a ales să marcheze împlinirea a jumatate de mileniu de la Reformă, printr-un ciclu de predici care prezintă cinci teze de bază ale Reformei: Solus Christus, Sola Scriptura, Sola Grazia, Sola Fide, Solus Spiritus. Mesajele vor fi aduse în fiecare duminică a lunii, la programul de seară.

În toate cele cinci duminici ale lunii octombrie, în cadrul serviciilor divine de dimineață ale bisericii noastre veți putea asculta și detalii despre Istoria Reformei prezentate de Lucian Vecerdea, Dorin Molnar, Teodor Omelcu, Adrian Clep și Laurențiu Văcar.

Biserica Penticostală Emanuel a ales să marcheze împlinirea a jumatate de mileniu de la Reformă, printr-un ciclu de predici care prezintă cinci teze de bază ale Reformei:

  1. SOLUS CHRISTUS, în traducere „Numai prin Hristos”, este învățătura care susține că singurul mediator între om și Dumnezeu este Hristos și că mântuirea se poate primi doar prin El. Predica a fost susținută de pastorul Ioan Brie pe data de 1 octombrie.
  2. SOLA SCRIPTURA, în traducere „Numai prin Scriptură”, declară că Scriptura este autoritatea supremă, iar obiceiurile și tradițiile trebuie să se subordoneze acesteia. Predica va fi susținută de pastorul Ioan Brie pe data de 8 octombrie, în cadrul serviciului religios care începe la ora 18.00.
  3. SOLA GRATIA, în traducere „Numai prin Har”, exclude meritul unei persoane în dobândirea mântuirii. Prin urmare, mântuirea se primește prin har, fiind un dar nemeritat, și nu prin fapte. Predica va fi susținută de pastorul Alin Ilaș de la Biserica Maranatha Sacramento pe data de 15 octombrie, în cadrul serviciului religios al Bisericii Emanuel, de la ora 18.00
  4. SOLA FIDE se traduce „Numai prin Credință”. Principiul afirmă că omul nu trebuie să facă fapte bune pentru a fi mântuit și că acestea sunt o consecință naturală a credinței. Predica va fi susținută de pastorul Teodor Omelcu pe data de 22 octombrie, în cadrul serviciului religios de după-amiază.
  5. SOLUS SPIRITUS – „Numai prin Duh” face referire la faptul că Duhul Sfânt este puterea prin care și cu care cei ce cred în Dumnezeu Îi îndeplinesc planurile pe pământ. Predica va fi susținută de pastorul Iosif Tirla pe data de 29 octombrie în cadrul serviciului religios de la ora 18.00.

În toate cele cinci duminici ale lunii octombrie, în cadrul serviciilor divine de dimineață ale bisericii noastre veți putea asculta și detalii despre Istoria Reformei prezentate de Lucian Vecerdea, Dorin Molnar, Teodor Omelcu, Adrian Clep și Laurențiu Văcar.

Vă așteptăm cu drag!

Biserica Emanuel Sibiu

Reclame

Emil Bartos – Importantul inaintea urgentului – Slujba speciala – Biserica Emanuel Sibiu

Emil Bartos Biserica Emanuel Sibiu 8 martie 2016

Photo Agnus Dei

Programul de din 13 martie, slujba de duminica dimineata. Cei ce aveti timp, urmariti programul caci veti auzi cantari frumoase cantate de Ioan Timofte si Bianca Cernisov.  Mesajul fratelui Emil Bartos incepe la minutul 2:07:00. Text – Luca 10:37-42

37 „Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii. „Du-te de fă şi tu la fel”, i-a zis Isus.
Marta şi Maria
38 Pe când era pe drum cu ucenicii Săi, Isus a intrat într-un sat. Şi o femeie, numită Marta*, L-a primit în casa ei.
* Ioan 11:1; Ioan 12:2; Ioan 12:3;
39 Ea avea o soră numită Maria, care* s-a aşezat jos**, la picioarele Domnului, şi asculta cuvintele Lui.
40 Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El şi I-a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că soră-mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i dar să-mi ajute.”
41 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu,
42 dar un* singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.”

VIDEO by Biserica Emanuel Sibiu

Nelu Brie – Iertarea Pacatelor [Exista iertare pentru cel cazut de la credinta?]

 

Nelu Brie

Una din cele mai profunde nevoi pe care sufletul omenesc le are este nevoia dupa iertarea pacatelor. Bucuria sta in iertarea pacatelor. Pacea sufletului sta in iertarea pacatelor. Mantuirea sta in iertarea pacatelor…. In ceea ce ne priveste, noi oamenii, suntem in stare sa pacatuim, dar nu mai suntem in stare sa ne iertam singuri pacatele. E nevoie ca cineva din afara noastra sa vina si sa ne elibereze de vina, de povara, sa ne izbaveasca de sub condamnarea sub care am ajuns prin comiterea pacatelor savarsite. In aceasta seara vom vorbi despre iertarea pacatelor.

[….] Domnul Isus mijloceste pentru noi. El nu ne abandoneaza. Nu ne lasa. Sigur ca nu trebuie sa ne facem baza, temei, pe aceasta mijlocire a Domnului Isus ca sa justificam o viata traita in pacat. VAI DE CEL CARE TRAIESTE IN PACAT! VAI DE CEL CARE NU VREA SA SE POCAIASCA! Dar, ferice de acela care desi a cazut, se pocaieste si se intoarce la Dumnezeu! Ferice de acela care isi vede vina si cere indurarea lui Dumnezeu. Ferice de acela care zdrobit de vinovatie, se increde in jertfa lui Hristos si se bizuie pe mijlocirea Domnului Hristos. Acela gaseste viata. Acela gaseste indurare. Dumnezeu nu ne lasa.

Mi-aduc aminte cu durere si tulburare oridecateori imi amintesc aceasta intamplare. O intamplare adevarata, de altfel. S-a petrecut in biserica in care eu m-am intors la credinta. O tanara s-a intors la Dumnezeu. A fost botezata in apa. Dupa o vreme, prinsa in anturajul de la scoala, s-a racit in credinta. S-a indepartat de Dumnezeu tot mai mult. In final, a luat decizia sa se casatoreasca cu un baiat necredincios. Dupa o vreme, inima ei a inceput sa fie tulburata de starea rea in care a ajuns. Se indepatase de Dumnezeu. Cazuse de la credinta. Tulburata in cugetul ei, s-a apropiat de mama ei si i-a pus o intrebare: „Mama, eu as vrea sa revin la adunare. Dar, oare pe mine, Dumnezeu ma mai poate primi? Ma mai poate ierta?” Si mama ei i-a raspuns: „Nu stiu, dar, ma voi duce sa intreb.”

S-a dus sa intrebe. Si, a intrebat pe un frate. Ca raspuns, fratele a deschis Evanghelia la epistola catre Evrei cap. 6 unde scrie ca cei care au cazut nu mai pot sa fie inoiti si adusi la pocainta. Cand fata a auzit acest raspuns, a zis: „Macar de lumea asta sa ma bucur. Daca pentru mine, pe lumea de dincolo, nu mai este nici o nadejde, macar in lumea aceasta sa ma bucur.” S-a indepartat cu totul si nici astazi nu este in poporul lui Dumnezeu. Oameni buni, nu v-as dori vreunuia sa fiti in preajma in Ziua Judecatii cand Dumnezeu va vere socoteala acelui invatator pentru felul cum s-a purtat cu un suflet care a vrut sa se intoarca la Dumnezeu. Cine suntem noi sa masuram adancimile harului lui Dumnezeu? Cine suntem noi sa citim in fata unei persoane, a unui suflet, judecata lui Dumnezeu din Evrei capitolul 6? Da, in dreptul unor oameni, Dumnezeu ia aceasta hotarare. Dar, daca o ia, este treaba lui Dumnezeu. Si daca vreodata s-ar intampla sa descopere vreunuia dintre noi o asemenea hotarare, ca in dreptul unui suflet, Dumnezeu a decis lepadare si pierzare de la fata Lui, misiunea noastra nu e aceea de a face declaratie ca asa a hotarat Dumnezeu. Ci misiunea este sa ne angajam in lupta rugaciunii si a mijlocirii, daca-i cu putinta, Dumnezeu sa dea indurare acelui suflet si viata si mantuire.

TEXT 1 Ioan 1:5 – 2:1-1-2; 12

Predica incepe la minutul 1:02:00

VIDEO by Biserica Emanuel Sibiu

VIDEO ~ Slujba speciala de botez Biserica Emanuel Sibiu 27.09.2015 + Marturiile candidatilor la botez

Nelu Brie – „De la invierea lui Isus, spre invierea mortilor” Biserica Emanuel Sibiu 12 aprilie 2015

TEXT – 1 Corinteni 15:1-8; 12-14; 17-26

1 Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas
2 şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.
3 V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi;
4 că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi;
5 şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.
6 După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit.
7 În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.
8 După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie.

Însemnătatea învierii lui Hristos.
12 Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor?
13 Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.
14 Şi, dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră.

17 Şi, dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre,
18 şi prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi.
19 Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!
20 Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.
21 Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.
22 Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;
23 dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.
24 În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere.
25 Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale.
26 Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea.

Hristos a Inviat! Avem bucuria sa sarbatorim  impreuna invierea Domnului nostru Hristos. Ni credem in invierea Domnului Isus. Noi credem in invierea mortilor. Unul dintre versetele citite din pasajul lecturat anterior ne spune caci daca moartea a venit prin om, tot asa, prin Hristos a venit invierea mortilor. Asa, cum din cauza pacatului lui Adam, murim, teologic, prin invierea lui Isus Hristos vom invia. Invierea lui Isus este garantia invierii mortilor. Mesajul pe care il vom impartasi in aceasta seara l-am numit: De la invierea lui Isus, spre invierea mortilor.

Viata de pe pamant este foarte scurta. E cuprinsa intre nasterea noastra si moartea noastra. Pentru unii, aceasta perioada de timp este mai lunga, pentru altii este mai scurta. In comparatie cu eternitatea, oricat de mult am trai pe pamant, viata de pe pamant este scurta.

Mesajul Pastorului Nelu Brie incepe la minutul 1:21:00

VIDEO by Biserica Emanuel Sibiu

 

Slujba speciala 8 Martie – Ema si Cristi Repede, Elim Harmony si pastorii Gabi Zagrean, Emanuel Dobrin, Nelu Brie Biserica Emanuel Sibiu 2015

11019417_1081734435175505_1260518328174387154_n

Programul de Duminica dimineata

Emanuel Sibiu – Slujba speciala 8 Martie –

Ema si Cristi Repede & pastorul Emanuel Dobrin

Domnul este Domn in fiecare domeniu al vietilor noastre, este Domn peste familiile noastre. Dumnezeu iubeste familia, Dumnezeu este preocupat  de familie. El a vorbit in Scriptura multe cuvinte despre familie. As dori sa citesc doua dintre ele. Primul este scris in cartea Exodul 20:1 & 12 –

1 Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis:
12 Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.

Dumnezeu sa-i binecuvanteze pe parintii nostri. Apoi, Efeseni 6:1-

1 Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.
2 „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă –
3 „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ.”

Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta. In aceasta zi de 8 martie, subliniem in mod deosebit si accentuam in mod deosebit cuvantul ‘mama’. Dumnezeu ne-a binecuvantat pe fiecare. Fiecare dintre noi are mama. Dumnezeu sa le binecuvanteze. Dumnezeu sa le dea sanatate. Dumnezeu sa le umple inima de bucurie si pace.

Vorbitor: Pastorul Emanuel Dobrin de la Biserica Crestina dupa Evanghelie Maranata Cisnadie.

VIDEO by Biserica Emanuel Sibiu

Emanuel Sibiu – Slujba speciala 8 Martie –

Elim Harmony si pastorul Gabi Zagrean

Luca 8:49-56

49 Pe când vorbea El încă, vine unul din casa fruntaşului sinagogii şi-i spune: „Fiica ta a murit, nu mai supăra pe Învăţătorul.”
50 Dar Isus, când a auzit lucrul acesta, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme; crede numai, şi va fi tămăduită.”
51 Când a ajuns la casa fruntaşului, n-a lăsat pe niciunul să intre împreună cu El, decât pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi mama fetei.
52 Toţi plângeau şi o boceau. Atunci Isus a zis: „Nu plângeţi; fetiţa n-a murit, ci doarme.”
53 Ei îşi băteau joc de El, căci ştiau că murise.
54 Dar El, după ce i-a scos pe toţi afară, a apucat-o de mână şi a strigat cu glas tare: „Fetiţo, scoală-te!”
55 Şi duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât. Isus a poruncit să-i dea să mănânce.
56 Părinţii ei au rămas uimiţi. Isus le-a poruncit să nu spună nimănui cele întâmplate.

Fiinta umana fara Dumnezeu este un munte de slabiciuni.Suntem de acord ca fiinta umana, barbati, femei, ce suntem noi, fara Dumnezeu suntem un mare munte sau morman de slabiciuni. Si totusi, este foarte complicat de multe ori, ca sa ne asumam in mod real povestea asta. Desi, adesea in viata mea si a dvs. ati auzit, am afirmat, ati auzit pe altii ca am spus de multe ori, am auzit o gramada de mame care au spus: „Stiti ceva? Nu mai stiu ce sa ma fac cu copilul asta.L-am luat cu buna. L-am luat cu raul. L-am disciplinat. Acuma e mare, e cat mine, nu mai pot sa-l bat. Dar, nu mai am solutii. Nu mai pot.” In momentul acesta, acea mama a cedat si a spus: „Nu mai pot.”

Am gasit sotii, care spun: „De atatia ani suport asta, dar am ajuns in punctul care nu mai pot sa suport.” Am auzit barbati care n-au facut fata unor momente de violenta verbala si si altfel cateodata, in care cand sotia sau altcineva l-a intrebat: ‘Cum ai putut sa vorbesti asa cu nevasta ta? Cum ai putut sa faci ceea ce ai facut acum cateva ore?’ Si el a raspuns foarte simplu: ‘Nu m-am putut controla.,’ aratand foarte clar un lucru simplu- neputinta. Am auzit barbati care au zis: ‘Niciodata nu mai beau.’ Si de fiecare data cand ii intrebai: ‘De ce ai facut-o din nou?’ ‘Pentru ca nu ma pot stapani,’ recunoscandusi neputinta. Mai nou, au aparut drogurile. Din nou, e o problema, faptul ca nu ma pot abtine. O, sunt si lucruri mai simple, mai usoare, dar tot grave, care arata neputinta. Sunt printre noi oameni mistocari, care te iau tot timpul in ironii si te batjocoresc si-l intrebi: ‘Dar, tu de ce nu poti sa fii odata serios? Pentru ca el spune: ‘Nu ma pot abtine, asa, imi vine deodata si-l iau peste picior in trei miscari. Si i-am intalnit, pentru ca m-au luat si pe mine.

Sunt persoane care au asa o pofta pentru barfa: ‘O, dar de ce tot imi spui despre femeia asta?’ „Mai, nu ma pot abtine, asta e si ultima data.’ O, asta daca ar fi asa, ar fi foarte bine. Am auzit persoane care spun in relationari: ‘Pe persoana asta eu nu o pot inghiti niciodata.’ Ba, chiar, nu este ideea ca trebuie sa o inghiti.Asta daca ai putea, ai inghiti-o de mult. Problema este ca trebuie sa o iubesti si sa o apreciezi. ‘Pe soacra mea, nu o pot inghiti niciodata.’ Stiu sau nu stiuDar va trebui sa faci ceva. ‘Nu pot! Nu-mi cere asta! Pot sa incerc sa merg pe jos pana in Berlin, dar sa nu ma pui niciodata sa vorbesc cu aia. Sa nu ma pui niciodata sa fac asta, sa nu ma pui niciodata sa fac aia. Domnul pastor, puteti sa imi spuneti ceva? Eu asta nu pot! Nu pot! Nu pot!’ Si prin toate astea, afirmam direct sau indirect ca suntem slabi. Si totusi, daca le spun la copilasii astia de langa mine, ca ei sunt mici si slabi, ei se vor supara pe mine definitiv. Dar nu le spun, le spun la ai mei. David are 4 ani si-i zic: ‘Ba, piticule..’ Imi place sa-i zic, e asa mic si foarte dragalas, ‘Tu esti pitic.’ ‘Tati, eu nu sunt pitic, eu sunt mare.’ La altu: ‘Esti slabanog.’ ‘Nu sunt slabanog, uite, muschii mei sunt tare.’

Desi toti recunoastem ca suntem slabi, cand suntem fata in fata, de multe ori, nu putem sa admitem ca suntem foarte slabi si suntem monument de slabiciuni. V-as jigni, daca v-as zice in aceasta seara ca suntem aici o gramada de slabanogi. Si totusi vreau sa va spun ceva foarte interesant. Una din actiunile dragostei lui Dumnezeu si a Bibliei si a Duhului Sfant in dreptul vietii mele si in dreptul vietii mele si a tale, este exact punctul asta: Cum sa ne convinga Duhul lui Dumnezeu si Evanghelia in aceasta seara ca noi suntem niste oameni slabi, limitati si ca dupa ce ne-a convins, sa ne ridicam ochii in sus, sa spunem: Doamne, avem nevoie de Tine sa intri in viata noastra, avem nevoie de Tine sa intri in familia noastra, avem nevoie de Tine sa intri in inima noastra, in mintea noastra. Avem nevoie de Tine in Sibiu, avem nevoie de Tine in Romania. Avem nevoie de Tine disperata. Si totusi, o gramada de oameni nu zic asta.

Exista un lucru ciudat aici, pe text si in tot contextul acestui Cuvant pe care l-am citit, ca omul nu vrea sa vina la Dumnezeu in majoritatea lui, pana nu ajunge la capat. Adica, in limbaj clar, ardelenesc, intindem coarda cat putem de tare, maxim. Va pun niste intrebari foarte simple. Cand a venit femeia la Isus, disperata, printre oameni, sa-si atinga haina Domnului Isus Hristos? Cand? Stiti, erau bani in portofelul ala, dupa ce i s-a depistat boala. Cat au fost banii in dunga, in portofel, n-au venit pe la Domnul sa-l caute cu credinta, cu rugaciune, cu vindecari, cu minuni, cu Dumnezeu. Banii-s aici, daca am bani, doctori gasesc. Si zic si eu ca gasesti. Cat au fost banii in portofel, a intins coarda 12 ani. Dupa ce s-au uitat in portofel, intr-o zi, imi imaginez: ‘Nu mai am nici un ban. Ne mai fiind bani in portofel, cred ca si doctorii au zis: ‘Sunt ocupat saptamana asta.’ Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar, poate nu, poate da. Dar si-a cheltuit toata averea la doctori, tot, tot, tot. Dupa ce n-a mai avut nimic in portofel, a cautat o solutie de care stia: ‘Cred in Isus.’

Am momente si eu, asa, umoristice, care cred ca toti predicatorii le au. Am zis: Daca venea cu 6 luni mai devreme la Isus?  Un an? Si zic asa: Cred ca mai avea bani in cont. Mai ramanea bani in portofel, mai putea sa ajute si pe altii. Dar, n-a vrut, pana tot a terminat. Aici, cand ma uit la imaginea asta, vad inca odata cu libertate de inima, cat de bun este Dumnezeu cu ea, dar, cat este de bun Dumnezeu cu mine si cu tine. Domnul sa te binecuvanteze. (Din primele 5 minute ale mesajului) Mesajul Pastorului Gabi Zagrean incepe la minutul 75:00 –  1:15:00)

VIDEO by Biserica Emanuel Sibiu

Sergiu si Ligia Nichescu – Marturie si Cantari la Biserica Emanuel Sibiu 1 Martie 2015

Marturiile luui Sergiu si Ligia si cantarile incep de la minutul 28:00

VIDEO by Biserica Emanuel Sibiu

Nelui Brie – Marea sarbatoare a multumirii – Biserica Emanuel Sibiu 26 Octombrie 2014

Serviciul de Duminica Dimineata

VIDEO by Biserica Emanuel Sibiu

Serviciul de Duminica Seara

Nelu Brie – 5 Discipline Duhovnicesti Care Ne Ajuta Sa Fim Perseverenti – Biserica Emanuel Sibiu 27 iulie 2014

Nelu Brie 2

1 Timotei 1:18-19

18 Porunca pe care ţi -o dau, fiule Timotei, după proorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele să te lupţi lupta cea bună, 19 şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă.

Nelu Brie:

Imi doresc pentru mine, pentru dvs., sa ramanem credinciosi lui Dumnezeu tot timpul vietii noastre. Frati dragi, surori de credinta, caderea dupa calea lui Dumnezeu rareori se petrece deodata. Abandonarea, intoarcerea de la Domnul, parasirea lui Dumnezeu, de cele mai multe ori este un proces lent, dar sigur. Alunecarea deodata se intampla arareori. Iar cand aceste alunecari deodata si surprinzator vin peste un suflet, Dumnezeu da har acelui suflet. Il cerceteaza cu pocainta. Si de cele mai multe ori se ridica.

Exista insa un plan, o conspiratie a celui rau care urmareste ca in chip progresiv, lent, pe nesimtite, sa ne abata putin cate putin intr-o zi, intr-o saptamana, intr-o luna. Dar, in ani, mult si in final, sa ne pierdem curatia de cuget si credinta si sa sfarsim in lumea din care am iesit si cu care nu dorim sa ne identificam in modul de viata.

Prezenta lui Dumnezeu din inimile noastre, curatia constiintei, taria credintei poate sa mearga crescand sau poate sa regreseze. Cum oare ne vom asigura ca ne va merge crescand credinta? Dincolo de faptul ca Dumnezeu ne sta in ajutor si ne da sprijinul prin Duhul Sau cel Sfant, cred ca exista cateva evlavii, ca sa ma exprim asa, sau exprimari ale evlaviei fata de Dumnezeu, in care trebuie sa perseveram. Ele mai sunt numite si discipline duhovnicesti. Sa ne aducem aminte de 5 dintre ele, din tot atatea texte din sfintele Scripturi. Daca vom persevera in aceste lucruri, frati si surori, Dumnezeu ne va ajuta sa ne ducem credinta pana la capat.

 1. Rugaciunea zilnica

Ap. Pavel, in Romani 12:12 spunea bisericii ‘12 Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.‘ El a scris in versetele anterioare si despre alte indemnuri, dar zabovim la acesta. Staruiti in rugaciune- acuma, as intreba: cand sa staruim in rugaciune? Odata pe an, de doua ori pe an, la sarbatorile anului, odata pe luna sau odata pe saptamana? Daca ar fi sa dam raspunsul, socotiti ca s-ar gasi raspunsul in aceste variante? Eu zic ca nu. Cuvantul lui Dumnezeu merge pana acolo in a identifica timpul in care sa staruim in rugaciune, ca zice: „Rugati-va neincetat.” Nici macar in fiecare zi, ci „rugati-va neincetat”. Va indemn, frati si surori, sa perseveram in rugaciunile noastre zilnice. Nu lasa sa treaca o zi in care sa nu te rogi. Nu lasa sa treaca o zi in viata ta in care tu sa nu ingenunchezi inaintea lui Dumnezeu si sa-L cauti in rugaciunea ta. Daca parasesti rugaciunea, sentimentul prezentei lui Dumnezeu va disparea de la tine. Roaga-te la Dumnezeu zi de zi. Puneti pe inima sa-L cauti pe Dumnezeu in rugaciune. Si cerceteaza-te in acelasi timp, sa vezi  daca nu in ultima saptamana, spre exemplu, daca in ultima saptamana te-ai rugat in fiecare zi.

  1. Placuta lui Dumnezeu este rugaciunea pe care o aducem dimineata inainte de a pleca de acasa.
  2. Si cea pe care o aducem inainte de a servi masa.
  3. Si rugaciunea pe care o aducem inaintea unei calatorii.
  4. Si rugaciunea pe care o aducem la biserica.
  5. Dati-mi voie insa sa accentuez o rugaciune care nu trebuie sa lipseasca in viata noastra: rugaciunea din odaita. Acel timp care-l dedici lui Dumnezeu si-n care-L cauti pe Dumnezeu, singur in prezenta Lui, rugandu-te si meditand si inaltandu-L pe Dumnezeu si chemandu-L in ajutor peste tine.

Roaga-te in fiecare zi. Cine se roaga lui Dumnezeu in fiecare zi isi pastreaza, Dumnezeu ii da putere, ii da har, ii da minte sanatoasa. Ii toarna in suflet credinta. Duhul se coboara peste el si ramane credincios. Cine paraseste rugaciunea slabeste in credinta.

2. Postul

A doua expresie a evlaviei si a luptei noastre duhovnicesti este postul. Ap. Pavel spune: Romani 12:1 Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. S-a referit si la post. Sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie- va indemn sa va indeletniciti, sa ne indeletnicim cu disciplina postului. Sa ne obisnuim pe noi, in primul rand, si apoi in familiile noastre sa asezam aceasta traire duhovniceasca dupa voia lui Dumnezeu- postul. Pe aceia care aveti copii, va indemn sa-i invatati disciplina postului, inca din pruncie. Nu e niciun fel de paguba. Daca ne aducem aminte, daca cei care sunteti mai in varsta va aduceti aminte de cand va erau copiii mici si ati crescut pe calea lui Dumnezeu, le-ati vorbit si despre aceasta disciplina. Trebuie cumva, ca in viata familiei si a comunitatii sa fie asezata si aceasta disciplina. Cine se roaga si posteste, ramane lui Dumnezeu credincios. Dumnezeu il pazeste, Dumnezeu il insoteste, nu din cauza rugaciunii sau postului nostru, ci din cauza harului lui Dumnezeu. Dar prin rugaciune si post raspundem acestui har. Si se revarsa peste noi, apoi, tot mai mult si tot mai mult. Va indemn sa ne rugam si sa postim.

3. Citirea Bibliei si meditarea cu profunzime asupra Scripturii

A treia disciplina foarte foarte importanta este citirea Bibliei si meditarea cu profunzime asupra Scripturii. Iata ce spune ap. Pavel de aceasta data in Epistola 2 Timotei 3:15-17 –

15 din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mîntuire, prin credinţa în Hristos Isus. 16 Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, 17 pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

De multi dintre noi se poate spune aceste cuvinte: Din pruncie cunosti sfintele Scripturi. Va indemn sa citim zilnic in Biblie. Avem acasa Biblie. Dumnezeu ne-a binecuvantat cu vremuri in care Scriptura se ofera din belsug. As zice ca este chiar inflatie de Biblii. Poate ca e criza de cititori. Sa nu lipseasca evlavia citirii zilnice a sfintelor Scripturi. Nu poate exista crestere in credinta, intarire in credinta fara obiceiul de a citi din Biblie. Pentru copiii lui Dumnezeu, citirea Scripturii este un lucru sfant. Pentru crestinii, pentru membrii bisericii Emanuel, citirea Bibliei este un lucru sfant. Noi declaram ca citirea Scripturii este un lucru sfant, dupa voia lui Dumnezeu.  Si in aceasta evlavie trebuie sa crestem. Eu sunt indurerat sa vad o tendinta contemporana care incepe sa se exprime si printre noi: tendinta de a nu mai citi zilnic din Biblie. Eu nu stiu ce face acasa fiecare. Dumnezeu stie. Dar ma uit la rezultate. Imi dau seama din conversatii cu oamenii. Lucrurile elementare din Biblie, unora nu le sunt cunoscute. Spre exemplu, am avut acuma la Institutul Teologic de la Bucuresti examen de admitere. Un baiat, care a venit sa fie pastor, cand a fost intrebat despre Cartea Estera, a zis ca e o naratiune. Nicun cuvant n-a putut scrie. macar sa fi spus: „Estera a fost o fata frumoasa.” Ca era adevarat, ca scrie in cartea Estera asta. Nimic n-a stiut. Dar cum e posibil, sa cresti, sa ajungi sa termini liceul si sa nu stii nimic din Cartea Estera? Sigur ca a cazut examenul. Sa mai citeasca din Biblie. Dar, exista un examen greu, pe care-l avem de dat, cand dam fata in fata cu ispititorul, cu provocarile acestei lumi, cu ereziile, cu tot felul de idei care bantuie incolo si incoace, n-o sa stam noi in picioare daca noi nu ne-am umplut inima cu Biblia. Va indemn sa citim Biblia.

4. Disciplina venirii la inchinare cu biserica

Disciplina a patra este disciplina venirii la inchinare cu biserica. Ap. Pavel scrie intr-o vreme tulbura, grea pentru biserica, o vreme de persecutie venita din partea Romanilor si de persecutie venita din partea  iudaismului, pe fondul intarzierii venirii Domnului, dupa ce trecuse prima generatie de crestini si apostolii plecasera la Domnul cel mai multi dintre ei, aparusera in adunari o descurajare, mai ales in adunarile facute de evrei, unii au inceput sa paraseasca adunarea. Si ap. Pavel scrie in Evrei 10:25 – Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atît mai mult, cu cît vedeţi că ziua se apropie. Aparuse aceasta delasare la unii crestini si in acest context Dumnezeu ne spune sa nu parasim adunarea noastra. Vine Domnul, frati si surori. Vine Domnul. Vremea sfarsitului este aproape. Sa ne indemnam si sa ne intarim in disciplina venitii la adunare. Acuma, eu vorbesc celor prezenti si celor care ne vor asculta pe internet. Nu-i bine sa stati numai acolo, cei care ne ascultati de unde sunteti acuma. Trebuie sa mergem la adunare, sa fim in partasie cu biserica lui Dumnezeu. Prezenta la adunare, intalnirea cu ceilalti credinciosi, partasia cu ceilalti credinciosi ne va da, va creea ocazii ca Dumnezeu sa ne vorbeasca, sa ne putem ruga. Domnul ne va turna in inima credinta. Ne vom imbarbata unul de la celalalt si vom merge pe calea lui Dumnezeu pana la capat. Aici la adunare, laolalta. In cercurile de la casa impreuna, in cercurile de rugaciune impreuna, inpartasia a doua, trei familii care se pun laolalta si care vor vorbi in intalnirea lor despre Domnul si despre caile Lui, nu despre – bine a zis fratele Mihoc: Cate  lucruri lumesti nu se pot regasi in discutiile crestinilor? Sa nu parasim adunarea noastra. Lucruri de baza, frati si surori, in care copiii lui Dumnezeu persevereaza mereu si mereu si mereu: Rugaciune, post, citirea Bibliei, venirea la adunare.

5. Trairea in sfintenie

Si inca ceva. Evlavia trairii in sfintenie, adica, fuga de pacat. O continua stare de alarma in suflet si de veghe duhovniceasca in baza caruia sufletul e treaz si atent ca nu cumva sa fie cazut, prins deodata intr-o cursa si sa cada in vreun pacat. Ap. Pavel ii spunea, tot lui Timotei, un cuvant foarte frumos in 2 Timotei 2:22 – Fugi de poftele tinereţii, şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr’o inimă curată. Sa ne uitam mai atent la acest cuvant. Intai, cuvantul spune: Fugi. Cuvantul nu spune ia-o a gale, cuvantul nu spune ‘progresiv, lent’ desparte-te de poftele tineretii. Acolo este un cuvant care cere o actiune agresiva: Fugi! Fugi. In alta parte, Cuvantu; spune: Rupe-o cu pacatul! „Fugi de poftele tineretii” – acuma, as intreba, daca scrie poftele tineretii, inseamna ca persoanele care acum zic ca nu mai sunt la varsta tineretii sunt in afara acestui indemn? Va rog sa observati ca nu scrie „tinerilor, fugiti de poftele tineretii”. Nu. Poftele tineretii- omul poate fi batran, dar poftele-s a tineretii. Omul poate fi trecut de varsta tineretii, dar tentatia spre pacat este specifica varstei tineretii. Si daca ai ajuns la batranete, fugi de poftele tineretii. ….( din primele 10 minute)

VIDEO by Biserica Emanuel Sibiu Predica incepe la minutul 153 (2:33:00)

Pedagogia Bibliei – Mesaj Luigi Mitoi, in Romania cu Grupul Speranta – Biserica Emanuel Sibiu 07.22.2014

VEZI mai multe VIDEOS aici – Turneu Misionar SPERANȚA 2014 – “PAȘI SPRE O NOUĂ VIAȚĂ” România / Ucraina

TEXT: 2 Timotei 3:16-17

16 Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,

17 pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

Predica incepe la minutul 37:00 (Durata 84 minute)

VIDEO by Biserica Emanuel Sibiu

Evanghelizare in Cort & Cor de Tineri, Cantari Gospel – Nelu Brie si Biserica Emanuel Sibiu

VIDEO by Biserica Emanuel Sibiu

Cristian Daniel Florea – Este momentul pentru o reforma spirituala in Romania – Biserica Emanuel Sibiu 9 Februarie 2014

Cristian Daniel Florea

Text 2 Imparati 22:1-2,8,10-11 si 23:1-7,14-15,24-25

Iosia avea opt ani cînd s’a făcut împărat, şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Iedida, fata lui Adaia, din Boţcat. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, şi a umblat în toată calea tatălui său David; nu s’a abătut dela ea nici la dreapta, nici la stînga.

Atunci marele preot Hilchia a zis lui Şafan, logofătul: ,,Am găsit cartea legii în Casa Domnului.„ Şi Hilchia a dat cartea lui Şafan, şi Şafan a citit -o.

10 Şafan, logofătul, a mai spus împăratului: ,,Preotul Hilchia mi -a dat o carte.„ Şi Şafan a citit -o înaintea împăratului. 11 Cînd a auzit împăratul cuvintele din cartea legii, şi -a sfîşiat hainele.

Capitolul 23: Împăratul Iosia a strîns la el pe toţi bătrînii lui Iuda şi ai Ierusalimului,
Apoi s’a suit în Casa Domnului, cu toţi bărbaţii lui Iuda şi cu toţi locuitorii Ierusalimului, preoţii, proorocii, şi tot poporul, dela cel mai mic pînă la cel mai mare. A citit înaintea lor toate cuvintele din cartea legămîntului, pe care o găsiseră în Casa Domnului.
Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc, şi a făcut legămînt înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul, şi să păzească poruncile, învăţăturile şi legile Lui, din toată inima şi din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legămîntului acestuia, scrise în cartea aceasta. Şi tot poporul a intrat în legămînt.
Împăratul a poruncit marelui preot Hilchia, preoţilor de al doilea rînd, şi celor ce păzeau pragul, să scoată din Templul Domnului toate sculele cari fuseseră făcute pentru Baal, pentru Astartea, şi pentru toată oştirea cerurilor; şi le -a ars afară din Ierusalim, în ogoarele Chedronului, şi a pus să le ducă cenuşa la Betel.
A izgonit pe preoţii idolilor, puşi de împăraţii lui Iuda să ardă tămîie pe înălţimi în cetăţile lui Iuda şi în împrejurimile Ierusalimului, şi pe cei ce aduceau tămîie lui Baal, soarelui, lunei, zodiilor şi întregei oştiri a cerurilor.
A scos din Casa Domnului idolul Astareteei, şi l -a dus afară din Ierusalim, la pîrîul Chedron; l -a ars la pîrîul Chedron şi l -a prefăcut în cenuşă, iar cenuşa i -a aruncat -o pe mormintele copiilor poporului.
A dărîmat casele sodomiţilor cari erau în Casa Domnului, şi unde femeile împleteau corturi pentru Astartea.

14 A sfărîmat stîlpii idoleşti şi a dărîmat Astarteele, şi locul lor l -a umplut cu oase omeneşti. 15 A dărîmat şi altarul de la Betel, şi înălţimea făcută de Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască; a ars înălţimea şi a prefăcut -o în ţărînă, şi a ars idolul Astarteei.

24 Mai mult, Iosia a stîrpit pe cei ce chemau duhurile, pe cei ce spuneau viitorul, terafimii, idolii, şi toate urîciunile cari se vedeau în ţara lui Iuda şi la Ierusalim, ca să împlinească astfel cuvintele legii, scrise în cartea pe care o găsise preotul Hilchia în Casa Domnului. 25 Înainte de Iosia, n’a fost niciun împărat care să se întoarcă la Domnul, ca el, din toată inima, din tot sufletul şi din toată puterea lui, întocmai după toată legea lui Moise; şi chiar după el, n’a fost niciunul ca el. (1:22:00)

photo credit Shepherd’s Press via  kirkcameron.com

 

Am dorit sa citesc aceste versete din aceste doua capitole pentru ca ele exprima o realitate spirituala si pentru ca suntem intr-un loc in care discutam tocmai lucruri spirituale, si aceste versete parca exprima realitati pe care le traim  noi si poporul nostru Roman, zis crestin de 2000 de ani. M-am uitat in Cartea 2 Imparati si am vazut ca din 20 de imparati, care au domnit peste Iuda si peste Ierusalim, din 20 de imparati, doar 8 imparati au facut ce este bine inaintea lui Dumnezeu. Si 12 imparati, ne spune Scriptura, au facut ce este rau inaintea lui Dumnezeu. Si ni-i prezinta Scriptura Vechiului Testament pe  cei care au facut rau inaintea lui Dumnezeu si ni se spune despre ei, dar nu despre viata lor personala prea multe lucruri. Ci, ni se spune despre viata lor spirituala si ni se spun multe lucruri. Cei care sunt definiti in Scriptura ca au facut rau inaintea lui Dumnezeu sunt aceia care au adoptat inchinarea pagana a popoarelor din jurul poporului lui Dumnezeu, a acelor popoare despre care Dumnezeu le daduse porunca sa-i nimiceasca, tocmai pentru ca sa nu fie o cursa pentru sufletul lor. Dar poporul lui Israel n-a acultat de Cuvantul lui Dumnezeu si pentru ca n-a ascultat, idolatria babiloniana, idolatrie care acum avea o alta forma si care exista in popoarele care-l inconjurau pe Israel, aceasta idolatrie  a fost adoptata si a fost o cursa pentru sufletul poporului lui Dumnezeu. Pentru sufletul unui popor, care intr-o zi, dupa ce a fost scos din tara Egiptului a incheiat legamant cu Domnul la muntele Sinai. Pentru sufletul acelui popor care  in auzul tuturor, inaintea lui Dumnezeu la muntele Sinai i-a promis lui Dumnezeu intr-o zi ca va face tot ce a poruncit El si ca se va tine de toate legile si poruncile lui Dumnezeu, acel popor. Si imparatii poporului, ne spune Scriptura si poporul si imparatii, in marea lor majoritate au facut ce este rau inaintea lui Dumnezeu, pentru ca s-au amestecat cu neamurile din jurul lor. Si nu doar ca s-au amestecat, ci au adoptat obiceiurile, datinile si religiile Caananite si alte popoare, care rau de factura sau de origine babiloniana.

Il vedem pe imparatul Iosia, un imparat tanar, care ajunge sa fie imparat la doar varsta de 8 anisori. Si Scriptura ne spune ca atunci cand a crescut mai mare a avut o ravna pentru casa lui Dumnezeu si a inceput sa renoveze templul lui Dumnezeu, care era lasat in paragina. Acolo in templul lui Dumnezeu, imparatul, marele preot Hilchia, logofatul Safan, cu totii s-au minunat cand au descoperit  in casa lui Dumnezeu, cartea legamantului, cand au descoperit sfanta Scriptura pe care o aveau ei in vremea aceea, Cuvantul lui Dumnezeu.

Este un lucru deosebit cand un om descopera Cuvantul lui Dumnezeu-

..cand un om descopera Cuvantul lui Dumnezeu curat si numai si numai Cuvantul lui Dumnezeu. Astazi si aseara am fost la intalnirile Oastei Domnului care s-au tinut aici in Sibiu. Aseara am fost in Catedrala Mitropolitana, unde atunci cand eram student la teologia din Sibiu, eram cantaret bisericesc. Si azi dimineata am fost la mormantul parintelui Iosif Trifa, unde s-a tinut intalnirea Oastei Domnului, in memoria parintelui Iosif Trifa, intemeietorul miscarii Oastea Domnului. Si m-am dus sa vad cum este o intalnire a Oastei Domnului, fiindca in timpul studiilor de teologie n-am avut prilejul sa ma duc. Si mergand acolo am putut sa vad ca preotii care au slujit astazi la mormantul preotului Iosif Trifa si care au facut un moment de comemorare in amintirea persoanei si a personalitatii acestui om deosebit, nu s-au tinut de cuvintele parintelui Trifa, care l-a descoperit doar pe Domnul Isus Hristos si doar pe El rastignit, ci au amestecat invatatura acestui om, care intr-o zi a descoperit Cuvantul lui Dumnezeu si care a predicat doar Cuvantul lui Dumnezeu. Am stat de vorba cu mai multi preoti astazi, acolo in cimitir si printre altele am vorbit despre excomunicarea parintelui Iosif Trifa. Si pentru ca am citit foarte multe din viata si din activitatea si din cartile scrise de pr. Iosif Trifa, m-am identificat foarte mult cu viata lui chiar si in excomunicarea care a avut-o preotul acesta. Si unii veneau si imi argumentau ca pr. Iosif Trifa a fost dat afara din biserica  ortodoxa ca un pagan si ca un vames pentru ca a vut ceva mitropolitul cu el si ceva chestiuni administrative. Si i-am spus, „Nu-i adevarat. Nu datorita unor chestiuni  administrative, nu datorita unor chestiuni imorale, pentru ca a fost un om moral deosebit, nu datorita coruptiei, pentru ca era un om care n-a cazut in lucrurile acestea.

Ci el a fost dat afara datorita faptului ca a inceput sa-L predice doar pe Domnul Isus Hristos. Pentru ca a lovit in cea mai centrala dogma a bisericii ortodoxe si a bisericii romano-catolice. A lovit in mijlocirea ierarhiei bisericesti. Pr. Iosif Trifa, descoperindu-l pe Domnul Isus Hristos, asa precum Iosia, odinioara, a descoperit cartea legii lui Dumnezeu, asa a descoperit si el Cuvantul. Si in Cuvant l-a descoperit pe Domnul Isus Hristos. A inceput sa predice si sa spuna tuturor: Singura intalnire mantuitoare a unui om si a unui popor este intalnirea directa si nemijlocita  cu Domnul Isus Hristos. Aceasta intalnire directa, fara mijlocire a vreunei ierarhii duhovnicesti ii aduce mantuirea in sufletul celui care se intalneste cu El. Si pentru aceste cuvinte, pr. Iosif Trifa a fost excomunicat si a fost batjocorit.

Si astfel, am vrut sa fac paranteza aceasta pentru ca si in poporul nostru Roman au fost oameni care intr-o zi au descoperit, precum Iosia odinioara, cartea legii lui Dumnezeu. Apoi il vedem pe Iosia, ca dupa ce descopera cartea legii si dupa ce citeste Cuvantul lui Dumnezeu si dupa ce sta fata in fata cu standardul divin, se uita la el si se uita la popor din prisma lui Dumnezeu. Si cand vede cum vede Dumnezeu lucrurile, Iosia isi sfasie hainele. La fel si pr. Iosif Trifa, in iarna anului 1922-23, in noaptea de revelion a cazut in genunchi si a spus asa, cand a auzit o gramada de betivi care treceau pe sub geamul lui, „Ce am facut eu, pentru ca acestia sa ajunga la Isus Hristos si ei eu sa-L duc pe Domnul Isus Hristos si El sa ajunga pana la ei?” Si astfel, pr. Iosif Trifa si-a sfasiat hainele si de atunci, din momentul acela, in 1923, a inceput o miscare de reforma in sanul bisericii ortodoxe, care din pacate este inabusita. Si la fel ca si Iosia au facut si altii care au descoperit Cuvantul lui Dumnezeu si care nu s-au masurat cu ei insisi, care nu s-au masurat cu dogma bisericii lor, ci care au masurat totul prin prisma Cuvantului lui Dumnezeu. Au luat ca standard in cele spirituale numai si numai Cuvantul lui Dumnezeu.

Apoi, Iosia, dupa ce s-a pocait inaintea lui Dumnezeu, dupa ce si-a sfasiat hainele, este gestul care l-au facut si evreii, dupa ce ap. Petru le predica, „Voi sunteti aceia care l-ati rastignit pe Domnul Isus Hristos,” si evreii spun, „Petre, si acum ce sa facem?” Si ei au ajuns intr-o stare din aceasta in care si-au dat seama de starea lor si de nimicnicia lor din punct de vedere spiritual inaintea lui Dumnezeu. Si au intrebat, „Ce sa facem?” Si au primit raspuns de la ap. Petru. Apoi, dupa ce s-au pocait, Iosia a incheiat legamant cu Domnul si a chemat poporul sa incheie legamant cu Domnul. La fel a facut si parintele Trifa. A chemat oamenii sa incheie legamant cu Domnul. Si in prima pagina de ziar a anului 1923, in pagina ‘Lumina Satelor’, este scris mare pe prima pagina „Legamant” si pr. Trifa ii cheama pe Romani, pe cei din biserica noastra ortodoxa Romana sa incheie legamant cu Dumnezeu. Care aveti curiozitatea, mergeti la biblioteca Astra din Sibiu, eu am avut curiozitatea, am fost la Astra, o zi intreaga am stat acolo si am cerut de la bibliotecar sa-mi dea catalogul cu ziarele din primii zece ani ai Oastei Domnului. Toate se gasesc in arhiva bibliotecii Astra. Si am avut ocazia sa pun mana pe primul numar pe care l-a scos Oastea Domnului si acolo, pe primul numar este mare scris „Legamantul”. Si astfel, asa cum Iosia a chemat poporul sa incheie legamant cu Domnul, asa si Iosif Trifa a incheiat legamant cu Domnul si a chemat apoi poporul Roman sa incheie un legamant cu Domnul.

Si am avut discutii astazi cu mai multi oameni si cu mai multi preoti de acolo din cimitir, spunandu-le ca trebuie sa mergem mai departe, trebuie sa mergem dupa modelul lui Iosia, ca pr. Iosif Trifa, datorita starii de sanatate precare n-a putut sa mearga mai departe, si a contextlui in care se afla atunci, cu legiunea, cu al doilea razboi mondial. Era cu Hitler, toata Europa era agitata. Peste cativa ani urma sa inceapa al II-lea Razboi Mondial. Era intre cele doua razboaie si Romania si Europa, imediat erau anii dupa unire, erau vremuri tulburi si n-a putut sa mearga mai departe. Dar daca ne uitam in Cartea 2 Imparati, in viata lui Iosia, vedem ca Iosia a mers mai departe si a facut o reforma spirituala in poporul lui Israel, scotand afara Baalii si Astarteele. Multi cu care am discutat astazi imi spuneau, „Dar totusi, pr. Trifa a spus sa ramanem in biserica , sa nu parasim biserica. Sa ne intoarcem la Hristos, dar sa nu parasim biserica.” Si am zis, „Stiti de ce a zis pr. Trifa sa ramaneti in biserica? Ca sa-i ajutati pe ceilalti sa vina la Domnul Isus Hristos. Ca daca iesiti cu toti afara, n-are cine sa le mai spuna Evanghelia.” Pentru ca sa le aratati pe Domnul Isus Hristos, de aceea sa ramaneti  in biserica, dar nu sa continuati  faptele intunericului.” Asa a fost. S-a incheiat acolo lucrarea acestui om. Il binecuvantam pe Dumnezeu ca macar a inceput o astfel de lucrare. Si apoi, Teodor Popescu de la Bucuresti, Dumitru Cornilescu au continuat aceasta lucrare si cu alti preoti din  regat au infiintat ceea ce se cunoaste astazi Biserica Evanghelica Romana, o biserica care a adus reforma mai departe.

In ziua de astazi exista mai multi preoti care ne-am pocait. Si asa cum s-a intamplat cu Iosif Trifa si cu Iosia si cu altii, asa s-a intamplat cu fiecare dintre noi. Dupa ani de teologie in care am invatat alte si alte lucruri, dar in care n-am studiat Biblia,  din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Am avut ore de Noul si Vechiul Testament. Insa am studiat Biblia din punctul de vedere al traditiei, in asa fel incat Biblia sa se potriveasca cu traditia, in asa fel incat Biblia sa se potriveasca cu dogmele bisericii noastre si dupa ce am slujit o bucata de vreme ca preoti, studiind Biblia cu Biblia, lasand doar Cuvantul  lui Dumnezeu as ne vorbeasca, ne-am pocait inaintea lui Dumnezeu. Si apoi am incheiat un legamant cu Domnul. Am vazu ca ceea ce s-a intamplat in viata acestor oameni din punct de vedere spiritual, s-a intamplat si in viata noastra, a preotilor care ne-am pocait inaintea lui Dumnezeu, care am descoperit cartea legii lui Dumnezeu si care intr-o zi am incheiat un legamant cu Domnul. Si pentru ca vedem ca exista astazi o anumita posibilitate, sa spunem, in poporul nostru Roman, datorita libertatii pe care o avem, si datorita libertatii de constiinta, intr-un mod deosebit, si datorita faptului ca traim intr-o tara in care nu suntem cu pumnul in gura, adica, libertatea de exprimare nu ne este ingradita din punct de vedere religios, dar nici din alte puncte de vedere.

Pentru ca avem aceste vremuri prielnice in care si minoritatile sunt aparate in fata majoritatii, impreuna cu colegii preoti care s-au pocait, ne-am gandit ca acum este momentul in Romania pentru o reforma spirituala. Ne-am gandit ca a venit, in sfarsit, clipa in care sa declansam in tara noastra  o reforma spirituala radicala. Adica, sa scoatem afara din viata spirituala a natiunii noastre Romane datinile, obiceiurile, traditiile, invataturile care vin din Babilom. Sa scoatem afara tot ceea ce inseamna Baal si Astarteea. O sa spuneti dvs., „Dar ce, exista la noi in Romania asa ceva? Exista Baal si Astarteea?” Vreau sa va spun dvs. ca exista asa ceva. Eu am fost un inchinator la Baal si un inchinator la Astarteea.

O sa spuneti, „Aratani-l si noua pe Baal.” Vreau sa va spun: Baal este personificarea zeului Soare. Si Baal este denumit in Babilon, apoi, Nimrod. Este numele Nimrod. Semiramida este sotia lui Nimrod. Intotdeauna o veti vedea pe sotia lui Nimrod cu un copil in brate, cu un bebelus in brate pe care-l cheama Tamuz. In Babilon, toate templele, pe langa alte zeitati pe care le aveau, trebuia sa-l infatiseze pe Nimrod impreuna cu Semiramida. Nimrod a fost un imparat puternic, un imparat viteaz, care a intors spatele lui Dumnezeu, care l-a sfidat pe Dumnezeu si care a zis ca el este deasupra creatiunii, ca el este deasupra tuturor, ca el se confunda cu zeul Soare, este personificarea soarelui, ca fara Nimrod nu se poate pe acest pamant, asa cum nu se poate fara soare sa existe viata, asa nu se poate fara el. El s-a suit deasupra lui Dumnezeu. El s-a facut deopotriva cu Dumnezeu. El a fost omul care l-a sfidat pe Dumnezeu. Si sotia lui este zeita luna. Soarele si luna, Semiramida cu un fiu, cu un prunc in brate care a fost glorificata, nu doar ca sotia lui, ci ca regina cerului, ca el daca era personificarea zeului soare, si fara el nu se putea nimic, asa cum nu se poate fara soare, daca el era personificarea zeului soare, inseamna ca nevasta lui era sotia regelui, in fine, la nivelul cel mai inalt si astfel, ea era sotia, intr-un mod deosebit, regina cerului. Ea era cea care l-a nascut pe dumnezeu, ca daca ei erau o familie divina si a iesit un prunc din trairea lor impreuna, pe nume Tamuz, inseamna ca ea l-a nascut pe Dumnezeu si astfel ei i s-au pus niste atribute  incat a fost inaltata mai presus de orice puteri, de orice domnii, de orisice fel de lucruri spirituale care exista in universul acesta.

Si de atunci, din Babilon, Nimrod si Semiramida, dupa ce au fost imprastiati oamenii pe suprafata intregului pamant. Aceasta inchinare la un barbat, care are in jurul capului un cerc, cercul acela este simbolul soarelui si inchinarea la o fecioara cu pruncul in brate a existat in toate popoarele pagane si vedem ca exista  pana in ziua de azi. Cand intram in altar,  pentru ca altarul meu, eu fiind preot ortodox era indreptat cu fata inspre  rasarit. Intotdeauna trebuia sa fac 3 inchinaciuni catre soare. Si apoi trebuia sa trec pe langa icoana zisa a Mantuitorului. Dumneavoastra credeti ca  acolo este Isus Hristos Mantuitorul? Inchinatorii adevarati se inchina Tatalui in duh si in adevar. Nu se inchina in forme si ritualuri. A te inchina la ceva formal este contrar poruncii a II-a dintre cele 10 porunci si este contrar naturii divine, pentru ca Dumnezeu este Duh, si cine i se inchina Lui, trebuie sa I se inchine  in Duh si in adevar. Apoi, dupa ce ma inchinam la acel barbat numit Isus, ma inchinam si la o fecioara cu pruncul in brate, zis Maria.

Am fost impreuna cu sotia mea si cu mai multi frati la Efes. Acolo a fost templul zeitei Diana din Efes. Cand au venit Gotii au distrus templul acela. Dar pana sa vina Gotii, in anul 431 a avut loc la Efes Sinodul al II-lea Ecumenic.  Si la Sinodl acela, nu s-au intalnit sfintii parinti ca sa discute  despre persoana Domnului Isus Hristos. Ci s-au intalnit in mod special sa discute despre fecioara cu pruncul in brate, ca ea sa fie introdusa in crestinism. Si sincer va spun, doar numele i-a fost schimbat. Era zeita Diana, era zeita Afrodita, avea foarte multe nume. Cu cat trecea dintr-o cultura intr-alta, cu atat i se schimba numele, dar aceeasi zeita ramanea. Si aceeasi zeita, cu pruncul in brate, in anul 431 a primit numele de Maria si pruncul a primit numele de Isus. Ghidul care ne-a indrumat acolo, la Efes,  ne-a aratat templul zeitei Diana si ne-a aratat si statuia seitei Diana. Si apoi ne-a aratat statuia zeitei Maria. Erau identice. Aceleasi fecioare. Aceeasi figura, doar numele, ne spunea ghidul, care era turc, i-a fost schimbat. Din Diana, i-a fost schimbat in Maria. Si astfel s-a introdus inchinarea la Nimrod, la zeul soare, la cel care s-a ridicat deasupra lui Dumnezeu, deasupra oricarei fiinte spirituale. Si stim care este acela care a vrut si care si-a dorit lucrul acesta, sa se ridice deasupra lui Dumnezeu. In spatele acestei inchinari se ascunde inchinarea Luciferica, a celuia care  nu doar ca s-a facut deopotriva cu Dumnezeu, dar a vrut sa fie mai presus decat Dumnezeu.

Aceasta inchinare traditionala am mostenit-o si noi. Si aceasta inchinare traditionala pe care a vut-o si poporul lui Israel, si poporul lui Israel a cazut in aceasta inchinare, ca ne spune sfanta Scriptura  ca femeile faceau turte pentru Astarteea si -l plangeau pe fiul ei, Tamuz. Si se inchinau la Baal. Aceasta inchinare cu care s-a luptat Iosia si  pe care a scos-o afara din viata poporului lui Israel, aceeasi inchinare exista in poporul nostru Roman. Aceeasi inchinare exista in biserica ortodoxa si in biserica Romano-Catolica. Vreau sa va spun ca noi Romanii, incepand cu imparatul Iustinian, am apartinut de o episcopie numita Iustiniana Prima, undeva in Bulgaria. Iustiniana Prima era legata de Roma, in mod direct. Cand au venit Bulgarii si au ocupat pamantul acesta  de la sud de Dunare, Iustiniana Prima a fost desfiintata. Si astfel, toata partea aceasta de est a trecut sub jurisdictia Constantinopolului. Noi am primit, sa spunem asa, credinta sub forma bizantina. Insa este aceeasi credinta  cum a fost la Roma, cand eram sub Roma, aceeasi credinta de cand suntem sub Constantinopol. Doar ca la Catolici, zeitatile care sunt acolo au formele acestea sau sunt reprezentate sub forma de statuie, iar la noi, aceeasi zeitati sunt reprezentate sub forma de icoane.

Vreau sa va spun si urmatorul lucru. Lumanarea- si aceasta este o ofranda adusa tot zeului soare. Lumina aceea de la lumanare, pe care oamenii o tin in mana, emaneaza in jurul ei un cerc, exact ca soarele si are aceleasi propietati ca soarele. Lumina de la lumanare da si lumina, daca intru cu ea intr-o camera intunecoasa, lumanarea te ajuta sa vezi si lumina aceea de la lumanare da si caldura. Astfel lumanarea, obiceiul de a purta lumanari este un obicei care vine din Babilon. Lumanarile sunt ceva prezent  in toate religiile pagane. S-au introdus multe si la noi in crestinism. Si chiar as vrea sa va citez, pentru ca am editat o carte numita Reforma Ortodoxiei, o carte care vreau in anul acesta sa ajunga in mana a cat mai multor preoti. Am initiat noi Asociatia Preotilor un proiect numit Coletul Postal numit Lumina Parohiilor, la care vrem sa le tirmitem aceasta carte , in care sunt tratate in punct de vedere Biblic toate adaugirile si cartea scrisa de catre Nicolae Moldoveanu „Hristos Marele Preot”- adevaratul tratat despre preotie, in care este prezentata preotia in exclusivitate a Domnului Isus Hristos. Noi la facultate am invatat despre tratatul despre preotia lui Grigore cel Mare, in care noi oamenii eram facuti preoti, dar dupa sfintele Scripturi, Isus Hristos are o preotie care nu trece de la unul la altul, ci preotia Domnului Isus Hristos ramane in veac.  Chiar astazi vorbeam cu cineva si imi vorbea despre succesiunea apostolica. Este falsa ideea aceasta a succesiunii apostolice pentru ca daca exista o succesiune apostolica, inseamna ca urmasii apostolilor  trebuiau sa se numeasca tot apostoli. Pentru ca nu se poate, daca esti apostol si transmiti ceva , dar tot darul de apostol trebuie sa-l transmiti. Adica cum, tu esti apostol si-i faci pe oameni preoti? Adica, tu ca apostol calci ceea ce a stabilit Dumnezeu, care s-a jurat  cu juramant ca tu esti preot in veac dupa randuiala lui Melhisedec. Apostolilor, nici prin gand nu le-a putut trece asa ceva, sa treaca peste ce a hotarat Dumnezeu. Ca lui Dumnezeu nu-i mai trebuiau preoti de mult, pentru ca preotii nu s-au ridicat la inaltimea chemarii pe care le-a facut-o Dumnezeu. Domnul Isus Hristos, oridecateori se intalnea cu preotii, nu-i batea pe umar, nu-i felicita, ci dimpotriva le spunea, „Vai de voi, Farisei fatarnici, vai de voi ca va luati haine lungi si va place sa va faceti rugaciuni lungi prin  pieti, sa va vada lumea cat de religiosi sunteti.” Si va dati seama, daca vedeti un preot in haine lungi ca sta in genunchi, undeva in centru, asa ai impresia despre el ca este un om spiritual, un om deosebit. „Vai de voi, va imbracati frumos pe dinafara. Iar pe dinauntru sunteti plini de putreziciune.” In Evanghelia dupa Matei 23 avem un rechizitoriu al preotilor din vremea Domnului Isus Hristos. Si Domnul Isus Hristos le-a aratat intr-o zi o realitate crunta si cruda preotilor cand stateau, dar nu ca sa-L asculte intr-un mod sincer pe Domnul Isus, ci ca sa-L iscodeasca ca sa vada daca nu-L pot prinde cu ceva. Domnul Isus le-a spus drept in fata, „Desfranatele si vamesii vor intra inaintea voastra in Imparatia lui Dumnezeu.” Si atunci ne spune Scriptura ca i-a taiat la inima, cand le-a spus lucrurile acestea si si-au pus in gand sa-L omoare pe Domnul Isus Hristos.

Vreau sa va citesc rapid cateva adaugiri, investirea traditie cu aceeasi autoritate precum o are Biblia. Aceasta nu este de la Dumnezeu.

Predica incepe la minutul 1:18:00 (78:00)

VIDEO by Biserica Emanuel Sibiu

PAGINA – Nelu Brie Predici

Brie Happy Valley 3-2013 D

Predici 2015

Predici 2014

Nelu Brie este Noul Rector la Institutul Teologic Penticostal din Bucuresti

 

Predici 2013

Predicile din SUA Oct/Noi 2013

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Predicile din Statele Unite Martie 2013

  • Seria Iadul Vesnic:
  1. Nelu Brie – Focul Gheenei (sub forma de predica) Elim Timisoara
  2. Nelu Brie – Invatatura Biblica Despre Iadul Vesnic la Credo TV
  3. Nelu Brie – Fiinta umana, intre moarte si inviere

Predici din Romania

Articole pentru tineri:

Predici 2012 si mai vechi

  • CONFERINTA  din AUSTRALIA, Gold Coast 2012 aici – 
  1. Conventia din Gold Coast, Australia cu Nelu Brie (VIDEO) A X-a Conventie a Bisericilor Romane din Australia si Noua Zeelanda (TOATE PREDICILE si unele Cantari)
  2. Nelu Brie – Minciuni, adevăruri şi responsabilităţi (o predică pentru tineri)

Invatatura despre Acoperirea Capului la Inchinare

VIDEO by Biserica Emanuel Sibiu

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari