Ziua învestirii lui Donald Trump: Viitorul cuplu prezidențial a participat la o slujbă religioasă la o biserică din apropierea Casei Albe

FOTO People

Trump și-a început ziua în care își va prelua mandatul prezidențial prin participarea la o slujbă religioasă la Biserica Episcopală St. John din Washington, în apropierea Casei Albe, informează News.ro. Acest prim eveniment reprezintă o slujbă privată pentru familia prezidenţială, precum şi pentru echipa lui Donald Trump.

Carmen Iohannis: Biserica este locul unde iti gasesti toata linistea sufleteasca! ⛪ ⛪ Duminica frumoasa sa aveti!

Carmen  Iohannis

Carmen Iohannis:

Biserica este locul unde iti gasesti toata linistea sufleteasca!⛪ Duminica frumoasa sa aveti!

Ce NU trebuie sa devină Biserica lui Christos! (1) Ioan Alexandru Grigore

Photo credit Ioan Alexandru Grigore

La fiecare 12 ore apare o nouă denominaţiune. Conform statisticilor in lume sunt peste 40.000.

In urma unor analize ale unor autori creştini am putut descoperi câteva simboluri sau metafore cu privire la unele biserici. Aşa cum suntem noi păcătoşi iertaţi şi imperfecti Dumnezeu găseşte cu cale să se folosească de noi spre a duce Evanghelia Sa celor pierduţi.

Dumnezeu este cel care a instituit Biserica şi o susţine şi azi, Duhul Sfânt a constituit Biserica şi o cercetează şi azi, Domnul Isus Christos şi-a dat viata şi iubeşte Biserica, apostolii au fost membrii activi şi ei în biserici locale iar mai apoi au fondat biserici, unde pe mai departe şi-au primit Invăţătura si cresterea spirituala din Scripturi însa ei au fost mereu în alerta cu privire la învăţătorii falsi şi mincinoşi.

Suntem chemaţi să înţelegem CINE este Biserica din Scriptura,să iubim Biserica (Iubiti Biserica), să slujim Biserica, să respectam pe slujitorii ei şi să împărtăşim prin darurile primite de la Dumnezeu Tatăl nostru Evanghelia unei lumi ce bântuie în întuneric.

Scriu din postura unui membru care are o relaţie bună cu biserica locală, slujesc, însă asta nu mă determină să mă culc pe o ureche să abordez cu tehnica struţului vânturile doctrinei diavolului , să arunc totul sub preş şi să mă prefac că aceste lucruri nu se întamplă în lumea evanghelică şi să cred că aceste simptome şi stări nu vor sa se infiltreze şi printre noi/sau in noi.

Toate aceste tendinţe strâmbe şi deformate apar pentru că oameni carnali ajung în astfel de pozitii şi transformă Biserica lui Christos într-o institutie uşor de controlat şi conduc poporul lui Dumnezeu după ce au învăţat la conferinţele despre conducere a oiţelor, însă toate imaginile pe care le voi prezenta nu au nimic de-a face cu Scriptura.

Dacă vei avea aşteptări nerealiste sau exagerate cu privire la Biserica lui Dumnezeu vei fi dezamăgit!
Aşa că iţi recomand să te fereşti sau să ţi la distanţă orice pericol compus dintr-o:

1) Biserica plină de vitamina „ISM”
Este biserica in care se acceptă şi îmbrăţişează ideologia pe nume „ismul”. Se administrează la orice boală a păcatului doar că are efect temporar şi nu taie problema de la rădăcină, sunt ca pătrunjelu’n supă. Aici avem de-a face cu calea convenabilă de azi precum: servilismul, pacifismul, ecumenismul, tolerantismul, pluralismul, relativismul, situaţionalismul, pragmatismul, sincretismul, umanismul, cameleonismul, şantajismul, consumerismul toate stau cuminte în familia lui bisericism(ul). Toate aceste vitamine sunt ineficiente în lupta cu păcatul.

2) Biserica tribuna politică
Aici vii şi asişti la tot ce se întâmplă în lumea asta pe plan politic, social, cultural. Ţi se oferă direcţii, partide, pixuri, şepci, tricouri, promisiuni şi sloganuri, mai pe direct pentru cine să ne rugăm şi pentru cine să pui ştampila. (aşa mai discret).

3) Biserica sedentară/ burtoasă
Sunt pentru doctrină sănătoasă şi pentru expunerea sistematică a Cuvântului lui Dumnezeu. Dar buba e asta:

Ne blindăm capul cu informaţii si cunoştinţe, cu paradigme şi concepte şi devenim obezi. Devenim nişte burtoşi care doar dăm indicaţii altora.
In general se spune că mulţi vin la biserică pentru Hrană (cuvânt,predică).
Dar mi-a plăcut mult ilustraţia aceasta :
Un predicator a fost invitat într-o biserica să predice.
La introducere, tipul cu clişeele, cu bun venit spune:
– Ne bucurăm că în mijlocul nostru se află fratele predicator X care a venit să hrănească turma lui Christos.
-Insă răspunsul lui a fost:”Biserica lui Isus are nevoie şi de mişcare- de acţiune!”
Azi nici o biserică nu duce lipsă de membrii care vorbesc despre lucrare, vorbesc despre Dumnezeu, vorbesc despre slujire, de oameni care propun lucrări, vin cu iniţiative sau sugestii. Dar cred că toţi ducem lipsă de lucrători activi. Charles Spurgeon are o observaţie dură într-o predică spune”când au venit sfătuitorii la Iov este descrisă urmatoarea stare:
Când „boii arau şi măgarii păşteau” – Două categorii nu? Mulţi stau în biserică şi se hrănesc (o perioadă e bine) dar Biblia spune apoi că sfinţii sunt echipaţi pentru slujire nu pentru beneficiul lor personal.

4) Biserica fraţilor lui Nero si Cezar...
Acesti 2 fraţi işi predică agenda lor, regulile lor, încredinţările şi convingerile lor personale care sunt ridicate la rang de idol, doresc să le impună altora şi cine are curajul să îi confrunte sau cine nu face ca ei li se dă „foc” sau li se arată politicos şi civilizat uşa proscrisului.
Citeste punctele 4-10 si concluzia aici – http://nazireat4him.blogspot.ro/2014/02/ce-nu-trebuie-sa-devina-biserica-lui.html

Vladimir Pustan – De ce fel de oameni avem nevoie in biserica?

PAGINA Vladimir Pustan PREDICI aici

poza Ciresarii.ro

Vladimir Pustan Turneu Ciresarii Moldova Oct 2012

Faptele Apostolilor 2:41-47

Cei care au crezut cuvântul lui au fost botezați – și cam trei mii de oameni s-au adăugat în acea zi la numărul lor. 42 Ei învățau de la apostoli, aveau părtășie unii cu alții, participau la frângerea pâinii și se rugau, făcând toate aceste lucruri cu perseverență. 43 Toți erau cuprinși de o adâncă reverență, pentru că prin apostoli se făceau multe minuni și semne.

44 Toți credincioșii se aflau la un loc și foloseau împreună tot ce aveau; 45 își vindeau proprietățile și averile, iar banii obținuți în urma vânzării îi împărțeau între ei, după nevoile fiecăruia. 46 În fiecare zi continuau să se întâlnească împreună la Templu, frângeau pâinea împreună în casele lor, luând parte la masă cu bucurie și umilință, 47 Îl lăudau pe Dumnezeu – și toți oamenii erau binevoitori față de ei. Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei care erau salvați.

Cand cititi cartea Faptele Apostolilor, sa nu va minunati si sa vreti sa faceti ca ei, fara ca sa plateti un pret. Aici este un pret greu de platit. Cartea Faptelor Apostolilor a fost trecerea de la Vechiul la Noul Testament, de la un legamant vechi la un legamant nou. Acolo o sa gasiti trecerea bisericii de la adolescenta la maturitate. Este o carte istorica. Biserica n-a fost perfecta. Pe pamantul acesta nu exista biserica perfecta. Perfectibila, da. Dar perfecta, nu. Prima familie a lui Anania si Safira au murit pentru ca au mintit. Si atunci oamenii se certau, si atunci oamenii vroiau ca sa aibe putere. Si atunci erau oameni cu bani care doreau sa iasa in fata, si atunci erau oameni ciudati. Si totusi, sub persecutie, biserica a putut sa mearga inainte (si sa supravietuiasca imperiul Roman).

De ce fel de oameni e nevoie in biserica?

  • Oameni care sa adere la adevar. Primii crestini staruiau in invatatura apostolilor. Nu in invatatura unui cult, nu invatatura unui crez, a unei traditii a unei biserici. Ci, spune BIblia ca staruiau in Sfanta Scriptura. Si daca Pavel venea sa le predice, ei verificau in Scripturi. Pe toti care veneau la ei in biserica ii filtrau cu Biblia. Ei nu aveau nevoie de o alta carte. Aveau un fel de  Sola Scriptura frumoasa si ciudata. Spuneau: „Cartea aceasta (Biblia) este constitutia noastra. Tot ce depaseste cartea aceasta nu-i de la Dumnezeu. Restul, judecam cu totii. Avem dreptul sa facem lucrul acesta. Spune in 2 Timotei 3:16 Toata Scriptura e insuflata de Dumnezeu si de folos sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune, neprihanire tuturor oamenilor. Asta e cartea la care oamenii bisericii trebuie sa se adere ferm. Trebuie sa le placa Biblia, sa o aveti fiecare acasa si sa o cititi, sa o traiti, sa o aplicati pentru ca Biblia nu e pentru informare, ci pentru transformare. Caci – 2 Timotei 4:3 spune ca „va veni o vreme cand oamenii nu vor mai suferi invatatura sanatoasa, ci isi vor da invataturi dupa poftele lor.”  Adica, vor cauta o cale mai usoara. Cuvantul lui Dumnezeu nu se schimba. Cine nu ramane in Cuvantul acesta nu e din Hristos.
  • Oameni hotarati de a fi impreuna. Oamenii la inceput nu au avut biserici. Se adunau in case. Se adunau impreuna. Pe multi azi ii leaga doar cladirea. Zic: „Aici am pus si eu bani. Nu plec de aici”. Nu avem dragoste unii de altii, de multe ori pentru ca ne leaga doar o cladire. Nu ne leaga societatea sfintilor. Aia care trebuie sa fie bucuria lui Isus Hristos. Spune Cuvantul lui Dumnezeu ca ei s-au iubit. Ei traiau impreuna nu numai in biserica, ci si in afara bisericii. Adica, atunci cand ieseau afara din biserica, se intrebau: „Cu ce te-as mai putea ajuta?” Daca avea unul necaz, toti fugeau acolo. Cand murea unul, toti fugeau la inmormantare. M-a intrebat cineva: „Nu a fost acela un fel de comunis? NU! Pentru ca comunismul spune: Tot ce e al tau e al meu. Dar crestinismul spune: Tot ce e al meu e al tau. Biserica primara avea o unitate in gand, in scop, in lauda. Avea unitatea harului de a putea sa fie impreuna. Erau oameni care stiau ca sunt diferiti si puteau sa traiasca impreuna. Cine poate sa faca sa locuiasca  atatia oameni diferiti economic, social, spiritual, impreuna? Numai Hristos Domnul. Asta e marea bucurie, ca putem sa stam aici ca dragostea lui Hristos ne constrange impreuna. Aceasta e frumusetea bisericii, pentru ca noi impartasim un stil de viata comun si un obiectiv comun- sa Il glorificam pe Isus Hristos! De aceea venim in fiecare Duminica si nu e obositor cele 5 ore. Hristos a stat mai mult pentru tine pe cruce si o gramada au stat pe rug orele astea. (22:00)
  • Oameni care sa-si aminteasca mereu de cruce. Biserica primara nu numai ca staruiau in invatatura si legatura frateasca, ci staruiau in frangerea painii. Ca sa poti manc painea odata pe luna, trebuie ca in cursul lunii sa mancati painea cealalta impreuna. Pentru ca daca nu puteti sa mancati painea fizica impreuna, nu o sa puteti manca nici painea spirituala impreuna. Isus Hristos i-a invitat sa stea la masa unul cu altul. Isus Hristos a zis, „Iata ca stau la usa cu el si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el si VOI CINA  cu el. Hristos se auto invita la mesele noastre. Nu poti sa traiesti pe lumea asta fara sa-ti amintesti in fiecare zi ce ai fost si de unde te-a scos Dumnezeu. Spune ap. Pavel, „Caci n-am de gand sa stiu altceva intre voi, decat pe Isus Hristos si pe El rastignit. Aduceti-va aminte ce-ati fost si de unde v-a scos, si memoria asta va va duce inainte.
  • Oameni cu pasiune pentru rugaciune. „Staruiau in frangerea painii, in rugaciune, in legatura frateasca”. „Despartiti de Mine,” Le-a spus Isus Hristos, „nu puteti sa faceti nimic”. Singurul lucru care misca mana lui Dumnezeu este rugaciunea. Locomotiva Duhului Sfant nu poate sa mearga fara sinele rugaciunii niciodata. N-are cum, indiferent cat de puternic este Duhul Sfant, daca voi nu puneti sine ale rugaciunii. Fiecare esec al unei Biserici va fi esecul rugaciunii lor. Biserica trebuie sa avanseze intotdeauna pe genunchi. Trebuie sa credeti in puterea rugaciunii.

Florin Ianovici – Care este rolul tau in vestirea Evangheliei?

PAGINA – Florin Ianovici PREDICI aici

Faptele Apostolilor 16:10-40

  • Daca esti un tanar in biserica si te gandesti, „Cum sa-mi gasesc eu locul si care ar trebui sa fie lucrarea pe care ar trebui sa o fac eu, as vrea sa va spun ca primul lucru pe care al trebui sa il facem este sa intelegem ca lucrarea lui Dumnezeu insemneaza mai intai de toate sa fim oameni ai adevarului.
  • Lucrul cel mai important in viata e sa intelegem ca Dumnezeu nu te cheama sa canti doar in cor, sau sa fi doar casier in biserica, Dumnezeu nu te cheama sa fi doar parte dintr-un grup de rugaciune in biserica, ci adevarata lucrare a lui Dumnezeu  este sa fi un om care sa practici adevarul.
  • Oriunde se va gasi un om al lui Dumnezeu care va practica adevarul, omul acela va aduce lucrarea lui Dumnezeu in mijlocul mediului in care el isi desfasoara viata.
  • Noi cautam lucrarea fara sa ne intrebam daca noi suntem oameni ai adevarului. Adevarul este acela care va naste foarte multa impotrivire. De cele mai multe ori cand suntem confruntati a spune adevarul, cand este sa pierdem ceva spunand adevarul, de cele mai multe ori ne muiem si ne dam cu toti ceilalti. Omul lui Dumnezeu, in nici o imprejurare nu are voie sa minta.
  • Cand te-ai facut copil al lui Dumnezeu si prin credinta l-ai primit pe Isus Hristos, primul semn ca esti un lucrator al lui Dumnezeu e ca vei practica in orice circumstanta adevarul.
  • Satan vrea sa faca pricina din tineretea ta, pricina sa-ti ia viata sau mintile. Dumnezeu ne-a facut diferiti si Satana vrea sa ne ia ceea ce Dumnezeu ne-a dat ca sa ne schimbe privirea si lucrul minunat pe care Dumnezeu ni la dat sa vedem ca ceva urat.

Uploaded by  on Jul 16, 2011 Mesaj pastor Florin Ianovici – Biserica penticostală „Betel” Crângaşi Bucureşti (Adunare de Tineret marţi 7 iunie 2011)

Faptele Apostolilor 16:10-40

10 După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia. 11 Dupăce am pornit din Troa, am mers cu corabia drept la Samotracia, şi a doua zi ne-am oprit la Neapolis. 12 De acolo ne-am dus la Filipi, care este cea dintîi cetate dintr’un ţinut al Macedoniei, şi o colonie romană. În cetatea aceasta am stat cîteva zile.

13 În ziua Sabatului am ieşit afară pe poarta cetăţii, lîngă un rîu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am şezut jos, şi am vorbit femeilor, cari erau adunate laolaltă. 14 Una din ele, numită Lidia, vînzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu, şi asculta. Domnul i -a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. 15 După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne -a rugat şi ne -a zis: ,,Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămîneţi în casa mea.„ Şi ne -a silit să intrăm.

16 Pe cînd ne duceam la locul de rugăciune, ne -a ieşit înainte o roabă, care avea un duh de ghicire (Greceşte: Un duh al lui Piton.). Prin ghicire, ea aducea mult cîştig stăpînilor ei. 17 Roaba aceasta s’a luat după Pavel şi după noi, şi striga: ,,Oamenii aceştia sînt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mîntuirii.„ 18 Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s’a întors, şi a zis duhului: ,,În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea.„ Şi a ieşit chiar în ceasul acela. 19 Cînd au văzut stăpînii roabei că s’a dus nădejdea cîştigului lor, au pus mîna pe Pavel şi pe Sila şi i-au tîrît în piaţă înaintea fruntaşilor.

20 I-au dat pe mîna dregătorilor, şi au zis: ,,Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sînt nişte Iudei, 21 cari vestesc nişte obiceiuri, pe cari noi, Romanii nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm.„ 22 Norodul s’a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei, şi au poruncit să -i bată cu nuiele. 23 După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, şi au dat în grijă temnicerului să -i păzească bine. 24 Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i -a aruncat în temniţa din lăuntru, şi le -a băgat picioarele în butuci.

25 Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, şi cîntau cîntări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau. 26 Deodată, s’a făcut un mare cutremur de pămînt, aşa că s’au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s’au deschis toate uşile, şi s’au deslegat legăturile fiecăruia. 27 Temnicerul s’a deşteptat; şi, cînd a văzut uşile temniţei deschise, a scos sabia, şi era să se omoare, căci credea că cei închişi au fugit. 28 Dar Pavel a strigat cu glas tare: ,,Să nu-ţi faci nici un rău, căci toţi sîntem aici.„ 29 Atunci temnicerul a cerut o lumină, a sărit înlăuntru, şi, tremurînd de frică, s’a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila; 30 i -a scos afară, şi le -a zis: ,,Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mîntuit?„

31 Pavel şi Sila i-au răspuns: ,,Crede în Domnul Isus, şi vei fi mîntuit tu şi casa ta.„ 32 Şi i-au vestit Cuvîntul Domnului, atît lui cît şi tuturor celor din casa lui. 33 Temnicerul i -a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le -a spălat rănile, şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui. 34 După ce i -a dus în casă, le -a pus masa, şi s’a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.

35 Cînd s’a făcut ziuă, dregătorii au trimes pe ceice purtau nuielele (Greceşte: lictori.), să spună temnicerului: ,,Dă drumul oamenilor acelora.„ 36 Şi temnicerul a spus lui Pavel aceste cuvinte: ,,Dregătorii au trimes să vi se dea drumul; acum dar, ieşiţi afară, şi duceţi-vă în pace.„ 37 Dar Pavel le -a zis: ,,După ce ne-au bătut cu nuiele în faţa tuturor, fără să fim judecaţi, pe noi, cari sîntem romani, ne-au aruncat în temniţă, şi acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge aşa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!„ 38 Ceice purtau nuielele, au spus aceste cuvinte dregătorilor. Aceştia s’au temut, cînd au auzit că sînt romani. 39 Dregătorii au venit să -i potolească, i-au scos afară din temniţă, şi i-au rugat să părăsească cetatea. 40 Ei au ieşit din temniţă, şi au intrat în casa Lidiei; şi, dupăce au văzut şi mîngîiat pe fraţi, au plecat.

Orasul Troas din Fap. Ap. 16 – unde Pavel a avut vedenia- in Turcia

photo de la http://www.padfield.com

Notite din predica, Florin Ianovici:

Care este rolul meu in vestirea Evangheliei si in biserica? Va framanta o astfel de intrebare? Raspunsul care vreau sa vi-l dau pleaca de la constatarea biblica ca intr-o noapte apostolul Pavel a avut un vis, un om i s-a aratat si omul acela a zis, „Treci in Macedonia si ajuta-ne”. Si aceasta a fost o vedenie pe care omul lui Dumnezeu a avut-o cu privire la o lucrare care era desavarsit si pe care el trebuia sa o infaptuiasca. In baza acestei vedenii apostolul Pavel a trecut prin aceasta cetate, la Filipi- cea care avea sa fie pana la urma o cetate crestina si ajuns acolo, spune cuvantul lui Dumnezeu, a facut un lucru simplu. A cautat mai intai oamenii care se rugau, crezand ca intr-un anumit loc din cetate era un loc al rugaciunii. N-a gasit acolo oameni care se ruagu; a gasit acolo femei care spalau rufe- pentru ca intotdeauna intre ceea ce noi gandim si ceea ce ne ofera viata este o diferenta.

De cele mai multe ori cand vorbim despre lucrarea lui Dumnezeu avem impresii gresite si asteptam sa se gaseasca pregatite toate conditiile. (Ex.) M-au chemat sa cant la o biserica. N-a venit sunetistul la vreme, microfoane nu erau, oamenii au intarziat. Este o asa mare deosebire intre ceea ce ne inchipuim noi si ceea ce viata ne ofera. Aceasta se intampla nu doar la nivelul acesta al slujirii, se intampla in multe laturi ale vietii noastre.

Cand vorbim despre lucrurile lui Dumnezeu, un mare inamic al vietii noastre este ca noi ne imaginam o realitate  care este infirmata de ceea ce gasim acolo. Apostolul Pavel astepta, fiindca Dumnezeu i-a dat aceasta vedenie: un om s-a aratat lui si a zis’ ‘Treci si ajuta-ne’. A ajuta nu inseamna a initia. Inseamna sa fi partas la ceva ce ar trebui sa fie acolo. Cand spune cineva, „Treci si ajuta-ma”, insemneaza ca el a facut o lucrare si eu sa-i dau o mana de ajutor. Dar realitatea era ca acolo nu se gasea nimic.

Orasul Philippi din Fap. Ap. 16 (sursa Wikipedia)

1. In primul rand – Fi om al adevarului

Daca esti un tanar in biserica si te gandesti, „Cum sa-mi gasesc eu locul si care ar trebui sa fie lucrarea pe care ar trebui sa o fac eu, as vrea sa va spun ca primul lucru pe care al trebui sa il facem este sa intelegem ca lucrarea lui Dumnezeu insemneaza mai intai de toate sa fim oameni ai adevarului.

Pavel statea in aceasta mare cetate si mare lucru nu facea. I-a vestit cuvantul unei femei care vindea materiale de purpura, Lidia si casa ei s-au pocait. Dar, nu poti sa spui ca s-a intamplat ceva cutremurator. Macedonia era un tinut larg, pocainta a singurei femei din cetatea Filipi nu putea reprezenta ceea ce gandea Pavel (ca) trebuie sa se intample ceva in Macedonia. O femeie a primit cuvantul lui Dumnezeu, este o satisfactie deosebita dar nu e propriu zis lucrarea care a fost vestita prin vedenie. Pavel, in acele zile in care tot mergea, spune cuvantul lui Dumnezeu ca o femeie care avea un duh de ghicire si Pavel porunceste duhului sa paraseasca femeia.

In momentul acela lucrarea lui Dumnezeu a inceput sa cutremure cetatea. Pentru ca in momentul cand Pavel a rostit adevarul s-a pus toata cetatea in miscare. Pierzand sursa de castig, stapanii acestei roabe au pus in miscare dregatorii si toti cetatenii acestei cetati si au nascut o impotrivire, un vant de asuprire fata de acesti oameni ai lui Dumnezeu. Lucrul cel mai important in viata e sa intelegem ca Dumnezeu nu te cheama sa canti doar in cor, sau sa fi doar casier in biserica, Dumnezeu nu te cheama sa fi doar parte dintr-un grup de rugaciune in biserica, ci adevarata lucrare a lui Dumnezeu  este sa fi un om care sa practici adevarul.

Oriunde se va gasi un om al lui Dumnezeu care va practica adevarul, omul acela va aduce lucrarea lui Dumnezeu in mijlocul mediului in care el isi desfasoara viata.

Noi cautam lucrarea fara sa ne intrebam daca noi suntem oameni ai adevarului. Adevarul este acela care va naste foarte multa impotrivire. De cele mai multe ori cand suntem confruntati a spune adevarul, cand este sa pierdem ceva spunand adevarul, de cele mai multe ori ne muiem si ne dam cu toti ceilalti. Omul lui Dumnezeu, in nici o imprejurare nu are voie sa minta.

Satana face un compliment oamenilor lui Dumnezeu

Vreau sa va fac constienti cu privire la un lucru extrem de important. Satana face un compliment oamenilor lui Dumnezeu. (Ghicitoare strigand, vezi vers. 17 mai sus). E un avertizment teribil ca Satanei nu-i este greu sa patrunda la inima oricarui copil de Dumnezeu si sa incerce sa-l schimbe.

Cand te-ai facut copil al lui Dumnezeu si prin credinta l-ai primit pe Isus Hristos, primul semn ca esti un lucrator al lui Dumnezeu e ca vei practica in orice circumstanta adevarul. Mai important decat ce predici, mai important decat faptul ca tu canti, ca vi la biserica, ca dai bani este sa fi tu insuti purtator de adevar. Lumea aceasta s-ar fi schimbat de mult daca fiecare crestin, fiecare copil al lui Dumnezeu acolo unde l-a lasat Dumnezeu- nu mintea, nu copia, nu vorbea de rau, nu insela si nu era cu doua fete. De mult s-ar fi schimbat lumea. Locul in care esti tu si locul in care sunt eu trebuie sa fie un loc unde sa practicam adevarul.

Cautand adevarul in studentie

In studentie, cautand adevarul m-am dus la Schitul Darvari, de aici din Bucuresti, impreuna cu cativa studenti de la drept, din acea perioada dupa revolutie. Dumneavoastra stiti ca revolutia a inceput dupa cuvintele: Dumnezeu este cu noi. Si setosi, flamanzi dupa adevarul lui Dumnezeu cautam in stanga si dreapta cine si cum ne-ar putea lumina. Am auzit in vremea aceea de un parinte de curand hirotonisit. Un tanar de care se psunea la vremea aceea: Vorbeste diferit de ceilalti preoti. Ne-am dus la Schitul Darvari, calauziti fiind de Pr. Galeriu si impreuna cu alti studenti am initiat o fundatie de trezire in randul tinerilor crestini- fundatia Anastasia. Si in momentul acela, stand impreuna cu parintele, pentru prima data in viata mea am inteles ca Biblia poate fi citita. Niciodata (inainte) nu am inteles ca Biblia poate fi citita de un credincios. Ma gandeam ca numai preotul trebuie sa o tina in mana si sa psalmodieze din ea anumite slujbe si sa citeasca analizand anumite lucruri. Niciodata in viata nu am inteles ca de fapt Scriptura este si pentru mine. Credeam ca este numai pentru Parinte si ca el trebuie sa mi-o talmaceasca mie si ca eu in veci de veci nu o sa pot intelege nimic.

Parintele acesta, care era de curand hitoronisit ne-a deschis Scriptura si ne-a obligat sa gandim. Stiti cum erau acolo oamenii? O multime de tineri veneau ca sa asculte din Scriptura. La un moment dat, tot citind Scriptura mi-au venit niste ganduri, pentru ca lucrarea lui Dumneze e sa fi un om cinstit. Lucrarea lui Dumnezeu e sa fi un om al adevarului. Cand a venit vremea sa ma duc acasa si venea sarbatoarea Pastelor, tineam postul de dinainte de Paste cu 40 de zile. M-am dus sa ma impartasesc la parintele si stand in fata lui m-a intrebat cele care se intreaba. Pe tineri intrebi daca mint, fura, si daca curvesc. Cam astea sunt intrebarile care se pun de catre parinte atunci cand te marturisesti.

Dupa ce am marturisit ce am avut de marturisit i-am cerut voia sa-i pun o intrebare. S-a uitat mai lung la mine; probabil nu era obisnuit ca cineva sa-l intrebe, era si foarte mult rand acolo si am zis, „Parinte, ma framanata ceva.” Eu cand intram in biserica imi placea sa stau intodeauna in linistea bisericii si ma gandeam la mine, in general. Ce voi face cand voi termina scoala, ce voi face cu viata aceasta? Ce voi deveni eu? Mai mult stateam cu frica acolo. Problema mea era, cand intram in biserica, la orice m-as fi uitat, ca era un sfant pictat, un sfant pe icoane, toti ma mustrau. N-am vazut un sfant pe perete zambind vreodata. Toti erau asprii, mohorati si mi se parea ca toti arata cu degetul spre mine si nu mai stiam unde sa ma ghemuiesc.

Tocmai citeam si eu Scriptura si am ajuns pe la poruncile lui Dumnezeu. I-am zis, „Parinte, ma framanta ceva”. Zice, „Da, zi”. Am zis eu, „Parinte, este scris in Scriptura sa nu-ti faci chip cioplit si nici o reprezentare ale lucrurilor care sunt in cer, pe pamant, sau mai jos de ape.Eu cand intru in biserica ma uit la aceste icoane (care) sunt o reprezentare grafica. Deci ca si cum mintea mea gandeste cum ar trebui sa arate lucrurile acestea. Eu am o problema sa stiu daca porunca aceasta noi o respectam sau o incalcam. De ce e plina biserica de sfinti desenati si de icoane daca Biblia spune sa nu iti faci nici chip cioplit si nici o reprezentare a lucruriloe care sunt in cer, pe pamant sau mai jos de ape.”

Bagati de seama. Eu nu cunosteam decat o religie. Habar n-am avut in viata mea ca exista si oameni care practica pocainta. Parintele s-a uitat la mine si a facut niste ochi mari si speriat. Si stand eu asa in genunchi, a luat patafirul, mi l-a pus pe cap patrafirul si a zis, „Dumnezeu sa te ierte”. M-am simtit oribil. Am simtit ca n-am voie sa gandesc. M-am simtit umilit si am iesti, plecand din biserica bombanind. Am zis, „Adica cum, daca Dumnezeu mi-a dat minte, eu sa n-o folosesc? E interzis sa pun lui Dumnezeu o intrebare? Pana la urma Dumnezeu poate totul, de ce nu-mi da un raspuns la intrebarea asta?” Dupa care tot eu m-am linistit si am zis, „Eh, preotii de la oras. Au cam uitat ei sa fie cu Dumnezeu. Lasa ca am sa ma duc eu undeva sus in munte, acas la mine ca-s Moldovean. Acolo avem manastiri si pustnici, acolo-i credinta adevarata”.

Dupa ce-am ajuns la Schiti si am vorbit cu parintele pustnic de acolo, mare lucru n-am aflat decat ca eu trebuie sa fac un canon. De pacatos ce sunt trebuie sa fac 600 de matanii, sa-mi fac pedeapsa- canon duhovnicesc. Dupa ce am facut 300 de matanii si picioarele erau ca scandura si imi venea sa vomit. M-am asezat si am zis, „Daca Dumnezeu din ceruri imi cere mie, ca sa aflu adevarul 600 de matanii, apoi daca-i da unui batran un canon din asta il termina cu tot adevarul. Nu sepoate sa fie Dumnezeu in genoflexiunile astea. Lasa-o incolo de treaba, pera ma framant eu.” Si m-am apucat sa vad de ale mele, dar Dumnezeu, undeva in cer a vazut ca eu sunt sincer si m-a pus intr-o zi fata in fata cu adevarul aici in baraca aceasta. Am inteles pentru prima oara in viata mea ca adevarul este o persoana, nu teorie. Adevraul este Isus Hristos. Asa spune Biblia, „Eu sunt Adevarul, Calea si Viata”. Si atunci daca suntem din Isus Hristos noi trebuie sa fim practicanti de adevar. Adevarul acesta pe care l-am cautat m-a adus la adevar. Si adevarul te duce la adevar. Adevarul te duce la Isus Hristos si spre Dumnezeu, si spre implinire launtrica.

2. Ganditi-va bine daca voi practicati adevarul?

Daca esti astazi framantat, „Doamne, eu nu prea fac nimic in biserica”, oameni buni, prezenta ta in lumea aceasta pacatoasa, mincinoasa, ticalosita, ar trebui pur si simplu sa starneasca lucrarea lui Dumnezeu. Deci, nu trebuie ca tu sa treci neobservat, n-ai cum sa treci neobservat pentru ca in momentul cand oamenii din jur vorbesc de rau, tu trebuie sa vorbesti de bine. In momentul cand toti oamenii mint, tu trebuie sa spui adevarul. In momentul cand toti oamenii injura, tu trebuie sa duci cuvantul lui Dumnezeu, sa binecuvantezi, nu sa blestemi.

In numele lui Dumnezeu va spun in aceasta seara: Orice om care-L cauta pe Dumnezeu si lucrarea Lui, trebuie sa realizeze ca lucrarea lui Dumnezeu este practicarea adevarului. Nu cautati in mod deosebit un loc in biserica, la amvon, pe planificari, sau intr-o structura eclesiastica. Cautati un loc ininima lui Dumnezeu prin practicare adevarului. Va intreb in numele lui Isus: Ori de cate ori v-ati impotrivit minciunii, nu s-a starnit furtuna? Si n-a inceput o lucrare? Oriunde este adevarul incepe o framantare.

Daca nu practicati adevarul nu va apucati sa mai faceti altceva inainte de a fi oameni ai adevarului pentru ca cel rau are sa vrea sa-ti inunde mintea si gandul; pentru ca cel rau poate sa-ti spuna o multime de lucruri, „Mai, dar ce bine esti tu fata de ‘X'”. Pentru ca Satana se pricepe sa minta. Niciodata nu o sa inceapa Isus Hristos sa lucreze ceva decat in ziua in care vei practica adevarul, pentru ca adevarul te pune fata in fata cu lucrarea lui Dumnezeu.

3. Modul in care reactionezi la nedreptate

Lucrarea lui Dumnezeu se vede in momentul in care sti cum sa reactionezi la nedreptate. Pe pamantul acesta, cei mai multi dintre noi suntem cu dreptatea in gat. Noi cand ne pocaim, nu ne pocaim deplin daca n-am inteles buna oara  ca trebuie sa suferim nedreptatea. Nu faceti din Isus Hristos avocatul drepturilor voastre, ci faceti din Isus Hristos paracletul mantuirii voastre. Cum reactionati la nedreptate  va arata pe voi daca sunteti lucrarea lui Dumnezeu. Degeaba cautati lucrari. Noi suntem lucrarea lui Dumnezeu si modul cum reactionam la nedreptate ne face sa fim lucratori cu Dumnezeu sau nu.

4. Modul in care tu privesti mentalitatea 

Modul cum privesti mentalitatea este ceea ce diferentiaza pe oameni si ne face sa fim sau nu lucrarea Domnului. Spune Cuvantul, „Pe la miezul noptii cantau cantari de lauda”. Extraordinar. Este paradoxal, de necrzut in lumea aceasta in care toti suntem atat de sentimentali. Una e sa ai un sentiment, alta e sa ai un sentimentalism ieftin. Inseamna ca te uibesti mai mult pe tine decat il iubesti pe semenul tau. Omul excesiv de sentimental este un om care nu stie sa iubeasca echilibrat. Se vede pe sine foarte de iubit si pe altul pera putin de iubit.

Zice Biblia ca cantau cantari de lauda. Cantari de lauda nu insemneaza decat expresia care este folosita si atunci cand Isus Hristos a fost la Paste, s-au cantat cantarile de lauda. Psalmii 115, 116, 117, 118 sunt acei Psalmi grupati care se numesc ‘Halel’, cantari de lauda. Cantarile pe care le cantau Pavel si Sila, in centru il aveau pe Isus Hristos si pe Dumnezeu. Noi ne emotionam la o cantare cae vorbeste despre noi (personal). Dar ei Il laudau pe Dumnezeul Scripturii. In centrul cantarii lor era Dumnezeu care a facut cerurile si pamantul. Orice cantare care este scripturala va determina… cantarea in care stai fata in fata cu Dumnezeul cel viu naste in tine ceva diferit. In aceasta cantare nu avea Pavel si Sila de gand sa-si planga de mila si sa fie emotionati de viata lor, ci aceasta cantare il onora pe Dumnezeul cel viu si atunci s-a intamplat minunea.

In momentul in care folosesti in rugaciune si cantare, in vorbire si in relatiile cu oamenii Scriptura – Atunci se intampla minunile! Nimic nu se intampla pana noi gandim in felul nostru, ci  se va intampla cand gandim in felul Bibliei, al lui Dumnezeu.

Va simtiti cumva ca aveti nevoie de minuni, va simtiti cumva prins sufletul in niste butuci, sau legati de maini? Luati Biblia in mana si cantati lui Isus Hristos. Luati Biblia si rugati-va cu Scriptura inainte si puneti-o inaintea tuturor relatiilor voastre. Si tot ce fac, cu cuvantul si cu fapta, fac de dragul lui Dumnezeu, spre cinstea lui Dumnezeu, ancorat in Scriptura.

5. Cum te raportezi cand Domnul iti da dusmanul in mana

Lucrarea lui Dumnezeu sta in mine. Iar eu, lucrarea lui Dumnezeu dovedesc ca sunt al lui Dumnezeu precum procedez cand imi cade dusmanul in mana. Pavel, prin duhul profetic ii spune temnicerului sa nu se strapunga ca sunt toti acolo. „Sa nu-ti faci nici un rau caci toti suntem aici.”

Va rog in numele Domnului Isus Hristos: Duceti-va pretutindeni in lumea aceasta si fi-ti vindecatori de suflete. Fi-ti oameni care sa promovati tuturor aceasta grozava ideie, „Nu-ti fa rau prietene”.

Satan vrea sa faca pricina din tineretea ta, pricina sa-ti ia viata sau mintile. Dumnezeu ne-a facut diferiti si Satana vrea sa ne ia ceea ce Dumnezeu ne-a dat ca sa ne schimbe privirea si lucrul minunat pe care Dumnezeu ni la dat sa vedem ca ceva urat. Bucura-te. Lucrarea Satanei este sa transforme resursele fantastice pe care ti le-a dat Dumnezeu sa transforme in ceva dincolo de care sa te urasti pe tine insuti; asta e cea mai mare si teribila lucrare a Satanei.

E nevoie de fiecare si ma rog in aceasta seara: Tu, omul lui Dumnezeu sa privesti lucrurile intr-un mod diferit, iti va cadea fel de fel de oameni in mana. Vei avea tendinta sa te razbuni pe cei ce ti-au facut rau. Dar, Isus Hristos te-a facut sa fi si frumos, deosebit… nu va razbunati, raspundeti la rau cu bine. Biruiti raul prin bine. Dumnezeu din ceruri ne-a facut sa fim ochii lui Isus Hristos. Duceti-va si spuneti nenorocitilor, celor care se vad urati, celor care se vad lipsiti de dar, spuneti-le ca in ei exista ceva din Dumnezeu.

6. Vei fi lucrarea lui Dumnezeu dupa modul in care vei intelege cuvantul „demnitate”

Erau cetateni Romani si cand i-au bagat in puscarie , erau cetateni Romani si cand le-au dat cu nuiele pe spate. N-au strigat, „Cetatean Roman!” Dar, in momentul in care lucrarea s-a savarsit, si ce frumos lucreaza Pavel… vine temnicerul, ii scoate afara si le spala ranile. Se uita Pavel si Sila si spun: Tu ne-ai spalat pe noi pe dinafara, noi te spalam pe tine pe dinauntru. Ca tu ai niste rani acolo, tu trebuie sa fi a lui Isus Hristos si l-au bagat in apa botezului. Spal eu pe cineva pe dinafar si Dumnezeu ma spala pe dinauntru. Asta-i lucrarea Domnului.

Cand le-a dat liberate, au zis, „Nu, noi suntem cetateni Romani, veniti cu mana voastra sa ne scoateti afara”. Demnitatea nu inseamna sa te vaicaresti si sa fugi la inceput. Insemneaza, dupa ce ai savarsit lucrarea Domnului sa spui, „Sunt al lui Isus”.

Asa m-am saturat de niste oameni care spun, „Sunt al lui Isus,” inainte sa ia examenul si dupa ce iau examenul tac. Dupa ce a-ti luat examenul cu 10 sa spuneti, „Sunt al lui Isus”. Nu mai trambitati ca sunteti ai lui Isus inainte sa faceti ceva cu viata voastra. Faceti ceva cu viata voastra si in ziua in care veti avea o performanta stralucita, in ziua in care veti fi stralucitori in ochii oamenilor, sa spuneti, „Iata ce m-a invatat pe mine Dumnezeu. Demnitatea inseamna sa dau lui Dumnezeu cinstea”.

Biserica- Ce facem cind venim la adunare, predica Iosif Ton

Un ortodox când merge la Biserică ştie că acolo preotul cântă liturghia în dialog cu cantorul şi, uneori, cu corul. Restul oamenilor stau şi ascultă, în anumite momente îşi fac semnul crucii, în altele îngenunchează. La sfârşitul liturghiei, unii se duc înainte şi se împărtăşesc. Alţii se duc înainte să sărute câteva icoane sau să aprindă o lumânare şi apoi pleacă acasă.

Cam acestea sunt lucrurile la care credincioşii ortodocşi se aşteaptă să se întâmple când merg la Biserică. Şi nimeni nu discută că ar putea să fie şi altfel! Textul liturghiei a fost fixat de Grigore cel Mare pe la anul 370, d.Cr.. Un alt text al liturghiei a fost formulat de Ioan Gură de Aur pe la anul 400 d.Cr.. Singura opţiune este să se aleagă între cele două liturghii. Şi, de o mie şase sute de ani se continuă în felul acesta!

La catolici, textul liturghiei a fost fixat cam în aceeaşi vreme şi, în cea mai mare parte, are aceeaşi structură.

Esenţa liturghiei este momentul în care se crede că, prin formule şi gesturi, pâinea se transformă în trupul lui Cristos şi vinul în sângele Lui. Acesta este obiectivul principal şi esenţial al liturghiei ortodoxe şi catolice.

Reforma a respins tocmai elementul acesta esenţial: transssubstanţierea. Reformatorii au aruncat la o parte tot ceremonialul liturghiei şi au introdus un nou fel de a face slujbă bisericească, compusă de acum din cântări comune (la început numai psalmi, iar începând de pe la 1680 si alte cântări), rugăciuni, citirea Scripturii şi, mai presus de toate, predica. Se poate spune că esenţa slujbei protestante în Biserică este predica. Iată de ce în cultele protestante şi reformate au apărut atâţia predicatori celebri!

Martin Luther a conceput slujba în Biserică aşa cum a crezut el că ar fi mai bine. Ioan Calvin, la rândul lui, a conceput slujba aşa cum a crezut el că ar fi mai bine. În cultele pe care le-au început ei, cultul luteran (în Germania se numeşte „Biserica evanghelică”) şi cultul reformat (cel creat de Calvin), slujba în Biserică se desfăşoară şi astăzi în general aşa cum au conceput-o aceşti reformatori.

În vremea Reformei (mai exact, la 1525) au apărut şi anabaptiştii. Şi ei şi-au conceput felul lor de a face adunare, sau slujbă duminicală. Apoi au început să apară o mulţime de alte culte de natură protestantă sau reformată, ajungându-se astăzi la mii de asemenea culte. Cele mai multe dintre ele se definesc a fi „culte evanghelice”. Fiecare dintre ele şi-a conceput şi structurat felul ei de a face slujba duminicală în Biserică, dar elementele sunt cam aceleaşi: rugăciune, cântare comună, citirea Scripturii şi predica.

Pe la 1870, în America a apărut ideea de „şcoala de duminica” sau „şcoală duminicală”. Aceasta a apărut mai întâi pentru copii, dar apoi au îmbrăţişat ideea ei şi adulţii. Trebuie să ştim că în America şcoala duminicală nu face parte din slujba duminicală, şi nu se face cu toată biserica la un loc, ci se face pe clase de câte 20-30 de persoane. În adunarea de o oră a clasei se fac si informări despre evenimentele din viaţa membrilor clasei, se face şi rugăciune şi se face studiu biblic. Îndată ce a apărut ideea aceasta, Bisericile şi-au făcut clădiri de clase de şcoală duminicală, în aşa fel încât astăzi o Biserică americană este un complex de clădiri sau săli aranjate în jurul „sanctuarului” în care se adună toţi membrii Bisericii pentru slujba duminicală care ţine între o oră şi o oră şi jumătate.

Când s-au format primele Biserici baptiste în România (după 1880), toate acestea erau la ţară. Cei care au fost primii fondatori şi conducători ai acestor Biserici au stabilit şi ei cam cum să se facă o adunare. Ei au zis: mai întâi să avem o oră de rugăciune; apoi să studiem Sfânta Scriptură împreună (şcoala duminicală sau studiul biblic); şi apoi să facem slujba propriu zisă. Fiindcă la ortodocşi slujba era considerată că îi este făcută lui Dumnezeu, şi de aici denumirea de slujbă dumnezeiască, primii baptişti au schimbat doar cuvintele, şi i-au spus „serviciu divin”. (Atenţie: unii mai in vârstă, neînţelegând sensul, spun „serviciu de vin”!)

Îndată după revoluţie, unii păstori s-au uitat cu atenţie la structura unei întruniri de trei ore si au schimbat totul. Aşa a făcut fratele pastor Beni Fărăgău la Cluj-Iris. El a redus totul la două ore si a început cu studiul biblic, urmat de predica din acelaşi subiect.

Subliniere: Nimeni din conducerea cultului nu a obiectat, pentru simplul motiv ca baptiştii nu au un program liturgic fix şi obligatoriu!!!

Fratele pastor Binu Poplăceanu la una din Bisericile baptiste din Sibiu a redus si el serviciul la două ore şi i-a dat structura pe care a considerat-o dânsul ca cea mai potrivită. Din nou, nimeni din conducerea cultului nu a obiectat. Alt motiv pentru care conducerea cultului nu se amestecă în astfel de probleme este acela că Biserica locală este autonomă şi îşi guvernează viaţa internă fără imixtiuni din afară.

Prin 1960, am fost o scurtă vreme pastor la Biserica Baptistă din Braşov. Şi eu am redus programul de dimineaţa la doua ore. Am pus întâi studiul biblic, apoi predica şi apoi, pe baza a ceea ce am învăţat la studiu şi la predica am făcut timpul de rugăciune. Toată lumea a observat că rugăciunile pe baza învăţăturii primită înainte au fost mult mai la subiect şi cu mai mult conţinut. Seara am redus programul la o oră şi jumătate şi am combinat programul tineretului cu predica. Iarăşi, nimeni din afară nu a intervenit să ne admonesteze.

Ceea ce vreau să subliniez este, mai ales pentru pastorii mai tineri, şi pentru toţi membrii Bisericilor, este că în acest domeniu avem libertate să gândim, împreună cu Biserica, modul în care structurăm slujbele pe care le facem în adunare!

Un fapt anecdotic. Când eram la Braşov, într-o duminică seara am lăsat să se facă programul cum a fost înainte: programul tineretului separat şi apoi serviciu divin de seară. O doamnă, dintre cele mai conservatoare, a exclamat după încheiere: „În sfârşit, am asistat la un serviciu baptist!”

Pentru biata de ea, numai felul de serviciu cu care crescuse ea acolo era „serviciu baptist.”

Noi trebuie să ştim că nu există ceea ce ea a numit „serviciu baptist.” Există numai serviciu bisericesc făcut după un anumit tipar de înaintaşii noştri. Noi avem toată libertatea să facem modificările pe care le considerăm necesare pentru folosul Bisericii.

Una dintre problemele dificile este ora de rugăciune. Această oră dădea rezultate când Biserica era un grup foarte mic şi când era timp să se roage pe rând toţi cei din adunare. Dar când Biserica a crescut numeric, când participanţii au trecut de o sută, au apărut probleme. Una, cea mai evidentă, este că nu mai este timp să se roade toţi. A doua este că dintre cei ce se roagă, unii au voci foarte slabe şi rugăciunea lor nu este auzită, şi atunci majoritatea nu mai participă la acea rugăciune. A treia problemă este că mulţi dintre cei care se roagă au o rugăciune pe care o ştiu pe de rost şi se roagă totdeauna aceeaşi rugăciune, de obicei foarte lungă. Şi aceştia tind să monopolizeze timpul de rugăciune.

Încă acum 30 de ani, pastorul Simion Cure îmi semnala că ora de rugăciune aşa cum a fost ea concepută de înaintaşi nu mai dă roade. El nu avea şi o soluţie a problemei, dar îi simţeam frustrarea şi pentru aceasta.

Unii, fiindcă nu vor să schimbe nimic, cu toate că au peste o mie de oameni în adunare, fac ora de rugăciune tot aşa cum era făcută acum o sută de ani la ţară!

Trebuie să avem curajul să gândim şi să găsim soluţiile cele mai rodnice şi pentru această problemă.

Penticostalii au introdus rugăciunea în comun, adică se roagă toţi deodată. Eu cred că aceasta are anumite puncte pozitive. Unii pastori baptişti au introdus-o şi ei, dar ca un mic segment din ora de rugăciune şi cu precizarea ca rugăciunea să se facă domol, nu cu strigăte. Dar, dară nu mai este rugăciune a unor persoane pe care să le audă toată Biserica, cum vom putea să spunem cu toţii „Amin” la rugăciune?

Unii penticostali practică rugăciunea în comun chiar şi în familie, de exemplu, înainte de mâncare. Problema e că atunci copiii nu mai aud ce se roagă tata şi nu învaţă şi ei să se roage.

Închinarea.

Cu treizeci de ani în urmă, conceptul de închinare împreună lui Dumnezeu era străin de adunările evanghelice. Ne adunam la adunare pentru a auzi cuvântul lui Dumnezeu, pentru a ne zidi sufleteşte, pentru a ne ruga împreună şi pentru a avea părtăşie frăţească. Nimeni nu şi-ar fi spus atunci că mergem la adunare înainte de toate să ne închinăm împreună lui Dumnezeu.

Semnificativ este pentru aceasta că adunările se începeau de obicei cu cântări ca „Ce bine e când fraţii cu dulce se unesc”.

Si astăzi unora le este greu să accepte că prima, sau primele cântări pe care le cântăm trebuie să fie adresate lui Dumnezeu, să fie cântări de laudă şi de închinare lui Dumnezeu.

Prin 1981, John MacArthur a publicat cartea lui The Ultimate Priority. Noi am tradus-o imediat la Societatea Misionară Română în America, cu titlul Prioritatea Supremă.

Eu l-am auzit în vremea aceea pe John adresând-se unei mari mulţimi de pastori şi spunându-le cât de preocupat este el să ia cu sine adunarea şi să o ducă înaintea lui Dumnezeu şi să o facă să i se închine cu adevărat lui Dumnezeu şi cum el face aceasta prin cuvinte introductive despre închinare, prin rugăciunea lui de închinare, prin corul care cântă de închinare şi prin cântare comună de închinare.

Cred că John MacArthur a făcut ca Bisericile evanghelice din toată lumea că fie preocupate de închinare. Dar cum să se facă ea? Unul dintre răspunsuri a fost: Prin „grupuri de laudă şi închinare.”

Şi astfel au apărut în foarte multe Biserici grupuri de închinare şi au început să apară cântări, de obicei foarte scurte, cu cuvinte de închinare.

Câteva gânduri despre acest nou fenomen.

Este bun atunci când grupul de închinare este alcătuit din persoane mature, duhovniceşti, evlavioase şi când grupul este condus ori de pastorul Bisericii (cum este cazul la Sibiu, cu fr. Binu Poplăceanu) sau de o altă persoană care ştie cum să conducă închinarea. Multe Biserici din America, au un pastor cu închinarea, care este şcolat în a conduce Biserica în închinare şi care produce o închinare extrem de frumoasă şi de profundă.

Dar, când iei un grup de tinerei care nu ştiu bine ce-i relaţia personală cu Dumnezeu şi nu ştiu ei înşişi ce-i adevărata închinare şi-i pui pe ei să conducă închinarea, cu cântări de genul care le place lor, nu-i de mirare că nu mai are loc închinare în duh şi în adevăr, ci are loc tulburare şi frustrare.

Mai mult, când fetele sau femeile din acest grup vin îmbrăcate sexy, toţi bărbaţii se vor uita numai la ele şi, în loc de închinare, va avea loc acolo curvie în gând, care este atât de necruţător condamnată de Domnul Isus (vezi Matei 5:27-30 şi Luca 17:1-2).

Unul dintre participanţii la masa rotundă a ridicat problema Bisericii pentru viitor.

Imediat a intervenit cineva care, în esenţă, a replicat că ceea ce s-a făcut până acum va fi bun şi pentru viitor.

Materialul acesta l-am scris tocmai pentru a jalona o discuţie pe tema modului de „a face Biserică”, sau a modului de a structura ceea ce facem când venim laolaltă ca Biserică.

C.H. Spurgeon – A paste oi sau a distra capre

 

Printre creştinii declaraţi s-a furişat un rău atât de bătător la ochi şi de obraznic, încât chiar şi cei mai miopi îl pot vedea. În ultimii câţiva ani s-a răspândit cu repeziciune, ca drojdia care lucrează până ce s-a dospit tot aluatul. Rareori a insuflat Satan bisericilor ceva mai viclean şi mai abil, anume că este o parte a misiunii lor aceea de a oferi oamenilor distracţie pentru a-i putea câştiga. Mărturia Bisericii şi-a pierdut tot mai mult profunzimea, a devenit tot mai superficială. Puritanii încă vorbeau pe şleau, fără înconjur. Apoi omul a devenit indiferent şi n-a mai luat chiar aşa în tragic influenţele lumeşti. Curând, ele au fost tolerate la marginea bisericilor, Astăzi sunt instituite oficial cu argumentul că în felul acesta se pot atinge marile mase.

La aceasta răspund în felul următor: În primul rând, nu rezultă nicăieri în Scriptură că ţine de însărcinarea Bisericii creştine faptul de a oferi oamenilor distracţie. Dacă lucrul acesta ar ţine de lucrările spirituale, oare nu l-ar fi amintit Cristos? El a spus: ,,Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi Evanghelia întregii creaţii” (Mc,16:15). Este suficient de limpede. La fel de limpede ar fi fost dacă ar fi adăugat: „… şi oferiţi distracţie celor care nu primesc Evanghelia cu mare interes”. Dar nu găsim asemenea cuvinte. Se pare că El nu Se gândea la aşa ceva.

Să luăm un alt pasaj: ,,El a dat pe unii ca apostoli, pe alţii ca profeţi, pe alţii ca evanghelişti şi pe alţi ca păstori şi învăţători… pentru lucrarea de servire” (Ef.4:ll-12). Unde să-i încadrăm pe mucaliţi? Duhul Sfânt nu-i menţionează. Au fost oare profeţi persecutaţi pentru că nu i-au făcut pe ascultători să râdă sau pentru că au refuzat să facă lucrul acesta? (…)

În al doilea rând: Oferirea de distracţie este în contrast direct cu învăţătura şi cu viaţa lui Cristos şi a tuturor celorlalţi apostoli. Care a fost atitudinea Bisericii faţă de lume? ,,Voi sunteţi sarea…’’(Mt5:13), nu bomboana! Sarea este respinsă, nu înghiţită (cu plăcere). Cuvintele lui Cristos au fost scurte şi dure; ,,Lăsaţi morţi să-şi înmormânteze morţi” (Mt.8.22), Isus credea aceasta cu o seriozitate sfântă!

De-ar fi introdus Cristos mai multe elemente vesele şi plăcute în predicile Sale, nu şi-ar fi pierdut popularitatea în incidentul din Io.6:60-69 (..,). Nu citesc deloc că El ar fi spus: ,,Fugi după ei, Petre, şi spune-le că de mâine dimineaţă vom pune un alt fel de serviciu religios, atractiv, cu o predică scurtă. Vom pregăti mulţimii o seară plăcută. Spune-le că se vor simţi bine. Repede, trebuie să-i aducem cumva încoace pe oameni!”

Lui Isus îi era milă de păcătoşi, El a suspinat şi a plâns din cauza lor, dar n-a încercat niciodată să-i distreze. în zadar va căuta cineva în Epistole Evanghelia distracţiei.

Mesajul sună: ,,Ieşiţi [din lume], rămâneţi afară şi păstraţi-vă, curaţi de ea!” (…) Primii creştini aveau o încredere nesfârşită în Evanghelie şi nu aveau nevoie de alte arme. După ce Petru şi loan au fost arestaţi din cauza predicilor lor, Biserica s-a strâns la rugăciune [Fap,4]. Dar, în cererea ei, n-a spus: ,,Doamne, dă servilor Tăi ca prin distracţia inofensivă şi chibzuită pe care o oferim acestor oameni să le arătăm ce veseli suntem noi creştinii”.

Ei nu s-au lăsat opriţi în a-l vesti pe Cristos; ei nu aveau timp să organizeze distracţii. Împrăştiaţi de persecuţie, s-au dus pretutindeni şi au predicat Evanghelia. Ei şi-au pus lumea-n cap. Aceasta e deosebirea faţă de noi, creştini de azi.

,,0, Doamne, Te rog să cureţi Biserica de toata putreziciunea şi absurditatea cu care a împovărat-o diavolul şi să ne readuci la metodele apostolilor!”

În fine: ,,Distracţia creştină” nu-şi nimereşte ţinta. Ea pricinuieşte tinerilor convertiţi pagube pustiitoare. Să se scoale cei nepăsători şi batjocoritori, care îi mulţumesc lui Dumnezeu că Biserica le-a venit în întâmpinare la jumătatea drumului, şi să depună mărturie. Să ia cuvântul cei trudiţi şi împovăraţi care au găsit pace prin concertul ,,creştin”. Să se ridice alcoolicii care au primit impulsul decisiv la convertire prin piesa ,,creştină” de teatru. Nimeni nu se va ridica. Evanghelizarea prin distracţie nu duce pe nimeni la convertire.

Ceea ce avem astăzi nevoie este studiul cu încredere [al Cuvântului lui Dumnezeu ] împreună cu o viaţă spirituală serioasă, în care una creşte din cealaltă ca fructul din rădăcină. Avem nevoie de învăţătură biblică care să ne impresioneze în aşa fel mintea şi inima, încât să ne aprindem şi să ardem.

(sursa)

A.W.Tozer – Ingerul lucrurilor Obisnuite

Povestirea despre Zaharia şi înger(Luca 1:8-11) ne dă de înţeles că oamenii din ciudata noastră vreme văd lucrurile tare neclar. E nevoie de un real efort al minţii pentru a ne scutura de filozofiile false care ţin masele de oameni în strânsoarea lor.

Dacă ne gândim
doar la America deocamdată, am putea spune, cu toată precizia, că marea majoritate a populaţiei noastre gândeşte la fel despre aproape orice. Dreptul nostru de a fi în dezacord, cu care tare ne mai lăudăm, e o glumă pentru oricine vede mai departe de vârful nasului. În afară de unii rebeli, neimportanţi numeric, noi, americanii, reacţionăm identic la stimulii sociali din jurul nostru. Suntem la fel de atent condiţionaţi precum poporul Germaniei sub dictatura lui Hitler sau ruşii sub tirania lui Stalin. Diferenţa e că această condiţionare a noastră nu este realizată cu forţa, ci prin publicitate şi alte mijloace de educare în masă. Presa, radioul şi diversele forme dramatice, dintre care cinematograful deţine supremaţia, au spălat creierul americanului obişnuit cu un succes la fel de mare ca şi cel al maşinăriilor propagandei totalitariste. Desigur, nu există ameninţări, lagăre de concentrare sau poliţie secretă, însă, totuşi, treaba se face. Iar dovada eficienţei sale se vede din faptul că oamenii cu creierele spălate nici nu-şi dau seama de ceea ce li s-a întâmplat şi vor întâmpina o astfel de idee cu hohote răsunătoare. Însă, fie că râde, fie că plânge, victima tot victimă rămâne.

Un semn rău-prevestitor al concepţiilor noastre deformate este atitudinea noastră falsă faţă de lucrurile obişnuite. S-a răspândit printre noi ideea că tot ce e obişnuit e demodat şi nu face două parale. Aproape nici unui lucru nu i se mai permite să fie doar ceea ce este-în zilele noastre totul trebuie să fie ,,procesat.” La unele niveluri ale societăţii, de exemplu, imaginea unei mame care-şi alăptează copilul va smulge exclamaţii de mirare, dacă nu chiar dezaprobare pe faţă. N-au inventat producătorii mâncare pentru copii mai bună decât laptele matern? Oricum, acesta nici măcar nu a fost pasteurizat şi nici nu e produs la fabrică. Şi cum ar putea Mrs. America să fie splendidă în timp ce e ocupată cu o treabă atât de umilă şi obişnuită?

Mania goanei după splendoare şi dispreţul faţă de tot ce e obişnuit sunt semne vestitoare de rău în societatea americană. Chiar şi religia trebuie să fie strălucitoare. Şi în caz că nu ştiţi ce e splendoarea, vă pot lămuri: e un amestec de sex, vopsea, material de umplutură şi lumini artificiale. A venit în America odată cu şleahta jazz-ului şi a cinematografiei, a fost mai întâi acceptată de lume, iar apoi a intrat, cu mers trufaş, în biserică- plină de vanitate, de narcissism şi strâmbături de nas. În loc să-L avem în mijlocul nostru pe Duhul lui Dumnezeu, avem acum spiritul splendorii, artificial precum moartea pictată, şi la fel de gol precum craniul care îi slujeşte drept simbol.

Faptul că avem
acum de-a face cu un nou spirit în religie nu e doar o figură de stil. Noul creştinism a introdus în mod clar concepte noi care ne întâmpină cu obrăznicie ori încotro ne-am întoarce între graniţele creştinismului evanghelic. Virtuţile simple, atât de dragi inimii prorocului şi apostolului, şi încărcătura predicilor solemne şi înfocate ale înaintaşilor noştri protestanţi au fost scoase la pensie şi alungate cu surle şi trâmbiţe. Creştinul de tip nou nu mai vrea să fie bun, sfânt sau virtuos. Vrea doar să fie fericit şi liber, să aibă ,,pace sufletească” şi, mai presus de toate, vrea să se bucure de fiorii plăcuţi ai religiei, fără vreunul dintre pericolele ce o însoţesc. El aduce abordării Noului Testament un concept păgânizat asupra modului creştin de viaţă, şi răstălmăceşte Scriptura, făcând-o să spună ce vrea el să audă. Creştinul de tip nou face toate acestea, susţinând în acelaşi timp, sus şi tare, că descinde în linie directă din apostoli şi că e un adevărat fiu al Reformei. Modelele spirituale ale unei astfel de persoane nu sunt oamenii sfinţi, ci jucătorii cu mingea, bătăuşii pe care se pun pariuri şi stelele de spectacol, sentimentale , dar neregenerate, care vin de oriunde, numai din ceruri nu.

Adevăratul creştinism este construit pe Biblie, iar Biblia este duşmanul oricărei prefăcătorii.
Simplitatea, sinceritatea şi smerenia sunt şi acum virtuţi de aur în împărăţia lui Dumnezeu. Îngerul i-a apărut lui Zaharia în timp ce el îşi împlinea obligaţiile obişnuite şi prozaice. Nu era nimic strălucitor în ceea ce avea de făcut acest sfânt bătrân. Nu era nici o fanfară, nimic dramatic- doar un bun bătrân care făcea ceea ce fusese învăţat să facă. El nu căuta nici un fel de publicitate. Oamenii ocupaţi de afară nu-i acordau nici o atenţie. În această epocă confuză, oare îndrăznim prea mult dacă sperăm că vor mai fi nişte creştini care să creadă încă în îngerul lucrurilor obişnuite?

Haideţi să stingem pentru un timp luminile colorate şi să vedem ce se întâmplă. Poate că ochii noştri se vor obişnui cu lumina lui Dumnzeu. Şi, cine ştie? Poate cineva va vedea iarăşă un înger.

(sursa)

Opt lucruri pe care le tanjesc intr-o Biserica de A W Tozer

Articol preluat de la blogul AWTozero.wordpress.com:

Opt lucruri pe care le tanjesc intr-o Biserica

Mi-este teamă de noul val de religie care a venit. A început în Statele Unite şi acum se răspândeşte. Este un fel de ezoterism al sufletului şi al minţii însoţit de fenomene ciudate. Mi-e teamă de orice nu necesită de curăţie de inimă şi neprihănire a conduitei în viaţa din partea individului.
Tânjesc de asemenea ca, prin îndurările blânde ale lui Cristos, să existe printre noi urmatoarele lucruri:
1. O simplitate frumoasă. Întotdeauna sunt precaut faţă de artificialitate şi complexitatea religiei. Aş vrea să văd simplitate. Domnul nostru Isus a fost unul dintre cei mai simpli oameni care a trait vreodată. Pur şi simplu, nu-L puteai implica în nimic formal. El a spus ce avea de spus la fel de frumos şi de natural precum cântă o pasăre dimineaţa în copac. Aceasta este ceea ce aş vrea să văd restaurat în biserici. Opusul acesteia este artificialitatea si complexitatea.

2. O dragoste creştinească radiantă. Îmi doresc să văd o restaurare a dragostei creştineşti care să radieze în aşa fel încât să fie imposibil să găseşti pe cineva care să vorbească cu asprime sau fără milă despre cineva sau cuiva. Aceasta necesită multa chibzuinţa şi multa rugaciune necontenită. Diavolul ar intra în convulsii. Ar fi atât de supărat şi aşa de dezamagit că ar sta îmbufnat ani în şir în iadul creat chiar de el. În această ultimă perioadă de moarte a dispensaţiunii
creştine ar trebui să existe un grup de creştini care să aibă dragoste radiantă, nişte oameni atât de iubitori încât să nu-i poţi face să vorbească nedrept şi fără milă.

3. Un sentiment de reverenţa plină de umilinţă. Sunt dezamăgit de faptul că venim la biserică fără sentimentul prezenţei lui Dumnezeu şi fără sentimentul reverenţei pline de umilinţa. Există religii false, secte religioase stranii şi secte ale creştinismului care cred că Îl ţin pe Dumnezeu într-o cutie şi atunci când se apropie de cutia aceea, simt o reverenţă plină de teamă şi de uimire. Binenţeles că tu şi eu vrem să fim izbaviţi de un asemenea păgânism sau de o asemenea sectă falsă. Dar am vrea de asemenea să vedem un grup de oameni care să fie ferm convins că Dumnezeu este cu ei – nu într-o cutie sau într-un biscuit, ci în mijlocul lor – să ştie că Isus Cristos este cu adevarat printre ei şi să aibă sentimentul reverenţei pline de umilintă atunci când se aduna împreună!.

4. O adiere a informalitaţii pline de bucurie. Marele predicator englez care a fost păstor timp de mulţi ani la capela Westminster din Londra – G. Chambal Morgan – şi-a lăsat biserica şi s-a dus în Ţara Galilor unde trezirea era în desfaşurare sub Evan Roberts la începutul secolului. A stat în acea ţară o vreme şi a absorbit slava ce ieşea de acolo. Am citit predica care a tinut-o congregatiei lui dupa aceea; a fost cea mai mustrătoare predică pe care a ţinut-o el vreodată.
Le-a spus:,,Cântările voastre sunt lipsite de bucurie, comportarea şi vorbirea sunt lipsite de bucurie şi nu aveţi acel avânt şi acea bucurie pe care am văzut-o în Ţara Galilor.”I-a sfătuit că au nevoie să ajungă într-un punct în care să-I cuprindă acea adiere a informalitaţii pline de bucurie.

5. Un loc în care fiecare să-i socotească pe ceilalţi mai buni decât pe ei însişi.
Ca urmare a acestui lucru, toţi ar trebui să dorească să slujească şi nimeni să nu caute să obţina o poziţie anume. Nimic nu e mai dureros de amuzant ca ambiţia în biserica lui Cristos. E ca şi cum un om, care ajunge într-o barcă de salvare datorită faptului că a fost salvat de la moarte în adâncurile oceanului, începe să se ambiţioneze pentru a deveni căpitanul micii bărcii în drumul acesteia de a-i salva pe cei ce sunt în ea. E ca şi cum un om ar vrea să pătrundă într-o zonă distrusă, lovită de cutremur în care oamenii mor, iar el se luptă pentru o poziţie înaltă acolo.

6. O sinceritate de copil. Iubesc copii datorită sinceritaţii lor incredibil de frumoase. Se uită la tine şi iţi spun cele mai simple lucruri posibile. Dacă ar fi puţin mai mari, ar roşii până în vârful urechilor, însă ei sunt absolute de neprefăcuţi. Îmi place să vorbesc cu ei, îmi place să vină la mine şi să stăm de vorbă, pentru ca înainte să plece întotdeauna îmi spun anumite lucruri. Dacă nu vrei să se afle ceva, nu spune celor micuţi, deoarece ei spun absolut orice. Nu au nimic de ascuns. Cred că, cu limitele cuvenite vârstei noastre adulte, ar trebui ca, din punct de vedere spiritual, să fim atât de neprefăcuţi încât să nu fie loc pentru duplicitate sau pentru nesinceritate.

7. O prezenţa a lui Cristos care să fie un miros placut de smirnă şi aloe. Când te obişnuieşti cu mirosul hainei Lui, nu mai vrei nimic mai puţin. Dacă nu ai mirosit niciodată smirnă sau aloea din plantele de fildeş putem să ne continuăm viaţa şi să nu tânjim după aşa ceva. Dar o singură adiere frumoasă a miresmei hainei Lui şi nu vom mai fi vreodata multumiţi cu ceva mai puţin!

8. Răspunsuri la rugăciuni.Minunile n-ar trebui să fie rar întâlnite. Nu sunt un predicator al miracolelor. Am fost în biserici în care se anunţau întâlniri în care urma să se înfăptuiască miracole. Dacă arunci o privire într-un ziar de sâmbătă, vei vedea din când în când pe cineva care ajunge în oraşul tău şi face următorul anunţ:,,Veniţi să vedeţi minuni\”.De acest fel de minuni nu-mi pasă.
Nu poţi să obţii un miracol aşa cum obţii o reacţie chimica. Nu poţi să obţii un miracol, aşa cum obţii cine ştie ce act de magie făcut de un magician pe scenă. Dumnezeu nu se vinde în mâinile magicienilor religioşi. Eu nu cred în acest fel de miracole. Cred în miracolele pe care Dumnezeu le dă oamenilor Lui care traiesc atât de aproape de El, încât răspunsurile la rugăciuni sunt obişnuite, iar minunile nu le sunt nefamiliale.
Johm Wesley nu şi-a permis niciodată să predice despre minuni, dar minuni care au urmat lucrarea lui John Wesley au fost de necrezut.Odată, trebuia să-şi împlinească o obligaţie, dar calul a început deodată să şchiopăteze şi nu a mai putut merge. Wesley s-a dat jos, a îngenunchiat lângă cal şi s-a rugat pentru vindecarea lui.A poi s-a urcat din nou şi a început să călăorească înspre locul în care trebuia să ajungă, fără ca animalul să mai şchiopăteze. Wesley nu a făcut reclamă acestei minuni şi nu a spus:\”O să ridicăm un cort mare şi o să facem miracolul cunoscut.” Dumnezeu pur şi simplu făcea aceste minuni pentru el.

Deşi Charles Spurgeon nu a predicat vindecarea, totuşi, în Londra s-au vindecat mai mulţi oameni ca răspuns la rugăciunile sale, decât a vindecat vreodată un doctor acolo. Despre acest fel de minuni vorbesc.

Asa ar trebui sa fie Biserica…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari