Mike Olari Marturie – Ca lutul in mâinile olarului – la Biserica Poarta Cerului Timişoara

Mike OlariDragii mei, in ultimul timp, vad in biserici o tendinta spre lucruri firesti. Vad o tendinta ca apreciem si dam valoare lucrurilor carora le da lumea valoare. Condamnam cu totii evanghelia prosperitatii, dar Doamne, de cate ori ne folosim si ne laudam cu ea si vreau sa va dau niste exemple. Si daca dvs. nu sunteti inclusi in categoria aceasta, eu ma bucur pentru dvs. Dar mie mi s-a intamlpat personal si am vazut si la altii ca s-a intamplat si am zis, ‘Ceva nu este in regula’. Atunci cand auzi ca are un frate un accident, unde-ti merge prima data gandul? „Oare ce-o fi pacatuit fratele?” Cand isi pierde serviciul: „Oare ce-o fi pacatuit?” Cand isi pierde casa: „Mai grav, asta este lepadat.” Dragii mei, sa stiti ca tendinta asta de a-i judeca pe oameni cand trec prin incercari este si face parte din tendinta celor care promoveaza evanghelia prosperitatii. Adica, indirect, noi spunem: „Cand nu-i este bine cuiva, nu este in regula cu Dumnezeu.” Si ap. Pavel vine si ne spune aicea ca prin foame, prin sete.. prin batai, prin lovituri, prin oceane… si am zis, „Prea putin se predica partea asta.” Si stiti ce se intampla? Punem o depresie pe biserica pentru ca vorbim numai de lucrurile frumoase. Si celor ce nu li se intampla lucrurile astea, incep sa-si puna intrebari: „Eu nu sunt in regula?” Ei bine, poate ca in seara asta vei vedea ca e mai in regula cu tine decat cu cei la care le merg bine.

Este o altfel de evanghelie, dar Evanghelia biblica. Am sa incep cu lucrul acesta: Mai ales tinerii, ca stiu ca si eu cand am fost tanar mi-am facut niste planuri de viito, [am zis]: ‘cam asa vreau sa arate viitorul meu’. Mi-am facut planul, m-am dus la scoala atata cat s-a putut, m-am facut electromecanic ceferist si chiar castigam bine pentru timpul acela; pentru varsta mea castigam bine. Vedeam pe ceilalti inaintea mea care au fost promovati si mi-am facut socoteala in cat timp m-as putea casatori, sa pot sa ma sustin financiar. Toate aratau foarte bine pentru mine, dar intr-o zi m-au chemat sefii la birou. Stateau in cerc aprox 15 sefi si mi-au zis urmatorul lucru; „Noi avem un circular de la biroul de la Bucuresti, de la centru. Au aflat ca noi aici avem multi pocaiti,” erau 18 in toata compania. „Si au spus ca trebuie sa ne scapam de voi. Noi suntem CFR, aici e o treaba serioasa si n-au ce cauta pocaitii printre noi.” Dar ei mi-au spus, „Dar, vezi, noua ne place de voi, pentru ca voi sunteti de treaba. Si noi ne-am gandit, cum sa gasim o solutie sa rezolvam problema, sa-i multumim si pe cei de la Bucuresti si sa ramanem si cu voi. Si am gasit solutia. Acum, pe rand o sa va chemam pe fiecare sa vedem daca voi acceptati solutia si sunteti de acord.”

Si solutia a fost urmatoarea, la inceput am crezut ca glumesc. Au zis: „Noi iti dam o hartie, faci o declaratie, spui de fapt ca tu nu esti pocait, ci parintii tai sunt pocaiti. Si spui ca tu nu mergi la biserica si nu vei merge niciodata la biserica. Si o semnezi si noi o trimitem la Bucuresti. Iar noi niciodata nu o sa te verificam daca tu mergi sau nu mergi la biserica. Dar vrem sa fim si noi acoperiti si tu.” La inceput, asa cum spuneam, am crezut ca glumesc. Dar cand m-am uitat in jurul meu am vazut ca e o treaba serioasa acolo. Am zis, „Bine, dvs. ma puneti sa semnez ceva ce ar fi impotriva crezului meu, pentru ca in primul rand eu sunt pocait pentru ca eu L-am acceptat pe Isus Hristos si eu stiu despre ce este vorba. Si daca eu as semna hartia aia, dvs. ati mai avea incredere in mine, intr-un om ce face una si spune alta?” Seful zice, „Nu te pripi, e mai bine sa te mai gandesti. Du-te, gandeste-te acasa, peste 30 de zile te chemam din nou si ne dai atunci un raspuns.” Dar mi-a placut ca Dumnezeu a rezolvat problema pe loc. Unul dintre cei care era in comisia aceasta a zis catre ei, „Domnilor, eu cred ca si peste 30 de zile baiatul acesta ne va spune acelasi lucru pentru ca se vede ca e un baiat hotarat.” Zic, „Aveti dreptate.”  Am plecat, au urmat anumite intalniri si s-a finalizat ultima intalnire la care trebuia sa fiu eliminat. Au adunat vreo 200 de oameni, toti oamenii din firma noastra si eu eram cel judecat. Au incercat sa-mi dea o lectie in fata la toti, au incercat sa spuna ca eu nu sunt serios cu comunitatea, cu partidul comunist. Au zis ca ei au decis sa ma elimine si nu au nevoie de asemenea exemplare. Eu fiind mai indraznet, am zis, „Pot sa vorbesc si eu?” La care au zis, „Nu.” Dar cei din sala, carora le placea de mine, eram prieteni, lucram impreuna, au insistat si au inceput sa faca galagie: „Trebuie sa vorbeasca si el.” Si m-au lasat sa vorbesc. Nu m-au lasat sa vorbesc foarte mult, ca le-am zis, „Ar trebui sa aveti ceva mai concret sa ma pedepsiti pentru ca dvs. stiti ca atunci cand e iarna si sunt urgente la caile ferate, sunati pe unul si pe altul sa vina rapid  si pe cine gasiti totdeauna treaz si gata sa vina? Nu pe mine?” Cand au auzit lucrurile astea, ca i-am facut betivani pe ceilalti, au inceput sa urle la mine si mi-au zis, „Iesi afara, nenorocitule.” Si am iesit afara.

Dupa ce am plecat de acolo m-am gandit ca viitorul meu s-a terminat. Si atunci m-am gandit: Se pare ca cineva a facut un alt plan pe care eu nu l-am aprobat. Viitorul meu nu trebuia sa se sfarseasca acolo. Dar intr-o zi a cazut tot viitorul meu. M-am dus in armata. Cand mi-am citit dosarul in fata la comisar- scria pe dosar: PERICULOS SOCIETATII. Asa am fost intampinat. Mi-am dat seama ce va urma. Dar Dumnezeu mi-a purtat de grija.Am vazut ca a cazut totul si am zis, „Trebuie sa fac un alt plan. Dar acuma trebuie sa ma sfatuiesc cu cel care face planurile ca se pare ca planul meu a esuat.” Am avut alte experiente in care Dumnezeu imi aratase ca-i cu mine. In cateva luni de atunci, Dumnezeu deja imi facuse niste favoruri care mi-au aratat ca Dumnezeu e cu mine. Dar acuma ma rugam pentru planul lui Dumnezeu.

Primul plan nou pe care eu mi l-am facut si am zis, „Doamne, daca tu imi aprobi planul acesta este extraordinar.” Pana atunci nici nu m-am gandit sa plec din tara. Am zis, „Vreau sa ma duc intr-o tara unde libertatea religioasa este la ea acasa. Si m-am hotarat sa plec in America. Intre timp m-am casatorit, am avut un copil, dupa aia al doilea pana sa plec. Am zis, „Mai bine sa nu apelam la ei.” Erau alte metode atunci, stiti dvs. cei din Banat care erau metodele. Dar am zis, „Daca Dumnezeu nu vrea, ca este ilegal, nu ma duc.” Si m-am rugat, „Doamne, eu vreau sa plec, eu o sa incerc sa gasesc solutii. Dar daca tu nu vrei sa plec, daca tu crezi ca in America am sa fiu mai rau crestin sau n-am sa fiu un beneficiu pentru lucrarea ta, sa nu ma lasi, chiar daca risc sa ma opresti si sa ma duc in puscarie.” Dumnezeu m-a lasat, am plecat, am trecut Dunarea.  Am ajuns in America si acum am zis, „Imi fac un plan pentru America. Aici deja intrau in plan si copiii. Dumnezeu m-a binecuvantat cu 7 copii in final, 2 au venit din Romania si Dumnezeu mi-a mai dat 5 copii in America si acuma avem si 4 nepoti.

Acolo in America, Dumnezeu iarasi avea un plan, dar de data aceasta eu nu m-am mai avantat sa-mi fac eu planurile. In 1988 am avut un vis foarte direct despre lucrarea din Romania. La ora respectiva n-aveam voie sa visez ca va fi in Romania vreodata bine. M-am trezit noaptea din somn si am spus sotiei visul, la care a  avut o reactie: „Asa ceva nu-i posibil. Mai bine sa-l tinem pentru noi. Daca se va intampla, se va intampla. Dar deocamdata nu-i de spus.” Sigur ca nu aveam curaj sa-l spun atunci; dar l-am crezut. L-am pus visul deoparte si ne-am dus cu viata inainte. A venit Revolutia. Inainte de revolutie venisem in tara pentru prima data dupa ce devenisem cetatean american. Am intrat cu pasaport american si aveam probleme sa intru cu Biblia mea. Atata morala, „Ce-i aia? Unde o duci? Ce faci cu ea?” Si dupa 5 luni dupa ce a avut loc revolutia, am venit cu un misionar american si din Germania am luat un trailer cu 1000 de Biblii si am venit la vama. Eram foarte curios sa vad ce s-a schimbat. Cand am ajuns la vama, ne-a intrebat: „Ce aveti inauntru?” „Biblii.” Ne-a salutat, ne-a spus bun venit si ne-a dat drumul. Dragilor, am plans. Am zis, „Visul meu incepe sa se implineasca. Dar am simtit o responsabilitate extraordinara pentru tara mea. Cand am vazut pe american ca vin aici (in Romania) si-i intereseaza de poporul meu am zis, „Trebuie sa fac si eu ceva.” Am inceput sa vin in tara, am deschis fundatia Family to Family si am inceput cu ajutoare si am inceput cu orfelinate. Si am inceput cu lantari de biserici si am inceput cu constructii de biserici si am facut tot ceea ce Dumnezeu ne-a pus pe inima. Si am facut lucrarea lui Dumnezeu si credeam ca sunt in planul lui Dumnezeu si am fost in planul lui Dumnezeu.

Incep examenele

Dar cu toate acestea, intr-o zi era sa inteleg ca de fapt este un alt plan al lui Dumnezeu pe care eu nu-l mai luam in calcul. Este un moment cand Dumnezeu vrea sa ne foloseasca la alt nivel. Dar pentru ca sa ne foloseasca la alt nivel este nevoie sa trecem prin scolile lui Dumnezeu. Daca noi ca oamnei ne pregatim mult la anumite scoli cand este vorba de o pozitie mai inalta, nici Dumnezeu nu trimite oameni necalificati in lucrarea Lui. Pentru ca facem mai mult ‘damage’, stricam mai mult decat adunam. Eu as fi vrut sa fac lucrarea lui Dumnezeu la alt nivel, dar nu sa fi trecut prin scoala prin care am trecut. Si acum o sa va vorbesc despre o scoala la care am terminat de vreo 2 ani examenele, Dumnezeu mi-a vorbit ce va fi si acuma pot sa vorbesc. A fost o perioada cand n-am vorbit nimanui de treaba asta si vreau sa va spun ca nu neaparat mi-a fost rusine sa vorbesc despre ceea prin care am trecut, pentru ca nu-mi era rusine prin ceea ce m-a trecut Dumnezeu. Dar am asteptat un da verde de la Dumnezeu ca sa pot sa spun pentru ca n-am vrut sa arunc margaritarele inaintea porcilor, pentru ca ce pentru mine era valoros, se putea pentru altii sa nu aiba nici o relevanta. Dar am asteptat, am asteptat, am asteptat, dar acum 3,4 luni am fost provocat sa vin in Romania sa depun o marturie in domeniul acesta. Am depus-o ieri la Arad, azi dimineata aici in Timisoara la cealalta biserica si acum, aici.

Acuma o sa incep capitolele cele mai dureroase, dar cele mai frumoase din viata mea. Nu le-as schimba cu nimica. Am venit in Romania ca nu numai ca am facut misiune, am facut si afaceri. La un moment dat eram numit un om prosper in afaceri. Pe mine nu ma interesa lucrul acesta, nu era scopul meu. Scopul meu era sa fac cati mai multi bani ca sa pot sa ma autofinantez si sa pot sa finantez toate lucrarile care Dumnezeu mi le punea pe inima. Ganditi-va, faceam lucrarea lui Dumnezeu, ma interesa, ma preocupa lucrarea lui Dumnezeu. N-am fost niciodata dornic sa ma imbogatesc. Am pornit o afacere, am pornit doua, am pornit cinci. La un moment dat dadeam de lucru la vreo 100 de oameni aici in Romania. Si lucrurile mergeau destul de bine si intr-o zi, fiindca legile se tot schimbau a trebuit sa ma retrag dintr-o afacere aici din domeniul bancar pentru ca nu mai puteam, daca nu ma mutam aici sa ma ocup de acea afacere si am predat-o la altcineva si afacerea aceea este o istorie care nu s-a incheiat inca, dar probabil ca se va incheia  tot in favoarea mea. Fiindca am vazut ca nu merg lucrurile aicea, misiunea am continuat-o, incepuse economia sa mearga foarte bine in America si mi-am extins afacerile acolo.

La prima miscare care am facut-o am facut aproape jumatate de milion de dolari. Mi-am facut niste calcule: Daca mai fac 3 miscari din astea-i destul. Inchei, plec in lucrarea lui Dumnezeu, plec in lucrare full time, am de unde sa traiesc si sa am grija si de familie. Erau niste planuri bune, la prima vedere totul arata bine. Dar Dumnezeu vrea mai mult de atat. Vreau sa spun ca m-a avertizat Dumnezeu. In 2008, mi-a vorbit asa, direct, in fata la sute de oameni si n-am inteles atunci ce vrea sa-mi spuna. Mi-a zis Dumnezeu, „Am hotarat sa te mai ridic o treapta, dar nu in ochii oamenilor, ci in ochii mei,” fara sa-mi dau seama ca atunci cand esti ridicat o treapta in fata lui Dumnezeu, s-ar putea ca 5 trepte sa mergi in jos in fata oamenilor. Dar nu ma interesa, ma interesa ce are Dumnezeu de spus. Si dupa ce incepuse sa-mi mearga foarte bine, dintr-o data au cazut toate in America si am pierdut totul, peste 2 milioane de dolari. Am zis, „E ok, daca nu-i aveam, nu-i pierdeam.” Inseamna ca Dumnezeu m-a binecuvantat, i-am avut, daca asta a planuit El, e ok.” Dupa aia, deschisesem o biserica de americano-romana, tinerii mei, copiii mei, trebuia sa am grija de ei. Intre romani nu se mai regaseau din cauza limbii, incercam sa le facem o biserica. Au mers lucrurile 3 1/2 ani foarte bine si dintr-o data ne-am trezit ca avem legalisti in biserica sa influenteze pastorul intr-o directie in care nu trebuia si ne-am trezit ca a trebuit sa plecam capul si sa plecam mai multi decat au ramas, pentru ca nu am mai putut sa stam acolo ca s-au intors lucrurile inapoi la ceea de care am fugit. Si asta a cazut, am vrut sa fac ceva pentru copii.

Dar s-a intamplat ceva, cel mai dureros. Toate astea nu aveau nici o importanta pentru mine, ca s-au intamplat. Dar s-a intamplat ceva ce m-a socat. Dar nu s-a intamplat atunci, ci in finalul istoriei acesteia. Din cei 7 copii cu care m-a binecuvantat Dumnezeu, cel mai mare primeste o condamnare de 9 ani. Un val cheama alt val. O incercare de 10 ani cu copilul acesta- droguri, pistoale si tot ce vrei. A fost de cateva ori in pozitia sa moara, a fugit de politie nu odata, a ajuns in ultimul hal. Si aceasta ma preocupa cel mai mult. Parca imi venea sa ma cert cu Dumnezeu de multe ori si ziceam, „Doamne, dupa atata timp cat am lucrat pentru Tine, asta merit?” Si m-am framantat si m-am luptat, dar la un moment dat am zis, „Daca totusi, in toata treaba asta este implicat Dumnezeu mai mult decat cred eu?” Si intr-o zi am inteles ca toate falimentele astea s-ar putea sa fie o mare binecuvantare pentru viata mea. Si am aflat atunci, dragii mei, ca materia prima prin care lucreaza Dumnezeu este nimic.

A facut cerurile si pamantul din nimic. El n-are nevoie de noi, El n-are nevoie de nimeni. El are nevoie de noi sa devenim nimic. Sa nu ne vedem ca suntem in stare de ceva, sa ne smerim si Dumnezeu poate sa ne foloseasca cum nu ne-a folosit niciodata. Cand am inteles lucrul acesta n-a fost usor sa-l inteleg. Dar cand l-am inteles m-am pus pe genunchi si am strigat la Dumnezeu si  am spus, „Doamne, inteleg ceea ce vrei sa faci! Inteleg ca vrei sa stai de vorba cu mine, sa ma umilesti.” Si am zis, „Sunt gata. Doamne, sunt aici, sunt gata.” Si m-am pus pe genunchi si am spus, „Doamne, acuma sunt nimic. Tot ce am facut este nimic.” Vin in fata ta si iti aduc esecurile mele, falimentele mele si ti le dau Tie. Si fa Tu ce vrei cu ele.” Dar fratilor, nu m-am dus suparat pe Dumnezeu cu ele, m-am dus bucuros. Erau doua lucruri care trebuiau pierdute si parca nu se duceau, parca inca nu le puteam pierde. Mai era casa in care stateam, ca pierdusem vreo 3,4, terenuri si asa mai departe si era momentul sa pierd si asta. Si am zis, „Doamne, dar pe asta nu o iei?” Si mai era afacerea aia mica care de ani de zile ma tinea si tinea familia mea ocupata si am zis, „Doamne, ia-o si asta. Daca tot te-ai apucat la luat, i-a tot pentru ca vreau sa stau de vorba cu tine.”

Un milionar, am ajuns la o statie de benzina si n-aveam un card ca sa pot sa pun benzina in masina. Mi-aduc aminte cand mai aveam $20 in buzunar, pentru benzina care imi ajungea doar o zi. Am zis, „Doamne, e asa de frumos cu Tine.” Incepusem sa-mi placa cu Dumnezeu pentru ca imi dadea asa o bucurie, care intrece orice pricepere. Lumea se uita la mine si nu le venea sa creada ca eu sunt bucuros, ca eu sunt fericit. Si am stat linistit in cuptorul lui Dumnezeu si  atunci am invatat cateva lucruri capitale pentru viata mea, care vreau sa vi le spun si dvs. Prin marele har al lui Dumnezeu in momentele acelea, pentru ca stiam ca traiesc prin harul Lui si eu nu mai eram eu, nu mai traiam eu ci Hristos traia prin mine.

Primul lucru pe care l-am invatat era lepadarea de sine- sa nu mai am nici o incredere in mine, sa-mi dau seama ca nu pot face nimic. „Pot totul in Hristos care ma intareste.” Si sa inteleg ca de fapt, Dumnezeu este cel care face ce vrea de acum incolo cu mine. Al doilea plan cade, care il facusem si care am crezut ca e pe voia lui Dumnezeu si care l-am facut impreuna cu Dumnezeu. Si din nou, Dumnezeu spune, „Mike este timpul sa-ti schimbi planul.” Am invatat cum sa ma rog, dragilor. Nu cat sa ma rog, ca ne putem ruga o ora si sa ne rugam o ora si sa nu spunem nimic si sa nu ajunga rugaciunea decat la tavan. Dar am invatat cum sa ma rog. Pentru ca rugaciunea noastra trebuie sa fie o rugaciune continua, o rugaciune de lauda. Sa-l laudam pe Dumnezeu stand la stop, calatorind, oriunde, inima noastra trebuie sa fie atat de plina de Dumnezeu si sa fim intr-o continua lauda la adresa lui Dumnezeu. Eu nu am rugaciuni de cerere ca El mi-a luat ce mi-a luat, sa-mi deie El ce vrea. (Din primele 30 de minute, mai sunt 35 de minute din marturie)

VIDEO by Poarta Cerului

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari