Misiunea Speranta Turneu 2016 – CAND SE CLATINA TEMELIILE

Speranta Cand se clatina temeliile (TURNEU 2016)

Misiunea Speranta TURNEU 2016

Misiunea Speranta TURNEU 2016

„Și, când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?” (Ps. 11:3)

Evenimentele care se petrec peste tot în jur ne arată că trăim vremuri în care temeliile lumii încep să se clatine. Principiile sănătoase pe care este clădită societatea încep să se dărâme unul câte unul. Valorile morale și spirituale ale bisericii și familiei sunt pe punctul de a se prăbuși. Consecințele acestei realități triste sunt sufletele disperate, relațiile distruse, generațiile tot mai dezorientate.

Oare mai putem face ceva pentru sufletele de lângă noi? Mai putem zidi din nou ceea ce s-a dărâmat?

Da! În astfel de vremuri suntem chemați să ne împotrivim categoric păcatului și să promovăm în mod insistent neprihănirea, vorbindu-le oamenilor despre credința în Dumnezeu și în planul Său de mântuire prin jertfa Domnului Isus Hristos!

Înțelegând vremurile, Misiunea Speranța organizează și în acest an turneul anual de evanghelizare, dorind ca tot mai mulți oameni să afle calea mântuirii, singura cale spre Împărăția lui Dumnezeu, locul ale cărui temeli nu se vor clătina niciodată.

„Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, și legămantul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.” (Isa. 54:10)

CÂND SE CLATINĂ TEMELIILE…

Viorel Iuga casa house

CÂND SE CLATINĂ TEMELIILE…

Trăim într-o generaţie în care temeliile se clatină şi lucrurile bune se dezmembrează. Astăzi, se distrug temeliile familiei, ale bisericii ale societăţii, ale valorilor morale, ale bunului simţ, ale multor lucruri pozitive. În această generaţie însă, nu există doar păcătoşi, ci şi neprihăniţi.

Viorel IugaScriitorul Psalmului 11, care pare că trăia într-o generație asemănătoare întrebă: Care trebuie să fie atitudinea neprihăniților? Ce trebuie să facă ei? Ce pot ei să facă? Cu siguranţă, un adevărat neprihănit nu va sta nepăsător şi nici nu va încerca să scape de rele pe căi omeneşti. Ei nu se vor ascunde, ci încrezându-se în Domnul, se vor implica.

În astfel de vremuri, ei ştiu că trebuie să fie statornici în credinţă şi curajoşi în mărturie. Ei sunt conştienţi că trebuie să se organizeze cu ceilalţi neprihăniţi şi să încerce să oprească expansiunea răului. Ei trebuie să zidească spărturile şi să rezidească ceea ce a fost dărâmat. În generația și conjunctura prezentă, toţi creștinii trebuie să fie asemenea lui Ezra şi Neemia. Ei, creștinii autentici, sunt oamenii chemați de Dumnezeu să rezidească şi să aducă la normalitate ceea ce acum este distrus.

Frații mei, şi în alte generaţii, s-au zguduit și s-au dărâmat temeliile. Când s-au clătinat temeliile pe timpul lui Moise, neprihăniţii au luat poziţie şi au făcut ceea ce trebuie. Când s-au clătinat temeliile pe timpul judecătorilor, neprihăniţii s-au implicat şi au re-atras mila lui Dumnezeu peste ei. Când s-au clătinat temeliile pe timpul lui Debora sau a lui Ghedeon, sau a lui Ilie, neprihăniţii nu au stat nepăsători.

Să nu stăm nici noi în nepăsare. Dacă alţii aleg să fugă în „munţi”, sau în propriul confort, noi să fugim spre Domnul. El este scăparea noastră și a tuturor celor care vor alerga la sprijinul Lui. Să Îl recunoaștem și să Îl proclamăm în privat și în public pe Domnul Isus ca Singurul Salvator și Mijlocitor. Să reamintim oamenilor planul lui Dumnezeu pentru salvare și glorificare. Să spunem răspicat că există o singură Cale spre mântuire: Domnul Isus Cristos.

Să îi ajutăm pe oameni să se pocăiască și să creadă în Jertfa lui Cristos. Să îi ajutăm să ia decizia botezului, a integrării în Biserică și a sfințirii permanente. Să afirmăm cu convingere că suntem creaţi de Dumnezeu şi că trebuie să trăim pentru slava Lui. Să afirmăm cu tărie și statornicie că familia este opera divină și că nimeni nu are dreptul să opereze schimbări în structura, scopul și slujirea acesteia.

Să ne împotrivim categoric păcatului și să promovăm mereu și insistent neprihănirea. În final, indiferent ce și cine se clatină, Împărăția lui Dumnezeu nu se clatină. Ea este stabilă, puternică și în creștere. Să ne bucurăm că suntem în ea, să ne comportăm după regulile ei și să îi chemăm insistent și pe alții în adăpostul oferit de Dumnezeu. Doar în felul acesta, doar ca cetăţeni ai Împărăţiei divine avem un prezent ocrotit şi un viitor glorios.

Pastor Viorel Iuga
Președintele Uniunii Baptiste din România

via Prodocens Media

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari