Caramizile Casniciei (Part 7) Finanţele

Cititi

  1. Part 1 Legamintul
  2. Part 2 Scopul lui Dumnezeu in casnicie
  3. Part 3 Timpul
  4. Part 4  Dragostea
  5. Part 5 Rolul sotului si a sotiei
  6. Part 6 Reguli pentru o lupta dreapta

de Scott si Cheri Scheer

S-ar putea să te întrebi: „Ce caută un capitol despre finanţe în această carte despre căsătorie?” Presiunile financiare provoacă mult stres care generează conflicte în relaţia conjugală. În mod surprinzător, indiferent dacă eşti bogat sau sărac, cele mai multe neînţelegeri în familie sunt legate de bani. (În acest capitol toate referirile la bani sunt făcute în contextul societăţii americane şi au doar rol informativ, n.tr.).

Studiile statistice ne arată:

– 80% dintre familiile creştine au probleme financiare.

– În Biblie există 500 de versete despre rugăciune, 500 de versete despre credinţă şi 2000 despre bani.

– 16 dintre cele 38 de pilde se referă la bani.

– O familie americană obişnuită cheltuieşte 110% din venitul lor.

– O familie americană obişnuită cheltuieşte cu 26-30% mai mult când foloseşte cărţi de credit.

– Un cuplu american obişnuit care ajunge la pensie mai datorează 22.000$ pe casă.

– Un bătrân de 65 de ani în genere are un venit net de 100$.

– O familie obişnuită din biserică cheltuieşte 2.000 $ anual numai pe dobândă, fără a include ipoteca locuinţei.

„Deci, dacă voi care sunteţi răi ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da daruri bune celor ce I le cer” (Matei 7:11).

„Prea iubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău” (3 Ioan 1:2). „Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa în slavă, în Isus Cristos” (Filipeni 4:19).

Dacă oamenii au probleme financiare, e pentru că nu ştiu cum să folosească banii. Doar o schimbare a paradigmei lor ar putea ameliora situaţia. Modul lor de a gândi şi de a folosi banii i-a pus în dificultate. Atunci când îşi vor da seama că au gândit greşit şi vor fi gata să se schimbe/vor putea primi ajutor. Nu întotdeauna lipsa banilor este problema.

De multe ori modul de a-i cheltui naşte dificultăţi. Este important să ne amintim că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor. Banii în sine nu sunt răi. Ei sunt o parte necesară a vieţii noastre; ei sunt parte a planului lui Dumnezeu de a ne binecuvânta. Dumnezeu vrea ca tu să ai bani. El este exemplul ideal al unui tată bun. Un tată bun doreşte ca să-şi vadă copiii că nu duc lipsă de nimic. Lui îi place să-şi vadă copilul bucurându-se de jucăriile pe care şi le doreşte. De fapt, cei mai mulţi părinţi le dau copiilor lor prea multe lucruri! Dumnezeu vrea ca ai Săi copii să aibă toate lucrurile bune de care ei au nevoie. Pavel rosteşte o binecuvântare peste biserica din Filipi pentru ca Dumnezeu să le dea cele mai bogate daruri ale Sale. Biblia afirmă că turmele de pe cele o mie de coline sunt ale lui Dumnezeu şi că tot aurul şi argintul sunt ale Lui. La ce-I foloseşte lui Dumnezeu toată bunăstarea, dacă nu să-i binecuvânteze pe copiii Săi? în Deuteronom, capitolul douăzeci şi opt, găsim o listă cu toate binecuvântările şi toate blestemele. Bunăstarea este o binecuvântare de la Dumnezeu. El a creat în mod original această lume, cu tot ce este bun pentru plăcerea omului; într-o zi, noi ne vom plimba pe străzi de aur. De ce nu ar vrea El să ne meargă bine în vremea aceasta? El doreşte asta! El vrea de asemenea ca să nu mai ai datorii, să dai zeciuiala şi să-I aduci jertfe, să sprijini lucrarea Sa, să-i ajuţi pe cei săraci şi în nevoi, să dai daruri prietenilor tăi şi să ai grijă de copiii şi nepoţii tăi. Străduindu-se să pară umili, unii vor spune: „Eu nu am nevoie de prea mult. Am nevoie numai de cât îmi trebuie să mă descurc.” Vai, ce atitudine plină de zgârcenie şi egoism! Cum poţi fi o binecuvântare pentru cei din jur când ai exact cât îţi trebuie ţie „ca să te descurci?” Nu există binecuvântare mai mare decât un copil al lui Dumnezeu care ştie cum să primească binecuvântări financiare şi să folosească apoi aceste binecuvântări aşa cum îi spune Dumnezeu.

SUPUNERE

„Daţi şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci, cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura” (Luca 6:38). „Aduceţi însă la casa visteriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare” (Maleahi 3:10). Eşti darnic? în mod normal, nu prea face sens să dai, mai ales când ai probleme financiare. Oricum, dând liberă cale dărniciei urmezi un principiu biblic. Zeciuiala este doar începutul în a te disciplina să dăruieşti. Cuvântul spune că îl furi pe Dumnezeu dacă nu dai zeciuială. Familiile care încep să dea mai des zeciuiala văd imediat rezultatele în binecuvântările mari pe care Dumnezeu le revarsă peste ei. Când tu umpli împărăţia lui Dumnezeu, şi El umple grădina ta; şi El are o lopată mare. Nu-i da lui Dumnezeu ce-ţi mai rămâne. Când ne spun oamenii că nu au destui bani pentru a da zeciuială, noi le spunem: „Asta-i imposibil, dacă o faci cum se cuvine. Dumnezeu ne cere să-I dăm zeciuială din primele noastre roade.” După ce primeşti salariul, primul tău cec ar trebui să fie acela al zeciuieLii.

EVALUARE

„Îngrijeşte bine de oile tale şi ia seama la. turmele tale” (Proverbe 27:23). Fă o evaluare a situaţiei tale financiare. Scrie venitul tău net, datoriile şi dobânzile pe care le plăteşti. Fă o listă cu facturile, plăţile regulate, taxele, valoarea banilor cheltuiţi pentru cadouri şi pentru întreţinerea familiei. Scrie datele pentru plata datoriilor şi datele la care trebuie să înapoiezi împrumuturile şi alte îndatoriri. Fii atent la lucrurile pe care cheltuieşti banii. Mulţi oameni nu ştiu câţi bani cheltuiesc în fiecare săptămână la piaţă şi, cu atât mai puţin, ce datorii au. Este important să ştii! Analizează întreaga ta situaţie financiară. Nu vei putea ieşi din situaţia în care te afli, dacă nu o cunoşti cu adevărat. Scriptura spune: „Îngrijeşte bine de oile tale”.

REZOLVĂ PROBLEMA

„Bogatul stăpâneşte peste cei săraci şi cel ceia cu împrumut este robul celui ce-i dă cu împrumut” (Proverbe 22:7). „Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii” (Romani 13:8). înfruntă situaţia. Un om înţelept a spus odată: „Când cheltuielile devin mai mari decât venitul, te afli pe drumul spre ruină.” Cheltuind excesiv distrugi siguranţa căminului. A scăpa de datorii este un scop divin, în multe cazuri este necesar să-L rogi pe Domnul să te ierte pentru cheltuielile necugetate pe care le-ai făcut. Dumnezeu ţi-a încredinţat banii Săi. Trebuie să fii un administrator bun şi credincios. Pune-L pe Dumnezeu pe primul loc în aspectele financiare ale vieţii. Consultă-L când faci cumpărături. El te poate îndruma şi proteja. Adesea, când un om este botezat, ultimul lucru pe care-l face înainte de a fi cufundat în apă este să-şi pună deoparte portmoneul. Probabil că ar trebui să vă botezaţi şi banii în acelaşi timp cu voi.

FĂ UN PLAN

„Omul chibzuit vede nenorocirea şi se ascunde, dar cei proşti merg înainte şi sunt pedepsiţi” (Proverbe 22:3). Fă-ţi un plan. „Planifică-ţi munca şi îndeplineşte-ţi planul.” Nu ezita să ceri îndrumări, preferabil de la cineva care nu are datorii. Există cărţi disponibile în biblioteca ta creştină locală care te pot ajuta. Fă o apreciere a situaţiei în care te afli şi ia decizii; stabileşte-ţi scopuri. Aminteşte-ţi că pentru a reuşi să-ţi reduci datoriile, venitul trebuie să-ţi depăşească cheltuielile. Noul tău plan poate să includă căutarea unui loc de muncă mai bun, precum şi reducerea cheltuielilor. De-a lungul timpului, le-am arătat multor familii cum să iasă din datorii, întocmirea planului este partea uşoară; punerea lui în practică este provocarea. Strânge din dinţi şi mergi înainte! „Totuşi era să mi se îndoaie piciorul şi erau să-mi alunece paşii. Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi când vedeam fericirea celor răi” (Psalmul 73:2-3). Pentru mulţi oameni, provocarea de a scăpa de datorii poate implica nişte schimbări majore în stilul de viaţă. Primul lucru la care trebuie să renunţe va fi probabil mândria. S-ar putea să trebuiască să ai o singură maşină, poate chiar una veche. Te-ai gândit la posibilitatea de a sta în chirie sau să stai într-o rulotă pentru o vreme? Poate că ai putea să confecţionezi darurile de Crăciun pe care doreşti să le dai în loc să cheltuieşti bani pentru a le cumpăra, în loc de o vacanţă luxoasă, ai putea să mergi cu cortul. De fapt, poate fi chiar distractiv să îţi imaginezi modalităţi de a reduce costurile.

MIRACOLUL BUGETULUI

Cel mai mare miracol financiar din viaţa noastră a fost să învăţăm să ne gospodărim. Am participat la un seminar pe teme financiare, unde am fost învăţaţi principii financiare şi cum să întocmim un buget. A fost ca şi când am fi primit o mărire de salar. Stresul şi încordarea de a trăi de la o plată la alta a dispărut aproape imediat. Am fost cuprinşi de o pace imensă când am găsit un plan cu care am fost de acord şi am văzut lumina de la capătul tunelului. Căsnicia noastră s-a schimbat şi aspectele financiare la fel. Am văzut că multe gospodării plătesc facturile de îndată ce ele sosesc, cu banii pe care îi au la îndemână. Creşterile anuale de impozite, asigurările, reparaţiile la maşină şi darurile ocazionale necesită un drum la departamentul de împrumuturi sau un mare gol pe cartela de credit. Premisa fundamentală a unei bune gospodării este să economiseşti un procentaj din fiecare salar, astfel încât, atunci când soseşte factura, să existe şi banii pentru a o achita. O dată ce v-aţi descoperit bine bugetul şi aţi văzut ce simplu e, veţi regreta că nu aţi început în urmă cu câţiva ani. În biserica noastră, stăm de vorbă cu toţi noii căsătoriţi şi îi ajutăm să întocmească un buget. Astfel, vor evita ani de dureri de cap şi frustrare. Trebuie să îţi aminteşti că pentru a pune bazele unui buget, trebuie sa ai nişte bani, dar oricine poate întemeia un buget viabil, indiferent de venit. Primul pas în întocmirea unui buget este să faci o listă cu toate lucrurile pe care cheltuieşti bani, iar apoi să treci în dreptul fiecăruia suma cheltuită. Dacă eşti plătit săptămânal, întocmeşte planul pe o săptămână. Trebuie să fii minuţios! Nu ezita să faci anumite săpături. Uită-te peste cecurile vechi şi peste facturi. Cu cât sunt mai exacte, cu atât mai plină de succes va fi întocmirea bugetului tău. Nu ghici; aproape toţi subestimează. Te vei mira cât de mult cheltui în fiecare an pe toate aceste lucruri. Totalizează sumele de la toate categoriile şi compară rezultatul cu venitul tău. Chiar dacă venitul tău este mai mare decât cheltuiala, s-ar putea să vrei să faci ajustări. Dacă nu ai destul, aşa încât să-ţi acoperi toate cheltuielile, va trebui în mod obligatoriu să faci modificări.

Pasul următor este să întocmeşti o carte a bugetului. Poţi şi să cumperi o astfel de carte, sau o poţi face mai simplu într-un caiet obişnuit. Sus pe pagină, notaţi categoriile şi înregistraţi sumele eşalonate săptămânal. Dacă este vorba de plăţi anuale, cum ar fi taxele, pune data plăţii datoriei. Aşa cum plăteşti notele de plată, înregistrează şi intrările în caietul bugetului. Bugetul este aproape ca şi cum ai face o cursă, în loc să mergi la piaţă cu un cec în alb, vei merge cu o sumă calculată. Vei deveni mult mai puţin superficial, văzând că achiziţionezi mai mult, cheltuind mai puţin. Să înregistrezi intrările tale săptămânale în caietul bugetului îţi va lua foarte puţin timp. Elementul-cheie în a pune în aplicare cu succes bugetul este disciplina. De exemplu: undiţa ta de pescuit s-a rupt. Iei caietul cu bugetul şi urmăreşti cât ai disponibil la „ocupaţii”. Dacă nu ai suficient pentru a plăti repararea undiţei sau cumpărarea alteia, va trebui să aştepţi câteva săptămâni până ce se completează suma în acel domeniu. Nu lăsa banii să te conducă; tu trebuie să-i administrezi. Lasă ca ei să lucreze pentru tine. Cel mai bun sfat pe care-l putem da este „să-ţi întocmeşti un buget.” Dă zeciuiala şi ofranda ta lui Dumnezeu, plin de credinţă şi de dragoste. Păstrează sau investeşte 10% şi lasă să se-adune. Plăteşte în numerar. Limitează sau evită folosirea creditului.

Teme de casă:

Întocmeşte un buget!

Caramizile Casniciei (Part 6) Reguli pentru o luptă dreaptă

Cititi

  1. Part 1 Legamintul
  2. Part 2 Scopul lui Dumnezeu in casnicie
  3. Part 3 Timpul
  4. Part 4  Dragostea
  5. Part 5 Rolul sotului si a sotiei
  6. PAGINA ACTUALA-mai jos
  7. Part 7 Finantele
  8. Part 8 Viata Spirituala

de Scott si Cheri Scheer

Numiţi-o luptă, altercaţie, ciorovăială, indiferenţă, război rece, trântă, scoatere din joc, sau cum vreţi. Fiecare cuplu îşi are diferenţele lui. Dacă spuneţi că n-aţi avut niciodată nici o neînţelegere cu partenerul, v-aş sugera să verificaţi pulsul celuilalt. Arta de a rezolva problema diferenţelor este demnă de luat în seamă de vreme ce diferenţele sunt izvorul multora dintre problemele familiale. Nu circumstanţele sunt de vină. Fiecare trece prin diferite circumstanţe. Problemele privind banii, copiii, sexul, rudele, serviciul etc. sunt aproape la fel pentru fiecare. Secretul fericirii constă în abilitatea fiecăruia de a rezista acestor circumstanţe. Ne-am gândit că, stabilind câteva reguli pentru o „luptă dreaptă”, acest lucru ar putea fi de folos în cazul altor conflicte viitoare.

DIVORŢUL SPIRITUAL

Orice pastor sau consilier familial este frustrat că unele cupluri vin să ceară ajutor când este prea târziu. Relaţia lor s-a deteriorat atât de mult încât prejudiciul este de multe ori aproape imposibil de reparat, întrebarea este: „De ce nu aţi venit mai repede?” Zidul între cei doi s-a înălţat astfel încât numai o minune a lui Dumnezeu ar mai putea să-l dărâme. E bine că slujim un Dumnezeu al minunilor, în multe case, tabloul de mire şi mireasă este o parodie a căsătoriei, în unele cazuri, reprezintă ultima dată în care cei doi comunicau şi aveau pe chipuri zâmbete sincere. Divorţul spiritual se produce atunci când zidul indiferenţei s-a înălţat atât de mult, atât de lat, încât pare imposibil să mai poată fi dărâmat. Cei doi încă pot să mai stea în aceeaşi casă, să mănânce la aceeaşi masă şi chiar să doarmă în acelaşi pat. Poate e de apreciat că ei mai stau împreună, dar termenii în care ei trăiesc nu sunt cu siguranţă cei pe care-I vrea Dumnezeu. Fiecare trebuie sa înveţe să recunoască simptomele divorţului spiritual şi să ştie cum să le trateze. Iată aici o listă scurtă: lipsă de chef, tensiune, agresivitate, certuri dese, batjocură, insulte, sarcasm, duritate, superficialitate, egoism, vieţi spirituale separate, lipsa entuziasmului, lipsa aprecierii, pierderea sentimentului de uimire, lipsa încrederii în dragoste şi în căsătorie, lipsa micilor curtoazii, lipsa tandreţii, a onestităţii, lipsa confidenţialităţii, a încrederii în soţ/soţie, lipsa dialogului, comunicarea mecanică, sentimentul singurătăţii, tristeţe permanentă, dezamăgire, plictiseală, goliciune, insatisfacţie, indiferenţă, răceală, lipsa drăgălăşeniei. Nu intraţi în panică! în vieţile fiecăruia se strecoară astfel de probleme din când în când. Ele apar pe ici şi pe colo. Important este cum le rezolvi. Unele dintre ele pot fi atribuite unei zile proaste, învaţă cum sa-i îngădui consortului tău privilegiul de a greşi. Dacă aceste simptome persistă, va trebui să-ţi sufleci mânecile şi să te apuci de treabă.

1. Fără violenţă – Cele zece porunci, orice aţi crede, sunt încă valabile. Dumnezeu spune: „Să nu ucizi!” Marele reformator Martin Luther, în interpretarea celei de-a cincea porunci, a scris: „Ce înseamnă aceasta? Nu trebuie să facem să sufere, nici să aducem vătămare corporală aproapelui nostru, ci să-l ajutăm şi să-i fim prieteni în orice nevoie.” Violenţa se regăseşte din plin şi în familiile creştine. Un studiu recent arată că 40% dintre femeile adulte au fost victime ale abuzurilor de acasă. Abuzul poate fi şi emoţional şi verbal. Cântecelul copiilor spune: „beţişoare, pietricele pot să-mi rupă-oscioarele, iară cuvinţelele n-or să-mi facă nici un rău.” Fals! De multe ori rănile fizice se vindecă mai repede decât cele afective. Să trecem la subiect! FII DRĂGUŢ! Efeseni 4:32 spune: „Fiţi buni unii cu alţii…” Nu lovind, ponegrind numele, tratând cu indiferenţă, ameninţând. Fraze de genul: „M-am săturat; plec” nu sunt îngăduite. Voi aţi încheiat un legământ care spunea: „Până la moarte”.

2. Fără ajutor din afară – Este conflictul vostru. Nu-i corect să amesteci familia sau prietenii în acest conflict. Am văzut de prea multe ori că se procedează astfel. Nevasta îşi descarcă sufletul în faţa mamei ei despre ce-i face bărbatul şi „bum”. Frustrată fiind de lucrurile negative din viaţa ei, i le dezvăluie pe toate mamei sale. Mama ei se aprinde de mânie. „Fata mea merită mai mult; ştiam că nu-i destul de bun pentru tine”. Nevasta merge acasă unde o aşteaptă soţul pentru a-şi cere iertare şi a-i da un buchet de flori proaspete. Chiar dacă cei doi se împacă în aceeaşi zi, mama încă clocoteşte de mânie. Probabil că am rămâne şocaţi dacă am afla cât de multe mame joacă un rol major în divorţul copiilor lor. Dacă este cu putinţă, păstraţi-vă problema pe care o aveţi „acasă”. Dacă vă aflaţi în impas, căutaţi împreună o soluţie în Biblie. Căutaţi un consilier creştin care să fie dispus să se întâlnească cu amândoi şi să găsească soluţii. Nu vă încredeţi în consilierii care vor scormoni după detaliile compromiţătoare. Etalarea vieţii şi în special a „părţii murdare” în faţa unei terţe persoane poate să ducă la despărţirea celor doi. Un cuplu matur îşi va analiza problemele şi va veni cu ele înaintea lui Dumnezeu.

3. Nu folosiţi sexul ca armă – în cele mai multe cazuri sexul joacă un rol mai important în primele etape ale căsniciei. Este uimitor cum scade frecvenţa actului sexual după primul an. De ce să o luăm cu încetul? Unul dintre motive este dezvoltarea prostului obicei de a folosi sexul ca pe o armă. Neiertarea, amărăciunea, mânia şi sentimentele rănite pot determina o persoană să se gândească să nu-i mai ofere partenerului plăcere (şi invers). Problema este că amândoi au de pierdut. Sexul poate să vindece. S-ar putea să fie singurul exerciţiu în care cei doi să coopereze. S-ar putea să fie lucrul care merge cel mai bine.

4. Identificaţi problema – Este uimitor cât de multe cupluri nici nu-şi mai amintesc pentru ce se certau după ce totul s-a terminat. Resentimentele ascunse pot da naştere duşmăniei explodând asemeni unui câmp minat. Minele sunt îngropate şi nedetectate, până le calcă cineva. Insistaţi asupra problemei şi reperaţi sursa. Puteţi smulge buruieni la nesfârşit, dar dacă smulgeţi rădăcinile, acele buruieni nu le veţi mai avea de plivit! Nu risipiţi vremea cu lucruri mărunte, întotdeauna vor exista lucruri mărunte. Nu vă certaţi în legătură cu cumpărarea unei noi rochii sau a unei undiţe de pescuit când problema reală este vizita apropiată a unor rude. Ocupaţi-vă de o singură problemă o dată. Nu treceţi de la o plângere la alta. Ce-i prea mult pe farfurie e prea mult şi pentru mâncat.

5. Nu repetaţi ce s-a întâmplat în trecut – Nimănui nu-i plac ştirile de ieri. Problemele nerezolvate trebuie soluţionate, dar sunt multe care trebuie iertate şi uitate. Cu cât stă mai mult gunoiul afară, cu atât miroase mai rău. Iar, o dată ce gunoiul e îngropat, nu-l mai dezgropaţi! Lăsaţi ca trecutul să fie numai atât, trecut. Cine iartă cu adevărat uită! Nu îngădui ca gura să-ţi rostească „Îmi amintesc când…”

6. Pune-ţi capăt luptei – Se pare că în fiecare relaţie există un partener care continuă să lupte să rezolve neînţelegerea, în vreme ce celălalt ar vrea să treacă pe lângă. Cuvântul ne spune „să nu lăsăm niciodată ca să apună soarele peste mânia noastră”. Nu vă puneţi să dormiţi până nu v-aţi rezolvat conflictele. Nimic altceva nu poate ruina mai mult o noapte de somn. Singura excepţie de la regulă este când trebuie să faceţi o înţelegere finală, dar care poate să mai aştepte. Puteţi amândoi cădea de acord că această problemă mai poate aştepta şi să găsiţi o soluţie la ea mai târziu. Nu lăsaţi ca o ceartă să devină o bătălie pe viaţă şi pe moarte. Amintiţi-vă că sunteţi o echipă în rezolvarea problemelor vieţii. Nu te mânia ca apoi să laşi totul baltă. Căutaţi să găsiţi împreună o soluţie. Maturizează-te; acceptă provocarea luării unei decizii prin căutarea de noi soluţii.

7. Respectaţi-vă unul pe celălalt – Căsătoria este singurul joc în care ori învingeţi amândoi ori pierdeţi amândoi. Nu permiteţi ca diferenţele dintre voi să devină o situaţie de genul cine pierde – cine câştigă. Nu lăsa ca mândria să te facă să te gândeşti că trebuie să câştigi într-o ceartă. Amintiţi-vă că trebuie să trăiţi unul cu celălalt. Ar trebui să-ţi tratezi tovarăşul de viaţă cu respect. Te cerţi sau te lupţi cu colegii de la serviciu? Dar cu prietenii? Ţi-ar rămâne ei prieteni dacă ţi-ai rezolva conflictele cu ei aşa cum ţi le rezolvi cu partenerul tău de viaţă?

8. Stabiliţi împreună regulile – Noi am descoperit la început această reptilă pentru căsnicia noastră. Un consilier ne-a sugerat această regulă pe când ne aflam într-un moment greu de neînţelegere. Dar nu am înţeles cu adevărat acest lucru decât când ne-am dus acasă. El ne-a spus: „O regulă care v-ar fi de mare folos este ca înainte de orice dispută să vă dezbrăcaţi până la talie fiecare şi să staţi apoi strâns unul lângă celălalt.” încercaţi! S-ar putea să găsiţi lucruri care să vi se pară ciudate.

REZOLVAREA CONFLICTULUI DE BAZĂ

„Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău” (Matei 18:15). Cuplul creştin va găsi în Cuvântul lui Dumnezeu foarte limpede cum trebuie să-şi rezolve conflictele. Nu te plânge familiei sau prietenilor de soţul sau soţia ta. Spune-i când sunteţi singuri, cu dragoste, care-i sunt minusurile. Nu-ţi umple mintea cu alte lucruri, până nu te-ai uitat la ceilalţi paşi sugeraţi de Cuvântul lui Dumnezeu.

Roagă-te!

„Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti” (Matei 6:6). înainte de orice confruntare, fiecare trebuie să se roage singur. Dacă cei doi care sunt în conflict ar începe prin a se ruga, mulţi n-ar mai trebui să facă următorii paşi. Rugăciunea în taină este locul în care gândurile inimii sunt destăinuite, în rugăciune, fiecare trebuie să se analizeze pe sine însuşi. Prin aceasta, Dumnezeu oferă oportunitatea dezvăluirii adevărului despre situaţia dată. Petreceţi timp pentru a-i îngădui Duhului Sfânt să vă umple de pace şi de înţelegere. Lăsaţi ca dragostea lui Dumnezeu să vă copleşească în aşa fel încât, nu răzbunarea, ci această dragoste să devină motivaţia voastră. Mărturisiţi-vă mai întâi greşelile şi defectele voastre. Isus spune să-i binecuvântezi şi pe vrăjmaşii tăi, deci cu atât mai mult pe soţul sau soţia ta! Chemaţi binecuvântarea lui Dumnezeu unul peste altul.

Iartă!

„Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte” (Matei 18:21,22). Petru s-a gândit că este destul de isteţ dacă răspunde de şapte ori. El a fost tare surprins. Isus i-a răspuns că de 70×7; asta înseamnă de 490 de ori! Ideea era să continue să ierte. Unii oameni iartă mai greu decât alţii. Unul dintre motive ar putea fi acela că au existat multe greşeli. Un alt motiv poate fi acela că ofensa adusă s-a repetat de mai multe ori. Devine din ce în ce mai greu să treci cu vederea şi să ierţi aceleaşi probleme. Oricum, maturitatea creştină nu înseamnă în primul rând să accepţi ofensa. Faptul de a avea resentimente faţă de cineva şi a fi supărat pentru ceva făcut în trecut nu trebuie să devină un mod de viaţă. A ierta înseamnă a uita. În esenţă, n-ar trebui să tratezi persoana iertată altfel; şi, orice s-ar întâmpla, acea ofensă nu trebuie să mai fie adusă în discuţie, în Matei 18, Domnul ne dă pilda robului nemilostiv. Soarta acestui slujitor rău a fost să fie dat pe mâna chinuitorilor. Versetul 35 spune: „Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.” Sănătatea ta spirituală depinde de abilitatea ta de a ierta.

Înfruntă problema!

„…credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Cristos” (Efeseni 4:15). Multor cupluri le e groaza de confruntare. E uşor să laşi baltă o problemă delicată crezând că se va rezolva de la sine, ceea ce se întâmplă foarte rar. Maturitatea presupune abilitatea de a împărtăşi deschis propriile sentimente, preocupări sau nemulţumiri. Lucrurile care ar putea agrava situaţia trebuie scoase la iveală încă de la început şi tratate apoi cu dragoste. Dacă aşteptăm prea mult s-ar putea să lăsăm loc „imaginaţiilor inutile”. Problemele trebuie înfruntate după un timp de rugăciune şi iertare. Vorbiţi pe un ton calm, plin de afecţiune. Amintiţi-vă că ceea ce veţi semăna, aceea veţi secera. Problemele delicate nu trebuie abordate cu mânie şi tristeţe. Fiţi ascultători buni şi menţineţi pacea cu orice preţ. Dacă vă pierdeţi calmul, opriţi-vă şi rugaţi-vă împreună. Rezolvaţi o singură problemă o dată.

Recunoaşteţi-vă greşelile!

„Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău” (Matei 7:1-3, 5). „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (Iacov 5:16). Nimic altceva nu poate desfiinţa un argument decât mărturisirea propriilor greşeli şi rugămintea de a fi iertat. „Draga mea, iartă-mă că m-am răstit la tine. Sunt atât de pornit de aceste facturi încă neachitate şi ştiu că nu reuşesc întotdeauna să fac lucrurile aşa cum trebuie. Vrei să te rogi pentru mine să mă eliberez de aceste frustrări şi să te ascult şi să te înţeleg mai bine?” Să arăţi cu degetul şi să judeci e ca şi cum ai pune gaz pe foc. Trebuie să existe doi ca să se poată bate. Rar va fi să se lupte cineva de unul singur. Grăbeşte-te să-ţi recunoşti propriile greşeli, în consiliere am întâlnit multe persoane care se grăbesc să scoată în evidenţă greşelile partenerilor lor. De multe ori, după ce am ascultat, am spus: „Acum să vedem ce e greşit la tine.” Dacă ai fi mai preocupat de sfinţenia ta, ai vedea schimbări majore în viaţa partenerului tău. Doar aşa se pot rezolva lucrurile.

Rugaţi-vă împreună!

„Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre” (1 Petru 3:7). Rugaţi-vă pentru orice. Aveţi probleme cu copiii? Rugaţi-vă împreună. Sunteţi în dilemă în ce priveşte slujba? Rugaţi-vă! Aveţi probleme financiare? Puneţi mâna pe notele de plata şi rugaţi-vă. Cea mai mare forţă de pe pământ este rugăciunea soţului şi a soţiei care trăiesc în dragoste şi înţelegere. Rugăciunea nu ar trebui să fie ultimul mijloc la care să recurgeţi. Aici ar trebui să fie primul plan de atac. Puneţi-vă mâna unul peste altul şi cereţi binecuvântarea Domnului peste fiecare. Alăturaţi-vă şi urmăriţi împreună modul în care lucrează Dumnezeu.

Teme de casă:
Ce spun versetele următoare despre cum să vă rezolvaţi diferenţele?

1. Efeseni 4:32
2. 2 Timotei 3:16
3. 1 Petru 5:8
4. Luca 10:18-20
5. Iacov 3:17-18

Caramizile Casniciei (Part 4) Dragostea

Cititi

  1. Part 1 Legamintul
  2. Part 2 Scopul lui Dumnezeu in casnicie
  3. Part 3 Timpul

de Scott si Cheri Scheer

„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată” (1 Corinteni 13:4-8).

Dragostea este una din nevoile emoţionale de bază ale omului. Ea îi motivează pe oameni să facă uneori chiar imposibilul. Dragostea a fost catalizatorul care a inspirat marile opere de artă, pe marii scriitori, precum şi pe marii compozitori. Tot ea i-a motivat pe unii sa ucidă şi a inspirat chiar şi câteva războaie, în topul şlagărelor, dragostea a fost ani de zile cea mai importantă temă. Problema societăţii este modul cum înţelege dragostea.

În Epistola a doua către Timotei, Pavel scrie: „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” (2 Timotei 3:1-4).

Dacă ne uităm mai atent la acest text, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, înţelegem că noi trăim cu certitudine zilele din urmă. Percepţia pe care lumea o are asupra dragostei este total diferită de viziunea lui Dumnezeu. Motivul divorţului, incestului, abuzului şi violenţei din familii este, în parte, o înţelegere incorectă a dragostei. Această percepţie a lumii se împarte în două categorii: dragostea „din cauza” şi dragostea „dau şi iau”.

Dragostea „din cauza” este dragostea care spune: „Te iubesc pentru că eşti atât de frumoasă.” „Te iubesc pentru că ai un simţ deosebit al umorului…” „Te iubesc pentru că eşti bogat/ă.” „Te iubesc pentru ochii, părul, trupul tău, pentru slujba ta, mediul care te-a format, religia ta.” înţelegeţi ce vreau să spun? Aşa este percepută dragostea la Hollywood. Problema cu acest tip de dragoste este ce se întâmplă când trec anii, când slăbeşti, falimentezi, te îmbolnăveşti de cataractă, cheleşti, te îngraşi, îţi pierzi slujba etc.

Celălalt tip de dragoste care predomină în societatea noastră este dragostea „dau şi iau”. Am mai putea-o numi dragoste de tipul „hai să ne-nţelegem”. Eu lucrez şi câştig cele necesare; tu ai grijă de casă, găteşti, faci curăţenie şi speli hainele. Este un fel de dragoste care se bazează pe ceea ce faci, nu pe ceea ce ai. Ea se bazează pe contribuţia pe care tu o ai în cadrul relaţiei. Să precizăm încă o dată că acest gen de dragoste este plin de neajunsuri. Ce se va întâmpla cu dragostea, dacă se schimbă împrejurările?

Aproape fiecare căsătorie trece prin trei stadii. Primul este acela al încântării, apoi al revenirii la realitate şi, în final, dacă totul merge cu bine, stadiul maturităţii.

ÎNCÂNTAREA

Este stadiul în care eşti în al nouălea cer, visător, plin de iubire, în acest stadiu fermecat, totul este perfect; hormonii se află în febră; este timpul lunii de miere, în anii în care am fost consilieri premaritali, am văzut multe cupluri de îndrăgostiţi în biroul nostru, încercam să le vorbim despre posibile probleme care ar putea interveni în viaţa lor – tensiuni la serviciu, probleme financiare, rudele prin alianţă, copiii etc. De fiecare dată primeam de la ei acelaşi răspuns: „Aşa ceva nu ni se va întâmpla niciodată.”

REVENIREA LA REALITATE

Acest stadiu spune: „Totul este greşit; cred că am făcut o greşeală; nu cu această persoană m-am căsătorit eu; nu pot să trăiesc aşa; renunţ.” Din păcate, pentru foarte multe cupluri, revenirea la realitate se întâmplă la foarte puţin timp după luna de miere. Este stadiul în care jumătate din căsnicii se destramă. Un număr mare de căsnicii rămân doar la acest nivel. Convingerile pe care le au îi ţin împreună, dar ei trăiesc o viaţă de familie mediocră, de nemulţumire şi dezamăgire. Una dintre cele mai mari tragedii ale vieţii este să vezi doi oameni care au fost odată îndrăgostiţi nebuneşte şi acum sunt înveninaţi, plini de mânie şi ostili.

MATURITATEA

În acest stadiu, se poate spune: „Ne vom ocupa de această problemă, va fi bine, haide să vorbim, vom trece peste ea cu ajutorul dragostei, legământului şi credinţei noastre”. Aici se poate realiza împlinirea nevoilor fiecăruia şi se poate experimenta bucuria şi satisfacţia pe care le aduce căsătoria. O relaţie matură în dragoste se poate realiza numai când fiecare înţelege realmente ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu pentru noi şi încearcă să o pună în aplicare. O căsnicie ajunsă la stadiul de maturitate trebuie să fie ţelul pe care să şi-l propună fiecare cuplu. Şi aceasta cere un preţ. Cu multă strădanie şi cu ajutorul şi călăuzirea Duhului Sfânt, orice familie poate să ajungă la acest nivel.

TREI FELURI DE DRAGOSTE

PHILEO – este dragostea frăţească. Termenul provine din greacă, de unde avem şi cuvântul Philadelphia, cetatea dragostei frăţeşti. O relaţie de dragoste împlinită are nevoie de dezvoltarea unei prietenii profunde. Unitatea în cadrul unei familii o pot realiza bărbatul şi femeia care au învăţat cum-să fie buni prieteni. „Cine acoperă o greşeală caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui dezbină pe prieteni” (Proverbe 17:9). Dragostea frăţească se referă la capacitatea de a-ţi împărtăşi simţămintele, fără a te teme că devii vulnerabil sau că ai putea fi atacat. Este o mare binecuvântare să poţi să vorbeşti liber, să te poţi bucura de acceptarea şi înţelegerea unui prieten. Acoperirea păcatului presupune să-l accepţi pe celălalt şi să treci peste greşelile şi slăbiciunile celuilalt. „Prietenul adevărat iubeşte oricând..” (Proverbe 17:17).

Se întâmplă adeseori ca o relaţie de prietenie puternică pe care unul dintre soţi o are cu altcineva decât tovarăşul său de viaţă să intervină în relaţia lor de familie, în loc să dezvoltăm cu partenerul de viaţă acest tip de dragoste frăţească, ne împrietenim cu cineva din afara familiei. Dorinţa înnăscută de a experimenta dragostea frăţească va fi satisfăcută fie în cadrul familiei, fie în afara ei. Un prieten din afară nu va fi interesat de cum îţi petreci timpul sau cum îţi cheltuieşti banii. Cu un astfel de prieten nu trebuie să faci faţă tuturor problemelor, aşa cum o faci cu partenerul de viaţă. Să mergi la cumpărături sau să ieşi la pescuit poate sa fie mult mai plăcut şi mult mai puţin stresant cu altcineva decât cu partenerul tău de viaţă.

Cu toate că poate fi un câştig real în plan emoţional să ai un prieten cu care să-ţi împărtăşeşti asemenea preocupări, în familie există riscul unei îndepărtări de partenerul de viaţă. Dragostea frăţească presupune să petreci timp împreună şi să iei în serios fiecare problemă. Dragostea frăţească nu are de-a face cu relaţiile sexuale, nici cu legământul; este legată de prietenie. „Cine îşi face mulţi prieteni îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate” (Proverbe 18:24).

EROS – este dragostea trupească. Eros este dragostea pe care Dumnezeu a creat-o numai pentru relaţia de căsătorie. Oricine poate avea relaţii de tipul phileo sau agape cu mai mulţi oameni, la diferite nivele. Dragostea eros nu trebuie concepută ca o reacţie hedonistă, erotică, hormonală. Ea face parte din planul unic al Creatorului de a uni naturile fizică, emoţională şi spirituală ale soţului şi soţiei. „Izvorul tău să fie binecuvântat şi bucură-te de nevasta tinereţii tale” (Proverbe 5:18). Dumnezeu l-a creat pe om în aşa fel încât să se bucure de relaţia sexuală. Aceasta face parte din planul minunat al lui Dumnezeu pentru împlinirea omului şi fericirea căsătoriei sale.

Trupul a fost întocmit aşa încât să fie completat cu celălalt sex. Creierul, glandele, nervii, hormonii, organele genitale ale bărbatului şi ale femeii au fost întocmite în aşa fel încât să aducă un plus de plăcere în experienţa sexuală. Păcatul a pervertit planul minunat al lui Dumnezeu, aşa încât cuplurilor creştine le este dificil de multe ori să îl pună pe Dumnezeu în centrul vieţii lor, chiar şi în ce priveşte relaţia fizică. „Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!” (Proverbe 5:19). „Ce lipici în dezmierdările tale, soro, mireasa! Dezmierdările tale preţuiesc mai mult decât vinul şi miresmele tale sunt mai plăcute decât toate miroznele! Miere picură din buzele tale, mireasă, miere şi lapte se află sub limba ta şi mirosul hainelor tale este ca mirosul Libanului. Eşti o grădină închisă, soro, mireasă, un izvor închis, o fântână pecetluita” (Cântarea cântărilor 4:10-12).

Cunoaşterea fizică/ înţelegerea generală a operaţiunilor fiziologice ale corpului tău, respectiv ale partenerului tău, poate juca un rol vital într-o relaţie sexuală sănătoasă. Bărbatul şi femeia au fost întocmiţi să se completeze unul pe celălalt, chiar dacă nu răspund în mod necesar la aceiaşi stimuli. Un soţ sau o soţie plini de dragoste vor avea grijă să studieze cum funcţionează trupul partenerului lor şi cum să-i aducă celuilalt cât mai multă plăcere. Vă recomandăm cu multă căldură să citiţi cartea Dr. Douglas E. Rosenau, „The Celebration of Sex”. Această carte este scrisă dintr-o perspectivă creştină, şi bogată în informaţie. Diferenţele emoţionale arată unicitatea bărbatului şi a femeii.

Relaţia sexuală poate fi afectată destul de mult din cauza atitudinii unuia faţă de sex. Această atitudine a fost influenţată de modul în care au crescut, de educaţie, de experienţe şi de societate. Mintea ne este de fapt primul organ sexual. O relaţie sexuală împlinită sau mediocră depinde cel mai mult de atitudinea ta. De cele mai multe ori, bărbaţii sunt mai perceptivi vizual şi mai predispuşi să aibă contact sexual decât femeile. Femeile sunt în general mai romantice şi au nevoie de mai mult preludiu. De multe ori sexul devine frustrant pentru cupluri din cauza acestor diferenţe.

Cunoaşterea întocmirii emoţionale a partenerului tău – temerile, aşteptările etc. poate aduce mai multă împlinire experienţelor sexuale. Comunicarea, este importantă atât pentru căsătorie în general, cât şi pentru o viaţă sexuală reuşită. „Şoaptele care spun nimicuri” pot să însemne ceva. Stimularea sexuală în fond este parţial verbală. La fel de mult ca o atingere fizică intenţionată poate avea efect a-l lăuda pe partener, a-i aduce complimente, a-l încuraja şi a-i fi recunoscător. Căutaţi să vorbiţi despre ceea ce vă place şi ceea ce nu vă place. Nu trebuie să fiţi inhibaţi pentru a-i spune soţiei sau soţului ce anume aţi dori să facă, ce anume îi place.

Criticismul sau reţinerile sexuale/faptul de a nu spune adevărul, nu vă vor ajuta în nici un fel să vă atingeţi scopurile în eros. Experienţele de dinainte de căsătorie pot afecta negativ relaţia sexuală în căsătorie. Dumnezeu a hotărât exclusivitatea raporturilor sexuale în limitele căsătoriei; planul diavolului este să distrugă unitatea prin concubinaj, adulter sau alt păcat sexual. Multe relaţii sexuale au fost afectate de lucrurile ascunse sau problemele privind poftele trupeşti, pornografia sau fanteziile.

Fiecare are nevoie să se împace cu Dumnezeu şi cu partenerul său de viaţă. Mărturisirea şi pocăinţa sunt calea lui Dumnezeu înspre eliberare. Chiar dacă partenerul tău a avut experienţe sexuale înainte de căsătorie, fiecare trebuie să vă cereţi iertare, să mărturisiţi păcatul şi să-I cereţi iertare lui Dumnezeu. Primiţi iertarea prin sângele lui Isus şi luaţi-o de la capăt. Feriţi-vă de a vă aduce în minte escapadele sexuale din trecut. Lăsaţi în urmă trecutul şi mergeţi înainte în curăţia şi sfinţenia planului lui Dumnezeu. Creativitatea poate menţine în formă impulsurile sexuale.

Un creştin trebuie să fie atent şi să nu fie câştigat de felul în care lumea înţelege satisfacţia sexuală. Voi nu sunteţi în nici o competiţie cu nimeni. Experimentarea diferitelor poziţii sau locul şi momentul când faceţi dragoste pot fi o terapie bună care să rupă monotonia. Planificarea unei ieşiri, o cină la lumina lumânărilor, o baie cu clăbuci în doi, un masaj, o haină din piele, cumpărarea unei noi lenjerii poate fi exact ceea ce are nevoie relaţia voastră. Igiena este parte importantă în a vă face doriţi de partener. În timpul curtării, cei mai mulţi depun eforturi continue ca să arate bine, să miroasă şi să se simtă bine. A face impresie bună era prioritatea majoră. Mulţi soţi au rămas uimiţi când, la scurt timp după căsătorie, spuma de baie, folosirea deodorantelor, a parfumurilor, a apelor de colonie şi curăţarea hainelor parcă şi-au luat zborul.

A te menţine în formă fizică nu sună numai pentru necăsătoriţi sau pentru tineri. Este un lucru foarte bun ca partenerul tău să arate bine. Altruismul este probabil cel mai important ingredient pentru a avea o viaţă sexuală fericită, sănătoasă şi împlinită. „Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească, în cinste, fiecare să dea întâietate altuia” (Romani 12:10). O relaţie sexuală excelentă este posibilă când renunţi la propriile tale dorinţe – când gândurile tale se concentrează asupra: „Cum să-i plac soţului sau soţiei mele? Cum pot face ca această experienţă să-l mulţumească şi să-i facă plăcere?” începeţi prin a-L ruga pe Duhul Sfânt să vă arate în ce domenii sunteţi egoişti.

Urmăriţi propria voastră cale sau vă îmbufnaţi când lucrurile nu vă plac? Aţi putea să nu vă pese dacă soţul sau soţia sunt satisfăcuţi la fel de mult ca voi înşivă? Atunci întrebaţi-L pe Duhul Sfânt cum puteţi face pe plac soţiei sau soţului. S-ar putea să vă miraţi: „Oare mi-ar spune Duhul Sfânt aşa ceva?” Bineînţeles că da. El este Cel care vă conduce în TOT adevărul. El este preocupat de orice aspect al relaţiei de căsătorie.

AGAPE este dragostea lui Dumnezeu. Este dragostea prin care un Tată Şi-ar sacrifica propriul Fiu pentru folosul altora. Este dragostea care iartă tot ce se face împotriva ei. Este dragostea care acoperă greşelile altora. Este dragostea în înţeles deplin, dragostea lui Dumnezeu împărtăşită cu creaţia Sa. Isus spune că ceea ce-i va deosebi pe urmaşii Săi de ceilalţi va fi dragostea. Această dragoste care trebuie să fie parte a vieţii fiecărui credincios trebuie să înceapă acasă. „Trăiţi în dragoste, după cum şi Cristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros” lui Dumnezeu” (Efeseni 5:2). Dragostea pe care Dumnezeu o împărtăşeşte cu noi este darul Fiului Său, dragoste pe care Cristos a dovedit-o prin darul Vieţii Sale, care este valabil pentru noi toţi. Noi suntem îndemnaţi în Efeseni 5:25 să iubim cu intensitatea dragostei lui Cristos.

„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Cristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efes.5:25). în cartea sa, Am iubit o fată, Walter Trobisch scrie despre semnificaţia cuvântului „dragoste”: Te iubesc. Vreau să spun pe tine şi numai pe tine. Tu vei domni în inima mea. Tu eşti aleasa după care am tânjit; fără tine sunt incomplet. Am să dau totul pentru tine şi am să renunţ la totul pentru tine, la mine însumi şi la tot ce am. Am să trăiesc numai pentru tine, şi am să muncesc numai pentru tine, şi am să te aştept; nu contează cât de mult. Am să fiu întotdeauna răbdător cu tine şi n-am să te forţez în nici un fel, nici măcar prin cuvinte. Vreau să-mi împărtăşesc cu tine gândurile, inima, trupul – tot ce am eu. Nu vreau să încep nimic fără binecuvântarea ta. Vreau să rămân întotdeauna alături de tine.

Teme de casă:

Ce spun următoarele texte din Scriptură în legătură cu dragostea?
1. Matei 6:24
2. Luca 6:27-35
3. Luca 10:25-37
4. Romani 13:8-10
5. Romani 14:15
6. 1 Corinteni 8:1
7. Galateni 5:13
8. Galateni 6:2
9. Efeseni 4:2
10. Efeseni 5:2 

Urmeaza Part 5 – Rolul sotului si al sotiei

Caramizile Casniciei (Part 3) Timpul

Citeste

click to read book

fa click sa citesti carti

În America s-a efectuat un studiu pentru a determina cât timp îşi petrece un american obişnuit cu activităţile sale zilnice. Luând în consideraţie o medie de viaţă de şaptezeci de ani, rezultatul a fost următorul: douăzeci de ani doarme, douăzeci de ani lucrează, şase ani mănâncă, şapte ani se joacă, cinci ani se îmbracă, un an şi-l petrece la telefon, doi ani şi jumătate fumează, doi ani şi jumătate în pat, trei ani aşteaptă pe cineva, cinci luni îşi curăţă pantofii, doi ani şi jumătate pentru alte lucruri. „Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi.

Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. De aceea, nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului” (Efeseni 5:15-17). Vieţile noastre sunt măsurate în timp. Din momentul în care te naşti, ceasul începe să ticăie; când mori, el se opreşte. Ceea ce faci în intervalul dintre aceste două momente este crucial în întreaga schemă a planului lui Dumnezeu pentru viaţa ta. În armată, soldaţii sunt învăţaţi să umble cu grijă. Când înaintează pe câmp, soldaţii sunt învăţaţi să meargă întorcându-se dintr-o parte în alta. Ei trebuie să scruteze orizontul la stânga şi la dreapta şi să execute o mişcare semicirculară. Aceasta îi conturează imaginea de ansamblu, linia de atac asupra duşmanului şi îl protejează de asalt. Şi noi trebuie să umblăm la fel în ceea ce priveşte viaţa noastră spirituală şi de familie. Zilele sunt rele şi atacurile duşmanului vin din toate părţile. Timpul este esenţial. Fiecare ceas poate fi distructiv sau constructiv, în funcţie de cum îl petrecem. A merge în viaţă şi în căsnicie după cum vrea Dumnezeu necesită timp.

Stabilirea priorităţilor este vitală pentru sănătatea relaţiilor tale. „Când un om va fi însurat de curând, să nu se ducă. la oaste şi să nu se pună nici o sarcină peste el; să fie scutit, din pricina familiei, timp de un an, şi să veselească astfel pe nevasta pe care şi-a luat-o” (Deuteronom 24:5).

Cei mai mulţi frecventează şcoala vreme de cel puţin treisprezece ani. Este interesant că cele mai multe programe de şcoală au lipsuri în domeniile care afectează viaţa cel mai mult. De exemplu, un curs despre cum să-ţi găseşti tovarăşul de viaţă, cum să ai o căsnicie fericită, cum să îţi creşti copiii şi să fii integru, înţelegeţi ce vreau să spun?

Nimic nu te afectează mai mult decât căsătoria ta. Căsătoria îţi poate aduce împlinire sau să-ţi lase sufletul gol. Orice are valoare în viaţă necesită o investiţie a timpului. Dacă vrei să ai o căsnicie fericită, va trebui să sacrifici mult timp pentru a zidi cărămizile de care este nevoie pentru o bună viaţă de familie. Textul biblic dăruit copiilor lui Israel ne descrie o lege actuală pentru tinerii căsătoriţi. Ea sprijină ideea de lună de miere pe o perioadă de un an de zile. Cele mai multe dintre cupluri nu au avut parte de o vacanţă pe Riviera franceză vreme de un an, dar ei au fost scutiţi de serviciul militar şi au primit liber de la lucru. Ei au avut la dispoziţie timp pentru a lucra la relaţia din cadrul căsniciei lor. Datoria lui era să o facă fericită pe soţie.

Cele mai multe cupluri din zilele noastre se descurcă bine în timpul lunii de miere. Problemele se ivesc când cei căsătoriţi revin la realitate şi apar obligaţiile financiare şi nevoia de a lucra. Ce se întâmplă dacă petreci o lună înainte de căsătorie pentru a o pregăti? Visătorii însurăţei îndrăgostiţi nu-şi pot imagina capcanele care-i pândesc. Căsătoriile sănătoase nu se fac în ceruri. Ele sunt făcute cu trudă şi în timp.

Dacă vrei să fii un sportiv bun, ai nevoie de disciplină şi de exerciţiu-, exerciţiu, exerciţiu. Căsătoria poate fi întărită prin acumularea de noi cunoştinţe şi punerea lor în aplicare. Ca familie, voi aveţi nevoie să petreceţi mult timp împreună: să vă rugaţi, să studiaţi Cuvântul lui Dumnezeu, să mergeţi la biserică, să vorbiţi, să rezolvaţi problemele care sunt, să mâncaţi împreună, să faceţi curăţenie în casă, să lucraţi, să vă jucaţi, să faceţi dragoste, să faceţi cumpărături, să spălaţi haine, şi lista poate să continue. Comunicarea este piatra din capul unghiului pe care se clădesc toate celelalte activităţi şi ea trebuie să ocupe primul loc pe lista voastră de priorităţi.

Trebuie să înveţi cum să comunici. Fă-ţi timp pentru a-ţi dezvolta abilităţile de a comunica – vorbiţi unul cu celălalt! Veţi vedea cum cele mai multe dintre problemele voastre se vor rezolva. Comunicarea într-o căsătorie este ceea ce este sângele pentru viaţă. Fără sânge nu există viaţă. Fără comunicare, căsătoria este lipsită de viaţă. Dacă sângele nu este bun, calitatea vieţii este deteriorată. Dacă în căsnicie comunicarea este săracă, şi calitatea relaţiei de familie va avea de suferit.

Comunicarea este o deprindere care necesită timp pentru a fi dezvoltată. Dacă ai crescut într-un mediu în care părinţii au comunicat puţin, probabil că şi tu comunici la fel de puţin. Chiar şi cei mai buni în arta comunicării recunosc în această experienţă o provocare. Presiunile din partea societăţii noastre moderne tind să slăbească deprinderile comunicative. O dată cu dezvoltarea televiziunii şi radioului, a vorbi cu celălalt devine o activitate de timpul liber. Abilităţile deosebite de comunicare fac căsătoriile puternice.

PATRU NIVELE ALE COMUNICĂRII

Primul nivel al comunicării este acela al clişeelor. Este un stadiu neutru al comunicării. „Ce mai faci?”, „Frumoasă zi, aşa-i?” Poţi vorbi aşa aproape cu oricine. Nu trebuie să implici în asta nici un fel de emoţii.

Cel de-al doilea nivel este cel al formulării datelor. „Ai auzit de reforma taxelor făcută de preşedinte?”, „Cert este că ieri a fost o zi foarte caldă.” Ele pot provoca la răspuns, dar relativ fără riscuri.

Al treilea nivel al comunicării se referă la împărtăşirea ideilor şi a raţionamentelor. „Cred că trebuie să aşteptăm până la întâlnirea de miercuri a bisericii.” „Ce părere ai despre pantofii mei noi?” Când o persoană ajunge la nivelul trei al comunicării, există şansa unei dezbateri. Aceasta presupune o deschidere şi o etalare a interiorităţii sensibile. Părerile diferite sunt tratate cu precauţiune.

Al patrulea nivel implică o comunicare personală şi emoţională totală. La acest nivel, fiecare îşi expune adevăratele sentimente. „Adevărul e că aseară m-ai rănit când mi-ai spus că arăt puţin bondoc.” „M-am săturat până peste de mizeria pe care o laşi în baie în fiecare dimineaţă.” Dacă vrei să păstrezi o comunicare reală, atunci trebuie să te maturizezi.

Fiecare trebuie sa înveţe să spună adevărul cu dragoste; să răspundă mai degrabă decât să reacţioneze; să ia în considerare şi nu să se confrunte. O relaţie care rămâne la nivelele unu şi doi ale comunicării, cu toate că este sigură, nu va dobândi niciodată profunzime.

Unele familii se regăsesc blocate la acest nivel de comunicare, neîndrăznind să împărtăşească ce e mai profund. Una dintre binecuvântările relaţiei sănătoase din cadrul familiei este abilitatea de a-ţi împărtăşi gândurile, temerile şi preocupările. Cuplurile care nu au învăţat eticheta unei conversaţii sănătoase vor găsi că este dureros şi periculos să treacă la nivelele trei şi patru ale comunicării.

Fără o comunicare profundă, soţul şi soţia îşi vor căuta în afara familiei pe cineva care să le întâmpine această nevoie. Când se întâmplă asta, femeia îşi va găsi o altă prietenă cu care să împărtăşească ceea ce simte. Un bărbat va încerca să-şi reprime această nevoie găsindu-şi o altă ocupaţie sau închizân-du-se tot mai mult în munca sa. Cel mai nedorit scenariu ar fi să intervină o altă legătură, sau să fie golul mascat de alcool, droguri, perversiuni sexuale sau indiferenţă. Dumnezeu ne-a creat cu această nevoie de a ne împărtăşi în mod deschis sufletele, gândurile şi emoţiile. El a avut în plan ca partenerul tău de viaţă să fie persoana ideală care să întâmpine această nevoie.

COMUNICAREA EFICIENTĂ

„…preaiubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie” (Iacov 1:19). Comunicarea este eficientă când ai libertatea de a te exprima. Fiecare are nevoie să găsească siguranţă şi confort în comunicare. Ai nevoie să ştii că nu vei fi marginalizat, criticat sau condamnat pentru părerile tale. Cel care comunică bine este o persoană care ştie bine să asculte.

Nu întrerupe, nu face zgomot şi nu folosi gesturi care să spună „nu mă interesează ce aud”. Este important ca partenerul tău să creadă că tu vrei să asculţi ceea ce are de spus. Învaţă să-i cinsteşti şi să-i respecţi părerea, chiar dacă nu eşti de acord cu ea. Comunicarea este eficientă când există un simţ al înţelegerii. Primul pas este acordarea atenţiei. Încetează-ţi lucrul şi acordă conversaţiei prioritate.

Nevestelor, nu-i vorbiţi soţului despre nota patru primită de copil în carnet în ultimele două minute ale unui meci. Bărbaţilor, nu-i reproşaţi factura telefonică soţiei când ea este ocupată cu pregătirea cinei. Reţineţi o regulă care este vitală în comunicare: nu căuta să faci conversaţie la nivelul patru când sunteţi cu adevărat obosiţi.

S-ar putea să ai nevoie să te odihneşti pentru a putea acorda conversaţiei atenţia pe care o cere. Priveşte-ţi tovarăşul tău de viaţă drept în ochi când vorbeşti cu el. Dacă tu eşti cel care ascultă, pleacă-ţi într-un fel capul sau fă cel puţin un gest ca sa ştie celălalt că îi absorbi cuvintele, învaţă să fii la unison cu partenerul tău. Nu întotdeauna ţi se cere să rezolvi o problemă. Uneori cel mai bun lucru este să stai şi să asculţi.

Gândeşte-te că Dumnezeu te-a creat cu o gură şi două urechi. Comunicarea este eficientă când lipseşte ideea că unul câştigă, altul pierde. Oamenii egocentrici sunt satisfăcuţi când îşi impun punctul de vedere şi câştigă în argumentare. Cele mai multe dintre conversaţii sunt pline de idei şi raţionamente. Nu e vorba de ce e corect şi ce e greşit. E vorba despre o diferenţă de opinie – o diferenţă de perspectivă. Tu eşti una cu soţul sau soţia ta; nu poate fi vorba de cine câştigă sau cine pierde în confruntare.

Dacă vrei să găseşti o soluţie, trebuie să respecţi părerea celuilalt. Urmăriţi amândoi călăuzirea lui Dumnezeu şi căutaţi să ajungeţi la un punct de înţelegere. Comunicarea este eficientă în absenţa tensiunilor. Câteodată e bine să întrerupi o discuţie până ce lucrurile se mai calmează. Dacă ridici tonul, nu faci decât să iasă scântei, în locul resentimentelor şi al amorului rănit, lasă să lucreze dragostea şi iertarea.

Comunicarea este eficientă când ai o relaţie sigură şi sănătoasă. Străduieşte-te să ajungi în punctul în care să-ţi poţi împărtăşi liber sentimentele cu celălalt. O regulă valabilă pentru toate cele patru nivele ale comunicării este ca înainte să te rogi, să te gândeşti şi să-ţi pui întrebarea: „Ce ar face Isus în această situaţie?”

Teme de casă:

1. Cât timp crezi că ar fi necesar pentru a zidi o căsnicie sănătoasă: o zi, o săptămână, pentru ce scop?
2. Ce am învăţat despre cum se dezvoltă comunicarea?
3. Ce subiecte necesită timp pentru a le lămuri? Cu care suntem de acord?
4. Când ne-am împărtăşit cel mai bine în mod deschis sentimentele?
5. Care sunt practicile incorecte pe care fiecare le foloseşte şi-care nasc tensiuni în cadrul relaţiei?
6. Când sunt cel mai bun ascultător?
7. Când s-a întâmplat ca partenerul tău să asculte sentimentele tale mai mult decât cuvintele tale?
8. Care lucruri privitoare la partener le accepţi cel mai greu fără a le judeca?
9. Există momente când te simţi respins ca persoană dacă ideile tale nu sunt acceptate?
10. Care sunt scopurile tale în a-ţi perfecţiona comunicarea?

Caramizile Casniciei (1) Legamintul

de Scott  si Cheri Scheer

Legământul

Veţi trăi împreună sfânta taină a căsniciei? Vă veţi iubi, vă veţi consola, vă veţi respecta şi vă veţi cinsti şi veţi fi alături la bine şi la rău, în boală şi în sănătate; şi, renunţând la orice altceva, vă veţi păstraunul pentru celălalt atât cât veţi trăi? Dacă asta doriţi, răspundeţi: „Da.”

Ce se întâmplă cu „da”-urile? Trăim într-o societate în care auzim mereu „nu vreau”, „nu pot”, „nu fac”. Să ne amintim de vremurile când cuvântul omului era luat drept zălogul lui. Când o persoană spune: „Voi face”, sau „vreau”, nu înseamnă că spune „se poate”, „aş putea”, „poate”, „cine ştie!” înseamnă că va îndeplini cu siguranţă ce a spus, fără nici o urmă de îndoială. „Da”-ul acesta rostit la cununie este cel mai mare dintre toate da-urile. El înseamnă că orice voi face, voi face întotdeauna pentru tine. Te-ai gândit vreodată la acest lucru? „Pentru totdeauna” este un timp luuuuunnnnnngggg! S-ar putea să fie vorba despre cincizeci sau şaizeci de ani în care să ai de foarte multe ori ocazia sau să fii provocat să regreţi că ai spus acel „da”. Dar esenţialul este că ai făcut-o; ai rostit „da”-ul şi ai avut probabil mulţi martori. Domnişorul, domnişoara de onoare, precum şi toţi invitaţii te-au auzit spunând „da”. Mai mult decât ei, te-a auzit Dumnezeu când ai spus „Da!” Este important să înţelegem că o căsătorie este un legământ, nu un contract. Un contract este o înţelegere între părţi, care are la bază anumite condiţii şi clauze, şi care poate fi anulat prin consimţământ mutual, dacă aceste condiţii sau clauze nu au fost respectate. Un contract are răspundere limitată şi are ca fundament lipsa de încredere. Un legământ are obligaţii şi răspunderi nelimitate şi se fundamentează în totalitate pe încredere. Termenul „legământ” îşi are originea în Biblie şi are întotdeauna sensul de înţelegere permanentă. Legămintele lui Dumnezeu cu omul nu conţin părţi neclare sau clauze omise.

Căsătoria este cel mai sfânt dintre toate legămintele omeneşti. Dacă există vreun „da” care nu ar trebui rostit cu uşurinţă, acela este „da”-ul de la căsătorie. Familia şi naţiunea plătesc un preţ extraordinar pentru desconsideraţia manifestată faţă de cel mai sfânt legământ. O dată cu ruperea legământului pecetluit prin acest mic cuvânt „Da” au fost îndurerate multe inimi. Nu aceasta a fost intenţia lui Dumnezeu cu privire la căsătorie. El a oferit un plan mai bun, o cale mai bună. Biblia însăşi este împărţită în două părţi: Vechiul Legământ şi Noul Legământ. Vechiul Legământ sau Vechiul Testament sunt relatarea a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru copiii lui Israel, precum şi legămintele făcute cu aceşti oameni înainte de naşterea lui Cristos. „Dar cu tine fac un legământ; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevastă-ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine… Fac un legământ cu voi că nici o făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nu va mai veni potop ca să pustiască pământul. Şi Dumnezeu a zis: „Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi şi între toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci: curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ” (Geneza 6:18, 9:11-13). în relatarea Genezei, aflăm că Dumnezeu a încheiat un legământ cu Noe, un om neprihănit. Noe a fost cruţat când pământul a fost distrus de potop, pentru că era un om după voia lui Dumnezeu. A fost un om al legământului, făuritor şi păstrător al legământului. Dumnezeu face cu Noe un legământ prin care îi promite că el şi familia lui vor fi salvaţi, dar şi că nu va mai nimici niciodată pământul prin potop. Iar această promisiune făcută era un legământ valabil pentru toate generaţiile viitoare. Şi pentru aceasta s-a dat un semn, aşa cum s-a întâmplat cu cele mai multe legăminte făcute de Dumnezeu, un fel de simbol, act sau ritual care să rămână ca aducere aminte a legământului făcut, în cazul lui Noe, semnul a fost curcubeul care ne aminteşte şi astăzi de acel legământ. „Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţiei tale după tine. Acesta este legământul Meu pe care să-l păziţi între Mine şi voi şi sămânţa ta după tine; tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur… şi acesta să fie semnul legământului dintre Mine şi voi” (Geneza 17:7,10-11). în exemplul de mai sus, observăm că Dumnezeu încheie un legământ cu Avraam şi cu întregul popor al lui Israel. Dumnezeu îi oferă lui Avraam promisiunea unui pământ binecuvântat, precum şi belşug pentru el şi urmaşii săi. Dar în acest legământ se formulează o condiţie: copiii lui Israel trebuie să-I fie credincioşi şi dedicaţi lui Dumnezeu, precum şi să respecte tăierea împrejur. Sângele joacă un rol important în cele mai multe legăminte încheiate în Vechiul Testament. Sângele era viaţa; fără sânge nu exista viaţă. Putem vedea în întregul Vechi Testament că sângele legământului este o temă care se repetă. De obicei când se făcea un legământ, el era pecetluit prin sacrificarea unui animal. Preţul sângelui este expresia seriozităţii legământului. Cel care încheia un legământ trebuia să îşi pună mâinile pe capul animalului, ca un act de transfer. Acest gest însemna că cel care făcea legământul şi-ar fi dat viaţa pentru ca acest legământ să fie dus la îndeplinire. Practica aducerii cu regularitate a jertfelor în Vechiul Testament amintea poporului Israel de legămintele făcute cu Dumnezeu şi de seriozitatea lor. La tăierea împrejur, Dumnezeu a cerut pentru prima dată ca sângele cu care se pecetluia legământul să fie sânge omenesc. A fost ca un semn de aducere aminte pentru cei care au făcut legământul. Vechiul Legământ a luat sfârşit cu cea din urmă jertfă personală – jertfa lui Cristos care Şi-a dat viaţa Sa. Crucea a rămas până astăzi un simbol al sacrificiului şi al sângelui care a curs pentru mântuirea noastră. „Voi să slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele, şi voi îndepărta boala din mijlocul tău. Nu va fi în ţara ta nici femeie care să-şi lepede copilul, nici femeie stearpă. Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin” (Exodul 23:25-26). Cele mai multe dintre legăminte sunt condiţionale, în cazul acestui legământ, Dumnezeu le cere copiilor Săi să îi slujească. De ce n-ar vrea ei aşa ceva? Bună întrebare! Slujirea lui Dumnezeu aduce binecuvântarea belşugului, a sănătăţii, a urmaşilor şi a unei vieţi îndelungate. „Ionatan a făcut legământ cu David, pentru că-l iubea ca pe sufletul lui. A scos mantaua pe care o purta, ca s-o dea lui David; şi i-a dat hainele sale, chiar sabia, arcul şi încingătoarea lui” (1 Samuel 18:3-4). în legământul dintre Ionatan şi David are loc un schimb de lucruri. Ei îşi schimbă mantalele (care erau un semn al poziţiei lor de autoritate şi în acelaşi timp simboluri ale bogăţiei lor)., săbiile şi arcurile (semn al protecţiei)., cingătorile (expresia vulnerabilităţii sau a deschiderii unuia faţă de celălalt, precum şi a dedicării faţă de urmaşi). Esenţialul era „ce-i al meu e şi al tău, am să te apăr pe tine şi pe copiii tăi”. „Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia, acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ! Nu ne-a dat unul singur Dumnezeu suflarea de viaţă şi ne-a păstrat-o? Şi ce cere acel Unul singur? Sămânţă dumnezeiască!” (Maleahi 2:14,15).

Căsătoria este un legământ. Este cel mai sfânt legământ. Putem extrage multe învăţături din citatele şi exemplele pe care le-am dat. Însă, pentru a le face să fie eficiente în vieţile noastre, trebuie să luăm hotărârea de a ne supune Cuvântului lui Dumnezeu mai mult decât propriilor noastre emoţii şi dorinţe sau obiceiurilor acceptate de lumea din jurul nostru.

Legământul de căsătorie este un legământ pe viaţă. Cristos ne-a spus că în cer nu vom mai fi căsătoriţi. Angajamentul pe care îl facem se referă la viaţa noastră de aici, de pe pământ. Planul pe care Dumnezeu l-a avut în vedere şi care era perfect a fost ca aici să nu existe divorţ. Isus afirmă că divorţul a fost îngăduit din pricina împietririi inimilor, în divorţ, de cele mai multe ori, unul dintre soţi alege să nu ierte. Nu chiar întotdeauna se întâmplă astfel, dar aşa este în majoritatea cazurilor. Dumnezeu ne cere să ne iertăm unii pe alţii, pentru ca şi noi să fim iertaţi de El. Chiar şi în cazul adulterului, cel mai bun lucru ar fi să ierţi şi să cauţi să depăşeşti o astfel de situaţie. Harul lui Dumnezeu este suficient de mare pentru a-ţi acoperi toate lipsurile şi a-ţi vindeca toate rănile. El îţi poate reda forţa ca „să alergi mai departe în cursă”.

Legământul căsătoriei este valabil de-a lungul generaţiilor. În ultimele decenii, cel mai important factor de distrugere a societăţii a fost divorţul. El este una dintre cele mai teribile cauze care distruge familie după familie. De obicei, copiii sunt afectaţi mai mult decât părinţii lor. Divorţul poate aduce blestemul peste generaţiile ce vor urma şi numai puterea salvatoare a Domnului Isus îl poate schimba. Pe de altă parte, un cuplu în care cei doi rămân credincioşi legământului făcut, poate aduce numai binecuvântări peste urmaşii săi, din neam în neam.

Legământul căsătoriei cuprinde totul. Legământul căsătoriei presupune să renunţi la drepturile tale. Când spui „Da”, ar trebui să însemne „Îţi dau tot ce am eu. Îţi dau trupul meu, banii mei, bunurile mele, visurile mele; am să te apăr, chiar dacă ar trebui să-mi dau viaţa pentru tine. Am să fiu sincer cu tine şi voi fi fără ascunzişuri faţă de tine în orice privinţă”.

Legământul căsătoriei este sub semnul sângelui. Dintre toate vieţuitoarele, femeia este singura fiinţă care are himen. Dacă o femeie rămâne fecioară până la căsătorie, exceptând cazurile când vreo traumă îi afectează himenul, ea va sângera în timpul consumării actului de unire cu soţul ei. Iată un alt motiv care relevă importanţa principiului abstinenţei. La facerea femeii, Dumnezeu a fost foarte minuţios. Raporturile sexuale sunt îngăduite numai în cadrul căsătoriei. Acest act trebuie să fie pecetea celui mai preţios dintre legăminte. După angajamentul afectiv al inimii, urmează angajamentul verbal, iar apoi sigiliul fizic prin păşirea în relaţia sexuală. Nu uita că pentru Dumnezeu căsătoria este deosebit de importantă şi se află sub semnul sângelui Său. Dacă nu ai fost virgină când te-ai căsătorit, trebuie să-I mărturiseşti aceasta lui Dumnezeu şi să primeşti iertarea Lui. Dumnezeu este un restaurator. El poate reda candoarea, inocenţa şi sfinţenia căsătoriei tale.

Tradiţiile ceremoniei de nuntă. Cele mai multe obiceiuri de nuntă îşi au rădăcinile în legământ. Cu toate acestea, multe cupluri nu înţeleg adevărata semnificaţie a celor mai multe dintre ritualuri.

ChristopherMaxwell.com

Locul familiilor celor doi. Este reprezentativ ca, în orice legământ, fiecare familie, clan sau trib să îşi dea aprobarea şi să-i sprijine pe membrii familiei care păşesc într-o astfel de unire.

Mirele intră primul în sală. Mirele este iniţiatorul. El ar trebui să fie primul care să ceară tatălui mâna fetei. El este cel care trebuie să-i facă propunerea fetei. El intră primul pentru a-şi aştepta şi primi mireasa, tot aşa cum Cristos îşi aşteaptă în ceruri mireasa Sa, biserica.

Tatăl îşi conduce fata. Acest gest semnifică acordul pe care şi-l dă tatăl pentru legământul dintre cei doi. El mai simbolizează transferul autorităţii şi responsabilităţii asupra fetei, de la el, ca tată, la soţul ei. În acelaşi fel, tatăl mirelui poate să-şi prezinte fiul miresei. El dovedeşte astfel că şi-a educat copilul în aşa fel încât să fie un om de cuvânt, învăţându-l răspunderile care-i revin ca soţ. Procedând astfel, amândoi părinţii pecetluiesc legământul pentru binele familiilor lor.

Rochia albă de mireasă. Folosirea albului simbolizează puritatea şi sfinţenia legământului căsătoriei. Cei mai mulţi oameni consideră că albul este reprezentativ pentru virginitatea miresei. Este un gând frumos şi poate fi adevărat – dar curăţia legământului este adevărata intenţie a ţinutei albe.

Strângerea mâinii drepte a celuilalt. Strângerea mâinii drepte este de obicei semnul încheierii acordului sau legământului. Mâna dreaptă a fost din cele mai vechi timpuri mâna cu care se ţinea sabia, întinderea mâinii drepte simboliza pacea şi securitatea. Ideea era că atunci când mâna care ţinea sabia era ocupată pentru a încheia un acord de pace, ea nu mai putea fi folosită pentru a începe un atac sau o ofensă.

Inelele de nuntă. Cele mai multe dintre legămimtele” Vechiului Testament au un fel de semn de aducere aminte – curcubeul, un altar etc. Verigheta este semnul de aducere aminte a legământului făcut. Ea reprezintă pentru ceilalţi un semn că această persoană a fost cerută de altă persoană şi-i aparţine acesteia.

Purtarea vălului. Aceasta arată exclusivitatea relaţiei. Ea se păstrează numai pentru privirea lui.

Declararea soţului şi a soţiei. Este anunţul către toţi martorii că cei doi au fost dăruiţi unul altuia şi legământul a fost încheiat. Ceilalţi trebuie de-acum să stea deoparte.

Semnarea în cartea oaspeţilor. Este un gest pe care îl fac cei care au fost martori la legământul celor doi. Martorii au rolul de a ajuta ca legământul să fie ţinut, faţă de oricine ar încerca să intervină sau să-i despartă pe cei doi. Când invitaţii semnează în cartea oaspeţilor, ei spun de fapt: „Da, am văzut, ei au încheiat un legământ. Nu te amesteca”.

Împărţirea unul altuia din tort. Termenul evreiesc pentru legământ însemna de fapt a dărui hrană, împărtăşirea hranei simbolizează dăruirea bunurilor fiecare celuilalt. Ea mai înseamnă că fiecare primeşte lucruri bune. Să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru revelaţia Sa cu privire la legământ. Primii noştri ani de căsnicie au fost presăraţi cu probleme financiare, mutări dese, schimbări de locuri de muncă, atitudini egoiste şi copii. Am experimentat provocările unor momente tensionate când părea mult mai uşor să evităm conflictul şi să ne despărţim. Numai mila lui Dumnezeu şi legământul pe care l-am făcut ne-au ajutat să rămânem împreună. Cuvântul „D” n-a fost îngăduit în vocabularul nostru. Şi ne-am decis să înfruntăm împreună toate provocările! Nu ne-am hotărât de la o zi la alta sau de la un conflict la altul dacă să mai stăm sau nu împreună. Această decizie am luat-o la 14 august 1971, atunci când înaintea lui Dumnezeu şi a unei biserici pline de martori am spus „Da”.

Urmeaza Partea 2 – Scopul lui Dumnezeu in casnicie

Rolul soţului şi al soţiei

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari