Florin Barbu apeleaza la CEDO: Am inteles ca avem sanse 70% sa castigam procesul

Florin Barbu

Acum un an, fara nici o speranta am intrat in greva foamei in fața Parlamentului European de la Bruxelles. Mi s-a spus ca copiii mei vor fi dati in adoptie si vor urma procedurile. Lacrimile si durerea lui Andy si Diana m-au adus in ultimul prag al disperarii. Dupa 3 zile am oprit greva foamei deoarece primisem promisiuni ca se va rezolva tocmai de la un europarlamentar englez insa lucrurile nu au stat asa si in vara am intrat din nou in greva foamei la CEDO.

Ma bucur pentru doamna Camelia Smicala ca s-a format o comisie parlamentara care lupta sa aduca copiii ei inapoi in Romania. Probabil noii parlamentari isi fac datoria fata de cetateni lor. Copiii mei traiesc cu speranta ca intr-o zi se vor trezi din nou in bratele iubitoare ale familiei si vor trai copilaria pe care o merita orice copil. Cu sufletul indurerat continui sa sper ca va fi bine. 

Aplicatiile CEDO sunt gata. Dupa depunerea dosarului la CEDO in jur de 30 de zile vom primi raspuns daca se accepta si daca va fi un nou proces. Am inteles ca avem sanse 70% sa castigam la CEDO. Multumesc domnului avocat Adrian Amuza pentru profesionalism, doamnei Ana Maria Nedelcu pentru toata munca depusa si tuturor celor care s-au implicat sufleteste sau practic in salvarea Dianei si a lui Andy.

Azi, 27 februarie – Am trimis cele 3 aplicatii la CEDO la inceputul acestei saptamani prin DHL -toate documentele au cantarit 15 kg. Am primit confirmarea de primire. In 30 de zile voi fi instiintat daca se accepta dosarul si daca va fi un nou proces,pana atunci sa ne rugam la bunul Dumnezeu pentru sufletele tuturor copiilor care sunt in situatii asemanatoare. Doamne Ajută

Florin Barbu

Citeste-

 

Diana and Andy Racolta Barbu

Diana and Andy Racolta Barbu

 

Reclame

Perspective noi ale C.E.D.O. pentru noțiunea de viață familială („family life”) în cadrul relațiilor între persoane de același sex. Prematuritatea față de considerentele unor cauze C.E.D.O. în raport cu atitudinea societății în România (I)

cedo-european-court

Precizăm că această recunoaștere a unei vieți familiale este foarte importantă, fiindcă ar constitui un fundament și un argument originar, pe termen mediu, pentru recunoașterea și reglementarea Căsătoriilor/Parteneriatelor civile monosexuale încheiate în străinătate, și, în final, pe termen lung, a căsătoriei între persoane de același sex în dreptul românesc. Practic, art. 277 din Codul Civil, care interzice aplicarea în România a căsătoriilor/parteneriatelor civile contractate în străinătate, nu și-ar mai avea rațiunea de a exista.

Recenta viziune în jurisprudența C.E.D.O.[1], privind noțiunea de „family life” recunoscută cuplurilor monosexuale, diametral opusă jurisprudenței clasice a Curții de la Strasbourg, ridică problema aplicabilității și dacă astfel de considerente ale unor decizii CEDO ar fi temei juridic pentru neconstituționalitatea unor articole din legea română (recte art. 277 Cod Civil).

Precizăm că vom analiza aici incidența dreptului izvorât din C.E.D.O. în raport cu art. 277 din Codul Civil[2], urmând ca incidența dreptului comunitar față de articolul național referit să o facem într-un demers viitor.

Încă de la început atenționăm că prezenta nu se referă și nu contestă dreptul la viață privată și ocrotirea sa față de cuplurile de același sex; acestea au aceleași drepturi de începere și dezvoltare a unei relații, la fel ca și orice altă relație heterosexuală și există garantate toate drepturile privind intimitatea sau întreținerea oricăror raporturi sexuale, întocmai ca și în cadrul cuplurilor heterosexuale. Ceea ce considerăm ca prematură aici, este posibilitatea recunoașterii la nivel juridic, de către statul român, a existenței unei vieți familiale pentru relațiile monosexuale, în urma recentei modificări în practica CEDO, de la simpla recunoaștere doar a dreptului la viață privată la recunoașterea vieții de familie („Court’s case-law has only accepted that the emotional and sexual relationship of a same-sex couple constitutes ‘private life’ but has not found that it constitutes ‘family life’”Schalk și Kopf c. Austria, § 92).

Precizăm că această recunoaștere a unei vieți familiale este foarte importantă, fiindcă ar constitui un fundament și un argument originar, pe termen mediu, pentru recunoașterea și reglementarea Căsătoriilor/Parteneriatelor civile monosexuale încheiate în străinătate, și, în final, pe termen lung, a căsătoriei între persoane de același sex în dreptul românesc. Practic, art. 277 din Codul Civil, care interzice aplicarea în România a căsătoriilor/parteneriatelor civile contractate în străinătate, nu și-ar mai avea rațiunea de a exista. Astfel, dacă art. 277 ar fi găsit neconstituțional și, drept consecință, înlăturat, s-ar ajunge la recunoașterea implicită de către statul român a căsătoriilor/parteneriatelor civile între persoane de acelaşi sex din străinătate, ajungându-se astfel, la eludarea art. 259 alin. 1 din Codul Civil, ce prevede căsătoria doar între un bărbat și o femeie.

Observăm astfel că, problema este de mare actualitate, în contextul dezbaterii prezente la Curtea Constituțională, în dosarul nr.78D/2016, a excepției de neconstituționalitate invocată la Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr.17411/302/2015. Această excepție a reclamanților ridică problema conformității articolului 277 Cod Civil cu art. 26 din Constituție, referitor la protecția vieții familiale.

Vom sesiza aici că, raportat la considerentele C.E.D.O., situația statului român nu corespunde condițiilor necesare aplicării jurisprudenței evolutive constatate în cauză Schalk si Kopf c. Austria și reiterate în Oliary și alții c. Italia; deci, pentru situația României încă sunt aplicabile concluziile și situația din 2001 din cauza Mata Estevez c. Spania [3], conform celor statuate expres și stabilite de CEDO în acea jurisprudență.

 

Considerente CEDO relevante pentru cazul românesc:

1. „The Court notes that since 2001, when the decision in Mata Estevez was given, a rapid evolution of social attitudes towards same-sex couples has taken place in many member States. Since then, a considerable number of member States have afforded legal recognition to same-sex couples (Schalk and Kopf,93). Deci, Curtea Europeană a Drepturilor Omului își motivează în primul rând decizia în cauza Schalk și Kopf c. Austria, plecând de la evoluția atitudinilor societății față de cuplurile de același sex din multe State membre („evolution of social attitudes… în many member States”). Prin urmare, numai o evoluție de atitudine a societății (ce o vom caracteriza mai jos) ar justifica reîncadrarea relațiilor între persoanele de același sex, deci ar trebui să existe această evoluție și în România pentru a se ajunge la eventuale concluzii similare, favorabile acceptării unei vieţi familiale cuplurilor de acelaşi sex. Evident, această „evoluție” întârzie să apară, în societatea românească. O a doua concluzie: Curtea Europeană vorbește despre „în multe State membre”(in many member States), însă nu precizează nimic asupra statelor în care „evoluția atitudinilor” nu a avut încă loc; de fapt, Curtea de la Strasbourg nu a apucat încă să se pronunțe pe o asemenea ipoteză, deci nu rămâne decât situația certificată în jurisprudență de la nivelul anului 2001 (în cauza Mata Estevez c. Spania), față de aceste state membre ce nu se înscriu în noua ipoteză, recte situația României.

CONTINUARE – http://www.culturavietii.ro/2017/02/16/perspective-noi-ale-c-e-d-o-pentru-notiunea-de-viata-familiala-family-life-in-cadrul-relatiilor-intre-persoane-de-acelasi-sex-prematuritatea-fata-de-considerentele-unor-cauze-c-e/

ULTIMA ORĂ. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) dă o lovitură industriei surogației

cedo-foto-cedo-official-website

Fabricarea de copii cu ajutorul clinicilor de reproducere asistată, prin exploatarea unor femei din țări sărace (mamele purtătoare) în folosul cuplurilor de homosexuali este una din urmările inevitabile ale instituirii așa-zisei „căsătorii între persoane de același sex” care dă naștere unei „vieți de familie” și pretențiilor la copii pe care cei în cauză nu îi pot avea, nu din motive patologice, ci pur biologice.

ULTIMA ORĂ. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis astăzi că acțiunea autorităților italiene de a retrage custodia unui copil de la cuplul care achiziționase copilul prin intermediul unei clinici reproductive pentru prețul de 45.000 de euro a fost legitimă, din punctul de vedere al „drepturilor omului”. Cuplul în cauză nu era înrudit biologic cu copilul, care fusese purtat și născut de o mamă surogat.

De asemenea, Curtea stabilește că timpul petrecut de copil cu „părinții” contractanți (câteva săptămâni) nu poate fi inclus în sfera noțiunii de „viață de familie” așa cum o definește Convenția Drepturilor Omului.

Astfel, CEDO corectează una din cele mai grave erori judiciare ale sale, răsturnând o decizie anterioară în aceeași cauză.

Decizia de azi este definitivă și dă o lovitură industriei surogației, care a luat amploare și care, contrar celor pe care le-au pretins susținătorii surogației „altruiste”, s-a ajuns să deservească în majoritate cupluri heterosexuale fără probleme de fertilitate precum și cupluri de homosexuali care încearcă de câțiva ani să își creeze, cu ajutorul instanțelor, un „drept la a avea copii”. Fabricarea de copii cu ajutorul clinicilor de reproducere asistată, prin exploatarea unor femei din țări sărace (mamele purtătoare) în folosul cuplurilor de homosexuali este una din urmările inevitabile ale instituirii așa-zisei „căsătorii între persoane de același sex” care dă naștere unei „vieți de familie” și pretențiilor la copii pe care cei în cauză nu îi pot avea, nu din motive patologice, ci pur biologice.

Reamintim că în conformitate cu dreptul internațional nu există un „drept la a avea copii” al adulților, ci doar un „drept al copilului la o familie”.

http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-170359

Germania, în fața CEDO pentru decăderea din drepturi a unor părinți care fac homeschooling

cedo

În cauza Wunderlich c. Germania (nr. 18925/15), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) va judeca decăderea din drepturi, de către statul german, a unor părinți care au optat pentru instruirea copiilor lor în așa-numita „educație acasă” (homeschooling), interzisă în Germania.

La fel ca Turcia, Germania este una din foarte puținele țări europene care interzic complet educarea acasă. Această interdicție a fost acceptată anterior de CEDO (cauza Konrad c. Germania, nr. 35504/03, cauză adusă în fața Curții de o familie creștină. Curtea a dat atunci o interpretare foarte etatistă a dreptului la educație, decizând că prohibiția este justificată „de interesul general al societății în evitarea apariției unor societăți paralele bazate pe convingeri filosofice separate și pe importanța integrării minorităților în societate.

familia-wunderlich-foto-hslda

Familia Wunderlich FOTO HSLDA 

 

Faptele din cauza curentă sunt mai acute însă decât cele din cauza Konrad, întrucât aici copiii au fost scoși fizic de sub custodia părinților naturali. Dirk și Petra Wunderlich, după ce au trăit în mai multe țări europene, s-au întors în Germania și, cunoscând că aici homeschooling-ul este interzis în baza unei legi din 1918, au solicitat o audiență la autoritatra școlară pentru a obține o dispensă. Biroul pentru Asistență Socială, Protecția Tinerilor și Ajutorarea Familiilor (Jugendamt) a refuzat cererea și a deferit părinții justiției pentru „punerea în pericol a copiilor”. Autoritățile germane, temându-se că familia va „fugi” în Franța, unde ducația acasă este permisă, au intervenit în data de 29 august 2013 cu mai mult de 30 de polițiști și lucrători ai serviciilor sociale, luând copiii cu forța și dându-i în plasament.

Părinții și-au redobândit drepturile după o lungă și dificilă procedură care a durat peste 3 ani, la capătul căreia s-a demonstrat că copiii nu numai că nu fuseseră „în pericol” deloc, dar fuseseră educație temeinic și echilibrat.

La 14 aprilie 2015, familia a reclamat cauza la CEDO, cu o plângere pentru violarea vieții private și de familie (art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului) ca și a dreptului părinților de a-și educa copiii în conformitate cu convingerile lor religioase și filosofice (art. 2 al primului Protocol adițional la Convenție).

Afla mai mult aici – http://www.culturavietii.ro/2017/01/11/germania-cedo-decaderea-din-drepturi-parinti-homeschooling/

Nu poate sa existe o impunere din partea CEDO a „căsătoriei” homosexuale

CEDO European Court of Human Rights

Din 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, datorită divergenței crescânde dintre țările europene (nu țările UE, a nu se confunda), a specificat absența oricărui drept la „căsătorie” între persoane de același sex sub Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În cazul de referință Hämäläinen c. Finlandei, CEDO a hotărât foarte clar, în iulie 2014, că nici articolul 8, care protejează viața de familie, nici articolul 12, care garantează dreptul la căsătorie, nu pot fi înțelese „ca impunând o obligație asupra statelor contractante de a acorda cuplurilor homosexuale acces la căsătorie”. Curtea a clarificat că dreptul la căsătorie și întemeierea unei familii „consacră conceptul tradițional al căsătoriei ca fiind între un bărbat și o femeie”.

În concluzie nu poate existe o impunere din partea CEDO a „căsătoriei” homosexuale.

SURSA –Coaliţia pentru Familie

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari