Marius Livanu – Dupa … (30 August, 2015)

Marius Livanu

Faptele Apostolilor 13:36

6 Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit*, a fost îngropat lângă părinţii săi şi a văzut putrezirea.

In viata, intotdeauna exista un „dupa”, la care oamenii se gandesc mai putin, pentru ca traim intr-o societate care se gandeste la aici si la acum. Aici si cat mai repede. O societate care nu se gandeste la repercursiunile deciziilor, la consecintele actiunilor noastre, care nu se gandeste la rezultatul a tot ceea ce facem noi. Pentru ca tot ceea ce facem noi ramane. Exista un „dupa” si la acest „dupa” as vrea sa ne gandim in aceasta zi, pentru ca istoria este un curs al evenimentelor care se succed unul dupa altul. Iar noi, in lumina acestor evenimente, ne vom trezi in fata cu un „dupa’, in care se vor aduna toate faptele noastre. Se vor aduna toate vorbele noastre. Se vor ingramadi acolo toate cuvintele noastre, toate gandurile noastre, toate ideile noastre, tot ce am trait noi. Intr-o zi, exista un „dupa”, in care toate vor fi aduse inaintea lui Dumnezeu. Ce ai vrea ca in ziua aceea, la acel mare „dupa”, sa se spuna despre tine?

Aici, vedem istoria unui om care a trait, care a murit, ca si imparatii mor, si bogatii mor, si artistii mor si tot ce vreti voi. Toti mor. Dar, exista acest „dupa”. Dupa ce a murit, a ramas ceva din David. A ramas din slujirea lui. S-a spus ceva despre el. Daca vreti, acest verset ar putea fi un epitaf care ar putea fi pus pe mormantul lui David. Sa se scrie ceva de tine intr-o fraza, intr-o propozitie.. Si David, dupa ce a slujit lui Dumnezeu, celor din vremea lui, dupa planul lui Dumnezeu, a murit si a fost ingropat si a vazut putrezirea.

Ce ai vrea sa se scrie despre tine? ….

Biserica Penticostală Română Betania, Chicago (30.08.2015). Predici pentru vremuri grele – http://www.fiti-oameni.ro

VIDEO by Fiti Oameni

Marius Livanu – Cel ce sta sub ocrotirea

1. Cel ce stă sub ocrotirea, celui Prea Ȋnalt de sus
Şi se odihneşte-n umbra Celui tare, de nespus |
Zice pururi despre Domnul: „El e cetăţuia mea,
Dumnezeul meu în care mă încred şi voi scăpa.”
R: /: Mii să cadă lângă tine zeci de mii la dreapta ta,
Nu te teme căci de tine nu se va apropia
Doar vei sta şi cât privi-vei împrejur cu ochii tăi
Vei vedea nenorocirea şi răsplata celor răi. :/
2. Nu te teme nici de groaza din a nopţii negre vremi
Şi nici de săgeata zilei, tu nicicând să nu te temi|
Căci la îngerii puternici, Dumnezeu va poruncii
Şi a tale căi în toate, pururi ei te vor păzi.
Biserica Penticostală Română Betania, Chicago (30.08.2015).
Predici pentru vremuri grele – http://www.fiti-oameni.ro

Marius Livanu – Tatal nostru

1. Tatăl nostru cel ceresc
Ce în slavă-mpărăţeşti
Tatăl nostru, Dumnezeu
Azi la Tine vin şi eu
Sfânt e numele Tău

2. Vie-mpărăţia Ta
Astăzi în inima mea
Facă-se doar voia Ta
În toată viaţa mea
Sfânt e numele Tău

3. Pâinea noastră să ne-o dai
Astăzi să putem trăi
Iar pentru eternul rai
Pâinea vieţii ne-o hrăni
Sfânt e numele Tău

4. Iartă-mi Tu păcatul greu
Iartă Tu greşeala mea
Tot aşa cum iert şi eu
Tot aşa cum voi ierta
Sfânt e numele Tău

5. Ţine-ne sub scutul Tău
Şi-n ispite nu ne du
Ci ne scapă de cel rău
Şi ne-ajută Doamne Tu
Sfânt e numele Tău

6. Este-a Ta împărăţia
Slava, cinstea şi puterea
Laudă-n cer şi pe pământ
Tată, Fiu şi Duh preasfânt
Sfânt e numele Tău

Biserica Penticostală Română Betania, Chicago (30.08.2015).
Predici pentru vremuri grele – http://www.fiti-oameni.ro

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari