Carte online – Cum poate un om sa fie nascut din nou?

Ascuns sub învelitoarea întunericului, un om s-a apropiat de Isus cu prudenţă. Nicodim, un învăţător al Iudeilor, a aşteptat pînă s-a înnoptat, pentru că avea o întrebare la care îi trebuia răspuns, o întrebare pe care nu a dorit s-o audă nimeni altul. Până atunci stînd în umbră, Nicodim urmărea pe Isus făcînd minuni una după alta. El ştia că nimeni nu putea face aceste lucruri dacă Dumnezeu nu era cu el. Dar acum, în sfîrşit, Isus era singur. Acum era timpul potrivit să pună această întrebare. “Învăţătorule,”a început Nicodim. “Ştim că eşti un Învăţător, venit dela Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe cari le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.”

Şi Isus, pentru că era în stare s-o facă, a intrat direct la subiect. El a ştiut ce vrea Nicodim. “Dacă un om nu se naşte din nou” a răspuns Isus, “Nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Pe bună dreptate, la acest punct în discuţie, Nicodim a întrebat, “Dar ce vrei să spui, cum adică, ‘un om să se nască din nou’?” Aceasta este aceeaşi întrebare pe care oamenii au pus-o de-a lungul veacurilor, în ceea ce priveşte afirmaţia lui Isus din Ioan 3:3. Ce înseamnă să fii născut din nou?

Chuck Smith

View this document on Scribd

Reclame

SUPREMAŢIA DRAGOSTEI (10) Chuck Smith

Citeste

  1. Capitolul 1 aici – MODELUL LUI DUMNEZEU PENTRU BISERICÁ
  2. Capitolul 2 aici – CONDUCEREA BISERICII
  3. Capitolul 3 aici – ÎMPUTERNICIŢI DE DUHUL SFÂNT
  4. Capitolul 4 aici – ZIDIREA BISERICII DUPÁ MODELUL LUI DUMNEZEU
  5. Capitolul 5 aici – HAR PESTE HAR
  6. Capitolul 6 aici – PRIORITATEA CUVÂNTULUI
  7. Capitolul 7 aici – CENTRALITATEA LUI ISUS HRISTOS
  8. Capitolul 8 aici – RĂPIREA BISERICII
  9. Capitolul 9 aici – DACÁ AM ÎNCEPUT ÎN DUHUL

CAPITOLUL Zece din Cartea Calvary Chapel Distinctives:

SUPREMAŢIA DRAGOSTEI

„Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”
(Ioan 13:35)

Fără dragoste toate darurile şi manifestările pline de putere ale Duhului Sfânt sunt fără sens şi fără valoare. „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.” (1 Corinteni 13:1). Pavel spune că sunt unii credincioşi care pun mare accent pe vorbirea în limbi, şi privesc acest dar ca evidenţa primară a plinătăţii sau botezului cu Duhul Sfânt. Dar dacă aceşti credincioşi nu au dragoste, vorbirea în limbi nu este mai valoroasă decât zgomotul făcut de chimvale. Este doar o gălăgie. Nu este nici o evidenţă sau dovadă pentru ceva semnificativ. Poate fi considerat ca o evidenţă primară a prezenţei Duhului Sfânt, dar nu dovedeşte nimic dacă nu este dragoste. Este la fel ca zgomotul făcut de chimvale într-o fanfară. Este doar o gălăgie, şi nu o dovadă reală. Toată învăţătura noastră conservatoare şi înţelegerea corectă a Scripturii nu au nici o valoare fără dragoste. Poţi să înţelegi misterele mari, misterele Dumnezeirii, suveranitatea lui Dumnezeu, sau responsabilitatea omului, dar dacă nu ai dragoste, ele sunt fără valoare. Dacă stau în faţa oamenilor şi îi fac să vadă şi să creadă doar partea umană din mine, puritatea mea doctrinară nu mă ajută cu nimic. Totul este în zadar fără dragoste.

1 Ioan 4:20 Photo www.pinterest.com

Am ajuns la concluzia că este mai important să ai atitudinea corectă decât răspunsurile corecte. Dacă răspunsurile mele sunt greşite, Dumnezeu le poate schimba într-un moment prin revelaţia adevărului Lui. Dar deseori este nevoie de o viaţă întreagă pentru schimbarea atitudinii. E mai bine să avem o atitudine corectă şi răspunsuri greşite, decât răspunsuri corecte şi o atitudine greşită. Adu-ţi aminte de lucrul acesta data viitoare când eşti prins într-o ceartă cu privire la probleme doctrinare. Dorinţa supremă a lui Dumnezeu pentru noi este să experimentăm dragostea Lui şi apoi să împărtăşim această dragoste cu ceilalţi. Isus a spus: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.” (Ioan 13:34). Lucrul acesta nu este mic. Apoi El a spus: „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubitde Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui.” (Ioan 14:21). Ioan a spus: „Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?” (1 Ioan 4:20). Şi el întreabă: „Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?” (1 Ioan 3:17). Ioan vorbeşte destul de mult despre ţinerea poruncilor lui Dumnezeu în prima lui epistolă. Dar care este porunca pe care am auzit-o de la Domnul? Este să ne iubim unii pe alţii. În timp ce slujim un grup de credincioşi, fie că este un grup mic de studiu biblic sau o Biserică cu 10,000 de membri, trebuie să fim siguri că una din temele majore este dragostea. Acea dragoste care trebuie să fie demonstrată prin fapte, atitudini, şi viaţă în totalitatea ei. Pavel i-a reamintit lui Timotei: „Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.” (1 Timotei 4:12). Caută în mod constant să fii înţelegător şi plin de compasiune, văzândui pe oameni în şi prin compasiunea lui Isus Hristos.

Am ajuns la concluzia că secretul compasiunii este înţelegerea. Ezechiel a spus: „şi am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor, şapte zile.” (Ezechiel 3:15). Cred că lucrul acesta este important de făcut, cel puţin în mintea noastră. Pune-te în pantofii altora. Pune-te în situaţia lui. Şezi acolo unde şade şi el. Priveşte lucrurile din unghiul lui. De cele mai multe ori vedem lucrurile doar din unghiul nostru, dar încearcă să priveşti şi din perspectiva altora. Uneori avem oameni în jurul nostru care ne irită prin lipsa de maniere sau prin anumite manifestări care ne sunt dezgustătoare. L-am auzit odată pe Dr. James Dobson vorbind despre un coleg de şcoală pe care l-a urât, şi la rândul lui şi acest coleg l-a urât pe el. În toţi acei ani de şcoală nu se puteau suferi unul pe altul. Cu câţiva ani mai târziu, Dr. Dobson l-a întâlnit pe acest coleg de şcoală la o conferinţă, unde nu a putut să-l evite. Deci, a scris pe o bucată de hârtie lucrurile care l-au iritat şi pe care nu le-a suferit la acest coleg. Apoi, când l-a întâlnit i-a spus: „Ştii, trebuie să-ţi mărturisesc că în toţi acei ani de şcoală te-am urât, şi acestea sunt motivele.” D. Dobson a început să citească toate motivele pentru care el l-a urât pe colegul lui de şcoală. Fostul lui coleg a răspuns: „Ştii, că şi eu te-am urât, pentru aceleaşi motive.” Dr. Dobson a spus că s-a uitat din nou la motivele lui şi a înţeles că de fapt se uită în oglindă. Găsesc că lucrul acesta este foarte adevărat, şi în acelaşi timp amuzant. Acele trăsături de caracter care nu ne plac la noi, le dispreţuim în alţii. În general tolerăm aceste deficienţe la noi, dar când e vorba de alţii, nu putem să le suportăm. Ele ne irită şi ne fac să ne pierdem cumpătul. Înţelegerea este o componentă atât de importantă a compasiunii.

Mulţi ani de zile mi-am petrecut vacanţele conducând tabere de tineret. Este una din experienţele mele favorite în viaţă. Acele momente au fost cu adevărat glorioase pentru mine. Familia mea mă însoţea în aceste tabere în care se bucura de natura frumoasă. Kay obişnuia să spună: „Dar dragul meu, tu nu ai avut concediu.” Şi eu îi răspundeam: „O, da, am avut.” Dacă ai avut ocazia să conduci o tabără de tineret, cu siguranţă că ai avut experienţe cu acei copii iritabili care stau jos când le spui să stea în picioare, sau stau în picioare când le spui să stea jos. Dacă spui: „Nu aruncăm pietre în copaci. Coaja copacului poate fii găurită şi insectele pot pătrunde să distrugă copacul.” Dar vei prinde în mod constant copii care aruncă pietre în copaci. Ei sunt într-o rebeliune continuă. Am avut consilieri care au venit la mine şi mi-au spus: „Chuck, ori muţi acest copil la un alt consilier, ori nu ştiu ce am să-i fac. Nu mai pot să-l văd în faţa mea.” Răspunsul meu era: „Trimite-l la mine.” Cu siguranţă că ei apucau copiii de ceafă şi îi aduceau la mine spunându-mi: „Acesta este cel despre care ţi-am spus.” Aşezam acest copil pe un scaun şi îi aruncam unul din acele zâmbete ale mele, şi apoi îl întrebam, „Ce vrei să bei, cola, seven-up, suc de portocale, sau altceva? Mă duceam şi-i aduceam ceva de băut şi o bomboană preferată de el. În momentul când acest copil se aşază pe scaun este în rebeliune, gândindu-se că nu o să-mi spună nimic. Ca atare, încep prin a-i doborî sistemul de apărare. Încerc să dărâm acel perete pe care l-a ridicat şi încep să arăt interes pentru el.

Dialogul s-a desfăşurat cam aşa:

Photo credit www.growthology.org

„De unde eşti?”
„Black Canyon.”
„Unde este Black Canyon? Este de-a lungul râului Verde?”
„Da.”
„Minunat. Mergi la şcoală?”
„Da.”
„Bine. Spune-mi puţin despre familia ta. Unde este tatăl tău?”
„Nu am tată.”
„Oh, ce s-a întâmplat?”
„Nu ştiu. Nu am avut niciodată tată.”
Hmm, trebuie să fie greu pentru tine.”

În timp ce începi să sapi mai adânc, afli că mama lui lucrează într-u bar şi că are alt bărbat în fiecare noapte, şi că băiatul este lăsat să se descurce singur. Bărbaţii care vin la el acasă nu sunt prietenoşi cu el, şi el a învăţat că cel mai bun lucru este să nu stea în calea lor. Nici mama lui nu are interes pentru el. În timp ce lucrurile încep să fie scoase la suprafaţă, simţi că inima ti se topeşte de compasiune pentru acest copil, care nu are în viaţă nici o şansă. Viaţa lui este plină de resentimente şi ură pentru lumea în care trăieşte. A învăţat să ridice aceste ziduri în jurul lui. Nu are curajul să lase pe nimeni să se apropie de el prea mult. Trebuie să se protejeze. El este singurul care îşi poartă de grijă. Acum ai înţelegerea situaţiei, ştii de ce acest copil reacţionează în felul în care o face.

Apoi, m-am dus înapoi la consilier, am stat jos cu el şi i-am împărtăşit ce am aflat despre acest copil. Doream să-l ajut pe consilier să înţeleagă, ca apoi să aibă compasiune. Deseori sfătuiam pe consilieri să ţină aproape de ei astfel de copii, dându-le responsabilităţi, arătându-le multă atenţie, şi acordându-le multă încredere. Este uimitor să vezi ce schimbări radicale pot avea loc într-o săptămână atunci când araţi compasiune. Ca şi păstor, vei avea membri în Biserica ta despre care vei simţi la fel. Ai dori să faci cumva ca aceşti oameni să dispară. Dar ai nevoie de înţelegere. Încearcă să-i cunoşti. Încearcă să înţelegi unde este rana, ce anume-i irită. Dacă vei căuta să-i înţelegi, vei avea compasiune şi vei putea să-i slujeşti. Adevărul este că nu poţi să slujeşti pe nimeni fără compasiune. De câte ori citeşti în Scriptură: „Lui Isus i s-a făcut milă,” când a văzut nevoile oamenilor. El a înţeles nevoile. El nu avea nevoie ca cineva să-i spună despre nevoile lui sau ale ei pentru că El ştia ce este în inima fiecăruia. Şi aceasta pentru că El avea compasiune. Deci, caută să înţelegi oamenii.

Isus a spus ucenicilor Lui: „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.” (Ioan 15:16). Roada Duhului este dragostea. El te-a ales ca să aduci această roadă. În 1 Ioan 13:34, scrie că imediat după ce le-a spus ucenicilor să se iubească unul pe altul aşa cum EL i-a iubit pe ei, Isus le spune: „Dacă aduceţi mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei. Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea.” (Ioan 15:8-9). Vedem clar aici supremaţia dragostei.

Va urma…IMPORTANŢA ECHILIBRULUI

Vezi o alta carte de Chuck Smith –  Apa Vie – Carte online de Chuck Smith

Chuck Smith – Dumnezeu este foarte interesat ca liderii Lui aleşi să depindă de Duhul Sfânt şi să nu-şi pună încrederea în puterea şi înţelepciunea lor

Acesta este un fragment din capitolul 9 – DACÁ AM ÎNCEPUT ÎN DUHUL, care se poate citi aici (Fragment: Mă întreb de câte ori lucrarea lui Dumnezeu este împiedicată pentru că El nu găseşte oameni simpli. De multe ori EL găseşte doar un grup de doctori în teologie.)

Pavel a scris bisericilor din Galatia, biserici care au început în Duhul, mustrândule: „Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească?” (Galateni 3:3).

Dumnezeu este foarte interesat ca liderii Lui aleşi să depindă de Duhul Sfânt şi să nu-şi pună încrederea în puterea şi înţelepciunea lor. Este interesant să observăm care sunt oamenii pe care Dumnezeu i-a folosit, bărbaţii pe care EL i-a ridicat să conducă poporul pe calea Lui.

Moise este unul din exemple. Vă aduceţi aminte de povestirea cu rugul aprins? Când Dumnezeu l-a chemat, Moise a obiectat iniţial, spunând, „Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon, şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?” (Exodul 3:11) Moise a spus: „Doamne nu am nici un fel de credibilitate. Cine sunt eu? Am fost aici patruzeci de ani.” Îmi imaginez că Moise avea de gând să-şi petreacă restul vieţii având grijă de oi. Aceasta era viaţa pe care el credea că trebuia s-o trăiască. Aşa că, atunci când Domnul l-a chemat, el a răspuns, „Cine sunt eu? Nu am curaj de loc, Doamne.”

Este foarte interesant să observăm că Moise a început cu multă încredere, dar Domnul i-a zdrobit această încredere foarte repede. Este interesant să vedem că el a avut un sens al destinului cândva. Ştefan ne spune că Moise a crezut că Israel va înţelege că Dumnezeu l-a ales pe el să-i conducă, dar ei nu au înţeles decât a doua oară (Fapte 7). Este o ilustraţie bună a diferenţei dintre lucrarea firii şi lucrarea Duhului. La început Moise s-a străduit să facă lucrarea lui Dumnezeu în fire, dar prin puterea lui nu a fost în stare nici măcar să îngroape un egiptean. În contrast, atunci când a fost călăuzit de Duhul, Israel a reuşit să îngroape întreaga armată egipteană.

Cred că cei mai mulţi dintre noi pot să se raporteze la experienţa lui Moise. Deseori începem în fire pentru a împlini chemarea lui Dumnezeu pentru viaţa noastră. De multe ori începem în fire şi ne trezim falimentari. Când o persoană falimentează în fire, riscul este să ia drumul spre deşert şi să părăsească lucrarea, şi în cele mai multe cazuri fără cale de întoarcere. El devine descurajat şi înfrânt, pentru că a încercat în abilitatea firii să împlinească o chemare pe care a primit-o de la Dumnezeu. Moise a făcut lucrul acesta. El a înţeles chemarea lui Dumnezeu pentru el. A ştiut că Dumnezeu l-a rânduit pentru un scop, dar apoi s-a trezit singur în deşert pentru patruzeci de ani. În timpul acesta, el şi-a pierdut orice fel de încredere în capacitatea lui de a fi folosit de Dumnezeu. Dacă atunci când avea o şansă bună de reuşită a eşuat, cu atât mai mult acum, când nimic nu e de partea lui.

Dar răspunsul lui Dumnezeu pentru refuzul lui Moise de a fi trimis să elibereze poporul este, „Negreşit, Eu voi fi cu tine,” (Exod 3:12). Pentru mine, lucrul acesta este glorios. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31). Moise a răspuns lui Dumnezeu: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: „Nu ţi s-a arătat Domnul!” (Exodul 4:1). În alte cuvinte, Moise spunea, „Doamne, nu am credibilitate. Nu mă vor crede. Îmi vor spune pur şi simplu că Domnul nu mi-a vorbit.” Răspunsul lui Dumnezeu la obiecţia lui Moise a fost: „Ce ai în mână?” El a răspuns, „un toiag.” Domnul i-a spus, „Aruncă-l pe pământ.” Şi apoi, printr-o serie de semne, Domnul L-a asigurat că va fi cu el.

În Exod 4:10, Moise spune Domnului: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară; şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba mi-este încurcată.” Moise a încercat să-L convingă pe Dumnezeu: „Nu am abilităţi. Nu sunt elocvent. Limba mea este încurcată.” La această obiecţie Domnul a răspuns, „Cine a făcut gura? Cine ţi-a dat abilitatea de a vorbi?” Dumnezeu are puterea să ne ajute să depăşim inabilităţile noastre. El este Cel care a creat gurile noastre. Şi apoi în versetul treisprezece, el a spus: „Ah! Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi.” Cu alte cuvinte, „Doamne caută pe altcineva pentru slujba aceasta. Nu am nici o dorinţă să mă implic. Alege pe altcineva.” În momentul acesta Domnul se supără pe Moise şi îi oferă o alternativă. Aaron va fi purtătorul de cuvânt al lui Moise, aceasta ca o concesie pentru Moise. Este trist, dar deseori renunţăm la planul cel mai bun pe care Dumnezeu îl are pentru noi şi îl forţăm să accepte planul B.

Cred într-o voie directă şi într-o voie permisivă a lui Dumnezeu. Cred că voia lui Dumnezeu este să fim ridicaţi la cel mai înalt nivel la care putem fi ridicaţi, şi acolo să fim binecuvântaţi la superlativ. Dar de asemenea cred că deseori îl forţăm pe Dumnezeu să se coboare la nivelul nostru în loc ca noi să fim ridicaţi la nivelul Lui. Îl coborâm pe Dumnezeu la nivelul nostru de dedicare, care este o dedicare compromisă. Uitaţi-vă ce a trebuit să facă Dumnezeu ca în final să-l convingă pe Moise, un bărbat fără încredere, fără credibilitate, fără abilitate, fără dorinţă, şi totuşi ales de Dumnezeu să elibereze poporul Lui.

DACÁ AM ÎNCEPUT ÎN DUHUL (9) Chuck Smith

Citeste

  1. Capitolul 1 aici – MODELUL LUI DUMNEZEU PENTRU BISERICÁ
  2. Capitolul 2 aici – CONDUCEREA BISERICII
  3. Capitolul 3 aici – ÎMPUTERNICIŢI DE DUHUL SFÂNT
  4. Capitolul 4 aici – ZIDIREA BISERICII DUPÁ MODELUL LUI DUMNEZEU
  5. Capitolul 5 aici – HAR PESTE HAR
  6. Capitolul 6 aici – PRIORITATEA CUVÂNTULUI
  7. Capitolul 7 aici – CENTRALITATEA LUI ISUS HRISTOS
  8. Capitolul 8 aici – RĂPIREA BISERICII

CAPITOLUL Noua din Cartea Calvary Chapel Distinctives:

DACÁ AM ÎNCEPUT ÎN DUHUL

Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa”
(2 Corinteni 3:5-6)

“Calvary Chapel” este o lucrare care a fost începută de Duhul. Fiecare mişcare nouă şi mare este începută de Duhul Sfânt. Dacă examinăm istoria Bisericii şi fiecare mişcare mare a lui Dumnezeu, descoperim că toate au luat fiinţă prin Duhul. Totuşi, se pare că multe mişcări care au început în Duhul, istoric vorbind, au ajuns să încheie în fire. Se pare că este un ciclu continuu în istoria Bisericii. Mişcări care odată au fost vii în Spirit devin moarte în ritualism.

Ritualismul nu este nimic mai mult decât o urmă în pământ făcută de paşii oamenilor care calcă mereu pe acelaşi loc, şi diferenţa între această urmă şi un mormânt este lungimea şi adâncimea. Vedem cum energiile Bisericii sunt cheltuite pentru a face un cadavru să respire, să supravieţuiască. Scopul principal pare să fie concentrat în a nu lăsa mişcarea să moară. Noi credem că dacă un program nu supravieţuieşte prin el însuşi, cel mai bun lucru care-l putem face este să-l lăsăm să moară.

În cartea Judecători citim despre un ciclu continuu de infidelitate a Israeliţilor. Este aproape dezgustător să vezi cum Israeliţii au făcut răul sub privirea Domnului, şi cum Domnul i-a dat pe mâna duşmanilor lor. Ei ajungeau în robie, şi după aproximativ patruzeci de ani strigau către Domnul după ajutor. Dumnezeu auzea strigătul lor şi le trimitea un izbăvitor, şi lucrurile mergeau bine pentru o vreme. Dar apoi, copiii lui Israel făceau din nou răul înaintea Domnului, şi erau duşi din nou în captivitate. Vedem acelaşi ciclu şi în vieţile noastre. Când lucrurile merg bine, avem tendinţa să alunecăm într-o viaţă neglijentă. Şi când ajungem la necaz, strigăm către Domnul. De fiecare dată când citesc Judecători, devin mânios pe copiii lui Israel. Mă gândesc, „Cum poţi să întorci spatele lui Dumnezeu? Nu poţi să vezi ce se întâmplă? Nu poţi să vezi acest ciclu care se repetă?”

Uitându-mă la istoria Bisericii, văd acelaşi tipar. Dumnezeu ridică o nouă mişcare. Ea se naşte din Spirit. Este mult entuziasm şi trezire spirituală. Este o mişcare puternică a Duhului. Să considerăm câteva din mişcările din ultimele secole ale Bisericii, când Dumnezeu a folosit oameni ca John Wesley şi Martin Luther. Este evident că puterea şi ungerea Duhului a fost peste vieţile lor. Totuşi, dacă examinăm Bisericile Metodiste şi Luterane de astăzi, vedem, cu puţine excepţii, că sunt prinse în curentul modernist. Duhul este stins, şi chiar o negare a puterii şi a darurilor Duhului. Dar aceste mişcări s-au născut prin Duhul. Observăm acest tipar în istoria Bisericii. Dumnezeu ridică o nouă lucrare şi începe o nouă mişcare. “Calvary Chapel” este încă în prima fază a ciclului. Duhul lui Dumnezeu a început lucrarea, şi continuă să lucreze, şi EL a ridicat o nouă mişcare. Ea a început în Duhul. Aşa cum Domnul a spus lui Zaharia: „Atunci el a luat din nou cuvântul, şi mi-a zis: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, – zice Domnul oştirilor! –“ (Zaharia 4:6)

Pavel a scris bisericilor din Galatia, biserici care au început în Duhul, mustrândule: „Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească?” (Galateni 3:3). Dumnezeu este foarte interesat ca liderii Lui aleşi să depindă de Duhul Sfânt şi să nu-şi pună încrederea în puterea şi înţelepciunea lor. Este interesant să observăm care sunt oamenii pe care Dumnezeu i-a folosit, bărbaţii pe care EL i-a ridicat să conducă poporul pe calea Lui. Moise este unul din exemple. Vă aduceţi aminte de povestirea cu rugul aprins? Când Dumnezeu l-a chemat, Moise a obiectat iniţial, spunând, „Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon, şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?” (Exodul 3:11) Moise a spus: „Doamne nu am nici un fel de credibilitate. Cine sunt eu? Am fost aici patruzeci de ani.” Îmi imaginez că Moise avea de gând să-şi petreacă restul vieţii având grijă de oi. Aceasta era viaţa pe care el credea că trebuia s-o trăiască. Aşa că, atunci când Domnul l-a chemat, el a răspuns, „Cine sunt eu? Nu am curaj de loc, Doamne.”

Este foarte interesant să observăm că Moise a început cu multă încredere, dar Domnul i-a zdrobit această încredere foarte repede. Este interesant să vedem că el a avut un sens al destinului cândva. Ştefan ne spune că Moise a crezut că Israel va înţelege că Dumnezeu l-a ales pe el să-i conducă, dar ei nu au înţeles decât a doua oară (Fapte 7). Este o ilustraţie bună a diferenţei dintre lucrarea firii şi lucrarea Duhului. La început Moise s-a străduit să facă lucrarea lui Dumnezeu în fire, dar prin puterea lui nu a fost în stare nici măcar să îngroape un egiptean. În contrast, atunci când a fost călăuzit de Duhul, Israel a reuşit să îngroape întreaga armată egipteană.

Cred că cei mai mulţi dintre noi pot să se raporteze la experienţa lui Moise. Deseori începem în fire pentru a împlini chemarea lui Dumnezeu pentru viaţa noastră. De multe ori începem în fire şi ne trezim falimentari. Când o persoană falimentează în fire, riscul este să ia drumul spre deşert şi să părăsească lucrarea, şi în cele mai multe cazuri fără cale de întoarcere. El devine descurajat şi înfrânt, pentru că a încercat în abilitatea firii să împlinească o chemare pe care a primit-o de la Dumnezeu. Moise a făcut lucrul acesta. El a înţeles chemarea lui Dumnezeu pentru el. A ştiut că Dumnezeu l-a rânduit pentru un scop, dar apoi s-a trezit singur în deşert pentru patruzeci de ani. În timpul acesta, el şi-a pierdut orice fel de încredere în capacitatea lui de a fi folosit de Dumnezeu. Dacă atunci când avea o şansă bună de reuşită a eşuat, cu atât mai mult acum, când nimic nu e de partea lui. Dar răspunsul lui Dumnezeu pentru refuzul lui Moise de a fi trimis să elibereze poporul este, „Negreşit, Eu voi fi cu tine,” (Exod 3:12). Pentru mine, lucrul acesta este glorios. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31). Moise a răspuns lui Dumnezeu: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: „Nu ţi s-a arătat Domnul!” (Exodul 4:1). În alte cuvinte, Moise spunea, „Doamne, nu am credibilitate. Nu mă vor crede. Îmi vor spune pur şi simplu că Domnul nu mi-a vorbit.” Răspunsul lui Dumnezeu la obiecţia lui Moise a fost: „Ce ai în mână?” El a răspuns, „un toiag.” Domnul i-a spus, „Aruncă-l pe pământ.” Şi apoi, printr-o serie de semne, Domnul L-a asigurat că va fi cu el. În Exod 4:10, Moise spune Domnului: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară; şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba mi-este încurcată.” Moise a încercat să-L convingă pe Dumnezeu: „Nu am abilităţi. Nu sunt elocvent. Limba mea este încurcată.” La această obiecţie Domnul a răspuns, „Cine a făcut gura? Cine ţi-a dat abilitatea de a vorbi?” Dumnezeu are puterea să ne ajute să depăşim inabilităţile noastre. El este Cel care a creat gurile noastre. Şi apoi în versetul treisprezece, el a spus: „Ah! Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi.” Cu alte cuvinte, „Doamne caută pe altcineva pentru slujba aceasta. Nu am nici o dorinţă să mă implic. Alege pe altcineva.” În momentul acesta Domnul se supără pe Moise şi îi oferă o alternativă. Aaron va fi purtătorul de cuvânt al lui Moise, aceasta ca o concesie pentru Moise. Este trist, dar deseori renunţăm la planul cel mai bun pe care Dumnezeu îl are pentru noi şi îl forţăm să accepte planul B.

Cred într-o voie directă şi într-o voie permisivă a lui Dumnezeu. Cred că voia lui Dumnezeu este să fim ridicaţi la cel mai înalt nivel la care putem fi ridicaţi, şi acolo să fim binecuvântaţi la superlativ. Dar de asemenea cred că deseori îl forţăm pe Dumnezeu să se coboare la nivelul nostru în loc ca noi să fim ridicaţi la nivelul Lui. Îl coborâm pe Dumnezeu la nivelul nostru de dedicare, care este o dedicare compromisă. Uitaţi-vă ce a trebuit să facă Dumnezeu ca în final să-l convingă pe Moise, un bărbat fără încredere, fără credibilitate, fără abilitate, fără dorinţă, şi totuşi ales de Dumnezeu să elibereze poporul Lui.

În cartea Judecători, când copiii lui Dumnezeu au făcut ceea ce era rău în faţa Domnului şi au început să se închine zeilor străini, Domnul i-a dat în mâna Madianiţilor. Aceştia au umplut ţara ca şi lăcustele. Ei au luat recolta imediat ce s-a copt. Copiii lui Israel au început să strige după ajutor la Dumnezeu din cauza robiei şi a mizeriei în care se aflau. Dumnezeu a răspuns şi a trimis un înger la Ghedeon care bătea grâul în teasc pentru a-l ascunde de Madianiţi. Îngerul Domnului a spus lui Ghedeon: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?” (Judecãtori 6:14). Şi Ghedeon a răspuns: „Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu” (Judecãtori 6:15). El credea că se descalifică înaintea Domnului, dar în realitate el se califica, pentru că Dumnezeu căuta o astfel de persoană. Dumnezeu a dorit să folosească o persoană care nu avea capacitatea sau abilitatea de a elibera o naţiune, o persoană care să depindă de El în întregime. Dumnezeu a trebuit să-l aducă şi pe Moise la stadiul acesta ca să-l poată folosi.

Este un început sănătos în lucrare pentru cei care nu-şi pun încrederea în capacitatea personală ci în puterea lui Dumnezeu.. Când am simţit chemarea lui Dumnezeu în lucrare, m-am dus la un Colegiu Biblic pentru pregătire. În timp ce eram acolo, am fost ales preşedinte de clasă, preşedinte al studenţilor pe tot colegiu, şi am dezvoltat un program atletic pentru şcoală. Am simţit că am mult de oferit acestei şcoli. Când am început lucrarea, am crezut că am toate calificările necesare şi pregătirea necesară să ridic o Biserică plină de succes, oriunde. Am avut mare încredere, dar Domnul m-a trecut prin ciurul Lui. El m-a lăsat să mă zbat şaptesprezece ani, fără succes. A trebuit să am un al doilea serviciu ca să-mi pot întreţine familia şi să pot sta în lucrare. Dacă nu ar fi fost acel sens clar al chemării, aş fi renunţat la lucrare. De fapt, de două ori am încercat să ies din lucrare, dar Domnul m-a adus înapoi. Lucrul acesta a trebuit să se întâmple din cauza încrederii pe care am avut-o în puterile mele proprii. Domnul a îngăduit să petrec anii cei mai buni în eşec, până când m-a dus în locul în care am înţeles că nu am nimic de oferit. Apoi, am început, în modul cel mai simplu, să mă încred în Duhul şi să depind de El. De abia atunci am putut să observ cum Dumnezeu lucrează prin Duhul. Nu am fost ispitit să fur gloria pentru ceea ce Dumnezeu făcea. El m-a adus la cruce şi m-a golit de mine însumi şi de ambiţiile mele. Când Dumnezeu a început să lucreze prin Duhul Lui, experienţa a devenit plină de bucurie, de încântare, doar pentru harul de a vedea ce poate face El. De multe ori este nevoie de procesul acesta de golire.

Când Ghedeon a spus, „Doamne, familia mea este cea mai săracă din Manase şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu,” în loc să se descalifice, el de fapt afirma că Dumnezeu a găsit omul de care avea nevoie, cineva care nu va pretinde credit pentru victorii, ci va da gloria lui Dumnezeu. Este interesant să observăm că atunci când Dumnezeu l-a folosit pe Ghedeon, şi când Madianiţii au fost împrăştiaţi şi învinşi, Israeliţii au venit la Ghedeon şi i-au spus: „Domneşte peste noi, tu, şi fiul tău, şi fiul fiului tău, căci ne-ai izbăvit din mâna lui Madian.” Ghedeon le-a zis: „Eu nu voi domni peste voi, nici fiii mei nu vor domni peste voi, ci Domnul va domni peste voi.” (Judecãtori 8:22-23). Un astfel de om a căutat Domnul.

Mă uit la oamenii pe care Dumnezeu i-a adunat în jurul lui David. Fiecare avea probleme, erau oameni cu datorii, cu nemulţumiri. Ei au venit la David şi acesta a devenit căpitanul lor. Grupul acesta de oameni erau o gaşcă de nemulţumiţi şi falimentari, în jur de 400 de bărbaţi, dar Dumnezeu a făcut din ei o armată puternică. Mă uit de asemenea la bărbaţii care s-au adunat în jurul meu şi am noduri în gât uitându-mă la cei care au fost folosiţi de Dumnezeu. Ei se aseamănă cu bărbaţii lui David, un fel de abandonaţi de societate, şi totuşi, ce lucrări frumoase a făcut Dumnezeu prin ei.

Când Dumnezeu l-a chemat pe Ieremia, el a răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil.” (Ieremia 1:6). Când Isus şi-a chemat ucenicii, El a ales pescari şi vameşi. El nu s-a dus la Universitatea Ebraică din Ierusalim să spună: „Gamaliel, cine sunt cei mai inteligenţi şi mai buni studenţi aici?” El s-a dus la Marea Galileii şi i-a chemat pe aceşti pescari. Nu este pentru prima dată când Dumnezeu foloseşte oameni abandonaţi de societate ca să facă lucrări minunate. Aceasta este adevărat şi cu privire la „CAlvary Chapel.” Totuşi, este interesant şi oarecum trist că o dată ce Dumnezeu ne foloseşte, începem să căutăm motivele pentru care Dumnezeu ne foloseşte. Şi încercăm să devenimai buni în fire.

Scriind Corintenilor, apostolul Pavel spune: „De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales.” (1 Corinteni 1:26). El îi cheamă pe Corinteni să observe că Dumnezeu nu a chemat prea mulţi bărbaţi calificaţi – nu mulţi înţelepţi, după fire, nu mulţi puternici, sau de neam ales. Pavel continuă: „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt;” (1 Corinteni 1:27-28). Apoi el ne dă motivul în 1 Corinteni 1:29: „pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 1:29). Scopul lui Dumnezeu este să aleagă pe cei care nu sunt calificaţi, ca apoi să-i ungă cu Duhul Sfânt. Apoi, când rezultatele vin, este o minune pentru lume, pentru că nu există nici o pretenţie omenească de a primi credit, ci totul este spre slava Lui.

Luca ne spune în capitolul zece că ucenicii s-au întors cu entuziasm de la lucrarea miraculoasă pe care Dumnezeu a făcut-o prin ei. În acea oră, când ei vorbeau de reuşita lor, Domnul Isus se bucura în Duhul, şi a spus: „Tată, Doamne al cerului şi al pământului; Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi leai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu.” (Luca 10:21). Isus mulţumea Tatălui că a ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-a descoperit oamenilor simpli, pentru că lucrul acesta este bun înaintea Lui. Este interesant că mulţi încep în Duhul ca apoi să sfârşească în fire. Unii din pastorii de la “Calvary Chapel” s-au dus înapoi la şcoală. Unele şcoli s-au bucurat să-i aibă datorită succesului lor în lucrare. Şcolile voiau să-i folosească pentru a-şi face reclamă şi pentru a se asocia cu lucrarea lor înfloritoare. Şcolile au fost doritoare să-i aibă şi să le ofere credit pentru experienţa lor în slujire. Pastorii aceştia au luat câteva cursuri şi cu creditul pentru experienţa lor în lucrare au putut să-şi ia o diplomă. Acum, şcolile arată spre ei ca fiind exemple clasice de succes pentru absolvenţii lor. Unii dintre aceşti păstori s-au dus înapoi la şcoală pentru că se simţeau înjosiţi atunci când trebuiau să răspundă că nu au nici o diplomă teologică.
„Unde ai fost la seminar?”
„Nu am fost la nici un seminar.”
„De la ce universitate ai absolvitt?”
„Nu am putut să-mi iau nici diploma de liceu.”

Poate fi înjositor să admiţi că nu ai pregătirea potrivită. Când oamenii fac liste cu bărbaţii faimoşi ei vor să ştie la ce universităţi au studiat aceşti bărbaţi şi vor să adauge la numele lor cuvântul „doctor.” Uneori credem că aceste calificative sunt cheia succesului în lucrare. Am început în Duhul, şi singura cale de a menţine succesul este să continuăm în Duhul.

În Matei 11:25 citim: „În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor.” (Matei 11:25). Este interesant să observăm cum încercăm să ne descalificăm de la a primi revelaţia adevărurilor lui Dumnezeu devenind înţelepţi şi pricepuţi. Isus s-a bucurat că Tatăl nu a descoperit aceste lucruri celor înţelepţi şi pricepuţi ci pruncilor ca toată gloria să fie a lui Dumnezeu. Când Ghedeon a fost gata să pornească împotriva Madianiţilor, armata lui a fost foarte mică în comparaţie cu cea a duşmanilor. Au fost cel puţin 135,000 de Madianiţi iar armata lui Ghedeon număra doar 32,000 de bărbaţi care au răspuns la prima chemare. Dar Dumnezeu a spus: „Poporul pe care-l ai cu tine este prea mult, pentru ca să dau pe Madian în mâinile lui; el ar putea să se laude împotriva Mea, şi să zică: „Mâna mea m-a izbăvit.” (Judecãtori 7:2). Domnul spune că nu poate da victoria prin 32,000. Vedeţi, Dumnezeu vrea să lucreze, dar El vrea gloria pentru ceea ce face. De aceea El foloseşte lucrurile simple ale acestei lumi ca să le facă de ruşine pe cele înţelepte. Oamenii pot să se uite, să dea din cap şi să spună: „Nu înţeleg, dar ungerea lui Dumnezeu este acolo. Cu siguranţă Dumnezeu îi foloseşte.” Mă întreb de câte ori lucrarea lui Dumnezeu este împiedicată pentru că El nu găseşte oameni simpli. De multe ori EL găseşte doar un grup de doctori în teologie.

Acum, vreau să ştiţi că am fost acuzat de anti-intelectualism. Chiar şi “Calvary Chapel” este deseori acuzată de anti-intelectualism. Probabil sunt vinovat, dar nu-mi cer iertare pentru aceasta. Eu cred în educaţie. Viaţa mea întreagă a fost a viaţă de studiu. Scriptura ne spune: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” (2 Timotei 2:15). Cred că Dumnezeu foloseşte instrumente umane, şi cred că El pregăteşte aceste instrumente pe care le foloseşte. Cred că este important să fii pregătit în Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu din perspectiva umanistă. Adevărata educaţie nu vine din înţelepciunea lumii, ci prin călăuzirea şi înţelepciunea care vine de la Duhul Sfânt.

Când ucenicii au stat în faţa Sinedriului, preoţii şi cărturarii se mirau de înţelegerea pe care aceşti oameni simpli o au cu privire la Scriptură. Ei au observat că aceşti bărbaţi au fost cu Isus. La fel, când petrecem timp cu Isus în Cuvântul Lui, vom primi tot ce avem nevoie ca să ne pregătim pentru slujire. Nu ai nevoie de patru ani de seminar şi un doctorat. De multe ori acestea pot fi mai degrabă o piedică decât o binecuvântare. Cred că titlul de ‚Doctor’ ridică un zid între tine şi popor, care te face mai puţin eficient în a-i sluji. Oamenii te vor pune pe un piedestal în momentul în care îţi spun, ‚”Doctor.’ Te pui deasupra lor, şi ei se simt inferiori. Şi sfârşeşti în a nu-i sluji la nivelul la care să se poată relaţiona cu tine.

Odată pe an avem o întâlnire cu păstorii pentru planificare. Mă întâlnesc cu Raul Ries, Mike MacIntosh, Greg Laurie, Skip Heitzig, şi alţii. La sesiunea care am avut-o după ce Raul şi Mike şi-au luat doctoratul, toţi au făcut glume pe seama titlului lor de ‚doctori.’ ‚Dr. Raul Ries’ şi ‚Dr. Mike MacIntosh.’ Le-am dat un timp dificil, şi unul din păstori a remarcat. „Fraţilor, dacă puteţi să mergeţi la şcoală şi puteţi obţine suficientă educaţie, puteţi probabil să reduceţi Bisericile voastre la un număr care poate fi uşor de administrat.”

Cred că afirmaţia aceasta a fost clasică. Pentru că dacă ai început în Duhul, dacă încerci să continui în fire, nu vei face altceva decât să împiedici lucrarea lui Dumnezeu. Singura cale este să continui în Duhul. Dacă am început în Duhul, haideţi să continuăm în Duhul! Slavă Domnului că Raul este în continuare Raul şi Mike este în continuare Mike, bărbaţi care îşi cunosc limitările şi inabilităţile lor, bărbaţi care se bazează în continuare pe Duhul. Domnul i-a spus lui Ieremia: „Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte.” (Ieremia 9:23-24). Acesta este singurul lucru care are valoare, faptul că Îl înţelegi şi Îl cunoşti pe Dumnezeu. „ Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.” (Ieremia 9:24). De aceea Dumnezeu alege să folosească oameni necalificaţi ca noi, ca apoi să ne umple cu Duhul Lui şi să facă lucrări minunate prin noi, în aşa fel că lumea se minunează şi se miră. Cum am putea fi atât de neînţelepţi în a încerca să găsim motive în noi care să explice de ce ne foloseşte Dumnezeu? Asta nu ar face decât să atragă gloria asupra
noastră în loc s-o atragă asupra lui Dumnezeu?

Pavel scrie Corintenilor şi le spune: „Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4:7). Deci, ce ai tu mai deosebit faţă de alţii? Indiferent ce ai, l-ai primit ca pe un dar de la Dumnezeu. Dacă l-ai primit, atunci de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit, ca şi când tu ai fi ceva special?

Va urma…SUPREMAŢIA DRAGOSTEI

Vezi o alta carte de Chuck Smith –  Apa Vie – Carte online de Chuck Smith

RĂPIREA BISERICII (8) Chuck Smith

Photo credit mpichurch.org

Citeste

  1. Capitolul 1 aici – MODELUL LUI DUMNEZEU PENTRU BISERICÁ
  2. Capitolul 2 aici – CONDUCEREA BISERICII
  3. Capitolul 3 aici – ÎMPUTERNICIŢI DE DUHUL SFÂNT
  4. Capitolul 4 aici – ZIDIREA BISERICII DUPÁ MODELUL LUI DUMNEZEU
  5. Capitolul 5 aici – HAR PESTE HAR
  6. Capitolul 6 aici – PRIORITATEA CUVÂNTULUI
  7. Capitolul 7 aici – CENTRALITATEA LUI ISUS HRISTOS

CAPITOLUL Sapte din Cartea Calvary Chapel Distinctives:

RĂPIREA BISERICII

„aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi
Mântuitor Isus Hristos.” (Tit 2:13)

Răpirea se referă la acel timp când Isus va reveni, fără vreo avertizare, şi va lua Biserica Lui de pe pământ. După Răpire, Domnul îşi va vărsa mânia peste lumea păcătoasă. Sunt mulţi păstori care se declară nedecişi cu privire la Răpire, spunând că nu sunt siguri dacă Răpirea va avea loc înainte de Necazul cel Mare. Ei spun că nu ştiu exact unde stau referitor la această problemă. Nu cred că este o scuză de a nu avea o poziţie în această problemă. Fiecare avem Bibliile noastre şi cred că suntem capabili să studiem acest subiect în întregime. Cred că poziţia ta referitor la Răpire va avea un impact semnificativ în succesul slujirii tale. În primul rând, ştim că Isus a promis că va reveni. În Ioan 14 citim: „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14:1-3) Domul a promis că va veni din nou şi îşi va primi ucenicii la El, ca acolo unde e El, să fie şi ei.

Scriind Corintenilor, Pavel declară: „Iată, vă spun o taină” (1 Corinteni 15:51). O taină în Noul Testament înseamnă ceva ce nu a fost descoperit de Dumnezeu în revelaţia lui progresivă despre El, scopurile Lui, şi planurile lui faţă de om. De exemplu, Pavel, a vorbit Colosenilor despre „care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.” (Coloseni 1:27) Profeţii Vechiului Testament nu au înţeles ce a însemnat faptul că Hristos va fi în noi. Chiar şi îngerii ar dori să înţeleagă aceste lucruri (1 Pe 1:12). În pasajul din 1 Corinteni 15:51-52 ni se descrie un alt adevăr care nu a mai fost făcut cunoscut înainte: „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Când Biblia declară că toţi vom fi schimbaţi, înseamnă că va avea loc o metamorfoză. „Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.” (1 Corinteni 15:53) Toţi credincioşii vor trece printr-o transformare glorioasă când Isus Hristos va veni să-şi ia Biserica Sa. Tesalonicenii au avut o problemă cu această învăţătură. Pavel a slujit acolo doar două săptămâni, dar în acest timp scurt el i-a învăţat multe lucruri. Unul din lucrurile care i-a învăţat a fost cu privire la Răpirea Bisericii. Tesalonicenii aşteptau Împărăţia lui Dumnezeu.

Cred că este intenţia lui Dumnezeu ca fiecare generaţie de credincioşi să creadă că este ultima generaţie. Cred, de asemenea, că planul lui Dumnezeu este ca Biserica să trăiască într-o aşteptare constantă a revenirii Domnului. Isus, vorbind despre revenirea Lui, a spus: „Ferice de robul acela, pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!” (Matei 24:46). Biserica primară a crezut că Isus va instaura Împărăţia imediat. În primul capitol din Fapte, ucenicii au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” (Faptele apostolilor 1:6). „Suntem aproape de instaurarea ei?” Ei erau foarte bucuroşi pentru că aşteptau ca Domnul să aşeze Împărăţia în orice moment. Isus a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” (Faptele Apostolilor 1:7-8).

A fost un zvon care circula în Biserica primară, că Domnul va reveni înainte ca Ioan să moară. De fiecare dată când Ioan avea o răceală sau amigdale infectate întreaga Biserică se bucura. Ca răspuns la această situaţie, Ioan a scris în Evanghelie o clarificare cu privire la ceea ce a spus Isus. El i-a spus lui Petru cum va muri, şi Petru, în maniera caracteristică, a spus: „Dar Doamne, cu acesta ce va fi?” Isus a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!” (Ioan 21:22) Ioan a remarcat sublinierea Domnului Isus „dacă vreau.” Deci, Ioan a căutat să corecteze înţelegerea greşită că Isus va reveni înainte ca el să moară. Tesalonicenii îl aşteptau pe Domnul să vină a doua oară, dar unii dintre fraţii dragi din Biserică au murit, şi Isus încă nu s-a reîntors. Ei credeau că dacă fraţii lor au murit înainte de revenirea lui Isus, şi ei vor pierde Împărăţia glorioasă. În 1 Tesaloniceni capitolul 4, Pavel a corectat această idee greşită că dacă un credincios a murit înainte de revenirea lui Isus, el va pierde Împărăţia. El a spus: „Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde” (1 Tesaloniceni 4:13). Pavel a continuat: „Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.” (1 Tesaloniceni 4:14-15). Pavel a crezut că probabil şi el va fi în viaţă la venirea lui Domnului. El a subliniat că cei vii nu o vor lua înaintea celor adormiţi. „Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.” (1 Tesaloniceni 4:16-18) Sunt credincioşi care spun, „Eu nu cred în Răpirea Bisericii,” pentru că ei au căutat în Biblie şi nu au găsit nicăieri cuvântul „răpire.” Dar în 1 Tesaloniceni 4:17 citim: „Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”

Cuvântul tradus ‚luaţi’ în greacă este ‚harpazo,’ care înseamnă ‚să fii luat şi dus cu forţa.’ Acest termen a fost folosit în general ca termen militar referindu-se la luarea ostaticilor. Traducerea latină Vulgata traduce ‚harpazo’ cu ‚raptuze,’ de unde avem în limba engleză ‚răpire.’ Isus se va întoarce să-şi răpească Biserica. Acesta este primul eveniment. Al doilea eveniment este a doua venire a lui Isus Hristos, când El va veni din nou cu Biserica Lui să stabilească Împărăţia Lui pe pământ. Răpirea, deci, e distinctă de a doua venire a lui Isus Hristos. Ni se spune: „Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.” (Apocalipsa 1:7) Şi: „Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.” (Coloseni 3:4) A doua venire a lui Isus va fi cu scopul să stabilească Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Dar înainte de a doua venire a Lui, va avea loc Răpirea Bisericii. Lucrul care-l îndrăgesc cel mai mult cu privire la acest eveniment este că „vom fi cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4:17).

Este o distincţie clară între venirea lui Isus pentru Biserica Lui şi venirea lui Isus cu Biserica Lui. El va veni pentru Biserica Lui la Răpire. Dar la a doua venire a lui Isus, EL va veni cu Biserica Lui. „Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.” (Coloseni 3:4) Iuda 14 vorbeşte despre a doua venire a lui Isus când spune: „Şi pentru ei a prorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi,“ (Iuda 1:14). Zaharia a vorbit şi el despre acest eveniment când a scris: „Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miază noapte, iar jumătate spre miazăzi. Veţi fugi atunci în valea munţilor Mei, căci valea dintre munţi se va întinde până la Aţel; şi veţi fugi cum aţi fugit de cutremurul de pământ pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda. Şi atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii împreună cu El!“ (Zaharia 14:4-5). Răpirea poate avea loc oricând. Nu există profeţii care să trebuiască să se împlinească înainte de Răpire. Aceasta poate avea loc înainte ca tu să termini de citit capitolul acesta, şi noi am fi bucuroşi să fie aşa.

Sunt, în schimb, profeţii care trebuie să se împlinească înainte de a doua venire a lui Hristos. Anticristul trebuie să fie descoperit, şi pământul trebuie să treacă printr-un necaz mare şi printr-o perioadă de judecată. Aceste profeţii sunt legate direct de a doua venire a lui Hristos. Isus a vorbit despre semnele venirii Lui în Luca 21:28: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21:28)

Anul trecut, spre sfârşitul lui octombrie, chiar înainte de Haloween, eram într-un magazin mare în sudul Californiei şi am văzut cum puneau pe moş Crăciun, cerbii, şi alte decoruri de Crăciun, deşi era doar octombrie. Atunci i-am spus soţiei mele: „Priveşte, deja pun decoraţii de Crăciun. E minunat, pentru că iubesc Ziua Mulţumirii.” Atunci ea mi-a răspuns: „Aceste decoraţii nu sunt de Ziua Mulţumirii, sunt decoraţii de Crăciun.” „Ştiu,” i-am răspuns, „Dar ştiu de asemenea că Ziua Mulţumirii vine înainte de Crăciun. Deci, dacă semnele Crăciunului sunt deja puse, Ziua Mulţumirii este aproape.” La fel, când vedem semnele revenirii lui Hristos, ştim că Răpirea este foarte aproape. Isus le-a dat ucenicilor semnele venirii Lui ca răspuns la întrebarea lor: „El a şezut jos pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte, şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” (Matei 24:3) Isus tocmai a trecut pe lângă Templu cu ucenicii Lui, care au remarcat imensitatea pietrelor din construcţie. Isus le-a spus: „Dar Isus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.” (Matei 24:2). Când au ajuns la Muntele Măslinilor, ei L-au întrebat pe Isus, „El a şezut jos pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte, şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” (Matei 24:3). Ei nu au întrebat numai despre un set de semne. Ei au întrebat despre semnele distrugerii Templului, şi au întrebat despre semnele sfârşitului veacului acestuia şi venirea Împărăţiei lui Dumnezeu.

Ei nu au întrebat, şi probabil nici nu au înţeles nimic despre Răpirea Bisericii. Dar Isus le-a dat semnele distrugerii Templului şi a revenirii Lui. Când a vorbit despre semnele revenirii Lui, El a vorbit şi despre Necazul cel Mare. „Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi.” (Matei 24:21). Isus, de asemenea, i-a avertizat, „De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit prorocul Daniel, „aşezată în locul sfânt” – cine citeşte să înţeleagă! –” (Matei 24:15). Când veţi vedea urâciunea pustiirii stând în locul sfânt, veţi ştii că este timpul să fugiţi din Ierusalim în pustie. Şi apoi: „Îndată după acele zile de necaz, „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.” Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.” (Matei 24:29-30).

Înainte de a doua venire, sunt multe profeţii care trebuie să se împlinească. Trebuie ca Anticristul să fie descoperit şi împărăţia Satanei să fie aşezată în toată puterea în timpul Necazului cel Mare. Aceste evenimente trebuie să se întâmple înainte de a doua venire a lui Isus. Dar nu există nimic care să trebuiască să se întâmple înainte de Răpire. De aceea ni se spune să veghem şi să fim gata pentru că „Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi.” De aceea: „Ferice de robul acela, pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!” (Matei 24:44, 46) Apoi Isus a început să le spună o serie de pilde. Lucrul subliniat în fiecare pildă este de-a veghea şi de-a fi gata pentru revenirea Lui la orice timp. Fiecare pildă se concentrează asupra faptului că Răpirea este iminentă, adică, poate avea loc oricând. În pilda celor Zece Fecioare citim, „Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata, au intrat cu el în odaia de nuntă, şi s-a încuiat uşa. Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare, şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!” Vegheaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.” (Matei 25:10-13) Accentul în această pildă cade pe importanţa vegherii şi pe faptul de a fi gata, pentru că nu ştii când Domnul vine să-şi ia slujitorii Lui.

În Matei 24:42-44 citim: „Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.” Cred ferm că Biserica nu va trece prin Necazul cel Mare. Vorbind despre Necazul cel Mare, Domnul Isus a spus în Luca 21: „Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului.” (Luca 21:36) Acum, dacă Isus îmi spune să mă rog pentru ceva , credeţi-mă, voi face lucrul acesta! Mă rog: „Doamne, vreau să fiu găsit vrednic ca să scap de aceste lucruri care vor veni peste pământ.” Aceasta este în contextul Necazului cel Mare. În Apocalipsa 1:19 ni se spune că această carte este divizată în trei secţiuni: „lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele.” În capitolul 1 i se spune lui Ioan să scrie despre „lucrurile pe care le-a văzut,” şi el a scris despre viziunea pe care a avut-o cu Hristos umblând în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur, ţinând cele şapte stele în mâna Lui dreaptă. El a scris despre măreţia lui Hristos în toată gloria Lui.

În capitolele doi şi trei, el a scris despre „lucrurile care sunt.” Acesta este mesajul lui Isus către cele şapte Biserici din Asia Mică. Cred că aceste Biserici au existat atunci, dar cred, de asemenea, că ele reprezintă şapte perioade în istoria Bisericii. Cred de asemenea că ele sunt reprezentative pentru Bisericile pe care le putem găsi astăzi. Sunt Biserici astăzi care şi-au părăsit dragostea dintâi. Sunt Biserici astăzi care au îmbrăţişat învăţătura Nicolaiţilor. Există şi o Biserică Smirna, care suferă în lume astăzi, în ţări ca şi China, Sudan, şi alte locuri. Cred că există şi o Biserică Tiatira care a îmbrăţişat cultul Mariei – numit „Mariologie.” Putem vedea Biserica Sardes în Protestantismul mort: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.” (Apocalipsa 3:1) Cred că există o Biserică Filadelfia, acea Biserică credincioasă Cuvântului. Nu are mare putere, dar mulţumiri lui Dumnezeu că El a „pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu.” (Apocalipsa 3:8) Noi nu suntem neapărat mari şi nici nu zguduim lumea, dar slavă Domnului că avem o mică influenţă! Dar există şi o Biserică Laodicea, cea care L-a scos pe Isus afară. El stă la uşă şi bate, spunând: „Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” (Apocalipsa 3:20)

Deci cred că există o aplicaţie triplă a mesajului către cele şapte Biserici. În capitolul patru, versetul unu, după mesajul către Biserici, avem o nouă secţiune care începe cu un cuvânt grec, ‚metatauta’ (după aceste lucruri), care a fost folosit şi în 1:19. Întrebarea care se pune este, „după care lucruri?” După lucrurile descrise în capitolul doi şi trei. Lucrurile din capitolele doi şi trei sunt lucrurile Bisericii. Deci după lucrurile care sunt specifice Bisericii, citim: „După aceste lucruri, m-am uitat, şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe, şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!” (Apocalipsa 4:1) După această poruncă, Ioan spune: „Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva.” (Apocalipsa 4:2). Apoi el descrie tronul lui Dumnezeu care era înconjurat de un curcubeu şi de heruvimii care se închinau. El vede douăzeci şi patru de tronuri mai mici cu bătrânii şezând pe ele şi observă închinarea cerească cu heruvimii declarând caracterul etern, natura, şi sfinţenia lui Dumnezeu. „Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi, şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte, ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” (Apocalipsa 4:8). În timp ce ei declară sfinţenia lui Dumnezeu, cei douăzeci şi patru de bătrâni cad cu faţa la pământ, îşi iau cununile de aur, le aruncă pe marea de sticlă şi declară: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” (Apocalipsa 4:11).

Apoi atenţia lui Ioan este atrasă de un sul pecetluit cu şapte peceţi, scris pe dinăuntru şi pe dinafară. Un înger proclamă cu o voce puternică: „Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?” (Apocalipsa 5:2). Şi Ioan scrie, „Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.” (Apocalipsa 5:4). Este credinţa mea că acest sul este titlul de proprietate al pământului, conform cu legea de răscumpărare a pământului. A fost un timp când puteai să răscumperi o proprietate pierdută, dacă împlineai condiţiile specificate în titlul de proprietate, reprezentate printr-un sul. Vedem lucrul acesta ilustrat în istoria lui Rut, când Boaz a răscumpărat pământul care a fost a lui Elimelec, ca să poată obţine mireasa. Vedem o altă ilustraţie în Isus care a plătit preţul ca să răscumpere lumea, ca să poată avea mireasa Lui, Biserica. În cer, îl găsim pe Ioan plângând, pentru că în acord cu Legea mozaică, dacă nu răscumperi o proprietate la timpul stabilit, acea proprietate va fi luată de un alt proprietar. Ai doar o oportunitate, după care ea aparţine pentru totdeauna noului proprietar. Gândul că lumea va fi pentru totdeauna sub puterea şi controlul Satanei a fost prea mult pentru Ioan, şi el începe să plângă, până când un bătrân îi spune: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei.” (Apocalipsa 5:5). Ioan ne spune că El nu L-a văzut pe Domnul Isus ca şi Leul din seminţia lui Iuda. EL L-a văzut ca Miel care a fost junghiat. Isaia ne spune: „El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53:2, 5).

În Apocalipsa capitolul cinci citim: „El a venit, şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie. Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor. Şi cântau o cântare nouă, şi ziceau: „Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost înjunghiat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!” (Apocalipsa 5:7-10). Dacă te uiţi atent la versurile cântării, îţi dai seama că numai Biserica le poate cânta. Când Domnul primeşte titlul de proprietate al pământului, în cer, noi vom fi în cer privindu-L pe El cum ia sulul din mâna dreaptă a Celui ce stă pe tron. Ne vom uni cu toţi într-un cor glorios cântând: „Şi cântau o cântare nouă, şi ziceau: „Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost înjunghiat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.” (Apocalipsa 5:9). În Luca 21, Isus a spus ucenicilor Săi despre semnele celei de-a doua veniri şi Necazul cel Mare care va precede sfârşitul veacului. El a spus: „Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.” (Luca 21:36)

Când Necazul cel Mare va avea loc pe pământ, eu aştept să fiu în cer stând înaintea Fiului Omului, cântând despre vrednicia Mielului. Numai Biserica poate cânta cântarea răscumpărării. Dacă urmărim cronologia evenimentelor, observăm că Biserica cântă cântarea răscumpărării în capitolul cinci, înainte de deschiderea sulului în capitolul şase, şi aceasta precede Necazul cel Mare care va avea loc pe pământ. Din nou, citim că El a„răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Său, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. A făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!” (Apocalipsa 5:9-10).

Vedem Biserica stând înaintea Fiului Omului şi a lui Isus, vorbind despre Necazul cel Mare, spunând: „Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului.” (Luca 21:36) Credeţi-mă, doresc din toată inima să fiu în compania celor din cer când va avea loc Necazul cel Mare. Apocalipsa capitolul şase începe cu descrierea Necazului cel Mare. În timp ce Domnul rupe fiecare pecete a sulului, o judecată este pronunţată asupra pământului. În timp ce prima pecete este ruptă, Ioan scrie: „M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce sta pe el, avea un arc; i s-a dat o cunună, şi a pornit biruitor, şi ca să biruiască.” (Apocalipsa 6:2) Cred că aici avem descoperirea Anticristului. Unii cred că acest călăreţ pe cal alb este Isus Hristos. Dar, examinând pasajul, vedem că ceea ce urmează este război, foamete, vărsare de sânge, şi a patra parte din omenire omorâţi. Asta nu arată ca Împărăţia lui Dumnezeu şi glorioasa venire a lui Isus. Cred că aici este vorba de Anticrist. Cred de asemenea că forţele şi puterea lui Anticrist sunt în lume acum şi că singurul lucru care le opreşte să ia lumea în stăpânire este prezenţa Bisericii. Avem puţină putere, dar destul de multă ca să ţinem puterile întunericului în loc în aşa fel ca să nu ia control deplin asupra pământului. Nu cred că Anticristul poate controla pământul decât după ce Biserica va fi luată.

Pavel ne spune în 2 Tesaloniceni capitolul doi: „Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.” (2 Tesaloniceni 2:7-8). Acest text este în concordanţă cu Apocalipsa capitolul şase unde Biserica este în cer în timp ce Isus ia sulul. O dată ce Isus începe să rupă peceţile de pe sul, judecăţile asupra pământului sunt lansate, una câte una. Acesta este timpul când mânia lui Dumnezeu se dezlănţuie. În Romani 5:9, Pavel ne spune: „cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.“ (Romani 5:9). El repetă acest lucru în 1 Tesaloniceni 5:9: „Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos,“ (1 Tesaloniceni 5:9). Noi, Biserica, nu suntem „rânduiţi pentru mânie.” În Romani 1, Pavel scrie: „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor.” (Romani 1:18). Simplu, nu este în natura lui Dumnezeu să judece pe cel neprihănit împreună cel rău.

Acum, este adevărat că noi creştinii vom avea necazuri în lume. Lumea ne urăşte, deci să nu fim surprinşi de persecuţie. Isus a spus: „Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră.” (Ioan 15:18). Şi: „În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). Deci, în lumea aceasta vei avea necazuri. Dar care este sursa necazului în legătura cu Biserica? Satana este sursa necazului. Când Satana este sursa necazului, te poţi aştepta ca cei ce sunt copiii lui Dumnezeu să fie persecutaţi. Dar când Dumnezeu este sursa judecăţii, este o altă situaţie. Dumnezeu deja a judecat păcatele noastre pe crucea Domnului Isus. Isus a purtat judecata lui Dumnezeu pentru toată vina noastră.

Vă aduceţi aminte când îngerii erau în drum spre Sodoma pentru a o distruge? Ei s-au oprit şi l-au vizitat pe Avraam. Ei au spus: Să-i spunem lui Avraam ce avem de gând să facem?” Şi ei au decis: „De ce nu?” Deci, ei i-au spus lui Avraam că păcatul Sodomei a ajuns până la cer şi că ei au fost trimişi să vadă dacă este adevărat şi apoi să distrugă cetatea. Avraam i-a rugat să zăbovească puţin pentru că Lot, nepotul lui, locuia în Sodoma. El a spus: „Avraam s-a apropiat, şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău?” Poate că în mijlocul cetăţii sunt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei, şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cinci zeci de oameni buni, care sunt în mijlocul ei? Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” Şi Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.” Avraam a luat din nou cuvântul, şi a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului, eu care nu sunt decât praf şi cenuşă. Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.” Avraam I-a vorbit mai departe, şi a zis: „Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici pentru cei patruzeci.” Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.” Avraam a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei douăzeci.” Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.” După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s-a întors la locuinţa lui.“ (Geneza 18:23-33).

Şi ce s-a întâmplat? Când îngerii au ajuns în Sodoma, ei au găsit un om neprihănit, pe Lot, stând la poartă. El ştia comportamentul sodomiţilor. Petru ne spune că Lot îşi chinuia sufletul în cetatea aceasta. Lot, neştiind că bărbaţii aceştia sunt îngeri, i-a invitat în casa lui. În noaptea aceea un grup de bărbaţi din Sodoma au venit la casa lui Lot şi au bătut în uşă, zicând: „Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.” (Geneza 19:5). În mod literal, ei au vrut să-i violeze. Lot a răspuns: „Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate!” (Geneza 19:7). Îngerii l-au tras pe Lot în casă în timp ce gloata de afară forţa uşa pentru a intra. Apoi îngerii i-au lovit pe oamenii aceia cu orbire. Ni se spune că ei au încercat toată  noaptea să găsească uşa. Dimineaţa, îngerii au trebuit să-l scoată afară pe Lot din Sodoma pentru că ei nu puteau distruge cetatea înainte ca Lot să o părăsească. Lot reprezintă Biserica şi aceasta aşteaptă să fie eliberată. Petru ne spune că Domnul „dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi; (căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite;) – înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:” (2 Petru 2:7-9). Dumnezeu va scăpa pe cel neprihănit, şi va păstra pe cel rău pentru ziua
judecăţii.

Principiul de bază este că Domnul pământului este neprihănit. El e drept şi nu va distruge pe cel neprihănit împreună cu cel rău. Când Dumnezeu este sursa judecăţii, atunci Dumnezeu va scăpa pe cel neprihănit de judecată. Mai demult, Dumnezeu a judecat lumea prin potop datorită răutăţii ei. „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” (Geneza 6:5). Dar în mijlocul celor care trăiau în fărădelege a fost un om neprihănit, Noe. Şi Dumnezeu l-a protejat pe Noe atunci când judecata Lui s-a dezlănţuit. Noe a fost sigilat de Dumnezeu şi a trecut cu bine prin potop, aşa cum cei 144000 din Apocalipsa capitolul şapte au fost sigilaţi de Dumnezeu ca să nu fie vătămaţi de judecăţile Necazului cel Mare. Noe este un tipar al celor 144000 care sunt sigilaţi şi trecuţi de judecată.

În aceeaşi perioadă, a trăit un alt om neprihănit, Enoh. „Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.” (Geneza 5:24). Enoh reprezintă o imagine interesantă a Bisericii. El a fost mutat, sau răpit. Nu cred că Biserica va trece prin Necazul cel Mare. Dar sunt anumite pasaje biblice folosite de unii pentru a arăta că Biserica va trece prin el. Unul din argumente este bazat pe interpretarea ‚ultimei trâmbiţe.’ În 1 Corinteni 15, Pavel vorbeşte de Răpire: „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.” (1 Corinteni 15:51-52). Unii încearcă să facă legătura între acest eveniment şi cele şapte trâmbiţe ale judecăţii din Apocalipsa şi spun că trâmbiţa a şaptea este ultima trâmbiţă. Ei văd în lucru acesta o dovadă că Răpirea nu va avea loc până la cea din urmă trâmbiţă, care este judecata finală.

Sunt cel puţin două probleme cu interpretarea aceasta. În primul rând, cele şapte trâmbiţe din Apocalipsa sunt date celor şapte îngeri ca să sune şi să aducă cele şapte judecăţi pe pământ. Când examinăm cine suflă în aceste trâmbiţe vedem că sunt toţi îngeri. În 1 Tesaloniceni 4:16, Pavel vorbeşte despre Răpire, „Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos” (1 Tesaloniceni 4:16). Trâmbiţa Răpirii nu este a vreunui înger ci a lui Dumnezeu.

După ce al patrulea înger sună din trâmbiţă, este o voce care strigă: „M-am uitat, şi am auzit un vultur, care zbura prin mijlocul cerului, şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului, din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri, care au să mai sune” (Apocalipsa 8:13). După ce trâmbiţa a cincea sună, din nou vocea spune: „Cea dintâi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea” (Apocalipsa 9:12). Este clar că este vorba de o nenorocire pronunţată pentru cei de pe pământ. Dar starea noastră de a fi răpiţi în văzduh nu este o nenorocire. Este o glorie!.

Un alt argument adus împotriva Răpirii este cel din Apocalipsa capitolul 20, când Ioan vede diferite grupuri în cer. Începând cu versetul patru, citim: „Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.” (Apocalipsa 20:4-5). Argumentul pe care unii îl aduc este că la prima înviere Ioan vede pe cei care au fost decapitaţi datorită mărturiei pentru Isus, care nu s-au închinat fiarei sau icoanei ei şi nu au primit semnul pe frunte. Ei au trăit şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Unii cred că aici avem o dovadă solidă că Biserica va trece prin Necazul cel Mare şi va fi martirizată.

Dar trebuie să mergem înapoi la text şi să-l citim încă o dată. În versetul patru vedem tronuri, şi faptul că celor ce şedeau pe ele li s-a dat judecata. Haideţi să ne uităm puţin în urmă şi să vedem cine sunt aceşti biruitori. Mesajul către biruitorii din Biserică este următorul: „Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie” (Apocalipsa 3:21). Ioan vede Biserica făcând parte din prima înviere. Apoi vede pe cei care vor fi martirizaţi în perioada Necazului ce Mare pentru refuzul lor de a accepta semnul fiarei. Acesta e numărul mare pe care îl găsim în capitolul şapte unde bătrânul întreabă: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?” „Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu ştii”. Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului.” (Apocalipsa 7:13-14).

Dar observaţi că ei stau în templu Lui şi-L slujesc zi şi noapte. Biserica este mireasa lui Hristos. Isus a spus: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.” (Ioan 15:15). Deci, avem al doilea grup format din sfinţii martiri din perioada Necazului cel Mare. Ei vor fi parte din împărăţie, dar Biserica este deja răpită. Şi aceasta este o cale mult mai bună de a ajunge în cer decât prin martiraj în Necazul cel Mare.

În Apocalipsa 10:7 citim mai mult despre trâmbiţa a şaptea. Ni se spune: „că în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.” (Apocalipsa 10:7). „Zilele” e la plural, dar Răpirea va avea loc într-un moment, într-o clipire de ochi. De aceea nu putem face legătură între trâmbiţa din urmă şi trâmbiţa a şaptea din Apocalipsa. Trâmbiţa a şaptea din Apocalipsa îşi face lucrarea în timpul mai multor ‚zile.’ În contrast, când trâmbiţa lui Dumnezeu va suna, noi vom fi schimbaţi într-o clipă. În Evanghelia după Matei, Isus a spus: „Îndată după acele zile de necaz, „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.” Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24:29-31). Vedem aici că Isus se arată întregii lumi imediat după zilele acelea de necaz.

Apoi El îi adună pe cei aleşi din cele patru vânturi, dintr-un capăt al cerului până la celălalt. Dar unii spun: „Nu este Biserica formată din cei aleşi?” Da. Biserica este mulţimea celor aleşi, dar şi Israelul este parte din cei aleşi. Aceasta este o referinţă la Israel, lucru care poate fi văzut şi în pasaje din Vechiul Testament unde acelaşi lucru este declarat. Dumnezeu îi va aduna pe evrei din toată lumea. În acest pasaj Isus vorbeşte despre aleşii Lui, naţiunea Israel, nu Biserica. Isaia a spus: „El va înălţa un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel, şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, de la cele patru capete ale pământului.” (Isaia 11:12) Israelul va fi reunit.

Ce putem spune despre versetele biblice care vorbesc de Anticrist făcând război împotriva sfinţilor? Daniel ne spune cartea lui, în 7:21: „Am văzut de asemenea cum cornul acesta a făcut război sfinţilor, şi i-a biruit,” În Apocalipsa 13:7 citim: „I s-a dat (Anticrist) să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.” Cine sunt sfinţii? Ei nu pot fi Biserica, pentru că Isus i-a spus lui Petru: „Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16:18). Faptul că Anticrist face război împotriva sfinţilor şi îi biruieşte arată că este vorba de sfinţii evrei, şi nu de Biserică. Nu cred că Biserica va vedea Anticristul lucrând pe pământ în toată puterea lui. În acelaşi timp, vreau să spun că nu aş fi surprins dacă Anticristul este deja una din persoanele centrale în scena lumii. Dar nu cred că Biserica va vedea pe Anticrist manifestându-şi toată puterea pe pământ.

În 2 Tesaloniceni 2 Pavel vorbeşte despre omul fărădelegii, fiul pierzării, şi face următoarea clarificare: „Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale” (2 Tesaloniceni 2:6-8).

Nu cred că Anticrist va domni asupra pământului în timp ce Biserica va fi încă pe pământ. Cred că Duhul Sfânt în Biserică este forţa care opreşte puterile răului să se declanşeze şi să copleşească pământul întreg. Dar în momentul în care Biserica este luată de pe pământ, nu va fi nimic care să oprească sau să stăvilească forţele răului să domine total. Ceea ce reţine această declanşare a răului va reţine răul până va fi luat din calea lui. Atunci omul fărădelegii, fiul pierzării, va fi descoperit. Acesta este motivul pentru care eu nu doresc să-l văd pe Anticrist. Satana ispiteşte pe oameni într-un mod foarte subtil, încurajându-i să-l caute pe Anticrist în loc să-L caute pe Hristos. Motivul pentru care unii credincioşi au scenariul profetic confuz este pentru că ei spiritualizează şi cred că Biserica este Israelul. Ei spun: „Dumnezeu a încheiat socotelile cu Israelul ca naţiune pentru că ei l-au respins pe Mesia.” Ei cred că Dumnezeu a abandonat Israelul şi l-a înlocuit cu Biserica, şi aceasta este acum „Israelul lui Dumnezeu.” Ei iau acele profeţii care se referă la Israel şi le aplică Bisericii. Când faci lucrul acesta, întreg scenariu profetic devine confuz.

Dacă soarele a răsărit în dimineaţa aceasta, atunci legământul lui Dumnezeu cu Israelul stă în picioare. El a spus: „Atât timp cât soarele va răsări, legământul Meu cu Israelul va dăinui.” Dumnezeu nu a abandonat Israelul. În cartea Osea Dumnezeu spune: „Du-te şi adu-o înapoi. Spal-o, curăţeşte-o, şi primeşte-o înapoi.” În Daniel capitolul nouă ni se spune că Dumnezeu are un plan de şapte ani pe care trebuie să-l împlinească cu privire la Israel, un plan în care El va interveni în mod direct. Găsim Răpirea şi în Vechiul Testament. Enoh, care a fost luat la cer înainte de judecata potopului, este o reprezentare a Bisericii. Cred de asemenea că şi Daniel este o reprezentare a Bisericii. Vă aduceţi aminte când Nebucadneţar şi-a construit acea statuie imensă şi a cerut ca toată lumea să se închine în faţa ei? Cred că o astfel de statuie va ridica Anticristul, o va aşeza în templu, şi va cere ca toată lumea să i se închine.

Nebucadneţar a cerut ca toată lumea să se închine în faţa acestei idol la sunetul muzicii. Atunci când muzica a început, toţi s-au închinat, cu excepţia lui Şadrac, Meşac şi Abed Nego. Chaldeenii au venit să-i raporteze lui Nebucadneţar: „Sunt aici trei tineri evrei care nu vor să se-nchine. Muzica a cântat, dar ei au continuat să stea în picioare.” Nebucadneţar i-a chemat pe cei trei tineri evrei, şi le-a spus: „Ce aud? Voi nu vaţi închinat? Vă mai dăm o şansă, dar dacă nu vă veţi închina veţi fi aruncaţi în cuptorul cu foc.” Ei au răspuns: „Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!” (Daniel 3:16-18). Îmi place atitudinea acestor tineri. Nu vei opri niciodată bărbaţi ca aceştia.

Nebucadneţar a fost atât de mânios că a dat poruncă slujitorilor lui să încălzească cuptorul de şapte ori mai mult. Cei trei evrei au fost aruncaţi în cuptor şi bărbaţii care i-au aruncat au fost arşi pe loc şi au murit pentru că au fost prea aproape de foc. Dar singurul lucru care a fost ars la Şadrac, Meşac şi Abed Nego a fost frânghia cu care au fost legaţi. Nebucadneţar s-a uitat în cuptor şi a întrebat: „Câţi am aruncat în cuptor?” Slujitorii lui iau răspuns: „Trei, împărate.” „Dar cum se face că văd patru? Ei umblă prin mijlocul focului! Şi al patrulea seamănă cu Fiul lui Dumnezeu. Şadrac, Meşac şi Abed Nego veniţi afară de acolo!” Când au venit afară, nici măcar un fir de păr nu a fost pârlit. Nu era nici cel mai mic miros de fum. Toţi au fost uimiţi, şi Nebucadneţar care era bun în a face proclamaţii, a spus, „Proclam că nu există nici un Dumnezeu pe tot pământul ca şi Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed Nego, care a putut să-i scape din cuptorul cu foc!” Dar unde a fost Daniel când s-au întâmplat aceste lucruri? Crezi că Daniel s-a închinat în faţa acestui idol? Dacă crezi lucrul acesta, atunci tu cunoşti un Daniel diferit de cel pe care-l cunosc eu. Adu-ţi aminte că în capitolul unu ni se spune că Daniel a hotărât să nu se spurce, nici măcar cu carnea de la masa împăratului. Nu cred că un tânăr cu o astfel de determinare s-ar fi închinat în faţa chipului de aur. Daniel probabil că a fost în altă parte cu treburile împărăţiei. Daniel devine o reprezentare a Bisericii care este luată atunci când Anticrist îşi instalează chipul lui şi cere tuturor închinare. Noi, Biserica, ne vom ocupa de treburile împărăţiei în altă parte, în scena cerească. Când înţelegi că Necazul cel Mare este în planul lui Dumnezeu, atunci înţelegi că poporul Lui nu poate fi în acest necaz. Nu ar fi drept, sau consecvent, ca Dumnezeu să judece pe cel neprihănit cu cel rău.

Petru spune că Dumnezeu „dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi;”. (2 Petru 2:5). Dumnezeu a cruţat pe cel neprihănit dar a adus potopul peste cei nelegiuiţi. Aceasta este natura judecăţii. Este intenţionată pentru lumea păcătoasă. „dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire,” (2 Petru 2:6). Dar El „ a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi; (căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite;) – înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:” (2 Petru 2:7-9). Aceasta scoate în evidenţă scopul precis a lui Dumnezeu.

Cred că prin tipurile de reprezentări din Vechiul Testament, aşa ca în cazul lui Lot, Noe, Enoh şi Daniel, vedem adevărul Răpirii Bisericii, şi anume faptul că Biserica nu va fi pe pământ în timpul Necazului cel Mare. Scriptura afirmă foarte clar: „Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos,” (1 Tesaloniceni 5:9). „Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.” (Romani 5:9). Şi „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor” (Romani 1:18) – dar aceste stări nu-l descriu pe copilul lui Dumnezeu. Cred că Dumnezeu a dorit ca fiecare generaţie de credincioşi să creadă că va fi ultima în istorie. A crede lucrul acesta are un triplu efect. În primul rând, ne ajută să înţelegem urgenţa slujirii pe care o facem, şi anume să ducem Evanghelia la cei nemântuiţi. Nu avem mult timp, de aceea ar trebui „să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară atât de lesne.” Trebuie „să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte” (Evrei 12:1). Ceea ce trebuie să facem, trebuie să facem repede pentru că nu mai avem mult timp. Există o urgenţă în lucrarea noastră. Domnul vine curând.

În al doilea rând, câştigăm o perspectivă corectă asupra lucrurilor materiale. Lumea materială va arde. Ne punem toate investiţiile în această lume materială, dar toate se vor pierde. Isus a spus: „ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură” (Matei 6:20). El a spus de asemenea: „folosiţi bogăţiile nedrepte pentru scopuri eterne.” Dacă Dumnezeu te binecuvântează financiar, slavă Lui! Dar trebuie să folosim banii noştri pentru scopuri eterne. Iminenţa întoarcerii Domnului Isus ne dă o perspectivă echilibrată a lucrurilor care aparţin Duhului şi a lucrurilor care aparţin lumii materiale. Noi recunoaştem că lumea materială va trece repede, dar lucrurile care sunt eterne vor rămâne. Ştiind că avem doar o singură viaţă care curând va trece, recunoaştem că doar ceea ce am făcut pentru Hristos va rămâne. Aceasta ne dă o perspectivă corectă.

Al treilea motiv pentru care sunt convins că Isus vrea ca fiecare generaţie să creadă că este ultima generaţie este pentru că această convingere menţine puritatea în viaţa noastră. Isus a spus: „Ferice de robul acela, pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!” (Matei 24:46). Nu vreau ca Domnul să vină şi să mă găsească vizionând un film pornografic sau căutând pe internet site-uri pornografice. Imaginaţi-vă lucrul acesta. Credinţa că Isus se poate reîntoarce în orice moment ne ajută să ne păstrăm puri. Domnul poate veni astăzi. „Binecuvântat este robul pe care stăpânul îl va găsi făcând aşa la venirea lui,” spune Ioan: „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţă, după cum El este curat (1 Ioan 3:2-3). Lucrul acesta ne dă o nădejde care ne curăţă. De aceea cred că este important să ne menţinem credinţa în venirea iminentă a lui Hristos şi să nu o compromitem. Aştept momentul când Domnul cerului va veni şi mă va lua să fiu cu El. Aşa cum El a spus: „Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului” (Luca 21:36). Aceasta este rugăciunea mea, şi este dorinţa mea să fiu acolo, şi faptul minunat este că se poate întâmpla oricând. Cred că Domnul a dorit ca noi să trăim în această anticipare în fiecare generaţie a Bisericii. Cred de asemenea că nădejdea revenirii glorioase a Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos este scânteia folosită de Dumnezeu pentru a aduce trezire în istoria Bisericii. Aceasta este ceea ce aprinde trezirea astăzi, faptul că nu avem mult timp. Domnul vine curând. Trăim foarte aproape de sfârşit, şi este aşa cum a spus Pavel: „Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut (Romani 13:11).

Să ne ajute Dumnezeu să păstrăm această nădejde binecuvântată şi s-o împărtăşim şi cu alţii, în aşa fel ca:
1) Ei să înţeleagă urgenţa trăirii pentru Isus Hristos în mod total şi complet;
2) Ei să aibă priorităţile corecte cu privire la lucrurile lumii care aşa de uşor pun stăpânire pe noi şi ne ţin pe loc;
3) Ei să trăiască o viaţă de puritate
4) Să slujească pe Domnul cu inimi pure ştiind că Domnul poate veni în orice moment.

Vreau să veghez şi vreau să fiu gata ca să-L întâlnesc pe El când va veni. Nu vreau să fac nimic care ar putea să mă tragă în jos sau să mă ţină pe loc. Vreau să fiu gata pentru Domnul meu! Cred că este important să proclamăm această învăţătură cu privire la Răpire şi să ajutăm pe credincioşi să vegheze şi să nădăjduiască, pentru că fără aceasta, ce nădejde putem avea în lume astăzi? Avem nevoie să ţinem credincioşii focalizaţi asupra adevărului că ne aşteaptă o zi mai bună foarte curând. Fii gata! Domnul vine după poporul Lui, şi El va veni să ne ia ca să fim cu El.

Va urma…DACÁ AM ÎNCEPUT ÎN DUHUL

Vezi o alta carte de Chuck Smith –  Apa Vie – Carte online de Chuck Smith

CENTRALITATEA LUI ISUS HRISTOS (7) Chuck Smith

Citeste

  1. Capitolul 1 aici – MODELUL LUI DUMNEZEU PENTRU BISERICÁ
  2. Capitolul 2 aici – CONDUCEREA BISERICII
  3. Capitolul 3 aici – ÎMPUTERNICIŢI DE DUHUL SFÂNT
  4. Capitolul 4 aici – ZIDIREA BISERICII DUPÁ MODELUL LUI DUMNEZEU
  5. Capitolul 5 aici – HAR PESTE HAR
  6. Capitolul 6 aici – PRIORITATEA CUVÂNTULUI

CAPITOLUL Sapte din Cartea Calvary Chapel Distinctives:

CENTRALITATEA LUI ISUS HRISTOS

„Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus…”
(2 Corinteni 4:5)

Una dintre caracteristicile importante ale Bisericii “Calvary Chapel” este centralitatea lui Isus Hristos în închinarea noastră. Noi nu permitem nici o practică sau comportament care ar distrage atenţia oamenilor de la El. De exemplu, noi nu permitem credincioşilor să stea în picioare individual, când cântăm în Biserică. În momentul când cineva se ridică, cei care sunt lângă acea persoană se întreabă: „De ce stă în picioare?” Atenţia este luată de la Isus şi orientată spre persoana care stă în picioare. Ochiul este atras de mişcare. În multe cazuri, am văzut că cei care stau în picioare la închinare trag concluzia că ei nu au parte de destulă atenţie, de aceea ridică mâinile şi încep să se mişte. Lucrul acesta nu trece neobservat. Dar este în acelaşi timp şi o distragere, şi dintr-o dată oamenii se întreabă de ce aceşti credincioşi se manifestă aşa? „Ce gândesc oamenii aceştia? Sunt ei conştienţi că atrag atenţia asupra lor? Ce se întâmplă aici?” Cred că este important ca aceste lucruri să fie rezolvate pentru că astfel de manifestări vor cauza pierderea membrilor potenţiali. Dacă m-aş duce într-o Biserică şi astfel de manifestări ar avea loc, aş putea să cred că predica a fost bună, dar nu aş putea să trec peste celelalte manifestări care deranjează.

Cu mai mulţi ani în urmă am fost într-o Biserică “Calvary Chapel” unde li s-a permis credincioşilor să stea individual în picioare la închinare. De obicei, unul influenţează şi pe alţii. Era o persoană pe prima bancă care în fiecare seară, nu numai că stătea în picioare, ci şi dansa. Era evident că această persoană era cu deficienţe mentale. Omul acesta a găsit un mediu unde putea să se manifeste ciudat şi să fie acceptat, dar era foarte deranjant. I-am vorbit păstorului despre această situaţie, şi el a apărat această
practică, şi ca atare m-am retras.

La “Calvary Chapel” în oraşul Costa Mesa, dacă cineva se ridică în timpul închinării, uşierii se apropie de acea persoană şi o invită în foaier, unde unul din păstori stă de vorbă cu el/ea, cu blândeţe şi în dragoste. De obicei, ei le spun acestor persoane, „Noi nu practicăm lucrul acesta pentru că am înţeles că astfel de practici distrag atenţia oamenilor de la închinare. Şi, cu siguranţă, tu nu vrei să iei atenţia oamenilor de la Isus Hristos, şi să o orientezi spre tine, nu-i aşa?” Le spunem că atrag atenţia asupra lor, şi că oamenii îşi pierd concentrarea asupra persoanei Domnului Isus. Le vorbim în dragoste şi le sugerăm să nu facă lucrul acesta, şi dacă se supără, este o dovadă că sunt fireşti şi au făcut lucrul acesta în firea lor tot timpul. Dacă sunt cu adevărat în Duhul şi umblă prin Duhul, ei vor lua corectarea în Duhul. Reacţia va fi, „Oh, nu mi-am dat seama de lucrul acesta. Îmi pare rău.” Dar dacă încep să facă scene, atunci ştii că sunt oameni care acţionează în firea pământească. Isus a spus: „Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri.” (Matei 6:1) Apoi, El a ilustrat cum oamenii încearcă să atragă atenţia asupra lor atunci când vin la închinare. Fie că ne place, fie că nu ne place, stând în picioare şi legănându-te în timp ce toţi ceilalţi stau aşezaţi, va atrage atenţie asupra ta. Am fost într-o altă Biserică “Calvary Chapel” unde aveau aceste femei îmbrăcate ca nişte bunicuţe, practicând un dans tematic pe fondul unei muzici de închinare. Acum, dacă a fost ceva care să mă deranjeze vreodată, atunci cu siguranţă acest lucru m-a deranjat. Dansul era destul de reuşit, dar am realizat că nu am primit prea multă zidire de la muzica de închinare în acea seară. Am privit la aceste femei şi la mişcările lor graţioase, încercând să înţeleg interpretarea cântărilor care se cântau. Din nou am vorbit păstorului despre aceasta, şi el a înţeles şi a oprit acest dans tematic, înţelegând că a fost dăunător pentru închinare.

Am avut o Biserică afiliată în Basel, Elveţia, care a fost probabil una din cele mai bune Biserici din Europa. În ceea ce priveşte potenţialul, cred că a fost cea mai mare Biserică Protestantă din Europa la acel timp. În fiecare an vizitam Biserica din Basel şi predicam acolo. A fost un timp deosebit pentru mine. Ei şi-au însuşit întreaga viziune a mişcării “Calvary Chapel.” Aveau „choruses,”(Acele cântări scurte şi uşoare care se repetă de mai multe ori) un grup de închinare foarte bun, şi predicarea Cuvântului. Aveau sute şi sute de tineri care veneau duminicile seara la Biserica foarte frumoasă construită în stil gotic. Biserica de stat i-a lăsat să folosească facilităţile lor. Biserica de stat folosea facilităţile doar duminică dimineaţa. Pentru că doar şase persoane mai în vârstă frecventau această Biserică, episcopul a spus că duminicile seara pot fi folosite de “Calvary Chapel.” Biserica era ticsită cu oameni pentru că aveau un program de evanghelizare foarte bun. Au deschis un loc unde se putea servi cafea. Aveau programe foarte bune. Se ocupau de hippie şi tineri orientaţi spre droguri. Biserica era plasată într-o zonă infestată de droguri, şi tinerii care erau salvaţi aveau nevoie de casă, şi Biserica le-a oferit un loc de adăpost. Biserica a pornit mici fabrici pentru producerea suvenirurilor, un lucru care a avut succes. Tinerii au fost angajaţi şi cei cu daruri artistice au putut să-şi folosească abilităţile. Lucrurile mergeau foarte bine. Ultima dată când am fost acolo au început şi ei să introducă dansul tematic cu două fete îmbrăcate în leotard(O îmbrăcăminte dintr-o singură bucată, strânsă pe corp, purtată de dansatori sau acrobaţi). Au adus un pastor asistent format în mediu penticostal, şi au început să se închine stând în picioare. Păstorul nu a fost destul de tare să ia atitudine. Am vorbit cu el după serviciu de închinare şi i-am spus: „Lucrurile acestea trebuie să înceteze. Te vor distruge.” De fapt, el nici nu mai era în controlul serviciului. Am observat că atunci când a fost timpul să fiu prezentat şi să vorbesc, fetele acestea au venit la păstor şi i-au şoptit ceva la ureche şi apoi au mai avut un dans şi au mai cântat un cântec. Dansatorii au fost în controlul închinării, nu păstorul. Am vorbit cu el despre lucrul acesta, dar el a fost rezervat să confrunte problema. Ca rezultat, nu mai avem nici o Biserică în Basel. Păstorul a plecat, penticostalii au luat controlul, Biserica gazdă i-a dat afară, şi acum nu mai este nici o lucrare care să se desfăşoare acolo. Deci, e important să-L menţinem pe Isus Hristos în centrul atenţiei noastre şi să menţinem distragerile la minimum. Când distracţiile au loc, confruntă-le şi dacă este necesar vorbeşte public despre ele.

Când am fost în Colegiu Biblic, era un bărbat care stătea mereu în primul rând. De obicei, la momentul culminant, când Duhul lui Dumnezeu lucra cu putere la inimile oamenilor, el se apleca spre înainte, după care stătea dintr-o dată cu mâinile ridicate strigând, „Aleluia!” Toată lumea râdea. Dar în acelaşi timp atenţia tuturor era îndreptată asupra acestui caracter care striga „Aleluia!” Punctul predicii era pierdut. El a distrus atâtea predici din cauza acţiunilor lui. Am hotărât să opresc circul acesta. M-am aşezat pe rândul din spatele acestui individ şi când se apleca pe genunchi şi era gata pentrumomentul „Aleluia” îl apucam de umeri şi îl împingeam în jos. Nimeni nu a avut curajul să-l oprească. Mai degrabă l-au lăsat să facă aceste lucruri şi era un deranjament atât de mare pentru ceilalţi. Cu câţiva ani în urmă am fost în Colorado Springs la o conferinţă şi acolo a fost un bărbat care stătea în faţă şi era ca un măscărici. Puteai să-ţi dai seama de lucrul acesta doar uitându-te la el. În timp ce toată Biserica se închina prin cântare, acest bărbat se plimba prin Biserică dansând. L-am întrebat pe păstor: „De ce permiţi lucrul acesta?” El mi-a răspuns: „Ce să fac, au vrut libertate…” „Uite, aceasta nu este libertate” i-am răspuns eu. „Dacă aş fi un străin şi aş veni la această Biserică pentru prima dată şi aş vedea pe acest bărbat aşa cum se manifestă acum, nu aş mai veni înapoi. Aş trage concluzia că părtăşia voastră este ciudată.”

Ajungem la un loc unde acceptăm lucruri care sunt greşite pentru că nu avem curajul să le oprim. Ne este frică să nu fim acuzaţi că stingem Duhul. Eu aş stinge acest fel de duh! Nu Duhul Sfânt, ci duhul care caută să atragă atenţia asupra unui individ, distrăgând atenţia credincioşilor de la închinare faţă de Domnul. În trecut (şi lucrul acesta nu s-a mai întâmplat la “Calvary Chapel” de mult) aveam credincioşi care se ridicau în timpul serviciului de închinare şi vorbeau în limbi. Din nou, uşierii erau în controlul situaţiei. Îi invitau pe aceşti credincioşi în foier, şi păstorii le explicau că la “Calvary Chapel” nu se admite vorbirea în limbi sau profeţia în public, aşa ca în Bisericile carismatice sau penticostale. De la amvon am explicat Bisericii că darul limbilor este valid în Noul Testament, şi că este un cadru potrivit pentru vorbirea în limbi. Am explicat Bisericii că Pavel a subliniat lucrul acesta, în experienţa lui personală, mai degrabă a preferat să vorbească cinci cuvinte care să fie înţelese decât mii de cuvinte într-o limbă neînţeleasă în timp ce e în Biserică. Totuşi, el era mulţumitor că vorbea în limbi mai mult decât ceilalţi credincioşi. În închinarea ta privată, este o experienţă foarte edificatoare. Este un mijloc prin care poţi să-L lauzi pe Dumnezeu. Dar pentru o Biserică de mărimea lui “Calvary Chapel” unde nu toţi pot să audă interpretarea, nu este ziditor să exercităm acest dar spiritual, chiar cu interpretare. Nu este nici edificator, nici convenabil, deci noi nu-l practicăm. Nu permitem manifestarea acestui dar în serviciile publice, dar încurajăm pe credincioşi să folosească acest dar în închinarea personală.

Dacă ai un grup de credincioşi adunat pentru rugăciune şi pentru a căuta pe Domnul, atunci folosirea darului limbilor poate fi admisă cu interpretare. Dar cred că atunci când sunt prezenţi necredincioşi, se creează confuzie şi se ridică întrebări. De aceea, este bine ca această manifestare să se limiteze la credincioşii care sunt strânşi împreună specific pentru a-L aştepta pe Domnul. Este ziditor şi se poate admite în acest context. Credincioşii pur şi simplu caută pe Domnul şi plinătatea Duhului, deci în acest context se poate permite folosirea acestui dar. Pavel a spus în 1 Corinteni 1:29: „pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” Mă întreb dacă înţelegem cât de serios este faptul de a atrage atenţia asupra noastră în prezenţa Domnului? Dorim oare să distragem atenţia oamenilor de la Isus Hristos şi s-o atragem spre noi? Cred că lucrul acesta este o ofensă foarte serioasă. Cu siguranţă, eu nu vreau să fiu vinovat de aşa ceva. În Vechiul Testament găsim un caz foarte interesant despre cât de serios este să atragi atenţia asupra ta. Când Israel a încheiat confecţionarea Cortului şi a mobilierului pentru el, a adunat poporul împreună să dedice cortul şi să aducă jertfe. Tot poporul era adunat împreună şi fiecare era la locul lui. Aaron a fost în hainele lui de preot, la fel şi fiii lui, şi toată scena era în ordine, după planul lui Dumnezeu. Atunci, dintr-odată, în timp ce poporul aştepta, focul lui Dumnezeu a coborât şi a aprins focul pe altar. A fost o manifestare spontană. Tot poporul a văzut acest semn al prezenţei lui Dumnezeu şi au răspuns cu strigăte de bucurie. A fost mare bucurie şi emoţii foarte intense la realizarea faptului că Dumnezeu este în mijlocul poporului Lui. Atunci, doi fii ai lui Aaron, Nadab şi Abihu, au luat foc străin şi l-au pus pe altarul tămîierii. Au fost gata să aducă tămîie înaintea Domnului în locul sfânt. Scriptura ne spune că un foc s-a ridicat de pe altar şi i-a
ars pe Nadab şi pe Abihu (Levitic 10).

Este convingerea mea că ei au fost prinşi în emoţia şi exuberanţa momentului. Ei erau pe punctul să demonstreze poporului poziţia lor de preoţi şi cât de importanţi „suntem noi.” Rezultatul a fost că ei au trebuit să moară. Sunt foarte neliniştit în prezenţa focului străin. Şi tu trebuie să fii foarte atent cu privire la focul străin – acele emoţii care nu vin de la Dumnezeu, şi acel fel de slujire care nu-şi are originea în Dumnezeu. Este o încercare de a atrage atenţia asupra uneltei şi nu asupra Stăpânului.

Vedem lucrul acesta în Biserica primară intrat prin Anania şi Safira. Avem, din nou, încercarea de a atrage laudă şi glorie pentru individ. Anania şi Safira au vândut proprietatea şi au adus o parte din preţul vânzării la Biserică, dar ei au pretins că au adus întreg preţul. Cred că ei au făcut acest lucru ca să atragă admiraţia şi lauda oamenilor, care urmau să spună: „Uită-te la ei, ei dau totul pentru Dumnezeu,” când, în realitate, ei păstrau ceva pentru ei.

Toţi iubim felul acesta de atenţie. Ne place când oamenii cred că noi suntem spirituali. Fii atent! Firea noastră pământească este atât de coruptă. Eu vreau să fiu cunoscut ca o persoană foarte spirituală, mai spirituală decât sunt în realitate. Câteodată vrem în mod conştient să transmitem această impresie, şi cred că lucrul acesta a fost unul din blestemele Bisericii. Unii păstori vor să prezinte o imagine de adâncă spiritualitate care de fapt nu este reală. Acest lucru va afecta acţiunile lor. Vor începe să dezvolte o voce care pare atât de sfântă, vor ţine mâinile într-un mod unic, şi apoi vor spune: „Soră dragă, spune-mi totul.” Întreaga lor manifestare se schimbă şi aparenţa lor dă impresia de adâncă sfinţenie. Şi ei iubesc lucrul acesta. Ei iubesc faptul că oamenii cred despre ei că sunt giganţi spirituali. Ei doresc ca poporul să cunoască Cuvântul aşa cum îl cunosc ei, sau să creadă că ei petrec ore în rugăciune. Au un zâmbet pe buze şi spun: „E nevoie de multă dedicare, ştii?”

Trebuie să avem mare grijă să nu creăm o aură în jurul nostru şi să iubim adularea care vine de la oameni. În cazul lui Anania şi Safira, ei au fost omorâţi pentru că au atras atenţia şi gloria asupra lor, gloria care trebuia îndreptată spre Dumnezeu. Şi ei au plătit un preţ sever. Dumnezeu nu vrea să împartă gloria Lui cu nimeni. Fii atent! Nu permite lucruri care distrag atenţia de la El. Vrem să-L păstrăm pe Isus în centrul atenţiei oamenilor. Este foarte important să-L menţinem pe Isus Hristos central în închinarea noastră.

Va urma…RĂPIREA BISERICII

Vezi o alta carte de Chuck Smith –  Apa Vie – Carte online de Chuck Smith

Chuck Smith – RELIGIA ORIENTALA SEDUCE OCCIDENTUL………INVAZIA PAGANA

VIDEO by Avadani Stefan

PRIORITATEA CUVÂNTULUI (6) Chuck Smith

Photo credit here

Citeste

  1. Capitolul 1 aici – MODELUL LUI DUMNEZEU PENTRU BISERICÁ
  2. Capitolul 2 aici – CONDUCEREA BISERICII
  3. Capitolul 3 aici – ÎMPUTERNICIŢI DE DUHUL SFÂNT
  4. Capitolul 4 aici – ZIDIREA BISERICII DUPÁ MODELUL LUI DUMNEZEU
  5. Capitolul 5 aici – HAR PESTE HAR

CAPITOLUL Sase din Cartea Calvary Chapel Distinctives:

PRIORITATEA CUVÂNTULUI

„Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare, şi la învăţătura pe care o dai altora.“
(1 Timotei 4:13)

O altă caracteristică distinctivă a mişcării “Calvary Chapel” este efortul de a prezenta oamenilor tot planul lui Dumnezeu. Vedem acest principiu ilustrat când Pavel se întâlneşte cu presbiterii din Efes, fapt relatat in Fapte 20. Ei erau pe malul Mării Egee la Milet, nu departe de Efes, când Pavel le spune că el este nevinovat de sângele oamenilor, „Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.“ (Faptele Apostolilor 20:27). Dar, cum este posibil ca cineva să deprezinte tot planul lui Dumnezeu? Singurul mod în care cineva poate pretinde lucrul acesta în faţa Bisericii este dacă a învăţat Biserica tot Cuvântul lui Dumnezeu, de la Genesa la Apocalipsa. O dată ce Biserica a trecut prin toată Biblia, atunci poţi să spui: “nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.”

Lucrul acesta nu poate fi făcut predicând pe subiecte. Predicile pe subiecte sunt bune, şi ele îşi au locul lor, dar atunci când predici pe subiecte, eşti înclinat să predici acele subiecte pe care le îndrăgeşti. Şi sunt subiecte în Scriptură care nu sunt prea inspirative. Ele nu încântă pe ascultători, dar sunt subiecte necesare care trebuie predicate. Tendinţa umană este să evite subiectele incomode. Dacă predici doar pe subiecte, vei fi tentat să eviţi subiectele controversate sau dificile, şi poporul nu va avea o concepţie echilibrată despre cuvântul lui Dumnezeu. Deci, valoarea predicării Scripturii întregi este că ea te ajută să poţi spune! „Nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.”

Acum, cred că pot spune credincioşilor de la “Calvary Chapel” din Costa Mesa: „V-am vestit tot planul lui Dumnezeu,” pentru că am trecut cu Biserica prin toată Biblia, de la Genesa la Apocalipsa, de şapte ori. Acum începem a opta rundă. Nu trecem peste
nici un pasaj. De aceea, în majoritatea Bisericilor “Calvary Chapel”, în cele care au succes, vei găsi predicarea sistematică a întregii Scripturi, de la un capăt la altul. În cea mai mare parte, predicarea la “Calvary Chapel” are o formă expozitivă Asta nu înseamnă că, ocazional, nu predicăm un anumit subiect, sau o serie de predici pe un anumit subiect. Nu spunem că predicile pe subiecte sunt greşite. Ele îşi au locul lor. Nu vrem să cădem într-un legalism strict prin care să analizăm fiecare predică să vedem
dacă a avut o homiletică corectă şi a fost prezentată expozitiv. Dar, pentru cea mai mare parte, căutăm să urmăm exemplul lui Isaia care a spus, „şi pentru ei cuvântul Domnului va fi: „Învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo”, (Isaia 28:13) Acest verset descrie reacţia poporului la stilul de învăţătură al lui Isaia. Ei îşi băteau joc de această metodă, dar a fost o metodă eficientă. Ei se plângeau de Isaia, şi îi spuneau batjocoritor să meargă să înveţe pe copiii de grădiniţă pentru că metoda lui era „învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.” Ei au spus aceste cuvinte în bătaie de joc. Totuşi, este atât de important să treci Biserica prin Cuvânt, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă. Când facem lucrul acesta, le vestim tot planul lui Dumnezeu.

Un alt avantaj al prezentării întregului plan al lui Dumnezeu este libertatea de a aborda pasaje dificile care tratează probleme din viaţa unui individ sau din viaţa Bisericii, şi pe care le poţi adresa direct. Nu mai e nevoie să te îngrijorezi că ascultătorii vor zice! „O, a ales acest text ca să lovească în mine.” Ei vor şti că este pasajul care urmează să fie studiat în acea zi. Deci, nu poate fi, „O, acum se leagă de mine” pentru că ascultătorii realizează că treci pur şi simplu prin Carte, şi că nu sari de la subiect la subiect. Mai
degrabă, iei pasajele la rând, trecând prin tot Cuvântul lui Dumnezeu. În Neemia 8:8, când copiii lui Israel s-au întors din captivitate şi rezideau cetatea, liderii poporului au adunat mulţimea pe o mică platformă. Au început să citească Cuvântul lui Dumnezeu poporului, dis-de-dimineaţă. Neemia 8:8 declară! „Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu, şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră.”

Cred că aici avem o definiţie bună a predicării expozitive – să citeşti Cuvântul şi să faci pe ascultători să priceapă sensul. De multe ori mi s-a întâmplat că am ajuns să înţeleg un pasaj doar după ce l-am citit de 50 sau 60 de ori. Şi se întâmpla că dintr-o dată aveam o licărire de înţelegere. Cred că este bine să foloseşti comentarii bune în înţelegerea sensului unui pasaj. Apreciez înţelepciunea pe care Dumnezeu o dă altor oameni cu privire la înţelegerea Scripturii. Totuşi, trebuie să mărturisesc că deseori citesc pagini după pagini din comentarii şi nu găsesc nimic care să pot folosi în predică. Uneori citeşti şapte comentarii cu privire la un anumit pasaj şi eşti mai confuz decât înainte, pentru că sunt concepţii şi înţelegeri diferite al pasajului studiat. Deci, cred că unul din cele mai bune comentarii ale Bibliei este Biblia însăşi.

Este important să realizăm că noi nu am văzut rezultate spectaculoase imediat la “Calvary Chapel”. E nevoie de timp ca să dezvolţi apetitul Bisericii pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Este nevoie de timp ca Biserica să crească. Pentru cele mai multe Biserici “Calvary Chapel” care sunt plantate într-o arie nouă, e nevoie de doi ani pentru a aşeza temelia, a pregăti terenul, a săpa în pământul uscat, a lucra pământul, şi a planta sămânţa într-un teren fertil. Apoi trebuie să aştepţi. Sămânţa nu aduce roadă peste noapte. Sămânţa trebuie să crească şi să se dezvolte. Apoi, vei vedea că vor veni şi roadele. Cei mai mulţi dintre păstorii care au început o nouă Biserică, după doi ani au atins un punct de criză. De obicei sunt descurajaţi şi au sentimentul că nu se va întâmpla nimic în locul acela. Ei încep să creadă că oamenii din locul acela sunt diferiţi, şi că nu se va putea planta o Biserică în locul acela. Vă veţi mira să ştiţi cât de mulţi s-au dus să înceapă o nouă Biserică, şi după doi ani m-au sunat să-mi spună că abandonează locul respectiv pentru că nu se întâmplă nimic. I-am încurajat să mai stea încă şase luni, spunându-le, „Ai trecut de partea cea grea. Ai trecut de săpatul şi cultivatul pământului, şi ai trecut şi de plantarea sămânţei. Acum aşteaptă şi urmăreşte să vezi dacă roada va apărea.” Ca o regulă generală, anul al treilea este anul rodului, anul în care începi să vezi rezultatul plantării Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa oamenilor. „O altă parte a căzut în pământ bun, şi a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul şaizeci, şi altul treizeci.” (Matei 13:8)

Dar lucrul acesta nu se întâmplă peste noapte. Poate fi descurajant văzând pe unii predicatori cu mult foc, aducând o mulţime de
ascultători imediat. Oamenii se înghesuie să vadă miracole, să vadă show-ul, iar tu deabia supravieţuieşti. Nu vezi prea multă dezvoltare sau creştere, iar alţii par să aibă succes imediat. Dar aşa cum Domnul i-a spus lui Daniel: „Cei înţelepţi vor străluci ca
strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.” (Daniel 12:3) La 4 Iulie, de Ziua Independenţei, este distractiv să priveşti jocurile de artificii, cerul se luminează de tot felul de culori care îţi iau privirea. Toată lumea stă şi priveşte mirată, dar acest spectacol durează puţin. Şi înainte să te dumireşti bine, totul e cenuşă. E o mare explozie de lumini şi apoi totul se încheie. Aşa sunt multe slujiri, doar o lumină intensă la început, care dispare apoi. Trebuie să stabileşti în care cer vrei să străluceşti. Vrei să străluceşti ca o stea pentru veşnicie? Sau vrei să fii ca o rachetă cu o strălucire imediată, venind pe scenă într-un mod dramatic, dar fără putere de a sta?

Va urma…CENTRALITATEA LUI ISUS HRISTOS

Vezi o alta carte de Chuck Smith –  Apa Vie – Carte online de Chuck Smith

 

HAR PESTE HAR (5) Chuck Smith

Citeste

  1.  MODELUL LUI DUMNEZEU PENTRU BISERICÁ
  2. CONDUCEREA BISERICII
  3. ÎMPUTERNICIŢI DE DUHUL SFÂNT
  4. ZIDIREA BISERICII DUPÁ MODELUL LUI DUMNEZEU

CAPITOLUL Cinci din Cartea Calvary Chapel Distinctives:

HAR PESTE HAR

(Evrei 13:9)
“Calvary Chapel” are o poziţie distinctă cu privire la subiectul harului lui Dumnezeu. Înţelegem că fără harul lui Dumnezeu nici unul dintre noi nu ar avea nici cea mai mică şansă. Avem nevoie de harul lui Dumnezeu în vieţile noastre. Avem nevoie de el zilnic. Îl experimentăm şi suntem salvaţi prin har în mod personal. Nu numai că suntem salvaţi prin har, dar noi şi stăm în har. Noi credem în dragostea şi harul care caută să-l restaureze pe cel căzut.

Sunt unele biserici care duc lipsă în mod evident de harul lui Dumnezeu. Deseori există o formă foarte dură, inflexibilă, severă de legalism care nu oferă un cadru adecvat pentru pocăinţă şi restaurare. Veţi fi miraţi să auziţi de criticile îndreptate spre mine datorită faptului că doresc să ajut la restaurarea celor căzuţi. Ori de câte ori văd un slujitor talentat a lui Dumnezeu căzând în mrejele duşmanului, devin mânios pe Satan care caută să distrugă pe unii din cei mai buni slujitori.

Noi avem o poziţie foarte fermă cu privire la har. Credem că Biblia afirmă faptul că Dumnezeu este plin de har. Aceasta este una din caracteristicile de bază ale Lui în relaţia cu omul. Dacă El n-ar fi un Dumnezeu al harului, nici unul dintre noi n-ar avea vreo şansă. Toţi avem nevoie de harul şi mila lui Dumnezeu. De fiecare dată când mă rog, nu-i cer lui Dumnezeu dreptate, în afară de cazul când mă rog pentru altcineva. Când mă rog pentru mine, întotdeauna cer „Har” şi „Milă,” Doamne, milă! Ai milă de mine. Aplică dreptatea celui care mi-a făcut rău, dar, Doamne, pentru mine vreau milă.” Este interesant că o dată ce am primit milă, o dată ce am primit har, Domnul ne arată nevoia noastră de a arăta şi altora această milă, acest har. El a spus: „Ferice de cei miloşi, căci ei vor avea parte de milă.” (Matei 5:7).

Este interesant că Isus a considerat iertarea egală cu dispoziţia noastră de a ierta. Lucrul acesta este evident în rugăciunea Tatăl Nostru. La sfârşitul acestei rugăciuni model, El accentuează doar una din cererile legate de iertare: „Dacă nu iertăm oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” (Matei 6:15). Isus a folosit parabole care vorbeau despre necesitatea iertării. În Matei 18 vedem un stăpân care iartă robului lui o datorie de şaisprezece milioane de dolari. Dar acest rob s-a dus la un alt rob care-i datora doar şaisprezece dolari şi l-a aruncat în închisoare. Stăpânul l-a chemat pe primul rob şi i-a spus: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?” Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora.” (Matei 18:32-34

Dacă am fost iertaţi aşa de mult, cu siguranţă că şi noi ar trebui să iertăm. O dată ce am primit harul lui Dumnezeu, ar trebui să arătăm acest har şi celor care au căzut. Eu am nevoie de harul lui Dumnezeu zilnic. Eu stau în harul lui Dumnezeu. Am fost salvat prin har, nu prin fapte, deci gloria este a lui Dumnezeu pentru ceea ce El a făcut. Nu pot să mă laud cu ceea ce am făcut. Eu nu am făcut nimic. Noi nu suntem salvaţi prin faptele neprihănirii, ci prin harul Lui.

Aceasta este tema care o găsim peste tot în Noul Testament, şi de aceea am ales să subliniem această temă. Cărţile Romani şi Galateni devin foarte semnificative pentru că amândouă scot în evidenţă harul lui Dumnezeu şi neprihănirea prin credinţă. Aceasta este în contrast cu neprihănirea personală care se încearcă a fi obţinută prin faptele Legii. Noi credem în restaurarea celor căzuţi, aşa cum a învăţat Pavel în Galateni: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.” (Galateni 6:1) Mulţumesc Domnului pentru harul care l-am primit, şi primind acest har, caut să-l extind şi altora.

Sunt mânios pe Satan când aud despre un slujitor talentat al lui Dumnezeu că a căzut. Acei care au abilităţi deosebite şi talente deosebite pentru Domnul par să fie o ţintă specială pentru Satan. Nu sunt dispus să-l las pe Satan să aibă victorie asupra acestor oameni. Încerc să-i recâştig pentru împărăţia lui Dumnezeu ca ei să-şi poată folosi talentele pentru Domnul.

Am ridicat mulţi oameni căzuţi în viaţa mea. Este ceva ce îmi place să fac. Îmi place să iau oameni care au ajuns epave şi să fac ceva atractiv din ei. Am avut un Ford Skyliner. Dacă l-aţi fi văzut atunci când l-am cumpărat, aţi fi spus că e gata pentru cimitirul de maşini. Ce împlinire poate fi pentru cineva să ia o astfel de maşină, să lucreze la ea, s-o descompună, s-o repare, s-o vopsească, s-o asambleze din nou, şi în final să ai ceva frumos şi atractiv, făcut din ceva care a fost o epavă. Există o bucurie şi o împlinire în aşa ceva. Îmi place să fac lucrul acesta şi cu casele vechi. Fata mea cumpără tot timpul case care au nevoie de reparaţii, şi apoi îmi spune! „Tati, vino te rog.” Îmi place să iau aceste case vechi, să le remodelez, şi să fac ceva atractiv, modern, şi frumos din ele. Acelaşi lucru este valabil şi pentru vieţile pe care Satan le-a ruinat.

Îmi place să iau vieţi ruinate, să le rezidesc, să le restaurez, să le remodelez. Uitaţi-vă la majoritatea slujitorilor de la “Calvary Chapel”! Vieţile lor au fost în ruină. Dar uitaţi-vă cum a restaurat Dumnezeu vieţile lor, şi ce bogăţie şi valoare a ieşit din aceste vieţi. Este o lucrare minunată a lui Dumnezeu astăzi, să vezi ceea ce lumea a aruncat la cimitirul vieţilor ruinate, şi să vezi transformarea glorioasă în vase de cinste. Noi credem că o dată ce am fost iertaţi, trebuie la rândul nostru să iertăm. O dată ce am primit milă, suntem datori şi noi să fim miloşi. A arăta şi a extinde harul lui Dumnezeu este o parte importantă a slujirii la “Calvary Chapel”.

În Evanghelia lui Ioan, capitolul opt, avem o istorisire foarte interesantă. Isus a venit la Templu şi a şezut jos să înveţe poporul. Deodată, El a fost întrerupt de o comoţie. S-a auzit un plâns isteric. „Atunci cărturarii şi Fariseii I-au adus o femeie prinsă în
preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului, şi au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia.” (Ioan 8:3-4) Duşmanii lui Hristos încercau mereu să pună învăţătura Lui în conflict cu învăţătura lui Moise. Oamenii, în general, au recunoscut că Moise a fost instrumentul prin care Dumnezeu a dat Legea. Nu a fost nici o îndoială cu privire la autoritatea lui Moise. El a vorbit din partea lui Dumnezeu. Dacă Isus ar fi spus ceva contrar Legii lui Moise, atunci Isus nu ar fi putut să pretindă că este de la Dumnezeu. Problema divorţului este un exemplu în acest sens. Ei l-au întrebat dacă un bărbat poate să se despartă de soţia lui pentru orice motiv. Isus le-a răspuns! „Eu însă vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.” (Matei 19:9) Ei pretindeau că Moise le-a dat libertatea să divorţeze doar prin alcătuirea unei scrisori de despărţire. În felul acesta au crezut că Lau prins pe Isus în capcană. Atunci Isus, s-a dus înapoi, înainte de Moise, şi a spus că la început nu a fost aşa. Moise a dat această dezlegare cu cartea de despărţire datorită împietririi inimii lor, dar la început nu a fost aşa.

Deci, din nou ei căutau să-L pună pe Isus în conflict cu Legea lui Moise. „Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici?” Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui.” (Ioan 8:5-6) Lucrul acesta era foarte evident. Dar Isus nu a spus nimic. El a stat jos şi scria cu degetul pe pământ ca şi cum nu i-ar fi auzit.

Întrebarea e, ce a scris El pe pământ? Nu ştiu. Poate a scris: „Unde este bărbatul?” Ei au spus, „Am prins-o în timp ce săvârşea fărădelegea.” Bine, dar nu puteau să o prindă pe femeie în păcat fără să-l prindă şi pe bărbat. După Legea lui Moise, amândoi trebuia să fie omorâţi cu pietre. Deci, dacă erau cu adevărat interesaţi să ţină Legea lui Moise, l-ar fi adus şi pe bărbat la Isus. Poate că bărbatul a fost un prieten de-al lor, şi l-au lăsat să plece.

Aceasta nu a fost dreptate. Duşmanii lui Isus erau mânioşi. Isus stătea acolo şi scria pe pământ ca şi cum i-ar fi ignorat. Ei au insistat cu întrebarea lor. În final, Isus s-a ridicat şi le-a spus: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”(Ioan 8:7) Din nou, Isus sa plecat să şadă jos, şi a continuat să scrie pe nisip. Acum cred că ştiu ce a scris. Probabil că a scris numele bărbaţilor care stăteau acolo gata să condamne, şi probabil că a început cu cel mai bătrân. Cred că Domnul Isus a scris o mulţime de păcate pe care cel mai bătrân dintre ei le-a comis, poate o prietenă pe care a avut-o, şi El a început să dea detalii despre activităţile păcătoase în care ei arau angajaţi. În final bărbatul cel mai bătrân a spus! „O, îmi aduc aminte că soţia mea mi-a spus să ajung acasă mai devreme. Trebuie să plec.

După ce a plecat, Isus a scris pe nisip numele celui care a rămas cel mai bătrân în grup, şi a continuat să scrie câteva păcate pe care acest om le-a comis. Şi aşa, unul câte unul, de la cel mai bătrân până la cel mai tânăr, au plecat până nu a mai rămas nici unul. Atunci Isus s-a ridicat, şi uitându-se la femeie, i-a spus: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (Ioan 8:10-11). Ce răspuns minunat a avut Isus: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”

Când are loc un accident serios şi maşinile sunt zdrobite şi trupurile oamenilor sunt rănite şi întinse acolo pe stradă, sunt două feluri de maşini de urgenţă care vin la scena accidentului. De obicei prima maşină care ajunge este maşina poliţiei, şi sarcina oamenilor legii este să stabilească o zonă de siguranţă pentru controlul traficului. Apoi îşi iau carnetul de notiţe şi consemnează poziţia maşinilor, măsoară urma frânelor şi iau interviu martorilor. Slujba lor este să stabilească cine a încălcat legea şi cine e vinovat de încălcarea ei.

A doua categorie de vehicule sunt ambulanţele. Paramedicilor prea puţin le pasă cine sunt vinovaţii. Sunt oameni care sângerează pe stradă. Slujba lor este să-i ajute pe aceşti oameni, să le verifice bătăile inimii, să le bandajeze rănile, să vadă dacă sunt oase rupte, să-i pună pe o targă, şi să-i pună în ambulanţă. Ei nu sunt preocupaţi cu problema stabilirii vinovăţiei. Ei sunt acolo să ajute pe cei care sunt răniţi.

În mod asemănător, sunt două feluri de slujiri creştine pe care le-am observat. Acei care iau atitudinea poliţiştilor, vin la locul tragediei, văd vieţile zdrobite, şi scot cartea cu codurile legale. Ei îţi vor citi legea. „Ai dreptul să nu spui nimic, dar tot ceea ce spui poate fi folosit împotriva ta..” Ei sunt acolo la scena accidentului reprezentând legea, încercând să afle cine este vinovat, şi pentru a-ţi citi legea.

Apoi sunt acei slujitori care se aseamănă mai mult cu paramedicii şi care nu sunt atât de preocupaţi cu stabilirea vinovăţiei, ci sunt preocupaţi cu vindecarea. Cum putem să ajutăm? Cum putem să slujim pe cei cu trupul zdrobit, cu viaţa zdrobită? Cum putem să punem lucrurile înapoi împreună? Cum putem aduce vindecare? În relatarea din Ioan 8 îi avem pe Farisei. Ei au cartea cu codurile legale pregătită. „Legea noastră spune că această femeie trebuie să fie omorâtă cu pietre. Tu ce spui?” Dar Isus a fost interesat s-o slujească pe femeia aceasta, s-o ajute să-şi pună viaţa din nou în ordine, nu să o condamne, „Nici Eu nu te condamn.” Dorinţa Lui a fost să o pună din nou pe picioare.

Noi căutăm să slujim oamenii răniţi. Dorinţa noastră e să-i vedem cu vieţile refăcute, din nou pe picioarele lor, funcţionând normal din nou. Ioan ne spune că Legea a venit prin Moise, dar harul şi adevărul vine prin Isus Hristos. Dacă sunt un slujitor al lui Isus Hristos, atunci trebuie să slujesc potrivit cu harul. Uitându-ne la biserici şi la slujirea lor, vedem pe mulţi care sunt slujitori ai lui Moise. Ei sunt foarte nemiloşi şi legalişti. Legea a fost călcată şi ei îţi vor spune exact ce spune legea. Şi totuşi, îl găsim pe Isus spunând: „Cine este fără păcat să arunce primul cu piatra … nici Eu nu te condamn.”

A fost bucuria şi privilegiul nostru să putem restaura pe mulţi care au fost condamnaţi de lege. Cred că înainte de restaurare trebuie să existe evidenţa unei pocăinţe adevărate. Cred că Legea a fost dată ca să fie un îndrumător spre Isus Hristos. Cei care nu au venit să se pocăiască, au nevoie de Lege, astfel există un loc şi pentru Lege. Ea este sfântă, neprihănită, şi bună dacă este folosită corect. Dar cred că uneori exagerăm prin folosirea Legii, formulând pedepsele exacte ale Legii chiar după ce a avut loc pocăinţa. Nu suntem gata să restaurăm. Isus a fost promotorul harului şi al adevărului. Noi ar trebui să căutăm întotdeauna restaurarea, dar să nu uităm că pocăinţa este necesară.

Este minunat să vezi o viaţă care a fost zdrobită şi rănită devenind rodnică din nou pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Este adevărat că harul nu este fără risc. S-ar putea să fac o greşeuală în a ierta o persoană şi a-i arăta har, fără să existe o pocăinţă autentică. Este posibil ca astfel de persoane să aibă o agendă ascunsă. Am avut situaţii în care am arătat har unor persoane care au continuat să trăiască în păcat, şi care mai târziu mi-au făcut rău. Nu sunt perfect. Am făcut greşeli în judecăţile mele şi am arătat har celor care nu s-au pocăit cu adevărat de răul din viaţa lor.

Am riscat, am adus persoane în conducerea Bisericii care au pretins că s-au pocăit, ca mai târziu să ne dăm seama că, de fapt, nu s-au schimbat. Am greşit. Şi probabil voi mai face greşeli în viitor. Dar vreau să-ţi spun următorul lucru, dacă este să greşesc, aş vrea să greşesc de partea harului mai degrabă decât de partea judecăţii. În Ezechiel 34, Domnul a vorbit împotriva păstorilor din Israel. Ei au lăsat oile să rătăcească şi nu s-au dus să le caute pe cele pierdute. Domnul a avut câteva lucruri grele de spus împotriva acestor păstori care nu erau preocupaţi să caute şi să restaureze pe cei pierduţi. Cred că Domnul va fi mult mai îngăduitor cu mine şi greşelile mele de partea harului decât dacă ar fi exact situaţia opusă în care să condamn pe cineva pe care El deja l-a iertat.

Sunt mai multe texte din Scriptură care ne avertizează cu privire la judecata fratelui nostru: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” (Matei 7:1). Când judecăm pe alţii, noi suntem cei care stabilim standardul judecăţii. „Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.” (Romani 14:4) Mi-ar fi tare greu să greşesc judecând pe cineva care s-a pocăit cu adevărat. Aş suporta foarte greu gândul că judec pe cineva într-un mod greşit. Deci, încă o dată, dacă greşesc, vreau să greşesc de partea harului pentru că ştiu că Dumnezeu va fi mult mai îngăduitor cu mine decât dacă aş greşi judecând o persoană în mod greşit. Nu vreau să fiu vinovat de aşa ceva.

Este foarte uşor să cazi în legalism. Trebuie să fim conştienţi de ispita aceasta. Fii atent la ispita de a lua o poziţie foarte dură. Am observat că, în cele mai multe cazuri, atunci când o persoană devine foarte categorică în „Teologia Reformei,” de obicei cade în legalism. Aceste persoane vor să fie sigure că toate lucrurile sunt împlinite conform literei, în detaliu. „Teologia Reformei” are câteva puncte bune, dar şi porcupinul are. Când îl îmbrăţişezi prea tare, atunci vei simţi cu siguranţă ţepii lui ascuţiţi. Unii obiectează faţă de poziţia mea, acuzându-mă că eu îndulcesc anumite pasaje din Scriptură şi au dreptate. Dar a îndulci anumite pasaje din Scriptură este deseori deliberat pentru că de obicei sunt două părţi ale problemei. Eu am înţeles că este important să nu aduci diviziune şi să nu laşi credincioşii să se polarizeze pe anumite poziţii, pentru că în momentul când se face lucrul acesta apare diviziunea.

Un exemplu clasic este modul cum înţelegem Scriptura în problema suveranităţii lui Dumnezeu şi a responsabilităţii umane. Biblia subliniază ambele poziţii, dar în înţelegerea noastră umană ele se exclud una pe alta. Cei care sunt gata să divizeze,
fixându-se la un anumit pol, pretind că nu putem să credem ambele poziţii, pentru că dacă crezi în suveranitatea lui Dumnezeu, lucrul acesta exclude responsabilitatea umană. Iar dacă crezi în responsabilitatea umană, excluzi suveranitatea lui Dumnezeu. Greşeala aceasta se face atunci când o persoană ia aceste învăţături şi le duce la concluzia logică. Folosind raţiunea umană şi ducând doctrina suveranităţii la concluzia ei logică, aceasta îl lasă pe om fără nici o alegere.

În concluzie, cum ar trebui să interpretăm Cuvântul cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu şi responsabilitatea umană? Trebuie să acceptăm ambele poziţii afirmate de Scriptură, prin credinţă, pentru că nu le pot ţine în echilibru prin înţelegerea mea. Nu înţeleg cum aceste două învăţături pot să fie compatibile. Dar le cred pe amândouă. Cred că Dumnezeu e suveran, dar cred de asemenea că eu sunt responsabil şi că Dumnezeu mă ţine responsabil pentru deciziile care le iau. În modul cel mai simplu, îmi pun încrederea în Dumnezeu că aceste două afirmaţii ale Scripturii sunt adevărate.

Un păstor a scos recent un pamflet despre Calvinism, şi pe prima pagină este obalanţă care are pe un taler pe Calvin, iar pe celălalt taler este Ioan 3:16. Pentru care poziţie eşti înclinat să-ţi dai acceptul? Nu te lăsa polarizat. Nu-i lăsa pe alţii să se polarizeze. În momentul când faci lucrul acesta, ţi-ai pierdut jumătate din Biserică, pentru că credincioşii sunt divizaţi egal în această problemă. Deci, dacă iei o poziţie care polarizează, vei avea jumătate din Biserică. Vrei cu adevărat să-ţi pierzi jumătate din Biserică?

Ştii care e lucrul frumos cu privire la “Calvary Chapel”? Credincioşii nu ştiu exact care e poziţia ta. Pune „baptist” în titlul tău, şi oamenii ştiu unde eşti, şi jumătate din oameni nu vor veni pentru că este o Biserică baptistă. Pune „prezbiterian” în numele tău, şi ei vor şti unde stai, şi jumătate din oameni nu vor veni pentru că ştiu ceea ce cred prezbiterienii. Pune „nazarinean” în numele tău, şi imediat vei fi catalogat. Ei ştiu cine eşti, şi nu vor veni să se alăture.

Dar Clavary Chapel are un fel de aer mistic. „Ce cred oamenii aceştia?” „Nu ştiu, dar hai să aflăm.” Şi tot câmpul este al nostru. Ai ocazia să pescuieşti într-un lac cât mai mare. Dacă vrei să lansezi un produs, vei vrea să ai piaţa cea mai mare, pe cât e posibil. Deci, nu ciunti piaţa ca să spui: „Noi vom pescui în această apă mică aici.” Păstrează piaţa largă. Pescuieşte în lacul mare. Pescuieşte acolo unde peştele trage.

Va urma…PRIORITATEA CUVÂNTULUI

Vezi o alta carte de Chuck Smith –  Apa Vie – Carte online de Chuck Smith

ZIDIREA BISERICII DUPÁ MODELUL LUI DUMNEZEU (4) Chuck Smith

Photo credit pnwpcg.com

Citeste si

  1. MODELUL LUI DUMNEZEU PENTRU BISERICÁ
  2. CONDUCEREA BISERICII
  3. ÎMPUTERNICIŢI DE DUHUL SFÂNT 

CAPITOLUL Patru din Cartea Calvary Chapel Distinctives:

ZIDIREA BISERICII DUPÁ MODELUL LUI DUMNEZEU

„Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, – zice
Domnul oştirilor! –“
Zaharia 4:6

O altă caracteristică distinctă a mişcării “Calvary Chapel” este stilul simplu, atmosfera relaxată. Nu veţi găsi la noi prea multă exaltare emoţională. Noi nu încercăm să motivăm oamenii carnal, şi nu suntem dispuşi să strigăm în biserică. Lucrul acesta îşi are rădăcina în încrederea noastră în Isus Hristos şi în Duhul Sfânt. Noi credem că „dacă Domnul nu zideşte o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc”, de aceea toată exaltarea şi presiunea nu vor realiza nimic. Ne încredem, simplu, în lucrarea Duhului Sfânt şi a Domnului Isus, care îşi zideşte Biserica, aşa cum a promis că o va face.

Dacă avem încrederea deplină că este Biserica Lui, că El o va zidi, că El îşi va face lucrarea Lui, atunci tot ceea ce am de făcut este să fiu credincios. Trebuie doar să observ lucrarea Lui, şi atunci presiunea nu mai e pe mine. Nu mai port toată presiunea poverii lucrării, pentru că lucrarea lui Dumnezeu nu este responsabilitatea mea. Nu este Biserica mea. Este Biserica Lui. Cred că este foarte important să ne reamintim lucrul acesta, pentru că dacă încerci să porţi tu povara, vei constata că este prea grea pentru tine.

Te vei afla sub presiunea să creezi tot felul de strategii artificiale şi apoi vei începe să manipulezi oamenii. Nu acesta este stilul Bisericii “Calvary Chapel.” Cu ani în urmă, în 1969, am cumpărat un acru şi jumătate de pământ, doar la o stradă distanţă de locul pe care-l avem acum, la intersecţia străzilor Sunflower şi Greenville. Pe locul acela a fost o şcoală veche. Am demolat clădirea şi am folosit materialele pentru construcţia unei capele mici. Pentru că am folosit materialele existente, am reuşit să construim capela cu $40000, sumă în care s-a inclus şi valoarea băncilor. După doi ani, capela a fost neîncăpătoare. Am ajuns să avem trei servicii duminică dimineaţa, şi am avut aşezate cinci sute de scaune în curtea Bisericii, iar participanţii parcau de-a lungul străzii pe o distanţă mare. În situaţia aceasta am înţeles că trebuie să facem ceva.

La acel timp parcela de pământ pe care o ocupa “Calvary Chapel” a ieşit la vânzare. Unul din membrii Bisericii a fost agent imobiliar. El a creat un grup de investitori care au cumpărat aceşti unsprezece acri de proprietate, planificând să scoată un
profit. Grupul acesta de investitori au avut mai multe idei cu privire la modul cum să folosească această proprietate, dat toate aceste idei au fost respinse de oraşul Santa Ana. Ei aveau o datorie de $350000 pe care trebuiau s-o plătească, dar nu erau capabili s-o facă. Au ajuns chiar în situaţia în care nu mai puteau plăti taxele lunare, şi în final au pierdut proprietatea.

Agentul imobiliar, care era membru în Biserica noastră, a venit la mine şi mi-a spus ca ar fi bine ca Biserica să cumpere această proprietate. Răspunsul meu a fost: „Ei bine, ce să facem noi cu unsprezece acri?” El mi-a sugerat că am putea vinde jumătate din proprietate. Apoi, un alt membru al Bisericii a venit la mine şi mi-a spus că este sigur de faptul că putem obţine această proprietate la $300000. „Este ridicol!” i-am răspuns. „Este foarte greu să cred că proprietatea se va vinde la preţul de $300000 fiindcă banca tocmai a luat această proprietate şi a evaluat-o la $350000. De ce ar vinde la $300000?” Atunci el a răspuns: „Ei bine, ştiu câteva lucruri despre situaţia acestei doamne care este proprietara acestui teren.. Ea plăteşte taxe cu dobânda care a rămas de la investitori. Pentru că ei nu au făcut nici o plată , ea practic nu are bani să plătească taxele. Doamna are aproape optzeci de ani, are nevoie de bani lichizi, şi cred că dacă facem o ofertă la $300000, o va accepta.”

“Lucrul acesta sună bine, dar de unde vom face noi rost de $300000?” l-am întrebat? El a răspuns: “Dacă putem să cumpărăm proprietatea cu $300000, atunci putem împrumuta jumătate din bani. Banca ne va împrumuta cincizeci la sută din valoarea proprietăţii, noi avem $110000 în bancă, iar eu voi împrumuta Bisericii $90000 fără dobândă pentru un an de zile.” Atunci am răspuns: “Nu va accepta oferta aceasta niciodată.” “Îmi daţi voie să-i fac oferta în numele Bisericii?” a spus el. “Sigur,” am răspuns. Nu după mult timp, am primit un telefon în care acest membru al Bisericii mi-a spus: “Chuck, doamna a acceptat oferta.” Primul meu gând a fost: “Da, e minunat, dar ce fac acum”?

La acel timp strada Fairview de-abia a fost terminată pînă la strada Sunflower. Obişnuiam să trec prin intersecţia străzilor Fairview şi Sunflower în drumul meu spre capela veche. Când treceam prin această intersecţie, aşteptând săgeata verde la semafor, mă uitam la acest teren imens, şi am început să intru în panică. Gândeam în sinea mea, “Da, Dumnezeu a fost bun cu noi. Am plătit toate datoriile, şi nu mai datorăm nimănui nimic. Avem $60000 în bancă, avem un surplus, şi lucrurile merg bine. Cum pot să pun Biserica în această situaţie în care să fim datori, plus construcţia care urmează să o facem? Ce fac? Unde îmi este capul?”

Mă treceau toate transpiraţiile încercând să raţionalizez situaţia. Atunci Domnul mi-a vorbit inimii mele, spunându-mi: „A cui este Biserica aceasta?” Eu am răspuns, „Da, este Biserica Ta.” Atunci El mi-a spus: „Ei bine, atunci de ce te îngrijorezi cu gândul falimentului?” Şi atunci mi-am zis, „Ce sunt eu? Nu eu sunt cel ce va ajunge la faliment. Domnul va ajunge la faliment, si atunci, de ce să mă îngrijorez?” Apoi Domnul mi-a spus: „Cine a creat problema aceasta?” Şi eu am răspuns: „Tu ai creat-o. Tu ai adus toţi aceşti oameni în biserică. Tu ai creat această situaţie în care avem nevoie de mai mult spaţiu.” Domnul m-a asigurat că este Biserica Lui şi problema Lui. El a creat situaţia aceasta. Înţelegând lucrul acesta, am primit pace, până în momentul când ajungeam din nou în această intersecţie de străzi. Sunt un om destul de greu de convins, aşa că procesul acesta a durat o vreme.

După ce am înţeles că noi suntem Biserica Lui, am fost eliberat de povara îngrijorărilor. Am înţeles că nu eu trebuie să port povara, şi astfel am putut să mă liniştesc. A fost Biserica Lui şi El va purta de grijă. Isus a spus: „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea.” (Matei 16:18). El nu a spus: „Pe această piatră tu vei zidi Biserica Mea.” Trebuie să înţelegem că Biserica este a lui Isus şi că El a declarat că îşi va zidi Biserica. Când Isus l-a întrebat pe Petru: „Mă iubeşti?” (Ioan 21:16), Petru a răspuns: „Da Doamne, ştii că te iubesc.” Domnul Isus nu i-a spus lui Petru: „Du-te şi zideşte-Mi Biserica Mea.” În schimb, i-a spus: „Paşte oile Mele.” – aceasta înseamnă, „poartă-le de grijă.” Este responsabilitatea lui Isus să adauge suflete noi la biserică, să zidească Biserica. Slujba mea este să iubesc turma, să port de grijă turmei, să supraveghez turma, să hrănesc turma, şi să mă încred în Domnul că El va zidi Biserica şi va adăuga la biserică pe cei ce sunt mântuiţi.

Am descoperit că atunci când faci eforturi să câştigi suflete, trebuie să faci şi efortul de a păstra pe cei pe care i-ai câştigat. Păstrarea celor câştigaţi de eforturile şi programele umane cere un efort foarte mare.

Cu mult timp în urmă am fost într-o denominaţie şi am fost sub presiunea constantă să zidesc Biserica. Am folosit orice fel de strategie şi programe artificiale care mi-au fost sugerate. Au fost programe de creştere a Bisericii, şi le-am încercat pe toate în efortul de a zidi Biserica. Am descoperit faptul că atunci când faci eforturi să câştigi suflete, trebuie să faci eforturi să le şi menţii. Când nu faci eforturi să câştigi, nu trebuie să faci eforturi să păstrezi. Dacă este lucrarea Domnului, dacă El o face, dacă El adaugă, atunci tu nu trebuie să faci eforturi ca lucrurile să evolueze în direcţia bună. Este acest efort de a menţine lucrarea lui Dumnezeu care produce epuizare în păstori. Este ceea ce te omoară. Este lucrul care te va băga în pământ. Este lucrul care te va conduce în tot felul de practici aberante. Pentru că ai făcut eforturi să câştigi acest grup, acum trebuie să faci efortul să-l menţii, şi lucrul acesta poate fi foarte dificil.

Sunt multe biserici mari în această ţară care sunt rezultatul unor programe de creştere a Bisericii. Dar ai nevoie să menţii acele programe. Trebuie să ungi mereu rotiţele maşinăriei cu ulei, să le menţii în stare de funcţionare, sau totul se poate prăbuşi. Şi apoi, tot efortul şi intensitatea care sunt necesare să menţină programul te vor ucide în mod sigur. Sunt multe super biserici astăzi, dar sunt de asemenea o mulţime de lideri obosiţi, datorită eforturilor lor de a menţine ceea ce ei au zidit.

Efortul de a câştiga suflete nu înseamnă doar aplicarea celui mai nou program de creştere a Bisericii. Lucrul acesta se poate întâmpla şi într-un mediu spiritual în care exaltarea şi manipularea emoţională sunt folosite intens. Încă odată, ai o situaţie foarte dificilă, pentru că dacă foloseşti această tactică a manipulării emoţionale pentru a atrage mulţimi, ai intrat pe un drum cu o singură direcţie, în care înaintarea devine tot mai dificilă odată cu progresul. Vezi, dacă faci apel la supranatural şi spectacular, şi dacă acesta este punctul tău forte, atunci trebuie să continui într-un ritm crescendo, cu experienţe spirituale mai exotice, ca să poţi să păstrezi mulţimea pe care tu ai atras-o prin acest fel de fenomene. Experienţele, oricât de atrăgătoare şi exotice sunt, obosesc, şi ceva în natura noastră umană doreşte mereu ceva nou – o schimbare nouă, un nou unghi, o nouă atracţie şi o nouă putere. E nevoie mereu de mai multă putere pentru a menţine acelaşi nivel de exaltare şi de exuberanţă.

Un exemplu: experienţa mea cu bărcile a început cu mulţi ani în urmă, cu o barcă de patru metri şi un motor de 25 cai putere. A fost extraordinar la început, dar nu pentru multă vreme. Nu a trecut mult şi am cumpărat o barcă mai mare, mai puternică, şi apoi alta mai avansată. Unde te opreşti? Din fericire eu m-am oprit, dar întotdeauna există ceva mai mult. Un pic mai mare, un pic mai frumos.

Este la fel cu atracţia generată de manipularea emoţională. Poţi să auzi: „Aşa vorbeşte Domnul” doar de un anumit număr de ori, după care nu mai are acelaşi impact asupra ta. Deci, eşti presat să faci mereu ceva nou, ceva diferit. În final, poţi să ajungi la stări în care să râzi fără control, sau să latri ca un câine, sau să răcneşti ca un leu. Uitaţivă cum unele biserici trec de la o practică bizară la alta, şi apoi la alta, şi apoi la alta. Sunt practici care nu satisfac. Când ceea ce este legitim dispare începi să apelezi la ceea ce este nelegitim. Trebuie să păstrezi această dorinţă după nou prin experienţe din ce în ce mai bizare, diferite, noi.

“Calvary Chapel” nu are această căutare după neobişnuit. Noi nu suntem preocupaţi de o căutare carnală, de noi programe sau exaltare spirituală pentru a încerca să atragem oameni. Noi ne încredem în Cuvântul lui Dumnezeu, pe care-l învăţăm, pe care ne bazăm. Este temelia pe care suntem noi zidiţi. Acest Cuvânt este nelimitat în resurse. Nu este epuizare cu el. Cuvântul te ajută să mergi înainte.

Din acest motiv, noi avem un stil relaxat, neformal, care este reflectat în slujirea noastră. Este Biserica Lui, de aceea noi nu trebuie să transpirăm pentru ea. Nu suntem interesaţi atât de mult de seminarii care vorbesc despre cum să creşti o biserică, cum să creezi o biserică prietenoasă pentru vizitatori, sau cum să dezvolţi un plan pe cinci ani de zile. Cine ştie dacă vom fi aici în cinci ani. Haideţi să slujim astăzi!

Am fost rugat să vorbesc la un seminar de formare de lideri în Phoenix, unui grup de strategi sociali care studiază diferite curente sociale şi dezvoltă planuri pentru biserici la intrarea în noul mileniu. În acest grup de strategi au fost şi câteva personalităţi. Ei discutau despre: „Cum vom putea împlini nevoile pentru viitor şi cum putem să dezvoltăm strategii potrivite pentru biserici?”

Bineînţeles că l-am supărat pe moderator când am spus, „Filozofia mea este: ‚Dacă ceva nu e stricat, nu încerca să repari.’ Dumnezeu continuă să binecuvânteze astăzi predicarea Cuvântului Lui, Biserica continuă să crească, şi Domnul continuă să adauge zilnic pe cei mântuiţi la Biserica Lui. El îşi onorează Cuvântul aşa cum a promis că îl va onora. Atât timp cât Dumnezeu îşi onorează Cuvântul, eu sunt satisfăcut, şi voi continua să învăţ Cuvântul. De ce să schimb lucrul acesta? De ce să încerc să remodelez acest lucru dacă lucrează? Dacă va veni şi ziua când predicarea Cuvântului nu va mai fi eficientă, atunci Cuvântul lui Dumnezeu a falimentat, şi atunci de ce să-l mai învăţ?” Moderatorul a fost supărat pe mine pentru declaraţia aceasta, şi tot restul zilei lam folosit în schimbul de lovituri la nivel de argumente. Evident, nu am mai fost invitat să vorbesc la aceste conferinţe „minunate.”

Am constatat că după ce am trecut prin întreg Vechiul Testament, ajung flămând şi gata să încep Noul Testament. Iar când ajung să termin Noul Testament, abia aştept să încep cu Geneza în Vechiul Testament. Eşti mereu zidit de fiecare dată când treci prin Biblie. Câştigi şi înveţi tot mai mult de fiecare dată. Tu eşti îmbogăţit, şi Biserica este îmbogăţită. Cuvântul nu se învecheşte niciodată. Nu vei ajunge nici o dată în situaţia în care să fii nevoit să încerci noi trucuri, sau experienţe noi. Doar Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi puternic, slujeşte nevoilor spirituale ale oamenilor.

Va urma…HAR PESTE HAR

Vezi o alta carte de Chuck Smith –  Apa Vie – Carte online de Chuck Smith

ÎMPUTERNICIŢI DE DUHUL SFÂNT (3) Chuck Smith

Citeste

  1. Capitolul 1 aici – MODELUL LUI DUMNEZEU PENTRU BISERICÁ
  2. Capitolul 2 aici – CONDUCEREA BISERICII

CAPITOLUL TREI din Cartea Calvary Chapel Distinctives:

ÎMPUTERNICIŢI DE DUHUL SFÂNT

„Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori
în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, şi până la marginile Pământului.”
Fapte 1:8

Un alt aspect distinct al mişcării „Calvary Chapel” este poziţia cu privire la Duhul Sfânt. Noi credem că există o experienţă a împuternicirii cu Duhul Sfânt în viaţa credinciosului, distinctă şi separată de locuirea Duhului Sfânt care are loc la convertire.
Pavel i-a întrebat pe Efeseni dacă au primit Duhul Sfânt când au crezut, sau de când au crezut. Nu are importanţă ce traducere foloseşti, Scriptura spune clar că există o experienţă cu Duhul Sfânt care este separată şi distinctă de cea a mântuirii.

Când Filip s-a dus în Samaria şi a predicat pe Hristos Samaritenilor, mulţi au crezut şi au fost botezaţi. Când Biserica în Ierusalim a auzit că Samaritenii au primit Evanghelia, i-au trimis pe Petru şi pe Ioan. “Aceştia au venit la Samariteni şi s-au rugat
pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se coborâse încă peste nici unul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.” (Fapte 8:15-16). Încă odată, vedem o experienţă a Duhului Sfânt care a fost separată şi distinctă de convertire.

În capitolul doi din Fapte, când poporul a spus: „Fraţilor, ce să facem?” „Pocăiţivă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” (Fapte 2:37-38). Pavel s-a convertit pe drumul Damascului, dar Anania a venit la el şi şi-a pus mîinile peste el ca să-şi primească vederea şi să primească Duhul Sfânt (Fapte 9). Noi credem că este o experienţă de împuternicire cu Duhul Sfânt care este separată şi distinctă de convertire. Noi recunoaştem o relaţie în trei dimensiuni între Duhul Sfânt şi credincios, relaţie reprezentată prin prepoziţiile greceşti ‘para,’ ‘en’ şi ‘epi.’

În Ioan 14, Isus le-a spus ucenicilor: “Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor (greceşte: paraclet, apărător, ajutor), care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L
cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi.” (Ioan 14:16-17). ‘Cu voi’ vorbeşte de o relaţie ‘para,’ a veni alături de credincios. ‘En’ în expresia ‘în voi’ este echivalent cu expresia ‘El va locui în voi.’

Noi credem că Duhul Sfânt locuieşte cu o persoană înainte de convertire. El este Cel care convinge de păcat, convinge că Isus Hristos este singurul răspuns. Duhul Sfânt mărturiseşte constant despre păcat, neprihănire, şi judecata care are să vină. Noi credem de asemenea că în momentul în care o persoană primeşte mărturia Duhului Sfânt, Isus ia păcatele acelei persoane. Când cineva îl invită pe Isus să intre în inima lui, să domnească şi să controleze viaţa lui, noi credem că atunci Duhul Sfânt vine în viaţa acelei persoane. El este cu fiecare din noi pentru a ne aduce la Hristos, şi când venim la Hristos, El începe să locuiască în noi.

Pavel a spus: “…Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (1 Cor. 6:19-20). El le-a spus, de asemenea, şi Efesenilor: “Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.” (Efeseni 5:18). Astfel, noi credem că orice copil al lui Dumnezeu născut din nou are Duhul Sfânt care locuieşte în el şi este sub cerinţa Scripturilor să-şi lase trupul controlat de Duhul Sfânt şi de a fi umplut constant cu Duhul Sfânt.

Noi credem de asemenea că Duhul Sfânt aduce putere în viaţa credinciosului pentru victoria asupra păcatului şi asupra firii pământeşti. Biblia ne învaţă să umblăm după îndemnurile Duhului şi nu după cele ale firii. Cel care umblă condus de Duhul nu va împlini poftele firii pământeşti. Duhul Sfânt dă puterea necesară pentru biruinţa asupra unei vieţi carnale, asupra naturii noastre decăzute. El este puterea în viaţa noastră care ne ajută să ne transformăm în asemănarea lui Hristos. “Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Cor. 3:18). Deci, vedem puterea dinamică a Duhului în noi care vine atunci când îl acceptăm pe Isus. El începe această lucrare de transformare în noi în asemănarea lui Isus Hristos.

Noi credem că există o a treia relaţie pe care credinciosul poate s-o aibă, relaţie care este separată şi distinctă de primele două. În Fapte 1:8 avem această promisiune: “Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în
Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, şi până la marginile Pământului.” (Fapte 1:8). Această relaţie este atunci când Duhul Sfânt vine peste tine. Termenul folosit în greacă este ‘epi’ care înseamnă ‘pe’ sau ‘peste.’ Eu prefer traducerea ‘umplerea peste măsură’ pentru că este convingerea mea că această experienţă permite Duhului Sfânt să curgă afară din viaţa noastră. Vieţile noastre, deci, nu sunt numai vase care conţin Duhul Sfânt, ci sunt şi canale prin care curge Duhul Sfânt în aşa fel încât lumea din jurul nostru este atinsă. Cred, de asemenea, că aceasta este lucrarea obiectivă a Duhului Sfânt. Prima lucrare este subiectivă, şi anume atunci când are loc schimbarea şi transformarea în viaţa mea. Această experienţă de ‘venire peste’ oferă evidenţe obiective ale puterii dinamice ale Duhului Sfânt, capacitându-ne să fim martori eficienţi pentru Isus Hristos. Acesta este planul ideal al lui Dumnezeu, şi anume, ca viaţa mea să fie instrumentul prin care El să atingă lumea din jurul meu, în timp ce Duhul curge prin mine şi se manifestă în exterior. Găsim în Noul Testament relatat faptul că Domnul Isus a suflat peste ucenici spunând: “Primiţi Duhul Sfânt.” (Ioan 20:20). Cred că atunci când Isus a suflat peste ei şi le-a spus: “Primiţi Duhul Sfânt” ei au primit Duhul Sfânt.

Unii spun: “Aceasta a fost doar o acţiune simbolică.” Arată-mi unde în Scriptură se spune că aceasta a fost doar o acţiune simbolică! De ce Ioan nu a spus: “Vedeţi, El a făcut ceva simbolic aici.” Nu există suport biblic care să ne îndreptăţească să spunem că a fost doar o acţiune simbolică. Cred că în acel moment ucenicii au fost născuţi din nou prin Duhul lui Dumnezeu.

Apoi Isus le-a spus ucenicilor că trebuie să aştepte în Ierusalim pînă vor primi promisiunea Tatălui despre care El le-a vorbit: “Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt”.” (Fapte 1:5). El a spus de asemenea: “Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, şi până la marginile Pământului.” (Fapte 1:8). Ei aveau nevoie de această revărsare a Duhului ca să poată sluji pe Domnul în mod efectiv.

Noi credem că aceasta este experienţa la care Isus s-a referit în Ioan 7 când, la Sărbătoarea Corturilor, a stat în picioare şi a strigat în faţa mulţimii: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge rîuri de apă
vie, cum zice Scriptura.” (Ioan 7:37-38). Comentând asupra acestui lucru, Ioan a spus: “Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.” Această ‘venire peste’ este recunoscută de unii credincioşi ca fiind botezul cu Duhul Sfânt, sau revărsarea Duhului. Ce fel de revărsare poate fi aceasta? Este ca un torent de apă vie care curge din viaţa unui credincios.

Deci, pe de o parte avem umplerea cu Duhul Sfânt, iar pe de altă parte avem o revărsare a Duhului prin viaţa credincioşilor, lucruri care sunt distincte între ele. Plinătatea Duhului este puternică şi dinamică, dar trebuie să existe şi o revărsare a Duhului prin viaţa mea ca să afecteze şi să atingă vieţile celor din jurul meu. Isus ne-a făcut trei promisiuni cu privire la Duhul Sfânt – “El este cu voi, El va fi în voi, şi voi veţi primi puterea când EL vine peste voi.” Duhul Sfânt este cu noi înainte de convertire. Duhul Sfânt este Acela care convinge lumea de păcat, neprihănire şi judecată. Duhul Sfânt este cel care te convinge de păcat în viaţa ta. Duhul Sfânt este Cel care te atrage spre Isus Hristos şi-ţi arată că Isus este singurul răspuns pentru păcatul tău.

Odată ce eşti atras la Hristos, şi-ţi deschizi inima, Duhul Sfânt vine în viaţa ta şi locuieşte în tine. Puterea Duhului Sfânt care locuieşte în tine îţi transformă caracterul în asemănarea Domnului Isus. Duhul Sfânt te ajută să trăieşti viaţa creştină şi să te
conformezi caracterului Lui. El face pentru tine ce tu nu poţi face pentru tine. Pavel a spus, “Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Cor. 3:18). El a spus, de asemenea: “Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (1 Cor. 6:19-20). Prin lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu trupul meu a devenit templul Duhului Sfânt. El locuieşte în mine. El are puterea să mă schimbe în asemănarea Domnului Isus.

Este dorinţa Domnului ca El să fie vizibil în viaţa mea. Este un lucru să torni apă într-un pahar, şi este cu total altceva ca apa să curgă în afară. Este un lucru să ai Duhul Sfânt în viaţa ta, şi este alt lucru ca Duhul Sfânt să se reverse din viaţa ta. Aceasta este
dinamica necesară pentru lucrare. Chiar şi ucenicilor li s-a interzis să se implice în lucrare pînă vor primi această dinamică a Duhului. “Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine.” (Fapte 1:4). Promisiunea Tatălui este această dinamică a Duhului.

Este această experienţă ‘epi’ adică venirea peste. Această experienţă este de obicei separată de experienţa mântuirii, dar poate avea loc şi o dată cu mântuirea, ca în cazul lui Corneliu. În timp ce Petru vorbea, Duhul Sfânt a venit peste ei, ‘epi’, şi ei au început să vorbească în limbi. Deci, apostolii au decis să îi boteze şi cu apă, dacă Dumnezeu i-a botezat cu Duhul. (Fapte 10).

Deci, noi credem că este o experienţă cu Duhul Sfânt care este distinctă de convertire şi locuirea Duhului în noi. Unii numesc lucrul acesta botez. Unii vorbesc despre a fi umplut cu Duhul. Oricare ar fi formula folosită, această experienţă vorbeşte despre umplerea pînă la revărsare cu Duhul Sfânt. Poţi să umpli un pahar, dar dacă continui să torni în acel pahar, va ajunge să dea peste el. Lucrul acesta este distinct de umplerea propriu zisă. Aceasta este o revărsare a Duhului. Unii numesc lucrul acesta darul Duhului. Unii îl numesc împuternicirea cu Duhul. Nu are importanţă cum îl numeşti, lucrul important este că îl ai. Putem să dezbatem termenii teologici, dar experienţa este descrisă ca o revărsare de torente de apă vie din fiinţa noastră. Deci, nu are importanţă cum numeşti experienţa aceasta. Întrebarea principală pe care trebuie să ne-o punem referitor la această experienţă necesară pentru lucrare este simplă: O AI ÎN VIAŢA TA?

Va urma…ZIDIREA BISERICII DUPÁ MODELUL LUI DUMNEZEU

Vezi o alta carte de Chuck Smith –  Apa Vie – Carte online de Chuck Smith – Lucrarea Duhului Sfant

CONDUCEREA BISERICII (2) Chuck Smith

Photo credit jimperdue.me

Citeste

  1. Capitolul 1 aici – MODELUL LUI DUMNEZEU PENTRU BISERICÁ

CAPITOLUL DOI din Cartea Calvary Chapel Distinctives:

CONDUCEREA BISERICII

“El I-a pus totul sub picioare si L-a dat capetenie peste toate lucrurile Bisericii,”
Efeseni 1:22

Recunoaştem că Noul Testament nu ne dă un răspuns definitiv cu privire la felul de conducere a Bisericii pe care o preferă Dumnezeu. În Scriptură găsim trei forme fundamentale de conducere a Bisericii. Două dintre ele sunt în Noul Testament, iar cea de-a treia o găsim dezvoltată în istoria Bisericii. Prima formă de conducere bisericească a fost conducerea prin episcopi, sau priveghetori. Cuvântul grec pentru episcopi este episkopos. În 1 Timotei 3:1, Pavel scrie: “Adevărat este cuvântul acesta: Dacă râvneşte cineva să fie episcop (sau: priveghetor), doreste un lucru bun.”

Timotei ne dă calificările pentru un ‘episkopos. “Dar trebuie ca episcopul (sau: priveghetorul) să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de câştig mârşav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani; să-şi chivernisească bine casa şi să-şi ţină copiii în supunere, cu toată cuviinţa. Căci dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? Să nu fie intors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe şi să cadă în osânda diavolului. Trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, pentru ca să nu ajungă de ocară, şi să cadă în cursa diavolului.” (1 Tim. 3:2-7).

O a doua formă de conducere a Bisericii este conducerea care foloseşte un grup de bărbaţi dăruiţi, numiţi ‘presbiteros’ sau bătrâni. Fapte 14:23 ne spune, “Au rânduit presbiteri în fiecare Biserică, şi după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră.”

Noul Testament ne învaţă clar despre punerea în slujbă a episcopilor, episkopos, şi rânduirea bătrânilor, prebiteros. Aceste două forme de guvernământ, prin natura lor, par să fie în contradiciţie. Este Biserica condusă de episcopi sau de un comitet de presbiteri?

Cine conduce, episcopii sau presbiterii? Această diviziune este atât de pronunţată astăzi, încât avem două denominaţii care reprezintă cele două poziţii. Biserica Episcopaliană urmează modelul episkopos. Este o Biserică condusă de un episcop. Avem şi Biserica Presbiteriană care urmează modelul presbiteros, în care conducerea aparţine unui comitet de bătrâni. Faptul că cele două modele există arată că nu este o învăţătură biblică definitivă despre conducerea Bisericii. Amândouă părţile pot să-şi argumenteze biblic poziţia lor.

De-a lungul timpului, o a treia formă de conducere bisericească s-a dezvoltat, şi anume, conducerea congregaţională. Nu cred că această formă de conducere este o opţiune, pentru că nu vedem nici un exemplu în Biblie în care congregaţia să fi avut dreptate. Congregaţia a fost aceea care venea şi spunea: “Vrem un împărat care să domnească peste noi, aşa cum au şi celelalte popoare,” cerând lucruri care nu au fost după voia lui Dumnezeu. Nu găsesc vreun exemplu biblic de conducere congregaţională efectivă.

Citim despre congregaţii care au încercat să conducă. În Exodul 16:2 citim: “Şi întreaga adunare a copiilor lui Israel au murmurat împotriva lui Moise şi Aaron în pustie:” şi în Numeri 14:1-3: “Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi poporul a plâns în noaptea aceea. Toţi copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise şi Aaron, şi toată adunarea le-a zis: „De ce n-om fi murit noi în ţara Egiptului, sau de ce n’om fi murit în pustia aceasta? Pentruce ne duce Domnul în ţara aceasta, în care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?” Moise răspunde lui Dumnezeu în Numeri 14:27: “Până când voi lăsa această rea adunare să cârteasca împotriva mea? Am auzit cârtirile copiilor lui Israel, cari cârteau împotriva mea.” Deci, vai de cel ce păstoreşte o Biserică congregaţională. Ca şi Moise, păstorul va găsi doar murmur şi rebeliune.

Acestea sunt cele trei forme de bază de conducere bisericească pe care le vedem astăzi. Episcopos, Presbiteros, şi forma mai recentă de conducere congregaţională. Acum, doresc să vedem că există o formă de conducere în Scriptură pe care Dumnezeu a stabilit-o şi a modelat-o la începutul istoriei Israelului. A fost teocraţia, forma de conducere în care poporul a fost condus de Dumnezeu. Naţiunea Israel, la începuturile ei, a fost o teocraţie. A fost condusă de Dumnezeu.

Problema evreilor a apărut când ei au obosit sub conducerea lui Dumnezeu şi au cerut în schimb să aibă o monarhie. Ei au spus, „Vrem un împărat care să domnească peste noi. Vrem să fim ca celelalte popoare.” Samuel a fost foarte dezamăgit când ei au venit la el să ceară o monarhie.

Haideţi să privim la un exemplu de teocraţie în care Dumnezeu a condus. Sub autoritatea lui Dumnezeu era un om numit Moise, care mergea înaintea lui Dumnezeu căutând călăuzire şi direcţie. Moise a fost liderul pământesc care era recunoscut ca unul care primea de la Dumnezeu călăuzire, direcţie, legi şi reguli pentru naţiune. Poporul a recunoscut că el era legătura lor cu Dumnezeu. Ei ziceau: „Uite, nouă ne este frică să ne apropiem de El. Domnul este înfricoşător. Am văzut focul şi tunetele. Du-te tu sus pe munte şi vorbeşte cu El, apoi vino jos şi spune-ne ce ţi-a spus, şi noi vom asculta. Dar noi nu vrem să mergem. Du-te tu singur.” Deci, ei au recunoscut că Moise era călăuzit de Dumnezeu. El urca pe munte şi primea instrucţiuni de la Dumnezeu, ca apoi să coboare de pe munte şi să le împărtăşească cu poporul.

Sub conducerea lui Moise, cerinţele erau colosale. Şirul nesfârşit de oameni cu nevoi se întindea până la linia orizontului în fiecare zi. Ei veneau la Moise pentru fiecare lucru mic ca el să judece între ei şi semenii lor asupra problemelor care au apărut. Iată una din ele:„El a împrumutat de la mine o sapă şi nu mi-a adus-o înapoi.” Imaginaţi-vă că lucrul acesta se desfăşura în fiecare zi, de dimineaţă pînă seara. Ietro, socrul lui Moise, i-a zis: „Fiule, ceea ce faci tu va ajunge să te coboare în mormânt. Nu poţi să faci faţă singur la aşa ceva. Nu poţi să rezolvi singur problemele acestui şir lung de oameni .” Atunci Domnul a vorbit lui Moise, şi i-a spus să aleagă şaptezeci de bătrâni din Israel şi să-i aducă la cort. Acolo, Domnul a luat din Duhul care era în Moise şi l-a pus peste cei şaptezeci de bătrâni, în aşa fel ca Israeliţii să poată veni şi la ei pentru judecată. Dacă apăreau situaţii care erau prea dificile pentru ei, atunci oamenii veneau la Moise pentru judecată. Moise, la rândul lui, aducea problemele înaintea lui Dumnezeu pentru a primi clarificare asupra problemelor (Exod 18:13:27).

Pentru suport adiţional, Aaron şi preoţii, sub conducerea lui Moise, purtau de grijă nevoilor spirituale ale naţiunii, cum ar fi pregătirea şi aducerea jertfelor. Adunarea lui Israel a fost sub conducerea bătrânilor şi a lui Aaron. Aceasta este forma de conducere pe care Dumnezeu a stabilit-o pentru naţiunea Israel.

Astăzi, găsim această formă de conducere, dar modificată. Isus Hristos este capul trupului, al Bisericii. Este Biserica Lui. El este conducătorul ei. Ca şi păstori, trebuie să fim ca Moise, în legătură cu Isus Hristos pentru a primi direcţia şi călăuzirea Lui. Ca păstori trebuie să conducem Biserica în aşa fel încât poporul să înţeleagă că Domnul este în control. Apoi, când apar probleme, putem spune, „Lasă-mă să mă rog pentru problema aceasta.” „Lasă-mă să cer înţelepciune de la Dumnezeu pentru această situaţie.” „Haide să căutăm călăuzirea lui Dumnezeu.” De asemenea, ca Moise, în Biserică avem un comitet de presbiteri care se roagă cu noi şi care ne dau sprijinul în a găsi călăuzirea lui Dumnezeu pentru Biserică.

Daţi-mi voie să vă avertizez. În primul rând, trebuie să promovezi presbiteri care sunt oameni ai rugăciunii, şi care recunosc că Dumnezeu te-a uns şi te-a chemat să fii pastor al Bisericii. Pavel l-a avertizat pe Timotei să nu-şi pună mâinile cu grabă peste nimeni (1 Timotei 5:22). Fă un efort să cunoşti pe orice bărbat înainte să-i dai vreo poziţie de autoritate. Este ca şi în căsătorie.  Nu-ţi cunoşti soţia cu adevărat decât după câţiva ani de căsătorie. De multe ori apar surprize. De asemenea, este important să înţelegi că problemele apar atunci când începi să ai succes şi Biserica începe să crească şi să devină puternică. Sunt foarte mulţi oameni care au o mare dorinţă după putere. Când ei văd că sunt bani la bancă, atunci fac pasul pentru a obţine o poziţie şi pentru a fi în control.

Este necesar să ai oameni evlavioşi care să recunoască că Dumnezeu te-a chemat şi te-a rânduit ca şi păstor al Bisericii. Bărbaţii care vor lucra cu tine şi-ţi vor da sprijinul lor în viziunea pe care ai primit-o de la Dumnezeu ca păstor te vor ajuta să implementezi această viziune în Biserică. Un comitet bun este ajutorul cel mai mare pe care-l poţi avea în slujirea ta. Mulţumesc lui Dumnezeu că aici la „Calvary Chapel” Costa Mesa am fost binecuvântaţi cu bărbaţi mari ai lui Dumnezeu care slujesc în comitet. De obicei, privim la serile de rugăciune de sâmbătă, sau la nopţile de rugăciune ca la un loc de unde să alegem bărbaţi pentru comitet. Dorim să avem în comitet oameni ai rugăciunii. Dorim să avem bărbaţi care îl caută pe Dumnezeu şi caută voia Lui. Suntem binecuvântaţi cu astfel de oameni în comitetul nostru, şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ei.

Deci, pot să spun că presbiterii nu sunt un grup de oameni servili, ci bărbaţi care sunt călăuziţi de Duhul Sfânt. Slujba lor este să interacţioneze cu Biserica, care aduce orice problemă la ei. De multe ori ei vor spune: „Uite, aceasta este rânduiala Bisericii, şi de aceea procedăm în felul acesta.” Şi lucrurile se rezolvă aici. Uneori la şedinţele de comitet ei aduc o listă de întrebări, cum ar fi: „Aceasta este problema care a fost adusă înaintea mea. Cum credeţi că ar trebui să răspundem?” Uneori răspund: „Nu am nici un răspuns acum, haideţi să aducem problema înaintea Domnului.” Dar în multe situaţii îi las pe ei să găsească soluţia.

Când am fost pastor tânăr în Tucson, Arizona (a doua Biserică pe care am păstorit-o), obişnuiam să avem un picnic în fiecare an la 4 Iulie4 la Mt. Lemon. Trebuie să ştiţi că la 4 Iulie, temperatura este de 400 grade în vale, de aceea urcam la munte unde era mai răcoare. Parcul de stat din Mt. Lemon are locuri foarte frumoase pentru picnic. Aceste locuri au toalete, apă la robinet, mese şi spaţii de joacă. A fost un loc minunat pentru Biserică să meargă şi să aibă picnicul de 4 Iulie. Era şi un timp bun pentru 4 Iulie, sau Fourth of July, este data când americanii sărbătoresc Ziua Independenţei. părtăşie. Înainte de un astfel de picnic unul din membrii Bisericii a spus: „Eu am un acru de pământ sus pe Mt. Lemon, şi cred că ar fi bine să folosim acest loc pentru picnic în loc să ne amestecăm cu necredincioşii din parc.” L-am întrebat: „Ai apă acolo?” Şi el a spus: „Nu.” „Ai toalete acolo?” „Nu, doar un acru de pământ.” Locul acesta era la cinci mile mai sus pe munte de parcul de stat. El a continuat: „Dar ar fi ceva deosebit să avem o zi de post şi rugăciune.” Vă întreb, cum poate un pastor să nu fie de acord cu postul şi cu rugăciunea, şi să rişte să apară nespiritual în faţa Bisericii?

Deci, un grup de membri din Biserică au discutat problema, şi au fost de acord că ideea unei zile de post şi rugăciune pe acel acru de pământ este foarte bună. Vom fi doar noi şi vom avea un timp minunat.

A fost un alt grup din Biserică care a spus: „În nici un caz nu ne vom lua copiii la un loc fără apă. Şi cine va îngriji de copii, şi ce vor face ei în timp ce noi postim şi ne rugăm? Nu sunt toalete acolo. Dacă voi mergeţi acolo, noi nu mergem.” Acum, grupul spiritual a spus: „Dacă voi mergeţi la parcul de stat, noi nu vom merge cu voi.” Ei se manifestau foarte spiritual. În Biserică a apărut o diviziune adâncă între cele două grupuri.

Eram înaintea picnicului de 4 Iulie, un eveniment care a fost atât de plăcut, an după an, şi care era acum sub semnul întrebării din cauza acestei diviziuni. Amândouă părţile au venit la mine şi mi-au spus: „Chuck, unde o să avem picnicul de 4 Iulie?” Cu înţelepciunea primită de la Domnul am răspuns, vom lăsa comitetul să decidă lucrul acesta.” Am avut o şedinţă de comitet şi am decis în unanimitate să mergem la parcul de stat. M-am dus înapoi la cele două grupuri şi le-am spus: „Comitetul a decis să avem picnicul la parcul de stat.” Am avut libertatea să vorbesc şi cu cei spirituali, cei care au dorit să postească şi să se roage, şi să le spun: „Ideea e foarte bună. E minunat să petrecem o zi în post şi rugăciune. Dar o putem face altă dată, numai noi. Dar cât priveşte picnicul, comitetul crede că e mai bine să mergem la parcul de stat.”

Pentru că fraţii din comitet au luat decizia, am fost liber să slujesc ambele grupuri. Comitetul a devenit scutul de protecţie între mine şi Biserică. Şi e foarte important să ai un „scut de protecţie” de felul acesta pentru că membrii Bisericii să nu se polarizeze împotriva ta spunând: „Păstorul a decis, şi nu agreez cu decizia lui.” Comitetul a decis şi ei au devenit un „ scut de protecţie” pentru mine.

Cred că modelul lui Dumnezeu este ca pastorul să fie condus de Domnul şi recunoscut de Biserică a fi un instrument uns de Dumnezeu pentru a conduce Biserica, iar comitetul să ajute păstorul în această conducere. În felul acesta comitetul asistă pastorul. Ei sunt acolo ca să slujească zilnic nevoile spirituale ale poporului. Dacă aceste lucruri sunt prezente la locul lor, avem o formă foarte bună de conducere bisericească, unde tu ca păstor nu eşti în poziţia unui angajat sau mercenar. A deveni un angajat este un mare pericol care apare atunci când Biserica este condusă după modelul presbiterian, în care comitetul conduce Biserica. Păstorul este angajat de comitet şi poate fi data afară de comitet. Cu această formă de conducere păstorul devine un angajat.

Acelaşi lucru este adevărat şi în forma de conducere congregaţională. Un păstor este angajat de Biserică, mai degrabă decât să fie ales şi rânduit de Domnul, care este Capul trupului. El nu este numit de Isus Hristos, Capul trupului, ci în schimb el este ales sau selectat de comitet sau de Biserică. Încă o dată, în aceste condiţii pastorul devine un angajat. Nu cred că vreun păstor poate să lucreze la potenţialul maxim ca angajat.

Este convingerea mea că fiecare membru al Bisericii ar trebui să fie un diacon. Slujba de ajutorare a fost esenţa lucrării diaconilor. Ei trebuiau să caute facilităţi. Ei trebuiau să împlinească nevoile Bisericii şi să ajute pe bolnavi. Unul din lucrurile cele mai rele pe care le poţi face este să dai titluri membrilor Bisericii, în special un titlu care distinge pe cineva ca fiind superior celorlalţi. Lucrul acesta este periculos.

Un cuvânt legat de calificările spirituale pentru conducerea Bisericii: Iuda spune în benedicţia lui: „Iar a Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale,” (Iuda 1:24). Sunt fără vină atât timp cât sunt în Isus Hristos. Totuşi, este adevărat că toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Dacă a fost cineva care a realizat că nu e calificat pentru slujire, atunci nu e altul decât apostolul Pavel, care a spus: “Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos,” (Efeseni 3:8). El de fapt spunea, “Eu sunt cel mai neînsemnat dintre sfinţi. Nu sunt vrednic să fiu chemat apostol pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu.” El se referă la el însuşi spunând: “Acest har este dat celui mai mare dintre păcătoşi.” Pavel a înţeles că poziţia lui i-a fost dată numai prin harul lui Dumnezeu. În 1 Corinteni 15:10 el a spus: “Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt.”

Pavel a recunoscut că în Hristos este fără vină. Deci, calificarea esenţială pentru un păstor sau pentru un lider în Biserică este să fie “în Hristos Isus,” şi în această stare, fără vină. Cred că dacă un bărbat nu rămâne în Hristos, ci umblă în fire, el este descalificat din poziţia de ‘episkopos.’ A umbla în fire înseamnă să trăieşti un mod de viaţă dominat de poftele tale. Satana caută să distrugă pe oricine care are o slujire eficientă şi cred că oricare dintre noi poate să cadă. Aşa cum Isus i-a spus lui Petru: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grîul. Dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu se piardă credinţa ta şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” (Luca 22:31-32). Petru a răspuns, “Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.” (Matei 26:33). Ce spunea el de fapt, era: “Doamne, chiar dacă toţi te-ar uita, eu nu te voi uita niciodată. Doamne, eu voi muri pentru tine.” Această încredere în sine trebuia zguduită înainte ca Petru să ajungă la dependenţa totală de Duhul Sfânt. Era ceva ce trebuia rezolvat în viaţa lui Petru. Şi cred că e ceva ce trebuie rezolvat în viaţa noastră a tuturor. Când avem domenii în viaţa noastră unde suntem prea siguri de noi, Domnul ne va arăta gradual că, în noi şi prin noi nu putem face nimic. Aşa cum spunea Pavel: “Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.” (Romani 7:18). Deci, ori de câte ori credem că noi suntem excepţie de la regulă, Domnul va îngădui să ne poticnim, tocmai ca să ne înveţe că
depindem de El total.

Când umblăm în fire şi decidem să trăim după pornirile firii, ne descalificăm din poziţia de slujire. Dar dacă luăm cuvântul „fără vină” într-un sens foarte literal, atunci toţi am putea să ne facem bagajele şi să plecăm să vindem maşini. Cred că pocăinţa este cheia, adevărata pocăinţă, şi o dată ce există pocăinţă adevărată, există şi iertare, şi restaurare. Dar trebuie să existe această pocăinţă reală, o întoarcere reală de la păcat. Am observat că acele biserici care urmăresc conducerea presbiteriană deseori nu caută un pastor ci caută un angajat. Ideea lor despre păstor este: „Cineva care va veni şi va dansa după muzica noastră. Noi vom trage sforile şi atât timp cât răspunzi şi reacţionezi, eşti un angajat cu poziţia sigură. Dar dacă ai curajul să ai iniţiative personale, situaţia se schimbă radical.”

Înainte să vin la „Calvary Chapel,” am început o Biserică independentă în Corona care s-a născut dintr-un grup de studiu biblic în casă. Unii din bărbaţii implicaţi în acest grup de studiu biblic au decis să formeze o corporaţie care să poarte numele de „Asociaţia Creştină din Corona” Ei au pus pe picioare structura organizatorică, în aşa fel încât membrii să poată da zeciuala şi să înceapă să strângă fonduri, în primul rând pentru a mă ajuta pe mine să încep un program de radio în Corona. Aceşti bărbaţi care au început această corporaţie erau într-un fel şefii corporaţiei. Deci, am început acest program de radio care a adus imediat o mulţime de oameni.

Am dorit să părăsesc denominaţia în care eram şi să devin independent. Aceşti bărbaţi m-au invitat să încep o Biserică în Corona, şi am făcut lucrul acesta. Am început „Centrul Creştin Corona.” A fost binecuvântat de Dumnezeu. Locuiam încă în New Port Beach şi conduceam maşina acolo duminica. Petreceam toată ziua acolo, şi veneam acasă duminică seara. Într-o duminică după masă, când familia mea era acolo cu mine la „American Legion”, locul pe care l-am închiriat, am decis să punem scaunele în semicerc, şi nu în linie. Am scos amvonul şi am lăsat doar scaunele aşezate în formă de cerc. Şi poporul s-a aşezat în seara aceea ca la studiu biblic. În loc să cântăm trei imnuri din cartea de cântări, acompaniaţi de orgă şi pian, doar am cântat. I-am condus în cântări de închinare cântate acapela. După aceea am avut rugăciune, ceea ce noi am numit atunci ‚directed prayer’ când aduceam o problemă şi poporul, în cerc, se ruga. Apoi am predicat, stând acolo în scaun, într-o atmosferă relaxată.

Am simţit că lucrul acesta venea de la Duhul şi că a fost foarte dinamic. Vreau să zic, a fost ceva foarte deosebit. Au fost persoane în seara aceea care s-au rugat şi care nu au făcut lucrul acesta în public până atunci. Atât de mulţi au fost atinşi şi mişcaţi. Cu toate acestea, membrii din comitet s-au întâlnit după acest serviciu de închinare într-o şedinţă specială. M-au sunat următoarea dimineaţă şi m-au întrebat cum de am făcut ceea ce am făcut, şi mi-au spus răspicat că ei nu doresc ca acest lucru să se mai întâmple. La acea dată, ziceam: „Bine, eu am crezut că aceasta va fi slujirea mea de o viaţă. Dar nu va fi. Nu voi fi sub acest fel de restricţii. Trebuie să fiu liber pentru călăuzirea Duhului Sfânt.”

Aşa se face că atunci când am venit la „Calvary Chapel” şi am stabilit constituţia, nu am creat o formă de conducere Presbiteriană. A fost mai mult o combinaţie între teocraţie şi forma de conducere ‚Episkopos.’ Credem că modelul lui Dumnezeu este ca păstorul să fie condus de Domnul şi ajutat de presbiteri să descopere gândul şi voinţa lui Isus Hristos pentru Biserică. Apoi acestea sunt implementate de păstorii asistenţi.

Va urma..~~ÎMPUTERNICIŢI DE DUHUL SFÂNT~~

Citeste o alta carte a Chuck Smith aici – Apa Vie – Carte online de Chuck Smith

  1. O Viata Eficienta de Rugaciune
  2. Judecata, Disciplina si Restaurarea
  3. Cât de Neprihănit a Fost Isus?
  4. Feriţi-vă de “Fanaticii Religioşi”

MODELUL LUI DUMNEZEU PENTRU BISERICÁ (1) Chuck Smith

 

CAPITOLUL UNU din Cartea Calvary Chapel Distinctives

MODELUL LUI DUMNEZEU PENTRU BISERICÁ

„Pe această piatră voi zidi Biserica Mea …”
Matei 16:18

„Calvary Chapel” îşi ia modelul de Biserică din cartea Faptele Apostolilor. Noi credem că istoria Bisericii, în mare parte, este o istorie tristă şi tragică a falimentului ei. Multe lucruri oribile s-au făcut în numele lui Isus sub egida Bisericii. În anii de studenţie am avut un timp foarte dificil, pentru că atunci când profesorii au aflat că sunt creştin, au început să aducă mereu în discuţie aspecte negative din istoria Bisericii. Singurul meu răspuns a fost: “Nu judecaţi creştinismul prin exemplele imperfecte în istorie. Judecaţi-l prin Isus Hristos. Mergeţi înapoi la ceea ce a spus El şi a învăţat. El a spus: “ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă.” Aveţi vreo problemă cu lucrul acesta? El a spus că ar trebui să ne iubim unul pe altul. Aveţi vreo problemă cu lucrul acesta? El a spus că este mai ferice de cine dă decât de cine primeşte. Aveţi o problemă cu lucrul acesta?” Atunci când vorbeşti de învăţăturile de bază a lui Isus, chiar şi scepticii trebuie să mărturisească că nu au nici o problemă cu ele. Problema
pe care ei o au este cu cei care au pretins că sunt creştini şi au făcut lucruri oribile în numele lui Hristos.

În cartea Apocalipsa, Domnul Isus cercetează cele şapte Biserici din Asia. Chiar la acest stadiu de început al Bisericii, Isus cheamă Bisericile la pocăinţă. El a arătat greşelile, învăţătura falsă care s-a strecurat şi practicile care deja semănau sămânţa
decadenţei în Biserică. În cea mai mare parte, Bisericile au falimentat către sfârşitul secolului I. Gnosticimul şi Arianismul au pătruns în Biserică. Dezvoltarea preoţiei şi transformarea Bisericii în organizaţie a avut loc în perioada de început a istoriei Bisericii. În cartea Apocalipsa, în mesajul către cele şapte Biserici, Isus îşi exprimă nemulţumirea cu privire la aceste lucruri.  (Gnosticismul a fost un sistem filosofic complex care a combinat elemente de filosofie greacă cu misticim oriental şi creştinism. În cazul acesta, probabil că Chuck Smith face aluzie la ereziile gnostice care neagă divinitatea lui Isus şi întruparea lui Hristos.
Această învăţătură eretică îşi trage numele de la preotul Arius care a trăit în Nordul Africii între anii 250- 335A.D. În esenţă, această învăţătura susţine ideea că Fiul nu a fost de aceeaşi substanţă cu Tatăl, iar în versiunea ei extremă Fiul este o creatură a Tatălui. În epoca modernă, arianismul a renăscut în forma Unitarianismului extrem iar Martorii lui Iehova îl consideră pe Arius predecesorul lui C.T. Russell.)

Aceste lucruri s-au întâmplat în mai puţin de şaizeci de ani de la fondarea Bisericii. Deci, nu a fost nevoie de prea mult timp ca Biserica să ajungă atât de coruptă şi de superficială încât Domnul a fost gata s-o verse din gura Lui. Biserica, în această stare,
îi producea greaţă Domnului. Uitându-mă la istoria creştinismului, nu cred că lucrurile sau îmbunătăţit. Mai degrabă, situaţia Bisericii s-a deteriorat mai mult. Cuvintele de mustrare spuse celor şapte Biserici de către Domnul Isus pot fi foarte bine cuvintele pe care El le adresează Bisericii de astăzi. Deci, nu poţi privi la istoria Bisericii în căutarea unui model pentru Biserică, tot aşa cum nu poţi privi la istoria omenirii în intenţia de a înţelege planul lui Dumnezeu. pentru om. Omul este căzut, deci nu ai cum să vezi idealul divin. Acelaşi lucru este adevărat cu privire la Biserică. Nu poţi să vezi idealul divin pentru Biserică privind doar la istoria Bisericii.

Idealul divin este găsit în cartea Faptele Apostolilor. Aceasta a fost o Biserică dinamică. A fost o Biserică condusă de Duhul Sfânt şi împuternicită de Duhul Sfânt. A fost o Biserică care a dus Evanghelia lumii întregi. Pavel le scrie Colosenilor, la treizeci de ani după Cincizecime: “din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei, care a ajuns pâna la voi şi este în toată lumea, unde dă roade şi merge crescând, ca şi între voi. Şi aceasta, din ziua în
care aţi auzit şi aţi cunoscut harul lui Dumnezeu” (Coloseni 1:5-6). Primii credincioşi au experimentat o Biserică eficientă în evanghelizarea lumii.

Privind la cartea Faptele Apostolilor, cred că vedem Biserica, aşa cum a intenţionat Dumnezeu să fie. Modelul pe care îl găsim în cartea Faptele Apostolilor este o Biserică plină de Duhul Sfânt, călăuzită de Duhul Sfânt, şi împuternicită de Duhul Sfânt. A fost o Biserică unde Duhul Sfânt direcţiona funcţionalitatea şi slujirea ei. Cât de dependentă a fost Biserica primară de Duhul Sfânt?

Găsim că Duhul Sfânt a spus: „Puneţi-mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat. Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece.” (Fapte 13:2-3). Pavel foloseşte expresii de felul: „S-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă.” (Fapte 15:28), şi „Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.” (Fapte 16:7). Aceştia au fost bărbaţi conduşi de Duhul Sfânt, călăuziţi de Duhul, bărbaţi care căutau direcţionarea prin Duhul Sfânt. Vedem în capitolul patru din Fapte cum s-au rugat aceşti bărbaţi si au căutat ajutorul şi călăuzirea lui Dumnezeu, în mijlocul persecuţiei. Acela a fost momentul când Duhul Sfânt a venit peste ei, într-o atingere proaspătă, iar ei au ieşit în cetate
propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu cu putere.

Sunt patru funcţii de bază ale Bisericii primare. Fapte 2:42 ne spune: “Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.” Aceasta este temelia spirituală care trebuie aşezată dacă dorim să dezvoltăm o părtăşie a
credincioşilor. Dacă îndemnăm credincioşii să stăruiască în Cuvântul lui Dumnezeu, dacă îi învăţăm doctrina apostolică, şi îi aducem la părtăşie cu trupul lui Hristos şi la participarea în frângerea pâinii, şi-i formăm ca oameni ai rugăciunii, atunci îl vom vedea pe Dumnezeu cum împlineşte toate celelalte nevoi.

Fără îndoială, Domnul a purtat de grijă nevoilor Bisericii din Fapte: „Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.” (Fapte 2:47). Nu uita că nu este treaba ta să adaugi suflete Bisericii. Aceasta este treaba Lui. Slujba ta este să hrăneşti
turma, să îngrijeşti de ea, s-o iubeşti, şi să fii sigur că este slujită cum trebuie. Lucrul acesta este în mod special adevărat pentru Biserici mai mici. Domnul a spus: “Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” (Matei 25:21). Domnul nu-ţi va da o turmă mai mare până nu te vei dovedi credincios în păstorirea unei turme mai mici. Nu te preocupa mereu cu gandul: “Oh, dar aş dori să am o mie de credincioşi aici!” Slujeşte-i pe cei opt sau zece pe care îi ai. Fii credincios în a-i sluji pe ei. Fii credincios în ai hrăni, şi Domnul va adăuga zilnic, aşa cum consideră El că e potrivit, pe acei care vor fi mântuiţi. Mărimea Bisericii nu ar trebui să te preocupe niciodată.

Acum, dacă privim la programele multor Biserici, vom constata că obiectivul principal este să adauge Bisericii noi convertiţi. Sunt o mulţime de seminarii despre creşterea Bisericii, unde se învaţă cum să adaugi membri noi biseericii. Este foarte
simplu. Nu e nevoie să plăteşti $175.00 pentru un seminar ca să înveţi cum să creşti o Biserică. Ce trebuie să faci este să aduci oamenii la Cuvântul lui Dumnezeu, la rugăciune, la părtăşie şi la frângerea pîinii, şi vei constata că Domnul va adăuga la Biserică pe cei care vor fi mântuiţi.

Unul din lucrurile cele mai înţelepte pe care le-am făcut pe vremea când eram într-o altă denominaţie a fost să încetez a mai număra oamenii. Biserica avea totdeauna această diagramă pe perete care arăta participarea la Şcoala Duminicală duminica asta,
duminica trecută, şi cu un an în urmă. Accentul a fost pus în mod constant pe număr. Statisticile de participare erau reamintite mereu. “Unde suntem în raport cu duminica trecută?” “Unde suntem în raport cu anul trecut?” “Unde sunt oamenii astăzi?” “De ce numărul nostru a scăzut?” Biserica era în mod constant interesată în cifre. Capcana de a număra oamenii este teribilă. Nu o face! Priveşte doar la cei care sunt acolo şi înţelege: “Aceştia sunt cei pe care Domnul mi i-a adus ca să-i slujesc astăzi.” Dă tot ce ai mai bun, şi slujeşte-i din inimă. Slujeşte-i cu dăruire. Dacă eşti credincios şi te vei dovedi un ispravnic credincios, Domnul va aduce mai mulţi oameni pe care să-i păstoreşti, să-i îngrijeşti, şi să-i slujeşti. Deci, fii credincios celor care sunt puşi de Dumnezeu în îngrijirea ta.

În cartea Faptele Apostolilor vedem că au apărut probleme într-un program de ajutorare a săracilor. Văduvele care au crescut într-o cultură greacă au simţit că se face discriminare cu privire la ele, în timp ce văduvele care au fost crescute în cultura
tradiţională iudaică erau favorizate la împărţirea ajutoarelor. Deci, ele au venit la apostoli cu plângerea lor. Apostolii au spus: “Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.” (Fapte 6:2-4).

Deci, Cuvântul lui Dumnezeu a fost prioritatea numărul unu pentru Biserica primară, împreună cu rugăciunea. Ei au stăruit în învăţarea Cuvântului lui Dumnezeu, în părtăşie, în frângerea pîinii şi în rugăciuni. “Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul
lor pe cei care erau mântuiţi.” (Fapte 2:47). Atunci când Biserica a fost ceea ce Dumnezeu a intenţionat să fie, atunci când Biserica face ceea ce Dumnezeu vrea să facă, atunci Domnul va face ceea ce doreşte să facă pentru Biserică. Şi El va adăuga zilnic
Bisericii pe cei care sunt mântuiţi.

Oamenii pe care Dumnezeu i-a folosit în Biserica din Faptele Apostolilor au fostoameni predaţi total lui Isus Hristos, care nu şi-au căutat gloria lor, ci au căutat să aducă glorie lui Isus. Când mulţimea s-a adunat în Pridvorul lui Solomon, după vindecarea
ologului, Petru a spus: „Bărbaţi Israeliţi, pentru ce vă miraţi de lucrul acesta? De ce vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca şi cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble? Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, a proslăvit pe Robul Său Isus, …” (Fapte 3:12-13). Chiar Petru, după un miracol aşa de mare nu şi-a permis să ia gloria şi creditul pentru el însuşi. El a îndreptat privirile mulţimii spre Isus, pentru a-i aduce glorie Domnului prin miracolul săvârşit.

Scopul Bisericii primare a fost să aducă glorie lui Dumnezeu. Oamenii pe care Dumnezeu i-a folosit nu-şi căutau gloria lor. Lucrul acesta apasă greu pe inima mea, văzând cum unii aleargă după succes, după un nume, pentru a-şi câştiga o glorie
personală. Ei încearcă întotdeauna să se poziţioneze în aşa fel încât să fie în bătaia camerelor de luat vederi, în aşa fel încât să fie prinşi în obiectiv. Dar Isus a insistat, spunând că drumul în sus este prin coborâre. “Oricine se va înalţa, va fi smerit; şi oricine
se va smeri, va fi înălţat.” (Matei 23:12).

Concluzia: Trăieşte pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Caută să aduci glorie lui Isus Hristos şi Domnul te va folosi. Rugăciunea mea zilnică şi constantă este ca Dumnezeu să mă ţină la starea în care să pot fi folosit de El. Pavel a dorit acelaşi lucru. El a scris
Corintenilor: “Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovaduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Cor. 9:27). Succesul este un lucru periculos. Dacă Dumnezeu începe să aducă succes slujirii tale, eşti în mai mare pericol decât dac-ai fi într-un loc nesemnificativ, îndepărtat, încercând să supravieţuieşti într-o părtăşie de zece persoane. Este uşor să stai pe genunchi în astfel de circumstanţe. În aceste condiţii nu ai prea multe oportunităţi să fii glorificat.

Dar atunci când începi să experimentezi succesul, atunci ai de-a face cu pericolul real în slujire. În timp ce oamenii încep să te admire, este aşa uşor să aluneci în ispita de a-ţi asuma creditul sau a primi aplauzele. Aceasta este calea cea mai scurtă spre stoparea ungerii Duhului lui Dumnezeu. Biblia spune: “Căci nici dela răsărit, nici de la apus, nici din pustie, nu vine înălţarea. Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El scoboară pe unul, şi înalţă pe altul.” (Psalm. 75:6-7). Cuvântul important pentru mulţi astăzi pare să fie “promovarea.” Mulţi păstori îşi cheltuiesc tot timpul şi toată energia pentru a promova o Biserică, sau încercând să se promoveze pe ei înşişi. Dar promovarea, adevărata promovare, vine de la Domnul. Deci, fii atent!

Cartea Faptele Apostolilor ne dă modelul pentru Biserică. Este o Biserică condusă de Duhul Sfânt, care stăruieşte în studierea Cuvântului, şi care dezvoltă unitate – aceasta este părtăşie (în greacă: Koinonia). Este o Biserică în care se frânge pîinea împreună şi credincioşii hse roagă împreună. Restul este lucrarea Lui şi El îşi va face lucrarea.
Dumnezeu va adăuga Bisericii zilnic pe cei ce sunt mântuiţi.

Va urma…~~CONDUCEREA BISERICII~~

Citeste o alta carte a Chuck Smith – Apa Vie – Carte online de Chuck Smith

  1. Feriţi-vă de “Fanaticii Religioşi” (cum ne numeste guvernul pe creştini)
  2. Sarcinile Primordiale ale Duhului Sfânt este să-l reţină pe cel rău până la timpul pregătit de Tatăl
  3. Timpul Sfârşitului si Antihristul
  4. Cei Doi Martori apar si razboi impotriva sfintilor
  5. Pregătiţi pentru un Guvern Global, Care este Marturia ta?

~~~Cum sa plantezi un dud un ocean?

  1. Diferite Feluri de Credinţă
  2. Cine Are Nevoie de Credinţă? despre prosperitate
  3. Un Timp pentru o Credinţă Specială despre vindecare
  4. Credinţă pentru o Situaţie Specifică – Cand Dumnezeu nu vindeca
  5. Suferinţa şi Credinţa – Cateodata vei suferi
  6. Slavă şi Credinţă –

Pregătiţi pentru un Guvern Global, Care este Marturia ta?

Photo credit thehivedaily.com

Pregătiţi pentru un Guvern Global

Zarurile deja au fost aruncate pentru o supunere globală către un sistem al unei singure lumi. În mass-media auzim în mod constant termeni precum “economie globală”, “bancă globală”, “acţiuni globale”. Auzim de necesitatea unei cooperări globale şi, de exemplu, de necesitatea eforturilor unite pentru a opri războaiele regionale. Ni se spune cât de esenţială este forţa unei păci globale.

Chiar şi în Statele Unite sunt forţe puternice care au drept ţel guvernul global. Două dintre cele mai renumite grupări sunt Consiliul pentru Relaţii Externe şi Comisia Trilaterală, ambele încercând să facă naţiunea noastră mai întâi să coopereze, apoi să se supună autorităţii globale. Din ce în ce mai multe puteri sunt date Naţiunilor Unite, incluzând legi ce le înlocuiesc pe cele ale propriei noastre naţiuni. Încetul cu încetul Statele Unite predă controlul trupelor sale Naţiunilor Unite şi secretarului general al acestora.

Motivul pentru toate acestea nu este greu de imaginat. Cu minunatele arme de distrugere în masă inventate de tehnologia modernă, liderii lumii au realizat că singura speranţă a omenirii pentru supravieţuire este prin guvernarea globală. Iar ei lucrează febril la aceasta.

Ce-i Reţine?

Deci, ce-i cu întârzierea aceasta? Ce reţine aceste puteri şi forţe ale întunericului ce vor să preia întreg controlul pământului? Răspunsul Bibliei e simplu: aceasta este partea lucrării Duhului Sfânt în lume, reţinând aceste puteri ale întunericului şi împiedicându-le să-şi instaleze omul definitiv al puterii.

Aceasta a vrut să spună Pavel în II Tesaloniceni 2:7-8 când a scris:

Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.

Duhul Sfânt împiedică, stă în calea lor şi reţine aceste puteri ale întunericului până în ziua în care va fi luat de aici. Când va fi luat, cel rău va fi revelat şi-şi va începe domnia groaznică.

De fapt, este Duhul Sfânt în viaţa credincioşilor care este forţa ce împiedică. Unii ar putea spune: “Nu, e numai Duhul Sfânt”, dar nu e; este Duhul Sfânt în biserică, în viaţa credincioşilor, care reţine răutatea ce va să vină.

Ne află aici pentru a fi o forţă ce împiedică răul prin puterea Duhului Sfânt. Nu suntem chemaţi să împiedicăm răul prin procesul politic; aceasta nu va merge niciodată. Aceasta este o luptă spirituală şi numai prin arme spirituale vom avea vreo speranţă de succes.

Satanei îi place să aducă creştinii în arena fizică pentru că-i poate face harcea- parcea acolo. Isus a zis: “Căci fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii.” (Luca 16:8). Dacă încerci să lupţi împotriva celui rău printr-un proces politic, ai grijă. Căci duşmanul va avea “bine” grijă de tine.

Dumnezeu ne-a dat arme spirituale, şi pe ele trebuie să le folosim. Sunt singurele lucruri pe care le avem ce ne aduc o forţă reală în acest conflict. Şi Dumnezeu ne va păstra până când ne vom fi terminat mărturia, aşa cum a promis să-i ţină pe cei doi martori în marea încercare până când îşi termină mărturia. Şi când biserica-şi va fi terminat mărturia, atunci Domnul o va muta şi Satana va prelua controlul.

În acea zi puterile întunericului vor avea deplin control. Nu va mai fi nici o forţă ce împiedică răul opozant. Duse vor fi vocile înălţate împotriva răutăţii. Imediat după ce biserica va fi retrasă, omul păcatului va prelua controlul prin puterile date lui de către Satana. Apoi lumea va fi scufundată într-un întuneric cum nu a mai fost şi nu va mai fi. (vezi Matei 24:21,22). Doar prezenţa Duhului Sfânt în biserică este ceea ce reţine Satana din atacul lui final de a câştiga controlul absolut asupra pământului, când lumea va fi scufundată în ceasul ei cel mai întunecat.

O, cât îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru lucrarea Duhului Sfânt în vieţile noastre! Şi mă rog ca noi să fim influenţa purificatoare ce am fost meniţi să fim atât timp cât suntem aici. Haideţi să fim o mărturie puternică pentru Isus Cristos, purtând o mărturie credincioasă adevărului.

Fie ca Domnul să grăbească ziua în care mărturia noastră va fi completă şi primită în afara acestei lumi negre şi întunecate! Atunci puterile întunericului îşi vor avea ziua lor decisivă, un timp de şapte ani oribili înainte ca Isus să se întoarcă şi să-şi stabilească împărăţia Sa de neprihănire, lumină, bucurie şi pace.

Care este Mărturia Ta?

În timp ce se aşteaptă desăvârşirea, puterile întunericului sunt în control chiar şi acum. De la căderea în păcat până în ziua de azi, lumea s-a tolănit în puterea celui rău. Dumnezeu, pentru motivele şi scopurile Sale proprii, a lăsat forţele diavolului în control asupra actualului sistem lumesc rău. Eu personal cred că ei nu pot înţelege de ce nu poate fi instituit întregul lor program. Au tot încercat să-şi pună în acţiune planurile lor demonice, însă nu reuşesc.

Cred că încep să-şi dea seama cine este vinovatul, totuşi; de aceea au început să vorbească despre fanatici religioşi care împiedică progresul şi pacea în lume.

În timpul acesta când diavolul este încă în control, cei ce doresc să-L slujească pe Dumnezeu pot fi parte din forţa ce reţine care este şi acum la lucru împiedicând răul. Ei pot fi mântuiţi de sub puterea păcatului prin Isus Cristos, pecetluiţi cu Duhul Sfânt şi împuterniciţi de Duhul Sfânt să trăiască în ascultare de Domnul Isus Cristos.

Până în ziua când Duhul va fi retras de pe acest pământ – şi biserica împreună cu El, Satana va fi incapabil de a-şi institui pe deplin programul lui nesuferit al dominaţiei asupra lumii. Slujitorii lui vor fi incapabili de a-şi pune în mişcare planurile lor viclene. Însă ei sunt gata pregătiţi.

Eu deasemenea. Chiar şi aşa, vino curând, Doamne Isuse.

Citeste mai mult aici – Apa Vie – Carte online de Chuck Smith

Mesaje asemanatoare:

Timpul Sfârşitului si Antihristul

credit shelf3d.com

Şi ce este în mod exact Duhul Sfânt prin reţinerea bisericii? Biblia ne spune că este un final, o mare luptă ce se va da înainte ca Satana să fie forţat să dea controlul asupra pământului înapoi Domnului. Chiar acum Satana îşi strânge forţele pentru conflictul final care cred că diavolul este înşelat să creadă că-l va câştiga.

În Apocalipsa 19:19, Ioan a scris: “Şi am văzut fiara (Antihristul) şi pe împăraţii pământului şi oştile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui. (Isus Cristos) Acest conflict este ultimul să erupă înainte ca Domnul să stabilească împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Înainte ca această luptă să aibă loc, Satana va crea un guvern unic pe-ntreg pământul cu el însuşi la conducere.

Este strategia Satanei să aducă toate guvernele lumii sub conducerea unui singur om, pe care Noul Testament îl descrie drept “om al păcatului”, “fiul pierzării”, “Anticristul”, sau “fiara”. El este omul pe care Satana îl va investi cu puterile lui, cu tronul lui şi autoritatea lui. El este instrumentul Satanei de a conduce lumea şi prin care diavolul va fi venerat. În Apocalipsa 13:2, Ioan a spus despre Antihrist: “Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard; avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul (Satana) i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare.”

Când fiara a fost investită cu puterile Satanei, el va putea face semne supranaturale şi minuni prin care va uimi lumea. În Matei 24:24, Isus a declarat: “Căci se vor scula cristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.” În II Tesaloniceni 2:9, Pavel a spus că venirea Antihristului va fi “prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni şi semne şi puteri minicinoase.”

Antihristul nu va lucra singur în mascarada lui mincinoasă. Apocalipsa 13:11- 13 vorbeşte despre “proorocul fals” care va lucra împreună cu Antihristul:

Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor .”

Daniel confirmă că puterea Antihristului “va fi tare, dar nu prin puterea lui însuşi.” Va fi puterea Satanei, puterea întunericului:

El va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor. Din pricina propăşirii lui şi izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa, va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi, şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini omeneşti.

(Daniel 8:24-25)

Antihristul va fi un duşman violent al lui Dumnezeu. El va vorbi blesteme la adresa Domnului: “El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt” (Daniel 7:25).
Câteva capitole mai târziu, proorocul scrie:

Împăratul (Antihristul) va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii, şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi se va propăşi până va trece mânia (perioada Marii Încercări), căci ce este hotărât, se va împlini (Daniel 11:36).

Pavel adaugă că acest om al păcatului “potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte “Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu” (II Tesaloniceni 2:4). Iar Apocalipsa 13:5,6 spune:

I s-a dat o gură (Antihristului) care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer.

Din cartea Apa Vie de Chuck Smith

Cum să plantezi un dud în ocean? Chuck Smith

Unuia îi este dat … credinţa, prin acelaşi Duh. – I Corinteni 12:8,9 Una din problemele noastre este că deseori încercăm să generăm credinţa dinlăuntrul nostru folosind metode omeneşti. Însă Pavel listează credinţa ca unul din darurile Duhului. Scriitorul epistolei către Evrei defineşte credinţa drept “o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Nepotul meu mă ajută să înţeleg ceea ce intenţionează scriitorul. El ajunge la momentul când, prin credinţă, are mustaţă şi barbă. Deja a început să se bărbierească prin credinţă, încrezător în lucrurile pe care le speră dar care sunt încă nevăzute. Isus le vorbea ucenicilor într-o zi despre importanţa iertării. În cele din urmă, când au început să înţeleagă cât de important este pentru Dumnezeu să-i iertăm pe cei ce ne greşesc, ei au spus: “Doamne, măreşte-ne credinţa.” Ei au recunoscut că nu puteau ierta aşa cum le poruncea Isus. Nu era un lucru natural. Înclinaţia naturală este să fii chit, să cauţi răzbunare. Însă Domnul a insistat că ei trebuiau să ierte, astfel că s-au rugat: “Doamne, măreşte-ne credinţa” (vezi Luca 17:3-5). De-abia atunci puteau fi ascultători şi puteau ierta aşa cum le poruncise Isus.Răspunsul lor a deschis uşa pentru ca Isus să poată vorbi despre acest dar special al credinţei. El a răspuns: “Dacă aţi avea credinţă cât un bob de muştar, aţi zice dudului acestuia: ‘dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare’, şi v-ar asculta” (Luca 17:6). Destul de copleşitor. Credinţa ca un bob de muştar! Mă întreb ce am putea face dacă am avea o credinţă cât o sămânţă de avocado?

1. Diferite Feluri de Credinţă

De la început, vreau să clarific că sunt diferite feluri de credinţă.

Photo www.pinterest.com Isus este Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre

1. Mai întâi vorbim despre credinţa ce mântuieşte. Pavel a spus: “Prin harul care mi-a fost dat, eu spuns fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia” (Romani 12:3). Cred că “măsura de credinţă” a lui Pavel este o referinţă la credinţa ce mântuieşte pe care Dumnezeu a împărţit-o fiecăruia. Dacă o persoană exercită acea credinţă ce mântuieşte dată de Dumnezeu, acea persoană va fi salvată de păcat şi va primi darul lui Dumnezeu, care este viaţa veşnică. Evrei 12:2 declară că Isus este Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre. Deci, acest lucru de asemenea pare a fi legat de credinţa care mântuieşte.

Cum primeşti credinţa care mântuieşte? Pavel spune că vine ascultând, şi ascultând cuvântul lui Dumnezeu (Romani 10:17). Eşti mântuit “dacă mărturiseşti cu gura ta că Isus este Domn şi crezi în inima ta că Dumnezeu L- a înviat din morţi” (10:9). Asemenea credinţă acceptă că, dacă credem în Isus Cristos, vom fi iertaţi şi curăţaţi de orice păcate comise. Aceasta este credinţa ce ne aduce mântuirea. În Efeseni, Pavel amplifică învăţătura sa despre credinţa ce mântuieşte când scrie: “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8). Credinţa care mântuieşte este credinţa în Isus Cristos ca Mântuitor al nostru, crezând că El a plătit preţul pentru păcatele noastre. Este credinţa că sângele lui Cristos a fost vărsat ca jertfă şi acceptat de Dumnezeu. Ca substitut al nostru, Isus a luat păcatele noastre asupra Lui şi a murit în locul nostru, astfel crezând în El, noi nu vom pieri, ci vom avea viaţă veşnică. Dumnezeu ne-a dat fiecăruia o măsură de credinţă ce mântuieşte, care, atunci când este exercitată, ne va mântui de vina păcatelor noastre. 2. Cel de-al doilea fel de credinţă este credinţa care-şi pune încrederea în promisiunile lui Dumnezeu. Aceasta este credinţa ce ne face să ne dedicăm Cuvântului lui Dumnezeu, crezând promisiunile Lui, bazându-ne pe promisiunile Lui şi bucurându-ne în promisiunile Lui. Acest fel de credinţă lipseşte deseori în cei ce-L urmează pe Isus. Marcu 16:9-14 ne spune că după învierea lui Isus, “El S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.” Ucenicii nu au crezut mărturia femeilor, că ele L-au văzut pe Domnul şi chiar L-au ţinut de picioare. Deci Isus i-a mustrat pentru că au refuzat să creadă că a făcut ceea ce a promis că va face (vezi şi Luca 24:10, Ioan 20:16,17). Altă dată, când mergea cu cei doi ucenici pe drumul spre Emaus, El le-a zis: “O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii!” (Luca 24:25). Iată cuvântul lui Dumnezeu, zicea Isus, şi totuşi voi nu l-aţi crezut şi nu v-aţi încrezut în el. Cum de aţi putut pune la îndoială promisiunile Lui? Aceasta este acel fel de credinţă ca a unui copil care creşte şi se extinde. Iuda ne-a spus să ne zidim în credinţa prea sfântă (Iuda 20). Pavel a vorbit tesalonicenilor despre creşterea în credinţă (II Tesaloniceni 1:3). Acest fel de credinţă creşte pe măsură ce experimentăm credincioşia lui Dumnezeu. De-a lungul anilor, vedem credincioşia lui Dumnezeu în a avea grijă de noi, a ne împlini nevoile şi a ne călăuzi. Iar credinţa noastră se extinde. Creşte până atât încât nu mai suntem deranjaţi de probleme aşa cum eram înainte pentru că ştim că totul este în mâinile lui Dumnezeu – El va avea grijă de tot.

Avraam a avut acest fel de credinţă. Romani 4:19 ne spune când Dumnezeu i-a promis un fiu, el nu s-a gândit la vârsta lui înaintată – aproape 100 de ani – nici la pântecul mort al Sarei. El a îndepărtat din mintea lui toţi factorii umani care erau total împotriva Sarei de a avea un copil. “Nu e nici o diferenţă,” a zis el. “Dumnezeu mi-a făcut o promisiune. Deci, dacă Dumnezeu va face toată treaba, de ce ar trebui să mă gândesc la cât de imposibilă este? Nu eu sunt cel care face treaba; Dumnezeu este cel ce o va face. Este ceva prea greu pentru Dumnezeu?” Avraam nu a ezitat la promisiunea lui Dumnezeu, ci a început să-I aducă slavă lui Dumnezeu, pentru că era deplin convins că Dumnezeu era capabil să execute ceea ce Dumnezeu a promis. Avraam este un model foarte bun pentru noi. 3. Cel de-al treilea fel de credinţă ar putea avea termenul de credinţă ce vindecă. Matei 9 ne spune istoria femeii ce avea cel de-al treilea fel de credinţă. Isus călătorea cu o mare mulţime când, dintr-o dată S-a oprit şi a întrebat: “Cine M-a atins?” Ucenicii nu-I puteau înţelege întrebarea. Mulţimea din jurul lor împingea, înghiontea şi încerca din răsputeri să se apropie de Isus. “Doamne, cred că glumeşti,” a fost răspunsul lui Petru. “Tovi împing şi înghiontesc, iar tu întrebi: cine m-a atins? Toţi sunt la doi paşi de noi!” Isus a răspuns: “Nu, am simţit o putere ieşind din mine.” Când şi-a dat seama că nu mai putea ascunde ce făcuse, femeia a venit înainte şi a căzut în genunchi înaintea Lui, tremurând şi mărturisind că sângera de doisprezece ani. Îşi cheltuise toţi banii pe doctori dar nu se făcuse bine. Credea că dacă doar atingea marginea hăinii Lui, se va vindeca. Era vindecată. Isus i-a spus: “Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit!” (vezi Matei 9:20-22; Marcu 5:25-34). Aceasta ar putea fi clasificată drept credinţa care vindecă. Eu cred că credinţa care vindecă este înrudită şi asociată cu ceea ce I Corinteni 12 numeşte darul credinţei. Darul credinţei este deseori înrudit cu vindecarea şi minunile. Nu poate fi o simplă coincidenţă că darul credinŃei apare chiar lângă darurile vindecării din lista lui Pavel (verset 9). De multe ori este o relaţie apropiată între darul credinţei şi darul vindecării. VA URMA...

Extras din cartea Apa Vie de Chuck Smith

Cât de Neprihănit a Fost Isus?

Cât de neprihănit a fost Isus? Biblia ne spune că Dumnezeu “Pe Cel ce nu cunoştea nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi” (II Corinteni 5:21). I Ioan 3:5 declară: “În El nu este păcat”. Iar Evrei 4:15 ne spune: “Căci n- avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”. Isus Însuşi ar putea spune într-adevăr despre El: “Totdeauna fac ce-I este plăcut (Tatălui)” (Ioan 8:29)

Datorită faptului că Isus a dus o viaţă fără păcat, întotdeauna făcând lucruri ce aduceau plăcere Tatălui, Dumnezeu L-a primit sus în slavă. Făcând acest lucru, El a proclamat lumii singurul standard de neprihănire pe care-L va accepta.

Vrei să fii acceptat în Rai separat de Isus Cristos? Atunci mărturia Duhului este că trebuie să fii fără păcat, pentru că aceasta este singura neprihănire pe care o va accepta Dumnezeu. Dacă nu poţi satisface acest standard, nu te aştepta ca Dumnezeu să te accepte. Dacă nu eşti perfect şi nu ai fost întotdeauna perfect, vei fi respins.

În ciuda acestei mărturii foarte clare a Duhului, mulţi oameni din zilele noastre caută încă să ofere lui Dumnezeu propria lor neprihănire ca bază a mântuirii lor. “Doamne”, spun ei, “fac atâtea fapte bune şi dau milostenie şi săracilor. Sunt amabil şi mă gândesc la alţii şi fac tot posibilul să duc o viaţă cinstită, încerc să trăiesc după regula de aur. Vreau ca Tu să mă accepţi şi, de aceea, voi face pe cât posibil, toate aceste fapte bune. Apoi, bineînţeles, Tu mă vei iubi şi mă vei accepta pentru tot ce am făcut!”

Aud această gândire deseori când moare cineva. Familia celui mort îmi spune câte fapte bune a făcut acea persoană, apoi îmi cer să-l laud pe cel iubit lui Dumnezeu datorită tuturor faptelor bune ale sale.

Însă ce a spus Dumnezeu despre faptele de neprihănire ale omului? Prin profetul Isaia, Domnul a spus că faptele noastre bune sunt “ca o haină mânjită” în faţa Sa. (Isaia 64:6)

De dragul argumentării, să zicem că ai putea face aceasta. Îţi ofer acest lucru – nu mi-l pot oferi mie însumi. Sunt prea cinstit. Sunt foarte departe de a fi perfect şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru Isus şi pentru har. Dar să zicem că ai putea lua o hotărâre chiar acum: “de acum înainte voi fi perfect. Nu voi avea nici măcar un gând care nu este în voia lui Dumnezeu. Nu mă voi comporta critic sau mândru. Nu voi face nimic pentru mine însumi. Voi trăi doar pentru alţii şi pentru Dumnezeu. Voi fi perfect.” Şi să presupunem că ai reuşi.

Apoi să ne imaginăm că ar avea loc un cutremur şi clădirea în care eşti începe să se prăbuşească, năruindu-se în bucăţi mari. Una din cele mai mari bucăţi te loveşte. Aşa cum zaci pe podeaua sfărâmată, pe moarte, vin la tine şi-ţi zic: “Felicitări! Ai reuşit! łi-ai pus mintea şi inima şi hotărârea de a trăi o viaţă perfectă iar acum ai atins nivelul perfecţiunii fără de păcat. Felicitări!” felicitându-te pentru o aşa lucrare minunată, chiar dacă cea mai mică umbră de mândrie te-a atins şi te-ai gândit: Da, sunt extraordinar! – ahh! Ai fost şters căci Dumnezeu urăşte mândria.

Însă, încă o dată, de dragul argumentării, să presupunem că ai trecut şi de acel compliment. Să presupunem că eşti într-adevăr foarte umil. Totuşi, ai o problemă majoră. Ce se întâmplă cu ceea ce deja ai făcut înainte de a lua hotărârea de a trăi fără păcat? Ce se întâmplă cu păcatele pe care le-ai făcut înainte de jurământ? Iată vestea cea rea: ai fost descalificat înainte de a începe! Deci, dacă vrei să vii înaintea lui Dumnezeu bazându-te pe propria-ţi neprihănire, mai bine ai uita. E deja prea târziu.

Vei spune: “Dar, Chuck, nu ne închizi uşa tuturor?” Da, în ceea ce priveşte neprihănirea noastră şi eforturile noastre. Dacă crezi că poţi ajunge în Rai bazat pe faptele tale bune sau pe intenţiile tale bune sau eforturile tale, nu te stresa. Nu vei reuşi niciodată. Există o singură cale prin care oricine dintre noi poate câştiga intrarea în împărăţia cerurilor, şi aceea este prin neprihănirea lui Isus Cristos, împărţită nouă prin credinţa şi încrederea noastră în El. Nu există nici un fel de serviciu sau îndatorire pe care o putem face prin care El ne poate accepta în Rai. Doar prin credinţa în Isus Cristos putem ajunge în Rai.

Aceasta este mărturia Duhului Sfânt pentru noi prin înălţarea lui Cristos. Duhul mustră lumea de neprihănire arătând către Isus Cristos. El este exemplul; El este ceea ce Dumnezeu ar vrea ca noi să fim. Şi dacă nu poţi satisface acest standard, atunci singura ta speranţă este să-ţi pui credinţa în El.

Chuck Smith din cartea Apa Vie. Citeste aici…

Apa Vie – Carte online de Chuck Smith

Chuck Smith – Introducere
(Cu multumiri lui Marius, pentru carte)

photo credit

photo credit www.christianpost.com

Scopul acestei cărţi este să te ajute să-L cunoşti pe Duhul Sfânt în aşa fel încât să te poţi bucura de o relaţie plină şi bogată cu El. Este dorinţa meacea mai adâncă de a-I prezenta slava şi frumuseţea astfel încât tu să cauţisă-I dai viaţa în totalitate, cunoscând şi experimentând harul, dragostea,puterea şi darurile Sale.Dumnezeu vrea ca noi să-L cunoaştem nu doar ca pe un simplu creator sauca pe o oarecare forţă sau putere ce umple acest univers, ci ca pe un Tatăiubitor şi grijuliu, care L-a trimis pe Fiul Lui să moară pentru păcatelenoastre. Isus a făcut posibil ca noi să ne putem bucura de această relaţieintimă prin mijlocirea şi puterea Duhului Sfânt.Mă rog ca prin harul lui Dumnezeu şi prin această carte Domnul va dezvolta în tine o foame şi o sete de nepotolit pentru Duhul Sfânt. Mă rog să ajungi într-o relaţie cu El personală şi intimă astfel încât viaţa ta să fietransformată de puterea Lui.Mă rog ca să ajungi să depinzi de El pentru călăuzire, sănătate, pentru tărie,alinare, înţelepciune şi pentru putere. Şi mă rog ca El să fie mai aproape detine decât orice altă persoană pe care ai cunoscut-o vreodată – ca tu să fiiscăldat în slava Lui şi astfel preschimbat în imaginea lui Cristos.Ne aşteaptă momente palpitante în aceste pagini! Însă nu trebuie să aştepţifinalul cărţii pentru a câştiga o mare binecuvântare. Te poţi preda DuhuluiSfânt chiar acum, lăsându-L pe El să ia controlul asupra ta şi să te umple. Te îndemn să te răzgândeşti chiar acum şi să-ţi predai viaţa Lui. Apoi poţi începe, chiar din acest moment, să te bucuri de o umblare minunată înDuhul, fiind încântat de plinătatea pe care Dumnezeu o doreşte pentrufiecare dintre noi.

View this document on Scribd

Previous Older Entries

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari