Familia monoparentală este și va fi recunoscută și ocrotită și după referendumul de revizuire a Constituției

Portrait of smiling daughter wrapped in blanket with mother at lakeside

Organizații și persoane ostile inițiativei cetățenești de revizuire a articolului privind Familia din Constituția României au exprimat temeri și critici cu privire la faptul că familiile monoparentale sau alte tipuri de familie nu ar fi ocrotite și recunoscute prin noua formă a articolului 48 din Constituție. Aceste critici sunt complet nefondate.

În cadrul noțiunii de familie există categorii diferite, cu structuri diferite, componență diferită și aflate în situații juridice diferite. Toate sunt, în egală măsură, recunoscute și ocrotite fără discriminare, ele având la bază același model: cel al familiei nucleare, monogame, formate prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie, având în centrul său asigurarea și reprezentarea cu prioritate a drepturilor copilului.

Revizuirea Constituției clarifică definiția căsătoriei, fără a anula vreun drept existent

Modificarea propusă a fi introdusă în textul Constituției în urma inițiativei cetățenilor reprezentați prin Coaliția pentru Familie privește exclusiv definiția căsătoriei, restul articolului fiind păstrat neschimbat. Cu alte cuvinte…

CONTINUARE – http://coalitiapentrufamilie.ro/2017/03/13/familia-monoparentala-este-si-va-fi-recunoscuta-si-ocrotita-si-dupa-referendumul-de-revizuire-constitutiei/

Anunțuri

Comunicat de presă: Coaliția pentru Familie respinge orice încercare de confiscare de către formațiuni politice a demersului său

Coaliția pentru Familie respinge orice încercare de confiscare de către formațiuni politice a demersului, mesajului, ideilor și valorilor Coaliției pentru Familie.

În acest sens, Coaliția pentru Familie atrage atenția că nu are nicio legătură cu „Marșul normalității” organizat sâmbătă, 20 mai, ora 12,00 în Piața Victoriei și respinge acest demers populist și politicianist.

SURSA – http://coalitiapentrufamilie.ro/2017/05/11/comunicat-de-presa-coalitia-pentru-familie-respinge-orice-incercare-de-confiscare-de-catre-formatiuni-politice-demersului-sau/

Coaliția pentru familie: D-na deputat Mara Mareș (PNL) dezinformează grav alegătorii și publicul

D-na deputat Mara Mareș (PNL) dezinformează grav alegătorii și publicul

„ÎN ATENȚIA D-NEI DEPUTAT MARA MAREȘ (PNL)

Doamnă deputat,

Ați afirmat, ieri, ulterior votului în plen dat propunerii legislative a cetățenilor privind revizuirea art. 48(1) din Constituția României că ați votat împotrivă deoarece, în urma acestei revizuiri,

‘o mamă sau un tată care își cresc singuri copiii, o bunica care (sic!) își crește singură nepotul, doi frați orfani, un cuplu heterosexual sau homosexual care nu doresc respectiv nu pot sa se căsătorească, NU vor forma o familie.’

Vă informăm respectuos că, în cea mai mare parte a celor afirmate, sunteți într-o gravă eroare. Dacă o asemenea eroare poate fi scuzată unui cetățean oarecare, nu vă este permisă dvs.

Spre lămurire, ne permitem să vă informăm că:

1. Constituția consacră, prin articolul 48 aliniatul 1, prima teză, că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită dintre soți (iar în formă revizuită, între un bărbat și o femeie), iar în teza a treia, ce nu va fi atinsă de revizuire, că familia se întemeiază pe raportul juridic (drepturile și obligațiile) izvorât din calitatea de părinte. De asemenea, alin. 3 al aceluiași art. 48 din Constituție, „Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie”, rămâne neschimbat.

Prin extensie, relațiile de rudenie în general nasc relații de familie.

Ca urmare, statul va continua să acorde aceeași ocrotire și aceleași drepturi copiilor crescuți de un singur părinte, de doi părinți necăsătoriți sau de oricare rudă care are acest drept (bunici etc.) ca și celor crescuți de ambii părinți căsătoriți și să recunoască relațiile dintre aceștia ca relații de familie, așa cum o face și în prezent prin Constituție și prin legislația în vigoare.

Așadar NU este adevărat ceea ce susțineți, anume că părintele singur cu copilul său, bunicul și nepotul sau doi frați orfani nu ar (mai) fi familie. În primul caz discutăm despre familia monoparentală, iar în cel de-al doilea, despre familia extinsă. Ambele sunt și vor rămâne protejate de lege.

Mai multe detalii aici: http://coalitiapentrufamilie.ro/…/familia-monoparentala-es…/

2. Este adevărat că un cuplu neînrudit și neangajat într-o relație recunoscută de lege – adică două persoane care nu corespund niciunuia dintre criteriile enumerate mai sus – NU constituie o familie, dar nu există nicio țară europeană în care acest lucru să se întâmple! La fel stau lucrurile și în Marea Britanie, țara în care ați studiat!

Din câte înțelegem, dvs. militați pentru desființarea sau cel puțin pentru transformarea căsătoriei într-un moft (pentru a satisface un pretins „drept la familie” celor care „nu vor” să se căsătorească). În acest caz, vă plasați în afara ordinii constituționale, care conferă căsătoriei importanța cuvenită (în actuala formă a art. 48), dar și contra Convenției Europene a Drepturilor Omului și Declarației Universale a Drepturilor Omului. Acestea statuează (la art. 12 și, respectiv, 16) în mod exclusiv căsătoria ca act juridic care consacră o nouă familie.

Este evident din cele afirmate că sunteți favorabilă „căsătoriei” între persoane de același sex. Vă respectăm opinia, însă nu v-o puteți argumenta și apăra dezinformând și inducând în eroare publicul! Datorați, în primul rând celor care v-au ales, onestitate.

Vă rugăm să singularizați acest subiect, al „căsătoriei” între persoane de același sex, în discursul dvs. politic, dacă într-adevăr o susțineți. Dar, în acest caz, va trebui să explicați și în ce măsură anumite atitudini tradiționaliste ale dvs., precum portul iei românești și invocarea grației divine, pot fi compatibile cu asemenea opinii.

Toate cele bune,

Dr. Adina Portaru, ADF International, despre referendum: O iniţiativă perfect legală, la standarde româneşti şi internaţionale. „Răscrucea la care ne aflăm nu are decât două posibilități: subminarea voinței democratice prin tergiversări repetate sau protejarea căsătoriei”

Discursul d-nei dr. Adina Portaru, Avocat ADF International, Bruxelles, la Conferința Internaţională „Referendumul pentru căsătorie și familie. Analiză și implicații” organizată pe 25 aprilie 2017 la Palatul Parlamentului.

Preacucernici părinți,
Stimați Membrii ai Parlamentului,
Doamnelor și Domnilor,

Ne aflăm la o răscruce de drumuri în ceea ce privește căsătoria și familia. Și ne aflăm cam de mult timp…

A trecut mai bine de un an de când trei milioane de cetățeni români au semnat în sprijinul protejării căsătoriei ca uniune dintre bărbat și femeie în Constituția României – cea mai mare susținere democratică pentru un asemenea demers cetățenesc. Au trecut mai bine de 10 luni de când Curtea Constituțională a României a avizat pozitiv, în mod unanim, această inițiativă cetățenească. Au trecut mai bine de 5 luni de când s-a preconizat organizarea referendumului. Și, recent, atât Camera Deputaților, cât și Senatul au declinat votul în plen, din motive de competență.

Dar acest proiect nu poate să rămână latent la infinit… și nu are cum să moară tacit. Tema sa este mult prea importantă, iar susținerea democratică mult prea mare.

Fiind o asociație internațională de avocați, ADF international a susținut demersul Coaliției pentru Familie și a depus un memoriu în acest sens la Curtea Constituțională a României.

ADF International se află astăzi în Parlamentul României pentru a tranșa problema legalităţii demersului Coaliției pentru Familie….

CITESTE TRANSCRIEREA INTEGRALĂ aici – http://stiripentruviata.ro/video-dr-adina-portaru-adf-international-referendumul-pentru-familie-cea-mai-mare-sustinere-democratica-din-istoria-recenta-a-romaniei/

COMUNICAT DE PRESĂ Coaliţia pentru Familie – FAMILIA MONOPARENTALĂ ESTE ȘI RĂMÂNE OCROTITĂ

Organizații și persoane ostile inițiativei cetățenești de revizuire a articolului privind Familia din Constituția României au exprimat temeri și critici cu privire la faptul că familiile monoparentale sau alte tipuri de familie nu ar fi ocrotite și recunoscute prin noua formă a articolului 48 din Constituție. Aceste critici sunt complet nefondate.

În cadrul noțiunii de familie există categorii diferite, cu structuri diferite, componență diferită și aflate în situații juridice diferite. Toate sunt, în egală măsură, recunoscute și ocrotite fără discriminare, ele având la bază același model: cel al familiei nucleare, monogame, formate prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie, având în centrul său asigurarea și reprezentarea cu prioritate a drepturilor copilului.

Constituția consacră, prin articolul 48 aliniatul 1, prima teză, că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită dintre soți (iar în formă revizuită, între un bărbat și o femeie), iar în teza a treia, ce nu va fi atinsă de revizuire, că familia se întemeiază pe raportul juridic (drepturile și obligațiile) izvorât din calitatea de părinte. De asemenea, alin. 3 al aceluiași art. 48 din Constituție, „Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie”, rămâne neschimbat.

Ca urmare, statul va continua să acorde aceeași ocrotire și aceleași drepturi copiilor crescuți de un singur părinte, de doi părinți necăsătoriți sau de oricare rudă care are acest drept (bunici etc.) ca și celor crescuți de ambii părinți căsătoriți și să recunoască relațiile dintre aceștia ca relații de familie, așa cum o face și în prezent prin Constituție și prin legislația în vigoare.

Revizuirea Constituției clarifică definiția căsătoriei, fără a anula vreun drept existent

Modificarea propusă a fi introdusă în textul Constituției în urma inițiativei cetățenilor reprezentați prin Coaliția pentru Familie privește exclusiv definiția căsătoriei, restul articolului fiind păstrat neschimbat. Cu alte cuvinte, urmează a fi consacrat în textul Constituțional că soții pot fi doar doi și doar de sexe biologice diferite. De notat că nu este vorba despre o normă constituțională nouă, ci de o clarificare a normei existente, în care se face vorbire simplu despre „soți”, termenul fiind explicitat în Codul Civil. Clarificarea este necesară în această perioadă în care mai multe țări au decis că termenul soți poate avea și un alt înțeles decât cel consacrat. Faptul că reprezentanții „minorităților sexuale” au solicitat în mai multe rânduri recunoașterea statutului de „familie” al cuplurilor unisex și legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex în România demonstrează clar necesitatea demersului nostru, prin care poporul urmează să își exprime voința suverană (conform art. 2 din Constituție) în legătură cu una din instituțiile fundamentale ale societății.

Astfel, noua formă a alin. 1 al art. 48 urmează a fi „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.” Evident, toate celelalte condiții obligatorii la încheierea căsătoriei, stipulate în Codul Civil, rămân valide.

Din această perspectivă, niciunul dintre drepturile constituționale deja existente nu va fi anulat și nici nu vor fi create drepturi noi.

În plus, aliniatul 3 al aceluiași articol 48 din Constituție, „Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie” rămâne neschimbat.

Ca urmare, statul va continua să acorde aceeași ocrotire și aceleași drepturi copiilor crescuți de un singur părinte sau de ambii părinți necăsătoriți ca și celor crescuți de ambii părinți, așa cum o face și în prezent, conform legislației în vigoare.

Familia monoparentală și cea extinsă sunt recunoscute și ocrotite de legislația românească

Pentru o mai bună înțelegere sunt necesare câteva precizări referitoare la formele de familie existente în România, din punct de vedere sociologic și juridic[1]:

  1. Familia definită prin Constituție – este familia nucleară, monogamă, completă formată din soț, soție și eventualii lor copii. Este modelul, tipul de familie care asigură mediul optim pentru nașterea, creșterea și dezvoltarea personală armonioasă a copiilor. Relațiile din această familie sunt: de căsătorie (între soți), de filiație (părinți-copii) și de consangvinitate (între frați).
  2. Familia monoparentală, formată dintr-un singur părinte și copiii pe care acesta îi crește, este numită și familia incompletă, lipsind unul dintre părinți prin deces, prin divorț, prin abandonul familiei sau prin decizia personală a părintelui prezent de a-și crește singur copiii. Relațiile în acest tip de familie sunt de filiație și de consangvinitate. Familia monoparentală are ca model de referință familia monogamă completă, din care provine de multe ori, prin divorț, abandon sau deces – sau în care se transformă, prin căsătoria părinților. În interesul copiilor, statul ocrotește copilul și pe părintele care îl crește și le acordă acestora drepturi nediscriminatorii față de cei din familii complete. Și chiar mai mult: de exemplu, prin pensia de urmaș, suplinește contribuția financiară a părintelui decedat etc.
  3. Cuplul în concubinaj (uniunea consensuală), cu copii, este de fapt format dintr-o familie monoparentală și un partener al părintelui care are copiii în întreținere, partener care poate fi sau nu și părinte al copiilor. Statul ocrotește, ca și în cazul familiei monoparentale, copilul și pe părintele care îl crește. Spre deosebire de familia nucleară, cuplul în concubinaj are mai puțină stabilitate, mai ales dacă unul dintre parteneri nu este și părinte al copiilor.
  4. Familia extinsă sau lărgită, sau, după caz, substitutivă, are în centrul ei familia nucleară, care se completează cu rude prin filiație (bunici, nepoți), prin consangvinitate (unchi, mătuși, veri), prin căsătorie (soți și soții ai/ale rudelor consangvine) sau prin relație de afin (naș). Existența familiei extinse nu presupune menajul în comun și nici obligații pentru creșterea sau îngrijirea rudelor de gradele 3 și 4. Doar în anumite împrejurări, de exemplu în cazul decesului ambilor părinți ai unui copil sau în cazul moștenirilor, apar drepturi juridice ale membrilor familiei extinse.

În concluzie, în România, toate „celelalte variante de familie” sunt de fapt derivații ale modelului familiei nucleare, monogame, formate prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie, având în centrul său asigurarea și reprezentarea cu prioritate a drepturilor copilului. Familia monoparentală și celelalte tipuri de familie beneficiază de ocrotire în prezent, iar acest lucru nu se va schimba în niciun fel prin revizuirea propusă a art. 48(1) din Constituție.

Nu negăm realitatea faptului că există familii care se destramă, dar, din perspectivă legală, trebuie să căutăm modelul ideal pentru societate, pentru că prin astfel de modele operează legea. De aceea, Statul are interesul direct și indiscutabil să ocrotească și să întărească acel model de familie care asigură copiilor cadrul optim pentru nașterea, creșterea și dezvoltarea lor personală, iar națiunii continuitatea demografică, socială și economică, a identității culturale și spirituale, și totodată corespunde moralei dominante în societate.

Măsuri propuse de „Coaliția pentru Familie” în sprijinul familiilor monoparentale

Proporția familiilor monoparentale în România este în acest moment de 10-12%. Cauzele principale sunt divorțul, separarea părinților sau existența copiilor născuți în afara căsătoriei. Principalul „generator” de familii monoparentale rămâne, însă, divorțul. Conform datelor INS, rata divorțialității (divorțuri/1000 locuitori) avea în 2015 aceeași valoare ca în 1990 (respectiv 1,42), după un maxim în 1998 (1,75) și un minim în 2014 (1,22).

Așadar, din acest punct de vedere, nu ar fi motive pentru a reevalua legislativ familia monoparentală.

Problemele familiilor monoparentale nu sunt deci discriminările legislative, ci disfuncționalitatea lor: capacitatea economică este redusă, modelul socializator este deficitar, nivelul cultural este mai scăzut; la nivelul copilului se manifestă carențe educative, insucces școlar, dezechilibre afective. Recomandările sociologilor pentru politicile sociale sunt orientate către prevenția fenomenului: educarea viitoarelor mame pentru a nu avea copii în afara căsătoriei, susținerea cuplului matrimonial pentru evitarea divorțului[2].

Cunoscând aceste realități, Coaliția pentru Familie vine în sprijinul familiilor monoparentale prin programul său „50 de propuneri de măsuri pentru Politici publice privind Familia”. Acesta propune factorilor de decizie un set de măsuri pentru prevenirea divorțului, a abandonului familial, pentru încurajarea căsătoriei, pentru accesul tinerilor la locuințe și servicii specifice etc. Propunerile sunt în conformitate cu obiectivele asumate de Coaliția pentru Familie, „DEFINIRE – ÎNCURAJARE – SPRIJINIRE – PROTECȚIE” A FAMILIEI, astfel cum ele sunt explicate pe website-ul www.coalitiapentrufamilie.ro .

Nu am remarcat aceeași preocupare față de bunăstarea familiilor la organizațiile care critică inițiativele noastre, acestea urmărind doar stoparea revizuirii articolului din Constituție pentru a-și impune ulterior propria ideologie, respectiv legiferarea „căsătoriei” între persoane de același sex și acordarea acestor cupluri de drepturi și beneficii egale familiilor. Din această perspectivă, dezavuăm ferm folosirea fără scrupule de către aceste organizații a situației problematice a unor familii din România, precum cele monoparentale.

________________

[1] Alături de Constituție, tipurile de familie sunt enumerate în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, art. 4, precum și în alte legi (Legea nr. 277/2010 etc.)

[2] http://www.fundatia.ro/sites/default/files/Studiu%20familii%20monoparentale.pdf

SURSA – www.coalitiapentrufamilie.ro

Suntem normali. Nu suntem fanatici si nu suntem homofobi.

Text integral – Mesajul rectorului UEO, Dr. Paul Negruț, la Conferința Coaliției pentru familie, Oradea. (Transcript de Agnus Dei)

Dr. Paul Negruț: Excelențele voastre, domnilor parlamentari, doamnelor și domnilor,

mi-am intitulat scurta mea intervenție: Suntem normali. Nu suntem fanatici si nu suntem homofobi.  La trecerea dintre secolul XIX și secolul XX s-a  înfiripat o nouă ideologie, mai puțin băgată  în seama la  început, extrem de agresivă astazi, ideologie care și-a propus să demoleze din temelii casa  în care a locuit omenirea de milenii. Această ideologie  și-a propus să demoleze concepția creștină despre lume și viață. Și-a propus să demoleze credința  în adevăr absolut  și valori morale absolute. Si-a propus sa demoleze credința  în biserică și familie, ca realitați întemeiate de Dumnezeu, cu un rol stabilit de Dumnezeu  în societate.

Această ideologie  și-a propus sa demoleze credința  într-o realitate obiectivă. Odată demolați stâlpii casei  în care a locuit omenirea de milenii,  și-au propus să construiască o alta lume așa cum  și-o imagineaza ei. O lume  în care doar concepția lor este normativa  și toate celelalte sunt catalogate drept retrograde, anarhice, homofobe. Pentru a ilustra ce  înseamna demolarea casei  în care am locuit de milenii, voi folosi doua ilustrații. Prima- de la  începuturile omenirii, cand s-a nascut un copil, toți ai casei  și toti cunoscuții au  întrebat ce au, băiat sau fetiță? Mai nou, cu tehnologia modernă, cu imagistica, de prin luna a cincea, a șasea, se intreabă: Ce o să fie, băiețel sau fetiță?

Datorită faptului că  în ființa noastră,  în modul  în care ne-a creat Dumnezeu, există o armonie  între trupul  în care ne naștem, sufletul pe care ni l-a dat Dumnezeu  și mediul  în care trăim. Așa că, dacă s-a nascut o ființa de sex masculin, părinții au tratat copilul acela ca băiețel. I-au creat toate condițiile să se dezvolte armonios ca baiat și societatea s-a referit la el ca băiat sau daca a fost fetiță,  în aceiasi termeni.

Promotorii noii ideologii ne spun: Dacă s-a născut  în trup, nu contează identitatea biologică de gen pentru că ființa care s-a născut poate fi sfârtecată. Să rupem relația dintre suflet  și trup. Are trup de sex masculin sau de sex feminin, dar noi o sa cultivăm  în trupul acela alt fel de identitate psihologică.Și ați văzut ilustrațiile doamnei avocat. Deja desenele animate, manualele si toată această propagandă a noii ideologii este  îndreptată să rupă, să sfârtece ființa copilului ca să nu mai  știe ce este  și să fie ceea ce forțează alții. O ființă sfârtecată  în felul acesta intră  într-o criză profundă de identitate  și devine o victimă a noii ideologii. Această ființă este apoi  împinsă  în tot felul de parteneriate  și este cultivată această nouă omenire pe care ne-o propun promotorii noii ideologii. In numele acestei ideologii, trebuie desființată familia ca fiind unitatea liber consimțită dintre un bărbat  și o femeie, pentru că dacă am rupt ființa umană  în interiorul ei, atunci putem construi orice fel de familii. Deci,  întelegeți că se sfârtecă sufletul, viața, ființa copiilor de la cele mai fragede vârste.

În această agresiune asupra casei omenirii noastre, a familiei  și a bisericii întemeiate de Dumnezeu, oricine  își permite să spună  „nu-i adevarat”  și „nu așa funcționează omenirea”, este calificat homofob. Homofobia, apelativ este una dintre cele mai cumplite insulte aduse oamenilor normali. Homofobie  înseamnă să suferi de o fobie  și fobia este un simptom a unei boli psihice. Daca un om este bolnav  și suferă de fobie, trebuie internat la ospiciu  și tratat pentru dereglări psihice. Deci,  în numele „toleranței lor”, ne cataloghează pe toți bolnavi psihici, retrograzi. Și apoi ne spun că suntem intoleranți. Dragii mei, suntem normali. Un om normal vede ceea ce este sănătos, ce este echilibrat. Se uită la un copil  și nu acceptă anormalul ca normă.

În viața de acum,în România de acum, desenele animate, emisiuni la diverse canale de televiziune, reviste – pe toate canalele se incearcă să ni se impună această casă construită de promotorii noii ideologii. Întrebarea noastră este: Vom apăra moștenirea pe care ne-a dat-o Dumnezeu de milenii? Vom apăra ceea ce Dumnezeu a întemeiat ca  în Creație, parte bărbătească  și parte femeiască? Si a  întemeiat familia monogamă heterosexuală: un singur barbat, o singura femeie,  I-a binecuvântat Domnul Dumnezeu și omenirea  și-a continuat viața de milenii. Sau vom intra  într-un fel de lașitate a secolului XXI  în care  de teama ostracizării sau a ridiculizării, de-a fi denumiți in fel  și chip, vom pleca  și noi capul  și vom lăsa sa ne fie copiii mutilați, sa fie biserica mutilată  și să trăim ca niște oameni care ne facem vinovați inaintea lui Dumnezeu  și a generațiilor viitoare că în vremea  în care a trebuit sa apăram ce ne-a dat Dumnezeu, ne-a fost teamă.

De aceea m-am alaturat Coaliției pentru familie, să apăr ceea ce ne-a dat Dumnezeu.  Și ne rugăm ca Dumnezeu sa binecuvânteze România. Vă rog să retineți  încă un aspect. Probabil că ați văzut atacuri nesfârșite la adresa bisericii. Au fost luate ca  și ținta a batjocurilor  și a atacurilor pentru că dacă ar fi reușit să scoată biserica, să scoată credința din poporul roman, ce ne-a mai ramas să apărăm? De aceea ne rugăm să păzească Dumnezeu  și familia  și biserica. Si salut prezența distinșilor ierarhi, a preoților, a pastorilor. Salut prezența parlamentarilor, a dvs., a tuturor și spun: E vremea să ne rugăm și este vremea să acționăm, să apărăm ce ne-a lasat Dumnezeu. Să binecuvânteze Dumnezeu familia, biserica  și țara noastră.

UN REFERENDUM PENTRU ROMÂNIA – ORADEA – 9 MARTIE 2017 – PRIMĂRIA ORADEA, SALA TRAIAN MOȘOIU

Joi 9 Martie Conferinƫa „DEFINIREA CĂSĂTORIEI ȘI A FAMILIEI ÎN CONSTITUȚIA ROMÂNIEI”, evenimentul a avut loc  la PRIMĂRIA ORADEA, SALA TRAIAN MOȘOIU.

Prelegerile susținute de d-na ADINA PORTARU, expert juridic în cadrul ADF International, dl. MIHAI GHEORGHIU, președintele Comitetului de Inițiativă cetăƫenească a Coaliției pentru Famili si
Dl. PAUL NEGRUT, rectorul Universitatii Emanuel Oradea.

Prodocens Media

ACTIVIŞTII LGBT VORBESC DESCHIS DESPRE CEEA CE DORESC CU ADEVÂRAT ŞI ANUME SĂ CREASCĂ COPII !

Vineri 10 martie 2017 in cadrul emisiunii ”Se întâmplă acum!”, de pe B1 TV, a avut loc o dezbatere despre inițiativa Coaliției pentru familie de modificare a Constituției în sensul definirii familiei ca fiind unitatea dintre un bărbat și o femeie.

Telespectatorii au putut intra în direct și exprima unpunct de vedere pe marginea acestui subiect. De asemenea, ei au vorbit și despre inițiativa privind parteneriatul civil și despre drepturile comunității LGBT din România.

Vlad Levente Viski, președintele asociației Mozaiq, asociație de apărare a drepturilor persoanelor LGBT, a facut urmatoarea afirmatie : ” Cuplurile gay sunt o realitate, ne place sau nu. CRESC COPII, SUNT PĂRINȚI, TREBUIE SĂ FIE RECUNOSCUȚI DE STATUL ROMÂN”.

Din această declaratie intelegem că organizatiile LGBT incep sa vorbească deschis despre ceea ce doresc cu adevărat și anume SÂ CREASCĂ COPII, cu sigurantă nu ai lor ci ai nostrii.

Mai jos o captură de ecran cu mesajul de pe pagina de faceboook apartinând Mozaiq.

MOZAIQ – MESAJ CLAR DE INSTIGARE LA VIOLENŢĂ ŞI INTOLERANŢĂ DIN PARTEA ACTIVIŞTILOR LGBT

În data de 9 martie 2017 după ce grupuri de activişti LGBT au încercat fără succes să perturbe prin violenţa verbala şi calomnii conferinţele Coaliţiei pentru Familie atât la Cluj-Napoca cât şi Timişoara, pe pagina de facebook aparţinând MOZAIQ , organizaţie ce se ocupa cu promovarea și apărarea drepturilor și libertăților persoanelor LGBTI, a apărut acest mesaj clar de instigare şi incurajare la ură, intoleranţă şi violenţă:

“ …ne bucurăm să auzim că la conferințele organizate în întreaga țară există rezistență și contestare din partea cetățenilor, care își doresc o societate egală în drepturi pentru toți.”

Desi intregul discurs al activiştilor LGBT este construit pe accentuarea agresivă a statutului de victime ale intoleranţei publice şi lipsei de acceptare din partea celorlalţi, mesajul nu ne surprinde nefiind prima dată când tocmai grupurile de activisti LGBT provoacă, perturbă şi chiar instigă la violentă şi intoleranţă faţă de cei ce nu sunt ca ei.

Ştiind că în viitorul apropiat vor urma mai multe evenimente de promovare a vieţii si ale familiei dintre care cel mai important fiind “Marşul pentru Viaţa” in data de 25 martie, ne intrebăm retoric: Să ne asteptam şi la alte acte de “rezistentă si contestare” din partea unor cetăteni bine organizaţi, intens pregătiţi şi foarte vocali ?”

Probabil unii stiu deja raspunsul….

Coaliţia pentru Familie: O LECŢIE DE INTOLERANŢĂ – ACTIVIŞTII LGBT ATACĂ CONFERINŢA COALIŢIEI PENTRU FAMILIE DE LA TIMIŞOARA

O LECŢIE DE INTOLERANŢĂ

În data de 8 Martie 2017 in cadrul conferinƫei „DEFINIREA CĂSĂTORIEI ȘI A FAMILIEI ÎN CONSTITUȚIA ROMÂNIEI”, eveniment ce a avut loc în TIMISOARA, AULA MAGNA A UNIVERSITATII DE VEST, am avut neplăcerea sa avem ca oaspeți un grup de agitatori care prin violență verbală au incercat sa perturbe evenimentul. Acest grup organizat de activisti a vociferat intrerupand de mai multe ori discursurile vorbitorilor, intr-un mod lipsit de orice cultură a dialogului si valoare a exprimării intelectuale, prin strigate, acuzatii, calomnii.

Desi au provocat violenƫă verbală şi intoleranƫa activistii LGBT au fost suportaƫi şi lăsati să rămană in sală pană la sfărsitul conferintei, organizatorii nefăcând apel la organele de ordine.

Prodocens Media

 

Coaliția pentru Familie solicită Parlamentului respingerea proiectului legii parteneriatului civil

Foto Ziaristi Online

Foto Ziaristi Online

Comunicat de presă

Coaliția pentru Familie a transmis astăzi liderilor partidelor parlamentare și liderilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaților o scrisoare prin care solicită respingerea propunerii legislative cu privire la parteneriatele civile, aflată în dezbaterea Camerei Deputaților (decizională).

Printre motivele solicitării se numără suprapunerea juridică și conceptuală între parteneriat și căsătorie, parteneriatele civile urmând să se substituie căsătoriei în formarea unei familii. Astfel, propunerea legislativă are ca scop modificarea radicală, conform unei agende ideologice, a legislației familiei, în contra valorilor culturale și istorice ale societății românești. În scrisoare se mai arată că încurajarea concubinajului prin legiferarea parteneriatului civil este contrară intereselor copiilor, conform concluziilor unor studii internaționale de amploare.

Mai jos, scrisoarea integrală:

București, 27 februarie 2017

  • D-lui Liviu Dragnea, Președintele Partidului Social Democrat
  • D-lor Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin, Co-președinți ai Alianței Liberalilor și Democraților
  • D-nei Raluca Turcan, Președinta Partidului Național Liberal
  • D-lui Nicușor Dan, Președintele Uniunii Salvați România
  • D-lui Kelemen Hunor, Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România
  • D-lui Eugen Tomac, Președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară

Cc:

  • D-lui Ion Marcel Ciolacu, liderul grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților
  • D-lui Constantin Avram, liderul grupului parlamentar al ALDE din Camera Deputaților
  • D-lui Varujan Pamuccian, liderul grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților

 

Analizând propunerea legislativă cu privire la „parteneriatele civile”, aflată în dezbaterea Camerei Deputaților, Coaliția pentru Familie, structură reprezentativă a societății civile, solicită membrilor Parlamentului să o respingă, din următoarele motive:

1. Definiția parteneriatului civil este cvasi-identică definiției căsătoriei, suprapunerea conceptuală și juridică a celor două fiind aproape totală. Astfel, parteneriatele civile devin o instituție paralelă căsătoriei și se vor substitui acesteia în formarea unei familii[1].

Unul din argumentele principale ale promotorilor inițiativei este existența a sute de mii de cupluri heterosexuale care ar avea nevoie de această lege pentru a fi protejate. Aceștia omit însă că, din moment ce drepturile partenerilor urmează să fie foarte asemănătoare cu cele ale soților, legea nu va aduce, în fapt, nimic nou pentru cuplurile coabitante bărbat-femeie.

O diferență majoră o identificăm în schimb la capitolul „îndatoriri”: spre deosebire de căsătorie, parteneriatul nu dă naștere unei obligații la fidelitate reciprocă (în toate aspectele acesteia)[2], instituind un laxism moral cu totul nespecific dreptului românesc.

Apreciem că, în fața posibilității de a intra într-o relație care le va conferi aceleași avantaje dar îi va obliga la mai puțin, tinerii vor fi demotivați să se mai căsătorească. Amânarea căsătoriei, care și așa se face la o vârstă tot mai ridicată[3], are impact asupra deciziei de a procrea. Nu înțelegem cum poate fi această schimbare una de dorit într-o societate aflată în cea mai gravă criză demografică din istoria sa, cu nivelul nașterilor regresând până la cel al anilor 1880 și cu o îmbătrânire galopantă a populației, aflată în al 28-lea an de scădere[4] consecutivă după 1990.

2. Principala victimă a recunoașterii și încurajării concubinajului, prin legiferarea „parteneriatului civil”, va fi copilul.

Fiind un simplu contract care omite valori esențiale, parteneriatul civil nu conferă stabilitatea caracteristică unei căsătorii, deci nu va putea oferi mediul optim pentru creșterea, dezvoltarea și educarea corespunzătoare a copiilor.

În 2015, Wendy Manning, sociolog la Bowling Green State University (SUA), a publicat rezultatele unui studiu[5] vast privind concubinajul și efectele sale asupra copiilor. Concluzia principală a studiului este că primele victime ale concubinajului, aflat în creștere în ultimele decenii, sunt copiii. Din datele furnizate de Manning precizăm:

  • persoanele care trăiesc în concubinaj sunt mult mai sărace ca persoanele integrate în familii, venitul mediu în cuplurile coabitante fiind la jumătate față de venitul familiilor întemeiate pe căsătorie;
  • 32,5% dintre căminele unde partenerii trăiesc în concubinaj sunt sub pragul de sărăcie, față de doar 10-11% în cazul familiilor întemeiate pe căsătorie;
  • partenerii care trăiesc în concubinaj tind să fie mult mai puțin educați ca soții;
  • concubinajul e mult mai instabil ca mariajul; în medie, rezistă doar 18 luni;
  • doar unul din trei copii care se nasc în urma concubinajului trăiesc cu ambii părinți până la vârsta de 12 ani, față de 75% dintre copiii ai căror părinți sunt căsătoriți;
  • copiii care locuiesc cu adulți care coabitează „au” cel puțin trei perechi de „părinți” diferiți până la majorat;
  • copiii crescuți de adulți aflați în concubinaj sunt mai puțin sănătoși, au performanțe școlare mai slabe și sunt mai înclinați spre delicvență decât copiii crescuți în familii întemeiate pe căsătorie.

De asemenea, sociologul american Bradley Wilcox a publicat, foarte recent, un studiu constatând aceleași aspecte: concubinajul este potrivnic intereselor copiilor[6].

De altfel, propunerea legislativă privind parteneriatul civil nu face în nici un fel de referire la situația copiilor rezultați din aceste uniuni, aceștia rămânând copii din afara căsătoriei, fără deci a beneficia de prezumția de paternitate.

3. Scopul real al parteneriatului civil este să confere statut legal de familie cuplurilor de același sex

Oricine observă, cu bună credință, evoluția în timp a acestei instituții artificiale și paralele căsătoriei denumită „parteneriat civil” ajunge la această concluzie. Aducerea în prim-plan a „sutelor de mii de cupluri heterosexuale coabitante” care „necesită protecție” este doar o manipulare destinată să comute centrul real al dezbaterii.

Chiar unul dintre parlamentarii care a votat favorabil proiectul în Comisia de Drepturile Omului a afirmat că în opinia sa parteneriatele civile ar fi necesare pentru a „respecta dreptul la viața de familie al tuturor cetățenilor țării, indiferent de sex sau orientare sexuală”. Ceea ce se omite din acest raționament este că relațiile într-un cuplu unisex nu pot constitui „viață de familie”, cele două tipuri de cupluri fiind structural diferite, ca atare neputând pretinde un tratament egal din partea legii.

Sociologic, familia este consacrată ca un grup de persoane care relaționează în baza unor legături de sângecăsătorie sau adopție. Cuplurile unisex nu se includ în niciuna dintre aceste categorii. În schimb, acordarea statutului de familie unui astfel de cuplu ar atrage primirea tuturor celorlalte drepturi ale unei familii nucleare, chiar dacă ele nu sunt solicitate expres de actualul proiect, printre care și adopția sau accesul la „fabricarea” de copii prin reproducere asistată cu terț donator/mamă surogat. Cu alte cuvinte, miza parteneriatului civil este ca viitoarele generații să crească într-o țară în care cuplurile unisex să fie recunoscute și protejate de lege la paritate cu familia nucleară. Este, evident, o schimbare majoră, radicală, a unei legislații care de-abia a fost confirmată prin Noul Cod Civil!

Cu respect reamintim membrilor Legislativului României că legea nu apare din neant și nici nu poate fi ruptă de realitățile sociale, ci este legată de acel ansamblu de norme etice obiective, bazate pe înclinațiile firești ale naturii umane și pe caracterul rațional și personalist al acesteia, pe care societatea le împărtășește în majoritate[7]. Doar sistemele totalitare au pretins că pot fabrica legi din nimic, impunând schimbări cu forța unei societăți căreia acestea îi erau străine.

De aceea, nu este posibil ca membrii Parlamentului să facă abstracție de opinia majoritară cu privire la familie, mai ales în împrejurările actuale în care, în urma susținerii a 3 milioane de cetățeni, așteptăm o revizuire a Constituției și un referendum, exact în scopul protejării definiției corecte a familiei.

 

CONCLUZIE

Parteneriatul civil va avea ca efect major diminuarea importanței căsătoriei și a familiei nucleare și schimbarea radicală a structurii și rolului determinant pe care familia încă îl joacă în România. Este o formă extrem de agresivă de „revoluție culturală” conform unei agende ideologice destinată să provoace mutații sociale profunde. Nu poate fi în interesul statului sau al societății în ansamblu adoptarea unei astfel de legi.

De aceea solicităm Parlamentului României respingerea propunerii legislative privind parteneriatele civile și totodată trecerea cu urgență la adoptarea unui program coerent și consistent de încurajare a formării de noi familii prin căsătorie și de redresare demografică prin sporirea natalității. În fața schimbărilor demografice pe care chiar specialiștii Academiei Române le consideră „dramatice”, responsabilitatea ce le revine nu mai poate fi în niciun fel eludată.

În acest sens, reamintim că cele „50 de măsuri în sprijinul familiei” constituie o primă și modestă contribuție a Coaliției pentru Familie la vindecarea gravelor boli de care suferă societatea românească, acum, la un secol de la Marea Unire.

___________

[1] În expunerea de motive la propunerea legislativă se face referire la „recunoașterea familiilor formate în afara sferei căsătoriei” – exprimare care ridică inclusiv întrebarea în ce măsură propunerea de lege este conformă cu Constituția, care limitează formarea de noi familii (în lipsa rudeniei sau adopției) la căsătorie!

[2] Art. 309(1) nCC comparativ cu art. 1(2) al proiectului legii parteneriatului civil.

[3] Vârsta primei căsătorii la femei și respectiv bărbați a crescut de la de la 22,1 și 25,3 ani în 1990, la 27,0 și 30,0 ani în 2013 (INS).

[4] Recorduri demografice istorice în 2016: Cel mai mic număr de născuți-vii de după 1876 și cel mai mare spor negativ din istorie, Curs de guvernare, 13.02.2017, http://cursdeguvernare.ro/recordurile-demografice-ale-anului-2016-cel-mai-mic-numar-de-nascuti-vii-de-dupa-1876-si-cel-mai-mare-spor-negativ-din-istorie.html

[5] Cohabitation and Child Wellbeing. Wendy D. Manning, Future of Children, vol. 25 / no. 2 / fall 2015, https://www.princeton.edu/futureofchildren/publications/docs/Cohabitation.pdf

[6]Ties that Bind – Children in the Age of Cohabitation. Foreign Affairs, 14.02.2017, www.foreignaffairs.com/articles/2017-02-14/ties-bind

[7] Nu din legi trebuie dedus Dreptul, ci legile trebuie extrase din ceea ce este Drept: non ex regula jus sumatur, sed ex jure quod est, regula fiat.

SURSA – http://coalitiapentrufamilie.ro/2017/02/27/coalitia-pentru-familie-respingerea-lege-parteneriat-civil/

PSD face primul pas pentru organizarea unui alt referendum, pe tema familiei tradiţionale: Dacă şeful statului va anunţa în următoarele zile întrebarea pentru referendumul pe Justiţie, PSD va adopta imediat iniţiativa Coaliţiei pentru familie

klaus-iohannistariceanugrindeanu

PSD pregăteşte contraatacul la referendumul lui Iohannis. „Familia tradiţională“ se luptă cu Justiţia 

PSD: Dacă şeful statului va anunţa în următoarele zile întrebarea pentru referendumul pe Justiţie, PSD va adopta imediat  iniţiativa Coaliţiei pentru familie

În contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a anunţat organizarea unui referendum pe tema Justiţiei, PSD face primul pas pentru organizarea unui alt referendum, pe tema familiei tradiţionale. Practic, vom avea parte de o campanie electorală în care fiecare tabără îşi va testa propriul electorat.

Şerban Nicolae, liderul senatorilor PSD, a iniţiat, la finalul săptămânii trecute, un proiect de completare a Legii referendumului. Demersul nu se aplică oricărui tip de referendum, ci, în mod specific, doar referendumului de revizuire a Constituţiei. Spre exemplu, se mai pot organiza referendumuri pentru demiterea preşedintelui, demiterea unui primar sau pe alte teme de interes naţional, la cererea preşedintelui.

Cu ce vine în plus Şerban Nicole? Precizează ziua exactă a consultării populare: duminica. „Cetăţenii României sunt chemaţi să-şi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 (alin. 3) din Constituţia României, calculată de la data publicării în Monitorul Oficial al României“, explicitează proiectul iniţiat de Şerban Nicolae. Numai că era foarte puţin probabil ca Guvernul să fi organizat un referendum pentru modificarea Constituţiei într-o altă zi a săptămânii, în condiţiile în care toate alegerile din România se organizează duminica.

În acest moment, iniţiativa cetăţenească demarată de „Coaliţia pentru familie“, care prevede modificarea Constituţiei astfel încât familia să fie definită ca „uniunea dintre un bărbat şi o femeie“, îşi urmează parcursul legislativ. PSD ori o va ţine la sertar, ori o va dezbate în procedură de urgenţă în funcţie de preşedintele Iohannis. Dacă şeful statului va anunţa în următoarele zile întrebarea pentru referendumul pe Justiţie, PSD va adopta imediat  iniţiativa Coaliţiei pentru familie. „Vom avea o lună de campanie electorală. Noi cu poporul, Iohannis cu Justiţia“, rezumă acelaşi vicepreşedinte al PSD, mizând pe faptul că cele trei milioane de români care au semnat în favoarea familiei tradiţionale ar reprezenta, de fapt, electoratul PSD. Însă şi PNL şi-a arătat susţinerea pentru modificarea Constituţiei în sensul conservator. „Nu cred că va exista vreodată vreun român să spună că familia este formată din Ion şi Gheorghe“, spunea liberalul Gheorghe Falcă.

Afla mai mult – http://adevarul.ro/

Dragnea vrea să protejeze familia naturală, dar deschide și calea parteneriatelor civile

coalitia-pentru-familie-3-milioane-semnaturi-foto-prodocens-media

Foto Prodocens Media

CCR a avizat inițiativa constituțională care definește căsătoria ca uniunea dintre un bărbat și o femeie cu unanimitate de voturi. Curtea a constatat că inițiativa legislativă a cetățenilor intitulată «Lege de revizuire a Constituției României» îndeplinește condițiile prevăzute de art.150  și art.152 din Constituție.

După o serie de amânări, polemici aprinse și luări de poziție, luna trecută, Comisia juridică din Senat a adoptat, cu unanimitate de voturi, un raport de admitere a inițiativei cetățenești privind modificarea Constituției, în sensul redefinirii familiei ca uniune dintre un bărbat și o femeie. Prin urmare, modificarea legii fundamentale trebuie să fie făcută printr-un referendum național.

Liviu Dragnea a vorbit și despre acest subiect extrem de delicat, deschizând calea și către eventualitatea aprobării și a unui parteneriat civil.„Este o discuție extrem de serioasă. Pe de o parte Coaliția pentru Familie care a strâns trei milioane de semnături, un număr uriaș de semnături, în care se vorbește foarte clar despre noțiunea de căsătorie între un bărbat și o femeie, dar există pe de altă parte și o solicitare din partea românilor care sunt în cadrul unor minorități sexuale sau care au și o altă abordare care vorbesc de necesitatea de a exista noțiunea de parteneriat civil care să nu afecteze noțiunea de familie, de căsătorie între un bărbat și o femeie. E o problemă serioasă care trebuie dezbătută foarte serios. Este o problemă despre profunzimea societății românești și pe de o parte trebuie să susținem ideea de căsătorie între un bărbat și o femeie, dar pe de altă parte nu trebuie să fim foarte radicali. Societatea noastră trebuie să caute tot timpul modalitatea prin care orice sursă posibilă de divizare să fie exclusă.”, a spus Liviu Dragnea la România TV.

Afla mai mult – http://www.activenews.ro/

Cine sunt cei 13 congresmani americani care au sărit în apărarea celor din România care doresc referendum pentru familie

walberg-letter-13-congressmen-romania-iohannis

FOTO Active News

Cine sunt cei 13 congresmani americani care au sărit în apărarea celor din România care doresc referendum pentru familie

Tim Walberg (născut în 12 aprilie 1951) este un republican ce personifică în Casa Reprezentanților voința cetățenilor americani ai unuia dintre districtele Michigan-ului, începând cu 2007 până în prezent, cu o pauză de 2 ani (2009-2011). Walberg, ale cărui origini scandinave și-au spus cuvântul de mic, a început să muncească timpuriu în industria oțelului pentru a strânge bani să poată plăti studiile. A fost cursant al Western Illinois University și absolvent al Moody Bible Institute (MBI) în 1975. Ulterior, după 7 ani ca pastor al Union Gospel Church în Tipton, Michigan, în 1982 alege calea politicii, începându-și cariera ca și consilier în corpul reprezentanților legislativului din Michigan. 

Trent Franks (n. 19 iunie 1957) este un membru al partidului Republican care activează  din 2003 ca reprezentant al unuia dintre districtele Arizonei în camera inferioară a Parlamentului Statelor Unite (Casa Reprezentanților).  În 1984, în timp ce lucra ca inginer pentru o firmă de petrol și gaze, el și-a început cariera politică candidând pentru un loc în legislativul statului Arizona, în Camera Reprezentanților,  contra actualului democrat Glen Davis, un avocat, în districtul 20 din Central Phoenix. Franks a fost membru al organizației „Arizona Right to Life” și președinte al Consiliului Creștin de Acțiune din Arizona, militând împotriva avortului și pentru înăsprirea pedepselor celor care abuzează minori.  În 1987 a fost numit de guvernatorul republican Evan Mecham în fruntea Oficiului pentru problemele copiiilor din Arizona, o instituție responsabilă cu vegherea și coordonarea politicilor statului Arizona care au impact asupra copiiilor. Mai mult, în 1987, Franks a fondat Institutul de Cercetări referitoare la Familie din Arizona (Arizona Family Research Institute), iar în 1992 a reușit să determine ratificarea unui amendament american  în Arizona care a a salvat mai mulți copii de la avort.

Jeff Duncan este ales ca reprezentant al Districtului 3 din Carolina de Sud din partea Partidului Republican. Este de meserie broker, are 3 copii și este baptist. Jeff Duncan a luat poziție împotriva imigrației necontrolate și a căsătoriilor între persoane de același sex.

Gregg Harper (n.1 iunie 1956) este un ,jurist, membru al Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii reprezentând statul Mississippi. Totodată, acesta este membru al partidului Republican. Dintre succesele sale ca politician se evidențiază contribuția la implementarea The Gabriella Miller Kids First Research Act”, un proiect de lege care a modificat direcția banilor din taxe care serveau la Fondul Electoral pentru Campania Prezidențială, și a îndreptat banii respectivi spre cercetare medicală, și stimularea studierii bolilor cum ar fi cancerul. Totodată, Gregg Harper este și diacon al Bisericii Baptiste care ține de regiunile Brandon și Mississippi, unde Gregg a avut și o activitate didactică de profesor.

Vicky Hartzler (n.13 octombrie 1960) este o reprezentantă a statului Missouri în în camera inferioară a Parlamentului Statelor Unite, începând cu 1995. Printre reușitele acesteia în politica americană, se regăsește implicarea și contribuția în adoptarea unei legislații care să faciliteze procesul de adopție. Mai mult, în 2000 Vicky Hartzler a și adoptat chiar un copil.

Jody Hice (n. 22 aprilie 1960) este un congresman al partidului Republican, reprezentând un district al statului Georgia, începând cu 2014. Acesta este un activist politic, pastor baptist și gazda unui show radio din SUA.

Mark Walker (n. 20 mai 1969) este un pastor din Carolina de Nord, membru al partidului Republican, și membru în Casa Reprezentanților din Congresul SUA, reprezentând districtul nr.6 al statului Carolina.

Steve Pearce (n. 24 august, 1947) este un politician american, membru al partidului republican, care reprezintă New Mexico în camera inferioară a parlamentului SUA. Acesta deține această funcție din 2003, cu o paiză de 2 ani (2009-2011). Pearce este și un veteran de război, acesta făcând parte din aviația americană în timpul Războiului din Vietnam. Pearce are gradul de căpitan al aviației americane.

Peter James Roskam(n.13 septembrie 1961) este membru al partidului Republican și reprezintă statul Illinois în parlamentul SUA. În prezent deține funcția de președinte Comisiei de Supraveghere. Roskam a fost și membru al Senatului american, din poziția de unde a susținut înăsprirea legislației rutiere și a pedepselor pentru consumul de alcool la volan.

Steve King (n.28 mai, 1949) este un alt republican din Iowa, membru din 2003 în Casa Reprezentanților.  King este cunoscut ca fiind o fire foarte conservatoare, un „reprezentant” al dreptei, după cum îl identifică cunoscuții. King a inițiat o campanie de combatere a sistemului fiscal american și a zonelor de unde sunt extrase taxele care servesc ulterior clinicilor unde se fac avorturi. Steve King s-a manifestat și împotriva căsătoriilor dintre persoane de același sex, după ce i-a recomandat unui judecător al Curții Supreme din Iowa „să se pensioneze”, după ce judecătorul afirmase că interzicerea căsătoriilor homosexuale este neconstituțională.

Randy Hultgren (n. 1 martie, 1966) este un politician american, membru al partidului Republican, care reprezintă un district al statului Illinois în Camera Reprezentanților din 2011.  Hultgren este jurist la bază, doctor în Drept al Univeristății din Chicago. 

Daniel Webster (n.27 aprilie, 1949) este un politician american care a fost membru al Casei Reprezentanților între 2011 și 2013. Webster a făcut parte vreme de aproape 3 decenii din legislaturile statului Florida. Webster este un promotor al conceptului de „homeschooling” și a folosit acest concept pe cei 6 copii ai săi, pe care i-a educat acasă. Totodată, Webster s-a făcut remarcat și prin faptul că a sprijinit în 1998 înăsprirea legislație pentru a limita numărul de divorțuri.

Theodore Scott Yoho (n.13 aprilie 1955) este un reprezentant al partidului Republican în Casa Reprezentanților începând cu 2012. La bază, Yoho este doctor veterinar și a deținut niște mici afaceri în zonda de nord a Floridei. Acesta s-a făcut remarcat prin sprijinul pe care l-a oferit actelor legislative care reglementau pedepse pentru cei care aplicau tratamente rele animalelor. Yoho este și el republican.

Astfel, o scurtă prezentare a semnatarilor este importantă deoarece ea personifică voința poporului american. Fiecare membru al Camerei servește un mandat de 2 ani, putând fi ales de un număr nelimitat de ori. Spre deosebire de președintele SUA sau de vicepreședinte care sunt aleși indirect de către un colegiu electoral, reprezentanții, aidoma colegilor lor din Senat, sunt aleși prin vot direct în circumscripțiile electorale unde locuiesc. Atitudinea acestora este reprezentativă, cu alte cuvinte, pentru voința poporului american, a cărui libertate de conștiință poate însemna din ce în ce mai puțin comparativ cu drepturile acestei minorități.

CITITI mai MULT aici – http://www.activenews.ro/stiri-politic/Veterani-realizatori-de-emisiuni-sustinatori-ai-vietii-si-ai-homeschooling-ului.-Cine-sunt-cei-13-congresmani-americani

CITESTE si –

Scrisoarea Oficială Walberg – O delegație de congresmeni americani cer președintelui Klaus Iohannis sa susțină referendumul pentru modificarea Constitutiei

CITESTE si Bate alt vânt dinspre America: 13 congresmani i-au scris președintelui Iohannis făcând apel să susțină referendumul pentru apărarea familiei

Stimate Domnule Președinte,

Suntem încântați să aflăm că la 20 iulie 2016 Curtea Constituțională României a aprobat amendamentul constitutional inițiat al cetățenilor care solicită modificarea articolului 48 din Constituția României de a defini căsătoria ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. Am aflat, de asemenea, că mai mult de 3 milioane de cetățeni români au semnat o petiție în sprijinul amendamentului constituțional propus.

congressmam-tim-walberg-michigan-foto-ballotpedia-org

Tim Walberg, Membru al Congresului SUA si fost pastor a initiat scrisoare catre presedintele Klaus Iohannis. FOTO ballotpedia.org.

Noi privim acest lucru ca o demonstrație a maturității democrației Romaniei, cat de tanara ar putea fi, având în vedere că nu cu mult timp în urmă România era încă un stat comunist și cetățenii săi au fost interzisi de la exercitarea drepturilor constituționale și civile. Noi înțelegem că următorul pas înainte de a depune amendamentul constituțional propus unui referendum este adoptarea acestuia de către Parlamentul român.

Dle președinte, vă scriem pentru a vă încuraja să utilizați autoritatea cu care sunteti investit în calitate de Președinte al României, pentru a se asigura că această chestiune este adusa cu promptitudine pentru un vot în fața Parlamentului român. Semnăturile arată că o mare parte a poporului român consideră că este necesar să se reafirme un model de familie tradițional, care a fost neschimbat de milenii, uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Așa cum căsătoria este instituția fundamentală și susținătoare a unei societăți, suntem onfidenti că veti asigura că dreptul poporului român de a decide prin referendum soarta celei mai importante instituții din istorie, familie și căsătorie, este respectată pe deplin.

Noi ne folosim de această ocazie pentru a reafirma faptul că oamenii din Statele Unite ale Americii apreciaza prietenia profundă a oamenilor din România și sperăm ca prietenia noastră să continue mai departe pentru un progres și prosperitate si mai mare.

Vă rog să primiți, domnule președinte, asigurarea celui mai înalt respect al nostru și cele mai bune urări pentru dumneavoastra și pentru poporul român.

Cu sinceritate:

Tim Walberg, Jeff Duridan, Trent Franks, Gregg Harper, Vicky Hartzler, Jody Hice, Randy Hulturen, Steve King, Steve Pearce, Peter, Roskam, Mark Walker, Daniel Webster, Ted S. Yoho”.

ac303-iohannis-presidency-srs

Dear Mr. President,

We are pleased to learn that on July 20, 2016 the Constitutional Court of Romania approved a citizens’ initiated constitutional amendment which calls for amending Article 48 of Romania’s Constitution to define marriage as the union between one man and one woman. We have also learned that more than 3 million Romanian citizens have signed a petition in support of the proposed constitutional amendment.

We view this as a demonstration of the maturity of  Romanis’s democracy, young as it might be, considering that not long ago Romania still was a communist state and its citizens were prohibited from exercising constitutional and civil rights. We understand that the next step before submitting the proposed constitutional amendment to a referendum is its adoption by the Romanian Parliament.

Mr. President, we are writing to encourage you to use the authority with which you are vested as President of Romania, to ensure that this matter is promptly brought for a vote before the Romanian Parliament. The signatures reveal that a large part of the Romanian people find it necessary to reaffirm a traditional family model that has been unchanged for millennia, the union between one man and one woman.

As marriage is the fundamental and sustaining institution of a society, we are confident that you will ensure that the right of the Romanian people to decide thru a referendum the fate of the most important institution in history, family and marriage, is fully respected.

We avail ourselves of this opportunity to reaffirm that the people of the United States appreciate the deep friendship of the people of Romania and we hope to continue our friendship in further progress and prosperity.

Please accept, Mr, President, the assurances of our highest respect and best wishes for you and the people of Romania.

Tim Walberg, Jeff Duridan, Trent Franks, Gregg Harper, Vicky Hartzler, Jody Hice, Randy Hulturen, Steve King, Steve Pearce, Peter, Roskam, Mark Walker, Daniel Webster, Ted S. Yoho”.

(file:///Users/rodica/Downloads/Walberg-Congressional-Delegation-Letter-to-President-of-Romania-12_7_16-1.pdf)

Chemare la POST si RUGACIUNE pentru FAMILIE 29 Noiembrie

coalitia-pentru-familie-chemare-la-post-si-rugaciune-29-noiembrie

PAGINA OFICIALA Facebook – https://www.facebook.com/events/320584624976742/

Stimați frați creștini,

In data de 27 Octombrie, Curtea Constitutionala a Romaniei a amanat decizia privind recunoasterea in Romania a casatoriilor homosexuale incheiate in strainatate asa ca va cheman din nou la o zi de post si de rugaciune in data 29 Noiembrie 2016, zi in care CCR ar trebui sa se pronunte.

In ultimii ani, în România, se fac din ce în ce mai mult auzite voci ale unor organizații care s au angajat într-o luptă declarată pentru înlăturarea valorilor creștine din viața publică.

Aceste atacuri perfide și perseverente au fost îndreptate cu precădere asupra Bisericii și familiei, îndeosebi după anunțul începerii strângerii de semnături pentru modificarea articolului 48 din Constituția României. Este evident că în aceste zile se fac mari presiuni mediatice asupra Parlamentului și a Curții Constituționale din România.

Va chemam cu dragoste la o zi de post și rugăciune pentru națiunea română, pentru păstrarea valorilor creștine ca bun sacru al poporului român.

De dragul Adevărului, a copiilor și a semenilor noștri, vă invităm să strângem rândurile în jurul Domnului IIsus Cristos și a Sfintei Evanghelii. Să ne rugăm Celui care are toată puterea în Cer și pe pământ să oprească atacurile celui viclean și să ne ajute să Îi rămânem credincioși bunului nostru Dumnezeu.

Să ne unim, așadar, în ziua de 29 Noiembrie 2016 în casele noastre si în bisericile noastre, să înălțăm rugăciuni cu credință. Să cerem Domnului ca El să fie recunoscut, iubit și slujit în cât mai multe familii din țara noastră.

Prodocens Media & Coaliţia pentru Familie

Dragnea s-a întâlnit cu cei din „Coaliţia pentru familie” şi vrea referendum mai repede

dragnea-foto-stiriactuale-ro

„Azi am avut o întâlnire cu reprezentanții Coaliției pentru familie și repet ceea ce am spus și zilele trecute tot public — eu personal susțin această idee, de asemenea susțin să se organizeze referendumul și îl vreau să-l organizăm cel mai târziu în primăvara anului viitor. Nu vreau să depășim primăvara anului viitor, poate aprilie dacă martie este prea devreme, depinde de vreme, pentru că trebuie să dăm răspuns la această întrebare extrem de serioasă — această temă riscă, dacă nu o tranșăm prin referendum, să producă răni adânci în societatea românească și ea trebuie tranșată. Nu am fost de acord, nici nu puteam procedural, ca să fim foarte corecți, nu aveam cum să organizăm alegerile parlamentare odată cu referendumul sau invers”, a declarat liderul PSD, la Digi 24.

Potrivit acestuia, nu se putea accepta organizarea simultană a referendumului cu alegerile parlamentare din 11 decembrie, „pentru că amândouă acțiunile sunt foarte serioase”.

– See more at: https://www.realitatea.net/dragnea-s-a-intalnit-cu-cei-din-coalitia-pentru-familie-si-vrea-referendum-mai-repede_2001942.html#sthash.52lzDz7N.dpuf

Liviu Dragnea – „Eu susţin să se organizeze referendumul cel mai târziu în primăvara anului viitor”!

Coaliţia pentru Familie
Suntem în discuții cu conducerea partidelor parlamentare în încercarea de a semna un memoriu comun privind organizarea Referendumului pentru familie. Am solicitat asumarea publică a unui calendar parlamentar ferm și transparent. Revenim cu detalii.

Liviu Dragnea:
„Eu susţin această idee, susţin să se organizeze referendumul şi vreau să organizam referendumul cel mai târziu în primăvara anului viitor, poate în aprilie. Trebuie să dăm răspuns la această întrebare extrem de serioasă. Această temă riscă, dacă nu o tranşăm prin referendum, să producă răni adânci în societate.”

În primăvara anului viitor, românii ar putea fi chemaţi la urne să spună dacă sunt de acord sau nu ca termenul de familie din Constituţie să fie redefinit ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

Vezi video aici –

liviu-dragnea-coalitia-pentru-familie

Coaliția pentru Familie: Solicităm asumarea publică a unui calendar parlamentar ferm pentru inițiativa noastră, care să conducă la organizarea referendumului pentru modificarea Constituției

parlamentul-romaniei-camera-deputatilor

Coaliția pentru Familie atrage atenția asupra „blocajului instituțional” al inițiativei cetățenești pentru redefinirea familiei, determinat de amânările succesive, fapt care a făcut ca procedura legislativă să fie inițiată în momentul în care actuala legislatură se află la sfârșitul mandatului său.

Astfel, Coaliția pentru Familie solicită asumarea unui calendar ferm, deși spectrul ca un referendum să fie organizat concomitent cu alegerile parlamentare pare a fi o variantă tot mai puțin probabilă.

„Vocile a trei milioane de români nu au constituit un temei serios pentru angajarea unui dialog, pentru recunoașterea socială a validității morale, legale și civice a demersului Coaliției pentru Familie”, remarcă autorii inițiativei în comunicatul remis.

Redăm în întregime mesajul adresat de Coaliția pentru Familie și apelul făcut politicienilor pentru stabilirea unei agende reale în soluționarea solicitării semnate de 3 milioane de români:

„Coaliția pentru Familie constată cu regret că inițiativa cetățenească de revizuire a art. 48 (1) din Constituția României a intrat într-un blocaj instituțional din cauza amânărilor succesive, care au făcut ca procedura legislativă să fie inițiată în momentul în care actuala legislatură se află la sfârșitul mandatului său.

CONTINUARE aici – http://www.activenews.ro/stiri-social/Coalitia-pentru-Familie-Solicitam-asumarea-publica-a-unui-calendar-parlamentar-ferm-pentru-initiativa-noastra-care-sa-conduca-la-organizarea-referendumului-pentru-modificarea-Constitutiei-138137

Previous Older Entries

Blogosfera Evanghelică

ceas

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

 

http://www.clocklink.com/clocks/HTML5/html5-world.html?Vancouver&Chicago&Athens&480&blue