„Asociația Părinți pentru Ora de Religie” – Comunicat de solidaritate în cazul cetățenilor români Barbu – Racolta

Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie siglaAsociaţia Părinţi pentru Ora de Religie – Filiala Timiş, organizaţie non-guvernamentală independentă, apolitică şi fără afiliere confesională, îşi manifestă pe această cale solidaritatea deplină şi sprijinul faţă de părinţii minorilor cetăţeni români preluaţi abuziv de autorităţile britanice fără a le fi respectate drepturile stipulate în Convenţia Europenă a Drepturilor Omului și Regulamentul CE nr. 2201/2003.

Vorbim de două suflete de copil, de inocenţa strivită a copilăriei transformate brutal şi radical într-un alt traseu de viaţă decât cel al moştenirii culturale, religioase şi filosofice a părinţilor naturali, cuplul de cetăţeni români Barbu – Racolta, prin încredinţarea lor pe un teritoriu străin unui cuplu cu orientare sexuală diferită de cea în care au fost concepuți și crescuți acești copii.

Subliniem cu hotărâre că în relaţiile dintre stat şi părinţi, indiferent de forma de guvernământ şi sistemul juridic particular al unei ţări europene, trebuie respectat Articolul 2 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, la care Marea Britanie e parte semnatară, care spune: “Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filosofice”.

Felul în care autorităţile competente de la Londra au acţionat în cazul copiilor cuplului de cetăţeni români Barbu – Racolta a ignorat cu desăvârşire dreptul acestora de a-şi vedea copiii educaţi conform convingerilor lor religioase, creştin ortodoxe, conforme cu istoria, tradiţia şi educaţia moştenite şi primite în România, ţară a Uniunii Europene ai cărei cetăţeni trebuie să se bucure de acelaşi respect şi de aceleaşi drepturi cu ai oricărei alte ţări a vechiului continent. Apreciem eforturile Ambasadei Românie în Regatul Unit, respectiv ale serviciului consular al acestei reprezentanţe diplomatice, dar apreciem că se pot face eforturi în continuare pentru a sprijini o cauză ce implică cetăţeni români minori, ale căror drepturi trebuie apărate de statul român dincolo de „regula generală”, aşa cum se subliniază într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

APOR consideră că, în acest caz, discrepanţa uriaşă între obiceiuri şi cutume acceptate şi legalizate în Marea Britanie, aplicate unor cetăţeni români minori, şi caracterul culturii şi religiei majoritare din România, religie a părinţilor implicaţi, trebuie sancţionată prin respectarea imediată a identităţii culturale şi religioase a părinţilor naturali ai celor doi minori, ca formă de respect intrinsec pentru statul român.

În plus, aşa cum tatăl copiilor a precizat în repetate rânduri, în România, membrii familiei sale din ţară, doresc și sunt capabili să preia responsabil educaţia celor doi copii cetăţeni români, al căror viitor trebuie să fie legat de părinţii lor naturali, de identitatea lor naţională şi cultural-religioasă.

APOR – Filiala Timiş îşi rezervă dreptul de a acţiona în spijinul celor doi părinţi ai copiilor preluaţi birocratic şi fără respect pentru drepturile lor şi ale părinţilor, cetăţeni români, de autorităţile din Haringey, Londra. Afirmăm cu hotărâre că cetăţenii români nu pot fi consideraţi şi trataţi ca entităţi de categorie secundă, uşor de ignorat, în niciun sistem juridic al unei ţări civilizate. Aşteptăm, pornind de la acest considerent, şi o reacţie mai intensă și susținută a reprezentanţilor statului român în Marea Britanie, cu atât mai mult cu cât autorităţile competente în materia apărării drepturilor copilului din ţară şi-au făcut cu prisosinţă datoria, demonstrând că ţara noastră are toate resorturile necesare pentru a-şi îndeplini misiunea.

Felicităm comunităţile de români din Marea Britanie şi din alte state europene care au preluat şi au făcut din situaţia copiilor Barbu – Racolta o cauză comună, demonstrând Europei că suntem un popor creştin conştient de cultura, unitatea şi forţa sa.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să izbândim, pentru că fiecare suflet, cu atât mai mult cel al copiilor, e responsabilitatea noastră, a tuturor.

Timișoara, 15.06.2016
APOR
Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie
Filiala Timiş

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari