Intoarce-te la Domnul – poem cinematografic

cand ajungi sa-ti fi tu insuti o povara young man

”Întoarce-te la Domnul”, poem cinematografic inspirat de parabola fiului risipitor din Sfânta Scriptură.

Versuri: Costache Ioanid
Lectură: Ana-Maria Susanu
Personaj: Daniel Busuioc
Imagine: David Chircă, Daniel Vâtcă
Montaj: Gigi Mihnea

Când ajungi să-ți fii tu însuți o povară

1. Când ajungi să-ți fii tu însuți o povară,
Când dureri de ne’nțeles te-apasă greu,
Când pe crengi sunt numai flori de primăvară,
Iar în tine frunze moarte cad mereu…
Când pe tainice urzeli, ce se destramă
Rătăcești ca un pescar dezamăgit
N-auzi tu un glas de Tata ce te cheamă?
N-auzi tu suspinul tainicei iubiri?

R: Întoarce-te la Domnul,
Așa cum ești cu zdrențe-n suflet și poveri!
Întoarce-te la Domnul!
Un cuget nou și-o altă inimă să-I ceri!

2. Întoarce-te la Domnul!
La pieptul Lui, să-L înțelegi cât te-a iubit…
Crezând în jertfa-I sfântă, vei plânge fericit…
Întoarce-te la Domnul, copil rătăcit!
Ca-ntr-un joc, legându-ți ochii cu naframă
Tu alergi să prinzi naluca unui vis,
Dar oprește-te din drum și vezi, ia seama:
Pașii tăi se-ndreaptă-n grabă spre abis!
În zadar, pândești năluca fericirii!
În zadar, apuci cu pumnii amândoi!
Vei plăti, din nou, tribut dezamăgirii,
Obosit… cu ochii… plânși… cu pumnii goi…

Versuri de Costache Ioanid via Resurse Crestine

VIDEO by Oastea Domnului Info

Reclame

Ți-aduci aminte, mamă … Costache Ioanid

Ți-aduci aminte, mamă …

Costache Ioanid

mom and toddler mamaȚi-aduci aminte, mamă, de vremea fericită,
când mă țineai pe brațe că păru-mi sărutai ?

Când nu aveam în lume ființă mai iubită,
nici ochi mai plini de farmec, și nici mai dulce grai …

Ți-aduci aminte mamă, când păru-mi sărutai ?

Ți-aduci aminte, mamă, cum te țineam cuprinsă,
să spui cu mine seara duioase rugăciuni ?

Și cum în nopți de veghe, sub candela aprinsă,
lăsai să-ți cadă lacrimi pe-o carte din străbuni ?

Ți-aduci aminte mamă, ce sfinte rugăciuni ?

De-atunci trecură anii ca frunza scuturată
și-au troienit să-mi stingă credința de copil.

Dar într-o zi de taină scânteia de-altădată
s-a prefăcut în soare și-n albe flori de-april …

urcând pe-o nouă treaptă credința de copil.

Dar ochii tăi par astăzi acoperiți de ceață
și mă privesc cu teamă ca niște ochi străini.

Și caut ochii mamei să-i văd din nou în față,
cum mă priveau odată de duioșie plini.

Dar ochii tăi par astăzi, ca niște ochi străini.

O, vino iarăși, mamă, de brațul meu cuprinsă,
să-ngenunchem alături ca-n vremea ce s-a dus !

Și vom simți în suflet o candelă aprinsă
ce ne va duce-odată în țara lui Isus !

O, vino, astăzi, mamă, cu mine la Isus !

Judecata mirelui si a miresei ~ Costache Ioanid

si acum, mireasa scumpa,
si tu, mire credincios,
binecuvantari eterne
sa va daruie Cristos!dar in Numele Iubirii
si al Harului cel sfant,
va aduc o judecata
spicuita din Cuvant!nu e judecata lumii!
ci e pilda unor soti
si-a unor sotii; o pilda
pentru miri si…pentru toti

iata dar ca in Scriptura
vine mai intai un nor
de sotii, ce prin credinta,
ne-au lasat exemplul lor;

vine sora noastra Sara
– sora scumpa-n dumnezeu
ce ti-a fost Avram in lume?
– domnul si barbatul meu!…

– spune, sora mea Rebeca,
tu, spre fiul lui Avram,
cum ai strabatut pustiul?
– ca intr-un vis…caci il iubeam;

-voi, Rahela si cu Lea,
dragi ca soarele si luna
cum v-ati parasit parintii,
– ne-am facut cu Iacov una!

– tu, Abigail, de David
cum vorbeai in anii tai?
– ca sunt gata ca o roaba,
sa slujesc robilor sai!

iata, cu al ei sot se-arata
inteleapta din Sunem;
– ce uniti ati fost in lume1
– si in cer la fel suntem!…

– si acum, spune tu, Estera,
ce exemplu ai de dat?
– domnul n-a uitat de mine,
eu de Domnul n-am uitat;

– o, Marie, sora sfanta,
ce ne spui tu, prin Cuvant?
– Domnului jertfind pe Iosif,
mi l-a dat din nou Cel Sfant;

– Multumim, surori alese!
Si acum vine un nor de frati
– o, Avram, in casnicie
cum stiut-ai sa razbati?

– Sara cand vorbea cu mine,
imi spunea stapanul meu
dar nici eu n-am fost stapanul
si nici ea, ci Dumnezeu!

vine Isaac:
– Rebeca m-a-ntrecut cum a gandit
eu iubeam mai mult pe Esau
ea pe Iacov l-a iubit!

vine Iacov. – Spune, frate,
printre capre si carlani
n-au fost grei odinioara
acei paisprezece ani?

– pentru draga mea Rahela,
cea mai sfanta-ntre copile,
paisprezece ani de truda
au fost paisprezece zile…

iata-l pe-nteleptul Iosif
cel vandut fara temei
– cu Asnat traind in slava
n-am uitat de fratii mei

Si acum iata solul Legii
– ce ne spui vestit profet?
– o-ntamplare, spune Moise
ce cuprinde un secret…

intr-o noapte, cand Sefora
hotarat se-mpotrivea
pe-un copil sa-l circumcidem
am trait o clipa grea

dar nici Domnul n-a mustrat-o
si nici eu nimic n-am spus
Domnul m-a lovit pe mine!
ea, de spaima, s-a supus…

iata Iosif, cel din David
– de Maria ce ne spui?
– eu am vrut s-o las in taina
fara-a spune nimanui

dar un inger mi-a spus:
– Iosif, rodul nu-i de pe pamant!
si mi-a fost cu mult mai draga
Miriam prin Duhul Sfant

si acum, dintr-o scrisoare
de la Timotei 5:8
vine un frate plin de ravna
dar la minte nu prea copt

– fratilor, eu multa vreme
mantuirea am vestit
dar in cer, mai mult sotia
decat mine a primit…

caci eu o lasam cu munca
si cu prunci si cu nevoi
si-astfel eu lucram cat unul
pe cand ea lucra cat doi!

si in sfarsit, tot din Scriptura
incheierea care-o am
e in doua mari tablouri;
Vechiu-Adam si Nou-Adam

cel dintai Adam, strabunul,
sta ascuns dupa un pom
– unde esti? il striga Domnul
unde esti, sarmane om?

– m-am ascuns, caci mi-a fost frica…
si rusine… caci sunt gol…
– frica? dar de ce sa-ti fie?
spune dar fara ocol

nu ai gustat cumva din rodul
ce-l oprisem in gradina?
– da!… tovarasa de viata…
Eva… numai ea-i de vina!

dar sa cercetam tabloul
noului Adam IUBIRE
Eva, in icoana aceasta,
e intreaga omenire

si acum Eva, lumea-ntreaga
zace-n lant, plangand mereu
si-o pedeapsa dupa alta
o apasa tot mai greu

dar deodata, pe Golgota,
NOU ADAM s-a ridicat
– TATA, de orice gres al Evei
EU, doar EU, sunt vinovat!…

Osana! Iubire Sfanta
cu exemplul Tau divin
Tu, ne-ai daruit prin jertfa
cel mai fericit camin!
*
frate mire, sora scumpa,
si toti cei nascuti de sus
sunteti voi poporul slavei
si mireasa Lui Isus?
nu uitati ca Salvatorul
mirele Emanuel,
ne-a iubit nu ca pe Sine
ci mai mult decat pe El !
nu uitati ca vine vremea
cand Isus va va -intreba
nu de dragostea din Lege
ci dupa porunca Sa
*
si-acum Cel Atotputernic
sa reverse din prisos
binecuvantari din ceruri
peste apele de jos!

binecuvantari in case
peste prunci,
peste ogoare,
cum nicicand pe plaiul nostru
n-a fost binecuvantare!

pana-n crestetul cel vesnic,
pana-n culmea din vecie!
sa fim primaveri eterne
de eterna bucurie!

fie peste tine, mire,
si pe gingasul tau crin
binecuvantarea Vietii
si a DRAGOSTEI! AMIN!

Căsnicia ~ Costache Ioanid

Photo credit dama.bg

Photo credit dama.bg

La inceput a fost Cuvantul…
si acest Cuvant a fost ISUS;
un glas invaluia pamantul,
venind dintru Etern Preasfantul
si avea atata dor de spus…
la inceput a fost iubirea…
legand atomul de atom;
mai mult decat nemarginirea
simbolizase fericirea
zidind femeia pentru om;
era atata bucurie
si-atata floare pe-orice ram…
cand, cu un sfant epitalam,
Isus, in ceas de cununie,
ducea pe Eva spre Adam…
sarbatoreau duioasa nunta
si muntii-nalti cu fruntea crunta,
si iarba vailor marunta,
si cei doi mari luminatori;
cantau cu harfe si dairele,
multimi de dincolo de stele;
iar imprejur, ca sentinele,
vegheau pantere si candori;

În dulce Rai, intr-o poiana,
doua fapturi fara prihana,
doi regi, purtand in Duh coroana,
erau facuti de Creator,
un singur trup intr-o icoana:
el, faurit din lut si dor,
ea, intrupata dintr-o rana…

Doi crini ai primei dimineti,
lumina-n sclipet de nameti,
cu plans de bucurii pe geana,
purtau, in freamat de laute,
marami de nunta nevazute;
caci ei traiau doar un simbol,
un chip al vesnicului Mire…

La inceput a fost iubire…

Şi prima nunta-n lume, iata,
era maret inconjurata
de-atata slava si minune,
ca Dumnezeu striga deodata:
– DA. TOATE… TOATE-S FOARTE BUNE!
Macar ca-n zarea fumeganda,
vedea un sarpe pus la panda…

era in ziua cifrei sapte;
si-ndata dupa bucurie,
se auzira-n preajma soapte…
si-a fost pacat… si-a fost urgie…
si Abel sangerand pe glie;

si-a fost o seara
si-a fost o noapte…

De atunci sunt sase mii de ani
s-au dus si mirii si gradina;
si an de an ca doi titani
cu doua aprige hangere
pe cele doua emisfere
se lupta bezna cu lumina;
se lupta dragostea curata
cu pofta ce-nfierbanta tina;

Priveste, daca stii sa vezi;
asculta daca stii sa-asculti…
putini Adami si Caini multi
nu goi de tot pe dinafara
dar goi in suflet si desculti
imbratisati in frenezie
pe strazi, in vazul tuturora
ca in Sodoma si Gomora
ca-ntr-o padure de jugastri
ca niste Robinsoni sihastri
pe-un tarm de insula pustie…
dar oare in acest potop
de-nfiorare revarsata,
mai poate fi un singur strop
de dragoste adevarata?
nu! nu-i decat zadarnicie
e o minciuna care-mbata
strigand ca nu-i nimic mai dulce
mai plin de farmec, de betie,
ca fericirea cea furata;
dar din aprinsa mangaiere
ce scrum urat ramane-ndata!
numai venin, numai durere
noian de floare scuturata
peste ucisele himere
parinti loviti ca de dusmani
copii ucisi, copii orfani,
un bun exemplu, dupa toate,
prin care cei putini de ani
sunt imbranciti spre voluptate
spre setea de necunoscut
sub neagra „binecuvantare”
din ghearele lui Belzebut;

Dar sunt si casnicii in lume
pun multi sub lege fericirea
incep cu cantece, cu glume,
cu zgomot, cu pahare-n spume;
dar in curand se arata firea
si cand pe banci de tribunal,
cei doi implora despartirea,
sa-ti pui problema, e normal:
– ce-a fost la inceput? iubirea?

O nunta-n duh de rugaciune
e-o floare-n vesnica gradina,
e-o viziune de psalmist,
cand cei ce vin sa se cunune
nu sunt numai fapturi de tina
ci sunt Lumina din Lumina;
chemati ca rege si regina
ca preoti sacri ai Lui Crist;
atunci, la nunta, fara preget,
Isus, chiar El le pune-n deget
inel cu piatra de ametist
pe tample stranse impreuna,
Isus, chiar El, cu voie buna,
le pune, nevazut, cununa;
iar peste-a parului cosita
Isus, chiar El, le pune-n Duhul
val mai usor decat vazduhul
si albe flori de lamaita;

Apoi, si-n zilele cu floare,
si-n ceasurile de-ncercare,
si sfanta binecuvantare;
caminu-acesta pus pe Stanca
va birui senin furtuna
caci e un Gosen unde inca
e soare chiar  si-n noapte adanca
e-o marturie si-o izbanda;
e un Eden spre care vine
zadarnic sarpele la panda;
caci pentru noi, ca pazitori,
nu stau pantere si condori,
nu stau nici legi, nici tribunale,
ci sta, cu sabie si zale
Cuvantul Sfant intotdeauna.

Si acolo, cand vom fi Acasa
acolo sus, cand vom fi una,
vom fi un Mire si-o Mireasa
acolo sus, in vesnicii,
nu vom mai fi soti si sotii
si nici batrani, si nici copii;
ci vom canta cu fericire
in ziua fara de apus;
– ” La inceput a fost ISUS…
si in ISUS era IUBIRE!”
si numai cei nascuti de sus
raman MIREASA langa MIRE!

AMIN

ASCULTA poezia aici – http://audio.resursecrestine.ro/poezii/38796/casnicia

VERSURI preluate de la – http://www.resursecrestine.ro/poezii/80790/casnicia

fabule: ”Intr-o gulie’ ~ Costache Ioanid ~ si „Butoaiele”

Într-o gulie răzleţită,
un viermişor frivol şi surmenat
vorbea cu altul mai bătrân şi mai umblat.- Măi nene,
îi spunea băiatul,
simţind un vag fior de moarte,
ia spune,
oare să mai fie
acolo… undeva… departe…
şi altceva… decât gulie?La care cel bătrân stătu,
gândi o vreme
şi răspunse:
costache ioanid– Nu.
Ce ţi-a venit?
De când eşti tu, copil netot,
ai dat cumva de lumi secrete?
Gulie peste tot băiete!
Doar rupem dumicatu-n bot,
şi-l mestecăm pe îndelete…
Şi asta-i tot.Iar clipele-au zburat şirete.
Şi viermişorul cel fiivol
muşcă odată mai cu sete
şi, nu ştiu cum… dădu în gol…
– Ce-ai asta?
Ce peisaj ciudat?
Nu poate fi adevărat!
Altfel bătrânul mi-ar fi spus!
Eu merg ´nainte!

şi s-a dus…

Dar, vai, deodată bietul ţânc
alunecă-n derivă: plici!
Şi braţe negre de furnici
l-au dus ca pradă în adânc.

Butoaiele

Pe drum de toamnă,
dintr-un car cu boi,
se auzea un vuiet de butoi:

– Eu sunt… bum!… bum!… butoiul
care bubui pe drum!
Sunt bucuros că am volum!
Că doar nu-s buburuz
sau bolovan
să tac buştean
ca ăst butoi
ce zace-alături bobotit
ca un buboi!…

Şi-ai casei au sărit năboi
cu păhărelele,
zicând glumeţ:
– Hai, dă-ne-o probă, măiastre vorbăreţ.
– Bum!… Bucuros!
Vă dau!
Dar… mai domol!…
Căci, să vedeţi…
pentru moment,
sunt gol…
– Dar tu? i-au zis butoiului vecin.
Nu spui nimic?
– Nu pot
Sunt plin.

Şi s-au umplut paharele de vin!…

Şi-acum
MORALA-şi dă tributul:
Atunci când e Cristos în noi,
nu mai vorbeşte doaga de butoi,
ci conţinutul…

Asculta poezia aici – http://audio.resursecrestine.ro/poezii/38788/butoaiele

Versuri preluate de la – http://audio.resursecrestine.ro/poezii/38788/butoaiele

Am auzit .. de Costache Ioanid

Photo credit www.deviantart.com

Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. – Apocalipsa 3:20

Am auzit pe mulți spunând:
„Isus nu sfărâmă zăvorul.
El bate însă-ncet și blând,
dar tu deschizi, nu Salvatorul !”

Odată însă-n viața mea,
Isus vârând prin ușă mâna,
mi-a zis: „Eu, totuși, pot intra,
căci Eu sunt Domnul,  tu țărâna !”

Dar n-a intrat. Și-am plâns cu-amar,
ne-nțelegând: de ce nu vine ?
Dar El n-a vrut, ca un tâlhar,
să tragă fierul pus de mine…

Când I-am deschis, era târziu.
El dispăruse-n umbra serii.
Orașu-ntreg părea pustiu.
Și m-au lovit pe drum străjerii.

Abia în zori ne-am întâlnit
în Ghetsimani, pe o cărare …
El, Cel nemărginit,
iar eu… țărâna cu zăvoare …

O, frate drag, Isus e blând,
El stă la ușa ta și bate.
El poate s-o sfărâme-oricând.
Dar dragostea din El … nu poate…

de la Resurse Crestine

Mergea un bătrânel spre adunare de Costache Ioanid

Mergea un bătrânel spre adunare.
Trecea încet prin văile aurii
Și el citea cu-n fel de-nfiorare
Scriptura sfântă, cartea din vecii.

Și cum mergea și se oprea deodată
Tot răscolind prin psalmi și prin profeți
Un om bogat cu firea-ndestulată
Îl înfruntă râzând cu ochi șireți.

Bătrâne, văd că ești un om cu carte,
Ești plin de-nvățătură până-n dinți,
Și, tot citind, gândești că după moarte
Te-or așeza ispravnic pentru sfinți.

Măi omule, zadarnică ți-e truda,
Cum, tu în rai, tu rob din neam în neam?
Nu intră, bre, în slavă, caracuda,
Ci, cei bogați, un Iov, un Avraam.

Tu, dacă mori, te-or duce pe trei scânduri,
Fără slujire, fără lumânări,
Eu pun alai de preoți, rânduri, rânduri,
Cu rugăciuni spre sfintele-ndurări.

Ce poți tu da pentru pomeni, răspunde?
Și pentru parastasul tău cât dai?
Eu dau oricât, că, uite, am de unde,
Și-atuncea, tu sau eu ajung în rai?

Stăpâne, să mă ierți de îndrăzneală,
Dar dumneata cunoști mai mult ca noi.
Dar raiul nu-i pe bani, nu-i pe tocmeală,
Și bani în rai n-ar fi decât gunoi.

Că toți murim, acesta ne e datul,
Dar iată că ‘naintea lui Hristos,
Oricâte pungi aș stăpâni, bogatul
Nu-i alta doar decât un păcătos.

Și nu s-a dat sub cer decât un Nume,
Decât o slujbă și decât un vad,
Fără iertarea lui Hristos anume,
Nu poți intra, să știi, decât în iad.

Mă, pui de rob, nu ți-ai trecut măsura?
Te crezi om înțelept și cărturar
C-ai buchinit și tu pe brânci Scriptura,
Și te-ai făcut duhovnic din plugar?

Ia cugetă, bătrâne, cum adică,
Vrei să mă legi cu proștii-ntr-un mănunchi?
Eu, muntele, să-nvăț de la furnică?
Eu, leul, să mă târâi pe genunchi?

Nu vezi, la răsărit, la soare-apune,
La miazănoapte și la miazăzi,
Pământ și ape ale cui sunt, spune?
Sunt ale tale sau a cui or fi?

Stăpâne, cât cuprinde-n zări, departe,
Nimica nu-i al meu, dar nici n-aș vrea.
Că, uite, mie-mi spune-această Carte
Că eu am mult mai mult ca dumneata.

A dumitale-i brazda asta multă,
Al dumitale-i bolovanul greu,
A dumitale-i valea, dar ascultă:
Privește cerul, ceru-ntreg e-al meu!

Versuri de Costache Ioanid via ResurseCrestine.Ro

Taine de Costache Ioanid

O, Tată, ce eşti Tu? Cum eşti? Şi unde?
Din stânci în stânci, ca Moise pe Horeb,
încerc să urc prin ceaţa ce Te-ascunde.
Şi am atâtea, Doamne, să Te-ntreb.

Eşti Tu cuprins în vreme şi în spaţiu,
când Tu cuprinzi în Tine Însuţi tot?
Pot eu întinde către Tine braţul?
O, iartă-mi îndrăzneala şi nesaţul.
Vreau să-nţeleg atâtea… Şi nu pot.

O, Tată, ce eşti Tu? O conştiinţă
a unei insondabile puteri?
Trăieşti ca mine? Eşti şi Tu fiinţă
cu bucurii, cu dor, cu suferinţă?
Sau eşti mai sus de gând şi de dureri?…

Spre focul din pustiu privea profetul
şi se simţea atâta de mărunt.
Dar când a vrut să-Ţi poată şti secretul,
Tu i-ai răspuns: „EU SUNT ACEL CE SUNT”.

Tu eşti! Deci numai Tu şi nimeni altul!
Căci toate sunt ţesute din nimic.
Simboluri sunt şi carnea şi bazaltul.
Dar ce eşti Tu, Supremul, Preaînaltul,
spre care-atât de trudnic mă ridic?

Tu ai creat şi crini, şi orhidee,
şi cerul cu ciudatele-i caleşti,
şi chipul de copil şi de femeie,
şi geniul sclipind într-o idee.
Dar Tu, Făuritorul, Tu ce eşti?…

M-ai tors din nevăzute molecule.
Şi poate că, în carnea mea de om,
sunt mii de căi lactee minuscule,
un univers în fiece atom.

Poate pământul nostru totodată
e-o parte dintr-un fir de praf gigant.
Şi-n pulberea ce mi s-a pus e gheată
sunt galaxii aduse din neant…

Zidar fără mistrie, fără drişcă,
Tu chemi din vid, din absolutul NU.
Învârţi în cer morişcă în morişcă!…
Pe toate-odată forţa Ta le mişcă!
O, Tată, mă cutremur. Ce eşti Tu?

Cum ai ascuns sămânţa în sămânţă?
Un sâmbure e-un chivot. Şi în el,
alt chivot poartă altu-ascuns la fel.
Şi toate cer de mii de ani fiinţă.

Dar sufleul? Dar duhul? Lumi latente!
Ce taine-avem în noi şi nu le ştim!
Suntem neexplorate continente!
În lut nu sunt vibrări de sentimente.
Tu ce-ai ascuns în noi?… căci Te iubim…
…………………………………………………………………
Dar iată, văd o zi de sărbătoare.
Apostolii… aşteaptă un răspuns…
(„Arată-ne pe Tatăl şi-i de-ajuns…”)
O, Filipe, ce slăvi ameţitoare!

Mă uit cum intră soarele-n grădină…
cum îngeri albi aripile şi-au strâns…
Trăsare Magdalena în lumină.
„Rabuni!” strigă inima ei plină.
„Rabuni!” strigă glasul ei în plâns.

O văd cum cade în genunchi pe stâncă,
prin ceaţa cu sclipiri de curcubeu.
„O, nu M-atinge, Miriam, căci încă
n-am fost… acolo sus… la Tatăl Meu…”

La Tatăl? Cum? La Tatăl?! Faţă-n faţă?…
În sanctuar de negândit?
O, ce-ntrebări, tot sufletu-mi îngheaţă!
Pe când Isus dispare brusc din ceaţă,
spre Tatăl, cu viteza infinit…

Şi, iată, plec şi eu. Şi văd cu gândul
planete cu inele în culori…
Străbat în zbor spiralele de-a rândul
şi văd supergiganți uluitori.

Deodată, în noianul de mistere
un chip de crin înaintează blând
spre Tronul Alb de plasmă şi putere.
Încremenesc oştirile-n tăcere.
Şi-un glas de om se-aude murmurând:

„Părinte Sfânt, am isprăvit lucrarea…
Am biruit prin Tine pe Cel Rău,
ca să câştig pentru pământ iertarea.
Primeşte-Mă acum, la pieptul Tău…”

„O, Fiu născut, cu nimeni altu-asemeni,
Ieşua!… sunt atât de fericit!
În Tine-am fost când, printre spini şi cremeni,
cu stropi de lacrimi alergai să semeni,
în Tine tot Calvarul l-am suit!

Acum e-al Tău pământul! Ia şi-mparte!
Domneşte peste neamul omenesc
cu cheile de viaţă şi de moarte!
Mai mult, priveşte împrejur, departe!
Tot cerul, Fiul Meu, Îţi dăruiesc!”

*

Jos pe pământ în casa cu zăvoare
stau ucenicii palizi de năduh.
Dar Cineva în faţa lor răsare.
E om? E Dumnezeu? E lut? E Duh?

„Şalom Lahem! EU SUNT! Cel care vine!
EU SUNT! Cel răstignit! Cel din mormânt!
Pe Tatăl Meu Îl va cunoaşte-oricine.
Toată puterea- n cer şi pe pământ
Mi-a dat-o El. Acum luaţi Duh Sfânt!
Eu sunt cu voi. Şi Tatăl e cu Mine!”

Da. Iată cheia. Fruntea-n colb se-aşterne.
Acum, acolo sus, în veşnicie,
o, Filipe, tu vezi Lumina Vie
şi urci mereu pe treptele eterne…

Iar eu, în clipa de ţărână, iată-L,
cu faţa sângerândă sub povară,
în Salvatorul meu Îl văd pe Tatăl,
cum Îl vedeai şi Tu odinioară…

*

Din stânci în stânci, o, Chip divin, cu Tine
cobor de pe Horeb cu suflet plin;
cu tablele nădejdilor în mine.
Şi-ngenunchind, Îţi mulţumesc.
Amin.

de la Resurse Crestine

Costache Ioanid – Ți-aduci aminte, mamă …

Ți-aduci aminte, mamă, de vremea fericită,
când mă țineai pe brațe că păru-mi sărutai ?

Când nu aveam în lume ființă mai iubită,
nici ochi mai plini de farmec, și nici mai dulce grai …

Ți-aduci aminte mamă, când păru-mi sărutai ?

Ți-aduci aminte, mamă, cum te țineam cuprinsă,
să spui cu mine seara duioase rugăciuni ?

Și cum în nopți de veghe, sub candela aprinsă,
lăsai să-ți cadă lacrimi pe-o carte din străbuni ?

Ți-aduci aminte mamă, ce sfinte rugăciuni ?

De-atunci trecură anii ca frunza scuturată
și-au troienit să-mi stingă credința de copil.

Dar într-o zi de taină scânteia de-altădată
s-a prefăcut în soare și-n albe flori de-april …

urcând pe-o nouă treaptă credința de copil.

Dar ochii tăi par astăzi acoperiți de ceață
și mă privesc cu teamă ca niște ochi străini.

Și caut ochii mamei să-i văd din nou în față,
cum mă priveau odată de duioșie plini.

Dar ochii tăi par astăzi, ca niște ochi străini.

O, vino iarăși, mamă, de brațul meu cuprinsă,
să-ngenunchem alături ca-n vremea ce s-a dus !

Și vom simți în suflet o candelă aprinsă
ce ne va duce-odată în țara lui Isus !

O, vino, astăzi, mamă, cu mine la Isus !

Cartea Vietii de Costache Ioanid

Cartea Vieţii

Biblia, care înseamnă viaţă,
de păcat să te desparţi te-nvaţă,
iar păcatul, care-nseamnă moarte,
pe cel rău de Biblie-l desparte.

Biblia e ţarina fertilă,
ce rodeşte mângâieri şi milă,
pentru doborâţii de-ntristare,
bucurie şi înviorare…

Biblia e nou îndemn la luptă
pentru cel căzut, cu lancea ruptă.
Ea zvântează lacrima pe geană
şi alină fiecare rană.

Biblia e semnul la răscruce
ce arată calea care duce
către ţara unde călătorul
pleacă să-şi găsească salvatorul.

Biblia şi ieri, şi aei, şi mâine,
pentru cei flămânzi înseamnă pâine.
Celor arşi de sete în pustie,
ea-i răcoritoarea apă vie…

Biblia e dragoste paternă,
căpătâi celui ce n-are pernă.
Vindecare ia din ea bolnavul
şi eliberare află sclavul.

Biblia-i scrisoarea aşteptată,
fericirea cea fără de plată.

Biblia este eterna carte
Ea oferâ viaţă fără moarte.
Celui ce i-a dezlegat misterul,
strălucind îi revelează Cerul.

Frate, ai şi inimă şi minte
Cartea ţi-iese astăzi înainte…
cât aş vrea să te-ncalzească dorul,
să-i descoperi şi tu Autorul!

El e Cel ce-a plămădit din tină
chipul tău de vis şi de lumină,
El ţi-a dat ureche să auză,
tot ce-ţi spune Cartea-călăuză…

Dar puterea de a o-nţelege,
şi-ntre DA şi NU alege
primesc doar cei în cari coboară
duh din cer, să-i nască a doua oară.

Tată, ce dai ploaie şi caldură,
şi la sfinţi şi celor ce Te-njură,
milei Tale saltă-i stăvilarul
şi revarsă peste lume harul.

Să sfâşiem valuri şi peceţi
ce au ţinut închisă Cartea vieţii
şi-mbrăcaţi de Tine-n albă haină
să intrăm cântând în marea taină…

AMIN

Versurile de la www.resursecrestine.ro
VIDEO by nitaviorel1 Recita Costel Hoefer

Am cautat iubirea – Costache Ioanid

poza de la fanpop.com

romantic love

Costache Ioanid – Am cautat iubirea

Am cautat iubirea ca pe-o cetate sfînta
ca pe un cer de cîntec în lumea de dureri.
Am dat navala-n lume spre tot ce ochiu-ncînta.
Si-am întîlnit durerea. Dar cerul nicaieri.

Am cautat iubirea ca patrie voioasa
ca pe-un pamînt edenic de pace troienit,
sa spun odata clipei: “Ramîi, esti prea frumoasa!”
Si-am strabatut pamîntul, dar pace n-am gasit.

Am cautat iubirea ca pe un cer al firii.
Si-am vrut sa-i ies în cale cu ramuri de finic,
sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Si-am spart în tandari cupa, caci n-am gasit nimic.

Am cautat zadarnic. Dar într-o primavara,
am întîlnit în cale deodata un drumet.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povara,
o sarcina de zdrente si cioburi fara pret.

Trecea pe-o cararuie întîmpinînd batjocuri,
lasînd sa-i rupa cîinii din haina cîte-un fald.
Urca pe colti de stînca. Si-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sînge cald.

Si totusi în privire avea un cer de taina
cum n-am vazut în lume în ochii nimanui.
Si-am vrut sa-i smulg povara. Dar am cazut cu spaima,
caci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degraba si L-am ajuns din urma
sa aflu ce comoara în sarcina a strîns.
Dar am simtit ca viata ca de-un prapad se curma,
cînd am privit prin zdrente cutremurat de plîns.

Caci se vedea-n comoara un clocot ca de cloaca,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar si putred în lumea asta-ntreaga
vuia strivind grumazul sarmanei Lui fapturi.

-Dar unde duci straine povara Ta ciudata,
povara de osînda sub care-atît Te-apleci?
am întrebat, drumetul. Si El mi-a spus în soapta:
-Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci…

-Dar tu, vorbi strainul, urcînd încet privirea,
dar tu pe cine cauti înnourat si crunt?
-Eu… am soptit în sila, eu… cautam iubirea…
-Iubirea? … fu raspunsul strainului. Eu sunt…

Messina – Costache Ioanid (Poezie de Craciun)

poet

Photo credit taicarmen.wordpress.com

Era-n 1908.
Pe străzile orașului Messina
În pragul de Crăciun
O spaimă grea gonea din inimi
Pacea și lumina

Căci toți știau de-acum că un poet
Semnase-ntr-o revistă de-nfruntare
Un violent și îndrăzneț pamflet
Zvârlind noroi în marea sărbătoare

„O, Pruncule” – scrisese pamfletarul
„Nu Ți-e de-ajuns mileniu cu mileniu
Să fii numit deși născut in staul
Ca omul cel mai sfânt și mai de geniu

Dar dacă Tu ești Dumnezeu Preasfântul
Ei haide dă-ne mâine o dovadă
Ești Creator cutremură-Ți pământul
Messina mâine zid cu zid să cadă”

Citind această hulă temerară
Simțiră mulți un spin în conștiință
Dar vai n-au plâns cu inima amară
Și n-au postit cu teamă și căință

Și-a doua zi pe când în zvon de cupe
În amăgirea furiei de viață
Messina parcă se grăbea să uite
Acea-nfruntare oarbă și semeață

Deodată norii grei se-ngrămădiră
Înfiorați de scânteieri ciudate
Și ca-ntr-un dans nebun de hetairă
Se zgudui sfruntarnica cetate

Statui, zidiri sub tainice impulsii
Se legănară-n strania lumină
Și-n câteva secunde de convulsii
Cetatea-ntreagă se făcu ruină

Manifestat de spaimă nepătrunsul
Se afirmă ca lege și putere
Cei ce-au cerut au și primit răspunsul
Far-echivoc și fără-ntârziere

Și-n timp ce lumea scotocea prin pietre
Scoțând cu groază trupuri sângerate
În timp ce hoți scăpați din cabarete
Stăteau la pândă pe sub bolți surpate

Un om își tot rupea îmbrăcămintea
Bolborosind cuvinte neînțelese
Era poetul ce-și pierduse mintea
Sărmana minte ce-i mai rămăsese

VERSURI by http://www.resursecrestine.ro VIDEO by nitaviorel1

Psalmi 14

14 (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Nebunul zice în inima lui: ,,Nu este Dumnezeu!„ S’au stricat oamenii, fac fapte urîte; nu este niciunul care să facă binele.
2 Domnul Se uită dela înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu.
3 Dar toţi s’au rătăcit, toţi s’au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, niciunul măcar.
4 Şi-au pierdut mintea toţi cei ce săvîrşesc fărădelegea, de mănîncă pe poporul Meu, cum mănîncă pînea, şi nu cheamă pe Domnul?
5 Ei vor tremura de spaimă, cînd Se va arăta Dumnezeu în mijlocul neamului neprihănit.
6 Rîdeţi voi de nădejdea celui nenorocit… dar scăparea lui este Domnul.
7 O! de ar porni din Sion izbăvirea lui Israel!…

Andreea Mois – Există Dumnezeu, Autor:Costache Ioanid

Photo credit gtgospel.wordpress.com

13 Octombrie 2013 VIDEO la Biserica penticostala Carpati Versuri – http://www.resursecrestine.ro

Există Dumnezeu

Nu, nu suntem un vis, o întâmplare,
un lut de sine însuși frământat.
Ci ne-a zidit o Forță creatoare,
o-nțelepciune fără de hotare.
Există Dumnezeu cu-adevărat!

Nu, nu suntem jivine-ntunecate,
gonite de un bici ne’nduplecat.
Ci noi avem un duh și-o libertate
Și-o inimă ce pentru ceruri bate.
Există Dumnezeu cu-adevărat!

N-ar fi simțit în veci de veci țărâna
Surâsul unui crin imaculat,
de n-ar fi-ntins Atotstăpânul mâna
să umple-n noi de simțământ fântâna.
Există Dumnezeu cu-adevărat!

Avem cu noi Scriptura ca dovadă,
avem minuni și semne ne’ncetat.
Iar cine vrea pe Dumnezeu sa-L vadă
să stea în fața Lui pe baricadă!
Există Dumnezeu cu-adevărat!

Nu-i calea noastră veșnic însorită,
nu-i viața totdeauna un palat.
Dar o trăim, căci merită trăită,
când, peste lumea asta mărginită,
Există Dumnezeu cu-adevărat!

Nu, nu suntem neant! Ce fericire!
Supremul adevăr S-a revelat.
Isus e-n noi, lumină și iubire.
Iar moartea e un zbor spre nemurire.
Există Dumnezeu! Ce minunat!

Traian Dorz si Costache Ioanid poezii – Mama

Mi-ai cântat cu glas de lacrimi legănându-mă alene
Alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivită-n gene…

Şi mi-ai plâns înfiorată cântecele duioşiei
De-ai trezit în al meu suflet cald fiorul armoniei;

Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii şi Scriptură
A lui Dumnezeu iubire ele-n inimă-mi crescură.

În singurătatea serii luminat de raza lunii
M-ai făcut să simt puterea şi odihna rugăciunii.

De durerea altor lacrimi te-am văzut plângând pe tine
Şi de-atuncea port durerea altora şi eu în mine.

Pentru adevăr într-una te-am văzut fără de teamă
Şi de-atunci ştiu c-adevărul e curaj şi luptă, mamă.

…A trecut în urmă vremea şi-ntr-o toamnă grea târzie
M-a răpit de lângă tine lumea largă şi pustie.

Ai vărsat atunci amare mii de lacrimi în năframă
Şi cu inima zdrobită, m-ai pierdut în zare mamă.

Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură
Multe şoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură,

Dar din mii de lucruri scumpe, de fiinţe şi de nume
Tu-mi rămâi mereu fiinţa cea mai mult iubită-n lume.

…Astăzi tot străin şi singur şi departe sunt de casă
Dar sunt fericit măicuţă c-azi şi tu eşti credincioasă

Şi că ştiu c-odată-n ceruri unde nu mai sunt suspine
Fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiţi, cu tine.

Dumnezeu să-ţi dăruiască, scumpă mamă mângăiere
Mâna Lui să-ţi şteargă ochii de-orice lacrimi de durere;

Să-ţi văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
Cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie.

Ți-aduci aminte, mamă …

Costache Ioanid

Ți-aduci aminte, mamă, de vremea fericită,
când mă țineai pe brațe că păru-mi sărutai ?

Când nu aveam în lume ființă mai iubită,
nici ochi mai plini de farmec, și nici mai dulce grai …

Ți-aduci aminte mamă, când păru-mi sărutai ?

Ți-aduci aminte, mamă, cum te țineam cuprinsă,
să spui cu mine seara duioase rugăciuni ?

Și cum în nopți de veghe, sub candela aprinsă,
lăsai să-ți cadă lacrimi pe-o carte din străbuni ?

Ți-aduci aminte mamă, ce sfinte rugăciuni ?

De-atunci trecură anii ca frunza scuturată
și-au troienit să-mi stingă credința de copil.

Dar într-o zi de taină scânteia de-altădată
s-a prefăcut în soare și-n albe flori de-april …

urcând pe-o nouă treaptă credința de copil.

Dar ochii tăi par astăzi acoperiți de ceață
și mă privesc cu teamă ca niște ochi străini.

Și caut ochii mamei să-i văd din nou în față,
cum mă priveau odată de duioșie plini.

Dar ochii tăi par astăzi, ca niște ochi străini.

O, vino iarăși, mamă, de brațul meu cuprinsă,
să-ngenunchem alături ca-n vremea ce s-a dus !

Și vom simți în suflet o candelă aprinsă
ce ne va duce-odată în țara lui Isus !

O, vino, astăzi, mamă, cu mine la Isus !

Costache Ioanid – PRIMAVARA de 1 Martie

PRIMAVARA de Costache Ioanid

Atâtea păsări cântătoare
atâtea flori în lung şi-n lat!
Ori nu-s acestea toate oare
spre slava Celui Înviat?

Ce înţelept şi prin ce lege
aduce-atâtea frumuseţi,
de nu nemuritorul Rege
maestrul făuritor de vieţi?

Un ghiocel din muşchi se-arată
şi-un strop de rouă dă-n vileag.
Nu-i oare lacrimă curată
de bucurie şi de drag?

Mireasma dulce şi jilavă
din liliac şi din salcâm
ce-i alta decât imn de slavă
către-al tăriilor tărâm?

Ce vrea să spună fulguirea
ce-mbracă ramuri de cireşi,
de nu-i în ea neprihănirea
celui Ales între aleşi?

Sub soarele ce se răsfrânge
lalele roşii ies pe grui.
Nu-s oare stropii cei de sânge
ce-au picurat sub paşii Lui?

Iar când se-nalţă-ntre boschete
narcise galbene în zori,
nu-s oare tainice trompete,
nu-s oare crainici vestitori?

Atâtea păsări cântătoare
atâta soare revărsat!…
Ori nu-s acestea toate oare
un larg
„CRISTOS A ÎNVIAT!” ?

nitaviorel1

Flori de primavara

GRUPUL PELERINI- Tu n-ai asemanare

Raul si Raluca Ursan – Mireasma de Flori

Costache Ioanid – Cartea Vieţii

pray bible

Biblia, care înseamnă viaţă,
de păcat să te desparţi te-nvaţă,
iar păcatul, care-nseamnă moarte,
pe cel rău de Biblie-l desparte.

Biblia e ţarina fertilă,
ce rodeşte mângâieri şi milă,
pentru doborâţii de-ntristare,
bucurie şi înviorare…

Biblia e nou îndemn la luptă
pentru cel căzut, cu lancea ruptă.
Ea zvântează lacrima pe geană
şi alină fiecare rană.

Biblia e semnul la răscruce
ce arată calea care duce
către ţara unde călătorul
pleacă să-şi găsească salvatorul.

Biblia şi ieri, şi aei, şi mâine,
pentru cei flămânzi înseamnă pâine.
Celor arşi de sete în pustie,
ea-i răcoritoarea apă vie…

Biblia e dragoste paternă,
căpătâi celui ce n-are pernă.
Vindecare ia din ea bolnavul
şi eliberare află sclavul.

Biblia-i scrisoarea aşteptată,
fericirea cea fără de plată.

Biblia este eterna carte
Ea oferâ viaţă fără moarte.
Celui ce i-a dezlegat misterul,
strălucind îi revelează Cerul.

Frate, ai şi inimă şi minte
Cartea ţi-iese astăzi înainte…
cât aş vrea să te-ncalzească dorul,
să-i descoperi şi tu Autorul!

El e Cel ce-a plămădit din tină
chipul tău de vis şi de lumină,
El ţi-a dat ureche să auză,
tot ce-ţi spune Cartea-călăuză…

Dar puterea de a o-nţelege,
şi-ntre DA şi NU alege
primesc doar cei în cari coboară
duh din cer, să-i nască a doua oară.

Tată, ce dai ploaie şi caldură,
şi la sfinţi şi celor ce Te-njură,
milei Tale saltă-i stăvilarul
şi revarsă peste lume harul.

Să sfâşiem valuri şi peceţi
ce au ţinut închisă Cartea vieţii
şi-mbrăcaţi de Tine-n albă haină
să intrăm cântând în marea taină…

AMIN

nitaviorel1

Articole asemanatoare

100 de ani de la nasterea poetului crestin Costache Ioanid

sursa pozei Romanian Times

La data de 3 Decembrie s-au implinit 100 de ani de la nasterea poetului crestin Costache Ioanid, fiind al patrulea fiu nascut in familia parintilor sai, Titus si Ecaterina in Comandaresti din nordul Bucovinei.

Citeva aspecte din viata lui:

Costache Ioanid s-a nascut in anul 1912. In anul 1934 a absolvit  Academia de arta dramatica cu notă maximă. Poetul Mihai Codreanu îl recomandă Teatrului Naţional din Iaşi. In 1938 se mută în capitală. Lucrează sculptură şi regie pentru teatrele bucureştene. Ca urmare a unui diagnostic eronat, face peritonită şi este internat de urgenţă la Spitalul Brâncovenesc unde chirurgul şef îi sugerează să se roage înainte de operaţie.În timpul intervenţiei chirurgicale, trăieşte zguduitoarea experienţă a morţii clinice, eveniment care îi adânceşte predispoziţia meditativă. Se simte cercetat. Dupa ce in 1939 se căsătoreşte cu Elena Ştefănescu din Iaşi, in 1940 devine membru al Bisericii Lutherane a cărei pastor era Richard Wurmbrand. Scrie primele poezii creştine, pe care le şi recită în biserică. Intre 1941-1944, pe durata războiului este încadrat ca şi cartograf la Marele Stat Major.

1945-1953– Scrie poezii creştine, frecventează în mod regulat biserica şi deschide ultima expoziţie în aer liber, de sculptură caricaturală.

1958– Pastorul Richard Wurmbrand se întoarce în penitenciar pentru şapte ani, biserica se reduce la câţiva membri care se întâlnesc în secret.

1958-1961Poezia evanghelică devine preocuparea sa principală şi scrierile sale circulă ilegal în toată ţara. Îşi câştigă existenţa din pictură peisagistică şi sculptură ornamentală.

1963- Se află în stare de arest la Malmaison. Poeziile sale reprezintă un pericol pentru ideologia comunistă, atee. Reacţia oficialităţilor dovedeşte din ce în ce mai clar cât de eficient este cuvântul inspirat de Cristos în vreme de prigoană. În tot cursul anului este urmărit în permanenţă şi ridicat pentru anchete, cel puţin odată pe săptămână. Este permanent susţinut de soţia sa Elena.

1966- Continuă să fregventeze cercuri de rugăciune şi studiu al Scripturii. Activitate poetică intensă. Este recunoscut ca unul dintre cei mai de seamă poeţi creştini alături de Traian Dorz şi alţii…
1981- Moartea soţiei sale.

1982- Imigrează în USA (Portland, Oregon)cu dorinţa de a ajuta la publicarea poeziilor sale.
1987– Noiembrie, de Ziua Recunoştinţei pionierilor americani, trece la Domnul.

Daca blandetea este o forma de lepadare de sine pentru cel tare, smerenia este o lepadare de sine pentru cei inzestrati cu talente deosebite.

Nimeni nu poate spune despre un tantar sau despre un purice ca este “bland”. Blandetea nu sta alaturi cu slabiciunea si cu lipsa de posibilitati. Putem spune ca este “bland” doar despre o entitate care, daca ar voi, ne-ar strivi sau ne-ar ului prin declansarea exploziva a posibilitatilor potentiale. Bland este, nu puricele, care oricat s-ar stradui nu poate decat sa sara si sa se ascunda, ci elefantul, leul sau ursul; bland poate fi omul foarte puternic sau inzestrat cu posibilitatea de a distruge.

In mod similar, despre smerenie sau umilinta nu se poate vorbi in situatia celor cu posibilitati limitate, ci doar in cazul acelora care, prin ceea ce sunt si prin ceea ce pot face, se ridica cu mult peste media societatii din jur.

Probabil ca cel mai frumos exemplu de smerenie pe care l-am vazut a fost viata pictorului, sculptorului, artistului si poetului crestin Costache Ioanid. L-am intalnit de multe ori si mi-a facut cinstea sa ma numeasca printre prietenii lui din mai tanara generatie.

Prietenia lui exemplara cu familia lui Aurel Popescu, si venirea lui printre noi la serile de studiu si predici ale lui Liviu Olah sau Iosif Ton, mi l-au adus aproape si mi-au deschis calea catre inima si casa dansului. (preluat de la viatavesnica.ro)

Daniel Branzai – Amintiri cu sfinti

Costache Ioanid

REPOSTARE: Am obtinut permisiunea Pastorului Daniel Branzai sa postez o serie de articole preluate de la situl dinsului. Pastorul si scriitorul Daniel Branzai a publicat 4 volume sub titlul ‘Amintiri cu sfinti’ (Volumul 4 urmeaza sa apara de la tipar in urmatoarele luni)

Despre venirea lui Ioanid la Christos iata ce citim in marturia lui Christian Ioanid, fiul sau, asa cum a aparut ea in prefata volumului de poezii „Porumbite albe”:

Intr-o dupa amiaza de vara a anului 1940, pe o banca din parcul Carol din Bucuresti, blindul poet de mai tirziu citea cu nesat Sfinta Scriptura. Linga el, o doamna il urmareste cu discretie. Un copilas, cu ochii rotitori, ce se joaca prin preajma, ii atrage atentia doamnei ca vecinul ei citeste Biblia. Cu o „viclenie orientala”, doamna (Sabina Wurmbrand) intreaba: Ce carte cititi, domnule?” „Cea mai minunata carte din lume, doamna!” Urmeaza prezentari reciproce si invitatia de a participa la slujba din viitoarea duminica de la Biserica Luterana din strada Olteni. El nu stia nimic despre protestantism. La vremea aceea, Costache Ioanid era „greco-catolic”, ca si stramosii sai, si considera probabil aceasta apartenenta (chiar formala fiind) ca pe o necesitate traditionala. In rest, stia ca iudeii L-au rastignit pe Domnul Christos si de aceea sunt de dispretuit si vrednici de osinda. Cind, in duminica urmatoare, tatal meu s-a infiintat la aceasta biserica, nu mica i-a fost surpriza sa constate ca mai toti credinciosii erau evrei botezati, iar trei dintre cei patru pastori erau si ei evrei sadea: Richard Wurmbrand, Iancu Moscovici si Felix Iacobsohn. Contrariat de lipsa de ritual,Ioanid a fost in schimb fascinat de modul „obisnuit” de a vorbi, nedeclamativ si cu argumentatie luata din viata de toate zilele. In aceste conditii, continua sa se duca duminica de duminica la aceasta biserica si, destul de repede, este transformat launtric si botezat.

Bucuria acestei revelatii ii urmeaza o multime de intrebari, cele mai multe pline de candoare. De un farmec deosebit este una dintre ele, pusa pastorului Richard Wurmbrand: Spuneti-mi va rog, cum se pot impaca crestinismul, asa cum l-am acceptat eu acum, si doctrina legionara, in a carei valoare sociala purificatoare inca mai cred?

Raspunsul: „Probabil ca poate sa existe apropiere. Eu nu stiu pentru ca nu m-am gindit niciodata la asta. Ceea ce vreau sa-ti spun insa este faptul ca, devenind crestin adevarat, vei fi atit de ocupat incit nu vei mai avea vreme sa te gindesti la astfel de probleme!” Si asa a fost. (Amintiri cu sfinti, Volumul II P.111, autor Daniel Branzai)

In ciuda uriasului sau talent, Ioanid a fost un om smerit si simplu. Cine l-a urmarit de aproape a avut ocazia sa simta ca aceasta umilinta a lui, aceasta dorinta dupa anonimat era o urmare a dezbracarii de sine rezultate din intilnirea cu Dumnezeul care a venit sa moara pentru noi la Golgota. Sfintul Macarie obisnua sa spuna: „De dragul tau Dumnezeu S-a smerit pe Sine Insusi.” Ioanid a cintarit mult aceasta realitate si s-a hotarit sa traiasca pururi in umbra unei vinovatii personale a carei pedepsire a fost suspendata pe Calvar.

In prefata volumului de poezii „Porumbite albe”, Mircea Ciobanu scrie despre Costache Ioanid urmatoarele rinduri: (El) a facut multi pasi in adincimile simplitatii. El s-a retras, ca sa zicem asa, dinaintea oricarei ispite de a face vasul mai graitor decit continutul.Literatura romana nu poate gasi decit un singur exemplar asemanator – in poemele lui V. Voiculescu, cele din urma, in care gindul despre mintuire covirseste orice ispita de a cauta frumusetea in exterior.

Adevarata umilinta nu sta in a fi in stare sa spui: „Sunt nevrednic!”, ci in a le da dreptate celor care-ti spun de la obraz, in batjocura: „Esti nevrednic!” Ioanid a stiut mereu sa doreasca umilinta ca pe o acceptare a parerii lui Dumnezeu despre propria lui persoana. Asta nu l-a facut deloc neplacut sau nepotrivit celor din preajma. Dimpotriva!

Cu dinsul s-a adeverit inca odata zicala: „Daca vrei sa fii pretuit de oameni, nu te vorbi singur de bine.”

Cine l-a vazut inconjurat de oameni si mai ales de multimea tinerilor a dat dreptate celui care a observat ca „Cine fuge dupa glorie va fi ignorat de ea: cel ce, dimpotriva, se fereste de ea cu modestie, va fi imbratisat de easi laudat de toata lumea”. (Amintiri cu sfinti, Volumul II P.112, autor Daniel Branzai)

Daniel Negrea – Ce dor frumos

COSTACHE IOANID

Tu totdeauna Doamne esti cu mine (instrumental cu nai) versuri Costache Ioanid

Matei 28:20

Şi învăţaţi -i să păzească tot ce v’am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin

Instrumental – Vasile Pop  Published on Jul 11, 2012 by 

versuri de la Resurse Crestine

„Tu totdeauna, Doamne, eşti cu mine
şi nici o clipă singur nu mă laşi.
Puterea Ta e taina ce mă ţine
din cei dintâi la cei din urmă paşi.

Tu nu mă laşi, nici nu mă uiţi vreodată.
Străbat cu Tine munţi înalţi şi lunci.
Eu n-am să văd nici moartea niciodată,
ci eu voi fi ascuns în Tine-atunci.

Cu Tine-n rând străbat în zori cărarea,
cu Tine-n rând veghez în ceas târziu,
când Tu mă mustri, simt în piept mustrarea
şi când Te bucuri, totdeauna ştiu.

Nu sunt decât un abur ce se-nalţă,
un fir pe praf îndrăgostit de-o stea.
Dar tu mi-ai pus în suflet o speranţă
ce nimeni altul nu mi-o poate da.

Au fost odată şiruri de păcate,
dar sângele salvării a spus: „NU”.
Oricâte-au fost, eu le-am uitat pe toate,
şi bine ştiu că le-ai uitat şi Tu.

Sunt fericit, chiar dacă vrei să sufăr,
când valuri vin şi vânturi grele bat.
Plutesc pe ape ca un fir de nufăr
pe care Tu-l păstrezi mereu curat.

Îţi mulţumesc că eşti cu mine-n lume,
Îţi mulţumesc că mă iubeşti mereu,
Îţi mulţumesc că Tu mi-ai dat un nume,
că sunt al Tău… şi Tu eşti Dumnezeu.”

Previous Older Entries

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari