Putem fi simultan crestini si oameni de stiinta? Raspunde prof. dr. Iosif Ton

ioaif-ton

Putem fi simultan crestini si oameni de stiinta? Putem fi oameni de stiinta, dar simultan avand credinta crestina? Raspunde prof. dr. Iosif Ton.
Afla mai multe: http://alfaomega.tv/crestinulsisocie…/alte-religii-filosofii

 

Reclame

Viorel Iuga – Sa folosim credinta zilnic si corect

viorel-iuga

Cand este vorba despre credinta, toti stim cat este de importanta credinta. Daca vorbim de Vechiul Testament, stim ca Dumnezeu aprecia credinta. O onora credinta. Si avem sumarul acela extraordinar de frumos in Noul Testament  unde ni se vorbeste despre oamenii mari ai Vechiului Testament si mereu apare ideea „prin credinta…” Este un capitol care ne arata cat de importanta este credinta in ochii lui Dumnezeu si cum onoreaza Dumnezeu credinta. Noul Testament vine cu invatatura Domnului Isus Hristos si ne arata ca Domnul Isus Hristos porunceste credinta, apreciaza credinta, rasplateste credinta. Daca oamenii cer, le mareste credinta. Si daca n-au credinta suficienta, ce face? Ii mustra pentru necredinta lor. Ii mustra pe oamenii care nu au crezut, chiar pe mesageri, pe femeile care vorbeau despre intalnirea cu Domnul Isus Hristos.

Mai tarziu, ap. Pavel ne va aduce aminte ca nu orice credinta este buna. Si stiti, Biblia vorbeste, Iacov vorbeste in mod deosebit despre credinta mantuitoare. Spune: Si dracii cred, se cutremura, dar nu-i ajuta la nimic. Si intrebarea lui este: Credinta care o ai t, poate sa te mantuiasca? Si apoi, apostolii vor spune ca exista o credinta autentica, o credinta buna si o credinta falsa. Si este foarte important sa ne verificam credinta. Ce am observat eu in capitolul 11, pentru ca aici se vorbeste despre credinta, toti stim despre felul in care Isus Hristos usuca smochinul. Si apoi le spune: „Daca ati avea credinta, ati putea muta si muntii. De multe ori m-am gandit eu, poate v-ati gandit si voi, cand am citit pasajul acesta. Poate ca ne-am gandit, daca am avea noi credinta sa uscam copaci. Si am zis: Dar, la ce ne-ar folosi? Probabil ca in prima faza am fi foarte incantati sa avem noi credinta si sa spunem marului, ciresului: Daca nu mananc eu din tine, cine sa manance? Nimeni, in veac. Ar fi interesant sa se auda ca noi avem o credinta care usuca pomii. Acuma, circuland mult in tara, vreau sa va spun ca in Romania se usuca livezi intregi si fara credinta. Din nefericire, prin neglijenta unora, treci printr-o zona si ce-a fost acolo alta data, acuma este prapad. Deci, in Romania chiar nu ne trebuie credinta sa uscam copaci. Se usuca ei daca n-avem grija. Cum ramane cu muntii? Ca daca nu negandim atat de mult sa uscam copaci, daca am avea noi credinta sa mutam muntii? Ar fi ceva sa afle lumea ca noi avem credinta si mutam muntii. Dragii mei, tot in Romania se demonstreaza ca nu-ti trebuie credinta sa muti muntii. Acuma sunt buldozere, excavatoare, si ce-am face daca am ridica muntii?

E foarte important sa ai credinta. Dar eu cred ca e mult mai important ce faci cu credinta. Si citind pasajul acesta, asa mi-am propus sa ma rog, sa cer intelepciune, sa folosesc credinta zilnic, dar sa o folosesc corect. Cum ar putea un credincios sa foloseasca credinta in mod intelept? Cum? La ce? Spuneti-mi un pacatos, un domeniu care daca un pacatos ar folosi credinta asta , ai spune: Omul acesta este chiar intelept. Ca daca ar usca copaci, la ce l-ar ajuta pe un pacatos sa usuce toate padurile? La ce l-ar ajuta pe un pacatos sa invie toate padurile uscate? La ce l-ar ajuta? Ganditi-va la pacatos care ar muta muntii, daca ar fi posibil asa? Si la ce l-ar ajuta? Eu cred ca singurul domeniu unde un pacatos foloseste credinta intelept, stiti unde este? Mantuirea sufletului. Dar eu cred ca toti pacatosii pot folosi credinta pentru mantuire. Dar cei mai multi ar folosi-o la orice altceva, mai putin la sufletul lor si astazi.

Cum ar putea sa isi foloseasca un pocait intelept credinta? In sufletul nostru, cand ne gandim la domenii in care daca am avea noi credinta aceea mare, am face lucruri extraordinare. Poate unii ne gandim chiar la Marcu- „Iata semnele care ii vor insoti pe cei ce vor crede. Concluzia mea pripita ar fi, daca nu ai baut ceva de moarte si nu esti in viata, nu esti credincios. Si poate multi ne-am folosi credinta la serpi, dar, spuneti-mi, credinta, pentru sfintire ne-am putea-o folosi? Pentru biruinte in lupta spirituala? Ni se spunea dimineata chiar la rugaciune: O persoana nascuta din nou nu mai continua sa traiasca in pacat. Nu mai gandeste ca e normal sa traiasca in pacat. Si Cuvantul spune: Ceea ce va da biruinta asupra lumii pacatoase este crednta voastra.

Daca as folosi crednta zilnic pentru sfintirea mea, pentru slujirea altora, ar fi un mod intelept de a folosi credinta. In loc sa folosesc credinta zilnic si corect,  ce pot sa am? Sa zic: „Doamne, mareste-mi credinta sa usuc si sa dau viata. Sa-i mut muntii si sa-i duc inapoi.” Nu inseamna ca noi nu am putea sa fim folositi de Dumnezeu in anumite lucrari.

Dar pana cand Dumnezeu ne va folosi la lucruri din acestea, care noi le consideram mari si extraordinare, haideti sa ne rugam si sa-i indemnam pe pacatosi sa foloseasca zilnic credinta pentru salvarea lor din pacat. Si noi cei sfinti sa cerem intelepciune sa ne folosim credinta pentru a fi mai aproape de Isus Hristos, a-L iubi mai mult, a-L sluji mai mult si a fi o binecuvantare in slujire pentru altii. Credinta este importanta. O putem folosi oricum. Am putea-o folosi corect si aceasta chiar ar insemna intelepciune. E foarte important sa ai un cutit, daca il folosesti corect. E foarte important sa ai frumusete, daca o folosesti corect.  E foarte important sa ai intelepciune, daca o folosesti corect.  E foarte important sa ai o voce frumoasa, daca o folosesti corect.  E important sa ai sanatate, daca o folosesti corect. Avere, daca o folosesti corect.

Pe unii, din nefericire, ii nenorocesc lucrurile bune folosite gresit, altfel decat ne invata Dumnezeu. Sa folosim credinta zilnic si in mod corect.

(Notite din primele 9 minute, mai sunt aprox 34 de minute din mesaj)

 

Nelu Brie – Ce are Isus pentru Toma

TEXT – Ioan 20:24-29

Isus Se arată şi lui Toma.
26 După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!”

Nelu Brie Aprilie 2015 Lecturand Sfanta Scriptura si cunoscand si vietile oamenilor, eu am invatat ca exista doua feluri de credinta.

Primul fel de credinta este credinta vulcanica. O credinta aprinsa. E credinta care muta muntii. E un fel de credinta care te umple de entuziasm. Aceasta a fost credinta lui Daniel, care a mers in groapa cu lei. Aceasta a fost credinta lui Moise, care a despicat Marea Rosie. Credinta lui Elisei, care l-a vazut pe Ilie inaltanduse la cer. O credinta vulcanica, puternica, ferma, neclatinata.

Al doilea fel de credinta  e credinta sovaielnica: „Doamne, cred, dar fa-mi un bine. Ajuta-ma credintei mele.” Credinta sovaielnica nu e mai putin credinta. Si ea e credinta. Romancierul rus, Dostoievski, spunea ca „Eu nu cred ca un copil. Nu ca un copil cred. Osana mea s-a nascut in cuptorul indoielii.” Si Toma a fost pe aproape.

Ma gandesc ca cei mai multi dintre noi ne identificam mai usor, nu cu credinta aceea vulcanica, ci cu credinta sovaielnica. V-as intreba: ati avut vreodata indoieli? Nu trebuie sa ridicam mana. E o intrebare la care raspunsul se da in taina. Oricum ar fi, Scriptura din aceasta zi ne imbarbateaza, ca si daca sovaim, atata timp daca ramanem acolo  unde ne asteapta Dumnezeu sa fim, e bine. Dumnezeu ne va ajuta.

Isus a venit la ucenici. Nu numai Toma era sovaielnic. Sovaielnici erau toti, ca stateau cu usile uncuiate, de frica iudeilor. In faza aceea de inceput, de infiripare, de inchegare, a credintei in invierea lui Isus, Domnul, inaintea revarsarii a Duhului Sfant, avem aceasta stare de framantare, de ingrijorare, de teama. Isus a venit la ei. Cand Domnul Isus vine, El nu vine niciodata cu mana goala. Intotdeauna, El aduce cu Sine ceva. In scurtul mesaj pe care vi-l voi impartasi, vom raspunde la o intrebare: Ce are Isus pentru Toma? Sau altfel: Ce are Isus pentru cel sovaielnic?

Cu ce vine la el? La Toma, Domnul Isus, a venit cu trei lucruri.

  1. Intai, i-a adus un mesaj.
  2. Apoi, i-a adus o dovada.
  3. Ca la urma, sa-i lase o provocare.

1. Mesajul

pace voua peace

Un mesaj: Pace! Pace Voua! O dovada: Pune mana in mana Mea. Si un mesaj: Nu fii necredincios, ci fii credinciosTotul debuteaza plin de caldure si cu dragoste si cu o compasiune iesita din comun. Doar Domnul Isus e in stare sa faca asa. Cand s-a aratat ucenicilor Sai, le-a zis: Pace voua. Noi obisnuim sa ne salutam intre noi cu salutul  ‘Pace’ sau ‘Pacea Domnului’. Pentru noi este un salut. Pentru Domnul Isus a fost mai mult deca un salut. A fost ceva incarcat de semnificatie si ma gandesc ca in salutul pe care ni-l dam unii altora, ar trebui sa ne miscam spre acest continut. Isus a transmis ceva, cu adevarat. N-au fost vorbe doar. Cand El a zis ‘Pace voua’, nu au fost doar cuvinte, acolo s-a intamplat ceva. Cuvintele acelea au prins viata. Cuvintele acelea au adus un continut. Cuvintele acelea au transferat, au dus ceva in sufletul ucenicilor. Isus a zis: Pace voua. Mesajul este mesajul pacii.

Oamenii sunt flamanzi dupa pace. Nu e vorba numai de pacea dintre noi, adica opusul razboiului, ci e vorba de acea pace interioara. De aceea, liniste si stabilitate, satietate si semnificatie interioara si convingere ca totul e bine. O, cata ingrijorare nu-i la oameni, cata temere, cata frustrare, cata neimplinire, cata ste nepotolita si foame nesaturata, dupa nici ei nu stiu ce. Singurul care satura este Isus. Singurul care poate umple acel spatiu  este Isus. Si cand El vine, aduce aceasta pace. A zis: Pace voua. Mesajul are baza. Mesajul este un mesaj actual. E un mesaj care arata ca ceva Dumnezeiesc s-a intamplat. Acel ceva Dumnezeiesc se aseaza la baza mesajului. Cel mai bine baza a mesajului ‘pace voua’ este descrisa de ap. Pavel  in epistola catre Romani, in cap. 4:24-25

24 ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,
25 care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.

Isus Hristos, Domnul nostru,  a fost dat din pricina faradelegilor noastre. El a murit din cauza pacatelor noastre. Si a inviat din cauza ca am fost socotiti neprihaniti. Dupa cum la baza mortii Sale, cauza mortii Sale este vina pacatului nostru, cauza invierii Sale, potrivit acestui text, este decretul de iertare dat de Dumnezeu. Dumnezeu a primit jertfa lui Isus. Si a confirmat faptul ca aceasta jertfa se constituie in izvorul pacii, prin faptul ca l-a inviat pe Domnul nostru Hristos. Si de acum, pentru noi toti este speranta, este pace.

Romani 5:1, ap. Pavel, frumos descrie si adanceste ca o concluzie a celor citite: Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Cand veti citi cu atentie, veti vedea ca deasupra cuvantului ‘pace’ sau cuvantului ‘avem’, verbului ‘avem’, este o nota si nota aceea de subsol, te trimite la un sens avut in vedere aici. Este ‘sa avem pace cu Dumnezeu’. Fiindca suntem socotiti neprihaniti prin credinta, fiindca a murit Isus pentru noi, fiindca a inviat Isus, Domnul, pentru noi, fiindca s-a indurat Dumnezeu, fiindca toate acestea ne-au fost aduse ca un dar din partea lui Dumnezeu, ca o concluzie- sa avem pacea lui Dumnezeu. E un imperativ, nu e doar o constatare. Nu e doar o realitate care se arata, ci este si un  imperatic: sa avem pace cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, noi suntem invitati sa intram in aceasta stare de har si sa ne bucuram de mesajul care a fost adus. Sa avem pace cu Dumnezeu. Vremea fricii a trecut, frati si surori. Vremea temerilor si a nelinistilor a trecut. A inceput veacul mantuirii. A inceput vremea aratarii Imparatiei lui Dumnezeu. Domnul primeste pe cei care cred in Isus. Dumnezeu are mila de noi. El constituie acel cadru obiectiv al pacii. Va chem in aceasta dimineata, in numele Domnului nostru Hristos, sa venim la Domnul cu credinta si asa cum El s-a aratat in acea zi lui Toma, sa se arate in chip spiritual noua, cumva, in rugaciunea noastra si sa ne aduca acea pace. N-avem nevoie de pace, oare?

Mai intr-una din zile m-a napadit framantarile, poverile grele ale slujirii. Nu le spun eu nimanui. Le spun lui Dumnezeu. Dar, asa impovarat si impins in toate partile, cum a zis apostolul ‘dinauntru temerii’. Cu temerile astea m-am dus sa ma rog. Nu stiam unde sa ma trag, undeva la rugaciune. Am zis ca merg acolo unde-s pompierii, in partea aceea dupa linii de strand, a fost acolo o bariera. Am zis: Nu, nu, bariera asta de tren nu m aopreste pe mine sa merg la rugaciune. Nu-i nimic, astept pana se ridica. Si m-am dus. Dar, asa o bucurie! Asa o prezenta a lui Dumnezeu si asa o confirmare interioara: „Pace! Te-am chemat sa faci lucrarea Mea si sunt cu tine. Nu te teme! Sa ai pace.”

Daca te-a chemat Dumnezeu sa fi parinte si ai misiunea de parinte, nu te teme, Dumnezeu e cu tine si-ti da pace. El se arata sa dea pace. Poate careva e ingrijorat cu privire la paine, la locul de muncaHristos da pace. Trebuie sa traim cu pace in inima, nu cu teama. Oricare traieste cu teama are viata orientata spre mormant, ca femeile care se duceau la mormant ca sa unga corpul neinsufletit al Domnului Isus. Dar, de acolo au plecat cu alta orientare, orientarea spre inviere. Haidem sa luam asa acest cuvant al credintei ‘orientarea spre inviere’.

De ce sa ne orientam viata spre mormant? De ce sa traim cu aceasta perspectiva? Unii dintre dvs. sunteti inaintati in varsta si intr-o zi, conversand cu cineva, asa, inaintat in varsta, spunea: „O, pentru minen-a mai ramas mult.” Am zis: „Stai. Stai. Sa nu gandesti asa. Sa nu gandesti asa. N-a mai ramas mult din aceasta alergare. Partea frumoasa de acuma vine.Te vei intalni cu Domnul. Viata trebuie orientata spre viata vesnica, spre inviere, nu spre mormant!” Crestinii traiesc cu pace in inima! Crestinii traiesc cu speranta. Isus s-a aratat si a adus lui Tomaacest mesaj: Pace!  Si acest mesaj trebuie primit de fiecare dintre noi. Dumnezeu sa ne ajute.

2. Dovada

La baza mesajului se gasesc dovezi. M-a intrebat cineva: Dar, pot eu crede acest mesaj? Are mesajul acesta substanta? Poate fi dovedit mesajul acesta cumva? Isus a confirmat mesajul, insotindu-l cu dovezi. El a venit si cu dovezi: Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” Ioan 20:27 Frati si surori, dovada e invierea lui Isus. Isus a inviat cu adevarat. Isus, Domnul, a inviat cu adevarat! A doua zi de inviere am fost la Timisoara. Acolo a avut loc marsul invierii. Mii de oameni au proclamat invierea Domnului Isus Hristos pe strazi. Dar inainte de asta, am fost invitat sa fiu intr-o familie si sa  vorbesc cu un ucenic sovaielnic. Isi pierduse credinta, credinta in inviere. N-am stiut cum sa iau si sa pun in sufletul lui credinta in inviere. Am putut face tot ce pot face omeneste.

Fratii mei dragi, ce ziceti dvs.? Daca invierea lui Isus s-ar fi intamplat in urma cu un an de zile. Hai sa face maceasta presupunere sau aceasta calatorie in timp. Imaginati-va ca am trai acum, la un an dupa invierea Domnului Isus. Sigur, Petru traieste. Ioan traieste. Toma-i printre noi. Cei 500 de frati, inca nu a murit nici unul dintre ei. Toti is printre noi. Pavel inca nu-i crestin. Persecuta pe frati. Unul, Iacov, a murit ca martir, cumva deschizand drumul. Si Stefan a trecut la Domnul, martor puternic al invierii Domnului. Dar noi suntem la un an si vreunuia dintre noi i-ar veni indoiala. Oare a inviat Isus sau n-a inviat? Si ca sa scape de indoieli, am zice: Vino incoace un pic. Hai sa stai de vorba cu fratele Petru. Hai sa stai de vorba cu fratele Ioan, care au zis: ‘ce am vazut cu ochii nostri, ce-am pipait cu mainile noastre, aceea va vestim. Noi L-am vazut. Noua, ni s-a aratat.Noi am fost transformati de forta invierii Sale, din cuvintele Sale. Chiar a inviat Domnul! Nu crezi? Hai sa mergem sa-I vezi mormantul gol. Uite-i gol!

N-a fost golit in anul 500, ca dupa aia sa se nasca traditia. A fost golit atunci, in dimineata aceea, la trei zile dupa ingroparea Sa. Pentru cei din vremea aceea, bucurosi de faptul ca erau contemporani martori ai invierii lui Isus, a fost mult mai usor. Ce ne ramane noua, celor care traim peste veacuri, este sa fim convinsi de veridicitatea, de autenticitatea acestei relatari. Asta-i baza. Trebuie sa gasim drum si convingere ferma , ca ce scrie aici  in aceasta carte e adevarul. Studiind pentru teza de doctorat, am fost preocupat sa dau un raspuns la o intrebare. Chiar in Evanghelia aceasta sunt vorbele lui Isus? Chiar e aici marturie autentica? N-o fi oare o poveste inventata de biserica? N-o fi oare un mit, o legenda, care s-a dezvoltat mai tarziu? E oare adevar veridic, istoric, confirmat, stiintific? Peste 300 de cartiam cercetat, documente vechi, eu stiam, stiam din atatea experiente anterioare. Dar, acum am vrut cu ochii ratiunii, cu mintea critica, sa probam acestea. Frati si surori, se confirma stiintific. 

Istoricii spun ca Alexandru Macedon a fost, altii vorbesc despre Socrate si despre Plato. N-am vazut unul sa puna la indoiala existenta lor. Stiti pe ce baza cred? Relatari similare- mult mai putine, mult mai vagi, si mult la nu stiu a cata mana. NOI AVEM MARTURII de la PRIMA MANA, confirmate peste veacuri de biserica lui Isus, care, i-at-o prezenta aici; de mormantul gol, care-i gol si azi in Ierusalim, de aceasta carte [Biblia], care dainuie peste veacuri si de viata ta Lucian si Dana si Florin, care a fost schimbata prin Isus Hristos, tocmai in ultimul an. Isus e viu! E viu, oameni buni! Si El da un mesaj: PACE VOUA! Mesaj pe care-l confirma cu invierea.

3. Provocarea

Apoi, sa ne lase o provocare – Fii credincios. Fii credincios. Fii credincios. Pe Toma, L-a intampinat cu niste cuvinte superbe. Cand a auzit Toma acele vorbe spuse de Isus, acele dovezi, acea provocare, Toma a ingenuncheat, a cazut cu fata la pamant inaintea Domnului si a zis: „Domnul meu si Dumnezeul Meu!” ….nu fi necredincios, ci credincios.” Asta a fost provocarea.

28 Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” 

Aici s-a intamplat ceva. In prima faza… ingaduiti-mi aceasta observare, in prima faza, Isus a intrat in spatiul in care erau ucenicii. Usa incuiata, ei vorbeau intre ei. Ceilalti se sileau, cei zece, sa spuna lui Toma cum s-a aratat lor Isus. Erau transfigurati, transformati de puterea invierii lui Isus, plini de bucurie. Inima din ei fusese deschisa. Isus era in sufletul lor acum, li s-a aratat o saptamana inainte: „Nu ne ardea inima in noi cand ne descria Scripturile?” Si a stat cu ei la masa si de bucurie, spune Cuvantul ca asa o bucurie mare a venit peste ei ca nici nu puteau crede din cauza bucuriei. Eu am experimentat odata soiul asta de sentiment, dar o sa va spun alta data despre el. Cred ca am inteles semnificatia acestui moment, cand ti se intampla ceva ce nu-ti vine sa crezi ca se intampla, si de bucurie ca acel ceva se intampla, tu stai in loc. Oare o fi sau n-o fi? Asa, sentimentul acela. Acolo, s-a intamplat ceva, Isus, a intrat in sufletul acelor ucenici. Isus, efectiv, a patruns fiinta acelor ucenici si a intrat in inima lor, in ei, in corpul lor, in sufletul lor, in duhul lor. Si de acolo s-a schimbat totul- nasterea din Dumnezeu.

Acum e randul lui Toma. In prima faza, Isus a intrat doar in incapere. Iar acum, cand aude mesajul, cand vede dovezile si cand asculta provocarea, Toma se deschide. Se deschide, asa, ca portile largi  a unei case: „Vino inauntru.” Isus a intrat inauntru. Ca raspuns, Toma declara: „Domnul meu si Dumnezeul meu!” Provocarea a fost: Fii credincios. Sigur, vom zice noi, cei de peste veacuri: O, ce frumos ar fi daca si noua ni s-ar intampla asa, ca lui Toma. Preci ca am crede toti, daca deodata, in spatiul acesta inchis, undeva asa aici la mijloc, nu stiu cum, Domnul s-ar arata.” V-as pune o intrebare: Unde era Isus in timp ce ucenicii si Toma vorbeau despre El si Toma zicea ca nu poate sa creada daca nu vede? Unde credeti ca era Isus atunci? Unde era oare? Acolo era. Acolo era. Dar, cum era El acolo? Nevazut ochilor de carne, dar, ACOLO! Auzindu-i cum vorbesc, Isus a decis  sa se arate vizibil. Si deodata, in fata ochilor lor, a aparut in carne si oase. Hmm, unde-I oare Domnul Isus acum?

Eu ma infior la gandul ca e aici. E viu. Si are acelasi mesaj: PACE VOUA. Si aceeasi provocare: Fii credincios. Vom zice: „Dar, arata-Te, atunci.” Totusi, Isus, a decis sa ne faca parte de o fericire, pe care n-au avut-o cei din prima generatie. Auziti-o: 29 „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.” Asta-i fericirea noastra. N-au vazut, dar au crezut. Crede-ti dvs.? Cu toata inima, cu tot sufletul! Slavit sa fie Domnul. In Duminica aceea, Duminica Tomei, Isus a venit la ucenicul Lui iubit cu un mesaj: Pace. A venit cu o dovada, cu un argument: invierea Lui. Si, cu o provocare: Fii credincios. Leaga-te de acest cuvant: Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut. Daca esti sovaielnic, nu-ti bate capul prea tare. Vino asa cum esti la Isus si spune-I: „Doamne Isuse, simt ca ceva nu-i in regula. Parca se rupe ceva in mine. As avea nevoie de o vizita a Ta. Vino la mine. Si va veni. Si acolo va lucra si va misca numai cum El stie. Numele Lui sa fie binecuvantat! Va chem sa fim credinciosi si sa ne miscam dinspre sovaielnicie inspre credinta aceea ferma intre care intotdeauna, Hristosul Cel inviat sau de la care, spre care, ne conduce Hristosul Cel inviat. Slavit sa fie Numele Lui! Amin. 

Mesajul Pastorului Nelu Brie la minutul 2:31:00

VIDEO by Biserica Emanuel Sibiu

GOLGOTA – LOCUL UNDE ISUS A ÎMPĂRȚIT LUMEA ÎN DOUĂ !

AM FOST SCLAVI ODATĂ

greateststoryevertold-thiefcross

LUCA 23

V-ați întrebat vreodată de ce este toată această istorisire în Biblie? În mijlocul filmului crucificării lui Isus (poate cel mai important eveniment petrecut în istoria omenirii), este această dispută dintre cei doi criminali de-o parte și de cealaltă a lui Isus. Și ce este de fapt atât de special despre această relatare este că condiția inimii fiecărui om, realitatea locului spiritual în care te afli, este găsită la cei doi tâlhari de pe cruce, de-o parte și de alta a Domnului Isus.

Vedeți voi, Isus Cristos în mijloc este așa cum nimeni nu și-ar fi imaginat să vadă – pe Dumnezeu în trup de om – Cuvântul  venit pe Pământ. Dar mulți dintre noi care am trecut prin viață de-a lungul timpului, ne-am comportat ori ca tâlharul din dreapta, ori ca tâlharul din stânga. Sunt câteva lucruri pe care vreau să le dezbatem în acest articol.

1.      Aproape, nu este îndeajuns de aproape!

Putem observa că, acești oameni de pe cruce, în vecinătate erau foarte apropiați de Isus – dar vecinătatea nu este același lucru cu percepția. În versetul 29 scrie: Unul din tâlharii răstigniți Îl batjocorea și zicea: “Nu ești tu Cristosul? Mântuiește-te pe tine însuți și mântuiește-ne și pe noi!” Vedem cum el pierde din vedere cine este de fapt Isus. Dar înainte să aruncăm cu pietre, înainte de a defăima…să ne cercetăm pe noi…este un lucru ușor de făcut. Vedem că el era aproape, dar nu îndeajuns de aproape…și ratează adevărul despre Isus, și l-a ratat din două motive.

  • În primul rând, el asculta la mulțimile din jur. Un verset mai înapoi vedem cum mulțimile, fruntașii și chiar soldații Romani Îl batjocoreau pe Isus. Tâlharul doar a urmat un model. Percepția lui despre Mesia, era percepția din acea zi. A lăsat ca firea lui să definească cine este Isus în locul lui “daca El moare, cum poate să fie Mesia?”Și noi facem uneori la fel, nu-i așa? Cât de des lăsăm ca părerea noastră despre cine este Isus să fie condusă de părerile altora despre cine este Isus, în loc să îl lăsăm pe Isus să ne ghideze?

  • In al doilea rând, asculta de eul lui. Iată ce zice: “Nu ești tu Cristosul? Mântuiește-te pe tine însuți și mântuiește-ne și pe noi!” Cu alte cuvinte: “Scoate-mă de unde sunt eu și atunci o să cred. Suferă tu în locul meu și atunci o să știu că ești Dumnezeu.” Ca acest om, poate și pentru tine  Isus este un fel de asistent personal. Poate așa Îl vezi… El e cu tine numai când ai nevoie să îți duci planul la îndeplinire, să rezolvi tot ce ai în agendă, să îți formeze o matriță bună – Aproape, nu este îndeajuns de aproape. Alții, chiar și mai justificativ, bun, nu este bun îndeajuns. Viziunea ta despre ce este Isus nu este aceea a unui asistent personal, ci mult mai mult, tu ești asistentul Său personal. Crezi că dacă te-ai întors la Dumnezeu, meriți o răsplată. “Dacă fac asta, o să am acces. Dacă merg la biserică, dacă vorbesc lucruri frumoase, dacă petrec timpul meu cu oameni buni, ajut pe săraci, dacă trăiesc cu săracii, etc.” Oprește-te din a mai asculta ce spune eul tău. Contrar părerilor din popor, făcând multe lucruri bune nu îți acordă un statut special în fața Domnului. Nu există fapte de bunătate sau servicii pe care le facem (lipsite de dreptate) care să îți dea un statut aparte în fața lui Dumnezeu. Nici o încercare de a face bine nu te ajută să ajungi să fii cu Dumnezeu. Aproape, nu este îndeajuns de aproape.

Al doilea adevăr pe care îl aflăm de aici este următorul:

1.      Niciodată nu este prea târziu ca Isus să salveze  viața cuiva

Dacă cineva a mers prea departe – este vorba despre celălalt om de pe cruce. El merita să fie sus pe cruce, de-asta era acolo. Este la finalul vieții sale iar viața lui nu valora așa de mult. Dar într-un moment, Isus șterge tot trecutul său și spune: vers. 43: “Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu mine în Rai.” O ce veste bună! Înseamna că nu contează ce vezi tu în trecutul tău astăzi, pentru Isus Cristos nu este niciodată prea târziu să te salveze. Serios, singurul mod în care poți să îl cunoști pe Isus este foarte bine definit în dialogul pe care Domnul Isus îl are cu acest tâlhar de pe cruce. Poate fi rezumat la 5 cuvinte:

DUMNEZEU – PĂCATUL – SUBSTITUȚIA – CREDINȚA – VIAȚA…

Citeste in intregime aici, Mike Olari – http://family2fam.com/2015/04/08/golgota-locul-unde-isus-a-impartit-lumea-in-doua/

Cum să plantezi un dud în ocean? Chuck Smith

Unuia îi este dat … credinţa, prin acelaşi Duh. – I Corinteni 12:8,9 Una din problemele noastre este că deseori încercăm să generăm credinţa dinlăuntrul nostru folosind metode omeneşti. Însă Pavel listează credinţa ca unul din darurile Duhului. Scriitorul epistolei către Evrei defineşte credinţa drept “o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Nepotul meu mă ajută să înţeleg ceea ce intenţionează scriitorul. El ajunge la momentul când, prin credinţă, are mustaţă şi barbă. Deja a început să se bărbierească prin credinţă, încrezător în lucrurile pe care le speră dar care sunt încă nevăzute. Isus le vorbea ucenicilor într-o zi despre importanţa iertării. În cele din urmă, când au început să înţeleagă cât de important este pentru Dumnezeu să-i iertăm pe cei ce ne greşesc, ei au spus: “Doamne, măreşte-ne credinţa.” Ei au recunoscut că nu puteau ierta aşa cum le poruncea Isus. Nu era un lucru natural. Înclinaţia naturală este să fii chit, să cauţi răzbunare. Însă Domnul a insistat că ei trebuiau să ierte, astfel că s-au rugat: “Doamne, măreşte-ne credinţa” (vezi Luca 17:3-5). De-abia atunci puteau fi ascultători şi puteau ierta aşa cum le poruncise Isus.Răspunsul lor a deschis uşa pentru ca Isus să poată vorbi despre acest dar special al credinţei. El a răspuns: “Dacă aţi avea credinţă cât un bob de muştar, aţi zice dudului acestuia: ‘dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare’, şi v-ar asculta” (Luca 17:6). Destul de copleşitor. Credinţa ca un bob de muştar! Mă întreb ce am putea face dacă am avea o credinţă cât o sămânţă de avocado?

1. Diferite Feluri de Credinţă

De la început, vreau să clarific că sunt diferite feluri de credinţă.

Photo www.pinterest.com Isus este Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre

1. Mai întâi vorbim despre credinţa ce mântuieşte. Pavel a spus: “Prin harul care mi-a fost dat, eu spuns fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia” (Romani 12:3). Cred că “măsura de credinţă” a lui Pavel este o referinţă la credinţa ce mântuieşte pe care Dumnezeu a împărţit-o fiecăruia. Dacă o persoană exercită acea credinţă ce mântuieşte dată de Dumnezeu, acea persoană va fi salvată de păcat şi va primi darul lui Dumnezeu, care este viaţa veşnică. Evrei 12:2 declară că Isus este Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre. Deci, acest lucru de asemenea pare a fi legat de credinţa care mântuieşte.

Cum primeşti credinţa care mântuieşte? Pavel spune că vine ascultând, şi ascultând cuvântul lui Dumnezeu (Romani 10:17). Eşti mântuit “dacă mărturiseşti cu gura ta că Isus este Domn şi crezi în inima ta că Dumnezeu L- a înviat din morţi” (10:9). Asemenea credinţă acceptă că, dacă credem în Isus Cristos, vom fi iertaţi şi curăţaţi de orice păcate comise. Aceasta este credinţa ce ne aduce mântuirea. În Efeseni, Pavel amplifică învăţătura sa despre credinţa ce mântuieşte când scrie: “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8). Credinţa care mântuieşte este credinţa în Isus Cristos ca Mântuitor al nostru, crezând că El a plătit preţul pentru păcatele noastre. Este credinţa că sângele lui Cristos a fost vărsat ca jertfă şi acceptat de Dumnezeu. Ca substitut al nostru, Isus a luat păcatele noastre asupra Lui şi a murit în locul nostru, astfel crezând în El, noi nu vom pieri, ci vom avea viaţă veşnică. Dumnezeu ne-a dat fiecăruia o măsură de credinţă ce mântuieşte, care, atunci când este exercitată, ne va mântui de vina păcatelor noastre. 2. Cel de-al doilea fel de credinţă este credinţa care-şi pune încrederea în promisiunile lui Dumnezeu. Aceasta este credinţa ce ne face să ne dedicăm Cuvântului lui Dumnezeu, crezând promisiunile Lui, bazându-ne pe promisiunile Lui şi bucurându-ne în promisiunile Lui. Acest fel de credinţă lipseşte deseori în cei ce-L urmează pe Isus. Marcu 16:9-14 ne spune că după învierea lui Isus, “El S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.” Ucenicii nu au crezut mărturia femeilor, că ele L-au văzut pe Domnul şi chiar L-au ţinut de picioare. Deci Isus i-a mustrat pentru că au refuzat să creadă că a făcut ceea ce a promis că va face (vezi şi Luca 24:10, Ioan 20:16,17). Altă dată, când mergea cu cei doi ucenici pe drumul spre Emaus, El le-a zis: “O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii!” (Luca 24:25). Iată cuvântul lui Dumnezeu, zicea Isus, şi totuşi voi nu l-aţi crezut şi nu v-aţi încrezut în el. Cum de aţi putut pune la îndoială promisiunile Lui? Aceasta este acel fel de credinţă ca a unui copil care creşte şi se extinde. Iuda ne-a spus să ne zidim în credinţa prea sfântă (Iuda 20). Pavel a vorbit tesalonicenilor despre creşterea în credinţă (II Tesaloniceni 1:3). Acest fel de credinţă creşte pe măsură ce experimentăm credincioşia lui Dumnezeu. De-a lungul anilor, vedem credincioşia lui Dumnezeu în a avea grijă de noi, a ne împlini nevoile şi a ne călăuzi. Iar credinţa noastră se extinde. Creşte până atât încât nu mai suntem deranjaţi de probleme aşa cum eram înainte pentru că ştim că totul este în mâinile lui Dumnezeu – El va avea grijă de tot.

Avraam a avut acest fel de credinţă. Romani 4:19 ne spune când Dumnezeu i-a promis un fiu, el nu s-a gândit la vârsta lui înaintată – aproape 100 de ani – nici la pântecul mort al Sarei. El a îndepărtat din mintea lui toţi factorii umani care erau total împotriva Sarei de a avea un copil. “Nu e nici o diferenţă,” a zis el. “Dumnezeu mi-a făcut o promisiune. Deci, dacă Dumnezeu va face toată treaba, de ce ar trebui să mă gândesc la cât de imposibilă este? Nu eu sunt cel care face treaba; Dumnezeu este cel ce o va face. Este ceva prea greu pentru Dumnezeu?” Avraam nu a ezitat la promisiunea lui Dumnezeu, ci a început să-I aducă slavă lui Dumnezeu, pentru că era deplin convins că Dumnezeu era capabil să execute ceea ce Dumnezeu a promis. Avraam este un model foarte bun pentru noi. 3. Cel de-al treilea fel de credinţă ar putea avea termenul de credinţă ce vindecă. Matei 9 ne spune istoria femeii ce avea cel de-al treilea fel de credinţă. Isus călătorea cu o mare mulţime când, dintr-o dată S-a oprit şi a întrebat: “Cine M-a atins?” Ucenicii nu-I puteau înţelege întrebarea. Mulţimea din jurul lor împingea, înghiontea şi încerca din răsputeri să se apropie de Isus. “Doamne, cred că glumeşti,” a fost răspunsul lui Petru. “Tovi împing şi înghiontesc, iar tu întrebi: cine m-a atins? Toţi sunt la doi paşi de noi!” Isus a răspuns: “Nu, am simţit o putere ieşind din mine.” Când şi-a dat seama că nu mai putea ascunde ce făcuse, femeia a venit înainte şi a căzut în genunchi înaintea Lui, tremurând şi mărturisind că sângera de doisprezece ani. Îşi cheltuise toţi banii pe doctori dar nu se făcuse bine. Credea că dacă doar atingea marginea hăinii Lui, se va vindeca. Era vindecată. Isus i-a spus: “Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit!” (vezi Matei 9:20-22; Marcu 5:25-34). Aceasta ar putea fi clasificată drept credinţa care vindecă. Eu cred că credinţa care vindecă este înrudită şi asociată cu ceea ce I Corinteni 12 numeşte darul credinţei. Darul credinţei este deseori înrudit cu vindecarea şi minunile. Nu poate fi o simplă coincidenţă că darul credinŃei apare chiar lângă darurile vindecării din lista lui Pavel (verset 9). De multe ori este o relaţie apropiată între darul credinţei şi darul vindecării. VA URMA...

Extras din cartea Apa Vie de Chuck Smith

Florin Ianovici – Noi Trebuie Sa Fim Aparatorii Dragostei Sfinte 24 Februarie 2013

PAGINA Florin Ianovici PREDICI

Ianovici Cluj 2-2013

TEXTUL #1  1 Corinteni 13:13
Acum dar rămîn aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
TEXTUL #2 Efeseni 3:17
aşa încît Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentruca, avînd rădăcina şi temelia pusă în dragoste, 18 să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adîncimea şi înălţimea; 19 şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.

Acum dar rămîn aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea. Dumnezeu nu se uita in calendar cum ne uitam noi. Pe Dumnezeu nu-L intereseaza ca e 2013. Pe Dumnezeu nu-L intereseaza ca e Romania. Dumnezeu spune: Acum, dar, raman acestea 3. Fie ca e vorba de Cluj, sau de Bucuresti, fie ca e vorba de tineri sau batrani, fie ca e vorba de oameni care au de lucru sau nu au de lucru, Dumnezeu ne spune: Acum dar raman aceste trei. Stiti care este frumusetea lui Dumnezeu? Omul iti spune: Vino maine si te ajut. Sau iti spune omul: Mai suna-ma si mai vorbim. Dumnezeu iti spune: Acum raman aceste trei. Dumnezeu e bogat si Dumnezeul nostru ne da totul deplin acuma. Cineva o sa spuna: Nu-s fericit. Nimic in viata nu mi-a mers bine. Locul de munca pe care-l am, nici pe departe ca cel pe care l-am visat. Poate o sa spui in aceasta seara: Pana si in casnicia care o am, ma simt captiv sau captiva. Ma simt prins, prinsa, nu mai am bucurii.  Poate ca te uiti la copii tai si spui: Ce am visat si ce am. Biblia spune: Acum ‘dar’ raman acestea trei. Cat de rau ti-ar merge pe pamantul acesta, Dumnezeu spune: Exista ceva, care intotdeauna vei avea, daca vrei- Dragostea, credinta, nadejdea.

Exista un lucru pe care diavolul il uraste in oameni. Exista un lucru care este in permanenta lovit si atacat si ar vrea Satana sa-l desfinteze cu totul. Stiti care este acesta? Dragostea lui Dumnezeu. Suntem in zile in care oamenii folosesc cuvantul dragoste  cu atata usurinta. Sunt zile in care oamenii spun: Te iubesc si se gandesc la altceva decat se gandeste Dumnezeu. Sunt zile in care oamenii spun: Iubesc pizza, asta nu-i dragoste. Sunt zile in care baiatul spune fetei: Te iubesc si maine e cu alta. Sunt zile in care oamenii folosesc cuvantul dragoste in fel si chip. In aceasta seara, Dumnezeu mi-a dat marele har sa vin sa va vorbesc despre draogstea sfanta.

Biblia spune: Sa puteti pricepe impreuna cu toti sfintii care este dragostea in Hristos. Pentru ca oamenii lumii acesteia au o dragoste care seamana cu ei. Au o dragoste, cared din nefericire este o dragoste ticalosita, o dragoste garbovita. Oamenii zilelor noastre spun: Te iubesc si mai apoi ajung la tribunal. Fratii spun: Imi esti frate si se duc si se cearta pentru pamant si alte lucruri. Dragostea aceasta este o dragoste lovita din toate partile. Sa nu mai stie omul ce inseamna dragostea. Loveste cel rau in casnicie, loveste cel rau in temelia, ceea ce reprezinta dragostea, sa se intoarca copiii impotriva parintilor, sa ne razvratim unii fata de altii. De ce? Uraste cel rau dragostea. In aceasta seara am venit ca sa va spun ca noi trebuie sa fim aparatorii dragostei sfinte si sa o pricepem. Oamenii spun: Eu stiu sa iubesc. Eu vreau sa va spun, dragii mei: Habar nu avem sa iubim. Oamenii zic: Eu stiu sa iubesc, ma descurc. Biblia spune ca dragostea trebuie sa o pricepem. Dragostea se invata, dragostea nu e ceva natural. Natural este raul, natural este invidia. Nimeni nu m-a invatat sa fiu rau. Am ajuns rau, pur si simplu. Dar, ca sa fiu bun, eu trebuie sa invat cum sa fiu bun. Ca sa devin un om care sa iubeasca cu o dragoste, care Dumnezeu sa o numeasca dragostea sfintilor, eu trebuie sai invat de la Dumnezeu ce inseamna dragostea. Eu vin la biserica sa ma educ, sa invat sa iubesc cum a iubit Isus Hristos. Sa traiesc cum a trait Isus Hristos.

Dragostea lui Dumnezeu are largime, lungime, adancime si inaltime. Dragostea sfintilor: O dragoste pe care trebuie sa o invatam, ca nu o avem (automat). Pentru notite despre aceasta predica vezi aici – cand Pastorul Ianovici a predicat o predica asemanatoare- Florin Ianovici – Credinta, Nadejdea si Dragostea – la Biserica Evanghelica Oastea Domnului Marginea 23 Februarie 2013

Alin Blaine – Il poti iubi pe DOMNUL ISUS HRISTOS doar intr-un singur fel

Daca zicem “Credem in Domnul ISUS HRISTOS”, atunci aceasta Credinta trebuie sa se manifeste la nivel de practica in fiecare zi printr-o relatie personala cu Dumnezeu.

Credinta nu este acel gand ca Domnul ISUS HRISTOS exista, pentru ca fie crezi ca exista sau nu, oricum EL ESTE si prima dovada ca EL ESTE, este ca tu esti creat, ca totul este creat si ca toate se tin prin EL. Acum sa nu uitam un verset : Iacov 2:19 Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară!

Tu stii ca Dumnezeu este unul si ca stie totul si totusi nu te infiori, pentru ca nu Il cunosti personal . La ce iti foloseste credinta ta cand tu continui in aceleasi spurcaciuni de pacate, pofte si distractii, in alte cuvinte, la ce iti foloseste credinta ta cand tu stai in neascultare fata de DUMNEZEU cand EL iti zice – Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare.
.
Tu zici ca fiecare are o credinta a lui si bine zici, dar asta ce inseamna, ca toti care au o credinta a lor sunt iertati si ajung in Rai ? Este absurd…
Daca DUMNEZEU este unul (TATAL-FIUL-DUHUL SFANT), atunci trebuie sa fie o singura Credinta valida in fata Dreptatii si Sfinteniei lui Dumnezeu si acea Credinta este :  Efeseni 4:5 Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.
Faptele Apostolilor 20:21 şi să vestesc iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.
Romani 3: 21 Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii
22 şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Galateni 2: 16 Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.
.
Acum daca este o singura credinta valida in fata lui DUMNEZEU prin ceea ce a facut DOMNUL ISUS HRISTOS, este si o singura invatatura.
Romani 15: 4 Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.
.
Am mai auzit pe strazi urmatoarea erezie “IL IUBESTI PE DOMNUL ISUS HRISTOS? – IL IUBESC DAR IN FELUL MEU “…
Ei bine , aceste cuvinte lasa de dorit pentru ca Il poti iubi pe DOMNUL ISUS HRISTOS doar intr-un singur fel si anume prin lepadarea de tine, de eul tau, prin a te pocai de pacate, prin a renunta la metodele tale religioase false si a te increde in si numai in DOMNUL ISUS HRISTOS.
.
Daca esti al lui ISUS HRISTOS DOMNUL , iti petreci timp cu EL prin rugaciune, citirea Bibliei, prin a lupta impotriva pacatului zilnic. Daca esti al LUI HRISTOS DOMNUL , mereu si mereu te preocupa EL si nu lucrurile care te despart de EL.
Iacov 4:4 Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.

Alte mesaje si interviuri:

  1. Alin Blaine – Lupta-te trecatorule , lupta-te la ce ai fost chemat.
  2. Alin Blaine – Nascut din nou
  3. Video cu Alin Blaine – live de la Antena 2 TV Luni 9 Iulie, 2012
  4. Alin Blaine Video de la Late Night Show 9 Iulie 2012
  5. Alin Lolos (Blaine) la Cetatea Oradea – VIDEO – 15 Iulie 2012
  6. Alin Lolos (Blaine) Interviul de la RadioHope cu Alex Tascu (O marturie personala)
  7. Interviu cu Alin Lolos (Blaine) realizat de Cristian Sonea, păstor al Bisericii Baptiste Speranța din Oradea.
  8. PAGINA cu mai multe MARTURII (video)

Cind omul nu mai poate sa creada (3&4)

Cititi Part 1 aici – Nu se poate trai fara credinta

Cititi Part 2 aici – Totul depinde de credinta adevarata

Oameni care nu pot sa creada

a. Din prima grupă fac parte oamenii care-mi explică:

— Nu pot să cred, pentru că pur şi simplu nu sunt religios. Dumneavoastră, domnule Busch, sunteţi religios, dar eu nu sunt!

La aceasta pot să răspund întotdeauna numai un singur lucru:

— Nici eu nu sunt religios.

Adică, pentru mine, clopotele, tămâia şi toate lucrurile acestea nu sunt deloc importante. Mă bucur că în ultimii ani am predicat în Essen tot mereu într-o sală în care se afla numai o fanfară bună. Nu exista nici o orgă şi nici un clopot – şi nu mi-au lipsit. Nu am nimic împotriva acestor lucruri, dar nu am nevoie de ele. Atât de puţin religios sunt eu!

Pe vremea când Isus, Fiul lui Dumnezeu, a venit pe pământ, au existat foarte mulţi oameni religioşi. Erau cărturarii, preoţii, fariseii – toţi oameni foarte religioşi. De exemplu, nişte oameni religioşi ceva mai liberali erau saducheii. Aceştia sunt cei care în zilele noastre ar spune:

— Îl caut pe Dumnezeu în natură!

În timpul perioadei naziste, ei spuneau:

— În stindardele noastre flutură Dumnezeu, întotdeauna religioşi!

Şi aceşti oameni religioşi L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Pentru că nu era de acord cu ei. Şi apoi au mai existat oameni total nereligioşi: prostituate, afacerişti – Biblia îi numeşte vameşi -, meşteşugari înrobiţi de munca lor, pentru că trebuia să lupte pentru pâinea de toate zilele, un bărbat bogat, Zacheu, care a făcut bani cu carul. Aceştia au fost toţi oameni total nereligioşi. Şi ei L-au găsit pe Isus! Cum se poate una ca asta? Ei au ştiut: „Suntem vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. În viaţa noastră nimic nu este în regulă. Şi acum vine un Mântuitor, care face din noi copiii lui Dumnezeu!” Atunci au crezut în El.

Domnul Isus nu a venit ca să-i facă pe oamenii religioşi şi mai religioşi, ci Domnul Isus a venit, ca să-i mântuiască pe păcătoşi de la moarte şi din iad şi ca să-i facă copiii lui Dumnezeu! Şi dacă există oameni, care spun: „Nu pot să cred, pentru că nu sunt religios”, atunci pot să le spun: „Aveţi cele mai mari şanse să deveniţi copiii lui Dumnezeu!” Suntem păcătoşi, asta o ştim foarte bine, dar: „Isus a murit pentru mine!” O spun încă o dată: Isus nu a venit, ca să-i facă pe oamenii religioşi şi mai religioşi, ci ca să facă din păcătoşii pierduţi copiii Dumnezeului celui viu!

b. …pentru că nu vor să creadă

Cel de-al doilea grup constă din oamenii care spun, ce-i drept: „Nu pot să cred!”, dar care în realitate – dacă sunt foarte sinceri – trebuie să recunoască: „Nici nu vreau să cred!” Căci dacă ar ajunge să creadă ar trebui să li se schimbe întreaga viaţă. Şi ei tocmai lucrul acesta nu-l vor. Ei ştiu că în viaţa lor nu este nimic în regulă. Dar dacă ar deveni copiii lui Dumnezeu, ar trebui să iasă cu viaţa lor la lumină. Nu, asta nu vor. Şi apoi s-ar putea ca colegii lor să-i ia de proşti! Şi ce ar spune rudele, dacă ar deveni aşa, deodată, creştini! Nu, mai bine nu! Şi dacă întâlniţi oameni, care vă spun: „Nu pot să cred!”, priviţi cu atenţie, dacă nu cumva ar trebui să spună: „Nici nu vreau să cred!”

În Biblie există o istorie cutremurătoare. Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus, este sus, pe Muntele Măslinilor. La poala muntelui, în faţa Lui, se scaldă în razele minunate ale soarelui oraşul Ierusalim. Şi dincolo se ridică muntele Templului, pe care se află Templul splendid, despre care chiar şi păgânii spuneau, că ar fi una din marile minuni ale lumii. Toate acestea sunt în faţa Lui. Dar ucenicii lui Isus constată deodată cu spaimă că pe faţa lui Isus se preling lacrimi. Se uită la El surprinşi şi nedumeriţi. Şi apoi, Domnul Isus exclamă cuvintele:

— Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am vrut să-i strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie.

Aceasta este una din cele mai cutremurătoare afirmaţii ale Bibliei: „Şi n-aţi vrut!” Şi locuitorii Ierusalimului au spus: „Nu putem să credem!” – dar ei nu au vrut să creadă!

Vedeţi dumneavoastră: cine nu vrea să creadă nici nu trebuie să creadă! Pot să vă spun ceva? În biserică încă mai există tot felul de constrângeri. În împărăţia lui Dumnezeu există numai libertate totală. Cine vrea să trăiască fără Dumnezeu poate să trăiască aşa! Dumnezeu ni se oferă nouă, oamenilor. Dar noi putem să-L respingem. Vreţi să trăiţi fără Dumnezeu? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să trăiţi fără pace cu Dumnezeu? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să trăiţi fără rugăciune? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să trăiţi fără Biblie? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să încălcaţi poruncile lui Dumnezeu? Puteţi s-o faceţi! Vreţi să profanaţi duminica, să curviţi, să vă îmbătaţi, să minţiţi, să furaţi? Puteţi s-o faceţi! Cine nu-L vrea pe acest Mântuitor, pe care L-a trimis Dumnezeu ca să-i mântuiască pe păcătoşi, acela poate să-L respingă. Cine vrea să se ducă direct în iad, poate s-o facă! La Dumnezeu nu există constrângeri. Numai vreau să ştiţi foarte clar, că în cazul acesta trebuie să suportaţi consecinţele. Prin Isus, Dumnezeu vă oferă iertarea păcatelor şi pacea Sa. Puteţi să spuneţi: „Nu am nevoie de ele! Nu le vreau!” Atunci puteţi să trăiţi ca atare! Dar să nu cumva să credeţi, că în ultimele cinci minute ale vieţii – când veţi fi pe moarte -, veţi mai putea apuca ceea ce Dumnezeu v-a tot oferit o viaţă întreagă. Puteţi să refuzaţi oferta păcii pe care v-o face Dumnezeu în Isus, dar atunci va trebui să trăiţi pe veci fără pace cu Dumnezeu. Şi acesta este iadul!

Iadul este locul în care omul a scăpat cu adevărat definitiv de Dumnezeu. Acolo nu veţi mai fi invitat. Acolo nu vă va mai chema nimeni. Acolo poate veţi mai vrea să vă rugaţi, dar nu veţi mai putea. Poate acolo veţi dori să chemaţi Numele lui Isus, dar nu vi-L veţi mai aminti. Nu trebuie să-mi acceptaţi mesajul. Puteţi să nu vă întoarceţi la Isus. Dar să vă fie clar, că prin aceasta alegeţi iadul! Aveţi libertate deplină! „Şi n-aţi vrut!” le spune Isus locuitorilor Ierusalimului. Isus nu i-a silit. Dar ce au ales ei a fost înfiorător!

c. …pentru că au trecut prin atâtea în viaţă

Cel de-al treilea grup al celor care spun: „Nu pot să cred!” începe întotdeauna cu o afirmaţie ciudată. Nu am auzit-o niciodată de la femei. O spun numai bărbaţii. Afirmaţia sună aşa:

— Domnule pastor, am trecut prin atâtea în viaţă, încât nu mai pot să cred!

Îi întreb:

— Prin ce-aţi trecut? Nici eu nu am avut o viaţă plictisitoare!

— Da…, am trecut prin atâtea, încât nu mai pot să cred!

Aceasta este o afirmaţie, care bântuie ca o fantomă printre bărbaţi.

În acest caz obişnuiesc să râd de aceşti bărbaţi şi să le spun:

— Nu-i aşa: credeţi ce scrie pe o hartă? Credeţi orice indicaţie pe care v-o dă un poliţist?

— Da!

— Atunci să nu mai spuneţi niciodată: Nu mai cred nimic – în afară de ceea ce scrie pe hartă şi de ceea ce-mi spune un poliţist.

Şi s-ar putea continua tot aşa, mă înţelegeţi. Spun mai departe:

— Vedeţi dumneavoastră, în viaţa mea întunecată, plină de păcat şi de durere, de noapte şi de rătăcire a venit Isus. Şi atunci am recunoscut: El este Fiul lui Dumnezeu, trimis de Dumnezeu! Şi atunci mi-am dat viaţa Aceluia care a făcut atât de mult pentru mine: lui Isus. Şi dacă într-adevăr nu mai puteţi crede pe nimeni şi nimic, puteţi să credeţi ce spune Cel care Şi-a dat viaţa pentru dumneavoastră, da, puteţi chiar să credeţi în El. Credeţi atâtea lucruri, dar Îi spuneţi „Nu!” Celui căruia ne putem încredinţa vieţile în întregime, lucru pe care nu l-a regretat încă nimeni niciodată – asta este ciudat. Şi mai spuneţi, că aţi trecut prin atâtea în viaţă, încă nu aţi trecut prin destule experienţe în viată!

d. …pentru că i-a revoltat ceva Cel de-al patrulea grup al celor care nu pot să creadă este o categorie mai specială. Aparent, aceşti oameni nu pot să creadă pentru că i-a scandalizat ceva din biserică sau din practicile şi învăţăturile bisericii.

În faţa mea stătea o tânără studentă, care mi-a explicat:

— Studiez ştiinţele naturii, îi spun:

— Frumos, domnişoară! Dar ce vă frământă? Atunci îmi răspunde:

— Domnule pastor, am auzit una din prelegerile dumneavoastră. Simt că aveţi ceva ce mi-ar place să am şi eu, dar nu pot să cred. Ştiţi: nu pot să înghit toate dogmele şi tradiţiile bisericii. Este de parcă ar trebui să înghit o legătură de fân uscat!

Am râs şi i-am răspuns:

— Domnişoară, nu trebuie să înghiţi nici o legătură de fân uscat! Aţi auzit vreodată de Isus?

— Da! spune ea.

— Ce-aţi spune, dacă aş declara: Isus este un mincinos!?

— Nu, îmi răspunde ea, asta nu cred!

— Credeţi, că Isus a spus adevărul?

— Da, spune ea, asta cred. Merg mai departe.

— Domnişoară, există vreun om, căruia i-aţi spune: Cred că nu ai minţit niciodată!?

— Nu, spune ea, aşa ceva nu aş spune nimănui.

— Vedeţi, domnişoară, spun eu, dumneavoastră credeţi deja. Aţi afirmat că aveţi încredere în Isus. Asta este nemaipomenit. Cu asta începe tot. El spune adevărul. Biblia spune: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu”. Nu trebuie să vă certaţi cu unii şi cu alţii pe tema dogmelor şi a instituţiilor bisericii. Dar din negura lumii vine spre dumneavoastră Cineva. Şi-I vedeţi tot mai clar semnele cuielor şi ale cununii de spini, care mărturisesc faptul că El a luat asupra Lui vina dumneavoastră şi că v-a iubit, pe când nu vă iubea încă nimeni. Fie ca văzându-L pe Isus să vi se deschidă ochii şi să spuneţi: Mântuitorul meu, Domnul meu şi Dumnezeul meu! Credinţa nu înseamnă să înghiţi dogmele ca pe nişte fân uscat, pentru că o spune pastorul, ci credinţa înseamnă să-L cunoşti pe Isus Cristos!

— Ha, va spune cineva, nu pot să cred, pentru că preoţii, preoţii…

Şi se revarsă sacul. Apoi mi se povestesc tot felul de istorii despre pastori şi preoţi. Unul a avut aventuri cu femei. Altul a fugit cu toţi banii bisericii. Peste tot s-a întâmplat câte ceva cu vreun pastor.

— Nu mai pot să cred!

Şi atunci mă roşesc tot, pentru că mă cunosc foarte bine. Ce-i drept, încă nu am fugit cu banii bisericii, dar dacă oamenii m-ar cunoaşte aşa cum mă cunosc eu, nu m-ar lua probabil nici pe mine în serios. Deci, ce se poate spune la toate aceste istorii? Acum fiţi foarte atenţi: nicăieri în Biblie nu este scris: „Crede în pastorul tău şi vei fi ferice”, ci în Biblie este scris: „Crede în Domnul Isus Cristos şi vei fi mântuit”.

Un pastor este – da, ştiu: există şi de alt gen -, dar dacă este cât de cât pastor, atunci el este un indicator spre Isus! La unele indicatoare nu ne deranjează dacă este puţin strâmb sau îndoit sau dacă este decolorat de ploaie. Atâta timp cât pot să văd direcţia pe care mi-o indică. Nici eu nu aş asculta un pastor care nu este un indicator spre Isus, Fiul răstignit şi înviat al lui Dumnezeu. Dar nu mă supăr pe indicatorul care-mi arată calea şi ţinta, ci mă duc pe cale, spre ţintă. Şi această ţintă este: „Isus a venit, Izvorul harului”. Vreţi să staţi la judecata de apoi în faţa lui Dumnezeu şi să-I spuneţi: „Doamne, nu am acceptat mântuirea Ta, nu am acceptat iertarea păcatelor, pentru că pastorul nu făcea doi bani!”? Vreţi să staţi odată aşa în faţa lui Dumnezeu? Asta este ca povestea despre băiat care a afirmat:

— Aşa-i trebuie la tata, să-mi îngheţe mâinile. De ce nu-mi cumpără mănuşi?

Ei bine, prietene, nu este adevărat când cineva spune: „Nu pot să cred!”

Există o afirmaţie colosală a lui Isus, care spune: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine”. Întrebarea este dacă vreau să încep să mă supun şi să fac ceea ce am ajuns să mărturisesc despre Dumnezeu în viaţa mea. Atunci voi putea merge mai departe.

Ce sa facem daca nu mai putem     sa credem?

În încheiere, vreau să vă spun în câteva cuvinte:

a. Rugaţi-vă lui Dumnezeu să vă dea lumină!

El este lângă voi. Spuneţi: „Doamne, ajută-mă să am credinţă. Fă-mă să văd lumina!” El ascultă aceste rugăciuni!

b. Bazaţi-vă pe prezenţa lui Dumnezeu!

Isus este prezent! Căutaţi un loc liniştit şi spuneţi-I: „Doamne Isuse, vreau să-ţi dau viaţa mea”. Aşa am făcut şi eu atunci când în necredinţa mea am început să mă tem de Dumnezeu şi când am auzit de Isus.

c. Citiţi Biblia!

Petreceţi în fiecare zi un sfert de oră singuri cu Isus! Citiţi din Biblie şi ascultaţi ce vrea să vă spună Dumnezeu. Citiţi ascultând! Şi apoi împreunaţi-vă palmele şi spuneţi: „Doamne Isuse, am atâtea să-ţi spun. Nu mai pot s-o scot la capăt cu viaţa mea, ajută-mă Tu!”

d. Căutaţi părtăşia altora credincioşi!

Căutaţi părtăşia cu oameni care caută şi ei sincer să fie creştini! Nu rămâneţi singur! Pe calea spre cer nu există călători singuratici. Căutaţi părtăşia cu creştini care au acelaşi drum!

Cind omul nu mai poate sa creada

Psalmi 139:7-8

Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo.

Muntii Ciucas, Romania. Sursa-click foto; Paul Ion (fotograf)

1) Nu se poate trai fara credinta

de Wilhelm Busch

Da, trebuie să vă spun de la-nceput: dacă omul nu poate să creadă, nu ştie de fapt deloc ce să facă cu viaţa lui! În această situaţie, nici eu nu pot să vă dau vreun sfat. Omul necredincios nu poate fi ajutat. Vreau să vă explic, de ce.

Să ne imaginăm, că Dumnezeu ar fi un concept teologic, o idee, sau o forţă a naturii, sau cam aşa ceva. Prieteni, Dumnezeu este Persoană, şi trăieşte cu adevărat, şi împlineşte totul în toate. Şi dacă nu am pace cu Dumnezeu, dacă nu am o relaţie bună cu Dumnezeu, atunci nu trăiesc în planul realităţii. Şi asta este o treabă periculoasă.

Momentul hotărâtor al vieţii mele a fost atunci când – fiind tânăr ofiţer în primul război mondial – am înţeles: Dumnezeu este aici! M-am simţit ca un om care s-a izbit cu maşina de un zid. Înainte afirmasem şi eu: „Cred într-un Dumnezeu” şi alte vorbe goale, dar fără să înţeleg că El este o realitate. Deodată m-am izbit de realitatea lui Dumnezeu.

În Biblie există un psalm emoţionant, care vorbeşte despre faptul că Dumnezeu este atât de real, încât pur şi simplu omul nu poate fugi de El: „Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo”. Cosmonautul american Glenn a spus că acesta ar fi fost pentru el lucrul cel mai cutremurător, când în capsula lui spaţială a devenit deodată conştient: Dumnezeu este şi aici! „Dacă mă voi sui în cer” – sau dacă gonesc prin univers – „Tu eşti acolo!” Dacă m-aş coborî în cea mai adâncă galerie a unei mine – la peste 1000 de metrii adâncime -, aş da peste Dumnezeu! Psalmistul spune: „Dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo”. Cu câtva timp în urmă am zburat cu avionul în California. Soţia mi-a pus în valiză un verset din acest psalm, verset pe care l-am găsit şi l-am citit când am deschis valiza în San Francisco: „Dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi şi dreapta Ta mă va apuca”. Dumnezeu este marea realitate!

Şi pentru că Dumnezeu este marea realitate, omul nu poate să trăiască fără Dumnezeu şi să rămână nepedepsit. Dacă trăiesc, de parcă Dumnezeu nu ar exista – nesocotindu-I poruncile, nesfinţind ziua de duminică, comiţând adulter, minţind, nerespectându-mi părinţii, neonorându-L pe Dumnezeu – atunci trăiesc în afara realităţii. Şi atunci nu pot s-o scot la capăt cu propria mea viaţă! Uitaţi-vă puţin în jurul dumneavoastră: oamenii nu se descurcă cu vieţile lor, nici chiar cei care câştigă mulţi bani. Înăuntrul lui, omul nu are pace, nu are o viaţă personală împlinită, nici viaţa de familie nu merge bine.

„Ce ne facem cu viaţa noastră, dacă nu mai putem să credem?” Atunci nu putem să facem nimic cu viaţa noastră! Şi cu atât mai puţin cu moartea noastră! Peste o sută de ani nu va mai exista nici unul din noi. Atunci vom fi experimentat cu toţii moartea. Dacă cineva va spune:

— După moarte nu mai este nimic. Atunci suntem morţi!

Gândiţi-vă atunci, dacă vreţi să vă credeţi inima sau mai bine Cuvântul lui Dumnezeu. Cum ne vom descurca în clipa morţii, dacă ne vom da deodată seama:

— Nu pot să iau acum nimic cu mine din tot ce-am agonisit!

Poate v-aţi construit o căsuţă, nu eu, dar poate dumneavoastră. Eu mi-am adunat o groază de cărţi. Şi mai ales, din tot ce am iubit, şi dintre oamenii pe care i-am iubit, nu pot să iau nimic şi pe nimeni cu mine. Un singur lucru ia omul cu el în veşnicie: vina lui faţă de Dumnezeu. Imaginaţi-vă: sunteţi pe moarte şi deodată vă daţi seama:

— Trebuie să las tot aici – numai toate nelegiuirile şi păcatele mele, începând din tinereţe, merg acum împreună cu mine înaintea Dumnezeului sfânt şi drept!

Cum vrem să fim achitaţi la judecata lui Dumnezeu – fără credinţa în Cel care-i justifică pe cei nelegiuiţi? Ne vom înfăţişa înaintea Lui!

Domnul Isus, care este atât de milostiv, a spus: „Să nu vă temeţi de cei care ucid trupul”- eu m-aş teme de asemenea oameni; dar Isus spune: După aceea nu mai pot face nimic! – „ci am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă” – şi de parcă ar simţi un fior de gheaţă pe spinare, Isus mai repetă încă o dată – „da, vă spun, de El să vă temeţi!”

În urmă cu mai mulţi ani a trăit în Norvegia un profesor renumit, pe nume Hallesby. Am mai apucat să-l cunosc. Un om minunat. Un adevărat norvegian, distins şi grav. Şi el a ţinut timp de o săptămână meditaţii biblice la radio. Pot să mi-l imaginez aevea cum stă în faţa microfonului când spune: „Se poate prea bine ca în seara aceasta să vă culcaţi liniştit în patul dumneavoastră şi să vă treziţi mâine dimineaţă în iad. Aş vrea să vă avertizez!” Aceste cuvinte au iscat o mare furtună, căci şi norvegienii se încadrează la rubrica „oameni moderni” – şi aceştia joacă un rol fantastic în ziua de azi. Un jurnalist de la cel mai mare ziar din Oslo a scris un articol cu titlul: „Doar nu mai suntem în Evul Mediu!” şi articolul a apărut pe prima pagină. Este inadmisibil ca o instituţie atât de modernă, cum este radioul, să fie folosită pentru a se debita asemenea inepţii! Şi când un ziar mare publică aşa ceva, toate publicaţiile mărunte îi ţin isonul. Şi în toate ziarele s-a repetat ca un ecou: Doar nu mai suntem în Evul Mediu! Cum poate un profesor să vorbească despre iad! Ca urmare, radioul din Oslo l-a rugat pe profesorul Hallesby să clarifice problema. Iar profesorul a păşit din nou în faţa microfonului şi a spus:

— Mi s-a cerut să clarific această problemă; o voi face: se prea poate ca deseară să vă culcaţi liniştit în patul dumneavoastră şi să vă treziţi mâine dimineaţă în iad. Aş vrea să vă avertizez!

Aceasta a fost scânteia care a aprins fitilul. Mai mulţi episcopi din Norvegia au fost întrebaţi:

— Există sau nu există un iad?

Până şi revista „Der Spiegel” a preluat subiectul şi a prezentat un articol despre „Disputa despre iad din Norvegia”.

La mai puţin de un an după această bombă le-am ţinut studenţilor din Oslo o serie de prelegeri şi seara am mai ţinut o serie de prelegeri publice. Totul a început cu o conferinţă de presă. La hotel s-au adunat reprezentanţii tuturor ziarelor. Atunci s-a întâmplat ceva senzaţional, căci m-am trezit la dreapta mea cu jurnalistul care dezlănţuise odinioară scandalul şi în stânga mea cu profesorul Hallesby, ca reprezentant al presei evanghelice. Şi desigur că imediat a început duelul. Jurnalistul s-a răstit la mine:

— Pastore Busch, am o dispută cu profesorul Hallesby. Dumneavoastră sunteţi un om modern. Ce credeţi: există iad?

— Da, i-am răspuns, desigur că există un iad. Desigur!

— Nu pot să înţeleg cum de spuneţi acest lucru, a spus jurnalistul.

— Îmi face plăcere să vă explic, i-am spus eu. Cred că există un iad, pentru că Isus însuşi a afirmat acest lucru. Şi eu cred neapărat în cuvintele lui Isus, pentru că El a ştiut mai mult decât toţi oamenii deştepţi din lume!

Şi Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului”. Şi de aceea vorbim despre credinţă, pentru că Dumnezeu a arătat modul în care omul poate să trăiască fericit şi să moară fericit.

Ce ne facem cu viaţa noastră, dacă nu mai putem să credem? Cum să mă descurc, dacă nu mai pot să cred? Nu vom şti ce să facem cu viaţa noastră!

Permiteţi-mi să vă argumentez şi altfel. Imaginaţi-vă că aveţi un peştişor de aur. Într-o bună zi, vă gândiţi:

— Bietul de tine, trebuie să stai tot timpul în apă rece! Am să te fac să te simţi mai bine!

Scoateţi peştele din apă, îl frecaţi bine cu prosopul şi îl puneţi într-o colivie de aur. Îi daţi cea mai bună mâncare – nu ştiu ce mănâncă peştii -: ouă de furnici sau purici de apă. Deci, îi daţi cei mai frumoşi şi cei mai gustoşi purici de apă şi spuneţi:

— Dragul meu peştişor de aur, ai aşa o cuşcă de aur frumoasă, cei mai minunaţi purici, ce aer curat! Acum o duci bine!

Ce va face peştele de aur? Ne va mulţumi dând din codiţă? Nu, nu o va face, ci va deschide gura după aer şi se va zbate cumplit. Şi dacă ar putea să vorbească, ne-ar spune:

— Nu-mi trebuie colivia ta de aur, nu-mi trebuie puricii tăi, vreau înapoi în mediul meu, vreau în apă!

Şi vedeţi dumneavoastră: mediul nostru este Dumnezeul cel viu, care a creat cerul şi pământul şi care ne-a creat şi pe noi.

„Tot ce-i viaţă izvorăşte din Tine”, aşa începe imnul naţional al Elveţiei. Dumnezeu este mediul nostru! Şi atâta timp, cât nu am pace cu Dumnezeu, pot să-i ofer sufletului meu o colivie de aur – mă înţelegeţi: omul de azi îi dă sufletului său totul: distracţii, călătorii, mâncarea cea mai bună, vinul cel mai bun, totul -, dar sufletul tău se zbate şi spune:

– De fapt, nu vreau nimic din toate astea! Vreau înapoi în mediul meu, vreau pace cu Dumnezeu!

Nu fiţi atât de cruzi cu voi înşivă! Inima noastră strigă în noi, până când găseşte pace în Dumnezeul cel viu! Aşa cum peştele vrea să trăiască în mediul lui, aşa vrea sufletul nostru să se întoarcă la Dumnezeu, care este mediul nostru!

Ce ne facem cu viaţa noastră, dacă nu mai putem să credem? Pot să vă spun numai atât: nu ne vom descurca deloc – nici în viaţă, nici în moarte şi nici în veşnicie! Şi dacă-mi veţi spune:

— Oamenii se descurcă totuşi destul de bine!, va trebui să vă răspund:

— Dar numai după aceea!

Da? Un om ca Goethe, care a fost frumos, bogat, deştept, a fost şi ministru, pe scurt: care a avut totul, i-a spus la sfârşitul vieţii lui Eckermann, că dacă ar aduna toate orele în care a simţit o mulţumire lăuntrică, nu ar rezulta nici măcar trei zile. Atât de lipsit de pace! Nu, nu ne putem descurca cu viaţa noastră, dacă nu avem credinţă!

Asta a fost primul lucru pe care a trebuit să vi-l spun. Şi acum urmează a doua idee:(Va urma Parts 2, 3 & 4)

Pocainta, credinta si botez – Nelu Brie

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Pocainta, credinta si botez – Nelu Brie
Follow my videos on vodpod

A.W.Tozer – Isus, căpetenia credinţei noastre

Trebuie să mărturisim că pretutindeni în jurul nostru există un fel dureros de necredinţă neruşinată. Din cauză că nu au nici o teamă de Dumnezeu, bărbaţii şi femeile din generaţia noastră iau foarte puţin aminte la semnalele de avertizare venite de la Dumnezeu.

Sper să nu aud niciodată vreun creştin lăudându-se chiar şi numai puţin cu lucrurile la care el sau ea a renunţat şi cât de mult l-a costat sau a costat-o răspunsul la chemarea lui Dumnezeu. Orice am fost sau orice abilităţi pe care le-am avut au fost ca nişte nimicuri în comparaţie cu lucrul în care ne-a chemat Dumnezeu în calitate de copii credincioşi ai Săi.

De ce ne este atât de greu în bisericile noastre să fim sinceri în privinţa vieţii noastre şi a condiţiei noastre de păcătoşi înstrăinaţi de Dumnezeu? Noi nu am renunţat la nimic când Dumnezeu, în îndurarea şi dragostea Sa, ne-a chemat la Sine şi în binecuvântările harului, ale iertării şi ale păcii.

Nu doar o dată am fost întrebat la ce am renunţat când m-am convertit şi am devenit un copil credincios al lui Dumnezeu. Eram tânăr şi mi-aduc bine aminte că am renunţat la fabrica de cauciuc fierbinte şi mirositoare. Făceam cauciucuri pentru un salariu pe oră şi am renunţat la aceasta ca să urmez chemarea lui Hristos în slujba şi lucrarea creştină. Ca tânăr, mi-era frică de viaţă şi mi-era frică de moarte am renunţat la acestea. Eram nefericit, ursuz şi neîmplinit am renunţat la acestea. Aveam ambiţii egoiste, pământeşti şi materiale pe care nu le-aş fi putut realiza niciodată şi la acestea am renunţat. Aceasta formează schiţa lucrurilor fără valoare la care am renunţat. Şi am descoperit curând că în Isus Hristos, Dumnezeu îmi dăduse tot ce era valoros.

Credinţa nu se bazează pe făgăduinţe. Credinţa se bazează pe caracter. Credinţa trebuie să se bazeze pe încrederea în Acela care face promisiunile. Da, trebuie să fim preocupaţi cu Persoana şi caracterul lui Dumnezeu, şi nu doar cu făgăduinţele Lui. Prin intermediul promisiunilor, aflăm ce ne-a lăsat Dumnezeu ca moştenire, aflăm ce putem cere ca fiind moştenirea noastră, aflăm cum trebuie să ne rugăm. Dar credinţa în sine trebuie să se bazeze pe caracterul Dumnezeului nostru.

Credinţa în Dumnezeu trebuie manifestată, nu definită. Exact aşa cum Biserica lui Dumnezeu manifestă dragostea creştinească, tot aşa, această manifestare a credinţei evlavioase, umile este idealul lui Dumnezeu pentru Biserica Sa.

Dacă eşti creştin şi te simţi confortabil, „acasă” în Chicago, sau în Toronto, în Iowa sau Alberta sau la orice altă adresă de pe planeta pământului semnele sunt evidente că eşti în necaz spiritual.

Ecuaţia spirituală sună cam aşa: cu cât este mai mare mulţumirea ta cu împrejurările zilnice din această lume, cu atât este mai mare dezertarea ta din rândurile pelerinilor lui Dumnezeu, în drum spre o cetate al cărei arhitect şi ziditor este Dumnezeu Însuşi!

Necredinţa este totdeauna păcătoasă din cauză că implică o stare imorală a inimii.

Cred că majoritatea oamenilor sunt mai mândri de abilitatea lor de a raţiona decât de orice altă capacitate. Dar ei nici măcar nu bănuiesc că nimic altceva din ceea ce au nu este atât de mic precum puterea lor de a raţiona.

Enoh are o mustrare spirituală pentru generaţia lui. El a respins şiretlicurile şi ispitele diavolului. El s-a hotărât în sinea lui: „Eu voi umbla cu Dumnezeu prin credinţă chiar dacă lucrul acesta înseamnă că trebuie să fiu detaşat de generaţia mea. Eşti tu cu adevărat detaşat de generaţia ta pentru că te împotriveşti diavolului şi umbli în plinătatea Duhului Sfânt? Sunt eu? Aceasta este o întrebare foarte personală şi nu îndrăznim să răspundem la ea în numele altcuiva. Generaţia noastră din acest sistem al lumii susţine că nu există nici un diavol personal, nici un duşman al sufletelor noastre. Însă, în tot timpul acesta, Satan este ocupat. El foloseşte o tactică străveche, care are succes în cazul multor oameni. El îi asigură în multe feluri că nu este nici o urgenţă în chestiunile ce ţin de credinţă. „Amână-ţi deciziile până la un moment mai favorabil”, spune Satan. „Nu lua nici o decizie până când situaţia ta nu devine mai uşoară!” Diavolul mizează pe faptul că bărbaţii şi femeile nu vor lua niciodată aminte la avertismentul lui Dumnezeu că „acum este vremea potrivită” (2Corinteni 6:2). „Amână-ţi decizia până când vei simţi că eşti pregătit.” Acesta este sfatul diavolului pentru aceia care sunt pierduţi. Drept rezultat, milioane de oameni au aşteptat. Şi aşteptând, nu au mers niciodată la Dumnezeu în pocăinţă şi credinţă.

Dacă suntem satisfăcuţi să ne conformăm şi să fim nişte victime slabe în mijlocul păcatelor generaţiei noastre, vom muri împreună cu generaţia noastră. Există o alternativă. Dacă ne ridicăm prin credinţă deasupra generaţiei noastre, noi, asemenea lui Enoh, ne vom dovedi a fi o binecuvântare pentru aceia care vor veni!

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari