Musulmanii vad cruce in rosii si refuza sa le consume

1 Corinteni 1:18 Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sînt pe calea pierzării: dar pentru noi, cari sîntem pe calea mîntuirii, este puterea lui Dumnezeu.

Un grup musulman traditional care se autonumeste Asociatia Egipteana Populara Islamica, gaseste ca rosiile devin ofensive credintei lor, daca fiind taiate intr-un anumit fel, scot in evidenta semnul crucii. Ei au mers pana acolo incat au zis ca  mancatul rosiilor este interzis deoarece ele sunt crestine si ca ele dau laude crucii si nu lui Alah! Aceasta grupare au transmis acest mesaj dupa ce o sora musulmana din Palestina le -a spus „ca ea l-a vazut pe profetul lui Alah, Mohamed, intr-o viziune si el plangea avertizind natiunea  sa nu manance  rosii si ca daca nu vei raspandi acest mesaj este din cauza ca diavolul te-a oprit sa o faci”. Dupa ce un numar mare de persoane au comentat negativ la ceea ce acest grup musulman a hotarat, ei pana la urma au schimbat-o putin si au zis ca rosiile se pot manca daca sunt taiate intr-un alt mod care sa nu scoata la iveala semnul crucii dupa taierea lor. Acest raport despre rosiile crestine este intr-un fel de luat in nume de ras, dar in acelasi timp se poate vedea din partea unor grupari islamice ura lor fata de crestinism si care nu -i pot ingadui pe cei ce se numesc crestini. (Sursa Christian Post)

Poezie – Tacere – de Florin Ianovici

Ridicarea crucii – Tissot
Privesc spre cruce, privesc spre lume
Si vad in suflet o genune,
Un gol pustiu, imens adanc
Si nu am lacrimi ca sa plang.

O lume ce viclean ti-e glasul
Spre moarte tu ne indrepti pasul.
O Cruce ! Sfanta si curata.
Opreste ceasul sa mai bata.

Caci fuge timpul de sub noi
Tic-tacul sau ne lasa goi…
Ne-am inrobit cu-a noastra vrere
Si iata viata cum ne piere.

Mi-e ruga catre tine Cruce
Doar raza ta poate sa alunge
Umbrele ceasului ce bate
Si ne-a purtat asa departe…

Iosif Ton – Scopurile mortii Domnului Isus

de la IosifTonMesaje.ro

Într-un șir de articole ne-am uitat cu atenție la Domnul Isus ca la Învățătorul venit de la Dumnezeu și la învățătura pe care ne-a dat-o El. Am văzut că învățătura Lui centrală este cea despre Împărăția lui Dumnezeu în contrast și în conflict cu împărăția Celui rău. Am văzut poruncile Lui prin care El ne arată ce fel de oameni trebuie să fim noi ca să putem trăi încă în viața aceasta în Împărăția lui Dumnezeu. Dacă nu suntem în această Împărăție acum, nu ne putem aștepta să fim în ea dincolo! Am văzut apoi că Domnul Isus ni-L descrie pe Dumnezeu ca pe o Triunitate de Persoane care trăiesc în relații superbe și că noi am fost făcuți cu capacitatea de a-I primi pe toți trei în noi și am fost făcuți pentru a trăi în părtășie cu Ei încă în această viață. Și am văzut că invitația esențială pe care ne-o face Domnul Isus este să venim în unire și părtășie cu aceste trei Persoane din Dumnezeu.

Dar n-am vorbit nimic despre moartea Domnului Isus și despre scopurile morții Lui. Nu am vorbit despre acestea până acum deoarece Domnul Isus nu vorbește despre acestea decât chiar la sfârșitul lucrării Lui. Mai exact, El vorbește prima dată despre moartea Lui la Cezarea lui Filip (Matei 16:13-20; Marcu 8:27-38; și Luca 9:18-27) și după calculele cercetătorilor aceasta a avut loc cu trei luni înainte de arestarea și răstignirea Lui.

De la Cezarea lui Filip, Isus a plecat cu ucenicii spre Ierusalim și în acele trei luni s-a mai referit de câteva ori la faptul că va muri și că va învia a treia zi. Ceea ce ne interesează pe noi acum este să vedem cum Și-a explicat El Însuși propria moarte. Este evident că El se ducea voluntar la moarte. Ar fi putut să nu se ducă la Ierusalim. El Însuși spune că ar fi putut cere 12 legiuni de îngeri care să-L scape din mâinile dușmanilor Săi. Dar n-a făcut nimic din toate acestea. De ce? Înainte de toate, fiindcă știa că această moarte pe cruce era voia Tatălui Său pentru El, era ”paharul” pe care Tatăl Său Îi cerea să-L bea. Cu ce scop?

În Matei 20:28 avem prima explicație pe care o dă Domnul Isus morții Sale care avea să se întâmple curând: ”Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Matei 20:28; Marcu 10:45).

Cuvântul explicativ este ”răscumpărare”, care pe vremea aceea se referea la cumpărarea cuiva din sclavie ca să fie pus în libertate. Domnul Isus a vorbit mult despre ”stăpânitorul lumii acesteia” și El nu i-a contestat această postură. Dreptul lui Satan de a fi stăpân peste oameni i-a fost dat de decizia oamenilor de a-l asculta pe el. Cu alte cuvinte, păcatele oamenilor au devenit certificatul de proprietate al lui Satan asupra oamenilor. Apostolul Ioan scrie că ”Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan 3:8). Pe cruce, Fiul lui Dumnezeu a fost încărcat cu păcatele noastre. Murind încărcat cu ele, El le-a anulat și astfel a anulat dreptul Diavolului de a mai fi stăpân peste omenire. Din punct de vedere juridic, Diavolul nu mai are nici un drept de stăpânire asupra oamenilor. Cei care stau și astăzi sub stăpânirea lui stau acolo ori fiindcă nu știu nimic despre Domnul Isus și despre lucrarea Lui eliberatoare de pe cruce, ori fiindcă aleg ei de bună voie să rămână sub stăpânirea lui.

A doua explicație pe care o dă Domnul Isus morții Lui se găsește în cuvintele pe care le rostește la masa pascală cu ucenicii: ”Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi” (Luca 22:19) și ”acesta este sângele Meu, sângele Legământului celui nou, care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor” (Matei 26:28).

Domnul Isus vorbește aici în termenii jertfei de ispășire pe care a instituit-o Dumnezeu prin Legea dată prin Moise: Dumnezeu, în dreptatea Lui, nu putea să declare pe cei vinovați drept nevinovați (Exod 34:7), fiindcă atunci ar fi devenit El vinovat. Dar El, ca Judecător, avea dreptul să accepte un înlocuitor, o altă viață în locul vieții omului. Noi știm însă că animalul jertfei de ispășire era doar o profeție despre actul prin care Dumnezeu Îl va da pe Însuși Fiul Său ca înlocuitor pentru noi pentru ca astfel să satisfacă Justiția Lui.

Să formulăm lucrurile mai succint. Păcatele omenirii au două efecte cosmice, care sunt în afara noastră:

  1. Ne duc sub stăpânirea celui rău, și
  2. Ne pun în conflict cu Justiția lui Dumnezeu.

Acestea sunt probleme atât de mari și de grave încât omul, în nici un caz și sub nici o formă, nu poate să le rezolve. Pentru rezolvarea acestor două probleme I-a cerut Dumnezeu Fiului Său să accepte crucea, să accepte moartea în locul nostru.

Moartea Fiului lui Dumnezeu pe cruce în locul nostru este manifestarea supremă a bunătății și a iubirii lui Dumnezeu. Domnul Isus Însuși a formulat lucrul acesta în discuția cu Nicodim: ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:16).

Am văzut că în Exod 34:6-7, acolo unde Dumnezeu Se descrie ca ”bunătate și credincioșie”, El spune despre Sine: ”Eu port fărădelegea, răzvrătirea și păcatul”. Această afirmație a lui Dumnezeu este dezvoltată pe larg în Isaia 53, unde ”Brațul Domnului” – extensia către noi a lui Dumnezeu – poartă păcatele omenirii. Domnul Isus aplică acest text la Sine și așa fac și apostolii Lui.

Ceea ce a făcut Dumnezeu prin Fiul Său pe crucea de la Calvar este o lucrare completă, în sensul că nu mai este nevoie ca omul să-i adauge ceva. Omul trebuie doar să afle aceste lucruri și să le creadă și în felul acesta să și le însușească.

Scopurile morții Domnului Isus pot fi explicate și prin alte imagini sau cuvinte. Cartea în care puteți găsi toate interpretările sau explicațiile morții Domnului Isus date de-a lungul secolelor este ”Crucea lui Cristos” de John Stott. Ceea ce este demn de remarcat în această carte este că autorul arată că fiecare dintre aceste interpretări conține în ea o măsură de adevăr. Moartea Domnului Isus are atâtea fațete încât, dacă vrem să o înțelegem pe deplin, trebuie să punem laolaltă toate interpretările care i-au fost date și abia atunci putem avea imaginea ei totală.

Prin urmare, problema nu este în modul în care înțelegem scopurile multiple ale crucii Domnului Isus. În fond, toate cultele creștine cred că Fiul lui Dumnezeu a murit ca să rezolve problema creată de păcatele noastre.

Problema este unde plasăm crucea Domnului Isus în schema generală a gândirii și a trăirii creștine. Să ne întoarcem deci la schema generală a lumii și a vieții așa cum ne-o dă Domnul Isus în întreaga Lui învățătură.

Domnul Isus ne înfățișează două împărății în conflict: împărăția lui Satan și Împărăția lui Dumnezeu. El ni-l descrie pe Satan ca pe tatăl minciunii și ca pe un ucigaș, al cărui scop este distrugerea ființei umane. Apoi El ni-L descrie pe Dumnezeu în trei Persoane minunate care trăiesc în relații superbe și care ne vor între Ei și ne vor transformați după chipul Lor și trăind toată eternitatea în armonia relațiilor Lor divine.

Crucea Domnului Isus vine plasată între cele două împărăția ca poarta de trecere dintr-una în cealaltă!

Botezul este scufundarea în moartea Lui Cristos (Romani 6:3). Prin botez arătăm că am murit față de vechiul stăpân, Satan, arătăm să am fost îngropați împreună cu Cristos și am fost înviați împreună cu Cristos la o viață nouă, trăită împreună cu Cristos (Romani 6:4-11).

Domnul Isus ne cheamă să ieșim de sub stăpânirea lui Satan și, trecând prin moartea Lui pe cruce, să intrăm în părtășia cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt. Exact acest lucru i l-a spus Domnul Isus lui Pavel când i-a spus că îl va trimite la evrei și la neamuri ”ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, de sub puterea Satanei la Dumnezeu, și să primească prin credința în mine iertarea de păcate și moștenirea împreună cu cei sfințiți” (Faptele ap. 26:18).

Ceea ce vreau să subliniem este că Domnul Isus nu ne cheamă la crucea lui de la Golgota. Acolo a avut numai El de lucru și a rezolvat tot ce trebuia rezolvat. El ne cheamă să ieșim de sub stăpânirea lui Satan, ne cheamă să intrăm în școala Lui, unde să învățăm cum se trăiește în noua Împărăție, și ne cheamă la părtășia cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt.

Să formulăm lucrurile altfel. La crucea Domnului Isus am căpătat eliberare din robia lui Satan, împăcare cu Dumnezeu și iertare de păcate. În școala Domnului Isus învățăm transformarea după chipul lui Cristos și al lui Dumnezeu. În părtășia cu Persoanele din Triunitate trăim de pe acum în ceea ce se numește viața veșnică.

Problema este că mulți ar vrea numai crucea, dar nu și școala, adică ar vrea numai iertarea de păcate (ca să meargă în cer când vor muri), dar nu și transformarea și părtășia cu Dumnezeu în viața de acum.

Crucea este poarta de trecere de sub Satan sub Domnia lui Dumnezeu.

Pentru viața noastră spirituală, să adăugăm la funcția crucii ca poartă de trecere și o altă funcție a crucii pe care ne-o arată apostolul Pavel: ”În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume” (Galateni 6:14).

După ce prin cruce am scăpat din robia lui Satan și am ieșit din lumea înrobită lui și când lumea mă cheamă înapoi, iar eu îmi întorc privirile spre această lume, în fața mea se ridică crucea Domnului Isus, prin care am scăpat de acolo. Crucea Domnului Isus îmi spune: Tu ai murit față de lume (ai fost răstignit împreună cu Cristos); eliberarea ta din robie L-a costat enorm de mult pe Fiul lui Dumnezeu; nu-L mai răstigni încă o dată!

În felul acesta, crucea Domnului Isus – bine înțeleasă – trebuie să fie pentru mine bariera de foc, care să mă țină despărțit de lume și în dulcea îmbrățișare a dragostei lui Dumnezeu!

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari