Botez la Biserica Sfanta Treime din Londra. Cu Vladimir Pustan

Photo Agnus Dei

Photo Agnus Dei

13 decembrie 2015

VIDEO by crisvision

Anunțuri

Petru Lascau – Turneu de lansare a cartii „Betel” cu Vladimir Pustan la Biserica Speranta Oradea 2 octombrie 2013

Click sa vezi predica Pastorului Vladimir Pustan din aceeasi seara aici:

Petru Lascau – Turneu de lansare a cartii „Betel” la Biserica Speranta Oradea

Petru Lascau 2013Sunt bucuros sa fiu acasa, la Oradea, cu toate ca eu sunt nascut in judetul Arad, dar stiti bine ca orice barbat serios e din satul lui nevasta-sa. Asa ca m-am facut Bihorean.  Asa de mult am iubit orasul acesta si m-am integrat in acest oras, incat ori de cate ori vin in Romania, vin la Oradea. Ma duc si pe la parinti, pe acasa, asa, cateva ore sa-i vad, dar, vin si stau in orasul unde s-au intamplat, as putea spune, cele mai importante lucruri din viata mea.

Unul dintre aceste lucruri foarte importante a fost construirea bisericii Betel. Poate ca generatia noastra, cei care am participat la construirea acelei biserici este pe cale de disparitie. As vrea sa ne aducem aminte, cei care avem nevoie sa stim aceste adevaruri ca cei care au fost inaintea noastra, n-au fost numai niste informatori ai securitatii, numai niste colaboratori ai regimului comunist. Ci au fost si oameni extraordinari. Si in Bihor, in Oradea a fost o comunitate de crednciosi penticostali absolut extraordinari, nemaipomeniti, care in ciuda comunismului si a regimului Ceausescu au construit o biserica fara autorizatie. Vreau sa va spun cateva lucruri, pentru ca sunt dator fata de propria mea constiinta, si cu cei cu care am muncit pe vremea aceea si am jertfit, sa spun aceste lucruri.

Timp de 20 de ani, biserica aceea a cerut autorizatie. In fiecare an au cerut autoritatilor judetului Bihor aprobare sa construiasca o biserica.  Au fost refuzati de fiecare data. Ne-am dat seama ca singura modalitate de a construi o biserica in epoca aceea era sa-i pacalim pe cei de sus. De fapt, ne-au sugerat-o ei: Sa cerem o autorizatie de a acoperi curtea cu sticla sa nu ne ploaie. Si apoi sa facem ce vrem ca ei o sa ne amendeze pe treaba asta. Si asa ca, pe raspunderea noastra construiam o biserica, ei pe partea cealalta aparau sistemul si lucrurile o sa fie bine. Ar fi fost okay, daca noi nu am fii facut o biserica peste asteptarile lor. Pana la construirea salii de sport din Oradea, Biserica cu numarul 1, cum ii spunea atunci Bisericii Betel, biserica a fost cea mai mare cladire publica din oras. Cand comunistii si-au dat seama ca noi am construit ceva, dincolo de imaginatia lor au intervenit in mod brutal.

In primul rand ne-au dat amenzi cate 9000 lei, pe vremea aceea, pe zi. Eu, ca inginer constructor aveam un salar de 2500 pe luna si primeam amenda 3000 lei in fiecare zi, pastorul bisericii, eu constructorul si responsabilul bisericii. 9000 lei pe zi. Decizia noastra atunci a fost sa platim in fiecare zi amenzile si sa construim mai departe. Am platit 10 zile. S-au adunat 90,000 lei. O Dacia era pe vremea aceea vreo 70,000 lei, noua nouta. Cand si-au dat seama ca noi suntem hotarati sa construim cu pretul de 9000 lei pe zi, ne-au dat in tribunal urmatoarea zi. Si au urmat procese, procese pe care le-am pierdut de fiecare data la tribunalul orasenesc, la tribunalul judetean. Fiecare decizie a fost demolarea bisericii si reducerea ei la forma initiala. (Photo lascaupetru.wordpress.com)

cartea betel petru lascauVreau sa va spun ca in perioada aceea, fratii de la biserica nr. 1 au dat dovada de un eroism extraordinar. Am hotarat sa avem biserica in fiecare zi. In fiecare zi am facut evanghelizare. Imaginati-va o sala fara geamuri, fara banci, nu aveam unde sa stam. Stateam pur si simplu pe niste improvizatii de bile de brad, de scanduri, din tot ce s-a putut am facut scaune la biserica si oamenii veneau sa asculte evanghelia in fiecare seara pentru ca ziceau, „Daca facem evanghelizare, ceea ce ne-a trimis Domnul sa facem si vom fii si aici, atunci cand vor venit echipele de demolare. Ei bine, n-au venit echipele de demolare, dar s-au intors la Dumnezeu sute de oameni in perioada aceea. Am un respect deosebit pentru o serie de frati pastori din timpul acela, care au venit sa predice evanghelia la noi. Majoritatea ne-au ocolit, mai ales conducerea cultului de pe vremea aceea, pur si simplu nu voiau sa stie ca existam. Nu voiau sa intre in curtea bisericii.

Ultimul lucru care am hotarat sa-l facem atunci a fost sa ma duc la Ceausescu, sa ma duc la Bucuresti, sa incercam o rezolvare a situatei in care noi ne gaseam. In cartea mea este un memoriu semnat de cateva sute de frati din Oradea. Vreau sa va imaginati. In perioada aceea, cand iti puneai semnatura pe un asemenea memoriu adresat presedintelui statului, iti asumai un risc extraordinar de mare. Puteai sa fii dat afara din servici. Oamenii acestia au semnat. Cu semnaturile lor m-am dus la Bucuresti. N-am reusit sa ajung la presedintele statului pentru ca eram prea mic pentru un om asa mare. Dar, am ales sa il caut pe un membru al comitetului central, pe nume Turcus. Era din Bihor. Am zis, „Ma duc la un bihorean, eu bihoreanul, nu, prin nevasta-mea? Ma duc la tovarasul Turcus”. Si asta m-a primit, spre surprinderea mea, dupa niste peripetii teribile. Prima data mi-a spus ca imi trebuie trimitere de la departamentul cultelor. M-am dus la departamentul cultelor, care mi-a cerut trimitere de la cult.

M-am dus la cult. Am zis ca incep cu aia mai mici, la biroul secretarului cultului pe vremea aceea, Trandafir Sandru, care mi-a spus, „Du-te domnule la ala mare…” M-am dus la ala mare, la fr. Bochean si el zice, „Du-te la celalalt, ca el e carturarul aici”. M-am dus la carturar si cand i-am spus ca am venit la el pentru ca e carturar, zice, „Du-te la Fariseu”. „Ce ma fac fara trimitere?” M-am trezit fara trimitere. M-am dus inapoi, fara trimitere, la comitetul central. Eram atat de naiv pe vremea aceea in credinta mea, ca nu am vazut ca eu eram urmarit pas cu pas unde mergeam si ce faceam. Cand am intrat in anticamera biroului tovarasului Turcus, asta a iesit din birou si zice, „Vai, nepoate, de cand nu te-am mai vazut”. Mi-a tras un pupic, m-a imbratisat, a zis, „Hai sa bem o bere”.  Si cu „unchiu” am iesit la bere. Am iesit pana in fata cladirii comitetului central, in parcul acela din jurul salei palatului si a zis, „Spune, ma, ca aici nu sunt microfoane”.

Dintr-o data nu am mai fost ruda cu el. Si am inceput sa-i spun, „Tovaras, uite ce se intampla. Am construit o biserica. Am fost amendati. Suntem in tribunal, vor sa dea o lege. Suntem aproape 3,000 de oameni. Noi nu vrem sa ajungem la Europa Libera, la senatul american, vrem sa rezolvati dumneavoastra.” S-a oprit dintr-o data, si-a pus mainile in solduri si a zis, „Mai, tu esti pocait?” „Sigur ca da,” am zis. A zis, „Bai, baiatule, ba, numai Dumnezeu va poate ajuta.” Va marturisesc, ca daca odata in viata mea mi-a fost rusine ca sunt pocait, atunci mi-a fost.” Trebuie sa ma duc eu sa-mi spuna asta comitetul central? Ca Dumnezeu ma poate ajuta? Ce fel de pocait sunt eu, domnule? L-am surprins. Acuma, m-am dus si eu si l-am pupat pe el si i-am multumit in numele Domnului pentru revelatia asta. Dumnezeu mi-a vorbit prin comitetul central si am venit acasa stiind ce am de facut. S-a meritat sa ma duc sa-mi spuna comitetul central ca Dumnezeu ne poate apara. Doamne, credinta noastra cum functioneaza.

Am decis atunci sa nu mai facem nimic si am rostit probabil una dintre cele mai impertinente rugaciuni din viata mea. Am zis, „Doamne, noi am facut o biserica. Daca ti-o trebuie, pazeste-o. Acum e randul Tau. Daca vrei sa se rada astia de noi si sa-si bata joc de noi, fa-o. Dar, noi iti promitem ca o sa vestim evanghelia aici pe mormanul  ala de caramizi, daca vrei sa o demolezi. Dar, noi nu plecam de aici”. Stiti ce s-a intamplat? Nu s-a intamplat nimic. Nu a mai venit nici o amenda, nu ne-a mai vizitat nimeni. S-a lasat o liniste din aceea totala, de luni de zile. Am continuat cu evanghelizarile.

Trebuia sa facem un botez. Aveam aproape 150 de candidati de botez, oameni care s-au pocait in perioada aceea. N-aveam unde sa-i botezam si am hotarat noaptea sa facem bazinul de botez. Lucram noaptea, am terminat bazinul de botez si nu a venit nimeni sa ne deranjeze. Pe urma am prins curaj si am terminat toata biserica. Si nu a mai venit nimeni sa ne amendeze de loc. Pentru ca atunci cand Dumnezeu lucreaza, uneori nu se intampla nimic. Dumnezeu te pazeste. Daca biserica aia este inca acolo, pe care n-au putut-o demola comunistii este pentru ca Dumnezeu a fost mare si puternic. M-am simtit obligat sa spun lucrurile astea, sa le scriu. Va marturisesc ca am luat decizia asta cu foarte mare greutate.

Am fost odata cu cineva, care povestea cum a construit el biserica si mi-a fost asa de jena de modul in care s-a laudat ca am hotarat sa nu spun la nimeni ce s-a intamplat cu noi, pentru ca nu am vrea niciodata ca cineva sa creada ca am fost niste eroi. N-am fost. Am fost erou prin naivitate. Ca, daca as fii stiut ce se intampla nu cred ca as fii facut ce am facut. Si n-am vrut ca meritele acestea sa mi le asum vreodata si va mai spun altceva. Nici in bisericile pe care le-am pastorit nu am spus asta niciodata. Vine timpul cand trebuie sa scrii carti de amintiri, istoricul. Am simtit aceasta nevoie sa ma vindec pe mine insumi. „Fiecare dintre noi,” spunea cineva, „suntem cumulul povestilor vietii noastre, a istoriilor noastre. Asta suntem. Toate amintirile care s-au adunat creeaza povestea vietii noastre. Daca mergeti la spital si vizitati un bolnav, veti vedea ca omul acela vrea sa povesteasca. La inceput, cum s-a imbolnavit, cum sufera, boala, dar pe urma trece la povestea vietii sale, pentru ca fiecare dintre noi avem o nevoie extraordinara de a spune aceasta poveste. Spunand povestea vietii noastre ne vindecam pe noi insine.

Sunt peste 20 de ani de la revolutie. Ori de cate ori vin in Romania retraiesc sentimentele acelea de groaza, de spaima, de nesiguranta, pe care le-am trait atunci. Nu m-am vindecat nici acum. Unul dintre motivele pentru care m-am decis sa nu ma mut in Romania niciodata definitiv, chiar la pensie, este pentru ca nu mai suport sentimentele acelea. Ma simt in nesiguranta si acum. Ce s-a intamplat cu noi in perioada aceea, am considerat multa vreme, cel mai important lucru care s-a intamplat in istoria mea, in viata mea de credincios. Nu stiu daca e adevarat sau nu, dar nu L-am cunoscut pe Dumnezeu intr-un mod atat de personal, implicat atat de evident in ceea ce faceam noi, ca in aceasta perioada de construire a bisericii Nr. 1 din Oradea. De aceea m-am simtit obligat sa pun aceste lucruri in scris.

Lucruri Neobisnuite

Introducerea a fost lunga, dar as vrea sa impartasesc cu dumneavoastra cateva randuri dintr-un text din Biblie, foarte cunoscut de noi toti, din Evanghelia dupa Luca 5:17-26

Într’una din zile, Isus învăţa pe noroade. Nişte Farisei şi învăţători ai Legii, cari veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece. 18 Şi iată că nişte oameni purtau într’un pat pe un slăbănog, şi căutau să -l ducă înlăuntru, ca să -l pună înaintea Lui. 19 Fiindcă n’aveau pe unde să -l ducă înlăuntru, din pricina norodului, s’au suit pe acoperişul casei, şi l-au coborît cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus. 20 Cînd le -a văzut credinţa, Isus a zis: ,,Omule, păcatele îţi sînt iertate!„ 21 Cărturarii şi Fariseii au început să cîrtească, şi să zică în ei înşişi: ,,Cine este acesta, de rosteşte hule? Cine poate să ierte păcatele decît singur Dumnezeu?„ 22 Isus, care le -a cunoscut gîndurile, a luat cuvîntul şi le -a zis: ,,Pentruce cîrtiţi în inimile voastre? 23 Ce este mai lesne: a zice: ,Păcatele îţi sînt iertate`, sau a zice: ,Scoală-te, şi umblă?` 24 Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pămînt să ierte păcatele: -,Ţie îţi poruncesc`, a zis El slăbănogului, ,scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă„ 25 Şi numaidecît, slăbănogul s’a sculat, în faţa lor, a ridicat patul pe care zăcea şi s’a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu. 26 Toţi au rămas uimiţi, şi slăveau pe Dumnezeu; plini de frică, ziceau: ,,Azi am văzut lucruri nemaipomenite.„

Nu putem fii niste incalzitori de banci. Nu asta este chemarea noastra. De aceea am ales textul din acesta seara. Sa discutam 4 lucruri extrem de importante.

  1. Primul gand este „Fa ceva radical in viata ta”. Evadeaza din traditional. Iesi din obisnuit. Sparge din acoperis. Sparge capacul acela a limitarii in care te gasesti. Elimina obstacolele. Religiile noastre sunt asa de ancorate in obisnuit, in traditie, in ritual, in morisca asta care se invarte de fiecare data. Puneti-va si faceti ceva radical, ceva ce n-ati mai facut. Daca ceva nu functioneaza, fa ceva altceva. Fa ceva radical, sparge limitarea aia pe care ti-ai impus-o singur. (min 18-32)
  2. Confrunta neprevazutul. In lucrarea lui Dumnezeu exista foarte mult neprevazut. Atunci cand nu exista sanse sa ajungi la Domnul Isus (Luca 5), cand multimea sta impotriva, lucrul asta nu se potriveste cu calculul tau de acasa. Cand vrei sa faci ceva pentru Dumnezeu, nu totul este usor, facil. Si atunci, ai nevoie sa stii ce sa faci, cand te lovesti de neprevazut. Lucrarea cu neprevazutul ii face pe oameni ca sa abandoneze. Dar acesti 4 nu, ei au o solutie: Daca nu merge pe usa, intra pe tavan. (min 32-34)
  3. Lasa loc lui Dumnezeu, lasa loc miracolului. Credinta acestor oameni, radicalismul lor, actiunile lor ciudate, faptul ca depasesc toate obstacolele nu sunt suficiente. Ca sa ai rezultate, trebuie interventia lui Hristos. (min 34-36)
  4. Pastreaza o permanenta aducere aminte a lucrarilor lui Dumnezeu din viata ta. Nu uita niciodata binefacerile Domnului. Nu uita nici una din minunile Lui, tine-le minte. Omul acesta vindecat si-a luat rogojina sub brat si a plecat cu ea acasa sa isi aminteasca de unde l-a scos Dumnezeu. (min 36-49)

VIDEO by Fiti Oameni (Transcrierea din primele 18 minute- raman inca 41 de min din predica)

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari