Viorel Iuga – De Craciun nu trebuie sa sarbatorim nasterea biologica, ci pe El venit in lume

viorel-iuga

TEXT Matei 1:18

Naşterea lui Isus Hristos
18 Iar naşterea* lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.**
19 Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine* înaintea lumii, de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns.
20 Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit* în ea este de la Duhul Sfânt.
21 Ea va naşte* un Fiu şi-i vei pune numele Isus, pentru că El** va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.”
22 Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice:
23 „Iată*, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu şi-i vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.
24 Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa.
25 Dar n-a cunoscut-o până ce ea a născut un fiu*. Şi el i-a pus numele Isus.

Nasterea Domnului Isus Hristos trebuie sa ne fie foarte clara in minte. Nasterea Domnului Isus Hristos trebuie recunoscuta, trebuie sa invatam cat de important este faptul ca la vremea potrivita, Domnul Isus Hristos a venit in lume. Lucrula cesta trebuie marturisit. A fost marturisit si continua sa fie marturisit de noi cei mantuiti. Numai ca in sarbatoare, noi nu serbam nasterea Domnului, ci Il serbam pe Cel care s-a nascut. Exact, cum vreti, ne putem gandi la suferinta si la inviere, ca noi nu serbam in mod deosebit suferintele Lui, evenimentul in sine, ci NOI IL SERBAM pe EL, Cel care a suferit si a inviat. Asa ca as vrea sa va amintesc, nu asa de mult despre sarbatoare, pentru ca eu cred ca foarte multe dintre detaliile sarbatorii le stim. As vrea ca privirea noastra sa se atinteasca in El, Cel care este sarbatorit.

Si as incepe sa va reamintesc despre Domnul Isus Hristos a existat inainte de Beteleem, inainte de staul. Vedeti, cand Ioan vorbeste despre Domnul Isus Hristos si cand incepe sa-L prezinte pe El, cel venit in omenire, nu incepe nici cu ieslea, nici cu Betleemul, nici macar cu profetii. Ci, incepe cu vesnicia. Si spune: „La inceput, era..” si „El, Cuvantul care era de la inceput, era Dumnezeu. Si Ioan va face precizarea, va insista asupra acestui aspect, ca El, Dumnezeu, este Cel care s-a intrupat. Este foarte important, cand ne gandim la Domnul Isus Hristos, sa nu-i limitam viata la anii lui pamantesti. Vom pricepe mai mult cat de mare a fost sacrificiul Lui si cat de mare a fost si este iubirea Lui, cand vom intelege ca Cel nascut prin maria, Cel nascut in staul, in Betleem, a fost, ramane, este Dumnezeu. Sa stiti ca asupra acestui aspect insista foarte mult apostolul atunci cand scrie fratilor sai evrei. In Epistola catre Evrei, capitolul 1 spune:

După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, ă ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, – Evrei 1:1

..so apoi, ascultati ce spune el despre Fiul, versetul 5 – 5 Căci căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul* Meu, astăzi Te-am născut”? Și iarăşi: „Eu** Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu”? si ascultati apoi versetul 8 –  8 pe când Fiului I-a zis: „Scaunul* Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate9 Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea, de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a* uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi.” „de aceea, Dumnezeule,” se refera la Domnul Isus. 10 Şi iarăşi: „La* început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.  11 Ele* vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; 12 le vei face sul ca pe o manta şi vor fi schimbate, dar Tu eşti acelaşi şi anii Tăi nu se vor sfârşi.”  De ce? Pentru ca Tu esti Dumnezeu. 

Isus Hristos despre care ne amintim si Isus Hristos pe care Il sarbatorim, si inaintea caruia ne inchinam, este Dumnezeu din vesnicii in vesnicii. Slavit sa fie El. De aceea. cand Matei vorbeste  despre nasterea Lui, cand Luca vorbeste despre nasterea Lui, ne atrage atentia  ca Fiul s-a nascut prin Duhul Sfant. Si aceasta ne vorbeste inca odata despre divinitatea Lui. Dumnezeu s-a coborat la noi. Si aceasta vorbeste despre valoarea noastra, despre iubirea Lui pentru noi.

Apoi, cand vorbim despre Isus pe care-L sarbatorim, trebuie sa retinem ca Isus, Dumnezeu din vesnicii, a devenit si om. Dar, El a ramas Dumnezeu. Ca nu putem pricepe noi felul in care Dumnezeu poate lua chip de om, ca nu pricepem noi cum S-a facut asemenea fratilor Sai in toate lucrurile si a ramas totusi fara pacat. Ca nu pricepem noi ca Dumnezeu a hotarat sa se auto-limiteze, chiar n-are nimic de-a face cu esenta caracterului divin. Cat de mult pricepem sau nu adevarurile Dumnezeiesti, tine de limitarea noastra. Intelegem sau nu, Dumnezeu ramane Dumnezeu si de aceea, au incercat parintii bisericesti sa le puna cumva neamestecat si neimpartit. Dar, sa incerce sa lase realitatea aceasta a Scripturilor, ca Cel care s-a nascut in Betleem ramane Dumnezeusi in acelasi timp este si om. Aceasta inseamna ca a simtit durerile ca si noi, ca a simtit frigul si caldura ca si noi. Ca i-a fost foame si a simtit foamea cum ne-a fost si noua foame. Ca ranile care I-au fost facute, n-au fost un simbol. Ca El nu a trait o durere imaginara. Ca atunci cand a fost batjocorit, hulit, scuipat, Fiul a simtit toate aceste lucruri exact cum le simte fiecare persoana.

Stiti ce ma gandeam in dimineata aceasta? Ce mare valoare poate avea omul si cat de inaltator este statutul de om? Ca Fiul lui Dumnezeu n-a avut nici o problema sa devina si om. Si daca nici grajdul, nici ieslea n-au afectat cu nimic Dumnezeirea Lui, nici statutul de om nu a afectat cu nimic divinitatea Fiului. Stiti ce inseamna aceasta? Ca n-avem nici o scuza. Ca n-avem dreptul sa spunem: „O, noi suntem oameni. Noi suntem intr-un trup pamantesc, supus greselilor.” Asa a fost si Isus, intr-un trup ca al nostru. Repet, pentru ca foarte mult se insista pe aceasta, tot in Epistola catre Evrei –

Dar pe Acela care a fost făcut pentrupuţină vreme mai prejos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi. 10 Se cuvenea, în adevăr*, ca Acela pentru** care şi prin care sunt toate şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii†† lor. 11 Căci Cel* ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt** dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi”Evrei 2:9-11 versetul 14 – 14 Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi* El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca**, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe Diavolul, Versetul 17-18 – 17 Prin urmare, a trebuit să Se asemene* fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ceea ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos** şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. 18 Şi* prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.

Dumnezeu din vesnicii, la implinirea vremii, ramane Dumnezeu. Si cei 33 1/2 ani ai Domnului Isus Hristos pe pamant, vor fii Dumnezeire adevarata. Si om adevarat, dovada ca statutul de om nu este cel mai umilitor de pe fata pamantului, pentru ca suntem coroana creatiunii lui Dumnezeu, dovada ca omul si Dumnezeu se pot impaca. De aceea, la inceput Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul si asemanarea Lui. Dovada ca sunt oameni care atunci cand Il au pe Duhul lui Dumnezeu in viata lor, pot trai o viata frumoasa si sfanta. Isus Hristos pe care-L sarbatorim, ne amintim despre nasterea Lui, dar Il sarbatorim pe Hristos. Isus, pe care-L sarbatorim a existat inainte de Beteleem. El a devenit in intrupare si om. Si El a fost si ramane Salvatorul nostru. „Ii vei pune numele Isus,” spune ingerul cu o motivatie, pentru ca El, Isus, va mantui, va salva pe poporul Lui de pacatele Sale.

Aici am o intrebare practica, in sarbatoare, presupunand ca stim ce-a facut Domnul Isus Hristos ca sa ne poata salva si presupunand ca stim ce trebuie sa facem noi ca sa fim salvati, cum sa beneficiem de jertfa aceea, adusa de Fiul. Te intreb in aceasta zi de sarbatoare, Fiul ti-a iertat pacatele? Pentru ca daca Fiul nu ti-a iertat pacatele, inseamna ca nimeni nu ti le-a iertat niciodata. Nu exista om care sa-ti poata ierta pacatele. Nu exista biserica  care iti poate ierta pacatele. Nu exista sistem omenesc care sa-ti poata ierta pacatele. Iertarea o da Dumnezeu, Tatal. Si Dumnezeu, Tatal, care este bun, este si drept. Si iertarea o da Dumnezeu doar in meritele Domnului Isus Hristos. Cui? Celor care cred in Fiul, Il primesc pe Fiul, Il cinstesc pe Fiul si se unesc cu Fiul in moartea si in invierea Lui. Daca pacatele nu ne sunt iertate, Craciunul este o sarbatoare. Poate fi si o sarbatoare frumoasa. Dar in nici un caz, benefica.

Isus Hristos a venit in omenire. Si am repetat si voi repeta  mereu lucrul acesta, nu in primul rand pentru lucrurile care ne plac noua. Si daca Domnul Isus Hristos a facut multe lucruri pe pamant, va spuneam mereu si o sa va aduc aminte , cele mai multe le putea face din cer. Singurul lucru care nu l-a putut face din glorie, a fost sa plateasca pretul iertarii noastre. De aceea, este singurul calificat inaintea lui Dumnezeu, sa ne salveze. (Din primele 16 minute, mai sunt aprox 17 minute din predica)

Reclame

DE CRĂCIUN, SĂ-NVINGEŢI FRIGUL! Nicolae.GEANTĂ

Când e iarnă fetiţa mea cea mică îmbracă un cojocel de blană. Blana (unui miel nevinovat), îi ţine cald în nopţile geroase. Ca să învelească o copilă, mielul a trebuit să renunţe la propia-i „haină”.

Domnişorica însă, nu poate (încă) aprecia această jertfă. Asemeni mielului ce azi e un cojoc, Domnul Isus a venit pe pământ, S-a dezbrăcat de straiele Sale divine şi a îmbracat oamenii zdrenţuiţi. A venit la ai Săi, dar ei nu i-au gasit niciun loc de cazare. Pentru că-n ziua când s-a apropiat de telurici, comercianţii Betleemului moţăiau la focul afacerilor, Irod se-ncinsese de ură iar hangiul sorbea lângă sobă un ceai fierbinte al indiferenţei. Şi s-a născut… afară, în iesle şi-n frig. ”Noi, nu l-am fi tratat aşa!”, zumzăie viesparul contemporan. Serios?

Suntem la sărbătoarea Nativităţii, în anul 2010. Afară a nins, e vânt, e gheaţă pe uliţe, în oraşe, sunt ţurţuri la streaşini, e climă laponică în România. Ne-ngheaţă mâinile-n mănuşi şi faţa sub fulare groase, iar chiciura se aşează în straturi sub nas şi pe sprâncene. Dârdâim, tremurăm, clănţănim ori strângem din dinţi. Tragem de noi, de bocancii noştrii grei, înc-un pas, mai departe, încercând să facem pârtii prin omătul pufos. Şi prin iarnă.

De 2000 de ani S-a coborât Hristos Domnul pe pământ, dar omenirea trăieşte tot în iarna rece a vieţii. Avem şi azi propriii noştrii oameni în iarnă. Contemporani care pentru un aspect exterior mai puţin plăcut sau pentru un venit insuficient, rătăcesc încoace şi încolo, ca „porcii spinoşi la un picnic, nedoriţi şi neatinşi”, scria Max Lucado. Vizitaţi liceele ţării şi veţi vedea adolescenţi ce simt în ceafă vântul rece al respingerii. Sunt cei ce stau singuri în week-end acasă pentru că au ochelari cu dioptrii mari, pentru că au coşuri pe faţă, părul uns sau găuri în pantofi. Treceţi printre vilele din periurbanul marilor oraşe şi vedeţi garduri imense în spatele cărora nu e decât pustiul cofrat între betonul îngheţat şi ledurile din copacii fără frunze. Nu zgomote, nu strigăte, nu sănii, nu copii. Şi nicidecum prieteni. Cu toată încălzirea lor centrală, vilele şi locatarii lor ascund lapoviţa relaţiilor. Gândiţi-vă la părinţii ce stau cu nasul lipit de geamul cu flori de gheaţă, lungindu-şi ochii în aşteptarea pruncilor făcuţi mari şi plecaţi de ani buni la facultate, la bolnavii (chiar dintre creştinii evanghelici) ce stau sub păturile subţiri ale unui pat de spital, cu inima-ngheţată, neîmbărbătată. Ori la paraplegici, la bolnavii de SIDA, la chiriaşii gurilor de metrou, la malformaţi, la marginalizaţii societăţii, la cei evitaţi de „lumea normală”. Pentru ei primirea caldă e mai degrabă la cârciumi, la bodegi, căci bisericile nu le mai găseşte loc, chiar dacă Domnul Isus a găsit de mult căldura pentru ei.

Photo credit pixanews.com

E groaznic de frig în afara ekklesiei, dar şi mai mult ger e radiat înăuntru, în inimi, în suflete, din vina răcelii dintre noi. Bisericile noastre sunt pavoazate mai mult ca niciodată, dar toată împodobirea lor nu face creştinii decât mai glaciali. România e plină de ei. Unii au devenit ca sloii uriaşi ce curg nepăsători la vale. Alţii,  frigidere spirituale… Dragostea pentru semeni e rece, feţele emană priviri polare, iubirea faţă de săraci a îngheţat, iar fetiţele cu chibrituri sunt prea multe şi mor prea ades. Relaţiile mirenilor din biserici sunt mai mult de formă, îngheţate ca şi sfinţii din icoane. Încrederea în alţii a degerat. Se cântă colinde, dar nu se trăiesc, se vorbeşte despre Pruncul din iesle, dar nu despre Regele din inimă, se ţine o sărbătoare, dar se ignoră Sărbătoritul. Soţii trăiesc în relaţii de aisberg, iar seara adorm cu faţa la pereţii îngheţaţi. Fraţii, surorile, rudele, vecinii sunt înveliţi de bruma urii. Elevii geruiesc relaţia cu dascălii. Crivăţul din inimi, nepăsarea, egoismul, vărsarea de sânge, certurile, ambiţiile, perversiunile, cruzimea, lăcomia, L-au răcit de tot pe Emanuel. Oamenii devin din ce în ce mai reci, deşi nu sunt albi ca zăpada.

Nicolae GeantaDe unde-am învăţat să promovăm atâta frig? De ce cultivăm atitudinea polară? (Acolo, vara, soarele se vede zi de zi. Totuşi, stăpân este gerul)! De unde vine climatul de doftană, acest paradox într-o lume plină de lumini şi leduri, dar reci? De ce creşte banchiza singurătăţii, într-o lume în care suntem din ce în ce mai mulţi? Atât de mulţi şi atât de singuri! Şi gerul suflă cât mai aspru printre noi.

Toate acestea nu ne fac decât să strigăm: „În ieslea Betleemului ai fost Prunc în scutece sărace, dar Ţi-a fost mai frig decât astăzi Isuse?. Suntem îmbrăcaţi în cojoace pufoase de egoism, la căldura cărora colcăie autoapreciera şi automulţumirea. Dar tot ne este frig. Şi nouă, şi Ţie! Iartă-ne.”

De frigul de decembrie şi de zăpada iernii vom scăpa cumva: mai punem un lemn pe foc sau aşteptăm ca RADET-ul să dea drumul la căldură, dar „frigul din noi nu trece cu lemne sau gigacalorii” – scria Florin Ianovici, „ci cu o porţie din Cuvântul lui Dumnezeu pregătită la focul dragostei şi slujirii”.

E decembrie, se vinde la preţ redus, se cântă colinde, se ajută săracii, se duc cadouri la orfelinate, la azile de bătrâni. Oamenii încerca să fie mai calzi. Magia pluteşte în aer. Vrem să savurăm spiritul acesta. Şi, vorba unui pastor american „să ne rugăm pentru cei ce Îl privesc astăzi, să fie şi cei ce Îl caută în august” (Max Lucado). Fiindcă dacă El aude rugăciuni timide în gerul de decembrie, cu cât mai mult o poate face rugându-ne în fiecare zi.

Iubit popor al Lui Dumnezeu, ştiu că de Crăciunul acesta, praful magic al sărbătorii va sclipi din nou pe obrajii umanităţii. Dar tot atât de fugar ca anul trecut. De aceea vreau să vă reamintesc ce merită, ce avem, şi ceea ce voiam de fapt să avem: pe Isus Hristos. Locul Său nu (mai) este în frig, într-o iesle rece (El nu e Crăiasa Zăpezii, dar lacrimile Sale pot dezgheţa multe inimi). Locul Lui nu e nici pe o cruce, şi nicidecum ca Sărbătorit nu trebuie să rămână în nămeţi, afară. Lăsaţi-L să vă ningă în suflet zăpada iubirii. E albă, dar e caldă. Fără ea, nu puteţi învinge frigul. Iar iarna vieţii, e lungă…

Citeste-l pe Nicolae Geanta aici – http://nicolaegeanta.blogspot.com

Alte editoriale / articole de si despre Nicolae Geanta –

 

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari