DILEMA VECHE: Un caz de abuz sau mai multe?

 

International Protests Barnevernet for #Bodnariu family

Protest International pentru familia Bodnariu in diferite tari europene.

Maria Iordănescu, psiholog:

….la o simplă căutare pe Internet, găsim informații nenumărate despre „pedanteria“ și graba cu care acționează autoritățile de protecție a copilului din Norvegia, în special în privința familiilor de emigranți din Est. În luna mai a acestui an a existat un protest, susținut de sute de oameni, împotriva felului în care statul norvegian analizează și soluționează cazurile de așa-zise abuzuri emoționale și fizice comise de părinți. Unul dintre cazurile care au inflamat opinia publică este cel al unei cehoaice ai cărei copii i-au fost luați de stat și dați unor asistenți maternali, pentru că unul dintre băieți i-a spus educatoarei că tatăl „și-a băgat mîna în pijamaua lui“. Nu au existat nici un fel de acuzații oficiale împotriva părinților de atunci (din 2011), dar, din acel an, mama nu are voie să își viziteze copiii decît o jumătate de oră pe an, timp în care îi este interzis să vorbească cu ei în altă limbă decît cea norvegiană. În 2014, fiul unei familii de emigranți ruși a fost luat de stat, pentru că a afirmat în fața unui coleg că mama lui i‑a rupt un dinte de lapte. Mama le-a explicat autorităților că dintele a picat în timp ce încerca să îl îmbrace pe copil cu un tricou, dar declarația ei nu a fost luată în seamă. Din nou, nu au fost formulate acuzații oficiale, dar nici la ora actuală părinții nu își pot vedea copilul, dat fiind că nu au fost informați cu privire la noul său domiciliu. În martie 2015, o fetiță de două luni și jumătate a fost luată de lîngă părinții săi, o norvegiancă cu deficiențe de auz și un slovac, motivul fiind acela că „nu există contact vizual între copil și părinți“ (!).

CITESTE mai mult aici – http://dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/un-caz-abuz-mai-multe

 

Reclame

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari