Florin Ianovici – Domnul Dumnezeu mi-a trimis un vis

Screen Shot 2015-01-29 at 8.38.01 AM

Dumnezeu sa ne cerceteze, sa fie astazi o zi de cercetare. Am urmarit saptamana aceasta sa vad ce lucreaza Dumnezeu si personal, am cerut din partea Domnului ca El sa-mi vorbeasca. Si cred ca fiecare dintre voi ati cerut ca Domnul sa va vorbeasca. Dimineata, Domnul Dumnezeu mi-a trimis un vis. Si, intr-o oarecare masura, m-am bucurat ca Domnul a vorbit.

In vis eram impreuna cu ceva oameni pe care nu-i vedeam si in spatele lor incepuse ca intreg pamantul sa ia foc. Focul acesta se apropia si troznea si erau explozii foarte mari. Si oras cu oras observam cum se aprinde pamantul intreg. Si strigam la oamenii din jurul meu sa-si scape viata pentru ca vine focul cel mare. Si oamenii se uitau la mine mirati si  cand le spuneam- „Uitati-va ce foc s-a aprins in spate,” oamenii se uitau si spuneau: „Nu vedem nimic.” Cautam sa trag ba de unii, ba de altii, pentru ca imi dadeam seama ca e o problema de foarte scurt timp ca focul acela sa ne cuprinda si pe noi.

Apoi, am observat cum oameni credinciosi  pe care eu ii cunosteam erau intr-o cladire de sticla ca o cupola, protejati de mania aceasta a focului. Dupa ce focul a trecut si am vazut cum face ravagii, am vazut oameni culcati la pamant, oameni doborati, oameni care stateau morti pe drum, pe sosele, oameni loviti si am inceput in vis sa plang.

Si imi dau seama ca de fapt asta asteapta Dumnezeu cand vorbeste de viziune. Copiii lui Dumnezeu sa se trezeasca. Copiii lui Dumnezeu sa stie ca viata este contra cronometru si ca cu fiecare secunda care trece, mor oameni fara Hristos. Cel rau ar dori ca noi sa ne faramitam viata. Si ascultati ce as vrea sa subliniez in aceasta dimineata. Tu poti sa-ti traiesti viata ca om credincios cum vrei tu. Tu poti sa ti-o traiesti pentru folosul tau si sa alergi de dimineata pana seara spre folosul tau. Si Il poti cauta pe Dumnezeu pentru binele tau si pentru binele vietii tale pe pamantul acesta. Dar, da-mi voie sa-ti spun ca daca aceasta este preocuparea ta, tu n-ai inteles ce asteapta Dumnezeu de la viata ta.

Cel rau vrea sa ne faramiteze si sa traim pe bucati. Problemele sa ne macine. Problemele sa ne apese si sa uitam scopul pentru care Dumnezeu a facut ce a facut pentru noi. Biblia spune in Efeseni 2:10 si sa nu uitam niciodata, aceasta este viziunea pentru viata fiecaruia dintre noi – Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. Amin. Iata de ce esti tu zidit in Hristos, ca tu sa umbli in faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregatit mai dinainte.

Iubitii Domnului, as vrea sa va spun un lucru si sa-l primiti ca oameni credinciosi, cum sunteti. Pe pamant nu se va vedea foarte mare diferenta, nici intre oamenii credinciosi si cei necredinciosi si nici intre oamenii credinciosi nu se vad prea mari deosebiri. Deosebirile se vor face la tronul lui Dumnezeu. Acolo se va cantari pentru cine ai trait tu, pentru ca nu-i totul sa chemi numele Domnului. Sunt oameni care in momentul necazului cheama numele Domnului. Sunt oameni care, in momentul in care  o problema ajunge in viata lor, isi indreapta privirea spre Dumnezeu si spun: „Scapa-ma, Doamne, si ajuta-ma.” Eu va intreb, faptul ca oamenii in clipa cea grea il striga pe Dumnezeu, ii face pe ei credinciosi automat? Credinta inseamna mai mult decat sa te duci la Dumnezeu in ceasul necazului. Credinta inseamna ca in fiecare zi a vietii tale sa te raportezi la Dumnezeu si in fiecare zi a vietii tale sa te intrebi ce asteapta Dumnezeu de la viata ta.

Ati bagat de seama ca suntem foarte multi dintre noi obositi? Ati observat sa sunt momente cand poporul Domnului este astenic? Momente de epuizare, aproape inexplicabile? Uneori si daca te odihnesti o zi sau doua, intr-un mod uimitor, vezi ca oboseala nu trece. Parca esti mai obosit dupa ce te-ai odihnit o perioada de timp. Si atunci, intrebarea care ar trebui sa ne-o punem in dimineata aceasta este: de ce suntem lipsiti de energie? Fratii mei si surorile mele, pentru ca in viata aceasta pamanteasca noi nu avem scopuri inalte.

Sa credeti ca a lucra pentru Dumnezeu este o permanenta truda, dar si o permanenta bucurie  si o permanenta implinire Dumnezeiasca. Sa stiti ca intotdeauna oamenii vor primi putere in masura in care vor sa implineasca voia lui Dumnezeu.  Cei mai multi dintre noi suntem de multe ori stinsi si obositi pentru ca traim marunt. Fratii mei, surorile mele, Dumnezeul nostru este un Dumnezeu bun. Dumnezeu ma va mbraca, Dumnezeu ma va hrani. Dumnezeu imi va purta de grija. Biblia spune, nici macar sa nu ne ingrijim de  lucrurile acestea ca Dumnezeu stie de ce avem trebuinta si daca Dumnezeu imbraca  campul si daca Dumnezeu ingrijeste vrabiile, noi suntem cu atat mai de pret inaintea lui Dumnezeu.

Preocuparea noastra, si doresc in dimineata aceasta Duhul Sfant a lui Dumnezeu sa aduca in inima ta o cercetare cum poate n-ai avut-o pana acum. Tu nu poti trai, crestine, cum ai trait pana acum. Noi avem nevoie ca Dumnezeu sa vina in vietile noastre si sa ne puna intrebari puetrnice si grele. Toata saptamana aceasta m-am framantat cu o intrebare, care sa stiti ca nu mi-a fost usor sa dau raspuns la ea, pentru ca trebuie sa fi sincer inaintea Domnului. M-am framantat cu intrebarea: Tu ce iubesti, Florine? Ce marcheaza viata ta? Care este lucrul pentru care traiesti si fara care n-ai putea sa stai in picioare? Pentru ce, viata asta a ta a fost lasata de Dumnezeu? Cui serveste viata ta? Cui slujeste viata ta? Cand deschizi ochii, spre ce te indrepti? Cand te ridici din pat, pe ce cale vrei sa mergi? Si daca ar fi sa mai traiesti cativa ani de zile, daca Dumnezeu ti iar da, ce vrei sa faci cu viata ta?

Fratii mei, surorile mele, mare e Dumnezeul nostru! Vreau sa va spun in dimineata aceasta ca Satana este expert in a ne orbi.  Cand a vazut Satana pe omul lui Dumnezeu, Samson, cu cata putere a fost inzestrat de Dumnezeu, nu i-a vrut moartea lui Samson. A vrut orbirea lui Samson. Pentru ca un Samson care nu mai are ochi e cu mult mai folositor diavolului decat unul care-i mort. Pentru ca atunci cand nu mai ai ochi sa vezi, atunci cand nu mai poti intelege pentru ce traiesti, in momentul acela esti incarcerat in temnita diavolului. Fratii mei, surorile mele, se vor da rasplatiri la tronul lui Dumnezeu. Amar vom regreta faptul ca ne-am consumat cea mai mare parte din viata pentru lucruri care nu sunt de pret. Eu va spun un lucru in numele Domnului Isus Hristos. Vom avea cu ce trai. Vom avea cu ce sa ne imbracam.

Nu va mai ingrijorati, ingrijorati-va ce dati sufletului vostru. Ingrijorati-va cu privire la ce folos ai cu privire la trecut, pentru ca toti imbatranim. Viata aceasta, iubitii Domnului, este o calatorie. Este o calatorie biologica. Nu mai sunt astazi acel care a fost acum 10 ani. Stateam de vorba cu cineva ieri si ne gandeam la ce am fost acum 10 ani de zile. Si radeam cand am citit ce planuri aveam acum 10 ani. Daca ma uit intr-o poza de acum 15 ani, nici nu-mi vine sa cred ca sunt eu acolo. Si probabil daca Dumnezeu mai ingaduie 20 de ani, o sa ma uit la ziua de ani si o sa spun: „O, uite cum eram acum 20 de ani.” Biologic vorbind, ne schimbam. Ne schimbam greutatea, ne schimbam aspectul. Imbatranim, intr-un cuvant. Viata e o calatorie. Am fost copil, adolescent, tanar, matur, ma indrept catre batranete si gata, se sfarseste. Viata este o calatorie. Si indiferent cine ai fi, etapele acestea le parcurgi si tu, le parcurg si eu.

Viata este o calatorie, social vorbind. Mai intai am fost scolari. Mi-aduc aminte cand mi-au pus ghiozdanul in spate si tot timpul stateam cu gandul: Cand o sascap eu de scoala? Ei, am scapat. SI ce mi-a ajutat ca am scapat? Ca a trebuit sa iau serviciu.  Si acuma, poate ca stai si te gandesti: cand voi scapa eu de serviciu? O sa scapi intr-o zi. Si cand ajungi la pensie, stii de ce o sa-ti para rau? De ziua cand ti-au pus ghiozdanul in spate. Ca asa e omul. E o calatorie. Mergem de la o etapa la o etapa. Omul isi doreste mai mult. Din punct de vedere economic, iar viata este o calatorie. Cand eram mic ce ma interesa pe mine de unde vine mancarea? Din frigider. Eu asa credeam, ca mancarea vine din frigider. Mama se ingrijea, mama ne punea masa, mama strangea masa. Dar, nu poti sa ramai asa. Intai esti intretinut, dupa aceea trebuie sa intretii. Astazi, cei din casa mea se uita spre mine si intreaba: Ce vom face? Unde ne vom duce? Cine va purta de grija? Eu cu Dumnezeu. Viata e o calatorie. De la intretinut, devii un om care intretii.

Viata este o calatorie si intelectual, pentru ca nu mai suntem cei de ieri. Domnul sa ne ajute! Avem mai multa minte  astazi. Cum o folosim, asta e alta poveste. Dar avem mai multa experienta de viata. Viata este o calatorie si intr-o zi, Dumnezeu din cer va zice: „Gata, ai ajuns la destinatie. Pe pamantul acesta, calatoria ta  s-a sfarsit si odata cu aceasta calatorie  s-a sfarsit testul.” Pentru ca viata aceasta este un examen, la care Dumnezeu ne scoate, pentru ca apoi sa intram la adevarata viata, care este Imparatia lui Dumnezeu. Si acolo sus, in Imparatia lui Dumnezeu, nu va conta inaintea lui Dumnezeu cum ti-ai implinit tu nevoile. Nu va conta gusturile pe care le-ai avut tu. Nu va conta proiectele pe care le-ai avut tu. Inaintea lui Dumnezeu va conta daca tu ai implinit ce si-a dorit El de la viata ta.

Dumnezeu a creat un om unic pentru un plan unic. Dumnezeu are pentru fiecare dintre noi o chemare. Dumnezeu are pentru fiecare dintre noi un plan. Tu trebuie sa-ti gasesti locul. Tu trebuie sa-ti gasesti scopul in viata. Tu trebuie sa stai de vorba cu Dumnezeu si sa-I spui: „Pe mine de ce m-ai facut, Doamne?” Incotro? Ce iubesc eu? Ce ma misca? Care-i lucrul fara de care nu pot trai? Care este lucrul cel mai aproape de inima mea? Spre ce pleaca gandul meu constant? Ce ma face sa nu obosesc? Ce ma face sa fiu plin de energie cand fac un lucru? Si asta ar trebui sa ne framante pe fiecare. Domnul sa ne ajute. Domnul sa ne binecuvanteze.

Fraii mei, surorile mele, ce ar vrea cel rau, spuneam, este ca noi sa nu mai avem ochi. La un moment dat, spune Biblia, ca lipsa ochilor te baga in deznadejde. Si uitati ce spune Cuvantul lui Dumnezeu in 2 Imparati 6:17 – Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei. Aleluia! Ascultati-ma, iubitii Domnului, in aceasta dimineata, vreau sa va spun, ca noi avem nevoie ca ochii nostri sa fie ochi care sa vada. Amin! Toata saptamana aceasta am postit si stiti ce i-am spus lui Dumnezeu? „Doamne, sa vad cu ochii Tai!”  Frica cea mai mare nu e frica aceea, ca nu iubesc pe Domnul. Frica cea mai mare este ca-L iubesc pe Domnul dupa mintea mea. Frica cea mai mare nu este ca eu mi-am pus nadejdea in Dumnezeu. Viu este Domnul ca nu pot trai fara El.

Dar nu-i totul sa-L iubesti pe Dumnezeu. Nu-i totul sa te inchini lui Dumnezeu. Nu-i totul sa cunosti pe Dumnezeu. Dumnezeu vrea sa stea de vorba cu fiecare dintre noi si sa facem ceva care Dumnezeu ne-a poruncit numai noua sa facem. Am stat saptamana asta si m-am cantarit cu atentie, pentru ca la un moment dat, trebuie sa dai la o parte ceea ce ti se pare esential de ceea ce nu ti se pare esential. Si Domnul sa ne ajute!

Din primele minute ale predicii.

VA URMA – Vezi Partea a 2-a aici – Florin Ianovici – Viziune duhovniceasca (Domnul Dumnezeu mi-a trimis un vis partea a 2-a)

Biserica Penticostala „Betel”, Bucuresti (18.01.2015).
Predici pentru vremuri grele – http://www.fiti-oameni.ro

PAGINA Florin Ianovici PREDICI

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari