Dragostea, o dependenţă

wedding bride groom 1 million lights

Profesorul de psihologie Jim Pfaus, unul dintre autorii studiului, de la Universitatea Concordia, a explicat că rezultatele mai arată că „dragostea este, de fapt, un obicei care se naşte din dorinţa sexuală, atunci când dorinţa este satisfăcută”. În acelaşi fel, zona din creier în care se formează sentimentul de iubire este asociată şi cu dependenţa de droguri. Aşa cum cineva devine dependent de droguri pe măsură ce le consumă, la fel şi dorinţa sexuală se transformă în dragoste când este satisfăcută în mod constant.

Explicaţia lui contrazice alte studii conform cărora chiar amânarea satisfacerii dorinţelor sexuale înainte de căsătorie produce fericire mai mare în cuplu. Din studiul publicat în numărul din decembrie 2011 al Journal of Family Psychology reiese că stabilitatea relației în cuplurile care au practicat abstinența este cu 22% mai ridicată decât în cazul celorlalte cupluri. Aceleași cupluri spun că se bucură de o mai bună comunicare și o calitate mai mare a sexului, transpuse într-o diferență de 12% respectiv 15% în favoarea abstinenților. Studiul specialiștilor a vizat relațiile a 2.035 de cupluri căsătorite.

În alt fel este dragostea o dependenţă, explică Helen E. Fisher, antropolog al Universităţii Rutgers, coordonatorul unui studiu care a fost publicat în Journal of Neurophysiology.

În urma unui experiment care a implicat 15 subiecţi care au fost părăsiţi de persoana iubită, ea a observat că atât în cazul bărbaţilor, cât şi în cazul femeilor, vizionarea de imagini cu fostul partener activează zone ale creierului asociate cu dependenţa, controlul emoţiilor, sentimente şi ataşament, dar şi cu durerea fizică. „Este o dependenţă minunată atunci când lucrurile merg bine şi o dependenţă oribilă atunci când lucrurile merg prost”, a explicat Fisher.

Citeste mai mult –

 

Anunțuri

Rodica Volintiru la intilnirea de Femei, Kitchener, Canada 16 Mai 2014

 Rodica Volintiru Kitchener Canada 2014

Rodica Volintiru Kitchener Canada 2014

… Mai mult decat orice, ceea ce Dumnezeu stiu ca vrea si care a atins viata mea foarte mult a fost aceasta pasiune pentru Dumnezeu, aceasta iubire pana la risc. Iubire radicala pentru un Dumnezeu viu, pentru Mantuitor, care este printul si iubitul sufletelor noastre, pentru Duhul Sfant. Putem sa facem ce am face, putem sa aducem milioane de suflete la Domnul (trebuie sa fim lucratori in via Lui), putem sa dam toti banii la saraci, putem sa ne sacrificam viata, cum spune 1 Corinteni 13. Daca n-avem dragoste, inaintea Domnului suntem nimic. Aceasta vreau ca Duhul Domnului sa va provoace in aceasta zi, care v-ati pierdut dragostea dintai. Care n-am avut-o niciodata, acum sa incepem sa ne apropiem de acest izvor. Este un izvor de dragoste care clocoteste, care te patrunde in fiecare particica a trupului tau, a sufletului tau si a duhului tau.

Nu este o iubire, poate iti aduci aminte si am marturisit de multe ori , am fost nebuna de dragoste dupa sotul meu la inceput, cand l-am vazut de prima data. Si timpul de distanta, pentru ca fiind in Canada, eu eram in vizita, el era refugiat. Nu puteam sa avem nicio conectie pentru ca si el vroia sa ramana in Canada si eu. Sora mea imi zicea: „Cauta si tu un baiat cu acte, cu bani, cu casa. Tu esti vizitator; te scoate afara.” El, la randul lui, zicea: „Caut si eu o fata, ca am fugit pe vapor si am ramas in Canada sa am o fata cu care sa ma casatoresc si sa raman in Canada.”  Deci, principii si gandiri omenesti. Dar, eu il iubeam la nebunie. Si Dumnezeu, in frumusetea Lui, ca a avut un plan, chiar daca n-am avut nimic, nici bani, nici acte, nici nimica. Dupa un an de zile, Dumnezeu m-a unit. Si prin harul Lui, dupa 4 ani de zile am fost acceptati si astazi ne bucuram de destinul care Dumnezeu ni l-a deschis in fata.

Dar vreau sa spun, a fost o dragoste in care ma gandeam la el in fiecare minut, in fiecare secunda. Nu puteam sa scap de el, atata era in mintea si in inima mea. Atata dragoste era. Cand m-am intalnit cu Domnul, fiind crestina de ani de zile, din copilarie. Cand m-am intalnit cu Domnul si cand m-a atins dragostea Domnului, am facut o comparatie in acea iubire care o stiti fiecare, care ai trait-o inainte sa te casatoresti, ca aia e mai puternica decat cea din casatorie. Mi-am dat seama ca dragostea omeneasca e ca o umbra, comparativ cu frumusetea  iubirii Dumnezeiesti. Exista ceva care nu poti atinge , nici a explica, acea iubire agape,  care te transforma radical dintr-o fiinta pacatoasa, dintr-o fiinta plina de bagaje si plina de poveri, incat te sacrifici. SI care ati citit cartea, care nu, va recomand sa o cititi, cine ar fi putut sa posteasca 40 de zile de doua ori pe an, 7 ani la rand? Nu vreau sa o spun ca o lauda, ci vreau sa ‘emphasize’, sa scot in evidenta iubirea pentru Isus te duce la extreme radicale si-ti da si har si putere sa faci imposibilul. De ce? Pentru ca-L iubesti.

In momentul cand Il iubesti cu adevarat pe Dumnezeu, automat ii iubesti pe toti. Am explicat in carte cum a fost cand m-a intalnit Domnul cu iubirea Lui, cand m-a botezat cu acest botez al dragostei- cu iubire, cu un foc care arde si ma mistuie si astazi. Continuu ma mistuie pentru El si pentru toata lumea. Dragostea aceea iarta. Nu mai poti sa tii suparare, nemultumire pe nimeni. Chiar daca la un moment dat te mai superi, dar, imediat te motiveaza acea pasiune, acea dragoste si ierti. Acea dragoste te duce, daca Domnul iti spune- pana la marginile pamantului. Nu e usor. Care ati fost in misiune, eu am fost in misiune in Africa. Nu e deloc usor sa te duci unde poate nu te mai intorci. Si… boli si n-ai ce sa manaci, soparle prin camera si tantari, si licurici si serpi si demoni, nu spun, ca acolo, demonii ii vezi cu ochii cum se manifesta si te urmaresc. Si cate si cate…

Dar dragostea aceasta este ca un izvor care clocoteste pentru Dumnezeu, automat si pentru cei din jur. Spun: N-ar mai fii divorturi, n-ar mai fii probleme in familii. N-ar mai fii probleme in biserici. N-ar mai fii probleme in societate, daca noi am invata lectia dragostei. Dar, cum sa facem ca sa avem dragostea aceasta? In primul rand este o disperare. Daca tu nu ai ajuns inca la disperare, ca poate esti multumita de viata ta, eu n-am n-am fost o pacatoasa. Am avut masa, casa, am avut tot ce trebuie. Am invatat la biserica, am avut viata normala, am avut viata morala. Si mergi ca toata lumea. Nu-i nimic rau in asta. Si mergi in cer, dar nu poti sa faci o diferenta. Ca sa faci o diferenta in jurul tau, in societatea care traiesti pentru Dumnezeu si mai ales in lumea spirituala, ca lumea spirituala e mult mai reala decat ceea ce vedem noi. In momentul cand esti umplut de acea dragoste, de acea pasiune, incepe sa se transforme lucruri.

Satana nu poate sa reziste unde-i dragoste. De ce? Dragostea este ca un foc care arde si te mistuie. Si daca o luam omeneste, pune pe aragaz mancare sau unde ai foc. Nu se apropie nici musca, nici tantarul, nici nimic pentru ca focul arde. Du-te in jungla unde ai vrea, unde sunt animale salbatice. Daca aprinzi focul ele pleaca. Nu se apropie de foc. Focul tine la distanta ce este negativ, ce este rau. Demonii nu rezista unde este o pasiune, unde este un foc al dragostei lui Dumnezeu. Si care e menirea noastra? Cat de mult sa fim in conectie cu Hristos, ca vrajmasul sa nu poata sa se apropie de mine, de casa mea, de biserica mea. De ce? E un foc care el nu poate sa-l suporte.

Automat, acea dragoste, mi-este plina de bunatate. Am bunatate, n-am rautate. Poate vrajmasul sa vina unde e bunatate? Nu poate. De ce? El este tocmai opusul. Si mergem la roada Duhului Sfant si hai sa ne cercetam. Am eu bunatate? Am eu pace? N-avem nici pace. Hai sa fim sincere de cate ori ne-am tulburat. Si incepand cu mine, si ma invata Domnul zilnic, tot felul de experiente am cu Domnul, ca sa raman in acea pace. Hai sa fim sincere, de cate ori ne ingrijoram? Fie ca sunt banii, fie ca sunt copiii, ca este sotul, ca este jobul, biserica, ..sunt probleme… si ne pierdem pacea si incepem sa ne ingrijoram. Ingrijorarea este pacat. Sa vedem cat de grav este inaintea lui Dumnezeu. De ce? Pentru ca Domnul spune: Nu va ingrijorati. E porunca. Te-ai gandit vreodata la ea? Noi spunem: Dar nu mintim, nu curvim, nu furam, nu bem, nu fumam. Noi credem ca doar astea sunt pacate. Ceea ce in inima noastra se numesc nelegiuiri care sunt foarte grave inaintea lui Dumnezeu: o invidie, o gelozie, o suparare, o ofensa, o ingrijorare.

Este pacat pentru ca e porunca. De ce? Il lovesti direct pe Dumnezeu. Ca tu, ca eu nu ma incred in bunatatea lui Dumnezeu. Eu nu ma incred ca El poate sa-mi poarte de grija. Ma ingrijorez si vine frica. Frica, la fel, spune clar, e un duh/demon. Am citit versetul acela de nu stiu cate ori si nu l-am bagat in seama. E duh. „Eu nu v-am dat un duh de frica, ci de putere, dragoste si chibzuinta (care mai inseamna si intelepciune).” Intelegeti, toate aceste lucruri sunt in viata noastra ca si crestini. Hai si fiecare din noi sa ne gandim: Am eu frica? Oh, cata am. Frica de moarte, frica de ziua de maine, frica de noapte, frica de boala, frica daca sotul face ceva, frica daca copilul face ceva. Frica este asa de ampla. Am scris in carte mai multe versete cu care sa ne confruntam si sa ne luptam. Frica este de la diavolul. Si stiti ce spune Cuvantul in 1 Ioan 4 – In dragoste nu este frica. Cand vorbeam cu cineva si isi descarca sufletul la mine si era chinuita de un duh de frica, dar nu stia sa-l identifice. Si atunci Domnul mi-a zis care este radacina barbatului acestuia? Nu are dragoste. De ce? Cuvantul spune si Cuvantul nu minte. In dragoste nu este frica. Caci frica are cu ea pedeapsa. Daca esti aici si te confrunti cu un fel de frica, si toti avem, le enumar si zeci avem poate duhuri de frica. Domnul zice: „Intoarce-te. Vino inaintea mea. Tu trebuie sa te pocaiesti.” „Doamne, te rog sa ma ierti pentru ca am ingaduit acest duh de frica sa vina peste mine.” Frica lucreaza mana in mana cu ingrijorarea, lucreaza mana in mana cu descurajarea, lucreaza mana in mana cu indoiala, cu necredinta. Deci, automat vin o gramada de duhuri in sufletul nostru in momentul in care am deschis usa fricii.

Dar care este cheia? Cuvantul. „Doamne, Tu ai promis ca esti cu mine. De ce sa ma tem?” De cate ori ne spune Domnul [asta]? Si cineva a spus ca de 365 de ori scrie in Biblie: Nu te teme! De ce ne este teama? Stiti de ce? Pentru ca nu-L cunaostem pe Dumnezeu. Stiti de ce nu-L cunaostem pe Dumnezeu? Pentru ca nu petrecem timp cu El. Si stiti de ce? Pentru ca nu-L iubim. Trebuie sa ajungem din nou la picioarele Domnului.(14:00)

VIDEO by hearthofprayer

Rodica Volintiru – http://rodicavolintiru.wordpress.com

Mai multe resurse de la Rodica Volintiru:rodica-volintiru-carte

DORU POPE – Atributele lui Dumnezeu PARTEA 1 Logos Podcast

Asculta podcastul aici – http://www.logospodcasting.com/doru-pope-atributele-lui-dumnezeu

Realizator Dan Miclea: Astazi vom discuta despre atributele lui Dumnezeu. Nu este indeajuns doar sa cunoastem numele lui Dumnezeu, sau ca exista Dumnezeu. Trebuie sa cunoastem si ceea ce face acest Dumnezeu. Cand intalnim un om, vrem sa-l cunoastem, sa-i stim numele si conform atributelor care le are, noi ne raportam la el. Astazi, vrem sa vedem cine este Dumnezeul nostru si care sunt stributele lui.

Doru Pope: A W Tozer a scris undeva ca cunoasterea lui Dumnezeu ne va influenta intreaga viata. El a spus, si parafrasez: Ceea ce ne vine in minte cand ne gandim la Dumnezeu este lucrul cel mai important despre noi. Ce inseamna aceasta? Inseamna ca daca avem o cunoastere gresita a lui Dumnezeu, atunci gresim pretutindeni. Deoarece, cunoasterea de Dumnezeu ne va afecta nu doar caracterul, ci intreaga privire asupra lumii. Noi suntem fiinte create de catre Dumnezeu. Despre faptul ca suntem creati de Dumnezeu, vom vorbi alta data, in viitor. Acum, doar sa spunem, ca in calitate de creaturi, exista in noi o tendinta, un fel de busola interioara care ne face sa cautam si sa avem un dumnezeu, indiferent cine este sau ce este acesta. Apoi, noi avem tendinta de a ne misca catre dumnezeul nostru si de-al imita, de-al copia, de a deveni ca si el- a-l ilustra. Psalmistul ne asigura cu privire la aceasta, ca este adevarat, cand spune in Psalmul 115:4-8

Idolii lor sînt argint şi aur, făcuţi de mîni omeneşti.
5 Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd,
6 au urechi, dar n’aud, au nas, dar nu miroase,
7 au mîni, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gîtlejul lor.
8 Ca ei sînt cei ce -i fac; toţi cei ce se încred în ei.

Deci, ciné are un idol, devine ça idolul. Ca sa nu mai vorbim ca si idolul este o proectie  a ceea ce suntem noi. Acum, Dumnezeu ar fi putut crea tot universul si sa continue sa ramana ascuns, sa nu se descopere, chiar si in revelatia generala. Si daca va amintiti, data trecuta am vorbit despre aceasta. Putem observa decizia lui Dumnezeu a ni se descoperi si de a ne arata cum este El. A facut-o, asa cum am vazut din scrierile lui ap. Pavel, prin natura. S-a revelat in lucrurile create de El, facute de El. Toti oamenii, ne spune Pavel, sunt pusi fata in fata cu aceasta descoperire de sine a lui Dumnezeu. Asta nu este doar o informare despre Dumnezeu, cum le-ar place unora sa creada, ci este o cunoastere despre Dumnezeu, cum spune Pavel in vers. 21 „au cunoscut pe Dumnezeu.”

Ce-au facut, insa, oamenii cu aceasta cunoastere a lui Dumnezeu? Tot in cuvintele lui Pavel: „Au inadusit adevarul.” Adica, altfel spus, au suprimat adevarul despre Dumnezeu. In pacatul lor, in viata lor, traita in faradelege, ca si cand ar fi fost orbi sau legati la ochi. Este expresia strutului cu capul in nisip. Ca si cand, daca noi ne-am face ca nu-L vedem, El n-ar exista. Cum spuneam mai sus, pentru ca omul nu poate trai fara Dumnezeu, oamenii au cautat dumnezei in alte fapturi: banul, alti oameni, ba in animale, sau plante si chiar si in lucruri, in obiecte, sau in idei. In vers. 23, Pavel ne spune: „Si-au facut idoli.” Nu de mult, am vazut un actibild, pe bara de protectie a unei masini. El ortretiza o balena si o inscriptie care spunea ‘Save Humans’. Balenele nu sunt umani, sunt animale si trebuie sa fie lasate sa fie asa cum au fost create animalele.

Ce element a lipsit in aceasta revelatie generala, despre care vorbeste Pavel in Romani 1? A lipsit un element salvator, de care Pavel ne spune ca este continut in Evanghelia lui Isus Hristos. Mai tarziu, in cap. 10 vorbeste despre aceasta, in Romani. Vestea buna, despre Isus Hristos, duce la credinta. Si cine crede in Isus Hristos devine un copil al lui Dumnezeu si-L cunoaste pe Dumnezeu. Ioan, in cap 17:3 ne spune ca aceasta cunoastere a lui Dumnezeu este egala cu viata vesnica. Si in cuvintele lui Isus, viata vesnica este aceasta: Şi viaţa vecinică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu.

Acum, tot Domnul Isus ne explica cum functioneaza aceasta cunoastere, cum ne vine aceasta cunoastere. Matei 11:27 ‘Toate lucrurile Mi-au fost date în mîni de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i -L descopere.‘ Descoperirea aceasta de Dumnezeu este prin intermediul cuvantului lui Dumnezeu, atat scris, cat si intrupat. Intrupat, adica, prin Domnul Isus Hristos. Cuvantul s-a facut trup, ne spune Ioan. Si chiar daca Dumnezeu este inalt si mai presus de orice fiinta, cum spuneam data trecuta, imposibil de cunoscut in totalitate, El care este infinit de catre mintile noastre infinite, totusi, Dumnezeu ne-a descoperit suficient despre Sine, pentru a putea ajunge la cunoasterea Lui. Sa mai spun aici, ca eu personal, cred ca viata vesnica, vesnicia, cerul, raiul, cum vreti sa-i ziceti- o vom petrece, tot timpul acesta, cautand si si continuand sa-L invatam pe Dumnezeu. Sa descoperim pe Dumnezeu si sa-I slavim maretia si frumusetea fapturii Sale. Cred ca asta va fi preocuparea noastra de o vesnicie.

photo credit  answersfromthebook.com

Insusirile lui Dumnezeu: Incomunicabile si Comunicabile
Acum, cunoasterea lui Dumnezeu prin caracterul lui Dumnezeu, cu insusirile Sale, ne apropiem incet de subiectul nostru. Insusirile ne spun cum este Dumnezeu si cine este El. Teologia se apropie de aceste insusiri si pentru o mai usoara abordare a lucrurilor, le-am clasificat in cel putin doua grupe majore:

  1. Teologii vorbesc despre insusirile incomunicabile a lui Dumnezeu
  2. si insusirile comunicabile a lui Dumnezeu

Ca si trasaturi incomunicabile, aceasta se refera la ceea ce este aparte, sau numai apartine doar lui Dumnezeu. Insusiri care il fac, sa zicem asa, pe Dumnezeu sa fie Dumnezeu. El nu le imparte cu nimeni. Aici putem sa vorbim despre vesnicia, eternitatea lui Dumnezeu sau atotputernicia Sa, sau omniprezenta Sa, sau atotstiinta Sa. Aceste atribute apartin numai lui Dumnezeu. El nu le impartaseste cu oamenii.

Atunci sunt atribute sau insusiri comunicabile. Astea se refera la faptul ca anumite trasaturi de caracter, Dumnezeu le-a impartasit omului si El chiar si cere omului ca sa le exprime. Acestea trasaturi sunt, de exemplu, bunatatea si dragostea, si mila si altele ca ele.

Atribute transcendente si imanente a lui Dumnezeu. 
Acuma, alti teologi au facut o alta clasificare a insusirilor lui Dumnezeu. Si ei vorbesc despre atribute transcendente. si imanente. Transcendente, in sensul ca Dumnezeu este altfel decat noi. Este separat de noi. Este mai presus de noi. Este aparte de noi. Iar imanent, in sensul in care Dumnezeu este cu noi, este alaturi de noi. Ii pasa de noi, se ingrijeste de noi.

Insusiri absolute si insusiri relative. 
Si acum, din multele clasificari, sa mai amintesc inca de una si trece ma departe. Sunt insusiri absolute si insusiri relative. Aceleasi trasaturi care-s incomunicabile sunt si absolute. Aceleasi insusiri care-s incomunicabile sunt si relative. Vedeti ca e numai o altfel de denumire sau clasificare a lor.

Si inca ceva, inainte de a ne avanta in unele din insusirile lui Dumnezeu, ca nu o sa le tratam pe toate, nu avem nici timp si poate ca si interesul va scade fata de aceste subiecte, fiind una dintre subiectele tehnice, ca sa zic asa. Deci, inainte de a ne avanta in aceste insusire a lui Dumnezeu , trebuie sa spun ca este un cuvant de avertisment aici. Exista tendinta in crestinism de a sublinia sau de a accentua o insusire mai presus de altele, sau in detrimentele altora. De exemplu, in lumea in care traim noi, in ultimii 20-25 de ani, am auzit mereu vorbinduse despre faptul ca Dumnezeu este dragoste. Ca Dumnezeu este pentru noi, ca Dumnezeu vrea sa ne faca bine si sa ne binecuvanteze, si sa ne imbunatateasca viata, sa fim mai realizati, mai fericiti.

De partea cealalta, se vorbeste foarte rardespre justitia lui Dumnezeu sau despre mania lui Dumnezeu. Ca sa nu mai vorbim, ca iadul nici nu se mai aminteste. Apar carti, ca celebra scrisa a lui Rob Bell, ‘Love Wins’ – ‘Dragostea Invinge’, si in cartea aceasta, Rob Bell cocheteaza cu universalismul, credinta ca in cele din urma, toti o sa fie mantuiti. Deci, dragostea va calca in picioare dreptatea si judecata lui Dumnezeu, ca si Biblia spune ca ‘Dumnezeu este dragoste.’ Nu-i asa? Si de aia nu se vorbeste despre judecatile lui Dumnezeu, despre iad. Asta este o teologie care-l are pe omin centrul unviersului. Dumnezeu este transformat intr-u fel de adaus la viata noastra, care ne imbunatateste. Ne aduce un plus de noroc, care ne lipseste fara El. Sa nu uitam dragii mei, ca in centrul universului sta doar Dumnezeu. Nimeni si nimic altceva.

Asa ca, Dumnezeu este privit in asemenea teologii, care au tendinta de a sublinia un atribut in defavoarea  sau detrimentul altora, Dumnezeu este privit ca o manusa, care are cateva preturberante unde intra degetele. Si locul unde intra degetul mijlociu este mai lung si mai mare decat celelalte si degetul unde intra degetul gros e mai scurt si mai gros. Vreau sa precizez ca insusirile lui Dumnezeu sunt intr-o armonie perfecta. Faptul ca intr-un anume moment al vietii cuiva, cineva l-ar percepe pe Dumnezeu ca fiind milostiv si iubitor si purtator de grija, nu inseamna ca aceste atribute sunt superioare sau mai pronuntate decat altele sau ca celelalte. Vorbim astfel in teologie de simplitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu este simplu. Si asta nu inseamna ca Dumnezeu este redus sau ca El este usor de dus cu zaharelul. Si simplitatea nu se refera nici la structura lui Dumnezeu, ca fiind lipsita de complexitate. Simplitatea se refera la faptul ca Dumnezeu nu este alcatuit, compus din mai multe parti, dintr-un x numar de parti. De exemplu: Dumnezeu nu este compus din iubire, mila, manie, bunatate, sfintenie, El, insa, este fiecare din aceste lucruri.

Dumnezeu, deci, nu are dragoste. Dumnezeu este dragoste. Dar Dumnezeu este si dreptate. El este neprihanire. El este deplin in aceste insusiri. De aceea, nu trebuie sa ne mire, chiar si Scriptura vorbeste si ne spune ca Dumnezeu este dragoste. Sau, in alta parte, in Vechiul Testament, cred ca in Isaia, Dumnezeu, neprihanirea noastra. Pentru ca Dumnezeu este fiecare pe deplin, in aceste insusiri. Insusirile lui Dumnezeu nu sunt partile lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este ca un fel de reteta culinara- doua parti faina, o parte apa, una de lapte. Fiecare dintre insusirile lui Dumnezeu este identica cu Dumnezeu. Insusirile lui Dumnezeu nu sunt diferite de esenta lui Dumnezeu. Dar nu sunt diferite nici de celelalte insusiri. Adica, in cuvintele lui Herman Bavinck,  Dumnezeu este ceea ce are.

De ce avem, oare, dificultati in a considera astfel pe Dumnezeu? A ne uita la Dumnezeu in felul acesta? Cred ca este din cauza umanitatii noastre. Sa dam un exemplu: Omul ramane om si daca pierde un madular. Sau daca isi pierde posibilitatea de a trai fara aparate, deci, daca functiile vitale sunt tinute doar prin niste aparate, la care esti legat pe patul unui spital, chiar si in acele conditii, el este tot om. Rudeniile, de aceea se intreaba si dezbat problema: Cand este momentul potrivit sau daca este vreodata momentul potrivit sa il desprinzi pe om, sa-l dezlegi de la aparatele care-i mentin functiile sale, ca doar este om. Omul este om si daca devine ucigas sau criminal si este om si cand isi pierde mintea. Tot om ramane. Astfel, noi proiectam asupra lui Dumnezeu felul nostru de a fi. Dar Dumnezeu nu poate sa continue sa fie Dumnezeu daca pierde una din insusirile Sale. El trebuie sa fie si sa raman si de fapt este 100% drept, 100% intelept, 100% sfant si 100% dragoste. Dumnezeu este fiecare din insusirile Sale, complect si concomitent in acelasi timp.

Astfel, Dumnezeu, nu trebuie sa vorbim despre El ca fiind o esenta, o fiinta care are anumite propietati. Sa iei de exemplu- apa. Va aduceti aminte de povestirea aceea cu elefantul, la care se spune ca mai multi orbi au fost adusi cu totii langa un elefant si au fost rugati sa descrie obiectul pe care ei il pipaie, doar in urma ce ei pipaie. Au apucat elefantul de picior si au zis, „Aici e un copac.” Altii au prins trompa elefantului si l-au descris altfel, samd. Dumnezeu, ziceam in exemplu cu apa, nu este ca apa. Bagi mana in apa si zici: „Okay, apa este calda sau rece, sau este uda.” Are aceste trasaturi de caracter, propietatile lui Dumnezeu sunt esenta lui Dumnezeu. Lucrul acesta este important sa-l tinem minte, ca  sa ne fereasca de eroare si de erezii.

In timp, multi l-au privit pe Dumnezeu ca fiind o esenta cu mai multe propietati si propietatile fiind separate, fiind emanatii ale esentei Sale. Acest lucru a fost mult dezbatut in filosofia antica, de Socrate, Plato, gnosticii. De exemplu, au considerat ca Dumnezeu este necunoscut si imposibil de explorat de catre noi, oamenii. Si Dumnezeu, de aceea, a avut anumite emanatii, eoni. Aceste emanatii au fost de rang, din ce in ce mai inferior, pana cand acestea au putut fi pricepute de oameni. Arius si teologia sa, arianismul, au fost victime unei asemenea interpretari. Conform Arianismului, Isus Fiul lui Dumnezeu este entitate separata de Tatal, El are un inceput si este subordonat Tatalui. Conciliul de la Nicea (cum am spus data trecuta) s-a ocupat de aceasta erezie si de punere la punct a ei.

Astfel, Dumnezeu este o esenta pura, este una simpla, indivizibila. Dar pentru scopul nostru, vom vorbi despre anumite insusiri ale lui Dumnezeu. Va rog sa nu considerati, vorbind despre exemplul dragostei a lui Dumnezeu am elevat dragostea deasupra justitiei. Sau ca vorbind despre mania lui Dumnezeu am neglijat dragostea lui Dumnezeu. Si inca ceva si apoi incheiem. Insusirile lui Dumnezeu nu-s dobandite in timp, mai ales ca Dumnezeu este in afara de timp si de spatiu. Dumnezeu nu dobandeste in timp anumite insusiri. El nu ia din exteriorul fiintei Sale anumite lucruri, care i se par ca sunt bune si i-ar putea fi folositoare. Insusirile lui Dumnezeu nu sunt dezvoltate sau deteriorate in timp. Ele nu sunt abandonate acum, in favoarea altora mai populare. Dumnezeu nu zice: „Acum este vremea Vechiului Testament si Eu am sa-mi arat mania si dreptatea si o sa sterg de pe fata pamantului natiunile, ca sa fac loc poporului Meu, Israel. Si acum, i nperioada aceasta, Dumnezeu spune: „Imi pare rau ca am fost manios si acum sunt numai dragoste. Imi arat iubirea, iubirea este insusirea Mea principala. Insusirile lui Dumnezeu nu cresc, nici nu scad. De fapt, Isus Hristos este acelasi ieri, azi si in veci. Amin.

Dan Miclea: Urmeaza sa vorbim in podcasturile viitoare despre caracteristicile lui Dumnezeu.

Urmariti emisiunile Logos Podcast aici – http://www.logospodcasting.com/category/podcasts

Dupa ce intrati la pagina, selectati titlul unei emisiuni si faceti click pe titlu. Porniti playerul. Nota: Poti sa opresti playerul daca ai nevoie sa iei o pauza si cand revii, fa click din nou si va rula de unde l-ati oprit podcastul. Sunteti incurajati sa comentati la oricare podcast si sa veniti cu sugestii pentru emisiunea Logos, mai ales sugestii pentru subiecte interesante pe care le-ati dori discutate. Daca v-a ajutat invatatura, da-ti mai departe si spuneti si la altii despre Emisiunile Logos Podcast.

Sau intrati direct la aceasta emisiune aici –

http://www.logospodcasting.com/doru-pope-atributele-lui-dumnezeu-partea-1/

Nevoia de dragoste …este astăzi mai mare ca niciodată !!!

… ” Dragostea …este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste, dragostea nu se lauda, nu se umfla in mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.
Dragostea …nu va pieri niciodata.” 1 Corinteni, cap. 13

Nevoia de dragoste …este astazi mai mare ca niciodata !!!.

De cand ne nastem, pana cand inchidem ochii, simtim nevoia dupa zambetul mamei, precum si dorinta de a impartasi si a primi dragoste eruptand din strafundurile inimii noastre. Fara ea ne pierdem dorinta de a trai… vitalitatea noastra mintala si fizica slabind, ducandu-ne, inevitabil, la imbolnavire. Atunci cand experimentam insa dragostea… toata fiinta noastra raspunde… influentand pozitiv cresterea din punct de vedere fizic, mintal, spiritual si social.

Din cauza lipsei de iubire, mii de oameni se sinucid anual. O alta mare multime se inghesuie …pe scarile tribunalelor pentru a se „elibera” astfel incat sa poata incepe sa caute din nou dragostea. Spitalele de boli psihiatrice, in zilele noastre, sunt pline de cei care, din dorinta de a primi afectiune… au alunecat pana in pragul nebuniei.

Copiii loviti si neglijati… sufera simptome de nevroza sau psihoza. Casele de batrani sunt pline de parinti nebagati in seama !!!…care varsa din cand in cand o lacrima aparuta din dorinta de a fi iubiti.

Traim un timp cand descurajarea crunta si amara dezamagire …par sa fie partea noastra, cand necazurile hartuiesc sufletul pana acolo incat multi oameni sunt impinsi spre o moarte imatura. De ce?
Omul de astazi nu se straduieste sa dea dragostei nici macar o sansa !!!… pentru ca Dragostea Adevarata presupune angajament, implicare !. Ea trebuie sa fie neconditionata !!!…pentru ca sensibilitatea noastra sa se poata exprima liber.

Trebuie sa fie data pe fata… cu precadere atunci cand celalalt nu o „merita”, sa vina in intampinarea nevoilor lui. Dragostea …care a fost turnata in inimile noastre, este autentica !. Sa emanam aceasta iubire din Dumnezeu, cu trasaturile ei minunate !

Gabi Lupescu

Paradis – Dragostea

Florin Ianovici – Foc sfant!

PAGINA Florin Ianovici PREDICI aici

Florin Ianovici – Lucrarea Duhului Sfint – O chemare pentru Bisericile Penticostale

(via Facebook) La Rusalii au fost limbi de foc care au fost vazute impartindu-se printre ei si asezandu-se pe fiecare dintre ucenicii adunati in camera de sus.

Acel foc a coborat in inima celor prezenti si ei au ars pentru cei pierduti. Focul acesta se numeste pasiune pentru Dumnezeu. Cand dragostea este turnata in inimile noastre, de fapt primim focul, pasiunea pentru cei pierduti. Acest foc i-a scos din locul de rugaciune si i-a purtat catre cei ce nu cunoasteau mantuirea.

Dar daca nimeni si nimic nu ne scoate din odaia de sus pentru a gasi pe cei pierduti, ce fel de foc e cel care arde? Ce fel de camera devine aceasta?

Cearta aprinde, mania mistuie, lacomia arde, dorinta de inaltare scapara scantei. Dar focul acesta nu este de la Dumnezeu ci este foc strain. Nu e pasiune ci patima ordinara.

Limbile de foc au fost vazute. Dar fiecare a vazut limbile de foc pe altii. Si fiecare a spus celuilat ca si el are o limba de foc. Pentru ca Duhul Sfant aprinde iubirea si respectul pentru aproapele. Poti vorbi cat vrei in limbi dar daca nu poti spune o vorba buna aproapelui…!

Poate ca solutia acestui timp de inghet este putin foc sfant!

Florin Ianovici – Noi Trebuie Sa Fim Aparatorii Dragostei Sfinte 24 Februarie 2013

PAGINA Florin Ianovici PREDICI

Ianovici Cluj 2-2013

TEXTUL #1  1 Corinteni 13:13
Acum dar rămîn aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
TEXTUL #2 Efeseni 3:17
aşa încît Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentruca, avînd rădăcina şi temelia pusă în dragoste, 18 să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adîncimea şi înălţimea; 19 şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.

Acum dar rămîn aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea. Dumnezeu nu se uita in calendar cum ne uitam noi. Pe Dumnezeu nu-L intereseaza ca e 2013. Pe Dumnezeu nu-L intereseaza ca e Romania. Dumnezeu spune: Acum, dar, raman acestea 3. Fie ca e vorba de Cluj, sau de Bucuresti, fie ca e vorba de tineri sau batrani, fie ca e vorba de oameni care au de lucru sau nu au de lucru, Dumnezeu ne spune: Acum dar raman aceste trei. Stiti care este frumusetea lui Dumnezeu? Omul iti spune: Vino maine si te ajut. Sau iti spune omul: Mai suna-ma si mai vorbim. Dumnezeu iti spune: Acum raman aceste trei. Dumnezeu e bogat si Dumnezeul nostru ne da totul deplin acuma. Cineva o sa spuna: Nu-s fericit. Nimic in viata nu mi-a mers bine. Locul de munca pe care-l am, nici pe departe ca cel pe care l-am visat. Poate o sa spui in aceasta seara: Pana si in casnicia care o am, ma simt captiv sau captiva. Ma simt prins, prinsa, nu mai am bucurii.  Poate ca te uiti la copii tai si spui: Ce am visat si ce am. Biblia spune: Acum ‘dar’ raman acestea trei. Cat de rau ti-ar merge pe pamantul acesta, Dumnezeu spune: Exista ceva, care intotdeauna vei avea, daca vrei- Dragostea, credinta, nadejdea.

Exista un lucru pe care diavolul il uraste in oameni. Exista un lucru care este in permanenta lovit si atacat si ar vrea Satana sa-l desfinteze cu totul. Stiti care este acesta? Dragostea lui Dumnezeu. Suntem in zile in care oamenii folosesc cuvantul dragoste  cu atata usurinta. Sunt zile in care oamenii spun: Te iubesc si se gandesc la altceva decat se gandeste Dumnezeu. Sunt zile in care oamenii spun: Iubesc pizza, asta nu-i dragoste. Sunt zile in care baiatul spune fetei: Te iubesc si maine e cu alta. Sunt zile in care oamenii folosesc cuvantul dragoste in fel si chip. In aceasta seara, Dumnezeu mi-a dat marele har sa vin sa va vorbesc despre draogstea sfanta.

Biblia spune: Sa puteti pricepe impreuna cu toti sfintii care este dragostea in Hristos. Pentru ca oamenii lumii acesteia au o dragoste care seamana cu ei. Au o dragoste, cared din nefericire este o dragoste ticalosita, o dragoste garbovita. Oamenii zilelor noastre spun: Te iubesc si mai apoi ajung la tribunal. Fratii spun: Imi esti frate si se duc si se cearta pentru pamant si alte lucruri. Dragostea aceasta este o dragoste lovita din toate partile. Sa nu mai stie omul ce inseamna dragostea. Loveste cel rau in casnicie, loveste cel rau in temelia, ceea ce reprezinta dragostea, sa se intoarca copiii impotriva parintilor, sa ne razvratim unii fata de altii. De ce? Uraste cel rau dragostea. In aceasta seara am venit ca sa va spun ca noi trebuie sa fim aparatorii dragostei sfinte si sa o pricepem. Oamenii spun: Eu stiu sa iubesc. Eu vreau sa va spun, dragii mei: Habar nu avem sa iubim. Oamenii zic: Eu stiu sa iubesc, ma descurc. Biblia spune ca dragostea trebuie sa o pricepem. Dragostea se invata, dragostea nu e ceva natural. Natural este raul, natural este invidia. Nimeni nu m-a invatat sa fiu rau. Am ajuns rau, pur si simplu. Dar, ca sa fiu bun, eu trebuie sa invat cum sa fiu bun. Ca sa devin un om care sa iubeasca cu o dragoste, care Dumnezeu sa o numeasca dragostea sfintilor, eu trebuie sai invat de la Dumnezeu ce inseamna dragostea. Eu vin la biserica sa ma educ, sa invat sa iubesc cum a iubit Isus Hristos. Sa traiesc cum a trait Isus Hristos.

Dragostea lui Dumnezeu are largime, lungime, adancime si inaltime. Dragostea sfintilor: O dragoste pe care trebuie sa o invatam, ca nu o avem (automat). Pentru notite despre aceasta predica vezi aici – cand Pastorul Ianovici a predicat o predica asemanatoare- Florin Ianovici – Credinta, Nadejdea si Dragostea – la Biserica Evanghelica Oastea Domnului Marginea 23 Februarie 2013

Dragostea scade durerea

A elderly couple walks at the yard of the Canevaro old people's home in Lima

Geneza 2:18

18 Domnul Dumnezeu a zis: ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să -i fac un ajutor potrivit pentru el.`

DRAGOSTEA scade durerei! UN STUDIU interesant:
Într-un studiu publicat în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences, o echipă de cercetători a utilizat un aparat de rezonanţă magnetică functională pentru a scana creierul a 17 femei ce au primit scurte şocuri în timp ce priveau fotografii ale partenerilor de viaţă, ale unor străini sau ale unor obiecte. Femeile au fost întrebate apoi de intensitatea durerii pe care au simţit-o.

Aşa cum se aştepta Eisenberger, conducătoarea echipei ce a efectuat studiul, durerea nu s-a simţit atât de tare atunci când femeile îşi priveau partenerii de viaţă. Deşi studii anterioare au descris acest fenomen, Eisenberger şi echipa sa au putut vedea aceste efecte în faţa ochilor.

S-a constatat că durerea a scăzut în urma unei activităţi în cortexul prefrontal ventromedial, o parte a creierului asociată cu sentimentul de siguranţă şi liniştire.

Observaţia susţine că ipoteza lui Eisenberger cum că prezenţa unei persoane dragi scade durerea prin producerea unor sentimente de siguranţă, mai degrabă decât simpla stimulare a sistemului neuronal de recompensă, aşa cum este văzut în rândul cuplurilor euforice care se află într-un stadiu de început al relaţiei.

Acest efect poate fi diametral opus în cazul în care voluntarilor li se arată o imagine cu un păianjen sau cu un şarpe, intensitatea durerii fiind simţită mai puternic.

Deşi noul studiu nu a fost realizat şi pe bărbaţi, Eisenberger susţine că nu există niciun motiv pentru a se crede că efectele ar fi diferite. „Oamenii ar putea sugera că femeile sunt mai sensibile, dar aceste procese sunt la fel de critice şi în cazul bărbaţilor”, încheie cercetătoarea.

CIteste mai mult aici – http://www.descopera.ro

Cele mai frumoase cantari de DRAGOSTE- Poiema Iubirii

Dragostea Lui este steagul fluturat peste noi

in cintari si versete biblice

1 Ioan 4:10

Şi dragostea stă nu în faptul că

noi am iubit pe Dumnezeu,

ci în faptul că El ne -a iubit pe noi,

şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă

de ispăşire pentru păcatele noastre.

Cintari:

  1. Poiema Iubirii – Lacrimioara Asandoaie
  2. Dragostea – Claudiu Simion
  3. Iubirea Eterna – Paradis
  4. Acel ce va Birui – Daniel Aschilean
  5. Pune-ma ca o Pecete – Fratii Sfara
  6. Am pus o Pecete – Nicu Wagner
  7. Daca Dragoste nu as Avea – Raul si Raluca Ursan
  8. Cintec de Dragoste – Virginia

Romani 5:8

8Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că,                       pe cînd eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

Ioan 13:34-35

34Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.
35Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.„

Ioan 15:12-13

12Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v’am iubit Eu.
13Nu este mai mare dragoste decît să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.

Galateni 5:22

22Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,

Romani 13:8

8Să nu datoraţi nimănui nimic, decît să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea.

1 Tesaloniceni 4:9

9Cît despre dragostea frăţească, n’aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţăţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii,

1 Petru 1:22

22 Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevar, v-ati curatit sufletele prin Duhul, ca sa aveti o dragoste de frati neprefacuta, iubiti-va cu caldura unii pe altii, din toata inima;

Ioan 15:5

5Eu sînt Viţa, voi sînteţi mlădiţele. Cine rămîne în Mine, şi în cine rămîn Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.

Poiema iubirii, cinta Lacrimioara Asandoaie

1 Corinteni 13

1Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n’aş avea dragoste, sînt o aramă sunătoare sau un chimval zîngănitor.
2Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n’aş avea dragoste, nu sînt nimic.
3Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n’aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
4Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie,
5nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndeşte la rău,
6nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,
7acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.
8Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfîrşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfîrşit.
9Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte;
10dar cînd va veni ce este desăvîrşit, acest ,,în parte„ se va sfîrşi.
11Cînd eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gîndeam ca un copil; cînd m’am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
12Acum, vedem ca într’o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
13Acum dar rămîn aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Dragostea, cinta Claudiu Simion

1 Ioan 3:11, 23

11Căci vestirea, pe care aţi auzit -o dela început, este aceasta: să ne iubim unii pe alţii;
23Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne -a poruncit El.

1 Ioan 4:11-12

11Prea iubiţilor, dacă astfel ne -a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.
12Nimeni n’a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămîne în noi, şi dragostea Lui a ajuns desăvîrşită în noi.

Iubirea eterna, cinta Paradis

Apocalipsa 2:1 – 7

1Îngerului Bisericii din Efes scrie -i: ,,Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mîna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur:
2,,Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sînt apostoli şi nu sînt, şi i-ai găsit mincinoşi.
3Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, şi că n-ai obosit.
4Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintîi.
5Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintîi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.
6Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele Nicolaiţilor, pe cari şi Eu le urăsc.
7Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ,,Celui ce va birui, îi voi da să mănînce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.„

Acel ce va birui, cinta Daniel Aschilean

Cintarea Cintarilor

2:8,11,12 Aud glasul prea iubitului meu! Iată -l că vine, sărind peste munţi, săltînd pe dealuri.
11Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia, şi s’a dus.
12Se arată florile pe cîmp, a venit vremea cîntării, şi se aude glasul turturicii în cîmpiile noastre.
8:6-7. Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.
7Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi rîurile n’ar putea s’o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n’ar avea de cît dispreţ.

Pune-ma ca o pecete pe inima ta si Cuvintul Meu sa-ti fie zilnic hrana ta

1 Ioan 4:10

10Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne -a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.

Am pus o pecete, cinta Nicu Wagner

Matei 5:43-47

43Aţi auzit că s’a zis: ,,Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.„
44Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celorce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru ceice vă asupresc şi vă prigonesc,
45ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
46Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?
47Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobicinuit faceţi? Oare păgînii nu fac la fel?

Caci daca Dragoste nu as avea – Raul si Raluca Ursan

Efeseni 3:16-19

16şi -L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru,
17aşa încît Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentruca, avînd rădăcina şi temelia pusă în dragoste,
18să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adîncimea şi înălţimea;
19şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.

1 Tesaloniceni 3:12

12Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru voi
13ca să vi se întărească inimile, şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi.

Virginia  cinta Cintec de Dragoste

Paradis – Dragostea

…caci fara dragoste nimic nu sunt… ofioana

Gabi Lupescu – Dragostea …nu va pieri niciodata

1Cor.13:8 Dragostea nu va pieri niciodata

… ” Dragostea …este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste, dragostea nu se lauda, nu se umfla in mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.
Dragostea …nu va pieri niciodata.” 1 Corinteni, cap. 13

Nevoia de dragoste …este astazi mai mare ca niciodata !!!.
De cand ne nastem, pana cand inchidem ochii, simtim nevoia dupa zambetul mamei, precum si dorinta de a impartasi si a primi dragoste eruptand din strafundurile inimii noastre. Fara ea ne pierdem dorinta de a trai… vitalitatea noastra mintala si fizica slabind, ducandu-ne, inevitabil, la imbolnavire. Atunci cand experimentam insa dragostea… toata fiinta noastra raspunde… influentand pozitiv cresterea din punct de vedere fizic, mintal, spiritual si social.

Din cauza lipsei de iubire, mii de oameni se sinucid anual. O alta mare multime se inghesuie …pe scarile tribunalelor pentru a se „elibera” astfel incat sa poata incepe sa caute din nou dragostea. Spitalele de boli psihiatrice, in zilele noastre, sunt pline de cei care, din dorinta de a primi afectiune… au alunecat pana in pragul nebuniei.

Copiii loviti si neglijati… sufera simptome de nevroza sau psihoza. Casele de batrani sunt pline de parinti nebagati in seama !!!…care varsa din cand in cand o lacrima aparuta din dorinta de a fi iubiti.

Traim un timp cand descurajarea crunta si amara dezamagire …par sa fie partea noastra, cand necazurile hartuiesc sufletul pana acolo incat multi oameni sunt impinsi spre o moarte imatura. De ce?
Omul de astazi nu se straduieste sa dea dragostei nici macar o sansa !!!… pentru ca Dragostea Adevarata presupune angajament, implicare !. Ea trebuie sa fie neconditionata !!!…pentru ca sensibilitatea noastra sa se poata exprima liber.

Trebuie sa fie data pe fata… cu precadere atunci cand celalalt nu o „merita”, sa vina in intampinarea nevoilor lui. Dragostea …care a fost turnata in inimie noastre , este autentica !. Sa emanam aceasta iubire din Dumnezeu ,cu trasaturile ei minunate !

Paradis – Dragostea

Caramizile Casniciei (Part 4) Dragostea

Cititi

  1. Part 1 Legamintul
  2. Part 2 Scopul lui Dumnezeu in casnicie
  3. Part 3 Timpul

de Scott si Cheri Scheer

„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată” (1 Corinteni 13:4-8).

Dragostea este una din nevoile emoţionale de bază ale omului. Ea îi motivează pe oameni să facă uneori chiar imposibilul. Dragostea a fost catalizatorul care a inspirat marile opere de artă, pe marii scriitori, precum şi pe marii compozitori. Tot ea i-a motivat pe unii sa ucidă şi a inspirat chiar şi câteva războaie, în topul şlagărelor, dragostea a fost ani de zile cea mai importantă temă. Problema societăţii este modul cum înţelege dragostea.

În Epistola a doua către Timotei, Pavel scrie: „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” (2 Timotei 3:1-4).

Dacă ne uităm mai atent la acest text, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, înţelegem că noi trăim cu certitudine zilele din urmă. Percepţia pe care lumea o are asupra dragostei este total diferită de viziunea lui Dumnezeu. Motivul divorţului, incestului, abuzului şi violenţei din familii este, în parte, o înţelegere incorectă a dragostei. Această percepţie a lumii se împarte în două categorii: dragostea „din cauza” şi dragostea „dau şi iau”.

Dragostea „din cauza” este dragostea care spune: „Te iubesc pentru că eşti atât de frumoasă.” „Te iubesc pentru că ai un simţ deosebit al umorului…” „Te iubesc pentru că eşti bogat/ă.” „Te iubesc pentru ochii, părul, trupul tău, pentru slujba ta, mediul care te-a format, religia ta.” înţelegeţi ce vreau să spun? Aşa este percepută dragostea la Hollywood. Problema cu acest tip de dragoste este ce se întâmplă când trec anii, când slăbeşti, falimentezi, te îmbolnăveşti de cataractă, cheleşti, te îngraşi, îţi pierzi slujba etc.

Celălalt tip de dragoste care predomină în societatea noastră este dragostea „dau şi iau”. Am mai putea-o numi dragoste de tipul „hai să ne-nţelegem”. Eu lucrez şi câştig cele necesare; tu ai grijă de casă, găteşti, faci curăţenie şi speli hainele. Este un fel de dragoste care se bazează pe ceea ce faci, nu pe ceea ce ai. Ea se bazează pe contribuţia pe care tu o ai în cadrul relaţiei. Să precizăm încă o dată că acest gen de dragoste este plin de neajunsuri. Ce se va întâmpla cu dragostea, dacă se schimbă împrejurările?

Aproape fiecare căsătorie trece prin trei stadii. Primul este acela al încântării, apoi al revenirii la realitate şi, în final, dacă totul merge cu bine, stadiul maturităţii.

ÎNCÂNTAREA

Este stadiul în care eşti în al nouălea cer, visător, plin de iubire, în acest stadiu fermecat, totul este perfect; hormonii se află în febră; este timpul lunii de miere, în anii în care am fost consilieri premaritali, am văzut multe cupluri de îndrăgostiţi în biroul nostru, încercam să le vorbim despre posibile probleme care ar putea interveni în viaţa lor – tensiuni la serviciu, probleme financiare, rudele prin alianţă, copiii etc. De fiecare dată primeam de la ei acelaşi răspuns: „Aşa ceva nu ni se va întâmpla niciodată.”

REVENIREA LA REALITATE

Acest stadiu spune: „Totul este greşit; cred că am făcut o greşeală; nu cu această persoană m-am căsătorit eu; nu pot să trăiesc aşa; renunţ.” Din păcate, pentru foarte multe cupluri, revenirea la realitate se întâmplă la foarte puţin timp după luna de miere. Este stadiul în care jumătate din căsnicii se destramă. Un număr mare de căsnicii rămân doar la acest nivel. Convingerile pe care le au îi ţin împreună, dar ei trăiesc o viaţă de familie mediocră, de nemulţumire şi dezamăgire. Una dintre cele mai mari tragedii ale vieţii este să vezi doi oameni care au fost odată îndrăgostiţi nebuneşte şi acum sunt înveninaţi, plini de mânie şi ostili.

MATURITATEA

În acest stadiu, se poate spune: „Ne vom ocupa de această problemă, va fi bine, haide să vorbim, vom trece peste ea cu ajutorul dragostei, legământului şi credinţei noastre”. Aici se poate realiza împlinirea nevoilor fiecăruia şi se poate experimenta bucuria şi satisfacţia pe care le aduce căsătoria. O relaţie matură în dragoste se poate realiza numai când fiecare înţelege realmente ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu pentru noi şi încearcă să o pună în aplicare. O căsnicie ajunsă la stadiul de maturitate trebuie să fie ţelul pe care să şi-l propună fiecare cuplu. Şi aceasta cere un preţ. Cu multă strădanie şi cu ajutorul şi călăuzirea Duhului Sfânt, orice familie poate să ajungă la acest nivel.

TREI FELURI DE DRAGOSTE

PHILEO – este dragostea frăţească. Termenul provine din greacă, de unde avem şi cuvântul Philadelphia, cetatea dragostei frăţeşti. O relaţie de dragoste împlinită are nevoie de dezvoltarea unei prietenii profunde. Unitatea în cadrul unei familii o pot realiza bărbatul şi femeia care au învăţat cum-să fie buni prieteni. „Cine acoperă o greşeală caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui dezbină pe prieteni” (Proverbe 17:9). Dragostea frăţească se referă la capacitatea de a-ţi împărtăşi simţămintele, fără a te teme că devii vulnerabil sau că ai putea fi atacat. Este o mare binecuvântare să poţi să vorbeşti liber, să te poţi bucura de acceptarea şi înţelegerea unui prieten. Acoperirea păcatului presupune să-l accepţi pe celălalt şi să treci peste greşelile şi slăbiciunile celuilalt. „Prietenul adevărat iubeşte oricând..” (Proverbe 17:17).

Se întâmplă adeseori ca o relaţie de prietenie puternică pe care unul dintre soţi o are cu altcineva decât tovarăşul său de viaţă să intervină în relaţia lor de familie, în loc să dezvoltăm cu partenerul de viaţă acest tip de dragoste frăţească, ne împrietenim cu cineva din afara familiei. Dorinţa înnăscută de a experimenta dragostea frăţească va fi satisfăcută fie în cadrul familiei, fie în afara ei. Un prieten din afară nu va fi interesat de cum îţi petreci timpul sau cum îţi cheltuieşti banii. Cu un astfel de prieten nu trebuie să faci faţă tuturor problemelor, aşa cum o faci cu partenerul de viaţă. Să mergi la cumpărături sau să ieşi la pescuit poate sa fie mult mai plăcut şi mult mai puţin stresant cu altcineva decât cu partenerul tău de viaţă.

Cu toate că poate fi un câştig real în plan emoţional să ai un prieten cu care să-ţi împărtăşeşti asemenea preocupări, în familie există riscul unei îndepărtări de partenerul de viaţă. Dragostea frăţească presupune să petreci timp împreună şi să iei în serios fiecare problemă. Dragostea frăţească nu are de-a face cu relaţiile sexuale, nici cu legământul; este legată de prietenie. „Cine îşi face mulţi prieteni îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate” (Proverbe 18:24).

EROS – este dragostea trupească. Eros este dragostea pe care Dumnezeu a creat-o numai pentru relaţia de căsătorie. Oricine poate avea relaţii de tipul phileo sau agape cu mai mulţi oameni, la diferite nivele. Dragostea eros nu trebuie concepută ca o reacţie hedonistă, erotică, hormonală. Ea face parte din planul unic al Creatorului de a uni naturile fizică, emoţională şi spirituală ale soţului şi soţiei. „Izvorul tău să fie binecuvântat şi bucură-te de nevasta tinereţii tale” (Proverbe 5:18). Dumnezeu l-a creat pe om în aşa fel încât să se bucure de relaţia sexuală. Aceasta face parte din planul minunat al lui Dumnezeu pentru împlinirea omului şi fericirea căsătoriei sale.

Trupul a fost întocmit aşa încât să fie completat cu celălalt sex. Creierul, glandele, nervii, hormonii, organele genitale ale bărbatului şi ale femeii au fost întocmite în aşa fel încât să aducă un plus de plăcere în experienţa sexuală. Păcatul a pervertit planul minunat al lui Dumnezeu, aşa încât cuplurilor creştine le este dificil de multe ori să îl pună pe Dumnezeu în centrul vieţii lor, chiar şi în ce priveşte relaţia fizică. „Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!” (Proverbe 5:19). „Ce lipici în dezmierdările tale, soro, mireasa! Dezmierdările tale preţuiesc mai mult decât vinul şi miresmele tale sunt mai plăcute decât toate miroznele! Miere picură din buzele tale, mireasă, miere şi lapte se află sub limba ta şi mirosul hainelor tale este ca mirosul Libanului. Eşti o grădină închisă, soro, mireasă, un izvor închis, o fântână pecetluita” (Cântarea cântărilor 4:10-12).

Cunoaşterea fizică/ înţelegerea generală a operaţiunilor fiziologice ale corpului tău, respectiv ale partenerului tău, poate juca un rol vital într-o relaţie sexuală sănătoasă. Bărbatul şi femeia au fost întocmiţi să se completeze unul pe celălalt, chiar dacă nu răspund în mod necesar la aceiaşi stimuli. Un soţ sau o soţie plini de dragoste vor avea grijă să studieze cum funcţionează trupul partenerului lor şi cum să-i aducă celuilalt cât mai multă plăcere. Vă recomandăm cu multă căldură să citiţi cartea Dr. Douglas E. Rosenau, „The Celebration of Sex”. Această carte este scrisă dintr-o perspectivă creştină, şi bogată în informaţie. Diferenţele emoţionale arată unicitatea bărbatului şi a femeii.

Relaţia sexuală poate fi afectată destul de mult din cauza atitudinii unuia faţă de sex. Această atitudine a fost influenţată de modul în care au crescut, de educaţie, de experienţe şi de societate. Mintea ne este de fapt primul organ sexual. O relaţie sexuală împlinită sau mediocră depinde cel mai mult de atitudinea ta. De cele mai multe ori, bărbaţii sunt mai perceptivi vizual şi mai predispuşi să aibă contact sexual decât femeile. Femeile sunt în general mai romantice şi au nevoie de mai mult preludiu. De multe ori sexul devine frustrant pentru cupluri din cauza acestor diferenţe.

Cunoaşterea întocmirii emoţionale a partenerului tău – temerile, aşteptările etc. poate aduce mai multă împlinire experienţelor sexuale. Comunicarea, este importantă atât pentru căsătorie în general, cât şi pentru o viaţă sexuală reuşită. „Şoaptele care spun nimicuri” pot să însemne ceva. Stimularea sexuală în fond este parţial verbală. La fel de mult ca o atingere fizică intenţionată poate avea efect a-l lăuda pe partener, a-i aduce complimente, a-l încuraja şi a-i fi recunoscător. Căutaţi să vorbiţi despre ceea ce vă place şi ceea ce nu vă place. Nu trebuie să fiţi inhibaţi pentru a-i spune soţiei sau soţului ce anume aţi dori să facă, ce anume îi place.

Criticismul sau reţinerile sexuale/faptul de a nu spune adevărul, nu vă vor ajuta în nici un fel să vă atingeţi scopurile în eros. Experienţele de dinainte de căsătorie pot afecta negativ relaţia sexuală în căsătorie. Dumnezeu a hotărât exclusivitatea raporturilor sexuale în limitele căsătoriei; planul diavolului este să distrugă unitatea prin concubinaj, adulter sau alt păcat sexual. Multe relaţii sexuale au fost afectate de lucrurile ascunse sau problemele privind poftele trupeşti, pornografia sau fanteziile.

Fiecare are nevoie să se împace cu Dumnezeu şi cu partenerul său de viaţă. Mărturisirea şi pocăinţa sunt calea lui Dumnezeu înspre eliberare. Chiar dacă partenerul tău a avut experienţe sexuale înainte de căsătorie, fiecare trebuie să vă cereţi iertare, să mărturisiţi păcatul şi să-I cereţi iertare lui Dumnezeu. Primiţi iertarea prin sângele lui Isus şi luaţi-o de la capăt. Feriţi-vă de a vă aduce în minte escapadele sexuale din trecut. Lăsaţi în urmă trecutul şi mergeţi înainte în curăţia şi sfinţenia planului lui Dumnezeu. Creativitatea poate menţine în formă impulsurile sexuale.

Un creştin trebuie să fie atent şi să nu fie câştigat de felul în care lumea înţelege satisfacţia sexuală. Voi nu sunteţi în nici o competiţie cu nimeni. Experimentarea diferitelor poziţii sau locul şi momentul când faceţi dragoste pot fi o terapie bună care să rupă monotonia. Planificarea unei ieşiri, o cină la lumina lumânărilor, o baie cu clăbuci în doi, un masaj, o haină din piele, cumpărarea unei noi lenjerii poate fi exact ceea ce are nevoie relaţia voastră. Igiena este parte importantă în a vă face doriţi de partener. În timpul curtării, cei mai mulţi depun eforturi continue ca să arate bine, să miroasă şi să se simtă bine. A face impresie bună era prioritatea majoră. Mulţi soţi au rămas uimiţi când, la scurt timp după căsătorie, spuma de baie, folosirea deodorantelor, a parfumurilor, a apelor de colonie şi curăţarea hainelor parcă şi-au luat zborul.

A te menţine în formă fizică nu sună numai pentru necăsătoriţi sau pentru tineri. Este un lucru foarte bun ca partenerul tău să arate bine. Altruismul este probabil cel mai important ingredient pentru a avea o viaţă sexuală fericită, sănătoasă şi împlinită. „Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească, în cinste, fiecare să dea întâietate altuia” (Romani 12:10). O relaţie sexuală excelentă este posibilă când renunţi la propriile tale dorinţe – când gândurile tale se concentrează asupra: „Cum să-i plac soţului sau soţiei mele? Cum pot face ca această experienţă să-l mulţumească şi să-i facă plăcere?” începeţi prin a-L ruga pe Duhul Sfânt să vă arate în ce domenii sunteţi egoişti.

Urmăriţi propria voastră cale sau vă îmbufnaţi când lucrurile nu vă plac? Aţi putea să nu vă pese dacă soţul sau soţia sunt satisfăcuţi la fel de mult ca voi înşivă? Atunci întrebaţi-L pe Duhul Sfânt cum puteţi face pe plac soţiei sau soţului. S-ar putea să vă miraţi: „Oare mi-ar spune Duhul Sfânt aşa ceva?” Bineînţeles că da. El este Cel care vă conduce în TOT adevărul. El este preocupat de orice aspect al relaţiei de căsătorie.

AGAPE este dragostea lui Dumnezeu. Este dragostea prin care un Tată Şi-ar sacrifica propriul Fiu pentru folosul altora. Este dragostea care iartă tot ce se face împotriva ei. Este dragostea care acoperă greşelile altora. Este dragostea în înţeles deplin, dragostea lui Dumnezeu împărtăşită cu creaţia Sa. Isus spune că ceea ce-i va deosebi pe urmaşii Săi de ceilalţi va fi dragostea. Această dragoste care trebuie să fie parte a vieţii fiecărui credincios trebuie să înceapă acasă. „Trăiţi în dragoste, după cum şi Cristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros” lui Dumnezeu” (Efeseni 5:2). Dragostea pe care Dumnezeu o împărtăşeşte cu noi este darul Fiului Său, dragoste pe care Cristos a dovedit-o prin darul Vieţii Sale, care este valabil pentru noi toţi. Noi suntem îndemnaţi în Efeseni 5:25 să iubim cu intensitatea dragostei lui Cristos.

„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Cristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efes.5:25). în cartea sa, Am iubit o fată, Walter Trobisch scrie despre semnificaţia cuvântului „dragoste”: Te iubesc. Vreau să spun pe tine şi numai pe tine. Tu vei domni în inima mea. Tu eşti aleasa după care am tânjit; fără tine sunt incomplet. Am să dau totul pentru tine şi am să renunţ la totul pentru tine, la mine însumi şi la tot ce am. Am să trăiesc numai pentru tine, şi am să muncesc numai pentru tine, şi am să te aştept; nu contează cât de mult. Am să fiu întotdeauna răbdător cu tine şi n-am să te forţez în nici un fel, nici măcar prin cuvinte. Vreau să-mi împărtăşesc cu tine gândurile, inima, trupul – tot ce am eu. Nu vreau să încep nimic fără binecuvântarea ta. Vreau să rămân întotdeauna alături de tine.

Teme de casă:

Ce spun următoarele texte din Scriptură în legătură cu dragostea?
1. Matei 6:24
2. Luca 6:27-35
3. Luca 10:25-37
4. Romani 13:8-10
5. Romani 14:15
6. 1 Corinteni 8:1
7. Galateni 5:13
8. Galateni 6:2
9. Efeseni 4:2
10. Efeseni 5:2 

Urmeaza Part 5 – Rolul sotului si al sotiei

Predica Iosif Ton – Cum sa fi un om plin de iubire ? (din 1 Timotei)

de la ResurseCrestine.Ro, predica bazata pe 1 Timotei, numita de unii ‘Cintecul de lebada’ al lui Pavel, ultimul cintec (in sens ca el se apropia de moarte)  in care Pavel ii vorbeste lui Timotei, tinarul care avea sa ii continue lucrarea. Predica despre constiinta, constiinta defecta (arsa cu fier rosu) si implicarea Duhului Sfint asupra constiintei.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

1st collector for Cum sa fii un om plin de iubire ?,…
Follow my videos on vodpod

 

Blogosfera Evanghelică

ceas

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

 

http://www.clocklink.com/clocks/HTML5/html5-world.html?Vancouver&Chicago&Athens&480&blue