Biserica Baptistă „Biruinţa” Baia Mare – Duhul de adormire – Daniel Chereji

DUHUL DE ADORMIRE

Text biblic: Isaia 29:9-24

9 Rămâneţi încremeniţi şi uimiţi! Închideţi ochii şi fiţi orbi! – Ei sunt beţi, dar nu de vin; se clatină, dar nu din pricina băuturilor tari.
10 Ci pentru că Domnul a turnat peste voi un duh de adormire; v-a închis ochii, prorocilor, şi v-a acoperit capetele, văzătorilor.
11 De aceea, toată descoperirea dumnezeiască a ajuns pentru voi ca vorbele unei cărţi pecetluite. Dacă o dai cuiva care ştie să citească şi-i zici: „Ia citeşte!”, el răspunde: „Nu pot, căci este pecetluită!”
12 Sau dacă dai cartea unuia care nu ştie să citească şi-i zici: „Ia citeşte!”, el răspunde: „Nu ştiu să citesc.”
13 Domnul zice: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească.
14 De aceea voi lovi iarăşi pe poporul acesta cu semne şi minuni din ce în ce mai minunate, aşa că înţelepciunea înţelepţilor lui va pieri, şi priceperea oamenilor lui pricepuţi se va face nevăzută.”
15 Vai de cei ce îşi ascund planurile dinaintea Domnului, care îşi fac faptele în întuneric şi zic: „Cine ne vede şi cine ne ştie?”!
16 Stricaţi ce sunteţi! Oare olarul trebuie privit ca lutul sau poate lucrarea să zică despre lucrător: „Nu m-a făcut el”? Sau poate vasul să zică despre olar: „El nu se pricepe”?
17 Peste puţină vreme, Libanul se va preface în pomet, şi pometul va fi socotit ca o pădure!
18 În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii, şi ochii orbilor, izbăviţi de negură şi întuneric, vor vedea.
19 Cei nenorociţi se vor bucura tot mai mult în Domnul, şi săracii se vor înveseli de Sfântul lui Israel.
20 Căci asupritorul nu va mai fi, batjocoritorul va pieri, şi toţi cei ce pândeau nelegiuirea vor fi nimiciţi:
21 cei ce osândeau pe alţii la judecată, întindeau curse cui îi înfruntau la poarta cetăţii şi năpăstuiau fără temei pe cel nevinovat.
22 De aceea, aşa vorbeşte Domnul către casa lui Iacov, El, care a răscumpărat pe Avraam: „Acum Iacov nu va mai roşi de ruşine şi nu i se va mai îngălbeni faţa acum.
23 Căci, când vor vedea ei, când vor vedea copiii lor, în mijlocul lor, lucrarea mâinilor Mele, Îmi vor sfinţi Numele; vor sfinţi pe Sfântul lui Iacov şi se vor teme de Dumnezeul lui Israel.
24 Cei rătăciţi cu duhul vor căpăta pricepere, şi cei ce cârteau vor lua învăţătură.”

Titlul predicii: DUHUL DE ADORMIRE
Text biblic: Isaia 29:9-24

Schiţa predicii:E monotonia aceea. In Romania

1. Caracteristici
1.1. Apatia spirituală
1.2. Absenţa comunicării cu Dumnezeu
1.3. Neputinţa înţelegerii voii lui Dumnezeu
2. Cauze
2.1. Relaţia formală
2.2. Lipsa încrederii în Domnul
2.3. Absenţa fricii reverenţioase
3. Soluţii
3.1. Recunoaşterea puterii lui Dumnezeu
3.2. Sfinţirea Numelui Său
3.3. Frica de Domnul

Isaia este o paradigma valabila pana astazi. Un tipar, ca exista vreme in care o comunitate a lui Dumnezeu poate traversa crize profunde pe nesimtite, aparute ca urmare deprecierii legaturii cu Dumnezeu. Asta s-a intamplat cu natiunea Israel. Vremuri de liniste, de pace, prosperitate, care mai apoi, din cauza indepartarii de Dumnezeu au fost urmate de consecinte aspre. Duhul de adormire despre care vorbeste Isaia si care domina poporul in vremea aceea a fost o consecinta ingaduita pentru cei care s-au departat de Dumnezeu.

Cu totii ati mers cu masina, sa zicem, pe drumuri mai bune, cu trenul, cu mijloc de transport. Unii, cu avionul. Si atunci cand nu se intampla nimic, care este tendinta? Sa atipesti. De aceea e si greu sa conduci pe autostrada obosit. In Romania nu te plictisesti. Mereu o vaca, porc, un caine, cal. Groapa, groapa, prapastie. Om rau, tot felul. Dar, noi nu ne dorim nici o experienta care sa nu fie placuta din partea Domnului. Am vrea sa fie drumul lin prin viata.

Iti dai seama ca de fapt, evenimentele, starile care Dumnezeu le duce in viata noastra, tot feluri de lucruri, sunt situatii fericite. Noi le numim situatii nefericite. Dar sunt situatii fericite care ne tin treji. Drumul monoton prin viata de credinta aduce stare de adormire. Cum am putea sa cunoastem duhul de adormire? Sigur ca eu nu pot sa spun ca exista. Asta trebuie sa spuna fiecare. Desi, de regula, trebuie sa-ti spuna cineva, ca atunci cand dormi, tu nu stii de se intampla cu tine. Trebuie sa fi trezit. Tocmai de aceea avem nevoie de Cuvantul lui Dumnezeu, avem nevoie de Duhul lui Dumnezeu. Avem nevoie de oameni ai lui Dumnezeu langa noi, ca sa ne trezim unii pe altii, s ne indemnam unii pe altii. Sa fim treji, sa mergem pe drum cu cat mai multa prospetime.

Care sunt caracteristicile? Cum am putea cunoaste Duhul de adormire si daca-i prezent in viata ta, familia, bisericii din care faci parte? Ar fi cateva lucruri. As numi o prima caracteristica Apatia Spirituala. Spune Isaia: „sunt beţi, dar nu de vin; se clatină, dar nu din pricina băuturilor tari.” Face comparatie cu un om beat, dar care nu-i beat de vin, ci tocmai duhul acesta de adormire. El are o stare apatica. Ce este apatia? Apatos, fara patos. Fara entuziasm, stare de indiferenta, lipsa de interes fata de o activitate. E ca Eminsecu- de misca, te indeamna, dar ramai la toate rece. Poporul a ajuns sa fie identificat de o stare de indiferentaspecifica unui om beat. Domnea o lipsa de interes fata de problemele spirituale cu care se confruntau. Desi aspectele negative erau prezente, erau vizibile, majoritatea se purta cu indiferenta fata de situatie. [Zicem] „O, eu nu vad ca e rau. Eu ma uit la viata mea, eu sunt multumit,” fara sa intervii intr-un fel sau altul.

Apatia spirituala, dragii mei, este caracteristica principala a duhului de adormire. Este starea de letargie in care oamenii, desi sunt oarecum constienti de problemele existente, nu iau absolut nici o atitudine, nici o masura. Indiferenta, apatia nu este caracteristica unui om dupa voia lui Dumnezeu. Nu este caracteristica a unui credincios matur, a unui credincios care umbla cu Domnul. Cand se inmulteste numarul celor care se declara indiferenti fata de situatia spirituala existenta si nu exista interes fata de si preocupari spiriutale, inseamna ca este prezent duhul de adormire. Deci, o caracteristica este apatia, starea de indiferenta. (Din primele 8:00 minute, mai sunt aprox 26 min din mesaj-)

Predicator: pastor Daniel Chereji 05 Octombrie 2014

Biserica Baptistă ”Biruinţa” Baia Mare – http://biruinta.ro
– http://facebook.com/pages/Biserica-Cr…

VIDEO by Biserica Creştină Baptistă Biruinţa Baia Mare

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari