Lazar Gog – Duhul Sfant, perspective profetice si practice

Citeste si – Lazar Gog povesteste – Frate Gog, va rog sa veniti
ultima data la mine, sa-mi faceti ungerea si sa mor…

Lazar GogUitati-va la Duhul Sfant al lui Dumnezeu, nu numai din perspectiva  darurilor si a vorbirii in alte limbi. Uitati-va la Duhul Sfant al lui Dumnezeu ca la Dumnezeu.

Faptele Apostolilor 1:15 & 2:1-4

15 În zilele acelea, Petru s’a sculat în mijlocul fraţilor, -numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci,

2 În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaş loc.
2 Deodată a venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vînt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.
3 Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s’au aşezat cîte una pe fiecare din ei.
4 Şi toţi s’au umplut de Duh Sfînt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.

Ca biserica lui Hristos, stim foarte bine ca sarbatoarea aceasta (a Rusaliilor) nu este doar o traditie. Sarbatoarea aceasta este viata bisericii lui Hristos. Duhul Sfant este Duhul vietii. Si fara de Duhul Sfant in biserica, biserica este moarta, biserica este doar plina de traditii, biserica vorbeste doar de istorie trecuta si nu vorbeste despre experiente glorioase cu Dumnezeu, despre nastere din nou, despre crestere spirituala.

Duhul Sfant este o persoana divina, este Dumnezeu, alaturi de Tatal ceresc si alaturi de Isus Hristos. Duhul Sfant e coegal cu Tatal si Domnul Isus, este coetern, deci dintotdeauna cu Tatal si cu Isus. Si este cosubstantial cu Tatal si cu Isus, adica, din aceeasi esenta, din aceeasi substanta, daca se poate vorbi in felul acesta. In planul mare a lui Dumnezeu, Tatal ceresc concepe planul universului si planul izbavirii omului inainte ca omul sa fie creat. Ioan 3:16 – Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică. 

Isus Hristos este Dumnezeu. Deci, a doua persoana din Dumneze plin, care executa acest plan divin. Evrei 9:22 – Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sînge; şi fără vărsare de sînge, nu este iertare. Numai asa se putea pune planul acesta in aplicare. Ioan 14:6 cuvantul Domnului spune: Isus i -a zis: ,,Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine. Deci, El este executorul planului.

Si apoi este Duhul Sfant, aceasta persoana divina caruia ii apartine aplicatia planului salvarii. Ioan 16:7-11 –

7 Totuş, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mîngîietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi -L voi trimete.
8 Şi cînd va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.
9 În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine;
10 în ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl, şi nu Mă veţi mai vedea;
11 în ce priveşte judecata: fiindcă stăpînitorul lumii acesteia este judecat.

I. Duhul Sfant

Inca un lucru as vrea sa specific in introducerea mmesajului in aceasta dimineata pentru ca vrem sa invatam ceva  mai deosebit despre Duhul Domnului si despre Dumnezeu in principiu. Cand spunem ca Tatal e Dumnezeu, cand spunem ca Isus este Dumnezeu, cand spunem ca Duhul Sfant este Dumnezeu, as vrea sa nu intelegem ca Dumnezeu este numele lor, ci, Dumnezeu este descrierea a ceea ce ei sunt. Ca cineva sa fie Dumnezeu, trebuie sa aiba minimum 3 atribute pe care nimeni nu le mai are. Deci, ca cineva, o persoana sa spuna ,,Eu sunt Dumnezeu” – aceasta persoana trebuie sa aiba minimum 3 atribute:

  1. Atotprezenta – sau omniprezenta. Duhul Sfant este omniprezent, atotprezent. Isus Hristos este atotprezent. Tatal este atotprezent.
  2. Omniscienta – sau atotcunoasterea. Totul este gol si descoperit inaintea Dumnezeului nostru. Duhul Sfant stie toate lucrurile. Tatal ceresc stie toate lucrurile. Isus stie toate lucrurile.
  3. Omnipotenta – sau atotputernicia. Duhul Sfant poate sa faca toate lucrurile in acelasi timp, cu aceeasi eficacitate. Isus Hristos poate sa faca toate lucrurile in acelasi timp, cu aceeasi eficacitate. Tatal ceresc poate sa faca toate lucrurile in acelasi timp, cu aceeasi eficacitate.

Dar in aceasta dimineata de sarbatoare a Rusaliilor, spre deosebire de alte sarbatori, as vrea sa vorbim despre Duhul Sfant dintr-o perspectiva profetica. Am sa aduc in fata dvs. lucruri pe care in 37 de ani, de cand predic evanghelia, pe Domnul nostru Isus Hristos, nu le-am vorbit niciodata. De aceea, am sa va invit sa va deschideti bine mintea, sa va deschideti bine inima, ca sa lasati pe Duhul Sfant, despre care vorbim, sa vorbeasca in inima noastra, a tuturor, ca sa putem intelege frumusetea evangheliei, frumusetea acestei persoane divine.

1. Duhul Sfant – perspective profetice

Cand ne uitam la persoana Duhului Sfant, putem sa ne uitam din multe perspective. Si una din perspectivele la care trebuie sa ne uitam este perspectiva profetica directia profetica, dimensiunea profetica. In cuvantul pe care l-am citit, ati auzit  acest amanunt, care nu este de loc doar de dragul de-a fi pus in Scriptura si anume vers. 15 – În zilele acelea, Petru s’a sculat în mijlocul fraţilor, -numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci, Lucrul acesta este foarte important de stiut, ca cei adunati laolalta erau 120. Ce insemneaza aceasta? Ca sa putem sa intelegem ce insemneaza, primul aspect din aceasta directie profetica legata de Duhul Sfant, haideti sa vedem Duhul Sfant in efectul de oglinda. Ce insemneaza aceasta? Insemneaza ca daca te uiti in oglinda, dreapta devine stanga, stanga devine dreapta. Deci, lucrurile trebuie sa le vezi tot asa, dar, din partea cealalta.

Daca ne uitam in oglinda cuvantului lui Dumnezeu, efectul de oglinda despre care vorbeste cuvatul sfintelor Scripturi ni-L arata pe Duhul Sfant intr-o perspectiva profetica uimitoare. Si, am sa va citesc perspectiva despre care vorbeste textul de astazi si despre care Biblia trebuie sa ne vorbeasca noua. Geneza 6:3 – Atunci Domnul a zis: ,,Duhul Meu nu va rămînea pururea în om, căci şi omul nu este decît carne păcătoasă: totuş zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.„ Duhul Meu = Duhul Sfant. Ce-a vrut sa spuna in vremea aceea este urmatorul lucru: A sosit un moment in istoria omului cand pervetirea lui genetica, daca vreti, pentru timpurile noastre, a cunoscut o asa dimensiune incat sfanta Scriptura spune ca toata rasa umana s-a stricat. Adica, si-a pierdut structura genetica afara de Noe si casa lui- 8 persoane. Si datorita acestui fapt. Dumnezeu a zis: „Voi nimici rasa umana. Dar, mai erau inca oameni care inca aveau structura genetica  adamica si de aceea, Dumnezeu a zis: „Uite ce am sa fac. Am sa le dau 120 de ani la dispozitie, timp in care am sa-i poruncesc lui Noe sa faca o corabie si sa predice mantuirea, neprihanirea. Sa intre in corabie la sfarsit. Cine va primi cuvantul, predica lui Noe si nu se va mai amesteca cu uriasii din timpul acela, care au pervertit rasa umana, va fi mantuit. Daca nu, Duhul Meu, care este Duhul vietii care sustine viata, va fi luat de la ei si rasa umana va fi nimicita. Noe a predicat 120 de ani. Si nimeni nu s-a pocait, in afara de familie. Noe a construit la corabia lui cu copiii lui- Sem, Ham si Iafet, in toata aceasta perioada de timp. Si sigur ca a fost luat in deradere. Dar dupa 120 de ani a venit potopul  si rasa umana a fost nimicita. A trebuit sa inceapa o istorie noua de la Noe incoace.

Acuma, efectul de oglinda este urmatorul. Daca la primul enunt in Scriptura, pentru ca aceasta este o interpretare  biblica. Daca la primul enunt in Scriptura, Duhul Domnului este asociat cu 120, cu un numar. Si aceasta asociere, cu 120 de ani in cazul de fata, a insemnat sfarsitul rasei umane, cand ceva legat de Duhul Sfant este repetat cu aceeasi cifra, cu acelasi numar in cazul de fata inseamna ca invatatura trebuie sa fie similara. Cati erau in camera de sus? 120. Lucrul acesta este foarte important de stiut. Si este foarte important de observat pentru ca in efectul din oglinda, daca in vechime s-a intamplat sfarsitul rasei umane in 120 de ani, acelasi lucru se va intampla din nou. Venirea Duhului Sfant pe pamant, frati si surori, a persoanei Duhului Sfant a insemnat doua lucruri:

  1. Inceperea bisericii lui Hristos
  2. Inceputul sfarsitului istoriei omenirii pe pamant

Vedeti dvs. in 1 Corinteni 10:5, 11 in care ne vorbeste ap. Pavel si limbajul care-l foloseste, ca de multe ori ne scapa esenta din limbaj, detaliile. Totuş cei mai mulţi dintre ei, n’au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. 11 Aceste lucruri li s’au întîmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste cari au venit sfîrşiturile veacurilor. Pentru ca venirea Duhului Sfant pe pamant, ca si la Noe insemneaza sansa de mantuire, ai perioada de har, de mantuire, Biserica lui Hristos. Insa, cand aceasta perioada se incheie, Duhul Sfant insemneaza  incheierea istoriei omului  pe pamant. Asa insemneaza si la noi.

Dar, inca ceva ne spune lucrula acesta. Domnul a spus, 120 de ani  si Duhul Meu va fi luat de la ei in sensul ca oamenii vor pieri. In camera de sus, la Ziua Cincizecimii sunt 120 de persoane, ca sa ne aduca din nou aminte ca Duhul Sfant este legat de numarul acesta, de cifra aceasta. Ca in acest numar, Dumnezeu vrea sa comunice ceva omenirii, pentru ca omenirea sa nu stea in nepasare si sa nu priveasca la lucrarea lui Dumnezeu ca ceva de citit numai, sa ne aflam in citit. Ci sa dea atentie la detalii. Daca Domnul a stabilit si as vrea sa notati acest lucru, 120 de ani in vremea lui Noe pana cand Duhul Domnului va fi luat de peste oameni ca Duh de viata si ei vor pieri si istoria trebuie inceputa din nou. As vrea sa va spun ca atat a randuit Dumnezeu pentru om pe pamant- 120 de ani. Dar 120 de ani de jubileie, de rascumparare. In Israel, Dumnezeu a stabilit anul de rascumparare. Ce insemna aceasta? La fiecare 50 de ani, orice datorie era iertata, orice propietate pierduta era retrocedata si daca a fost vanduta era retrocedata. Intrai din nou in posesia tuturor lucrurilor. Sclavia era abolita. Toate lucrurile erau abolite si oamenii  erau din nou in stare de libertate, in binecuvantare.

120? Daca Dumnezeu a spus, istoria omului va fi 120 de ani, inmultiti dvs. 120 cu 50, cat e anul de rascumparare. Cati ani sunt? 6 000. Istoria omului pe pamant va fi de 6 000 de ani, pana cand vine rascumpararea. Cand se implinesc acesti 6 000 de ani? Eu nu stiu, dar ceea ce stiu eu este urmatorul lucru. Pana nu se implinesc, trebuie sa ne pocaim. Ati auzit? Atata-i istoria Duhului Sfant cu omul. Si apoi incepe o istorie noua, dupa cum vom vedea. Eclesiastul 1:9 cuvantul Domnului este limpede, nimic nou sub soare. – Ce a fost, va mai fi, şi ce s’a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare. Aceasta perspectiva profetica, legata de Duhul Sfant, as vrea sa o notati dvs. si sa o puneti la inima pentru ca nu este numai o aberatie de a vorbi din cuvantul Domnului. Este o realitate. Si intotdeauna, ce a enuntat Dumnezeu la inceput, in Geneza, Geneza este inceputul tuturor lucrurilor si ce a enuntat Dumnezeu in Geneza se repeta inca odata in istoria omului. Asa este legea lui Dumnezeu.(16)

2. Duhul Sfant – un nou templu

Al doilea lucru la care as vrea sa ne uitam, dupa ce ne-am uitat la efectul din oglinda, este Duhul Sfant- un nou templu. 2 Cronici 5:11-14

Apoi preoţii au ieşit din Locul Sfânt (căci toţi preoţii prezenţi se sfinţiseră, fără să se mai ţină seama de rândul cetei fiecăruia). 12 Toţi leviţii cântăreţi – şi anume Asaf, Heman şi Iedutun, împreună cu fiii şi rudele lor – îmbrăcaţi în in subţire, stăteau la răsărit de altar cu chimvale, harfe şi lire în mâini,împreună cu cei o sută douăzeci de preoţi care sunau din trâmbiţe. 13 Cei ce sunau din trâmbiţe s-au unit cu cei ce cântau, ca să-L laude şi să-I mulţumească Domnului. Când ei şi-au înălţat glasurileacompaniaţi de trâmbiţe, de chimvale şi de celelalte instrumente de cântat, lăudând pe Domnul prin cuvintele „El este bun! Îndurarea Lui ţine pe vecie“, un nor a umplut Casa, Casa Domnului14 Preoţii nu au mai putut rămâne să slujească din cauza norului, căci slava Domnului umpluse Casa lui Dumnezeu.

Glorie Domnului. Inaugurarea templului lui Solomon a cerut 120 de persoane, care, atunci cand vor canta lauda lui Dumnezeu, sa coboare slava lui Dumnezeu. Inaugurarea bisericii lui Hristos a cerut 120 de persoane. Ati observat? Stiti de ce? Pentru ca Duhul Sfant a inaugurat un nou templu. Si acest nou templu, care era? Eram eu si erai tu. Templul lui Dumnezeu, templul Duhului Sfant- 1 Corinteni 3:16 Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?  1 Corinteni 6:19 Sau oare nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt Care este în voi, pe Care-L aveţi de la Dumnezeu, şi că voi nu sunteţi ai voştri? Si, cand Duhul Sfant se coboara in templul acesta, cand Duhul Sfant se coboara in tine si in mine, cand Duhul Sfant se coboara peste biserica lui Hristos este o slava deosebita.

Am avut experiente aicea de coborare a slavei lui Dumnezeu peste templele acestea- peste noi, peste biserica lui Hristos, incat, asa cum am amintit la inceput, nu s-a mai putut predica, ca n-a mai fost nevoie de predica. Preotii n-au mai putut sluji. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, inaugurarea unui nou templu. Si cand Domnul coboara in templul acesta, se intampla lucruri pe care nu le poti explica. Am sa rog pe sora Natalia sa nu se supere pe mine ca o folosesc in exemplul acesta. M-am bucurat ca a venit in fata ca una care a fost vindecata de Domnul, de cancer. Starea sorei Cornea a fost o stare extrem de dificila. A avut 4 operatii si ajunsese intr-o stare in care si dansa a fost pregatita ca se duce, ca pleaca.

Mi-aduc aminte, probabil cu 7-8 ani in urma, cand s-a intamplat lucrul acesta. Intr-o zi suna telefonul. Si am auzit ca cineva vrea sa-mi spuna ceva. Dar vocea era atat de stinsa, ca n-am putut sa inteleg ce se vorbeste.
Am zis: „Vorbiti mai tare, daca puteti, ca nu stiu cu cine vorbesc si nu va aud.”
Si sora Cornea, ca dansa era, si-a adunat puterile si am inteles cu glasul acela stins urmatoarele cuvinte: „Frate Gog, va rog sa mai veniti ultima data la mine, ca ieri am fost dusa la urgenta. Sa imi faceti ungere cu untdelemn si apoi sunt gata sa mor. Si sa-i spuneti sorei Magdalena sa se uite la copiii mei.”

Sotia era de fata si sora Cornea isi aduce aminte. Am luat sotia si m-am dus la spital. Mai era acolo o familie. N-am sa va spun numele. Abia am intrat. Sora Cornea statea intr-o stare asa, ca de muribund. Cred ca nu exagerez cand spun lucrul acesta.
Dar familia aceea m-a luat deoparte si fara sa considere situatia, au zis: „Frate Gog, nu mai trebuieste intervenit mult. Doctorii ne-au spus ca pana maine dimineata moare. Noi am si vorbit deja la casa funerara. Am pregatit toate lucrurile.”
Si eu si sotie ne-am ingrozit sa auzim asa ceva.
Dar, a auzit si sora Cornea.
I-am spus acestei familii: „Nu vreau sa va mai aud vorbind pentru ca nu vreau sa aud asa ceva vorbinduse aicea.”
M-am dus langa patul sorei Cornea si ea si-a adunat puterile si a zis: „Frate Gog, eu stiu ca mor, dar nu vreau sa aud de la altii sa-mi spuna cum mor.”

Am luat sticluta cu untdelemn si i-am facut ungerea si am inceput sa ma rog. Am facut de multe ori ungerea la sora Cornea in perioada aceia, pentru ca a avut multe operatii.
Sotia mea era de fata si m-am rugat in felul urmator: „Doamne, ai mila..” asa cum ne rugam. Insa, la un moment dat, m-am rugat in felul urmator: „Iata, ca acum te-am uns si deja Te-am vindecat. Maine vei pleca acasa. Vei fi o marturie in mijlocul copiilor si in mijlocul bisericii.”
Am mai vorbit si am plecat. Dar, sotia imi spune in hol: „Dar, de ce te-ai rugat in felul acesta?”
Si i-am spus: „Nu stiu de ce m-am rugat, ca eu, asa, n-am vrut sa ma rog. Insa m-a luat Duhul Sfant in primire.” Si cand te ia Duhul Sfant in primire, se coboara slava lui Dumnezeu. Se coboara in templu. Nu m-am rugat eu, S-a rugat Duhul Sfant.
Sora Cornea este martora. A doua zi dimineata i-a dat drumuldin spital si cu cancerul s-a incheiat istoria din ziua aceea, pentru ca s-a coborat slava lui Dumnezeu peste ea.
Dumnezeu este un Dumnezeu mare! Duhul Sfant este o persoana divina.
Si inaugurarea care a inceput-o la Cincizecime cu 120, este inaugurarea unui templu glorios, un templu facut din pietre vii, nu din pietre cioplite din munte.

3. Duhul Sfant si Isus Hristos

A treia dimensiune – Duhul Sfant si Isus Hristos. Ca si datatorul legii, care este Moise si care a trait 120 de ani si datatorul harului si adevarului, Ioan 1:17, care este Isus Hristos, pentru ca Biblia  ne spune ca ‘daca legea a venit prin Moise, harul si adevarul ne-a venit prin Isus Hristos’. Si, datatorul harului si adevarului, Isus Hristos, are in viata Lui o perioada specifica de 120 de zile. La nastere, 40 de zile a asteptat pentru taierea imprejur. Levitic 12:2-4. In ispitire, 40 de zile a fost ispitit. Matei 4:2. Intre inviere si inaltare, 40 de zile a dovedit apostolilor Sai si la peste 500 de frati despre puterea invierii si certitudinea invierii Lui, 120. Nasterea Lui a insemnat, daca a fost taiat imprejur, circumciziune- inseamna spiritual, cand Domnul se coboara peste tine, iti taie inima imprejur. Ispita inseamna maturizare. Iar, demonstrarea intre inviere si inaltare este aplicarea practica a cunoasterii lucrarii Duhului Sfant.

Chem biserica lui Isus Hristos, chem pe fiecare credincios , chem pe toti cei ce asculta mesajul despre Rusalii: Uitati-va la Duhul Sfant al lui Dumnezeu, nu numai din perspectiva  darurilor si a vorbirii in alte limbi. Uitati-va la Duhul Sfant al lui Dumnezeu ca la Dumnezeu. Si observati in El un plan etern, un plan bine stabilit, un plan pe care il implineste si astazi, plan in care te-a inclus si pe tine si care-ti vorbeste ca pregatirea ta si pregatirea mea pentru a ne intalni cu Domnul trebuie sa fie zilnica, permanenta.

II. Duhul Sfant si Sarbatorile Iudaice

Dumnezeu a poruncit pentru Israel 7 sarbatori  speciale- sapte. Am sa vi le aduc aminte pe toate. Sapte sarbatori, care daca va uitati bine in paginile sfintelor Scripturi, toate trebuie sa mearga si sa se implineasca in Hristos Domnul, sa vorbeasca despre Isus Hristos.

  1. Pastele – Levitic 23:5 –  în a paisprezecea zi a lunii întâi, între cele două seri, va fi Paştele Domnului,
  2. Azimile – Levitic 23:6 – iar în a cincisprezecea zi a acestei luni va fi Sărbătoarea Azimelor în cinstea Domnului; timp de şapte zile să mâncaţi azime.
  3. Primele roade – Levitic 23:10 –  „Spune-le israeliţilor: «Când veţi intra în ţara pe care v-o voi da şi veţi aduna recolta, să aduceţi preotului un snop din primele roade ale secerişului.
  4. Rusaliile – Levitic 23:15-22 – Din ziua de după Sabat, adică din ziua în care veţi aduce snopul ca jertfă legănată, să număraţi şapte săptămâni întregi. 16 Să număraţi cincizeci de zile până în ziua următoare celui de-al şaptelea Sabat, după care să aduceţi Domnului un nou dar de mâncare. 17 Să aduceţi din locuinţele voastre două pâini ca jertfă legănată; să fie făcute din două zecimi de efă de făină aleasă şi să fie coapte după ce s-a dospit aluatul; acestea sunt cele dintâi roade pentru Domnul18 Împreună cu pâinile să aduceţi, ca ardere de tot pentru Domnul, şapte miei de un an, fără meteahnă, un viţel şi doi berbeci; la acestea să adăugaţi darul de mâncare şi jertfele de băutură ca jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută Domnului19 Să aduceţi şi un ţap ca jertfă pentru păcat şi doi miei de un an ca jertfă de pace.20 Preotul să le legene ca jertfă legănată înaintea Domnului împreună cu pâinea adusă din primele roade şi cu cei doi miei; ele să fie puse deoparte pentru Domnul şi să rămână ale preotului. 21 În aceeaşi zi să vestiţi o adunare sfântă; atunci să nu faceţi nici o muncă obişnuită. Aceasta este o poruncă veşnică pentru voi şi pentru urmaşii voştri în toate locurile în care veţi locui.22 Când veţi aduna recolta ţării voastre, să nu adunaţi recolta de la marginea ogorului şi să nu strângeţi spicele care vor rămâne după seceriş; lăsaţi-le pentru cel sărac şi pentru străin. Eu suntDomnul, Dumnezeul vostru.»“
  5. Trambitele sau Rosh Hashana – Anul nou iudaic – Levitic 23:23-25 –Domnul i-a zis lui Moise: 24 „Spune-le israeliţilor: «În prima zi a lunii a şaptea să aveţi o zi de odihnă, o adunare sfântă vestită cu sunete de trâmbiţe. 25 Să nu faceţi nici o muncă obişnuită în timpul ei şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.»“ 
  6. Ispasirea sau Yom Kippur – Levitic 23:26-32 – Domnul i-a zis din nou lui Moise: 27 „În a zecea zi a lunii a şaptea să fie Ziua Ispăşirii. Atunci să aveţi o adunare sfântă; să vă smeriţi sufletele şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. 28 Să nu lucraţi nimic în ziua aceea, căci este Ziua Ispăşirii, când se face ispăşire pentru voi înaintea Domnului, Dumnezeul vostru. 29 Acela care nu se va smeri în ziua aceea va fi nimicit din poporul său. 30 Pe acela care va lucra ceva în ziua aceea îl voi nimici din mijlocul poporului său. 31 Să nu lucraţi nimic: este o poruncă veşnică pentru toţi urmaşii voştri în toate locurile în care veţi locui. 32 Este un Sabat, o zi de odihnă în care să vă smeriţi sufletele; din seara celei de-a noua zi până în seara următoare să ţineţi Sabatul.“
  7. Sarbatoarea Corturilor – Levitic 23:33-37 – 3Domnul i-a zis lui Moise: 34 „Spune-le israeliţilor: «În a cincisprezecea zi a acestei a şaptea luni să ţineţi Sărbătoarea Corturilor în cinstea Domnului, timp de şapte zile. 35 În prima zi să aveţi o adunare sfântă; să nu faceţi nici o muncă obişnuită în timpul ei. 36 Timp de şapte zile să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc; în ziua a opta să aveţi o adunare sfântă şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. Este o adunare solemnă; să nu faceţi nici o muncă obişnuită în timpul ei.37 Acestea sunt sărbătorile Domnului, cu ocazia cărora va trebui să vestiţi adunări sfinte, pentru a aduce Domnului jertfe mistuite de foc – arderi de tot şi daruri de mâncare, jertfe şi jertfe de băutură, fiecare la vremea hotărâtă

Dar, as vrea sa observati ceva. Aceste  7 sarbatori iudaice, ele se impart in doua grupe: 3 sarbatori de vara- Pastele, Azimile si Primele Roade. Si 3 sarbatori de toamna- Trambitele, ispasirea si corturile. Rusaliile sunt in mijloc. Singure. Sunt in vara. Rusaliile sunt puse, fiti atenti la aceasta, la SECERIS. Pentru ca Rusaliile inseamna Sarbatoarea Secerisului.

Este ca si Menora. Menora are sapte brate- 3 in stanga, 3 in dreapta, 3 sarbatori in stanga, 3 sarbatori in dreapta si Rusaliile in centru, la mijloc, ca si Menora. Asta este lumina  lui Israel, sarbatorile sunt lumina lui Israel. Iar, lumina lui Israel, este in final Isus Hristos. Pentru ca asa scrie: Te-am randuit sa fi lumina lumii. Uitati-va putin la ele. Primele trei sarbatori, cele de primavara s-au implinit deja toate in Isus Hristos la prima Lui venire: Pastele, Hristos Pastele nostru a fost jertfit. Azimile, Hristos cel fara de pacat a murit. Si primele roade, Hristos, Mantuitorul nostru este primul rod inviat din morti. 1 Corinteni 15:22-23. Hristos este intaiul rod.

Celelalte sarbatori insemneaza ca trebuie sa se implineasca prin Isus Hristos la a doua Lui venire: Trambitele, sau Rosh Hashanah- trambita inseamna judecata, rostirea judecatii. Deci, Domnul va veni sa faca o judecata. Deci, toti trebuie sa ne infatisam in fata scaunului de judecata a lui Hristos. Yom Kippur- este ispasirea. La a doua Lui venire, El va face ispasire si pentru Israel si va face ispasire si pentru biserica, pentru ca – de cand ati fost botezati cu Duhul Sfant si de cand ati facut legamant cu Domnul in apa? Cati dintre dvs. ati mai pacatuit pana acuma? De aia e nevoie de ispasire. Sa nu credeti dvs. ca ucenicii L-au intrebat pe Domnul Isus Hristos: „Doamne, atunci cine va fi mantuit?” – de aceea a spus Domnul: „Ce-i cu neputinta la oameni, e cu putinta la Dumnezeu. Noi trebuie sa ne pocaim in fiecare zi, dar curatirea finala ne-o va face Domnul Isus Hristos in ziua aceea.

Apoi, corturile, deci a treia sarbatoare de toamna, insemneaza instaurarea imparatiei de o mie de ani pe pamant. Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii. Deci, la a doua Lui venire. A ramas Rusaliile. Ce se intampla? Ce s-ar putea intampla la Rusalii fara pretentia de a fi dogmatic? As vrea sa va deschid mintea cu o posibilitate profetica teologica. Este foarte posibil ca Rusaliile sa fie sarbatoarea care sa vorbeasca despre a doua venire a Domnului nostru Isus Hristos. Daca primele trei s-au implinit la prima Lui venire, daca ultimile 3 se vor implini dupa a doua Lui venire, insemneaza ca Rusaliile trebuie sa reprezinte sarbatoarea in care Isus Hristos va veni din nou: Rapirea bisericii. Nu vreau sa fiu dogmatic in aceasta privinta, dar vreau sa va dau acest gand spre analiza. De ce? Pentru urmatorul lucru. In sfanta Scriptura a Vechiului Testament , Rusaliile sunt asociate cu secerisul. De aceea ii mai spune sarbatoarea secerisului. Iar in interpretarea Mantuitorului Isus Hristos, secerisul ce insemneaza? Matei 13:19 – secerisul inseamna sfarsitul veacului. Prin urmare, Rusaliile ne pot deschide aceasta perspectiva, ca fiind sarbatoarea la care Isus Hristos se va intoarce a doua oara pe pamant. In gandirea iudaica, Pastele sunt curtenia lui Dumnezeu cu Israel. Asa considera evreii. Iar Rusaliile inseamna casatoria Domnului cu Israel, pentru ca la Rusalii i-a dat legea. Daca va uitati in Scriptura, in Ziua Cincizecimii s-au dat cele 10 porunci, cartea legamantului.

Dar, mai este un fenomen foarte interesant. Cati dintre dvs. ati citit cartea lui Rut? Rut, aceasta moabita, care este in afara legamantului lui Israel, a venit in Israel. Si cand a venit in Israel? La vremea secerisului. In Talmudul iudaic se spune urmatorul lucru, ca potrivit traditiei mostenite de evrei, in noaptea de Rusalii, Rut s-a dus in aria lui Boaz, la seceris, si acolo s-au casatorit impreuna. Dar, Boaz este strabunicul Domnului Isus Hristos, pentru ca din el se trage David si apoi Isus, dupa trup. Rut este o straina de Israel. Daca la seceris s-a intamplat aceasta casatorie – din nou, efectul de oglinda- daca la seceris s-a intamplat aceasta casatorie a lui Boaz cu Rut, la Rusalii, este foarte posibil ca Boaz, care si-a luat sotie una dintre neamuri, este foarte posibil ca noul Boaz, Isus Hristos, sa se casatoreasca cu sotia Lui dintre neamuri care este Biserica la sarbatoarea Rusaliilor. Nu fiti dogmatici, dar puneti la minte acest lucru, pentru ca este bun de gandit. Asta nu insemneaza ca se anuleaza venirea iminenta oricand, a Domnului nostru Isus Hristos. El poate veni pana nu termin eu predica. Biserica trebuie sa spuna: Vino, Doamne Isuse!  Dar, ceea ce eu vreau sa spun bisericii este ca sarbatoarea aceasta ridica o multime de aspecte biblice si teologice de o frumusete extraordinara.(35)

III. Rusaliile si profetul Mica

Starea de păcat a poporului

„Vai de mine!
Căci sunt ca după culesul fructelor,
    ca după culesul viilor!
Nu mai este nici un ciorchine de mâncat
    nimic din smochinele timpurii, după care tânjeşte sufletul meu!
A pierit cel evlavios din ţară
    şi n-a mai rămas nici un om drept!
Cu toţii stau la pândă, ca să verse sânge;
    fiecare îl vânează pe semenul său cu o plasă.
Mâinile lor sunt deprinse cu răul!
    Conducătorul cere daruri,
        iar judecătorul pretinde mită;
cei mari îşi spun dorinţa pe faţă
    şi conspiră împreună pentru a şi-o îndeplini.
Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine,
    iar cel mai drept – mai rău ca un gard de spini.
Ziua vestită de străjerii tăi, ziua pedepsei tale, a sosit!
    Acum va fi stupoare pentru voi!
Nu-l crede pe prieten,
    nu te încrede în amic!
Păzeşte-ţi uşa gurii
    de cea care se odihneşte la pieptul tău!
Căci fiul îşi desconsideră tatăl,
    fiica se ridică împotriva mamei ei,
iar nora – împotriva soacrei sale,
    aşa încât duşmanii unui om sunt chiar cei din familia lui. Mica 7:1-6

Stiti pasajul acesta pentru ca de multe ori il citam in diferite circumstante. Ce spune cuvantul Domnului? Mica ne aduce in fata, iarasi, o perspectiva profetica legata de Rusalii, de seceris, care trebuie sa ne puna putin pe ganduri. In trad. literara Cornilescu, va citesc din nou:

1 Vai de mine! Căci parcă sunt la strângerea poamelor şi la strângerea bobiţelor după culesul strugurilor: nu mai este niciun strugure de mâncare, nici cea dintâi smochină dorită de sufletul meu!
2 S-a dus omul de bine din ţară şi nu mai este niciun om cinstit printre oameni; 

Mica spune urmatorul lucru: „M-am uitat prin Duhul si am vazut secerisul- sarbatoarea secerisului, recolta.” Si cand am vazut aceasta sarbatoare, el remarca cateva lucruri si as vrea sa le remarcati si dvs. Adunarea fructelor (vers. 1), in ebraica este termenul asaf, care insemneaza stramutare  de aici. Deci, pentru Mica, la seceris are locul stramutarea. Apoi, vers. 2 spune „Cel evlavios a pierit din tara- de la ebraicul ‘avad’- a disparut, a fost stramutat. Si apoi in vers. 4 spune: „Acum este uimirea lor. Ziua cea mare a venit. Pentru Mica, secerisul, Rusaliile, este venirea Domnului. O zi in care cel evlavios dispare din tara pentru ca este  stramutat, este rapit daca vreti. Pe pamant ramane numai rautate. De aceea cel mai bun dintre ei este in timpul necazului celui mare, este mai rau decat un maracine cel mai bun dintre ei si toti sunt corupti.

Si pentru Mica, cand se uita prin Duhul Domnului si vede aceasta vedenie peste Israel, Israel plange si zice: „Vai de mine, ca nu mai este nimeni, niciun fruct.” Oamenii se cunosc dupa rod. Nu mai este niciun rod bun in tara. Rodul acela la care ma uitam eu si aveam siguranta este Biserica evanghelica, daca vreti, la care se uita Israel in aceste zile. Suportul pe care-l are a disparut si spune ca a venit ziua aceea prevestita si acum este uimirea tuturor. Trad. ebraica Jerusalem Bible, traduce in felul urmator vers. 4 – „Azi va veni necazul lor din Nord. Acum este timpul confuziei lor.” Insemneaza ca Mica mai introduce ceva nou aici si cand se uita la vremea Domnului, la vremea secerisului, e posibil ca el vede si atacul din Nord asupra lui Israel, atacul lui Gog, atacul Rusiei si a Iranului. In Ezechiel 38:15  si 39:2  spune ca atacul acesta vine din fundul miaza noaptei, din partea cea mai de Nord a continentului. Ce vrea sa spuna Mica este urmatorul lucru. Este posibil ca rapirea Domnului s-a produs la vremea secerisului  si este posibil ca intre rapirea bisericii si necazul cel mare este o perioada de confuzie. In aceasta perioada de confuzie e Gog cu benzile lui de vagabonzi si de criminali, Rusia deci si Iranul, asa spune sfanta Scriptura. Nu este inventia mea, nu este interpretarea mea. Este interpretarea Bibliei.

In aceasta vreme de confuzie, Gog vine impotriva lui Israel. Dar trebuie sa vina impotriva lui Israel cel putin  3 1/2 inainte de inceperea necazului. Deci, intre rapirea bisericii si inceperea necazului poate sa fie o perioada de 5 ani de zile. Nu incepe imediat necazul. Pe pamant va fi o confuzie totala. Pe fundalul acestei confuzii, Israel va fi atacat. Are nevoie de cel putin 3 1/2 ani inainte de semnarea acordului. De ce? Pentru ca Biblia spune ca dupa acest razboi a lui Gog, Dumnezeu va nimici pe Gog si ii vor trebui lui Israel 7 ani de zile ca sa ingroape mortii si sa arda armamanenul pe care l-a folosit Gog impotriva lui Israel. Ori, ca sa aiba nevoie de 7 ani de zile, in cei 7 ani de necaz nu poate sa se intample lucrul acesta. De ce? Pentru ca Biblia spune: „Cand veti vedea uriciunea pustiirii in locul preasfant despre care a vorbit Daniel, adica cand anticrist va intra in templul reconstruit, se va duce in sfanta sfintelor si  se va da drept dumnezeu, asta inseamna uriciunea pustiiriii in locul preasfant.

Cand anticrist va intra in templu, si el va intra in templul reconstruit si care este in pregatire de constructie la ora actuala, cand va intra acolo si se va da drept dumnezeu, Isus Hristos a spus asa: „Cand veti vedea lucrul acesta,” ce sa faceti? „Sa fugiti.” Sa va scundeti. Atunci, Israel nu mai are timp sa ingroape morti si sa arda armamente. Dar in primii trei ani si jumatate va fi o perioada de siguranta, cand Israel va putea face lucrul acesta. Si atunci, daca primi 3 1/2 ani va putea sa ingroape mortii si sa arda armamentele, mai are nevoie de inca 3 1/2 ani inainte de timpul necazului, ca sa poata sa se implineasca cei 7 ani.

Prin urmare, sarbatoarea Rusaliiloreste o sarbatoare adanca, cum poate nu ne-am gandit pana acuma. Puneti la inima acest Cuvant al lui Dumnezeu. Duhul Sfant este Dumnezeu. Observati ca planul Lui, lucrarea Lui este un plan care ne vorbeste sa ne trezim. Rusaliile pot sa fie o sarbatoare care sa coincida cu rapirea bisericii la cer. Dar rapirea bisericii la cer, cum am spus, se poate produce in orisice clipa. De aceea, noi trebuie sa fim gata in orice moment si sa vedem ca venirea Duhului Sfant, pe langa lucrarea frumoasa pe care o are, Duhul Sfant spune: si istoria cu omul am sa o inchei. Cand 120 de ani X 5 = 6,000 de ani se incheie, din calculul lui Dumnezeu si istoria omului, asa cum este cunoscuta acuma se va incheia si Duhul Sfant va inaugura o noua era pe pamant, o istorie noua cu omul, cand cortul lui Dumnezeu v afi cu omul, se va inaugura Imparatia de 1000 de ani. Dar, marea noastra bucurie este aceasta, ca asa cum templul lui Solomon a avut nevoie de 120 de persoane sa inaugureze templul, la Ziua Cincizecimii, 120 de persoane au fost prezente care sa inaugureze un nou templu: Biserica lui Hristos si templul individual. Ori, in acest templu al lui Hristos, in acest trup, in aceasta biserica, pentru ca suntem templul Duhului Sfant, trebuie sa fie gloria lui Dumnezeu. Sa ne rugam Domnului in aceste zile din urma, peste care a venit sfarsitul veacurilor, gloria Domnului sa se arate cu mare putere.

VIDEO by Emanuel Church Anaheim

Alte predici Lazar Gog –

Florin Ianovici – Nu merge asa

Ianovici Betel 2

Studentii unei universitati, care trebuiau sa dea un examen la disciplina de logica si au primit din partea profesorului urmatorul lucru: „Puteti, la examenul acesta, sa copiati, cu o singura conditie: N-aveti voie sa intrati cu mai mult de o foaie la voi. Toata informatia care vreti sa o concentrati, o concentrati pe foaie si puteti sa copiati dupa acea foaie. Atat. Pe acea foaie, pune-ti informatia care se cuprinde si pute-ti sa copiati.” Au venit studentii, fiecare a incercat sa scrie.. cum credeti ca a scris? Mare sau mic? Mic. Si la un moment dat, un student a intrat in sala impreuna cu un alt student, de anul IV. Aceasta materie a logicii era in anul I. Si i-a zis: „Ce faci?”  „Nimic mai mult decat ce ati spus dvs. A pus foaia langa banca si a zis tanarului acesta din anul IV: „Urca-te pe ea.” Tanarul s-a uitat la acea foaie in patru, si a zis: „Ati zis sa luam cu noi cata informatie incape pe o foaie la patru. Eu l-am adus pe acest student, el sta cu mine pe foaia in patru si-mi va spune de ce am nevoie.

Iubitii Domnului, Nu vrem doar puterea Duhului Sfant. Nu vrem doar o pecetluire, ca un semn doctrinar. Noi vrem sa declaram in aceasta dupa amiaza, ca suntem o foaie goala si as vrea ca Duhul Sfant sa fie acela care sa scrie in noi tot ce este nevoie. Imi doresc sa ne spuna Dumnezeu, in aceasta dupa amiaza, ca nu-s mai mult decat o foaie goala. Dar, daca Dumnezeu vine in sufletul fiecaruia dintre noi, va fii bine. Binecuvantat sa fie El! M-am inspirat pentru titlul predicii din aceasta dupa amiaza, si eu nu obisnuiesc sa ma consum atat de mult la titlu, dar, totusi m-am gandit sa va spun, pentru ca, de fapt, este modul in care mesajul acesta as vrea sa-l aduc la dvs. Spune Biblia ca, trecatorii, dupa ce i-a batut bine pe Pavel si pe Sila cu nuiele, au venit si le-a spus a doua zi: „Sunteti liberi. Plecati.” Dar, Pavel le-a spus: „Dupa ce, ca ne-ati inchis fara sa ne judecati, fara sa fi fost un proces. Dupa ce, ca ne-ati batut fara sa ne dati posibilitatea sa ne aparam, acuma, voi vreti sa iesim afara, cumva asa, pe usa din dos.” Si el spune asa: „Nu merge asa.” Acesta este titlul mesajului din aceasta seara, cand noi ne apropiem de lucrarea numita Duhul Sfant. Si vrem sa stam in prezenta Duhului Sfant si intr-o dupa amiaza a Cincizecimii vrem sa ne oglingdim in Scriptura.

Vrem noi Duhul Sfant? Vrem sa lucreze Duhul Sfant in viata noastra? Spuneti-o cu toata taria. Si eu vreau. Dar, sunt absolut convins, iubitii Domnului, ca nimic nu este gresit la Dumnezeu. Amin! Nimic nu-i gresit nici la Scriptura. Eu cred ca Dumnezeu si Scripturanu s-a schimbat si Dumnezeu din cer lucreaza si azi, cum a lucrat odinioara. Slavit sa fie Domnul! Eu cred ca ceea ce ar avea sa ne zica Duhul Sfant in aceasta dupa amiaza- daca ar avea ceva sa ne spuna Duhul Sfant in aceasta seara, ar spune: Daca este ceva gresit este faptul ca lucrarea aceasta nu merge oricum. Nu te poti raporta la ea cum vrei tu. Noi trebuie sa ne gandim la aceasta lucrare a Duhului Sfant, cum vrea Domnul.

1. Cum lucreaza Duhul Sfant – Calauzirea

Primul lucru pe care as vrea sa il impartasesc cu dvs. este acesta. De ce am ales acest episod al cetatii Filipi? Pentru ca e prima biserica care se infiinteaza in Europa. Daca astazi este o biserica in Romania, Romania facand parte din Europa, trebuie sa stiti ca Europa a debutat cu aceasta biserica din Filipi. Pana atunci, nu exista o biserica in Europa. Atunci, Domnul Dumnezeu a lucrat sa se deschida aceasta biserica. Mergand pe urmele acestui episod biblic, as vrea sa vedem in aceasta dupa amiaza, cum lucreaza Duhul Sfant. Cum vrea Duhul Sfant sa spuna: Merge-ti, dar face-ti lucrurile acestea si nu merge-ti, daca face-ti lucrurile acestea. Primul lucru foarte scurt pe care vreau sa vi-l spun este urmatorul: Biblia spune ca mai intai de toate, Dumnezeu a venit la Pavel si a ingaduit ca cel rau- chiar spune Biblia ca un sol a celui rau sa se atinga de el si sa-i lase o neputinta in trup. Bagati bine de seama ce va spun. La numit un tepus, la numit un sol al Satanei, la numit o palma data de cel rau. Si Pavel era in urmatoare dilema. „Eu, Pavel, ma ridic la amvon si spun: Dumnezeu e viu. Eu, Pavel, ma ridic la amvon si spun: Domnul vindeca.” Spune acolo ca la un moment dat, starea lui inaintea oamenilor a fost un prilej de glume. Faceau glume pe seama lui, ca omul lui Dumnezeu, care lucra Dumnezeu prin el, era vorba de el insusi. Statea cu nasul lipit de Biblie, pentru ca el era miopic, sau cel putin avea o boala de ochi care era apropiata de ceea ce spun eu. Si atunci, Domnul Dumnezeu ii spune: „Pavele, va trebui sa intelegi ca eu lucrez cu tine, ca si Biserica Betel din secolul XXI, sa inteleaga cum lucreaza Duhul Sfant.

Am primit un Duh Sfant, care sa faca, prin noi si cu noi, lucuri mari. Si vrem un Duh Sfant care sa ne calauzeasca. Dar, Biblia spune ca pe Pavel, Domnul Dumnezeu la ingaduit cu aceasta slabiciune, pentru ca in slabiciunea lui, puterea lui Dumnezeu sa fie desavarsita. Cand Dumnezeu iti inchide ochii acestia firesti, Dumnezeu iti deschide ochii sufletului. Si in orice incercare a vietii si in orice dureri pamantesti, Dumnezeu din cer aduce in noi aceasta putere a Sa. Foarte multi dintre noi, in zilele cand ne merge bine, foarte multi dintre noi, in zilele cand este soare pe strada noastra, foarte multi dintre noi in zilele de confort nu suntem asa cum suntem in zilele de necaz. Daca vine o slabiciune, daca vine in viata noastra , sa apara o suferinta, cu ce foc alergam la Dumnezeu! Cu ce tarie sufleteasca ne rugam lui Dumnezeu! Cum cautam [noi] fata Domnului! Si Domnul Dumnezeu ii spune lui Pavel in felul urmator: „Pavele, voi ingadui acest tepus in viata tapentru ca as vrea sa stii tu cum lucrez Eu in privinta Duhului Sfant- sa ai nevoie de Mine tot timpul!” Tot timpul sa ai nevoie de Mine! Tot timpul sa stii de cine apartii si cui datorezi.

Va intreb un lucru in aceasta dupa amiaza: Cait dintre dvs. vreti sa fiti calauziti de Duhul Sfant? Amin! Si eu. Fratii mei si surorile mele, va spun un cuvant care o sa va placa pe jumatate si am sa va spun de ce.
„Frate, asa de mult imi doresc sa am Duhul Sfant.”
„De ce, sora?”
„Asa as vrea sa-mi descopere Domnul cu cine ma marit.”
„Asa as vrea sa am vedenii, ca sa stiu eu ce am de facut cu privirea mea la viata in viitor.”
Sunteti atenti la ce va spun?
„Mi-as dori asa, daca se poate, sa ma duc la cineva care are un dar si sa-l intreb: Sa ma duc sau sa nu ma mai duc in America?”
Acuma nu ma intereseaza problema asta; dar ma interesa odinioara. Si oamenii lui Dumnezeu ar vrea sa fie calauziti de Duhul Sfant pentru folosul vietii lor. Si ar dori sa aiba Duhul Sfant pentru raspunsuri personale la viata aceasta care oricum este in mainile lui Dumnezeu. Dar Biblia spune ca omul lui Dumnezeu, Pavel, stia sa faca un singur lucru. Daca e Luni, umblu pentru Dumnezeu. Daca e marti, alerg pentru Dumnezeu. Daca e Miercuri, sunt la dizpozitia lui Dumnezeu. Si orice zi a vietii mele este o zi in care vreau sa traiesc pentru Domnul. Nu am eu ceva, al meu, care sa-mi apartina. Nu-mi apartine timpul, trupul, viata, familia, nimic. Totul este in mana Ta, Isuse. Du-ma unde vrei, fa ce vrei cu mine. Sunt la dispozitia ta.

Un Pavel, care n-a cunoscut bucuria unei sotii, un Pavel care n-a cunoscut bucuria unui camin, un Pavel care n-a stiut sa stea prea mult intr-un loc si atunci, Duhul Sfant s-a uitat la el si a zis: „Il iau si-l port.” Noi vrem radacini pe pamantul acesta. Noi vrem sa avem un bine pamantesc pe pamantul acesta. Dar eu va spun in aceasta zi: cu cat omul lui Dumnezeu se pune la dispozitia Lui, cu cat omul lui Dumnezeu doreste sa se sacrifice lui Dumnezeu, cu atat mai mult Duhul Sfant il va calauzi. Cand a aparut in viata lui Pavel vedenia? Cand au aparut instiintarile? Cu privire la ce-a avut un vis de la Domnul Dumnezeu? Spune Biblia ca atunci cand era in miscarea misionara, atunci cand mergea sa faca voia lui Dumnezeu, venea Duhul Sfant si spunea: ‘Aici nu intri. Stop.’
De ce? „Pentru ca Eu am planul Meu. Aici este nevoie de tine si ti-am deschis usa larg.” Frati si surori, vreti Duhul Sfant? Vreti calauzirea Duhului Sfant? Nu ne-o da pentru lucrurile noastre. Caci darul lui Dumnezeu este dat pentru folosul celuilalt, pentru zidirea imparatiei lui Dumnezeu. Vreti Duh Sfant? Il veti avea. Vreti calauzire din Duh Sfant? Ridicati-va si faceti lucrarea lui Dumnezeu. Va promit, in numele Domnului Isus Hristos, ca oridecateori va veti ridica pentru Dumnezeu, nu veti fi singuri niciodata. Dumnezeu va merge cu voi. Dumnezeu va deschide usile. Dumnezeu va da la o parte greutatile. Va va sfatui. Dumnezeu va fi acela care va va vorbi. Dar, prieteni, inca odata va spun: nu ni se da Duhul Sfant pentru o calauzire pe pamantul acesta ca sa avem o viata, ancorandu-ne in pamantul acesta, ci ancorandu-ne in Domnul si pentru slava Imparatiei Lui. Amin! Dumnezeu sa ne ajute si Dumnezeu sa ne dea putere.

Paul preaching

Cum calauzeste Duhul Sfant?

Iubitii Domnului, as vrea sa va spun un lucru, un lucru care Domnul Dumnezeu sa ne ajute sa il intelegem: cum calauzeste Duhul Sfant? Duhul Sfant calauzeste intr-un mod absolut clasic, dar neasteptat. Ii spune Domnul Dumnezeu printr-o instiintare: „Treci in Macedonia pe la un barbat si ajuta-ne.” Si Pavel ce face? Trece in Macedonia si el vrea sa ajute. Macedonia era o cetate, o colonie romana cu un statut special. O colonie romana cu un statut special, in sensul in care macedonienii in vremea aceea se bucurau de drepturi pe care nu le avea alta colonie. Era o cetate extrem de puternica asupra acestui aspect comercial. Eraun fel de poarta a Europei. In aceasta cetate, ca sa intelegti mai bine, nu era, cel putin cand scrie Biblia si ce spun comentatorii- e imposibil sa fi fost niciun barbat iudeu. Erau foarte putini evrei in aceasta colonie macedoniana. Veti vedea ca intalnirea apostolului Pavel va fi cu niste femei. Spun unii comentatori: Daca erau 10 barbati iudei, erau multi. In primul rand, nicio sinagoga, niciun barbat iudeu,  nimeni sa cunoasca pe Domnul Dumnezeu, o societate care avea dispret pentru cei ce nu apartineau lor, o cetate care avea regulile proprii.

Vine apostolul Pavel, n-are nicio intrare, nu poate vorbi cu niciun dregator, nu poate sa se adreseze niciuneia dintre autoritati. N-are nicio sinagoga, n-are niciun loc unde sa mearga, dar ajuns in Macedonia- te uiti la cer si spui: „Si de aici, ce?” Niciun inger, nicio vedenie,  nicio soapta a Duhului Sfant. Absolut nimic. Si ce face Pavel? Cauta o oportunitate. Si spune: „Ma duc sa-ncep lucrarea de unde totdeauna o va incepe Duhul Sfant. Unde incepe lucrarea Duhului Sfant? Unde te calauzeste Duhul Sfant, sa incepi? La rugaciune. Spune Biblia ca in momentul in care Pavel a ajuns, fara nicio usa deschisa, fara niciun cunoscut, fara nicio instiintare de la Domnul, a cautat ceasul rugaciunii si oamenii rugaciunii.  SI va intreb in aceasta seara: Vreti sa aveti calauzirea Duhului Sfant? Rugati-va. Chiar daca Dumnezeu tace, rugati-va. Chiar daca Dumnezeu nu vorbeste, rugati-va. Chiar daca nu stiti incotro s-o luati, rugati-va, pentru ca Dumnezeu in mediul rugaciunii, acolo, Dumnezeu va incepe sa desfasoare planul Lui. Binecuvantat sa fie Domnul.

Pavel nu s-a uitat la faptul ca n-are pe nimeni langa el. Nu s-a uitat la faptul ca n-are un capat de ata, de unde sa inceapa sa infasoare acest ghem. N-a zis: „Ce biserica ma poate primi?” A intrebat un singur lucru: „Unde sunt oamenii rugaciunii?” Unde sunt oamenii rugaciunii, acolo este prezent Duhul Sfant. Si Duhul Sfant ne spune in aceasta seara, in calauzirea pe care trebuie s-o avem: Nu da inapoi. Nu da inapoi. Nu da inapoi. Amin. Domnul fie binecuvantat! Ne dorim calauzirea Duhului lui Dumnezeu. Ea apare cand tu te pui la dispozitia Domnului pentru lucrare. „Nu mai caut, Doamne, folosul meu.” Se va inmulti puterea lui Dumnezeu in tine. Cu fiecare zi petrecuta la picioarele Domnului, cu fiecare lepadare de sine, cu fiecare dorinta de a-I sluji mai mult lui Dumnezeu, Duhul Sfant va veni cu mai mare putere si ne va calauzi. Binecuvantat sa fie Domnul! Atunci cand nu stii incotro s-o apuci in calauzire, foloseste unul dintre lucrurile pe care Dumnezeu intotdeauna ni l-a dat la indemana. Roaga-te! In momentul rugaciunii, Dumnezeu te va ajuta. Binecuvantat sa fie Domnul! Laudat sa fie Domnul! Slava lui Dumnezeu! Glorie lui Dumnezeu.

2. Duhul Sfant va raspunde intotdeauna, celor care au o asteptare

Spuneam ca Duhul Sfant lucreaza prin calauzire. Spuneam ca aceasta calauzire este in lucrare si pentru folosul Imparatiei lui Dumnezeu. Este o calauzire care spune: „Cand nu mai ai un capat de ata, aseaza-te la rugaciune. Roaga-te si in dreptul rugaciunii, Dumnezeu iti va da calauzire. Aleluia, slavit sa fie Dumnezeu. Al doilea lucru pe care vreau sa vi-l spun este urmatorul: Citim in Cuvantul lui Dumnezeu ca Pavel s-a dus la locul rugaciunii. SI m-am gandit deseori ca nu intamplator, acolo, se spune ca era un riu si la riul acela- veneau femeile, veneau surorile, veneau cele ce credeau in Dumnezeusa se roage. Spune Biblia ca acolo era o grupare destul de heterogena. Pe deoparte, ma gandesc eu, femei simple, si pe de alta parte o femeie bogata- Lidia, care avea un fel de biznit, avea o afacere destul de  infloritoare. Daca Biblia spune despre ea ca este bogata, sa stiti ca era bogata. Si acolo, la locul rugaciunii, Domnul Dumnezeu face un lucru, dragii mei si mi-am dorit din toata inima sa intelegem.

Duhul Sfant a lui Dumnezeu ne aduce impreuna la rugaciunepentru ca Duhul Sfant a lui Dumnezeueste acela care netezeste, uneste, desavarseste,  si ne aduce sa fim, sa ne facem una in Hristos. Numai mediul acesta al lucrarii Duhului Sfant si a rugaciunii, nu o sa mai existe Dl. inginer, D-l profesor, zidarul si nu mai stiu care. Duhul Sfant, cand ne aduna laolalta, si multi dintre oamenii pe acre-i cunosc spun in felul urmator: Ei pastore, nu-i normal. In fond, unu-i sarac, unu-i lipsit, unul care nu are in viata o realizare, omul caruia usile ii sunt inchise- sigur ca va cauta pe Dumnezeu. Dar eu va intreb pe dvs., daca asa stau lucrurile, ce cauta aceasta femeie bogata? Femeia aceasta bogata cauta un raspuns. Si s-a dus sa gaseasca un raspuns. Astepta din partea lui Dumnezeu un raspuns. Mergea la rugaciune pentru ca avea o asteptare. Simtea ca pe undeva, Dumnezeu va face ceva in viata ei. Undeva, stia ca ea se va intalni cu Domnul Dumnezeu, care-i aduce un raspuns. Va spun in aceasta searaca Duhul Sfant a lui Dumnezeu, intotdeauna va deschide, intotdeauna va duce un raspuns celor ce cauta. Celor ce vin cu asteptare. N-are ce face Dumnezeu cu un om care vine in biserica cu gandul  sa treaca timpul. Sunt aici pentru ca vreau ceva. Sunt aici pentru ca astept ceva. Sunt aici pentru ca sufletul meu striga catre cel preainalt si vrea ceva din partea Lui. Tu vrei ceva?

Mic sau mare, tanar sau batran, cu portofelul gol sau plin, toti in inima noastra avem ceva. Un lucru care numai Dumnezeu din ceruri poate sa ne faca: E o asteptare in sufletul nostru. E mai mult viata decat lacrimile saraciei. E mai mult viata decat zambetul protocolar al bogatiei. Este mai mult decat ce avem. E o asteptare. Nu stim ce. Toata viata am alergat catre ceva. Ne-am suit catre ceva. Cand a plecat Lidia si s-a dus la riu, si  era ferma convinsa ca pleca acolo la rugaciune, pentru ca avea o asteptare. Ai o asteptare? Duhul Sfant a pus-o acolo si Duhul Sfant, care a pus acea asteptare in Lidia si  in acele femei, l-a adus pe Pavel. Si Pavel a venit si a spus: „Am venit in aceasta zi sa va spun ca cautarea voastra a incetat. Comoara pe care voi o doreati este Isus Hristos. Mantuirea pe care voi o doreati este in jertfa Domnului Isus Hristos. Spune Biblia ca imediat a crezut Lidia. Stiti de ce? Pentru ca Lidia a avut o asteptare in inima. A avut o dorinta.

Iubitii Domnului, in aceasta seara, Biblia ne spune urmatorul lucru: ca Duhul Sfant va raspunde intotdeauna, celor care au o asteptare. Totdeauna va raspunde celor care au o dorinta. Vreau sa va spun cine va fi umplut cu Duhul Sfant: cine doreste. Vreau sa va spun cine va fi botezat cu Duhul Sfant: cine doreste. Va spun cine va fi bcalauzit de Duhul Sfant: cine doreste. Va spun cine va fi intotdeauna purtat de Duhul Sfant: cine doreste si asteapta si cauta. Laudat sa fie Domnul! Pentru ca aceasta dorinta aprinsa a inimii noastre il onoreaza pe Dumnezeu. Vreau sa va intreb un lucru si am sa intreb coristii ca ei se uita si in sala. „Voi cand cantati, vedeti si sala?” Va spun eu, ca eu vad cand predic in sala. Eu va avd pe dvs. Din cand in cand, nu intotdeauna.

Ma uit si cand merg cu privirea peste sala vad asa: unii se uita la mine si zambesc ca la un print. (Ce sa fac?) Se uita si ei la mine. Altii nu zambesc. Sunt asa de absenti incat nici nu poti sa-i ducilanga tine. Unii vad ca sunt atat de captivati si nu de mine, ci de cuvintele celui viu. Ii vad ca sunt intr-un sentiment din acesta pe care il am si eu in timp ce aduc Cuvantul lui Dumnezeu. Si foamea lor aduce foamea mea. Si foamea noastra va fi saturata de mana celui viu. Dumnezeu se uita la noi in aceasta seara si nu fata mea va spune Domnului cine sunt. Nu zambetul meu ii va spune Domnului cine sunt, ci foamea mea din inima. „Ce cauti Lidia?” „Caut o racorire a sufletului. Caut o unda din Cel prea inalt. Cau tsa-m isatur sufletul inaintea lui Dumnezeu. Caut un raspuns pe care nu mi l-a dat nimeni, niciodata.Caut un adevar care sa ma elibereze. Caut o lumina, Caut o tinta de care sa ma agat, un sens pentru care sa traiesc.” „Ai Doamne un raspus?” „Da! Isus Hristos Domnul e un raspuns pentru cei flamanzi! E un raspuns pentru cei ce sunt dornici.” Nu esti parasit; nu esti lepadat.. Dumnezeu, din cer, in aceasta seara, e prezent pentru tine. Ca nici mai mult nu e aici decat un riu ce curge si oameni insetati care au venit sa vada daca Dumnezeu are un raspuns pentru ei. (Din primele 21:55 minute- mai sunt aprox 30 de min din mesaj).

Biserica Betel Bucuresti, Crangasi (08.06.2014)
Predici pentru vremuri grele – http://www.fiti-oameni.ro

Vedenii şi Vise

Faptele Apostolilor 2:17

,În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrînii voştri vor visa visuri!

Citeşte si Prooroci şi Circumstanţe aici

Trecând prin Misia, Pavel şi Barnaba au ajuns la Troa, unde Pavel a avut o vedenie. Încă o dată, Duhul îi va direcţiona într-un mod supranatural. Acum îi direcţionează printr-o vedenie. În vedenie, un om din Macedonia îi face o rugăminte: “treci în Macedonia şi ajută-ne” (Fapte 16:9). Uneori, Duhul direcţionează activităţile bisericii prin vedenii.

Cu mulţi ani în urmă am cunoscut un bărbat pe nume Dr. Edwards. Era preşedintele unei bănci în San Jose când şi-a predat viaţa lui Isus Cristos. Dedicându-şi întreaga viaţă Domnului, a simţit chemarea lui Dumnezeu de a intra în lucrare. A început să studieze Cuvântul şi a mers la şcoală pentru a se pregăti pentru noua sa carieră. Într-o noapte a avut o vedenie cu un bătrân cu părul alb ce folosea un plug vechi tras de un bou. Câmpul era doar jumătate arat, şi bătrânul spunea: “Vino şi ajută-mă”. Dr. Edwars nu a înţeles ce însemna.

Curând, Dumnezeu i-a pus pe inimă dorinţa de a pleca în Panama ca misionar. A părăsit America şi a început o biserică în Panama City, şi în zonele învecinate. Era plin de succes, deştept, bine educat, şi făcea o treabă excelentă. Într-o zi a primit un telefon de la un spital cu mesajul: “Dr. Edwards, avem un bătrân aici pe moarte. Nu pare să-l cunoască nimeni, însă ar trebui să fie cineva cu el. Va muri curând.” Astfel că Dr. Edwards a plecat la spital să-l viziteze pe bătrân şi să se roage cu el. Spre uimirea lui, bătrânul muribund era acelaşi bătrân cu părul alb pe care l-a văzut în vedenia sa. Aţi putea spune că este chemarea macedoniană a Dr. Edwards – sau să-i spunem, chemarea din Panama? Duhul Sfânt a folosit o vedenie pentru a-i direcţiona lucrearea Dr. Edwards.

După moartea bătrânului, Dr. Edwards a început să-i afle trecutul şi a descoperit că fusese misionar timp de 30 de ani în Panama. Dr. Edwards nu a putut găsi nici o lucrare pe care a stabilit-o acest om; lucrarea lui a fost o lucrare de plantare de seminţe. Însă Dr. Edwards a clădit pe fundaţia bătrânului şi a putut stabili o lucrare misionară puternică în Panama.

Eu nu am avut nici o viziune în acest fel şi nici nu cred că am avut vreun vis de importanţă spirituală. Totuşi nu le decontez şi nici nu le consider invalide pentru prezent. Nu-l citează Petru pe proorocul Ioel zicând: “tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri” (Fapte 2:17)? Sunt prea bătrân pentru o vedenie, însă sunt deschis pentru visuri.

Uneori în miezul nopţii ajung într-o stare în care nu ştiu dacă sunt treaz sau dacă dorm. Şi în acea stare am unele gânduri. Probabil visez sau probabil Dumnezeu lucrează şi eu nici măcar nu-mi dau seama. Acum o seară mi-a venit cu tărie un gând. Nu ştiu de unde a venit – nici măcar nu mă gândeam la acel subiect – însă l-am recunoscut drept cuvântul lui Dumnezeu pentru mine.

Domnul a zis: “Sunt biserici şi lucrări ce-i conduc pe oameni spre o mai mare apreciere şi dragoste pentru ei înşişi. Tu conduci oamenii spre o mai mare apreciere şi dragoste pentru Mine.” M-a impresionat atât de tare. În miezul nopţii am fost binecuvântat cu acel cuvânt de la Domnul pentru inima mea. Şi m-am gândit: Doamne, chiar asta vreau să fac. Nu vreau să-i aduc pe oameni să aibă o mai mare apreciere şi dragoste pentru ei înşişi. Vreau să-i aduc să aibă o mai mare apreciere şi dragoste pentru Tine şi pentru ceea ce Tu ai făcut pentru ei.

Cât de recunoscător sunt pentru călăuzire Duhului Sfânt, indiferent dacă ne călăuzeşte prin proorocii, vise, vedenii sau alte circumstanţe comune. Iar dacă eşti în vârstă, mă rog ca El să-ţi dea nişte visuri. Şi dacă nu ştii cum eşti, vei afla când vei primi vedeniile sau visurile.

Îngăduindu-i Duhului să ne călăuzească, biserica creşte şi se dezvoltă, întocmai ca în primul secol. Iar dacă noi trăim în ascultare, experienţa plină de slavă va fi şi a noastră.

Din Cartea Apa Vie de Chuck Smith

Vezi si

Duhul Sfânt si Lucrarea Călăuzirii

Photo credit sixtyguilders.org

Lucrarea Călăuzirii

Cât Isus a fost aici pe pământ, El a fost cel care a călăuzit lucrarea apostolilor. Isus le-a spus ce să facă, unde să meargă şi ce să creadă. Când Domnul S-a ridicat la ceruri, a continuat să călăuzească biserica, numai că acum a făcut-o prin Duhul Sfânt. Prin Duhul Sfânt, Isus continuă să-şi călăuzească poporul Său.

În cartea Faptele Apostolilor vedem cum Duhul Sfânt a călăuzit activităţile bisericii primare. Acolo vedem extraordinarul succes de care s-a bucurat biserica şi de asemenea observăm cât de bine o biserică poate funcţiona când este călăuzită de Duhul Sfânt. Pe de altă parte, uitându-ne la biserica de astăzi, vedem cât de rău funcţionează când nu este direcţionată de Duhul Sfânt. Când biserica este direcţionată de oameni şi de comitetele pe care ei le-au creat devine rapid ineptă şi ineficientă.

Dacă noi care am fost chemaţi să conducem biserica dorim să cunoaştem succesul şi să ne bucurăm de eficienţă în lucrarea noastră, trebuie să ne străduim să fim conduşi de Duhul Sfânt în tot ceea ce facem. Aceasta a învăţat biserica din primul secol chiar de la început.

Photo credit www.ordination.org

O Instituţie Exclusivă

La începuturi, biserica era o insituţie exclusiv evreiască. A început în Ierusalim şi primele persoane convertite au fost evrei. Majoritatea evreilor nu erau siguri că puteau fi mântuite şi Neamurile, astfel că au păstrat vestea cea bună pentru ei înşişi. Nu a fost nici un “atac” asupra lumii, în ciuda poruncilor lui Isus de a duce evanghelia la toate făpturile din toate popoarele de pe întreaga suprafaţă a pământului (vezi Matei 28:19; Fapte 1:8).

Aceasta a început să se schimbe într-o zi când Petru s-a dus în cetatea Lida şi a găsit un olog pe nume Enea ce zăcea de opt ani în pat. Petru s-a rugat pentru el, omul a fost vindecat şi “toţi locuitorii din Lida şi din Sarona l-au văzut şi s-au întors la Domnul”. “Faptele Apostolilor 9:35).

Un grup se întâlnea în cetatea apropiată, numită Iope. Una dintre membrele de bază ale întrunirii era o uceniţă pe nume Dorca – una din acele femei încântătoare care întotdeauna face lucruri drăguţe pentru ceilalţi. Ea făcea haine pentru cei nevoiaşi şi era una din persoanele speciale care sunt atât de importante şi vitale înlăuntrul bisericii. Însă Dorca a murit şi biserica a trimis mesageri la Lida. Ei trebuiau să-i spună lui Petru “Nu pregeta să vii până la noi.” Când Petru s-a dus cu ei, el a fost dus în camera Dorcăi, unde prin credinţă i-a poruncit Dorcăi să se scoale din morţi. Şi ea s-a sculat! A fost un moment extraordinar de pasionant pentru biserica din Iope.

Din Cartea Apa Vie de Chuck Smith

Gicu Stan – Duhul Sfant: Botezul cu Duhul Sfant si Vorbirea in Limbi – Logos Podcast Interviu, realizat de Dan Miclea

Dan Miclea: Bun venit la emisiunea Logos, unde o sa vorbim azi de lucrarea Duhului Sfant, Duhul Sfant ca persoana. Il avem cu noi pe fratele Gicu Stan.

Asculta emisiunea aici:
http://www.logospodcasting.com/gicu-stan-botezul-in-duhul-si-vorbirea-in-limbi

Cincizecimea photo wikipedia

Gicu Stan: Ce este de facut atunci, fratilor, cand va adunati laolalta, daca unul din voi are o cantare, altul o invatatura, altul o descoperire, altul o vorba in alta limba, altul o talmacire. Totul sa se faca spre zidirea bisericii. Stiti ce surprinde aici, din pasajul acesta? Apostolul, si printre altele abordeaza vorbirea intre alte limbi si spune ca daca unul are o vorbire in alta limba, altul o talmacire, cum e cu vorbirea asta in alta limba. Pentru ca in Faptele Ap. 2, citim ca atunci cand Duhul Sfant s-a coborat peste cei aproape 120 care erau in odaia de sus, spune Scriptura ca de-odata toti au inceput sa vorbeasca in alte limbi, dupa cum le da Duhul sa vorbeasca. Aici, apostolul spune in continuare in vers. 27: Daca sunt unii care vorbesc in alta limba, – ceea ce intelegem, ca nu toti vorbeau in alta limba. Calatorind si prin tara si in afara tarii,  mi-am dat seama ca in ce priveste lucrarea aceasta a Duhului Sfant, a botezului, a umplerii cu Duhul Sfant, sunt multe semne de intrebare. Si in cele spirituale, niciodata nu ne vom ridica mai sus decat intelegerea pe care o avem, decat cunoasterea pe care o avem, inclusiv despre credinta.

Apostolul Pavel spune in Romani 10:17  astfel: credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos. Deci, credinta, ca sa existe in vietile noastre, mai intai trebuie sa avem cunoasterea. Daca avem o baza corecta, cunoastere corecta, atunci, aplicand cunoasterea aceea vietilor noastre,  avem sansa sa ajungem la un crez corect. Dar niciodata in cele spirituale, noi nu ne vom ridica mai sus decat intelegerea pe care o avem, cunoasterea pe care o avem. Ei, calatorind prin tara, calatorind in afara tarii mi-am dat seama ca la capitolul acesta al botezului, al umplerii cu Duhul Sfant e multa confuzie. Am inteles ca sunt cel putin 3 probleme care trebuiesc clarificate in ce priveste lucrarea aceasta a botezului, a umplerii cu Duhul Sfant.

  1. Cand s-a nascut Biserica Domnului?
  2. Daca exista vreo diferenta intre manifestarea Duhului Sfant  inainte de Cincizecime si dupa Cincizecime,
  3. Si o a treia, poate putin mai delicata. Unde e frontiera care desparte insusirile noastre native, cat si cele pe care noi le dobandim prin instruire de darurile pe care le imparte Duhul Sfant?

Pentru ca gasim cantareti buni si in biserica, dar gasim cantareti buni si in afara bisericii. Gasim oratori buni in afara bisericii, si din cand in cand mai gasim si prin biserici. Nu putini sunt cei care spun: ,,Domnule, asta-i darul pe care Duhul Sfant mi l-a dat mie.” Ba, in acelasi timp, Scriptura ne indreptateste sa credem ca sunt anumite lucrari pe plan spiritual care se pot face fara sa fi trait Cincizecimea, fara ca sa fi trait botezul sau umplerea cu Duhul Sfant, cum o numeste Scriptura. Timpul in seara aceasta nu ne permite sa le abordam pe toate cele 3 aspecte. Dar as vrea, asa sumar, sa trecem peste ele.

(1) Inteleg, bazat pe anumite pasaje in sfanta Scriptura ca Biserica Domnului s-a nascut in seara invierii, nu la Cincizecime. Daca Biserica Domnului s-a nascut la Cincizecime, atunci nasterea din nou si botezul cu Duhul Sfant sunt doua evenimente care au loc in acelasi timp. Deci, cand m-am intors la Dumnezeu si L-am primit pe Isus Hristos ca Domn si Mantuitor al vietii mele s-a realizat si nasterea din nou si botezul cu Duhul Sfant. Ori, Evanghelia lui Ioan, cap. 20, care ne vorbeste despre intalnirea Domnului Isus Hristos cu ucenicii in seara invierii, spune acolo Scriptura ca s-au bucurat  cand L-au vazut pe Domnul si Domnul acolo-i trecut cu D mare. Deasemenea, Scriptura ne spune ca dintre cei 11, unul lipsea. Stim ca al 12-lea, Iuda, isi pusese capat zilelor. Dar Toma nu era cu ei. Si se intalnesc astia 10, care fusesera colegi in aceeasi scoala, cea mai buna scoala teologica ce a existat vreodata in lumea noastra. Se intalnesc cu fostul lor coleg de teologie, cu Toma. Si spun: ,,Toma, a inviat Domnul!” Si el spune: ,,Ce? Cum? Nu cred!”
,,Dar noi am stat de vorba cu El. I-am vazut mainile si coasta!”
Si ce zice Toma?: ,,Daca nu voi pune eu mana mea in coasta Lui si degetul meu in rana Lui n-am sa cred.”

Si zece se straduiesc sa-l treaca din tabara necredinciosilor in tabara credinciosilor si nu reusesc. Si dupa 8 zile, din nou ucenicii erau impreuna si era si Toma cu ei. Si vine Domnul. Cand vine Domnul, intotdeauna El vine la mijloc. El nu vine ca spectator [ca] sa vada ce se intampla la biserica. Nu, nu. De multe ori noi Il chemam sa fie musafirul nostru. Nu. Domnul e Stapanul Bisericii. Si El cand vine in Biserica, El vine ca Stapan. Ca Domn. Ca Pastor al Bisericii. A venit si s-a asezat in mijloc. N-are de a face cu ceilalti 10, ci se indreapta spre Toma. Si spune: ,,Toma, vino si fa experimentul.” Nu gasim scris ca a mai avut curajul sa duca mana in semnul cuielor si sa verifice prin simturile lui tactile, sa vada, ii asa sau nu-i asa? Dar a facut doua mari afirmatii acolo despre Domnul Isus Hristos: ,,Esti Domnul meu si esti Dumnezeul meu!”

Prin faptul ca Toma nu credea ca Isus inviase din morti, stiti in ce situatie se gasea el? Pentru el, Isus nu era Fiul lui Dumnezeu, deci nu era ceea ce a spus ca este si anume: Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat. Si in al doilea rand, necrezand in invierea Lui, pentru el, jertfa pe care Domnul Isus a dus-o la Golgota nu reprezenta unica solutie randuita de Dumnezeu Tatal pentru mantuirea noastra. Dar cand se intalneste cu El, se prabuseste inaintea Lui si spune: ,,Esti Domnul meu si Dumnezeul meu!” Ce inseamna cand cineva spune despre Domnul Isus Hristos ca-i Dumnezeul lui? El recunoaste ca Isus exista din eternitate cu Dumnezeu, ca la implinirea vremii a venit in lumea noastra, S-a intrupat, a trait printre noi plin de har si de adevar, la timpul stabilit de Dumnezeu Tatal s-a dus la Golgota si a platit pretul mantuirii noastre. Ca dovada faptului ca moartea Lui a fost o moarte reala, a fost coborat si a stat in groapa rece a mormantului. De acolo, Dumnezeu L-a inviat, asa cum spune Romani 1:4: (1) dovedindu-L cu putere ca-I Fiul Lui si (2) ca jertfa care El a adus-o la Golgota este si ramane solutia randuita de Dumnezeu Tatal pentru mantuirea noastra. Si Toma spune: ,,Da, cred asta.” Dar nu numai atat. ,,Nu numai ca esti Dumnezeul meu, esti si Domnul meu!” Atunci cand cineva traieste ceea ce Scriptura numeste nasterea din nou, el trebuie sa faca din Domnul Isus, Dumnezeul lui si in al doilea rand sa faca din El Domnul vietii sale. Adica, din momentul acela frang voia mea in fata vointei Lui si spun:  ,,De azi inainte, 24 din 24 de ore  inima mea va bate pentru Tine.”

Ceilalti 10 erau convertiti? Traisera nasterea din nou, dar au trait-o cu opt seri mai in urma, cand in seara invierii, Domnul a venit si le-a aratat mainile si coasta. Si spune: s-au bucurat cand au vazut pe Domnul. Si acolo spune Scriptura ca Domnul a suflat peste ei si le-a zis: ,,Luati Duh Sfant.” Au luat Duh Sfant? Dar, [tot] la acestia le spune: ,,Sa nu va departati de Ierusalim pana veti fi imbracati cu o putere de sus, si apoi veti fi martori.” Intreband cu ceva vreme in urma pe niste tineri, ca ei sunt mai deschisi pentru dialog: ,,Au primit s-au n-au primit?” –  ,,Da, nu, nu stiu.” Le-am spus: ,,Daca Scriptura spune Da, atunci asa este.” Domnul a suflat peste ei si a zis: ,,Luati Duh Sfant!” Dar ce inteleg de aici? Duhul Sfant pe care ei l-au luat atunci in seara invierii cand Domnul a suflat peste ei, nu-i altceva decat lucrarea Duhului Sfant care prin Cuvantul Scripturilor realizeaza in noi nasterea din nou. Acolo era prezent Cuvantul Intrupat, spune in Ioan 1 ca la inceput era Cuvantul si Cuvantul era cu Dumnezeu si Cuvantul era Dumnezeu. Si mai jos spune: Si Cuvantul s-a facut trup si a locuit printre noi plin de har si de adevar. Deci acolo era Cuvantul si acolo era Duhul Sfant.

photo credit vimeo.com

Deci, in seara invierii, Duhul Sfant despre care vorbeste acolo evanghelistul este lucrarea Duhului Sfant care prin Cuvantul Scripturilor realizeaza in noi nasterea din nou. Cincizecimea este o lucrare aparte. Deci, una este nasterea din nou si alta este Cincizecimea. Stand de vorba cu tineri, pentru ca spuneam, ei sunt deschisi dialogului. Ii intrebam: ,,Cum stati? Asta e Cincizecimea?” Dar zice: ,,Frate Gicu, ce vrei sa ne intrebi? Daca vorbim in alte limbi?” Am zis: ,,Nu numai asta. Dar si asta.” Si au spus: ,,Putem sa va punem cateva intrebari?” Am zis: ,,Sigur, aveti toata libertatea!”
Au zis: ,,Frate Gicu, David a avut Duhul Sfant?”
Am zis: ,,Da, spune Scriptura in Psalmul 51 ca la un moment dat, David se roaga: ‘Doamne, nu lua Duhul Tau cel Sfant de la mine.” Zic: ,,A avut, cum sa nu-L aiba?”
Dar zice: ,,A vorbit in alte limbi?”
,,Scriptura tace. Unde Scriptura tace, trebuie sa tacem si noi.”
Au venit mai aproape si au zis: ,,Frate Gicu, Ioan Botezatorul a avut Duhul Sfant?”
Si am zis: ,,O, despre Ioan Botezatorul spune Scriptura ca s-a umplut de Duhul Sfant inca din pantecele mamei lui. Deci a avut.”
,,Da, dar a vorbit in alte limbi?”
,,Scriptura tace.”
,,Mai avem o intrebare: Domnul Isus a avut Duhul Sfant?”

,,O – zic, –  despre Domnul Isus spune Scriptura ca I s-a dat Duhul fara masura!”
Si zice: ,,A vorbit in alte limbi?”
Inclusiv cuvintele care le-a rostit pe cruce, au fost rostite in limba aramaica. Si au zis: ,,Frate Gicu si noi avem Duhul Sfant. Dar eu n-am semnul asta de a vorbi in alte limbi. Eu am un alt semn.”

Fratii mei, noi n-avem voie sa ne zidim crezul nostru pe experientele noastre. Crezul nostru trebuie sa fie zidit pe Cuvantul Scripturilor. Daca experientele se incadreaza in Cuvantul Scripturilor, sunt bune. Daca nu, oricat am fi noi de indragostiti de ele, daca n-au acoperire in Cuvantul Scripturilor trebuie sa avem taria sa le aruncam la cosul de gunoi, pentru ca Dumnezeu n-are nimic de-a face cu ele. Pavel spune in 1 Corinteni 15: ,,ne mantuim dupa Evanghelie.” Ca si mantuiti, trebuie sa ne traim viata dupa Evanghelie si in Romani 2:16 spune ca intr-o zi, Dumnezeu prin Hristos Isus v-a judeca lucrurile ascunse ale oamenilor dupa Evanghelie. Vreau sa va spun ca m-au pus pe jar. Am mai gasit in Scriptura cateva pasaje care au amplificat framantarile mele. In Ioan 7, gasim acolo spunandu-se ca in ziua de pe urma, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a statut in picioare si-a strigat. Si atat de tare a strigat Domnul ca se aude si astazi. ,,Daca inseteaza cineva,”- spunea Domnul, „sa vina la Mine si sa bea. Celui ce crede in Mine, din inima lui vor curge rauri de apa vie.” Si acolo completeaza evanghelistul si spune: ,,spunea aceste lucruri despre Duhul care aveau sa-l primeasca cei ce vor crede in Isus, fiindca Duhul Sfant nu fusese dat, pentru ca Isus nu fusese proslavit.”

Cum „nu fusese dat Duhul Sfant”? Nu fusese Duhul Sfant si nu fusese peste Domnul Isus Hristos? Citim in Evanghelia lui Luca despre batranul Simion care a adus o viata fara de prihana si Duhul lui Dumnezeu era peste el. Si spune acolo Scriptura despre plinatatea Duhului Sfant. Si Domnul instiintase din timp ca el nu va muri pana cand va vedea pe sfantul lui Israel. Si in ziua cand parintii cu pruncul Isus se duceau la Templu, ca sa implineasca in dreptul Lui ceea ce spunea legea, Duhul Sfant ii spune: ,,Du-te, ca acuma vine Mesia.” Si cand ajung parintii cu pruncul, el e prezent acolo, Il ia pe brate, binecuvanteaza pe Dumnezeu si spune: ,,Doamne, slobozeste acuma in pace pe robul Tau ca ochii mei au vazut mantuirea Ta.” Scriptura vorbeste despre Ana proorocita, care si ea, manata de Duhul Sfant in ceasul acela, a venit la Templu si vorbea oamenilor despre Isus. Ba spune Scriptura tot in Evanghelia dupa Luca despre Zaharia, ca intra in scoala suferintei, a durat intre 9-10 luni scoala aceea. Si cand iese din scoala suferintei, spune Scriptura ca se umple de Duhul Sfant si incepe sa prooroceasca. Si Ioan spune acolo: ,,Duhul Sfant nu fusese dat fiindca Isus nu fusese inca proslavit.”

Cum nu fusese dat Duhul Sfant? Il gasim pe Domnul Isus in Ioan 16 spunandu-le ucenicilor: „Ma duc la Tatal,” si cand a spus asta, spune Scriptura ca inima lor s-a umplut de intristare. Si Domnul revine: „E spre folosul vostru sa ma duc, ca daca nu ma duc Eu, nu vine Mangaietorul.” Cum nu vine Mangaietorul? Cum? Cateva saptamani ma culcam seara cu problema aceasta in mintea mea. Uneori, ma trezeam noaptea si ma intorceam de pe o parte pe alta in pat si ma intrebam: ,,Doamne, ce ai vrut sa spui prin Cuvantul Scripturilor? Ca Duhul Sfant nu fusese dat, ca Domnul Isus nu fusese proslavit, cand Duhul Sfant era in lume in vremea aceea?” Cand Domnul Isus Hristos tinea cuvantarea aceea in ziua de pe urma, care era ziua cea mare a praznicului, Duhul Sfant era peste Domnul Isus Hristos. Duhul Sfant fusese peste proorocii Vechiului Testament. Ne spune Scriptura ca Duhul a miscat pe Samson odata intre Ţorea şi Eştaol, i-a pus limitele si acolo il insotea Duhul Sfant si acolo, Duhul Sfant era peste el.

Si spune aici: Duhul Sfant nu fusese dat fiindca Isus nu fusese inca proslavit. Citind Scripturile mi-am pus urmatoarea intrebare: cea de-a doua persoana a divinitatii, Mesia, a mai vizitat lumea noastra pana la intrupare? Da. Gasim pasaje in Vechiul Testament care ne indreptatesc sa credem ca El a mai vizitat lumea noastra pana la intrupare. Dar ascultati-ma, intruparea Domnului Isus Hristos a fost o premiera nu in istoria omenirii, ci a fost o premiera in istoria cosmosului, in felul in care cea de-a doua persoana a divinitatii a vizitat lumea noastra. Cum ne-a vizitat prin intrupare si cum ne-a vorbit Dumnezeu prin Fiul, nu mai facuse pana atunci. Deci a fost ceva, o premiere, ceva ce nu mai fusese pana atunci, in ce priveste felul in care cea de-a doua persoana a divinitatii a vizitat lumea noastra prin intrupare.

Venind la Duhul Sfant al lui Dumnezeu, stiti ce am inteles? Ca Cincizecimea a insemnat o premiera in felul in care Duhul Sfant a venit in Biserica Domnului. Ceva nou, ce nu mai fusese pana atunci. Si stiti ce le-am spus? Nu cautati vorbire in limbi la David, ca n-o veti gasi, asa cum nu gasiti pe Hristosul crucificat inainte de intrupare. Nu cautati vorbire in limbi la Ioan Botezatorul, ca n-o veti gasi pentru ca ea apartine de aici, de la Cincizecime incoace, nu inainte de Cincizecime. E un fel nou in care Duhul Sfant a inceput sa lucreze in Biserica Domnului.

Dar, tot ei spuneau: „Frate Gicu, tu crezi ce spune in Scriptura?”
Si am spus: „Cum sa nu cred ce spune Scriptura?”
Zice: „Stii ce scrie in 1 Corinteni 12?”
Am zis: „Hai sa citim.” Spune Scriptura asa, incepand cu vres. 28: Şi Dumnezeu a rînduit în Biserică, întîi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe ceice au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cîrmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi. 29 Oare toţi sînt apostoli? Toţi sînt prooroci? Toţi sînt învăţători? Toţi sînt făcători de minuni? 30 Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc? 31 Umblaţi dar după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună.
Mi-au sis: „Frate Gicu, daca Scriptura spune aici ca nu toti vorbesc in alte limbi, de ce sustii invatatura ca toti cei care traiesc Cincizecimea, pe langa altele trebuie sa fie prezenta si vorbirea in alte limbi? Cand Scriptura spune ca nu toti vorbesc in alte limbi si nu toti talmacesc.
Si am spus: „Voi aveti dreptate. Da, asa este cum scrie aici. Nu toti vorbesc in alte limbi.

Dar in 1 Corinteni 12 ap. Pavel abordeaza darurile pe care Duhul Sfant le imparte, odata ce El a venit in viata credinciosului. Pentru ca este scris: Duhul Sfant da fiecaruia in parte cum voieste El. Si ceea ce spune el aici in 1 Corinteni 11 si in versetul ce s-a citit din 1 Corinteni 14, e vorba despre darul vorbirii in alte limbi. Nu e vorba despre ‘vorbirea in alte limbi’ din Ziua Cincizecimii. Ascultati ce spune Scriptura in 1 Corinteni 14:2 ‘În adevăr, cine vorbeşte în altă limbă, nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu -l înţelege, şi, cu duhul, el spune taine.‘ Deci vorbirea aceasta nu-i adresata oamenilor, ci lui Dumnezeu. Asta nu-i vorbirea in alte limbi din 1 Corinteni 12.

In 1 Corinteni 12 ap. Pavel vorbeste despre darurile pe care le imparte Duhul Sfant odata venit in viata credinciosului.(22) Si unul dintre ele este si darul vorbirii in alte limbi. Si cum se manifesta acesta? Sub inspiratia Duhului Sfant  mesajul pleaca din partea lui Dumnezeu. Se manifesta prin cel ce are darul. El trebuie sa se manifeste public; trebuie sa fie talmacit si trebuie sa aduca zidire altora, asa cum spunea aici in 1 Corinteni 14- Toate sa se faca spre zidirea sufleteasca. Invatatura, cantarea, vorbirea in alta limba, talmacirea. Deci toate sa se faca spre zidirea sufleteasca. Cand e vorba de darul vorbirii in alte limbi, deci, sub inspiratia Duhului Sfant, mesajul vine din partea lui Dumnezeu, porneste de acolo, se manifesta prin cel ce are darul. Trebuie sa fie talmacit, trebuie sa se manifeste public si sa aduca zidire altora. Asta-i darul si nu toti vorbesc in alte limbi. Nu toti.

Am avut bucuria in timpul care s-a scurs sa particip la seri de partasie, la servicii de partasie in care s-a manifestat felul acesta de lucrare a Duhului Sfant, prin vorbire in alte limbi si prin talmacire. E atata de frumos. Incepea vorbirea in alte limbi prin unu, prin altul se deda talmacirea. Cand cel care talmacea spunea ‘Amin’, cel ce vorbea in alte limbi s-a oprit. Asta- i darul si nu toti au darul. In Ziua CIncizecimii, cand spune Scriptura: „Si toti, deodata, au inceput sa vorbeasca in alte limbi, dupa cum le da Duhul sa vorbeasca.” A fost darul vorbirii in alte limbi?” N-a fost talmacit. Da, acolo a fost un mesaj care s-a dat pe intelesul prozelitilor prezenti in Ierusalim. Si cu ceva ani in urma, un profesor de studiu biblic la o scoala crestina din Cluj m-a sunat si mi-a zis: „Frate Gicu, vreau sa stau de vorba cu dvs.” M-am dus intr-una din zile la scoala si-mi zice: „Auzi, am auzit ca esti suparat pe mine.” I-am spus: „Bine ai auzit, pentru ca eu ii invat pe tineri intr-un fel in biserica si tu in scoala ii inveti altfel.”

„Pai,” zice, „uite care-i problema. Am 4 ore care sunt destinate pentru subiectul asta a botezului cu Duhul Sfant. Vino in scoala si ti le ofer tie; vorbesti tu elevilor despre botezul cu Duhul Sfant.” I-am spus: „Nu asta-i solutia. Daca facem asa, cineva v-a fi discreditat in scoala asta ca nu-i competent sa abordeze subiectul asta. Solutia este sa stam la masa, sa luam Scriptura si sa vedem ce spune Scriptura.”  „Frate Gicu, dar a fost prezenta vorbirea in limbi in Fapte 2, pentru ca a fost un mesaj pe intelesul prozelitilor veniti la Ierusalim.” Am zis”Bine, dar in Fapte 10?” „Pai, in Fapte 10 a trebuit sa fie o marturie puternica pentru Petru si pentru cei 6 care-l insoteau, ca Domnul a deschis usa mantuirii si pentru neamuri si de aia a fost rpezenta vorbirea in alte limbi acolo.” Zic: „Sa fie asa cum spui tu. Cu toate ca nu cred asa. Dar, hai sa facem un pas mai departe in Scriptura,” si ne-am dus in Fapte 19. Scriptura ne spune acolo, ca ap. Pavel in timp ce predica Evanghelia ajunge in Efes si acolo ii intalneste pe cei 12 ucenici si-i intreaba: „Ati primit voi Duhul Sfant cand ati crezut?” Si astia au fost oameni sinceri, n-au vrut sa spuna: ‘L-am primit atunci.’ Nu, nu. Au zis: „Noi nici n-am auzit ca s-a dat un Duh Sfant.” Si cu voi, cu ce botezati?” „Cu botezul lui Ioan.” Eh, ce a facut Pavel? L-a propovaduit pe Domnul Isus Hristos, i-a botezat in numele Domnului Isus Hristos, si cand si-a pus mainile peste ei s-a coborat Duhul Sfant peste ei.(26) Si din context reiese ca toti au inceput sa vorbeasca in alte limbi si sa prooroceasca.

Si intrebarea mea pentru el a fost urmatoarea: „Daca in Fapte 2, vorbirea in alte limbi a fost necesara pentru prozelitii din Ierusalim, daca in Fapte 10 vorbirea a fost necesara pentru Petru si ceilalti ca sa aiba un argument puternic pentru biserica din Ierusalim, ca Domnul a deschis usa mantuirii pentru oameni in Fapte 19, de ce toti, ca din context reiese ca toti au inceput sa vorbeasca in alte limbi si sa prooroceasca. De ce toti? Pentru cine trebuia sa fie argumentul asta puternic al botezului cu Duhul Sfant? Pentru cine? Pentru ca, daca cineva era pregatit in sensul acesta, ca poate sa aiba loc botezul cu Duhul Sfant fara vorbiri in alte limbi? Am zis, printre ei trebuia sa se numere si cel care a fost ap. Pavel. De ce toti? De ce?

A ridicat din umeri si a spus: „Ramane o problema de studiu si de cercetare pentru viitor. Eh, ce inteleg ca la botezul cu Duhul Sfant, cand Duhul Sfant vine si se coboara peste credincios, ia in primire duhul credinciosului, mintea lui e fara rod- adica, nu cadem in transa, nu ne pierdem cunostinta si nu mai stim ce se intampla cu noi. Nu. Nu. Noi ramanem perfect constienti. Vine Duhul Sfant, ia in primire duhul nostru, prin gura noastra El se roaga, si mintea n-are nici o contributie la cuvintele care le vorbim. In situatia aceasta, vedeti, sub inspiratia Duhului Sfant, vorbirea porneste de la credincios si se inalta catre Dumnezeu. E exact ce spunea ap. Pavel in 1 Corinteni 14 „In adevar, cine vorbeste in alta limba, nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu. Caci cu Duhul el spune taine si nimeni nu-l intelege.” Asta-i vorbirea de la botezul cu Duhul Sfant. Deci, vine Duhul Sfant, ia in primire duhul meu, mintea mea e fara rod- adica, ea n-are nici o contributie la cuvintele pe care eu le rostesc si de la cel credincios care traieste in lucrarea aceasta a botezului, a umplerii cu Duhul Sfant si apoi manifestarea acestei vorbiri in viata de credinta care urmeaza, se inalta vorbirea de la credincios la Dumnezeu.

Tongues gift Holy SpiritCand vine darul vorbirii in limbi, sub inspiratia Duhului Sfant, mesajul pleaca din partea lui Dumnezeu sub inspiratia Duhului Sfant se manifesta prin cel ce are darul. Trebuie sa fie talmacit, sa se manifeste public si sa aduca zidire altora. Acesta e darul, dar cealalta e vorbirea. Tot aici in capitolul 14, ap. Pavel scrie Bisericii din Corint, deci le scrie, astia erau indragostiti de vorbirea in alte limbi. Si ap. le scrie ca sa faca randuiala. Si ce le spune printre altele? „Multumesc lui Dumnezeu ca eu vorbesc in alte limbi mai mult decat voi toti. Dar in biserica voiesc mai bine sa spun 5 cuvinte intelese, ca sa invat si pe altii, decat sa spun o mie de cuvinte in alta limba.” E darul [vorbirii in limbi]? Nu cred ca e darul. Ca daca e dar, atunci cel care da vorbirea trebuie sa dea talmacirea sau celuia care vorbeste sau daca nu, da altuia darul acesta al talmacirii. Apostolul Pavel spune: „Nu. Voi toti Corintenii la un loc, voi nu vorbiti in alte limbi asa cat vorbesc eu singur. Dar in biserica, cinci cuvinte intelese, ca sa aduca zidire si altora, decat o mie de cuvinte in alta limba.” Photo credit http://www.smashwords.com

Stiu ca este o problema destul de delicata, aceasta, a botezului cu Duhul Sfant si in special pentru cei care sunt cerebrali, cei pregatiti in stiintele exacte. Ma rog, au multa scoala in spatele lor si… Eram cu ani in urma la niste seri de staruinta si era acolo prezenta si o tanara si studenta in anul IV la studii Europene – Studii Politice si in paralel facea si studii Europene. Nu cu mult timp, in serile alea de rugaciune, de staruinta, ea isi predase viata in mana Domnului si era in perioada asta de pregatire pentru botez. Si a venit intr-o luni seara, luni am inceput serile de rugaciune, dar ea a venit ceva mai tarziu. Si marturisea dupa cateva zile: „Cand am intrat in Casa de Rugaciune si am auzit cum se inaltau rugaciunile catre Dumnezeu, la un moment dat am auzit voci, care au inceput sa spuna: ‘Auzi, tu ce cauti aici? Tu esti o fata inteligenta, citita, rationala, cerebrala. Nu-i auzi? Nu vezi cum se manifesta? Lasa-i si du-te!'” Dar ea si-a zis asa: „Nu plec. Raman aici pentru ca trebuie sa decid ce fac. Mai merg la botez sau ii las in pace?” Si cand a zis lucrurile acestea, toate apasarile la nivelul gandirii si a cugetului ei, toate au parasit-o. Si a ramas acolo pana la orele 11, 11 si ceva seara, cand s-a terminat seara aceea de rugaciune.

Marti a zis: „Ma duc. Dar nu mai stau in spate. Ma duc in fata, ca acolo-i focul. Ma duc sa iau temperatura de acolo, sa vad ce se intampla.” Dar ce si-a zis? Ce si-a zis si Luni seara: „Pastrez totul sub controlul ratiunii mele.Nimic n-am sa las sa iasa. Cum, sa ajung sa vorbesc eu cu gura mea ce nu inteleg cu mintea mea? Nu se poate asa ceva; nu se poate asa ceva.” A venit si in seara urmatoare si a venit in fata. Dorinta ei in inima ei era sa fie botezata cu Duhul Sfant, dar marea batalie era: „Cum s vorbesc eu cu gura mea ce nu inteleg cu mintea mea?”  A inceput rugaciunea sa curga. Cu noi, in seara aceea la partasie, era si un frate care avea dar de descoperire din partea Domnului. Si in timp ce rugaciunea curgea, Dumnezeu i-a aratat aceasta tanara si Duhul Sfant sub forma de porumbel se asezase pe capul ei si voia sa vorbeasca prin gura ei. Dar ea zicea: „Nu. Nu. Nu se poate. Cum sa vorbesc eu cu gura mea ce nu inteleg cu mintea mea?” S-a apropiat de ea si numai atata i-a spus: „Lasa-L pe Duhul lui Dumnezeu sa vorbeasca prin gura ta.” Si dintr-o data a izbucnit in vorbirea in alte limbi. Si in seara aceea, cand s-a terminat serviciul de partasie a sarit in fata si a zis: „Stati. Stati. Nu plecati niciunul de aici pentru ca eu trebuie sa va marturisesc bataliile pe care eu le-am trait seara trecuta si la inceputul acestei seri de partasie si cum Domnul s-a indurat de mine si m-a botezat si pe mine cu Duhul Sfant.(33)

E adevarat. Sunt batalii. La un moment dat, abordand subiectul acesta am ajuns la subiectul asta cu o fata care era ordinata in slujire. A zis: „Frate Gicu, tu creezi teroare in mintile credinciosilor.” „Pai, de ce?” „Pai. le spui ca nu au botezul cu Duhul Sfant daca nu vorbesc si in alte limbi.” Si i-am zis: „Asculta-ma. Nu numai vorbirea in alte limbi, ca daca-i numai vorbirea in alte limbi, s-ar putea sa fie si ceva contrafacut la mijloc. Trebuie sa fie vorbirea in alte limbi, dar trebuie sa fie si ravna aia pentru viata sfanta si curata. Trebuie sa arda focul ala de a duce Evanghelia si de a vorbi altora. Poti sa taci, pentru ca Duhul Sfant, primul scop in care El s-a dat, din care vorbeste Scriptura si le spunea Domnul: „Voi veti fi martori…” dar mai intai ramaneti sa fiti imbracati cu putere de sus.

M-a intrebat cineva: „Frate Gicu, eu sunt mantuit daca n-am trait Cincizecimea, n-am trait botezul cu Duhul Sfant?” Si le-am spus: „Intrebarea nu e corect pusa. Intrebarea nu trebuie pusa ca ‘sunt mantuit/mantuita daca n-am trait Cincizecime.’ Ci altfel trebuie pusa intrebarea si anume: ‘Daca n-am trait Cincizecimea, pot sa fiu martor eficient pentru Domnul? Si pot sa-mi duc mantuirea pana la capat?'” Darul lui Dumnezeu pentru un pacatos e mantuirea. Darul lui Dumnezeu pentru mantuit e botezul cu Duhul Sfant. Nu botezul cu Duhul Sfant ne confirma mantuirea. Mantuirea o castigam prin credinta in Domnul Isus Hristos. Ascultati ce spune Scriptura in Galateni 4:6 Şi pentru că sînteţi fii, Dumnezeu ne -a trimes în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: ,,Ava„, adică: ,,Tată!` Nu ca sa devenim fii, ci pentru ca suntem fi. Deci darul asta al botezului cu Duhul Sfant, al umplerii cu Duhul Sfant nu-i pentru cei pacatosi. Pentru pacatosi e mantuirea. „Dar la Corneliu?” spunea cineva. Da, la Corneliu. Oamenii acestia au crezut Scriptura propovaduita de Petru. Petru le-a spus: „Isus ne-a poruncit sa le propovaduim norodului ca oricine crede in El, capata in numele Lui iertarea pacatelor. Au crezut si dupa ce a avut loc nasterea din nou, la cateva secunde, sau minute, nu stiu, a avut loc umplerea lor, botezul lor cu Duhul Sfant. Dar niciodata nu poate sa aiba loc botez cu Duhul Sfant inainte de nasterea din nou. Spunea Domnul Isus Hristos: „Vinul nou se pune in burduf nou.” Pai, daca se pune in burduf vechi, spunea Domnul ca se sparge si burduful si se risipeste si vinul.

Sunt unii la care li-e frica. Zic: „Ma duc la staruinta, da daca se intampla ceva rau?” Zic: „Asculta-ma.” Era tatic, dar nu de mult timp. Si-i zic: „Auzi, daca fetita ta, papusa aia vine la tine si-ti cere ceva, iti cere o bucata de paine, ce faci? Ii dai o piatra?” Zice: „Nu. Cum sa-i dau?” Stiti ce a spus Domnul Isus Hristos in Evanghelia dupa Luca cap. 11:11 Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă -i cere fiul său pîne, să -i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să -i dea un şarpe în loc de peşte?12 Sau, dacă cere un ou, să -i dea o scorpie? Si ascultati ce concluzioneaza acolo Domnul Isus Hristos: „13 Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfînt celor ce I -L cer!` Nu trebuie sa ne speriem. Problema stiti care trebuie sa fie in atentia noastra? Sa fie curat vasul. De aceea, intotdeauna cand organizam seri de staruinta stam la incemana celor ce vin la staruinta si cu lucrarea marturisirii pentru ca sunt anumite prabusiri spirituale din care nu putem sa iesim decat cu marturisire si pocainta. Da, Domnul da iertare.

Zac Poonen – Promises of God – Promisiunile si Poruncile lui Dumnezeu (tradus)

Vezi si

Ultima predica/video de la Zac Poonen din vizita dansului recenta la Biserica FRPCS Seattle si difuzata la Credo.tv

Zac Poonen:

Cuvantul lui Dumnezeu contine promisiuni si de asemenea porunci. Dar majoritatea crestinilor doresc sa cunoasca mai mult promisiunile, decat poruncile. Dar promisiunile si poruncile lui Dumnezeu sunt ca doua picioare pe care le folosim sa mergem. Daca vei incerca sa traiesti numai dupa promisiuni, nu vei trai o viata echilibrata si nu poti sa le experimentezi pe niciuna din ele.

Daca vei incerca sa traiesti ascultand numai poruncile, pana la urma vei fi foarte dezamagit si nu te vei bucura de lucrul acesta. Niciodata, niciunul nu va reusi sa cunoasca promisiunile lui Dumnezeu si poruncile lui Dumnezeu daca nu studiaza Scriptura. Daca asculti doar predicatori si predicatori de la televiziune, ei s-ar putea ca, nu intotdeauna, sa propovaduiasca Cuvantul lui Dumnezeu in mod exact. Din acest motiv, tu trebuie ca sa studiezi  si sa cercetezi Cuvantul lui Dumnezeu pentru tine.

Ca si crestin, tu trebuie sa cunosti Biblia mai bine ca si orice alta carte din lumea aceasta. Trebuie sa iti iei Biblia cu tine la orice intalnire unde se aduna crestinii. Daca esti prea lenes si comod sa iei o Biblie cu tine la aceste intalniri, niciodata nu vei ajunge sa cunosti Cuvantul lui Dumnezeu. Nu vei fi in stare sa iti aduci aminte de promisiunile Lui. Nu vei cunoaste poruncile lui Dumnezeu. S-ar putea sa iti inchipui ca esti nascut din nou, dar s-ar putea sa nici nu fi nascut din nou. S-ar putea sa iti imaginezi ca esti umplut de Duhul Sfant, dar poate ceea ce ai avut a fost ceva ce a fost doar un fals. Dar, niciodata nu vei fi inselat daca studiezi Cuvantul lui Dumnezeu.

Toti acei care nu studiaza Cuvantul lui Dumnezeu, merita sa fie inselati pentru ca ei, de fapt spun lui Dumnezeu: Stiu ca ai scris o carte, dar, de fapt nu-mi pasa de ceea ce ai scris. Sunt mult mai interesat de ceea ce se aude la stirile televiziunii si sa citesc fel de fel de carti. Si Doamne, iti voi da doar putin timp Duminica dimineata. Vreau sa va spun ca daca esti ceva de genul acesta, cel mai probabil este ca nu te-ai convertit, inca nu te-ai intors la Dumnezeu. Eu vreau sa va spun adevarul pentru ca vine ziua judecatii si nu vreau sa fiu raspunzator de lucrul acesta.

Cu foarte multi ani in urma, ca si predicator am terminat-o cu cautarea onoarei de la oameni. Dumnezeu mi-a spus: Daca tu intr-adevar iubesti oamenii, le vei spune adevarul. Sunt promisiuni in Cuvantul lui Dumnezeu, dar toate acestea sunt legate si sunt conditionate. Vreau sa impartasesc cateva din ele cu voi. Noul Testament are mult mai multe si frumoase promisiuni decat cele din Vechiul Testament:

2 Petru 1:4-

Prin El ne-a dat fagaduintele nespus de mari si scumpe

Daca vi s-ar spune ca undeva, intr-un anumit colt al gradinii voastre exista ingropata si se afla o mare avere. o mare comoara, daca cineva cu mult timp in urma ar fi ingropat-o acolo si se intampla sa fie pe proipetatea ta… cat timp ai petrece tu ca sa sapi si sa sa poti sa gasesti comoara aceasta. Dar, atunci cand realizezi faptul ca promisiunile lui Dumnezeu sunt cele mai mari si scumpe comori din lume, si daca v-as intreba: Credeti lucrul acesta? Veti spune: Sigur ca da. Cred.

Dar daca nu sapi in Cuvantul lui Dumnezeu asa cum ai sapa gradina ta sa afli acea comoara, inseamna ca nu spui adevarul.  Am fost convertit cu 52 de ani in urma si atunci am predat in totalitate viata mea lui Isus si 7 ani am studiat cartea aceasta- (Biblia). Nu am mers la un seminar, eram in Marina atunci. Si atunci in timpul meu liber stateam in cabina mea si studiam cuvantul lui Dumnezeu. Lucrul acesta a schimbat directia vietii mele. Si dupa ce am continuat si am continuat sa studiez, am citit atat de multe lucruri frumoase in cartea aceasta. A adus spiritulu cerului in viata mea si in casa mea. I-a facut ca toti cei 4 copii ai mei sa Il urmeze pe Domnul. Si nu a fost datorita mie, ci datorita promisiunilor lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca noi sa traim dupa promisiunile Lui. Asa cum noi traim in functie dupa banii care-i avem in banca, promisiunile lui Dumnezeu sunt ceva de genul acesta. Daca lucrezi pentru o companie si compania aceea iti da un ‘bonus’ (premiu de bani) il refuzi sau nu? Si daca ei iti spun: Vezi ca iti transfer acei bani in contul tau. Nu e asa ca mergi sa vezi daca si cat ti-a transferat in cont?

Partea 1-a

 

Foarte multi credinciosi sunt mai interesati in a primi premiul acela decat in promisiunile lui Dumnezeu din Cuvantul Sau. Si din cauza aceasta, viata unora poate fi atat de umbrita si de rusinoasa cu lipsa de respect al Cuvantului. Nu vreau sa aduc condamnare pentru ca Dumnezeu nu aduce condamnarea. Dumnezeu nu l-a trimis pe Domnul Isus sa condamne lumea, ci sa o mantuiasca. Promisiunile lui Dumnezeu nu sunt destinate pentru a condamna, ci a ridica si a salva.

Aceste promisiuni ale lui Dumnezeu su aceste porunci fac din noi niste oameni bogati. Si daca credeti lucrul acesta, veti cauta ca sa cunoasteti cuvantul lui Dumnezeu din toata inima. Fiecare din noi avem doar o singura viata. Odata ce viata aceasta se termina, nu mai avem a doua sansa. Asa ca, care este tinta vietii tale? Este doar ca sa ajungi in cer atunci cand mori? „L-am acceptat pe Domnul Isus Hristos, acuma ma duc in cer. Tot ce am de facut e sa castig o gramada de bani sa traiesc confortabil. Sa invat copii mei sa invete ca sa aibe ‘joburi’ bune unde sa faca multi bani. Vreau sa va spun ca daca traim in felul acesta, atunci cand vom sta in fata lui Dumnezeu vom avea mari regrete.

Vreau sa va spun care e rugaciunea mea pentru viata mea. Am zis: Doamne, inainte de a parasi pamantul acesta, vreau sa ascult (sa implinesc) de orice porunca pe care mi-ai dat-o in Noul Testament. Nu sunt atat de interesat de ce Dumnezeu a comandat poporului Israel- sa aduca jertfe s.a.m.d. Dar, as vrea, inainte a parasi lumea aceasta sa ascult/implinesc orice porunca pe care Tu ai dat-o fiecaruia om nascut din nou. Dar tu?

Cand va trimiteti copii dumneavoastra la facultate, vreti ca ei sa treaca prin toata materia sau numai jumatate din cursuri? De ce punem valoare mai mult pe educatia aceasta lumeasca, decat pe educatia aceasta din scripturi? DIn cauza aceasta Duhul Sfant va spune ca sunteti indreptati cu mintea spre lucrurile pamantesti, nu spre cele ceresti. Marea tragedie a crestinilor din vremea noastra este ca noi suntem cu mintea indreptata spre pamant, in schimbul de a fi indreptata spre cer. Nu mai este mare diferenta intre cei care vorbesc in limbi si cei care nu vorbesc in limbi. Ambii au mintile indreptate spre lucrurile pamantesti. Ambii iubesc banii si onoarea oamenilor. Stiti care e Cuvantul lui Dumnezeu indreptat spre biserica? Pocaiti-va de mintea aceasta lumeasca.

Ioan botezatorul a fost acela care a pregatit calea Domnului Isus. Pentru ca Domnul Isus sa poata sa intre in plinatate in viata noastra, noi avem nevoie de mesajul lui Ioan botezatorul: Pregatiti calea Domnului. Si care este continutul acestui mesaj? Il vei citi in Matei 3: Pocaiti-va, ca Imparatia cerurilor este aproape. Ce spune de fapt cu asta? Voi Israeliti, inca din zilele lui Moise, pentru 1500 de ani, fiecare promisiune pe care ai avut-o in scripturi a fost pentru lucruri pamantesti. De la Geneza pana la Maleahi, nu exista nici o promisiune pentru lucruri ceresti. Fiecare promisiune facuta lui Israel a fost pentru lucruri de care a avut nevoie Israel aici pe pamant. Ca ei vor fi biecuvantati, ca vor prospera, ca vor avea multi copii si se vor inmulti. Este tot ce putea Dumnezeu sa le dea.

Dar acum, Ioan botezatorul spune: Pocaiti-va. Pocaiti-va inseamna a va intoarce. Intoarceti-va din cautarea imparatiei lumii deoarece vine Imparatia Cerului, a lui Dumnezeu. Si noua imparatie care vine urmeaza sa va boteze cu Duh Sfant si cu foc. Si Duhul Sfant al lui Dumnezeu a coborat din cer  ca sa ne poata aduce imparatia lui Dumnezeu in inimile voastre. Deoarece El a venit din cer. Eu cred ca semnul cel mai autentic a unei persoane umplute cu Duhul Sfant este ca va trai dupa cele ceresti. Cum poti sa spui ca un om e umplut de Duhul Sfant cand el se manie tot timpul. Nu exista oameni maniosi in cer. Cum poti sa spui ca un plin de frica si de teama este umplut cu Duhul Sfant, cand in cer nu exista oameni cu frica si teama? Cum poti sa spui ca un om sau femeie sunt umpluti cu Duhul Sfant cand ei striga unul la altul? Acesta este un altfel de duh sau spirit, nu Duhul Sfant. Eu stiu lucrul acesta pentru ca stiu ce s-a intamplat cand Duhul Sfant m-a umplut. Cat tim am avut duhul lui Adam in mine am trait ca si Adam. Dar, atunci cand Duhul lui Hristos a venit in mine. a inceput sa ma schimbe mai mult si mai mult.

Daca vreti a sti ce inseamna a fi umplut cu Duhul Sfant uitati-va la Domnul Isus Hristos. Domnul Isus este exemplul a unui om umplut cu Duhul Sfant. Ioan botezatorul a spus: Mielul lui Dumnezeu, nu numai ca va lua pacatele lumii- va curati vasul nostru- ci va umple vasul. Inima noastra va fi intai curatita, ca mielul lui Dumnezeu ne va lua pacatele si apoi te va umple si apoi din inima ta vor curge rauri de apa vie.

Oamenii au fost umpluti cu Duhul Sfant in Vechiul Testament, dar nu a fost asemanator cu ceea ce s-a intamplat in Noul Testament. Vreau sa va explic diferenta. Daca pui un pahar cu josul in sus si torni apa peste el, apa aceasta va curge in toate directiile pe langa pahar. Cam in genul acesta a fost cand Dumnezeu a folosit oameni in perioada Vechiului Testament. Dumnezeu l-a folosit pe Samson, pe David, dar daca intoarcem si ne uitam  interiorul paharului a fost murdar. A continut adulter. Dar Duhul lui Dumnezeu a fost turnat peste vasul acela si s-a imprastiat care incotro. Ghedeon- Duhul lui Dumnezeu a venit peste el si i-a cucerit pe Medianiti. Dar ce a fost in vasul/paharul lui? In cele din urma a mers si s-a inchinat la idoli.

In ziua Cincizecimii Dumnezeu a intors vasul/paharul invers (in sus cum trebuie). Si a turnat Duhul lui Dumnezeu inlauntrul vasului. Asta inseamna ca Duhul lui Dumnezeu a fost turnat in inimile noastre. A curatit mai intai interiorul vasului. Si dupa cum spune in Ioan 7- Rauri de apa vie vor tasni din inima noastra. Predicatorul acela pe care Dumnezeu l-a folosit in mod extraordinar si totusi a cazut in adulter, nu este un predicator nou testamentar. Ci, dupa cum predicatorii din vechiul legamant Duhul a fost turnat peste vasul lor care este cu susul in jos. Duhul Sfant nu a tasnit din adancul inimii lui pentru ca el poftea femeile. Un predicator care iubeste banii? Inima lui este murdara. Oricare predicator care iubeste bani nu este un predicator din noul legamant. Pentru ca Duhul lui Hristos nu iubeste banii. Si poate ca el va fi folosit dar e ca si cum am explicat- un vas cu susul in jos si Duhul lui Dumnezeu este turnat peste el si se imprastie in jos. Dar, inlauntrul vasului (predicatorului) totul este neschimbat (murdar).

Care este dorinta voastra cand vreti sa fiti umpluti cu Duhul Sfant? Este dorinta ca Dumnezeu sa va foloseasca in mod spectaculos? Daca aceasta este dorinta ta, iti proorocesc ca tu vei fi doar o persoana a vechiului legamant. Deoarece vrei doar ca Dumnezeu sa te foloseasca. Tu nu vrei ca Dumnezeu sa te schimbe.

Stiti ce a spus David dupa ce a pacatuit cu Batseba? El si-a recunoscut pacatul in Psalmul 51, dar este o mica expresie acolo. Spune despre o dorinta sufletului sau pe care nu a avut-o inainte. El l-a omorat pe Goliat, i-a omorat pe FIlisteni si Dumneze u l-a folosit in mod extraordinar ca sa stabileasca imparatia Israelului. In vers. 4 isi recunoaste pacatul, dar spune: Doamen, imi lipseste ceva. Stiti ce a spus Domnul Isus in Ioan 7 ca Duhul Sfant este ca o fantana care tasneste din noi- si in 7:38 zice ca din adancul inimii trebuie sa tasneasca… David foloseste aceeasi expresie: din adancul nostru. Aceasta este ceea ce avem inlauntrul vasului. Am experimentat apa curgand peste vasul meu altfel nu as fi putut sa omor pe Goliat si pe Filisteni.

Versetul 6 spune: Dar, ceri ca adevarul sa fie in adancul inimii. Ce inseamna? Adevarul inseamna realitate. Asta inseamna ca viata mea exterioara este exact ca si viata interioara. Cand o persoana nu traieste in felul acesta este numita Fariseu sau ipocrit. Aceasta ilustratie cu paharul nu am folosit-o eu primul, ci a fost spusa de Isus. El le-a spus Fariseilor: Voi curatati pe dinafara paharul dar inlauntru este murdar. Este la fel in vietile voastre? Aveti o experienta cu Duhul Sfant tip Vechiul sau Noul Testament? Cere si vei primi. Zici: Doamne foloseste-ma. Si vei fi un pahar turnat cu susul in jos. murdar pe dinauntru. S-ar putea sa te foloseasca ca si cum l-a folosit pe Samson. S-ar putea sa faci minuni, dar traiesti cu pofte in inima ta. Aceasta nu este experienta penticostala a Duhului Sfant, ci este o experienta a Vechiului Testament si trebuie sa admiti faptul ca in adnacul inimii tale tu nu ai realitatea.(pana la minutul 24)

Partea 2-a

Primele 6 minute arata secvente din primul video. Published on Nov 9, 2012 by 

 

Iosif Ton – Saptamana de Evanghelizare la Biserica Filadelfia Dej – 2 Iulie 2012


A doua zi de Evanghelizare – Published on Jul 4, 2012 by 

Textul in suport pentru ce am predicat ieri: (vezi aici predica din 1 Iulie 2012 la Dej)

Romani 9,10,11 Pavel mediteaza la poporul evreu la care a venit Domnul Isus, dar ei nu L-au primit. Cand a venit Domnul Isus cu Imparatia lui Dumnezeu cu planul de a o raspandi la toate natiunile, evreii trebuiau sa o duca la toate natiunile, dar ei au zis: Cum sa mergem noi la pagani? Foarte bine, Dumnezeu ia Imparatia de la voi si o da celor cae vor sa aduca roadele cuvenite, adica sa faca ce se cere Imparatiei lui Dumnezeu. Si apostolul Pavel scrie Romanilor: Pentru ca evreii au refuzat oferta lui Dumnezeu, Dumnezeu ia pus deoparte si va da voua ce le-ar fi dat lor.

Ascultati mai departe in Romani 11:15:

Întreb dar: ,,S’au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s’a făcut cu putinţă mîntuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos; 12 dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?

13 V’o spun vouă, Neamurilor: ,,Întrucît sînt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea,14 şi caut, ca, dacă este cu putinţă, să stîrnesc gelozia celor din neamul meu, şi să mîntuiesc pe unii din ei.

15 Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decît viaţă din morţi? 16 Iar dacă cele dintîi roade sînt sfinte, şi plămădeala este sfîntă; şi dacă rădăcina este sfîntă, şi ramurile sînt sfinte. 17 Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr’un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor, şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, 18 nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.

19 Dar vei zice: ,,Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.„20 Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngîmfa dar, ci teme-te! 21 Căci dacă n’a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. 22 Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de ceice au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămîi în bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi tăiat şi tu.

TEXTUL PENTRU ASTAZI:

Ioan 17:3 Şi viaţa vecinică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu.

Vom vedea cum trebuie sa cunosti si ce trebuie sa faci dupa ce cunosti. Din Ioan 1 – Ioan 17 gasim modul in care Domnul Isus ni la facut cunoscut pe Dumnezeu. Daca vrei sa il cunosti asa cum l-a facut de cunoscut Fiul lui Dumnezeu citeste Evanghelia lui Ioan pentru ca in Ioan 17:6 Domnul Isus ii raporteaza Tatalui: Le-am facut cunoscut numele Tau  (adica persoana Ta). Tata, cea mai de seama misiune a Ta a fost sa Te fac de cunoscut oamenilor. Tata, am facut-o. Am reusit.

Cand am inteles asta, atunci ma duc sa vad cum ni l-a revelat, cum L-a descris Domnul Isus pe Dumnezeu si spre surprinderea mea am descoperit urmatorul lucru. Peste tot in Ioan sunt mici discursuri ale Domnului Isus: Cum este Tatal, ce face Tatal, cum este Fiul, cum este Fiul si dupa aceea ce face Duhul Sfant si cum este Duhul Sfant. Pe tot parcursul acesta al Evangheliei, Domnul Isus ne descrie trei persoane: Un Tata, un Fiu si un Duh Sfant. Atunci am avut o ideie. Hai sa le pun pe 3 coloane. Am luat o foaie mare si am pus trei coloane: 1 Tatal, 2 Fiul si 3 Duhul Sfant. Si toate textele care vorbesc despre Tatal le-am pus in coloana intaia. Toate textele care vorbesc despre Fiul le-am pus in coloana a doua si toate textele care vorbesc despre Duhul Sfant le-am pus in coloana a treia.

Si iata in esenta ce am vazut in coloanele astea. Tata- Tata tot ce face, face de dragul Fiului Sau. Tata ii arata Fiului Sau tot ce face. Tata nu face nimic fara de Fiul. Si Tata, tot ce are da Fiului Sau. Si Tata isi gaseste toata placerea Lui in Fiul Sau.

Fiul – Fiul se uita tot timpul la Tata si tot timpul, ce face Tata, asa face si Fiul. El il ridica pe Tata tot timpul. Nu face decat ce vede pe Tata ca face. Si daca Tata ii da sa faca ceva, El nu face decat ce ii da Tata sa faca, nimic altceva. Dar, tot ce ii spune Tata sa faca, El face intocmai. Si daca Tata ii spune: Fiule, du-te si accepta sa fi rastignit. E groaznic. „Tata, e inspaimantator, nu ai alta cale? Dar Tata, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu. Deci Tata, desi va fi inspaimantator sa ma incarc cu toate pacatele omenirii si sa pui pe mine toate bolile omenirii si sa port eu toata durerea omenirii… Tata e cumplit. Dar Tata, nu cum vreau eu ci cum vrei Tu, da-i drumul inainte.  Tata si Fiul.

Si apoi ascultati. Tata si Fiul fac totul prin Duhul Sfant, pentru ca Duhul Sfant e si Duhul Tatalui si Duhul Fiului. Ei niciodata nu fac nimic fara Duhul Sfant. Totdeauna Duhul Sfant e bratul Lor, agentul Lor. La randul Lui, Duhul Sfant zice: Uitati-va la Tatal, uitati-va la Fiul. Dati cinste Tatalui, dati cinste Fiului si El e dragostea care leaga si pe Tatal de Fiul ii leaga in dragoste. El e legatura de dragoste intre toti.

Stati putin, am zis atunci. Hai sa ma mai uit odata. Tata si Fiul si Duhul Sfant. Fiecare zice celorlalti doi: Eu traiesc pentru voi. Ca Tata traieste pentru Fiul si pentru Duhul Sfant. Fiul traieste pentru Tata si pentru Duhul Sfant. Si Duhul Sfant traieste si pentru Tata si pentru Fiul. Trei persoane, care fiecare traieste pentru ceilalti doi. Fiecare zice: Eu pentru voi sunt aici. Eu pe voi va slujesc. Tot ce am si tot ce sunt va dau voua.

Extraordinar. N-ai mai vazut asemenea fiinte si nu mai exista altele. Trei fiinte care fiecare traieste pentru ceilalti doi. Acuma imagineaza-ti ca esti in familia aceea. Cei doi traiesc pentru mine. Ei pe mine ma inalta, pe mine ma imbogatesc si la fiecare ccand ma duc spun acelasi lucru: Eu pentru ei traiesc. Ce fel de persoane sunt acestea? Ce trasaturi launtrice le trebuie ca sa poata trai asa, totalmente pentru ceilalti? Am descoperit ca in primul rand le trebuie bunatate. Si Tatal, Dumnezeu cand se reveleaza lui Moise i se reveleaza ca bunatate si credinciosie. Si David reia asta si peste 100 de ori vorbeste inpsalmi despre bunatatea si credinciosia lui Dumnezeu. Bunatate si fidelitate. Bunatate si statornicie. Bunatate si dragoste. Dragoste care se daruie, dragoste care nu cauta folosul sau; dragoste care zice: In bogatia mea eu vreau sa va imbogatesc pe voi.

Bunatate, dragoste si smerenie. Filipeni 2:3 – In smerenie fiecare sa ii priveasca pe ceilalti ca fiind mai sus si fiecare sa caute nu folosul lui, ci folosul celorlalti. Bagati de seama, smerenia nu inseamna sa umblu si sa zic: Eu n-am nimic, eu eu nu-s bun de nimic… Aia nu-i smerenie, ii fatarnicie. Smerenie inseamna sa fi extraordinar de bogat si sa zici: Eu traiesc pentru voi sa va imbogatesc pe voi. Smerenie inseamna sa ii privesti pe ceilalti mai sus si sa zici: Eu sunt aici pentru voi, eu caut folosul vostru. Si exact asta e in Sfanta Treime pentru ca Pavel imediat scrie in Filipeni 2 in continuare- Sa fie in voi gandirea care era in Hristos. El macar ca era egal cu Dumnezeu, cand Tata i-a spus sa se faca rob, s-a facut. Cand Tata i-a spus sa-si dea viata pentru altii, si-a dat-o pentru altii. De aceea si Dumnezeu i-a spus: Pot sa te pun peste tot cosmosul pentru ca eu ma pot baza pe tine.

Imagineaza-ti ca esti in asemenea companie. Cand sti ca ceilalti traiesc pentru tine si cand sti ca te poti baza pe ei- pentru ca e bunatate, dragoste, smerenie si in smerenie cand te uiti la ceilalti si zici: Nu traiesc pentru mine ci pentru voi, noi spunem la aceasta altruism. In loc de egoism- mie, mie sa-mi dati- ci fiecare zice: Eu va dau voua. Bunatate, dragoste, smerenie si altruism. Cand esti in asemenea societate esti fericit. De aceea Pavel in 1 Timotei de doua ori (1:11 si 6:15) exclama: Fericitul nostru Dumnezeu. (Notite pana la minutul 22:00)

Part 1 (44 min)

Part 2 (42 min)

Iosif Ton – Duhul Sfânt. Cum trăim sub călăuzirea Lui? Doctrina Esentiala

PAGINA  Predici  IOSIF  TON

Fratele Iosif Ton explica urmatoarele puncte-

  1. in om Duhul Sfant este aratat in Scripturi ca fiind legat de mintea umana.(da mai multe exemple biblice). Dar si citeaza singurul text biblic unde Duhul este legat de inima omului.
  2. Când Isaia anunţă naşterea lui Mesia din sămânţa lui David, el ne arată că Mesia va fi completamente plin de Duhul lui Dumnezeu şi ne defineşte cel mai complet cum este acest Duh al lui Dumnezeu
  3. Explica si citeaza cum ne calauzeste Duhul Sfant
  4. rolul Duhului Sfant si de sluji unii altora si de a ne aduna impreuna in Trupul lui Hristos
  5. Slujba principală a Persoanei Duhului Sfânt în noi este să ne călăuzească în procesul de sfinţire a vieţii noastre!

De la http://iosif-ton-mesaje.eu IOSIF TON:

Duhul Sfânt este o Persoană. A treia Persoană din Dumnezeire. Sunt texte care ne arată interacţiunea lui cu Tatăl şi cu Fiul, pe de o parte şi cu noi pe de alta, ca Unul care cunoaşte, vorbeşte, sufere (se întristează), se bucură, etc., acţiuni şi stări care caracterizează o persoană.

Lucrul care trebuie să ne intereseze pe noi într-un mod primordial este că, în om, Duhul Sfânt este arătat în Scripturi ca fiind legat de mintea umană şi ca locuind în mintea umană. Să urmărim textele care ne arată acest lucru.

Când Moise avea nevoie de meşteri-artişti care să facă Cortul Întâlnirii, Dumnezeu îi spune lui Moise despre Beţaleel:

„L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un Duh de înţelepciune, de pricepere, şi de ştiinţă pentru tot felul de lucrări,

i-am dat putere (capacitate) să inventeze tot felul de lucrări meşteşugite (lucrări de artă), să lucreze în aur, în argint şi în aramă…” (Exod 31: 1-5).

Neemia scrie: „Le-ai dat Duhul Tău cel bun ca să-i facă înţelepţi” (Neemia 9:20).

În cartea lui Iov citim că: „Dar, de fapt, în om, Duhul, Suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea.” (Iov 32:8).

Când Isaia anunţă naşterea lui Mesia din sămânţa lui David, el ne arată că Mesia va fi completamente plin de Duhul lui Dumnezeu şi ne defineşte cel mai complet cum este acest Duh al lui Dumnezeu:

„Duhul Domnului Se va odihni peste El, Duh de înţelepciune şi de pricepere, Duh de sfat şi de tărie, Duh de cunoaştere şi de frică (ascultare) de Domnul” (Isaia 11:2).

Legătura dintre Mesia (Cristos) şi Duhul Sfânt mai este arătată şi in acest text din Isaia:

„Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El…” (Isaia 42:1).

Tot în Isaia găsim textul cu care se defineşte Domnul Isus în sinagoga din Nazaret, în faţa consătenilor Săi:

„”Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns ca să aduc veşti bune (Evanghelia) celor nenorociţi…” (Isaia 61:1).

Promisiunea fundamentală a Vechiului Testament referitoare la Duhul Sfânt se află în cartea lui Ezechiel:

„Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un Duh nou… Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele” (Ezechiel 36: 26-27).

Observaţi de aici că Duhul Sfânt este agentul care îl conduce (călăuzeşte) pe om să trăiască după poruncile lui Dumnezeu.

Venind în Noul Testament, citim promisiunea Domnului Isus despre Duhul Sfânt:

„Şi Eu voi ruga pe Tatăl Meu şi El vă va da un alt Paracletos, ca să rămână cu voi în veac,

şi anume Duhul Adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi” (Ioan 14:16-17).

„Paracletos” (tradus de Cornilescu prin „Mângâietor”) înseamnă literal „unul chemat alături”, adică un asistent sau un avocat care la proces stă alături şi îl asistă pe cel dus la judecată. Sensul este acela de „Călăuzitor” care locuieşte în interiorul nostru.

Apostolul Pavel scrie că unul dintre scopurile cu care vine Domnul Isus la noi este „să vă înnoiţi în Duhul minţii voastre” (Efeseni 4:23).

Lui Timotei, Pavel i-L descrie pe Duhul Sfânt astfel:

„Dumnezeu ne-a dat… un Duh de putere, de dragoste şi de chibzuinţă” (2 Timotei 1:7 . Cuvântul „chibzuinţă” este tradus şi prin „minte sănătoasă”, sau „minte care gândeşte bine”). Vedem că şi aici Duhul Sfânt este legat de mintea omului.

Lucrul acesta reiese clar şi din această rugăciune a lui Pavel pentru noi toţi:

„Şi mă rog ca Dumnezeu… să vă dea un Duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui… ca să pricepeţi… „ (Efeseni 1: 17-18).

Un text şi mai clar este Romani 8:6, tradus direct şi cuvânt cu cuvânt din original:

„Mintea cărnii este moarte, pe când mintea Duhului este viaţă şi pace.”

Aici „mintea Duhului” este mintea care funcţionează sub călăuzirea Duhului Sfânt şi care ascultă de lucrurile pe care i le şopteşte Duhul Sfânt. De aceea, concluzia fundamentală a lui Pavel în discuţia din romani 8 este că:

„Toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8:14). Acest verset poate fi citit şi astfel:

Numai aceia sunt fii ai lui Dumnezeu a căror minte este locuită de Duhul Sfânt şi care acţionează după călăuzirea pe care le-o dă în minte Duhul Sfânt.

Să mai adăugăm un text care ne arată că Duhul Sfânt ne leagă minţile de gândirea lui Dumnezeu:

„Şi nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu decât Duhul lui Dumnezeu.

Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.” (1 Corinteni 2:11-12).

În sfârşit, mai adaug ce spune Pavel galatenilor:

„Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă „Ava”, adică „Tată”.” (Galateni 4:6).

Încep prin a face observaţia că acesta este singurul loc unde Duhul Sfânt este legat de inimă. De regulă, Domnul Isus este plasat în inima credinciosului, deoarece El, Mirele şi Preaiubitul, este legat de inimă. Dar şi referitor Domnul Isus ni se spune că toate gândurile din mintea noastră trebuie să le facem roabe ascultării de Cristos (2 Corinteni 10:5), prin urmare lucrurile acestea nu trebuie absolutizate. Dar totuşi, pe noi ne ajută foarte mult să ştim că Domnul Isus este al inimii noastre iar Duhul Sfânt ne călăuzeşte prin mintea noastră.

Genitivul din expresia „Duhul Fiului Său” poate fi luat nu ca unul posesiv,. Ci ca unul determinativ, şi atunci se poate traduce „Duhul de fiu al Său”. În acest caz, Duhul sfânt este Duhul familiei: toţi copiii acelei familii sunt caracterizaţi de acelaşi Duh, au acelaşi fel de simţire şi acelaşi fel de mentalitate. Ce gând copleşitor este acesta: Acelaşi Duh care L-a caracterizat pe Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, ne caracterizează pe noi toţi care suntem fiii lui Dumnezeu!

Din toate cele de mai sus rezultă că funcţia principală a Duhului Sfânt este călăuzirea noastră. Dacă este aşa, atunci trebuie să facem un efort considerabil şi susţinut ca să înţelegem ce este această călăuzire şi să ne asigurăm că o avem şi că ne trăim viaţa prin ea şi pe baza ei. Aşadar

Cum ne călăuzeşte Duhul Sfânt 

Textul cheie pentru aceasta este următorul:

„Umblaţi călăuziţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.

Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, iar Duhul împotriva firii pământeşti; (firea pământească şi Duhul) sunt lucruri protivnice (opuse, inamice) unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi” (Galateni 5:16-17).

Cu toţi ştim că în originalul grec textul nu spune „firea pământească”, ci spune „carnea”. Dar nu este vorba numai de carnea propriu zisă (muşchii), ci este vorba de toate pornirile instinctuale şi de obiceiurile păcătoase din natura noastră coruptă. De aceea, Cornilescu a optat pentru expresia mai generalizatoare de „fire pământească.”

Pentru moment, însă, să gândim puţin în termenul din original, de carne.

Câtă vreme omul era neîntors la Dumnezeu, mintea lui primea informări şi cerinţe numai de jos, de la carne, care-i transmitea minţii toate dorinţele şi pornirile ei. Iar mintea, la rândul ei, îşi cheltuia toată inteligenţa ei ca să găsească mijloace şi căi pe care să satisfacă dorinţele şi poftele cărnii. Cu alte cuvinte, mintea era numai la dispoziţia cărnii; ea era ancorată numai în carne; ea trăia pentru carne; ea era roaba cărnii. Şi mintea era fericită în această situaţie!

Dar, când omul îl primeşte pe Domnul Isus în viaţa lui, Acesta aduce cu Sine şi implantează în mintea acelui om o nouă Persoană, pe Duhul Sfânt, care locuieşte acolo ca Agentul lui Dumnezeu Tatăl şi ca Agentul lui Cristos, Fiul.

Omul acesta constată brusc că i s-a complicat viaţa. Iată cum. Dacă până acum, la orice mică provocare, carnea lui era stârnită spre o anumită acţiune, şi mintea lui o împlinea fără discuţie şi fără probleme, acum în mintea aceea se aude îndată o voce care-i spune: „Acum tu eşti copil al lui Dumnezeu; acum tu nu mai faci aşa ceva, sau nu mai reacţionezi aşa, sau nu mai spui astfel de cuvinte!”

Efectiv, realmente, concret, în mintea lui locuieşte acum o Persoană care îi spune să acţioneze altfel decât acţiona în mod „natural” până acum. Şi modul în care îi spune această Persoană să acţioneze este exact opusul modului în care acţiona „din fire”, de la natura lui, sau din carnea lui. Iată din nou cuvintele lui Pavel:

Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, iar Duhul împotriva firii pământeşti; (firea pământească şi Duhul) sunt lucruri protivnice (opuse, inamice) unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi” (Galateni 5:17).

Întrebarea care se ridică imediat în mintea cititorului acestor cuvinte este:

Dar de unde să ştiu care este mesajul care-mi vine de la carne (din fire) şi care este mesajul care îmi vine de la Duhul Sfânt?

Întrebarea aceasta este absolut crucială şi răspunsul ei trebuie să ne intre în gândire şi în tot sistemul nostru de a exista.

De aceea, în continuare, apostolul Pavel ne dă două liste, zicându-ne: Iată la ce ne îndeamnă carnea (firea) şi iată la ce ne îndeamnă Duhul Sfânt.

Noi trebuie să învăţăm pe de rost aceste două liste, deoarece numai când ele ne intră totalmente în sistemul nostru de gândire şi de existenţă, putem să recunoaştem imediat din care sursă ne vine un îndemn şi din care sursă ne vine celălalt.

Iată lucrurile la care ne îndeamnă firea noastră naturală:

„adulterul, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, invidiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, geloziile, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea” (Galateni 5: 19-21).

Şi iată lucrurile la care ne îndeamnă Duhul Sfânt:

„dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine (în traducere mai aproape de original: amabilitatea), credincioşia (statornicia, perseverenţa), blândeţea, înfrânarea poftelor (în original „encratea”, care literal tradus vine „putere în lăuntru”, şi tradus modern este: stăpânire de sine, sau control de sine, sau autocontrol) (Galateni 5:22-23).

A înţelege aceste liste paralele şi contrastante este un element esenţial în gândirea şi în viaţa creştină. Iată de ce ele se repetă în atâtea cărţi din Noul Testament. Voi mai aminti aici doar câteva asemenea liste paralele şi contrastante.

Una este în Efeseni 4, începând cu versetul 25 şi continuând în capitolul 5 până la versetul 6. Astfel aici avem:

  • minciuna – adevărul ,
  • mânia (strigarea, revărsarea de răutate) – bunătatea, iertarea, dragostea, furtul – bucuria de a dărui tu altora,
  • cuvinte vulgare – cuvinte care zidesc şi dau har, etc.

O altă listă de asemenea practici opuse unele altora ni se oferă în Coloseni 3:8-14.

Pe de o parte: mânia, vrăjmăşia, răutatea, vorbirea de rău (clevetirea), vorbele ruşinoase (vulgarităţi), minciuna.

Pe de alta: inimă plină de îndurare, bunătate, smerenie, blândeţe, îndelungă răbdare, îngăduinţă, iertare şi dragoste.

Contrastele cele mai multe şi cele mai complete, însă, ni le dă Însuşi Domnul nostru Isus Cristos şi au fost scrise pentru noi în Matei 5-7, în ceea ce noi numim „predica de pe munte”, care este esenţa „legii lui Cristos.”

Cum să privim noi listele acestea? Răspunsul categoric şi fără portiţă de evadare ni-l dă Pavel:

„cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” (Galateni 5:19). Desigur, Pavel nu face altceva decât să repete ce a spus Fiul lui Dumnezeu. Lucrurile pe care ni le spune Acesta în predica de pe munte nu sunt altceva decât o descriere a voii lui Dumnezeu pentru fiii Lui. Apoi El ne avertizează:

„Nu ori şi cine Îmi zice „Doamne, Doamne”, va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri”. El adaugă că toţi cei care trăiesc altfel „lucrează fărădelege”, şi El îi va alunga de la Sine (chiar dacă ei au făcut lucruri neobişnuite în numele Lui!) (Matei 7:21-23).

Prin urmare, lista cu lucrurile la care ne îndeamnă natura noastră rebelă sunt lucrurile care ne pun în vrăjmăşie cu Dumnezeu şi care ne exclud din familia lui Dumnezeu. Lista opusă este alcătuită din lucrurile la care ne îndeamnă Duhul Sfânt şi aceste lucruri ne califică să trăim în părtăşie cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt.

Să revenim la rolul Duhului Sfânt în mintea copiilor lui Dumnezeu. Cheia o avem în aceste cuvinte ale Domnului Isus despre Duhul Sfânt:

„El vă va aduce aminte tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26).

Nu poţi să-ţi aduci aminte decât ceea ce ai pus odată în minte şi nu mai ţii minte. Prin urmare, noi trebuie să învăţăm, adică să ne punem în minte, învăţăturile Domnului Isus din predica de pe munte şi din listele pe care le-am dat mai sus, pentru ca astfel Duhul Sfânt să aibă ce ne aduce aminte!

Vă rog să notaţi bine: Această aducere aminte a ceea ce am învăţat deja, ce am pus deja în minte, este modul primordial în care ne călăuzeşte Duhul Sfânt!!!

Iată motivul principal pentru care trebuie să studiem şi să memorizăm Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să ţinem seama de faptul că toţi autorii cărţilor din Biblie au fost insuflaţi (inspiraţi) de Duhul Sfânt. Prin urmare, Autorul Sfintei Scripturi este Duhul Sfânt. Când el ne aduce aminte texte din Scriptură pe care noi le-am pus deja în minte, El ne aduce aminte ceea ce a scris El Însuşi!

Unii afirmă că au fost călăuziţi de Duhul Sfânt să facă lucruri care evident contrazic Sfânta Scriptură. Noi trebuie să fim siguri că ei se auto-înşeală, deoarece Duhul Sfânt nu se contrazice pe Sine Însuşi!

Acesta trebuie să ne fie un ghidaj principal în a discerne de unde ne vine o călăuzire: Dacă ea contrazice ceea ce scrie în Sfânta Scriptură, în mod categoric nu vine de la Duhul Sfânt.

După ce am învăţat bine listele date mai sus, cu faptele la care ne îndeamnă carnea (firea) şi lucrurile la care ne îndeamnă Duhul Sfânt, ne vine foarte uşor să recunoaştem sursa din care ne vine un îndemnă şi din care ne vine îndemnul contrar.

Dacă un îndemn este să ne mâniem şi să ţipăm şi să facem scandal, este clar că îndemnul acesta (tendinţa aceasta, pornirea aceasta) ne vine de la carne (fire).

Şi când, în situaţia aceasta, auzim o şoaptă care ne spune să ne păstrăm calmul (pacea) şi să răspundem cu amabilitate, cu politeţe, cu dragoste, este clar că vocea aceasta este a Persoanei numită Duhul Sfânt din mintea noastră.

Dacă ne vine îndemnul să minţim – şi mintea noastră ne va da o serie întreagă de argumente că e bine să minţim – trebuie să fim siguri că îndemnul vine de la carne, dincolo de care se află Diavolul însuşi, care este mincinosul. Şi dacă auzim şoapta, „Da al vostru să fie da, şi nu să fie nu”, adică să spui adevărul indiferent cât pierzi sau cât te costă, trebuie să fii sigur că cel ce-ţi şopteşte lucrul acesta este Cel pe care Domnul Isus Îl numeşte „Duhul Adevărului” (Ioan 14: 17). Şi mai trebuie să ştim că dacă am spus minciuna, de fapt noi l-am ascultat pe Satana şi L-am minţit pe Duhul Sfânt. Exact aşa îi spune apostolul Petru lui Anania (Fapte 5:3).

Să facem acum un pas mai departe în înţelegerea lucrării Persoanei Duhului Sfânt în mintea noastră. La început am învăţat listele pe de rost. Apoi identificăm sursa din care ne vine un îndemn sau celălalt aducându-ne imediat aminte de ce scrie în liste.

Dacă procedăm de mai multe ori în felul acesta, treptat-treptat începem să recunoaştem vocea Duhului Sfânt în mintea noastră. Fiecare persoană are un timbru specific al vocii şi nu există două persoane cu aceeaşi voce. Iată de ce recunoşti o voce iubită în mijlocul unui vacarm de voci gălăgioase. Cu cât practici mai mult ascultarea de Duhul Sfânt, cu atât vocea Lui îţi devine mai familiară şi mai dragă!

Să mai amintim că Duhul Sfânt este numit şi „Duhul sfinţeniei” (Romani 1:4) şi că sfinţenia în noi este „lucrată de Duhul” Sfânt (1 Petru 1:2).

Să o spunem răspicat: Slujba principală a Persoanei Duhului Sfânt în noi este să ne călăuzească în procesul de sfinţire a vieţii noastre!

De aceea, părtăşia cu Duhul Sfânt înseamnă cooperarea cu El în procesul treptat prin care învăţăm să nu mai ascultăm de îndemnurile cărnii (firii), ci să ascultăm de călăuzirea Duhului Sfânt.

Un alt element de bază este să ne amintim mereu că Duhul Sfânt este o Persoană, tot astfel cum este Tatăl şi cum este Fiul. Prin urmare, relaţia noastră cu Duhul Sfânt trebuie să fie o relaţie de dragoste! Noi trebuie  să-L stimăm şi să-L iubim pe Duhul Sfânt! O Persoană pe care o iubeşti te atrage; Îi doreşti comunicarea; doreşti să-I faci bucurie împlinindu-I dorinţele!

În Efeseni 5:18 citim: „fiţi plini de Duh”. Toţi teologii ne spun că aceasta este o poruncă, deci noi trebuie să ne umplem de Duhul Sfânt! Cum? Simplu: În mod conştient, dimineaţa la timpul nostru de părtăşie cu Domnul să-L invităm pe Duhul Sfânt să ne umple fiinţa şi să-I dăm asigurarea că orice ne va spune, vom asculta de El, vom trai sub călăuzirea Lui! Părtăşie înseamnă înainte de toate comunicare. Prim urmare părtăşia cu Duhul Sfânt (2 Corinteni 13:14) înseamnă comunicare cu Duhul Sfânt, stare de vorbă cu Duhul Sfânt.

Dacă noi ascultăm de îndemnurile pe care le găsim în lista cărnii (firii), prin aceasta Îl întristăm pe Duhul Sfânt (Efeseni 4:30). Cu aceasta, noi Îl facem pe Duhul Sfânt să întrerupă comunicarea (părtăşia) cu noi. Aceasta înseamnă că El se retrage undeva într-un colţ în noi şi noi ne golim astfel de El. Dacă vrem să ne umplem din nou de El, trebuie să începem prin a ne recunoaşte păcatul şi prin a ne angaja solemn, hotărât şi categoric că o vom rupe cu practica aceea, că nu vom mai face păcatul acela. El nu ne umple câtă vreme vede că noi mai intenţionăm să practicăm lucrul acela!

El ne umple numai dacă noi suntem de acord ca El să lucreze în noi sfinţenia vieţii!!

Duhul Sfânt este o Persoană care şi-a făcut reşedinţa în mintea noastră. Scopul lui primordial este să-L slăvească pe Domnul Isus în noi (Ioan 16:14) şi să ne transforme pe noi după chipul Domnului Isus (2 Corinteni 3:18). Noi trebuie să-L considerăm Prieten bun, care are intenţii dumnezeieşti cu noi. Şi trebuie să-I cultivăm prietenia.

In Ioan 14:15-22, Domnul Isus ne spune că Tatăl va trimite pe Duhul Sfânt să locuiască în noi, dar imediat adaugă că şi el Personal va veni şi va locui în noi.

Tot aşa, în Efeseni 3:14-19, citim că ne întărim în putere în omul din lăuntru (mintea, cf. Romani 7: 22 comparat cu 23) şi astfel Domnul Isus va locui în inima noastră. Când ne vom întări astfel prin Duhul Sfânt şi când vom fi plini de dragostea Domnului Isus, vom fi „plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (v.19).

Pentru aceasta am fost noi făcuţi: să trăim plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. Aceasta se împlineşte când învăţăm să trăim în unire cu Domnul Isus şi când învăţăm să trăim prin călăuzirea Duhului Sfânt.

Post scriptum

Una dintre funcţiile Duhului Sfânt este să ne adune pe toţi în Trupul lui Cristos (1 Corinteni 12:12-13). Pentru a ne îndeplini funcţia noastră de mădulare ale Trupului lui Cristos, Duhul Sfânt ne dă daruri „în folosul altora” şi „spre zidirea Bisericii.”

Trăirea în Trupul lui Cristos este guvernată de cele 25 de porunci pe calapodul „unii altora”, sau „unii pe alţii”.

Câteva exemple:

„Iubiţi-vă unii pe alţii”
„Vegheaţi unii asupra altora”
„Sfătuiţi-vă unii pe alţii”
„Învăţaţi-vă unii pe alţii”
„Purtaţi-vă unii altora sarcinile”
„Încurajaţi-vă unii pe alţii”
„Mângâiaţi-vă unii pe alţii”, etc.

Un aspect al călăuzirii Duhului Sfânt este că orice daruri ne dă El, tot El ne învaţă să le folosim spre folosul altora şi pentru zidirea altora.

De la http://iosif-ton-mesaje.eu

Florin Ianovici – Lucrarea Duhului Sfint – O chemare pentru Biserici

Un mesaj important. Citeva puncte de notat:

  • O incursiune pe urmele lui Isus Hristos, ca sa vedem ce ne-ar invata Isus si Duhul Sfint
  • Despre respingerea Penticostalismului in zilele noastre si a lucrarii Duhului Sfint care ne-a incredintat-o Dumnezeu noua.
  • Despre graba noastra care ne face sa pacatuim, desi ar trebui sa stim ca noi suntem fiinte vesnice

Aici puteti sa cititi Doctrina Duhului Sfint-

Conferinta Strajeri la Baile Felix, 16,17 si 18 Decembrie, 2011 linkul „In Direct”

Click sa urmariti IN DIRECT (Live) aici

INVITATIE
LA ÎNTALNIREA NAŢIONALĂ DE POST ŞI RUGĂCIUNE
PENTRU TREZIRE SPIRITUALĂ ŞI TRANSFORMAREBăile Felix, 16, 17 și 18 Decembrie 2011Iubiti frati si surori,Va invitam cu drag la intalnirea de Post si Rugaciune pentru Trezire Spirituala si Transformare, in zilele de 16, 17 si 18 Decembrie 2011. Intalnirea este organizata de Miscarea de Post si Rugaciune a Strajerilor va avea loc la Hotelul Padiș, Băile Felix, județul Bihor.

Intalnirea se va desfasura dupa urmatorul program:
Vineri: 14:00 – 21:00Sambata: 10:00 – 21:00Duminica: 10:00 – 16:00Persoana de contact :Vașadi (Demeter) Ioana Ligia
0766 269 365
Inscrierile se fac pana in data de 13 Decembrie 2011Miscarea de Post si Rugaciune a Strajerilor are ca temelie legatura de dragoste a celor care se pregatesc pentru / si pregatesc venirea Domnului Isus. De aceea informarea celor interesati si a celor care credeti ca trebuie sa participe se va face de catre dumneavoastra, care ati primit aceasta invitatie.A lui Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant sa fie toata slava, cinstea si onoarea acum si in vesnicie!
După 6 ani de strajă neîntreruptă a mișcării vrem să celebrăm împreună izbânda celor 6 ani și intrarea în cel de-al 7-lea an, un an de odihnă în Duhul Sfânt.Facem o invitație specială acelora care timp de 6 ani s-au frământat, ba chiar s-au duelat neînțelegând ce se întâmplă la întâlnirile noastre. Vă asigurăm de dragostea și primirea noastră. Dorim ca fiecare participant să fie restaurat și umplut de Duhul Sfânt. Marturisim în avans că așteptările voastre nu vor fi înșelate. 

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari