Paul Negruţ: Dumnezeu face politică! El conduce Universul, conduce istoria. A încerca să-l scoatem pe Dumnezeu din politică…..

liderii-alde-la-universitatea-emanuel-conferinta-de-presa-sprijin-coalitia-pentru-familie

Liderii partidului ALDE au participat la o conferinţa de presă la Universitatea Emanuel, pentru arătatea susţinerii faţă de familia tradiţională.

„Dumnezeu face politică! El conduce Universul, conduce istoria. A încerca să-l scoatem pe Dumnezeu din politică ar însemna să intrăm într-o societate a ateismului.” Pastorul Paul Negruţ

Ebihoreanul a vrut să afle de la liderii ALDE de ce au ales tocmai o capelă pentru a susţine o conferinţă de presă politică. La întrebare a răspuns, însă, rectorul Universităţii Emanuel, pastorul baptist Paul Negruţ, care a subliniat că încăperea este Aula Magna a Universităţii şi este folosită atât drept capelă cât şi loc de întruniri şi activităţi artistice.

Întrebat dacă, în acest context, Universitatea Emanuel sprijină ALDE în alegeri, Negruţ a răspuns: „Universitatea Emanuel vrea afle poziţia tuturor celor candidează din partea Bihorului şi să votăm în cunoştinţă de cauză. Aţi auzit de multe ori sloganul: „Dumnezeu nu face politică”. Vreau să-l corectez. Dumnezeu face politică! El conduce Universul, conduce istoria. A încerca să-l scoatem pe Dumnezeu din politică ar însemna să intrăm într-o societate a ateismului. Totuşi, Biserica nu se transformă în partid politic. Dar suntem cetăţeni care votăm cu conştiinţa şi credinţa în Dumnezeu”. Discursul lui Negruţ a fost primit cu aplauze din partea celor câteva zeci de tineri care au venit să asiste la conferinţa de presă a liderilor ALDE.

Afla mai mult – http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-1/dumnezeu-face-politic-clin-popescu-triceanu-i-daniel-constantin-i-au-fcut-campanie-la-universitatea-emanuel-130649.html

CITESTE si – Paul Negruț este unul dintre cei 16 inițiatori ai propunerii legislative de revizuire a Constituției pentru ocrotirea familiei.

PAUL NEGRUT; ADUNAREA PUBLICA PENTRU SUSTINEREA MODIFICARII ART. 48 AL. 1 DIN CONSTITUȚIA ROMÂNIEI -ORADEA – 22 OCTOMBRIE 2016

Emanuel Zarnescu – Ba DA, Dumnezeu FACE politică! Și încă foarte multă!

mars-bucuresti-dumnezeu-nu-face-politica-foto-europa-fm

FOTO Europa FM

Comunitatea LGBT din Romania și susținătorii lor încearcă zilele acestea să transmită ideea că Dumnezeu nu are nimic de-a face cu politica și ideologia. Ei bine, stimați membrii ai comunității LGBT, aflați că Biblia are zeci de argumente care susțin nu numai faptul că Dumnezeu face în mod real politică, ci o face cu putere și la cel mai înalt nivel.

Pe lângă faptul că El este Creatorul vieții și al umanității, Biblia afirmă că El ține istoria in mână, El ridică și coboară împărați și tot El ridică și coboară popare și națiuni.

Dacă vă amintiți bine, în 1989 regimul comunist din România a căzut și tot poporul român a strigat – Dumnezeu este cu noi. Atunci nimeni nu a mai pus la îndoială implicarea lui Dumnezeu în politică.

Când a căzut blocul comunist si URSS s-a dezintegrat nimeni nu a pus la îndoială implicarea lui Dumnezeu în istorie.

Iar în prezent, Dumnezeu face activ politică și peste ocean. În ciuda tuturor statisticilor și lipsei de șansă, Donald Trump este ales președinte al SUA împreună cu un vice-președinte creștin și conservator, pro-life și susținător al familiei tradiționale.

Iată doar una din afirmațiile Bibliei despre implicarea lui Dumnezeu în politică:

Nu se sfârșise încă vorba aceasta a împăratului și un glas s-a coborat din cer și a zis: „Află împărate Nebucadnețar, că ți s-a luat împărăția ….. până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că o dă cui vrea!”
Daniel 4:31-32

Emanuel Zarnescu

VEZI si – VIDEO – Cum a decurs marşul „Dumnezeu nu face politică“, iniţiat de comunitatea LGBT din Bucureşti

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari