Florin Ianovici NELĂMURIRI: Suspendarea ridicată, dar cu condiții

Florin Ianovici – suspendarea ridicată, dar cu condiții – să nu predici Evanghelia oamenilor și să nu strângi ajutoare pentru a hrăni orfanii…

Comitetul Executiv al Cultului Penticostal din Romania a ajuns la o decizie (intarziata), cu referinta la suspendarea fratelui Pastor Florin Ianovici. Sau la ridicarea suspendarii… Ca de fapt din cele ce gasim in acest Comunicat cu doua exemplare diferite, unul adresat fratelui Florin si celalalt adresat bisericii Betel, care nu este complet. Comitetul Executiv a gasit de cuviinta sa excluda din exemplarul adresat catre Biserica Betel, un lucru foarte important si anume, pastorului Florin i se interzice de a face strangeri de ajutor pentru orfanii de la orfelinatul Viata si Lumina, la orice evanghelizare ar participa dansul.

Se pare ca niciunul din cei de la Conducerea Cultului nu a fost dintre orfani si de acera ei nu simt pentru sutele de orfani care sunt fara parinti si la care nu este cine sa le asigure hrana de zi cu zi. Fratele Ianovici se ingrijeste de acesti copii orfani, (Sunt peste 560) dar are mare nevoie de orice fel de ajutor, de care acesti orfani au mare nevoie. In loc ca Comitetul Executiv sa puna umarul la hranirea acestor orfani, ei pun interdictie? Ce ne spune Sfanta Scriptura despre ajutorarea orfanilor si a saracilor? Domnul Isus a spus ca daca aceste lucruri se vor face celor mai insemnati ai Lui, Lui i se face. ,,Am fost flamand si mi-ati dat sa mananc, Mi-a fost sete si mi-ati dat de baut.”

Dar ce fel de ridicare a suspendarii este aceasta, cand Pastorului Ianovici i se pune tot felul de interdictii? Si pe deasupra cu monitorizare, deci cineva sa-l urmareasca pas cu pas ca sa se asigure ca dansul va respecta aceste interdictii, ca daca nu, va urma o noua suspendare? De necrezut. Gasit nevinovat, dar totusi suspect de vinovatie si dupa aceste sase luni expirate?

O alta interdictie a Pastorului Florin Ianovici (Conducerea Cultul o numeste „conditie), este aceia ca dansul nu are voie sa organizeze sau sa faca nici un fel de evanghelizare in afara Bisericii Betel? Cuvantul Domnului ne spune ca ,,mare este secerisul si putini sunt seceratorii, sa rugam dar pe Domnul secerisului sa dea seceratori la secerisul Lui” Dumnezeu l-a folosit pa fratele Ianovici ca secerator la secerisul Lui, dar Comitetul Executiv, a decis sa opreasca pe acest secerator de a mai lucra la secerisul Domnului. Multe suflete au nevoie ca sa auda Evanghelia pentru salvarea sufletelor lor, dar Cultul este de alta parere…

Fratele Florin Ianovici a inteles prin acest Comunicat ca Comitetul Executiv il impiedica de la lucrarea care i-a fost incredintata de Dumnezeu. Daca ar fi fost comunistii sau ateii, sau musulmanii care sa-i interzica sa predice lumii pe Isus Christos cel Rastignit, s-ar mai putea intelege, dar cand proprii frati te opresc de a face aceasta,  este un lucru foarte grav, pentru ca nu este considerata aici multimea de oameni care ar putea sa asculte Evanghelia propovaduita de acest om al lui Dumnezeu.

In aceste situatii de cine este bine sa ascultam, de oameni sau de Dumnezeu? Eu cred ca de Dumnezeu.

Pastorul Florin Ianovici dupa ce a primit acest Comunicat din Partea Comitetului Executiv al Cultului Penticostal din Romania, a decis sa se retraga din Cultul Penticostal. Vezi aici – FLORIN IANOVICI: Fiți martori astăzi ai retragerii mele (LIVE VIDEO) FLORIN IANOVICI: Fiți martori astăzi ai retragerii mele (LIVE VIDEO)
~am stat si m-am gandit la o a doua decizie pe care poate ca dvs. nu o stiti. EU NU AM VOIE SA FAC EVANGHELIZARI. Eu n-am voie sa initiez nici o evanghelizare, decat sa predic aici la Betel. Si m-am intrebat: Pentru ce m-a croit pe mine, Dumnezeu? Haideti, cinstit, care este chemarea sufletului meu? Eu, cand vad un prieten, imi tresalta inima in mine. Eu, cand vad ca in biserica a intrat cineva care nu-l cunoaste pe Domnul, ma aprind cu un foc sfant pentru ca asta este chemarea mea. ….

si aici – Florin Ianovici – Durerea unei alegeri -COMUNICATUL Cultului Creştin Penticostal

Cateva reactii publice asupra anuntul fratelui Florin Ianovici:

  • Cornel C. – cu ce usurare poate fi daramat cineva cu atata dorinta de lucru pt DUMNEZEU de catre cultul penticostal.cei 560 de copii oare ai creste cultu? caci vad ca le-a daramat dreptul la viata
  • Stefan S. –  Eu il inteleg! Nu.i usor chiar din biserica sa te deifameze cineva cu minciuni! Nu.i usor!!!
  • Lidia C. – Nu te cunosc frate,nu stiu care e situatia dumitale,dar Domnul te cunoaste precis,intreaba-L pe El ce sa faci si precis iti va raspunde pentru ca esti sincer pentru lucrarea Lui.Atit doar,sa nu se interpreteze gresit,pentru ca am vazut citeva comentarii care nu cred ca sint placute Domnului.Sa va spuneti clar pozitia ce inseamna ca ati iesit din cult. Sint unii care au inteles ca ati iesit din biserica.si nu mai vreti sa aveti legatura cu fratii (chiar cultul )penticostali.Biserica e Mireasa Domnului ,dumneata stii bine lucrul acesta si sa le explici oamenilor ce inseamna ca iesi din Cultul penticostal vis a vis si de biserica….Dumnezeu sa te calauzeasca in hotarirea luata si sa te lumineze prin Duhul Sfint!Fii binecuvintat!
  • Carmen Z. – Adică, arest la domiciliu, frate Ianovici! ….
  • Luminita Cioaba – Frate Ianovici, cand o usa se inchide nu uita ca Cerul iti deschide o fereastra. Domnul se va ingriji de tine si de familia ta si de cei care sunt alaturi ,printre care si eu si multi altiimii si mii iar in ceruri zeci de mii si mii de mii.Biserica Lui Dumnezeu sunt sufletele oamenilor .Noi,romii si multi altii te iubim si te vom purta in rugaciunile noastre si Domnul Dumnezeu in scurt timp iti va da o mare biruinta .Amin!
  • Marius Cimpoae – E foarte greu să construiești pe dărâmături! Trebuie să pierzi câteodată vremea și cu clarificări absolut necesare dacă vrei să rămâi credibil! Popularitatea de care se bucură fratele Florin îi va fi grav afectată câtă vreme nu clarifică fiecare acuzație care i se aduce de biserică și cult. Demnitatea unui slujitor e mai importantă decât funcția.
  • Cornel I. – Din declaratie: „…..Am nevoie să îmi recapăt glasul care mi-a fost interzis pe mediul online. E timpul ca oamenii pe care i-am slujit să afle adevărul. Voi publica materiale, dovezi și voi prezenta faptele așa cum au fost ele.”

Comentarii adaugate 14 Aprilie

  • Aurel Mihet – Frete Florin, du mai departe lucrarea incredintata . Fp. Apostolilor 4. 19… Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam ( ascult ) mai mult de voi decat de Dumnezeu…… Asa ca dupa roadele lor ii veti cunoaste Matei 7.20. ; 1.200 suflete mintuite, 500 copii ingrijiti si multe alte lucruri facute pentru cei nevoiasi, aceasta este cartea de vizita a Fratelui Florin Ianovici. Daca unii au inscenat invinuiri neadevarate la adresa dinsului din motive rau intentionate, Dumnezeu va aduce la judecata dreptatea ( nedreptatea ) celor in cauza. 2 Corinteni 5,10 . Pina atunci ; Dreapta Domnului se inalta; dreapta Dumnului castiga biruinta Psalmul 118.16. Cine va ridica para impotriva alesilor lui Dumnezeu ? Dumnezeu este Acela care-i socoteste neprihaniti. Romani 8. 33

Citeste si –

CE SUNT PĂRINȚII, DOAR ANIMALE REPRODUCTIVE? Editorial

bodnariu

Drama familiei Bodnariu, a familiei Nan și a altor familii de români, loviți în chiar „sufletul lor” de „atotputernicul” stat național-socialist norvegian, ne-a scos din hibernare în plină iarnă. Dumnezeu ne-a mișcat inimile, celor care avem, și ne-am mobilizat, ca niciodată înainte, în susținerea cauzei acestor oameni loviți de niște funcționari incompetenți și fără suflet. Am primit din partea unui părinte un material, pe cât de emoțional, tot atât și de rațional, care ne provoacă să înțelegem adevărata miză a instituțiilor unui stat asistențial tot mai puternic și care trebuie să fie răspunsul creștinului în apărarea și promovarea valorilor biblice ale familiei:
„Cugetările unui părinte…
Urmăresc de câteva săptămâni evenimentele care se țes în jurul familiei Bodnariu. În primul rând, le urmăresc în calitate de părinte – am copii și îmi iubesc copiii. Ca părinte empatizez cu Marius și Ruth Bodnariu; nu pot rămâne indiferent față de decizia unei organizații de a lua cu forța copiii de lângă părinți. În al doilea rând, urmăresc aceste evenimente în calitate de român – sunt născut în România, trăiesc în România și îmi iubesc țara și neamul. Nu pot rămâne indiferent când un frate de neam este tratat într-o țară străină ca un monstru care și-ar devora copiii. În al treilea rând, urmăresc evenimentele în calitate de creștin. Cred în Dumnezeu și împărtășesc concepția creștină despre lume și viață. Cred că Dumnezeu a întemeiat familia și a stabilit natura și forma relațiilor dintre părinți și copii. Nu pot rămâne indiferent atunci când o organizație seculară încalcă principiile divine și deposedează părinții de dreptul și datoria lor de a-și educa și crește copiii, sau când aceeași organizație încalcă dreptul copiilor de a rămâne lângă părinții lor adevărați. Chiar dacă familia Bodnariu aparține altei confesiuni creștine, consider că atunci când principiile fundamentale ale creștinismului sunt călcate în picioare, toți creștinii – indiferent de confesiune – sunt datori să le apere.

Nu sunt xenofob. Nu sunt sectar. Am călătorit și în alte țări ale lumii. Am un respect deosebit pentru oamenii care aparțin altor popoare și locuiesc în alte părți ale lumii. Cred că fiecare popor are locul și rostul lui sub soare. Nu cred în rase superioare și rase inferioare, ci cred că oamenii de pe pământ au toți aceeași valoare înaintea lui Dumnezeu.

Vremurile și împrejurările au făcut însă ca oamenii săcolinde pământul în căutarea unui trai mai bun. Așa ne-am trezit cu popoare și culturi amestecate în țări care au legile lor și mentalitățile lor. Aceste legi și mentalități nu se potrivesc în mod echitabil tuturor celor care locuiesc într-o anumită țară. Nu mă refer la statele dictatoriale și opresive, ci în special la statele care au adoptat democrația liberală, la statele multietnice și multiculturale. Integrarea socială în statele multietnice și multiculturale, chiar dacă este prezentată în termeni optimiști în scrierile multiculturaliștilor, în realitate, în viața de zi cu zi, confruntă oamenii cu provocări și probleme greu de gestionat. În fața acestor provocări, guvernele încearcă o acrobație mediatică între cosmopolitanismul afișat în discursul public (politically correct) specific democrațiilor liberale, pe de o parte, și discriminarea specifică naționalismului socialist deghizat sub forma legilor, normelor și procedurilor care legitimează instituțiile publice din țara respectivă, pe de altă parte. Prin urmare, tratamentul la care sunt supuși cei nou veniți într-o țară cu democrație liberală trebuie văzută nu doar din perspectiva optimist teoretică, ci și din perspectiva realist practică. Din această ultimă perspectivă, drepturile omului, drepturile părinților sau drepturile copiilor îmbracă forme dintre cele mai surprinzătoare. În mod concret, complexitatea problemelor cu care se confruntă cei nou veniți în aceste țări (atrași probabil de promisiunile bunăstării) se poate vedea în cazul familiei Bodnariu: o familie româno-norvegiană ai cărei copii – cinci la număr – au fost luați de agenția de protecție a copilului Barnevernet și plasați în alte familii pe motiv că în familia naturală au fost supuși unor abuzuri. Cazul respectiv a beneficiat de o atenție mediatică deosebită. În dezbaterile publice cu privire la situația acestei familii se conturează două direcții sau poziții pe care le putem denumi: poziția pro-familie sau familiștii, și poziția pro-instituție sau instituționaliștii.

Argumentele poziției pro-familie subliniază valorile,integritatea, drepturile și autonomia familiei cu privire la creșterea și educația copiilor. Din perspectiva familiștilor, rolul instituției este de a sprijinii, de a asista familia în creșterea copiilor și nicidecum de a submina sau destrăma familia. De cealaltă parte, poziția pro-instituție afirmă drepturile (legale), expertiza și autoritatea instituției cu privire la creșterea, educația și protecția copiilor. Din perspectiva instituționaliștilor, părinții sunt un pericol pentru copii. Mai mult, instituționaliștii consideră că filosofia părinților cu privire la educație este perimată iar metodele folosite sunt dăunătoare pentru viitorul copiilor. De aceea, instituționaliștii pledează pentru limitarea sau chiar eliminarea totală a influenței părinților în educația propriilor copii. O asemenea instituție care pretinde căare o filosofie modernă cu privire la educație, are metode adecvate și eficiente, are specialiști acreditați, a obținut din partea statului norvegian dreptul legal de a lua copiii din familie atunci când consideră că binele copiilor este în pericol. Așa cum se poate lesne observa, familiștii și instituționaliștii operează cu filosofii politice și politici sociale fundamental opuse. Aceste deosebiri se văd tot mai limpede în dezbaterile publice din România cu privire la binele și viitorul copiilor, atât ai familiei Bodnariu, cât și ai altor familii de români, cehi, lituanieni, polonezi, etc., cărora le-au fost luați copiii de către instituția de protecție a copiilor din Norvegia.

Astfel, la întrebarea: cine poate oferi acestor copii cel mai bun viitor emoțional, educațional, spiritual și profesional? Răspunsul familiștilor este – Familia, în timp ce răspunsul instituționaliștilor este – Instituția. La întrebarea: unde vor experimenta copiii cel mai bine dragostea și atașamentul emoțional? Familiștii afirmăclar – în familie alături de părinți și frați, iar instituționaliștii susțin că în instituție separați de părinți și frați. La întrebarea: ce se întâmplă când opiniile părinților și ale instituției se deosebesc cu privire la binele copiilor? Familiștii susțin că ar trebui să primeze poziția părinților, în timp ce instituționaliștii susțin că trebuie să primeze poziția instituției.

În confruntarea dintre familie și instituție cu privire la binele și viitorul copiilor, se ridică și alte întrebări:
ce drepturi are și de ce protecție beneficiază familia?
ce drepturi are și de ce protecție beneficiază instituția?
există o relație echitabilă între drepturile și protecția familiei, pe de o parte, și drepturile și protecția instituției, pe de altă parte?

Din ceea ce a ieșit la iveală în dezbaterile de până acum cu privire la copiii luați din familie cu forța de către instituție, se pare că familia nu are nici un mijloc eficient de apărare împotriva deciziilor instituției. Răspunsul instituțiilor din Norvegia însușit de instituționaliștii din România cu privire la faptul că familia poate ataca în instanța de judecată decizia instituției de protecție a copilului, este profund dezavantajantă pentru familie. Mai precis, instituția are dreptul să smulgă copiii cu forța din brațele părinților, în baza unui denunț, să îi plaseze înfamilii surogat agreate de aceeași instituție pe o perioadă nedeterminată (lungă), în timp ce părinții naturali (familia) fără drept de a-și vedea copiii în acest interval, au dreptul să aștepte ani de zile derularea unui proces în instanță. Cine protejează copiii în tot acest timp de traumele emoționale ale despărțirii de familie? Cine va răspunde de consecințele acestor traume asupra dezvoltării psiho-emoționale, comportamentale și profesionale ale copiilor? Cine va răspunde de consecințele traumelor emoționale și relaționale pe care le poate genera intervenția în forță a instituției asupra părinților și a familiei extinse?

Este cunoscut faptul că familia este grupul social cu cele mai profunde și durabile relații de dragoste, atașament, responsabilitate, apartenență și care contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea identității, a siguranței, a echilibrului emoțional și mental, a capacităților relaționale, etc. Destrămarea abuzivă a familiei are consecințe greu de cuantificat. Acest fapt este confirmatatât empiric de omul obișnuit de pe stradă, cât și de rezultatele unor studii efectuate de specialiștiiresponsabili. Familia nu este o colecție de indivizi fărăsuflet, sau în termeni mai reci, o colecție de roboți care pot fi mutați dintr-o instituție în alta, în urma unei decizii impusă cu forța de o instituție.

Din tot ce se cunoaște până în acest moment, se pare că în cazurile devenite publice în Norvegia, familia este deposedată de cele mai modeste mijloace de apărare în fața instituției. Instituționalismul norvegian nu face nici cel mai mic efort de a înțelege specificul emoțional, relațional și spiritual în care s-au născut și au crescut copiii familiilor de români. Argumentul legal care stă la baza deciziilor unei instituții este invocat sec și metalic, ca și când copiii și părinții ar fi niște obiecte fără suflet.

În calitate de părinte, mă întreb dacă nu cumva politicile sociale promovate în baza unei anumite filosofii politice, își propun distrugerea familiei sub masca preocupării pentru binele și viitorul copiilor. Dacă părinții pot fi deposedați de drepturile parentale și de posibilitatea de a-și păstra copiii în baza unor asemenea filosofii și practici sociale, atunci e limpede că asistăm la demolarea întregii culturi care s-a clădit pe temelia familiei. Mai mult, în virtutea instituționalismului legitimat de către statul norvegian, părinții nu ar fi altceva decât animale de reproducere a căror datorie este să alimenteze instituțiile cu copii cărora aceasta să le decidă soarta.

În calitate de părinte, român și creștin nu pot rămâne indiferent. Dar, daorită faptului că înțeleg rolul și valoarea dialogului, aș dori să adresez câteva întrebări susținătorilor instituționalismului:
• Ca părinte, am dreptul ca alături de alți părinți să îmi exprim public convingerile în legătură cu filosofia educației, normele și procedurile instituției în cazul copiilor familiei Bodnariu sau ai altor familii în situații similare, fără să fiu insultat, umilit și discriminat public de instituționaliști?
• Are societatea civilă dreptul de a apăra cetățenii și familiile lor de abuzurile instituției?
• Ca părinte, am dreptul la legi și bune practici care să îmi apere familia de abuzurile discreționare ale instituției?
• Este statul în mod imparțial și un stat al cetățenilor și al familiei, sau este doar un stat al instituțiilor pe care le crează și patronează?
• Sunt cetățenii participanți la alegerea filosofiei educației și a politicilor sociale, sau sunt considerați doar o colecție de indivizi decorticați care sunt datori să se supună orbește instituției?
• Stimați instituționaliști: sunteți părinți? Aveți copii? Stiți ce înseamnă dragostea de mamă sau de tată? Vă puteți imagina ce înseamnă durerea separării de copiii pe care ți i-ai dorit, pentru care ai jertfit și pe care îi iubești?
• Dacă cetățenii români ajung în alte țări datorită împrejurărilor de viață, are statul român dreptul și obligația de a-și proteja și apăra cetățenii sau se poate deroba de aceste responsabilități sub masca respectului pentru instituțiile și procedurile țării respective?
• Dacă sunt călcate în picioare principiile creștine cu privire la natura și rolul familiei, au creștinii dreptul să-și afirme și să-și apere public convingerile fără să fie insultați, umiliți și discriminați?

Datorită faptului că în dezbaterile publice, unii preferă atacul la persoană în locul evaluării argumentelor, am ales ca în aceste dezbateri să fiu doar un părinte oarecare, sau un glas care se adresează conștiinței.
Va continua!”

Sunt convins că în zilele următoare, în ciuda atacurilor și insultelor venite din zona apărătorilor statului asistențial și a instituțiilor sale represive, se vor ridica tot mai multe voci care vor apăra familia și ordinea de autoritate instituită de Dumnezeu

Samy Tuțac

Tudor Pețan editorial – Pledoarie pentru viață

Cine are pe Fiul, are viața, cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața” (1 Ioan 5:12)

Photo credit Alfa Omega TV

Ne bucurăm pentru fiecare copilaș care vine în familiile noastre. Am trei nepoței care au venit unul după altul, fiecare cu provocări dar mai ales cu bucurii. Au fiecare priviri atât de limpezi și inocente încât simți că te pierzi în ochii lor. Înțeleg de o vreme încoace altfel dragostea de tată… Înțeleg altfel bucuria Tatălui ceresc când un copil se naște în această lume și mai apoi în împărăția veșnică, prin jertfa Fiului și prin PUTEREA ÎNVIERII Lui. Pasajul din Isaia 53:10, 11 îl recitesc altfel: “Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință… Dar, după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile, și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui.”

Fiecare nou-născut în Împărăția lui Dumnezeu este rodul muncii Sufletului Său. Cu ochii țintă la generațiile care vin, la toți cei care vor primi viața prin Învierea Lui, Isus a îndurat CRUCEA. Dumnezeu prețuiește fiecare viață de copil, fiecare ființă care, potențial, va fi parte din Împărăția cerească. Pun eu același preț? Prin slujirea pe care o fac în media creștină de 20 de ani, sunt eu, casa mea, lucrarea în care sunt pus, o “pledoarie pentru viață”? Este ceva mai important decât viața? Fie cea a unui copil nenăscut încă, dar conceput și plin de viață în pântecele mamei sale, fie a unui bătrân aflat la capătul alergării, fie a unui prieten care nu știe încă ce înseamnă viața veșnică prin puterea învierii.

Chiar în clipele în care cineva citește aceste rânduri, sunt de luat decizii în viața cuiva de a păstra sau nu o sarcină. Mă rog să fie luată o decizie pentru viață. Sunt poate întrebări și ezitări în a-L urma pe Isus și oferta Lui pentru viața veșnică. Alege viața! Sunt poate planuri, vise, chemări personale sau corporative care sunt aproape să moară, să fie abandonate. Să vină peste ele viață din Dumnezeu!

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/pro-viata/resurse-pro-viata/2901-pledoarie-pentru-viata-editorial-de-tudor-petan#ixzz2y5UicZAe

Prizonieri – Un editorial

postat la cineva pe facebook. Pana si lumea cunoaste ca totul, in afara de Dumnezeu si ce apartine Lui, este o desertaciune… Spune inteleptul Solomon:

Ecclesiast 1

1 Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.
O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.
Ce folos are omul din toată truda pe care şi -o dă supt soare?
Un neam trece, altul vine, şi pămîntul rămîne vecinic în picioare.
Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.
Vîntul suflă spre miază-zi, şi se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăş se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri.
Toate rîurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăş să pornească de acolo.
Toate lucrurile sînt într’o necurmată frămîntare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.
Ce a fost, va mai fi, şi ce s’a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare.
10 Dacă este vreun lucru despre care s’ar putea spune: ,,Iată ceva nou!„ de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.
11 Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întîmpla mai pe urmă nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai tîrziu.
12 Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim.
13 Mi-am pus inima să cercetez şi să adîncesc cu înţelepciune tot ce se întîmplă supt ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
14 Am văzut tot ce se face supt soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vînt!
15 Ce este strîmb, nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr.
16 Am zis în mine însumi: ,,Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpînit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă.
17 Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea, şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vînt.
18 Căci unde este multă înţelepciune, este şi mult necaz, şi cine ştie multe, are şi multă durere.

photo credit www.theguardian.com

Editorial ‘Prizonieri’: Sursa http://activenews.ro

Prizonieri

Autorul: Alexandra Svet 11 martie, 2014

Ai unor case prea mari.
Ai unor masini în care petrecem prea mult timp.
Ai unor birouri care ne ţin departe de un cer pe care nu îl mai vedem. De un pământ pe care nu-l mai atingem cu tălpile goale ca atunci când eram copii.
Ai unor benzi pe care alergăm în neştire ca nişte cobai dresaţi. Ai unor piscine în care înotăm înghesuiţi. Ai unor saune în care ne uităm urât unul la altul, nu ne vorbim, nu ne zâmbim.
Ai unor vacanţe prea scurte şi ai unor şedinţe prea lungi.
Ai unor cadouri pe care ni le luăm în grabă sau le oferim,când şi dacă ne mai amintim, aşteptând mereu ceva în schimb.
Ai unei imagini pe care şi-a făcut-o lumea despre noi.
Ai unei imagini pe care ne-am făcut-o noi despre noi.
Ai unor prieteni care ne văd cum vor ei.
Ai unor cărţi. De vizită. De credit. Prea puţin – din ce în ce mai puţin- de citit.
Ai unor iubiri cărora nu le dăm aproape niciodată totul, dar de la care aşteptăm în general mult mai mult decât primim.
Ai unor cluburi pline de fum, de decibeli şi de femei îmbrăcate strident. Generaţia “Shake that booty”. Generaţia “one night stand”. Generaţia bărbaţilor îmbrăcaţi în fuste roz, cu tocuri şi cercei.

Prizonieri.

Ai unor malluri uriaşe în care familii întregi ies cu bebeluşii la plimbare.
Ai unor restaurante în care mâncarea nu are niciodată gustul mâncării pregătite cu iubire acasă. Ai unor fast-fooduri pline de copii obezi. Generaţia McMici.
Ai unor cutii care ne prezintă o Realitate mizerabilă, politicieni lipsiţi de scrupule, primari paparude, vedete de carton, băşcălie de prost gust şi muuuult silicon – să compenseze lipsa de creier, clasă şi cultură. Ură, venin, otravă, crime, împuşcături, bârfă, senzaţional, furturi, boală, cancer – sau operaţii ca să nu faci cancer. Showuri ieftine. Umor prost. Aruncat cu piatra sau cu miştoul sau cu părerea neavizată în tot ce mai e sfânt. Distrus repere. Călcat în picioare valori. Scuipat pe steag, istorie, neam, biserica, tot. Vulgaritate, vulgaritate, vulgaritate. Sminteală, sminteală, sminteală.

Prizonieri.

Ai unor ziare, reviste, tabloide, bloguri care ridică păcate la rang de virtute, băgând adevăruri sub preş, înfierând bunul simţ şi verticalitatea. Generaţia ” politically correct”

Prizonieri.

Ai unui google fără de care nu o să ştim, în curând, nici tabla înmulţirii.

Ai unor haine. Bijuterii. Pantofi. De firmă sau- din ce în ce mai des- imitaţii ieftine.
Noi le avem pe ele? Sau ele ne au pe noi?
Cine pe cine stăpâneşte?

Prizonieri. Prizonieri. Prizonieri.

Generaţia Reeducării Soft.

Nimic despre Ziua Îndrăgostiților, editorial – Vladimir Pustan

Sursa si photo de la Ciresarii.ro

Nimic despre Ziua Îndrăgostiților, editorial – Vladimir Pustan

În unul din războaiele ce-au măcinat Europa în secolul XVII a fost cucerită o cetate. Regele biruitor a hotărât că pentru păcatul nepredării la timp toți bărbații din cetate să fie uciși. Femeile puteau să plece luând cu ele ca bagaj ce puteau ține în spate.

Au lăsat aurul și hainele, plitele de bucătărie și trusele de machiaj jos și fiecare și-au luat în spinare tații, soții sau băieții.

Așa au ieșit pe poarta cetății. Cocârjate de dulcea povară. Pentru că dragostea înseamnă să porți în spate poverile celui de lângă tine. Cu om cu tot.

Dragostea nu-i numai un sentiment sau substantiv ci și un verb ce înseamnă acțiune. Faptele iubirii. Dragostea ce cară în spate într-o lume în care fiecare își ține mâinele adânc împlântate în buzunarele personale.
Cei ce n-au cunoscut povara iubirii nu știu ce e iubirea.

Sursa si photo de la Ciresarii.ro

…si un editorial de la Ciresarii

Iubirea nu are nevoie de parametrii

„Nu aveti nevoie de nici o dovada a iubirii. Poate ca v-ati petrecut intreaga viata cautand divezi de iubire. Nu cautati dovezi, preaiubitilor. Iubirea nu e conceputa ca un test. Nu e nimic altceva decat ceea ce este. Iubirea in sine este nemuritoare, dar iubirea nemuritoare pe care o cautati nu e gasita cautand dovezi, sau cautand-o chiar pe ea insasi. Decat sa cautati iubirea, oferiti. Mai bine spuneti-i mintii sa nu mai caute iubirea. Fiti pregatiti sa iubiti la fiecare miscare pe care o faceti, si sa nu asteptati ca iubirea sa vina inapoi. E de-ajuns sa oferiti, preaiubitilor.
Iubirea nu poate fi decat un dar. Nu e ceva pe care il vanati. Daca este vanata, nu este ceva stabil. Iubirea trebuie lasata libera pentru a se alinia la ceea ce doreste ea. Nu puteti forta pe nimeni sa va iubeasca. O persoana poate iubi de una singura, si totusi iubirea se simte libera.

Chiar si atunci cand iubirea pare sa paleasca, voi inca mai puteti simti fiorul iubirii. Nu aveti nevoie de nici o dovada de iubire si cand o cereti, chiar si tacut, deveniti ca o caracatita care se prinde de orice apuca cu disperare. Nu va prindeti de iubire pentru ca iubirea nu poate fi prinsa. Nu poate fi decat simtita. Nu poate fi pusa sub un mandat. Nimeni nu e obligat sa va iubeasca si voi nu sunteti obligati sa fiti iubiti, nici nu aveti nevoie de vreo dovada evidenta pe care sa o primiti. Cum incepeti sa incercati sa testati iubirea, ea zboara. Asta pentru ca, in cererea dovezilor de iubire, voi puneti o limitare in iubire. Iubirea, deasupra tuturor, trebuie sa fie libera sa plece sau sa ramana. Cine sunteti voi sa vreti ca iubirea sa stea?

Cine sunteti voi sa stiti ca iubirea trebuie sa arate intr-un anume fel? Nu puteti comanda iubirii. Tot ce puteti face, preaiubitilor, e sa oferiti iubirea in orice fel. Nu conteaza iubirea inimii celuilalt. Conteaza doar iubirea voastra. Nu trebuie sa sugrumati iubirea, nici sa o luati cu forta, ci sa o tineti gentil aproape de voi. Fiti receptivi la iubire, dar sa nu trebuiasca sa o aveti. Conceptul de a trebui sa aveti va cauzeaza probleme. Impiedica iubirea dupa care atat de mult ravniti. Eliberati-va azi. Nu trebuie sa va simtiti iubiti. Lasati ca iubirea Mea sa fie suficienta. Apoi va deschideti toate calile pentru ca iubirea sa apara. In minutul in care nu mai cereti iubire, va declarati deschisi iubirii. Inainte de asta erati deschisi la posesiunea iubirii. Spuneati ca iubirea este un joc corect.

Cu adevarat preaiubitilor, nu exista sezon de vanatoare pentru iubire. Puneti arcurile si sagetile deoparte. Lasati ca inima sa va fie strapunsa de propria iubire si oferiti-o liber. Cum oferiti iubire liber, veti fi mai capabil sa acceptati iubirea liber. Mentineti in minte ca nu trebuie sa aveti iubire in lume. Nu sunteti dependenti de ea. Daca sunteti dependenti de ea, ii deveniti sclav, sau hot (furati iubirea). Eliberati nevoia de a avea iubire si ii deschideti usa. Libertatea este miezul iubirii. Nimeni nu trebuie sa va iubeasca. Nu trebuie sa fiti iubiti. Asta este libertatea. Asta va face liber sa iubiti fara clauzele care demarcheaza iubirea. Iubirea este prea minunata pentru ca sa va puneti gheara pe ea.

Lasati ca iubirea sa fie. Lasati iubirea asa cum este ea. Nu va cer sa va multumiti cu putin. Va cer sa fiti deschisi la
iubirea nemarginita in lume. Asta este iubirea, mai mareata decat picaturile de iubire pe care voi le storceati sau asupra carora insistati. Eliberati barierele iubirii din inima voastra. Eliberati iubirea.”

Ce e NOU la PAGINA Vladimir Pustan

Vladimir Pustan – A aștepta vremea lui Dumnezeu nu-i slăbiciune ci nemărginită putere

PAGINA Vladimir Pustan PREDICI aici

sursa pozei si articolului www.ciresarii.ro

Viata ca o alegere

Există alegeri pe care le facem în viață și pe care Dumnezeu le binecuvântează cu bucurie. Există alegeri la care Dumnezeu zice ”NU” cu hotărâre. Și există alegeri pe care le facem și la care Dumnezeu nu zice nimic. Ne lasă să ne descurcăm singuri…

Eu cred că aceste poziții ale lui Dumnezeu sunt date de felul în care facem aceste alegeri și mai ales de motivația lor.

Filosoful Xenofon, un elev al lui Socrate, a primit o invitație de a merge la Sardes pentru a preda la o școală deschisă de curând. A plecat așa cum era obiceiul să consulte oracolul dar n-a întrebat dacă să meargă sau nu ci în ce fel să facă lucrul acesta. Iar pentru această poziție Socrate l-a dojenit.

Alexandru Macedon era să o bată pe preoteasa de la Delphi, până aceasta i-a spus că e de neînvins. Din ziua aceea n-a mai cercetat oracolul spunând că nu mai are ce să-i spună nou.

În locul lui Iuda, apostolii l-au ales pe Matia prin tragere la sorți dar de Matia nu s-a mai auzit nimic după aceea…

Pavel a fost oprit prin proorocie la Agab în casă de a se duce la Ierusalim. Nu a ascultat, iar restul e istorie…

Cel mai mare dușman al unei alegeri este formula ”Așa simt eu…” . Iar simțurile sunt înșelătoare ca inima și sunt tributare stărilor de moment. Poate mâine nu mai simți la fel…

Încercăm să convertim voia noastră în voia lui Dumnezeu și apoi ne mirăm de ce tace cerul…

Binecuvântat e deci, cel oprit pe loc în fața unei uși închise.

După ce-și va pipăi cucuiul va cânta laude… A aștepta vremea lui Dumnezeu nu-i slăbiciune ci nemărginită putere. Dar lucrurile acestea nu vin decât odată cu maturizarea spirituală și cea fizică.

De aceea bucurați-vă încă de vara ce se trece… Nu costă nimic…

sursa www.ciresarii.ro

Vladimir Pustan – Confesiuni in mijloc de vara

photo source – snapperrod on  http://snapperrod.deviantart.com/art

sursa – saitul Pastorului Vladimir Pustan:  www.ciresarii.ro

Camus nu credea că există o altă lume în care să dăm socoteală dar că, oricum, avem de dat socoteală pe lumea acesta tuturor celor pe care îi iubim. Eu cred că există și cealaltă lume în care vom da socoteală tot pentru cât de mult am iubit în lumea asta mărginită.

E mijloc de vară și florile de mac mor pe tăcute în câmpul cu grâul plecat de rod. Frumusețea dispare lăsând loc belșugului inestetic transformat în toamnă în pâinea pusă copiilor pe masă.

Cred că am îmbătrânit realizând că zilele trec prea repede iar viața la bătrânețe ni se pare scurtă întrucât o măsurăm după amintiri, așa cum decreta filosoful ce a împins o babă pe scări.

Am visat azi-noapte un înger prăfuit ce a venit să-mi ceară o cană cu apă. Azi am să-l aștept toată ziua indiferent sub ce chip se va ascunde. Tatăl meu a săpat peste o sută de fântâni, dar îngerului am să-i dau apă din fântâna ce mi-am săpat-o singur.  Jertfa trebuie să te doară ca iubirea.

Bucurați-vă de vară… Ca și viața e cumplit de trecătoare iar unii teologi zic că în cer nu o să mai fie anotimpuri.

sursa www.ciresarii.ro

Vladimir Pustan Editorial – Caut comori pe pământ, în sufletele oamenilor……….. nu-i vreme de băut cafele turcești

PAGINA – PREDICI Vladimir Pustan

Vladimir Pustan:

Mi-am dorit în adolescență să fiu arheolog scafandru și să caut epave și orașe scufundate…
……………..
Așa am rămas să caut comori pe pământ, în sufletele oamenilor ce-mi dau bună ziua, dar și a celor ce nu-mi dau,  pentru că nu este suflet să n-ascundă o comoară. Doar trebuie căutată cu răbdare. Împreună cu alți marinari din copilărie navigăm din oraș în oraș și căutăm epave ce reparate de mâna Marelui Meșter plutesc iarăși încrezătoare pe mările lumii având de data asta o destinație clară,  portul numit Paradis. Că ne mai pierdem câteodată busola, compasul, sextantul e probabil,  dar să nu uităm că din greșeală Columb a găsit America.

Că uneori ne simțim ca în triunghiul Bermudelor în ceață lăptoasă, se mai întâmplă. Dar asta e călătoria prieteni! Din port lucrurile se văd cu totul diferit. Va veni și vremea când vom sta pe chei cu o pălărie Panama pe cap pescuind plevușcă și bârfind.

Până atunci, toate pânzele sus și vânt la pupa, prieteni! Comorile încă sunt multe și nu-i vreme de băut cafele turcești pe lângă cherhanale.

Cititi editorialul Pastorului Vladimir Pustan aici-  http://www.ciresarii.ro/articole/editorial/Visand-marea-iarași–Vladimir-Pustan-

Cantarea: E Riul Sfant de la Rusalii

Uploaded by  on May 31, 2010

Serbările Cireşarii IV: Universitatea Biblică Bucureşti (vineri 28 mai 2010)

Vizionati mai multe predici aici la PAGINA – Predici Vladimir Pustan

‘Amintiri cu sfinti’ culese de Pastorul Daniel Branzai (3) Richard Wurmbrand – Cum i s-a descoperit Dumnezeu

Am obtinut permisiunea Pastorului Daniel Branzai sa postez o serie de articole preluate de la situl dinsului. Pastorul si scriitorul Daniel Branzai a publicat 4 volume sub titlul ‘Amintiri cu sfinti’ (Volumul 4 urmeaza sa apara de la tipar in urmatoarele luni)

Richard Wurmbrand – EDITORIAL de Christian Ioanid (din Amintiri cu sfinti, Volumul 3)

O foarte talentată scriitoare din Bucureşti (fostă, pentru o vreme, emigrantă la Paris) m‑a întrebat, prin intermediul e‑mailului (nu ne‑am întâlnit pe altă cale niciodată), cum arată exilul românesc în America. I‑am răspuns printr‑o scurtă schiţă despre începuturile mele în ale emigraţiei în Los Angeles, pe vremea când îmi notam impresiile zilnice sub formă de jurnal. S‑a amuzat grozav de ceea ce i‑am scris şi îmi atrage atenţia, într‑un mesaj ulterior, asupra a ceva foarte caracteristic anilor pe care îi trăim:„…trăim într‑o epocă a discuţiilor despre alterităţi, confesiuni, cutume diverse, într‑una a gustului pentru toate diarismele imaginabile, ca orice epocă nesigură de modele şi conduite recomandabile. Dacă aţi fi scris roman istoric, ar fi fost trist, căci voga a murit în ‘80. Cel de amor a devenit manierist, iar de thrillers şi detective stories ni s‑a cam urât. Dar cu ce aţi avea dumneavoastră de vândut, nici nu va trebui să bateţi la multe uşi ca să vi se deschidă una.”

Nu m‑am gândit şi nici nu mă gândesc să bat pe la uşi. Una, pentru că nu‑mi place. Şi a doua, pentru că îmi simt destinul şi ştiu că n‑o să mă îmbogăţesc eu de pe urma scrisului şi a bătutului pe la uşi. Dar ce‑mi scrie respectiva doamnă e foarte adevărat: trăim într‑o lume cu atât de puţine modele şi cu atât de multă confuzie! Sau precum o spune atât de frumos şi adevărat Ioan Alexandru, în poezia Lumină Lină:

Richard Wurmbrand

Image via Wikipedia

„E‑atâta noapte şi uitare si lumile-au pierit din zare,

Au mai rămas din veghea lor luminile luminilor.”

Acum trei săptămâni, a venit cineva de la Bucureşti,căutând să adune mărturii filmate pentru Memorialul Durerii, pe care‑l realizează doamna Hossu‑Longin. Mie mi s‑a cerut să îl evoc, în faţa camerei de luat vederi, pe mult regretatul reverend Richard Wurmbrand, prizonier de conştiinţă al regimului comunist, pentru 14 ani. Deşi ştiu o grămadă de lucruri despre scenă, nu‑mi face nici o plăcere să mă las filmat. De asemenea, fiind un om al scrisului, şi nu al vorbitului, m‑am bosumflat în sinea mea, gândindu‑mă că iar fac o treabă pentru care nu‑s plămădit. Totuşi, de dragul acelui om extraordinar care a fost Richard Wurmbrand, am trecut peste toate şi am răbdat ca un filosof stoic întreaga agresivitate a platoului de filmare.

După ce‑am scăpat teafăr, le‑am strâns măna tuturor celor ce m‑au încurajat de pe tuşă şi am dat cu ochii de zâmbetul acela dezarmant al reverendului Aurel Popescu, cel mai drag vecin al meu din Bucureşti. „Hai, scrie un editorial despre ce‑ai vorbit acum”, îmi zice. „Da, da”, am promis eu, numai pe jumătate convins.

Peste câteva zile însă primesc răvaşul doamnei despre care v‑am vorbit.

Da, ducem din ce în ce mai multă lipsă de modele. Şi am eu oare dreptul să tac când am cunoscut oameni extraordinari? Când:

„Au mai rămas din veghea lor luminile luminilor.”

CLICK  AICI  SA  CITITI  MAI  DEPARTE cum Dumnezeu i s-a descoperit lui Richard Wurmbrand care pe vremea aceia era un ateu care facea parte din partidul comunist.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari