Florin Barbu – GREVA FOAMEI – ZIUA A 13-A

Florin Barbu GREVA FOAMEI Ziua a 13-a Strasbourg Franta 29 mai

Florin Barbu la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Ziua 13 🇬🇧 Poporul întreabă ce sa întîmplat cu copii….nimeni nu zice nimic…Oameni doresc să îi vadă public că sunt bine…❤️

Ci se va face odată judecată după dreptate, și toți cei cu inima curată o vor găsi bună. Cine mă va ajuta împotriva celor răi? Cine mă va sprijini împotriva celor ce fac răul? De n-ar fi Domnul ajutorul meu, cât de curând ar fi sufletul meu în tăcerea morții! Ori de câte ori zic: „Mi se clatină piciorul!”, bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna. Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul. Te vor pune cei răi să șezi pe scaunul lor de domnie, ei care pregătesc nenorocirea la adăpostul Legii? Ei se strâng împotriva vieții celui neprihănit și osândesc sânge nevinovat. Dar Domnul este turnul meu de scăpare, Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost. El va face să cadă asupra lor nelegiuirea, El îi va nimici prin răutatea lor; Domnul Dumnezeul nostru îi va nimici.
Psalmii 94:15-23 VDCC.

UN VIDEO MAI LUNG (4+ minute)

Reclame

Florin Barbu – GREVA FOAMEI – ZIUA A 12-A

Screen Shot 2016-05-28 at 7.56.35 AM

Florin Barbu la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

❤️Ziua 12 ❤️ Va multumesc ca sunteti alături de copii mei .

Sper ca protestul de la Londra sa aiba Ecou si multi alți copii sa ajungă inapoi in brațele parinților lor. Stiti cum e sa mergi acasa sa va aștepte copii acea bucurie de nedescris. Sa fugi la maternitate ca soția naște…

Curind va fi ziua copilului de aceea trebuie sa facem ceva pentru ei sa se simtă iubiți,protejați…

❤️Nu ti-am dat Eu oare PORUNCA aceasta: <Intareste-te si imbarbateaza-te? Nu te inspaimanta si nu te ingrozi, caci Domnul Dumnezeul tau este cu tine in tot ce vei face!”

Incurajati-l pe Florin aici – https://www.facebook.com/daryus2uk

 

FLORIN BARBU – GREVA FOAMEI – A 11-A ZI

Screen Shot 2016-05-27 at 11.13.09 PM

FLORIN BARBU:

Video 🇷🇴 Ziua 11 🇬🇧 Hunger Strike – Greva Foamei – Gîndițivă la copilași mei să facem orice e posibil omenesc să reușesc să îi iau înapoi din mîinile lor cît mai repede. Dacă sa întîmplat ceva cu ei de nimeni nu zice nimic??? Cit de mari sunt acei oameni de nimeni nu are curaj sa ia copii de la ei??? Împreună vom reuși Bunul Dumnezeu ne va ajuta.

Luni 30 Mai la ora 14:00 am primit mesaj in privat si am înțeles ca va fi un protest si se vor depune Memori la Ministerul De Externe apoi la Guvern și La Ambasada Marii Britanii

19. Auzi-mă, Doamne, că bună este mila Ta; după mulţimea îndurărilor Tale caută spre mine.
20. Să nu-ţi întorci fala Ta de la credinciosul Tău, când mă necăjesc.

Florin Barbu GREVA FOAMEI Strasbourg 27 mai 2016 Copiii nu sunt de vanzare

CITESTE si –

CITESTE si –

Iacob Berghianu cu Florin Barbu Strasbourg 25 mai 2016

Florin Barbu – GREVA FOAMEI – Ziua a 10-a – Florin NU se va opri din GREVA FOAMEI in fata la CEDO Strasbourg

Florin Barbu Ziua a 10-a Greva Foamei Strasbourg CEDO

Florin Barbu: Eu fără să primesc înapoi copii mei nu renunț la acest protest de aici…

AGNUS DEI: Apelam la toti romanii din London sa iasa in strada la protest Sambata 28 mai 2016 orele 13:00 la 10 Downing Street pentru ca Diana si Andy, copiii lui Florin Barbu sa fie returnati lui Florin Barbu.

As vrea sa impartasesc o marturie cu cei (neoprotestanti) care se intreaba daca e bine sau nu sa mearga la protest sa il sustina pe Florin. Tatal  meu, George Galis, a venit in mod legal in SUA in 1971. Insasi modul in care a plecat legal din Romania este o mare minune, dar, a inteles mai tarziu de ce Dumnezeu a facut sa fie asa si ce scop avea sa lucreze prin el legat de emigrarea a peste 4.000 de persoane din Romania comunista. Erau putini romani in orasul Chicago in vremea aceea si si mai putini credinciosi. La scurta vreme a devenit pastor si una dintre prioritatile lui a fost ca sa ajute cat mai multe familii sa scape de regimul comunist. Mergand la serviciile de Immigration cu diferiti  cetateni romani care soseau saptamanal din lagarele Europei , la care au ajuns trecand frontiera Romanie in mod ilegal, tatal meu a aflat ca semnatura lui de pastor pe o garantie de CHEMARE (formularul folosit de a solicita emigrarea unei persoane sau familii) in SUA avea mare greutate.

A stat de vorba cu mamica si apoi cu fratii din biserica. Implicarea insemna ca tatal meu era responsabil nu doar sa semneze pentru ei, ci garantia insemna ca le da cazare, loc de munca si acesti emigranti nu vor avea voie sa solicite ajutor guvernamental de nici un fel. Fratii au inceput sa adune saltele, mobila in pregatirea pentru familiile care sa fie solicitate de la guvernul roman. Tin minte ca tatal meu se ruga mult pentru intelepciune, cum sa cheme, pe cine sa cheme, ca nu numai guvernul american sa aprobe cererea, dar si guvernul comunist roman sa fie de acord.

Dumnezeu l-a inspirat si avand o mare dragoste pentru oameni si simtind ce mare har si ce putere i s-a incredintat, tatal meu s-a hotarat ca din primele  10 familii sa ceara nu numai familii penticostale,  ci si baptiste, ortodocse si crestini dupa Evanghelie. Pe deasupra, a cerut familii cu copii multi. Multe din familii aveau peste 10 copii. Cand s-a infatisat la Serviciile de Immigration, au venit mai multi agenti sa vada cine este omul care a facut acele chemari. I s-a explicat ca la inceput, agentii americani s-au mirat ca acest pastor penticostal cere familii asa de numeroase si pe deasupra din alte denominatii. Impresionati ca au de-a face cu un om sincer care vrea sa ajute oamenii in general si nu doar din interese personale i-au aprobat toate cele 10 CHEMARI.  Si ca minunea sa fie mai mare, guvernul roman a aprobat TOATE dosarele si toate famiile au venit in scurt timp in SUA. I s-a spus clar ca daca ar fi cerut doar familii de penticostali sa emigreze, nu i s-ar fi aprobat dosarele. Atunci si-a dat seama ca indrumarea care a primit-o in cugetul lui a venit de la Dumnezeu! Si a invatat ca facerea de bine nu se face doar ‘fratilor’, ci omului cazut si in nevoie de ajutor.

Una dintre calauzirile tatalui meu si baza felului in care el a ajutat oamenii toata viata a fost si acest pasaj. Taticu incerca sa traisca ad literam tot ce ni se spunea in Biblie…Pilda Samariteanului milos ise potriveste si lui Florin Barbu care a fost jefuit de tot…. Vom fi si noi acel samaritean milos???

Rodica,

Agnus Dei

Pilda samariteanului
25 Un învăţător* al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”
26 Isus i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?”
27 El a răspuns: „Să* iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău şi** pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
28 „Bine ai răspuns”, i-a zis Isus; „fă aşa şi vei* avea viaţa veşnică.”
29 Dar el, care voia să* se îndreptăţească, a zis lui Isus: „Şi cine este aproapele meu?
30 Isus a luat din nou cuvântul şi a zis: „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat şi l-au lăsat aproape mort.
31 Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot şi, când a văzut pe omul acesta, a* trecut înainte pe alături.
32 Un levit trecea şi el prin locul acela şi, când l-a văzut, a trecut înainte pe alături.
33 Dar un samaritean*, care era în călătorie, a venit în locul unde era el şi, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el.
34 S-a apropiat de i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin, apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el.
35 A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului şi i-a zis: ‘Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui, îţi voi da înapoi la întoarcere.’
36 Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?”
37 „Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii. „Du-te de fă şi tu la fel”, i-a zis Isus.

Cazul Florin Barbu

Florin este determinat sa nu se opreasca din greva foamei:

❤️Eu fără să primesc înapoi copii mei nu renunț la acest protest de aici ❤️ Regret că nu am să vin la Londra la protestul din 28 Mai dar fiind în greva foamei de atîtea zile sănătatea mea nu permite să vin și să continui acolo greva foamei.Eu sper să fiți in număr cit mai mare si să reușim împreună să salvăm cît mai mulți copii.Dacă V-am Suparat și De as rămîne singur doar cu Dumnezeu eu vă mulțumesc că ați fost alături de mine și știu că toate eforturile noastre nu vor rămîne fără ecou.❤️Autoritatile mă vor ajuta însă se va întimpla pe ultima sută de metri sunt optimist si astept acea zi care o fi ea a 10..11..12..20..21…

Florin Barbu at European Court of Human Rights.

Ziua 10 Greva Foamei – Hunger Strike – LA MULȚI ANI ANDY ! TATI VĂ IUBESTE. Psalmul 91: „Pentru că Mă iubeşte, şi Eu îl voi scăpa.
Îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.
15 Mă va chema, iar Eu îi voi răspunde.
Voi fi cu el în necaz,
îl voi izbăvi şi îl voi onora.

Incurajeaza-l pe Florin aici – https://www.facebook.com/daryus2uk

Protest în centrul Londrei

28 Mai ora 13:00

Protest în centrul Londrei 28 Mai ora 13:00 Florin Barbu

10 Downing Street, LONDON

SAVE EU children from forced adoption – Salvati copii europeni de la adoptie fortata.

„Azi sunt luati copii mei , maine pot fi luati si ai vostri!Salveaza un copil si vei fi mai aproape de Dumnezeu!Dumnezeu trimite ajutorul prin oamenii de langa noi .Fi UNUL dintre ei!Ajuti-ma sa imi iau copii din mainile satanei” Florin Barbu (tatal copiilor)

MAI MULT AICI – Pagina Facebook – https://www.facebook.com/events/128562227552148/permalink/128585237549847/

Florin Barbu poate fi contactat aici – Clik: Florin Barbu

Citeste CELE mai RECENTE stiri despre cazul familiei lui Florin Barbu –

DIN PRESA –

  1. Active News: Succesiunea evenimentelor, cazul familiei Florin si Claudia Barbu
  2. StiriTVR: Copiii unei familii de români din Marea Britanie au fost daţi spre adopţie de autorităţi unui cuplu de homosexuali
  3. Revoltător! Românului căruia i-au fost luați copiii, i-a fost interzis să dea publicității situația în care se află
  4. Adevarul – Drama unui braşovean la Londra: A rămas fără cei doi copii

CITITI mai mult despre cazul Florin Barbu aici –

 

Florin Barbu – GREVA FOAMEI – Ziua a 9-a – Part 2

Azi, Florin Barbu a fost vizitat de niste oameni (ingeri), doi in persoana si al treilea de departe a trimis ajutor. Domnul sa-i binecuvanteze pe toti cu o rasplata vesnica si Domnul sa-i trimit a cat mai multi ingeri care sa-l imbarbateze pe Florin!
Ioan Valean si Iacob Berghianu in vizita la Florin Barbu CEDO Strasbourg 25 mai 2016
Pentru ca, deja, informatia a aparut in spatiul public, confirm cele relatate: astazi, 25.05.2016, am avut posibilitatea sa vizitez un tata care-si iubeste enorm copiii, la sugestia si cu aportul unui roman patriot din Germania, Ioan Valean. (in poza, alaturi de Florin Barbu si de mine)
Am stat de vorba cu d-l Barbu in jur de 1ora si 1/2, pentru a-i dovedi ca imi/ne pasa de cumplita lui durere launtrica, incurajandu-l sa apeleze si la oameni, dar -mai ales- sa apeleze la Cel Atotputernic.
Nu i-am dat vreun sfat in sensul de a continua sau de a intrerupe greva foamei, aceasta fiind o decizie care trebuie sa-i apartina in totalitate…
Am fost surprins de un fapt.
Prin grija unui prieten din SUA (George Horga) i-am oferit si un mic suport financiar (1000$/900 Euro) pentru nevoi legate de viata lui curenta (fiind fara serviciu).
L-a refuzat politicos, spunand ca va avea nevoie de asa ceva DOAR DACA VA SUPRAVIETUI grevei foamei!!!
Oare, va pune la inima careva dintre factorii decidenti englezi, romani ori europeni o astfel de decizie de viata si de moarte luata de un tata ajuns in pragul deznadejdii si al sacrificiului suprem?!
Fratele Iacob Berghianu ne mai informeaza intr-un comentariu pe FB ca s-a rugat pentru copiii lui Florin Barbu –
Multumesc tuturor celor care au scris aprecieri, dar dictonul latin la care cu totii subscriem spune: Soli Deo Gloria! Si, adaugam, tot Lui i se cuvine orice merit si apreciere…
Fie sa fi constituit o incurajare si o mangaiere pentru d-l Florin Barbu si pentru copiii acestuis, pe care i-am binecuvantat, in lipsa, si i-am pus sub protectia lui Dumnezeu.
Vai de cine se atinge de cineva care este de Dumnezeu binecuvantat!

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari