Amintiri care nu se uită: Întâlnirea cu un rege

 In ziua de 18 August 2015 se implinesc 2 ani de la plecarea in vesnicie a fratelui Florin Cioaba,considerat regele recunoscut si incoronat al etniei rrome din Romania.
   L-am cunoscut personal la Sibiu, in anul 1986 . Nu banuiam atunci ca Florin era in „planul” lui Dumnezeu, el devenind mai tarziu pastor penticostal in biserica care a infiintat-o cu ajutorul lui Dumnezeu in Sibiu, pentru etnia a carei reprezentant era. Faptul ca el s-a pocait a avut un impact deosebit asupra comunitatii rome din Romania.
 A fost si o personalitate in mediul politic,presedintele de atunci al Romaniei,Traian Basescu a adus un ultim omagiu celui care a fost Florin Cioaba prezentand personal condoleante familiei indoliate.
   Idealul lui Florin a fost emanciparea etniei rrome prin redescoperirea credintei adevarate in Dumnezeu.
 In amintirea celui care a fost fratele nostru Florin Cioaba, va propun lecturarea unei secvente care reda prima mea intalnire cu Florin, din timpul anilor de dominatie comunista in Romania.

regele cioabaPrimăvara anului 1986. Problemele economiei, implicit cele ale vieții sociale românești erau tot mai vizibile. Penuria de alimente, precum și raționalizarea curentului electric și a benzinei, prevesteau o criză iminentă de proporții. Alături de colegii mei de birou de la Întreprinderea de Orologerie-Mecanică Fină, începeam și încheiam în acelasi ritual și după aceleași principii zilele de muncă , uneori plictisitoare, în sensul rutinei și al monotoniei orelor petrecute într-un birou așezat la etajul şase. În acea primăvară însă, printr-un concurs de împrejurări, împreună cu șeful meu am trăit o experiență unică în felul ei: întâlnirea cu o persoană care se pretindea a fi REGE ÎNCORONAT al unei etnii și acesta în condițiile propagării tot mai vehemente a principiilor socialiste și marxiste de existență în România. Redau în cele ce urmează evenimentul petrecut în urmă cu douăzeci şi şapte de ani.

Într-o dimineață de joi, puțin după ora opt, sună telefonul: Eu și șeful meu suntem chemați urgent la așa-zisa „ședintă operativă!” prin vocea aspră și autoritară a inginerului șef. După câteva minute intrăm în sala de ședință. Vreo zece capete din conducere  își ațintesc privirile spre noi. „Deseară plecați la Sibiu! Este ceva foarte urgent. Avem nevoie de arcurile pentru ceasul programator CR-400. Cei de la București ne-au cerut în câteva zile omologarea, iar apoi producția de serie. Totul pentru export. Nu veniți fără arcuri”. Ordinile sunt precise: șeful răspundea de partea protocolară – contract de 5.000 și prețul, iar eu de partea tehnică – în primul rând calitatea materialului, adică rezistența. „Cred că ați înțeles: fără arcuri nu veniți !”- a conchis cu aceeași voce autoritară inginerul-șef. A doua zi, după şapte ore istovitoare de călătorit cu trenul personal de Sibiu, la prima oră, ne aflam în biroul directorului comercial de la IPA Sibiu. „Îmi pare rău pentru voi, dar arcurile de care vorbiți nu le mai fabricăm de mai multe luni, am desființat chiar și linia tehnologică. Altcineva în țară nu cred că la mai fabrică. Numai probleme am avut cu ele: foarte mici, pretențioase și sensibile. Regret, dar nu vă pot ajuta!” a fost răspunsul care a căzut ca o bombă.  Şeful sună „acasă”. La celălalt capăt al firului, aceeași voce gravă: „Nu mă interesează. Fără arcuri nu veniți! S-a înțeles?” Eram disperați. Vina era și a noastră. Trebuia cel puțin să ne fi interesat cu câteva luni în urmă. Dar înainte de Crăciun – cum zice românul – ce mai putem face? Văzându-ne disperați, directorul de la IPA a continuat: „Vreau totuși să vă ajut. Există în Sibiu o așa-numită cooperativă de producție “Precizia”, condusă de un anume Cioabă. Se zice că ei ar face ceva arcuri. Vă caut numărul de telefon și… încercați… mai știi? …”

Plecăm, certându-ne și aruncându-ne reproșuri unul altuia. De fapt aveam și noi o parte din vină. Ajunși la hotelul Continental, șeful îmi cere să sun la „Precizia”. În sfârșit o rază de speranță: „Da, nu avem arcurile, dar putem în câteva zile să vă facem aproximativ o sută de bucăți. Mâine dimineață la opt trimit o mașină să vă ia de la hotel și să vă aducă la noi. Să ne cunoaștem”. Nu bănuiam în acele momente noua experiență care ne aștepta: întâlnirea cu exponenții unei comunități despre care credeam că se afla undeva la periferia societății, fără valori și valențe demne de apreciat. Dar nu a fost așa. Cu puțin timp înainte de ora nouă, somnoroși încă, dar înarmați cu documentațiile respective, ne aflam în fața hotelului. Un tânăr bine făcut, îmbrăcat în blugi, cămașă neagră, o pălărie care amintea mai degrabă de Mexico, cu o mustață neagră stufoasă și un păr negru bine grizonat, ceas auriu la mână, ne-a luat în primire: „Voi sunteți cei cu arcurile? Urcați în mașină… că vă duc la șefu’! De când vă aștept…”

Am urcat într-un Mercedes 200-D alb (premieră pentru noi), proaspăt spălat și cu numere „mici”! Am ocupat locurile din spate și iată-ne, ascultând la un nivel decibelic destul de ridicat, muzica țigănească și gonind pe străzile Sibiului, într-o direcție necunoscută… Nu cunoșteam decât zona centrală a orașului. După aproximativ o jumătate de oră, oprim undeva la marginea urbei, în fața unei case nemțești din Calea Aradului, în apropiere de aeroport. Zărim un catarg înalt, în vârful căruia flutura un steag albit de soare și vânt. A fost prima surpriză – tricolorul fără stemă! Privim mirați. Știam că era steagul perioadei capitaliste interbelice. Surprizele continuă. În fața și împrejurul casei o agitație neobișnuită, mulți copii alergau jucându-se, femei și bărbați intrau și ieșeau continuu din curtea casei. În sfârșit intrăm în curte. Suntem întâmpinați de un individ la vreo treizeci de ani, frumos îmbrăcat și foarte manierat, făcându-ne să înțelegem că ar fi o persoană importantă și respectată. „Bine ați venit la noi! Mă numesc Florin Cioabă, directorul cooperativei de făcut arcuri.” O mulțime de priviri sunt îndreptate instantaneu spre noi. După prezentările de rigoare, ni se propune să vizităm atelierele de producție. Traversăm curtea imensă. Într-un colț observăm două Dacii 1310 nou-nouțe, un Mercedes negru și mai multe căruțe fără cai, cu acoperitoare. “Când avem timpul nostru, lăsăm mașinile și mergem toți, de la mic la mare, cu căruțele, într-un anumit loc unde ne întâlnim și cu alții, facem focul și avem sărbătoare de câteva zile”, primim răspunsul de la unul care se ținea după noi. Intrăm în atelier. Patru muncitori opresc lucrul și ne salută râzând. Parcă intrasem într-o manufactură din Evul Mediu. Câteva mașini acționate manual sau la pedală, la care se lucra fără încălțăminte – desculți; un recipient numit „căldare” plin cu apă care servea la răcirea sau călirea arcurilor, domina mobilierul tehnologic de producere a arcurilor. „Oamenii ăștia o să vă facă mâine o sută de arcuri”. Am rămas mirați. Ne-am fi așteptat la ceva mai complicat ; dar e bine și așa ! Suntem invitați să intrăm în casă. Aici din nou surpriză. O masă lungă de vreo douăzeci de metri, la care stăteau, am dedus că așteptau, numai bărbați îmbrăcați parcă de sărbătoare, fiecare îmbrăcăminte fiind diferită. Am fost conduși spre partea din față a mesei. În capul mesei – un bărbat fără să se ridice, ne spune bun sosit și apoi se prezintă: „Sunt Ioan Cioabă, regele recunoscut al tuturor țiganilor, al lingurarilor, al aurarilor, al căldărarilor… din România”. La început am crezut că e o glumă, dar șefu’ îmi atrage atenția să fim cât mai protocolari. Iată-ne așadar la masă cu un rege! Un rege peste câteva milioane de oameni. Un rege adevărat, în plină dictatură comunistă, într-o casă deasupra căreia flutura în voie steagul României capitaliste. Ni se face o precizare și anume că suntem invitații regelui la masă. Înțelegem de îndată că e un privilegiu, nu la îndemâna oricui. „Prima dată ne omenim, iar mai apoi vorbim de celelalte”, ne precizează domnul Cioabă. După un semn discret făcut de acesta, începe ospățul. Ritualul este strict respectat conform traditiei.  Își fac apariția femeile îmbrăcate în costumele lor naționale. Urmează copiii. De-a dreptul fascinant: o sumedenie de culori, extrem de vii, baticuri, rochii și bluzițe de toate culorile și nuanțele, bijuterii aproape purtate în exces, amintindu-ne de perioada gloriei culturale ale califatelor arabe. Veniseră doar pentru un scurt timp pentru ca să se prezinte, apoi femeile s-au retras pentru a servi masa, iar copiii au părăsit încăperea. Regele ne face precizarea că la discuțiile de afaceri care vor urma, femeile și copiii nu au voie să participe. „Este o problemă strict masculină, conform tradiției noastre”. În câteva minute masa s-a umplut de bunătăți cu adevărat împărătești, mâncăruri românești, dar și specific țigănești. Câteva produse exotice pentru acele timpuri ne-au încântat în mod special: caviar și măsline negre de Grecia. Băutura alcoolică a lipsit cu desăvârșire. Buna ambianță și veselia era în toi. Parcă toți vorbeau și râdeau simultan. În dreapta regelui stătea şeful meu, apoi eu, iar vis-a-vis Florin Cioabă, moștenitorul de drept al coroanei regale.

Acum îmi permit să pun câteva întrebări: “Și totuși, cum sunteți recunoscut când mergeți prin țară să vizitați etnia?” Îmi arată un inel din aur de dimensiuni mari la mâna dreaptă. „Aceasta este pecetea! Când arăt pecetea, toți mă recunosc. Eu sunt persoana semioficială, recunoscută și la București. Chiar acum mi-au cerut să fac un recensământ al tuturor țiganilor din România. Este greu, pentru că unii sunt nomazi, iar alții trăiesc la oraș și este greu să-i găsim. De asemenea, natalitatea și mortalitatea este foarte mare. De aceea este greu să faci o evidență la zi”. „Și dacă sunteți rege, aveți și o coroană…” am continuat. S-a uitat la mine mirat, credeam că s-a supărat… şeful m-a atenționat ușor din priviri… Dar nu a fost aşa. După un uşor zâmbet, cu un anumit înţeles, regele a continuat: „Veniți cu mine”. Într-un colţ al încăperii, în spatele unui steag care parcă părea capturat de la Plevna, era un dulap din lemn masiv. „Aici este coroana!” Pentru câteva secunde a deschis ușa, dar a închis-o rapid. Într-adevăr se vedea acolo un obiect care semăna cu o coroană.”Dar de ce v-a cerut să faceți recensământul?” întreb. „Păi mi-au cerut, că la toamnă, în Elveția se va desfășura Congresul European al țiganilor și acolo am fost invitat să prezint situația noastră din România”. Şeful mă atenționează să încetez cu întrebările. Arcurile se ridică mai presus decât orice interes. Discuțiile continuă pe tema arcurilor. Florin Cioaba face o clarificare liniștitoare. „Mâine la amiază, la hotel, veți primi primul set de arcuri. Nu am nevoie de documentația voastră, pentru că am mai făcut noi așa ceva și nici nu facem vreun contract, peste două-trei săptămâni vin eu la voi și vă aduc cinci mii de bucăți, atunci stabilim prețul și faceți viramentul”. Seara târziu ne luăm rămas bun. A fost o zi de neuitat, o experiență unică. După ce am primit pachete cu merinde de drum, am fost duși la hotel de același șofer cu pălărie mexicană în aceeași mașină  Mercedes 200-D şi in acordurile aceleiaşi muzici. A doua zi am primit arcurile mult așteptate, iar seara, bucuroși, ne-am urcat în personalul care ne ducea acasă. După două săptămâni, în biroul inginerului-șef intra Florin Cioabă, directorul de la „Cooperativa Meșteșugărească Precizia” din Sibiu: „Aveți aici cinci mii de arcuri de cea mai bună calitate”. A intrat și la noi în birou. Era grăbit. Se pregătea să meargă mai departe, la Belgrad, unde fusese invitat la o întrunire. Ultimele discuții dintre noi s-au derulat amical. De atunci nu l-am mai văzut. Se întâmpla acum douăzeci şi şapte de ani!

Florin Cioaba

Între timp, Florin Cioabă a devenit rege încoronat al țiganilor din România. A absolvit un Seminar Teologic Penticostal, devenind ulterior pastorul unei biserici de rromi din Sibiu. A fost consilier municipal în Sibiu și a candidat pentru funcția de primar al municipiului Sibiu. A călătorit mult, participând la diferite congrese în care a pledat pentru cauza rromilor din România și întreaga lume. Visul lui, nerealizat încă, dar făcut public de nenumărate ori, a fost instituirea unui sistem de alfabetizare a etniei, din care face parte, precum și întoarcerea acesteia la valorile creștinismului adevărat.

Radu Oprea

Glendale, Arizona

Predica Nelu Brie la Înmormântarea Pastorului Florin Cioabă (21 august 2013 Prima seara de priveghi)rmantarea Pastorului Florin Cioaba (21 august 2013 Prima seara de priveghi)

PAGINA Nelu Brie PREDICI aici

VEZI A Doua Seara de Priveghi aici – Pavel Rivis Tipei, Ionel Tutac, Nelu Brie, Daniel Cocar – Înmormântare Pastorul Florin Cioabă (90 minute) 22 august 2013

Florin Cioaba

Florin Cioaba, autointitulatul rege al romilor, a fost inmormantat, vineri dupa-amiaza, in Cimitirul Municipal din Sibiu, la finalul unor ceremonii care au durat aproximativ sase ore si la care au participat, in total, circa 2.500 de persoane, transmite Mediafax. Citeste mai multe aici – http://www.hotnews.ro/stiri

Iar Adevarul.ro scrie ca în 1996 întreaga familie Cioabă a renunţat la legea ţigănească şi s-a pocăit, trecând la cultul penticostal.

De altfel, Florin Cioabă a absolvit Seminarul Biblic „Betania“ din Sibiu şi a devenit predicator pentru mai mulţi enoriaşi la o biserică din apropierea casei sale, în cartierul Turnişor, din municipiu.

Potrivit informaţiilor furnizate de Wikipedia, Florin Tănase Cioabă s-a născut la data de 17 noiembrie 1954 în oraşul Târgu Cărbuneşti (judetul Gorj), fiind fiul lui Ion Cioabă (1935-1997), bulibaşa al rromilor din România, care s-a autoproclamat în anul 1992 ca „rege internaţional al tiganilor“.

S-a mutat împreună cu tatăl său în oraşul Sibiu în anul 1963 şi s-a căsătorit conform tradiţiilor ţigăneşti la vârsta de 14 ani, cu Marica.

După moartea tatălui, Ion Cioabă, la data de 23 februarie 1997 în urma unui infarct miocardic, singurul său fiu, Florin Cioaba, a fost moştenit titlul de „rege al tiganilor de pretutindeni“.

În perioada 1996-2000, Cioabă a fost consilier judeţean de Sibiu În perioada 1996-2000, Florin Cioabă a fost consilier judeţean de Sibiu. La alegerile locale din vara anului 2000, a candidat la funcţia de primar al municipiului Sibiu din partea Centrului Creştin al Romilor, apoi la alegerile locale din iunie 2008 a ocupat primul loc pe listele Alianţei pentru Unitatea ţiganilor, pentru Consiliul Judeţean.

Florin Cioabă a făcut parte din Forumul European al Ţiganilor, deţinând funcţia de primvice-preşedinte al Organizaţiei Mondiale a Ţiganilor (International Gipsy Union). El este proprietarul mai multor firme, care se ocupă cu prelucrarea metalelor neferoase – cupru, bronz.

Citeste mai mult: adev.ro/mrpzp2

Thanks to Gabi B. for this link! VIDEO by prediclive

Vezi aici 3 fisiere video cu Printesa Luminita Cioaba, si Florin Cioaba in al treilea video, de la AlfaOmegaTV:

  1. Calea, Adevarul si Viata 363 – Cultura educatie traditie – cu printesa Luminita Cioaba – 2011

  2. Calea Adevarul si Viata 359 – Intre traditie si lege 1 – printesa Luminita Cioaba 2011

  3. Calea, Adevarul si Viata 360 – Intre traditie si lege 2 – cu printesa Lumnita Cioaba – 2011

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari