Florin Ianovici – Un inger de om – Marti, 13 Ianuarie 2015

Ingerul vine la Petru in temnita Photo credit en.wikipedia.org

TEXT Faptele Apostolilor 12:1-19

1 Cam în aceeaşi vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din biserică, pentru ca să-i chinuiască;
2 şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.
3 Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, a mai pus mâna şi pe Petru. – Erau zilele praznicului Azimelor. –
4 După ce l-a prins şi l-a băgat în temniţă, l-a pus sub paza a patru cete de câte patru ostaşi, cu gând ca după Paşti să-l scoată înaintea norodului.
5 Deci Petru era păzit în temniţă, şi biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.
6 În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mâini cu două lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă.
7 Şi iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te iute!” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini.
8 Apoi îngerul i-a zis: „Încinge-te şi leagă-ţi încălţămintea.” Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină şi vino după mine.”
9 Petru a ieşit afară şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie.
10 După ce au trecut de straja întâi şi a doua, au ajuns la poarta de fier care dă în cetate, şi ea li s-a deschis singură; au ieşit şi au trecut într-o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lângă el.
11 Când şi-a venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a scăpat din mâna lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul iudeu.”
12 După ce şi-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă şi se rugau.
13 A bătut la uşa care dădea în pridvor; şi o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e.
14 A cunoscut glasul lui Petru; şi, de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porţii.
15 „Eşti nebună!”, i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.”
16 Petru însă bătea mereu. Au deschis şi au rămas încremeniţi când l-au văzut.
17 Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniţă şi a zis: „Spuneţi lucrul acesta lui Iacov şi fraţilor.” Apoi a ieşit şi s-a dus în alt loc.
18 Când s-a făcut ziuă, ostaşii au fost într-o mare fierbere, ca să ştie ce s-a făcut Petru.
19 Irod, după ce l-a căutat în toate părţile, şi nu l-a aflat, a luat la cercetare pe păzitori şi a poruncit să-i omoare. În urmă s-a coborât din Iudeea la Cezareea, ca să rămână acolo.

„Noi suntem chemati sa fim ingeri de oameni. In aceasta seara, lectia pe care Dumnezeu ne invata este cum sa ne purtam  ca niste ingeri de oameni. Exista ingeri pe care Dumnezeu ii trimite, pentru ca este un Irod care nu vrea sa dea cheia. Si Dumnezeu i-o ia din mana. Dar exista si ingeri pe care Dumnezeu ii trimite cand n-ascult de El, pentru ca eu nu stiu sa fiu ingerul lui Dumnezeu pentru aproapele meu. Si atunci, fereasca Dumnezeu sa fie vreodata asa. Niciodata nu vreau sa fac jocul Satanei. Ci Dumnezeu sa ma ajute sa fiu si sa fiti ingeri de oameni.”

Florin Ianovici 1 Ian 2015

Iubitii Domnului, trebuie sa va marturisesc, mi-am facut astazi o analiza si am ajuns la convingerea ca eu n-am vazut pana acuma un inger din cer. Dar mai e timp. Laudat sa fie Domnul. Dar, am vazut, in schimb, demoni. Pe astia i-am vazut, demoni din iad. Dar inger, inca n-am vazut. Nu stiu de ce Dumnezeu  n-a ingaduit sa vad pana acuma un inger. Dar, poate, Dumnezeu va ingadui, pana la sfarsitul vietii mele. Cunosc o sora care mereu se roaga lui Dumnezeu: Doamne, vreau sa vad si eu un inger. Acuma, iubitii Domnului, eu n-am vazut vreodata un inger din cer. Dar, ceva s-a intamplat.

La un moment dat, spune Biblia in 2 Samuel 14:17 ca o femeie inteleapta, pe nume Abigail, a iesit in fata unui tanar care era extrem de suparat, pe nume David, ce fusese uns de Dumnezeu sa fie imparat, dar nu-l lasa Saul sa fie imparat. Si acest David si-a pus in minte sa mearga si sa se razbune, caci sotul lui Abigail, pe nume Nabal, a fost ajutat de David un sezon intreg, in sensul in care David impreuna cu 400 de ostasi i-a pazit turmele de cei ce veneau sa fure. Este adevarat ca intre ei nu exista un contract scris si o intelegere.

Dar in momentul in care tu acceptai ca cineva sa stea langa tine si sa fie pazitori la turma ta, era de la sine inteles, ca in momentul in care trebuia sa se faca impartirea si in momentul in care se incheia sezonul, trebuia sa trimiti daruri pentru cei ce te-au vizitat. Ei, Nabal n-a vrut lucrul asta. David a trimis niste ostasi de-ai lui si a spus: Da-ne ce ni se cuvine pentru ca te-am ajutat, te-am pazit. Nabal n-a vrut sa stie lucrul asta. Si atunci, David s-a suparat, a urcat impreuna cu calaretii lui pe cai si au plecat sa-l omoare pe Nabal. In momentul acela, Abigail, femeia lui Nabal, a iesit  in calea lui David si a inceput sa vorbeasca cu el si i-a zis: sa nu-si puna mintea d-l meu cu omul acesta, care este asa cum ii este numele. Ca, Nabal, in traducere, inseamna nebun. Dar nu numai, ca ce spune ea e ceva extraordinar in 2 Samuel 14:17 –  Roaba ta a zis: „Cuvântul domnului meu, împăratul, să-mi dea odihnă. Căci domnul meu, împăratul, este ca un înger al lui Dumnezeu, gata să audă binele şi răul. Şi Domnul Dumnezeul tău să fie cu tine.

Tot despre aces om, pe nume David, avea sa se exprime in acelasi fel un alt om, care a primit din partea lui foarte multa mila: Mefiboset. Povestea lui, cei mai multi o stiti. In 2 Samuel 19:27, atunci cand Tiba, slujitorul lui Mefiboset il ponegreste pe Mefiboset, in fata lui David, el se exprima spunand asa. Mefiboset lui David: Şi el a înnegrit pe robul tău la domnul meu, împăratul. Dar domnul meu, împăratul, este caun înger al lui Dumnezeu. Fă ce vei crede. – 2 Samuel 19:27 Eu n-am gasit pe pamantul acesta, inca, nu m-am asteptat sa vad un inger. Mi-as dori sa vad un inger. Am avut cu Domnul Dumnezeu fel de fel de experiente. Am vazut in Domnul Dumnezeu indurare. De multe ori, in rugaciune, a coborat puterea lui Dumnezeu. Dar, cu ochii mei, n-am vazut inca un inger. N-am vazut inca un inger coborand din cer.  Dar, marit fie Dumnezeu, ca de fiecare data cand vin la biserica, vad o multime de ingeri. 

In aceasta seara, vreau sa va spun, iubitii Domnului, ca mi-as dori ca noi, oamenii care trecem prin necazuri sa avem parte de o interventie miraculoasa a lui Dumnezeu. Amin! Vreau sa va spun, iubitii Domnului, ca intotdeauna in lumea aceastava exista cate un imparat nebun sau va exista cineva care sa aiba cheile de la temnita ta. Intotdeauna, omul crestin, intr-un fel sau altul, va fi prigonit. Omul crestin, mereu va avea infruntari de acest tip. Si ati bagat de seama ca Irod s-a uitat – el era nepotul lui Irod Cel Mare, care omorase pruncii in Betleem. Aproape din neam in neam astia au fost ucigasi, pentru ca asta e nepotul, dupa care, unchiul lui i-a taiat capul lui Ioan Botezatorul. Asta-i Antipa, ala era Agripa si tot neamul Irozilor, asta a facut o viata intreaga. Ei au fost vrajmasi prin natura lor. Si acest Irod, cand a vazut ca place poporului, de fapt, a cui popor A Sinedriului. El era un imparat care era intr-o situatie precara, cel putin cu imparatul roman. Nu intru in istorie acum. Si pentru ca sa-si intareasca domnia, a facut ceea ce face orice om. Cand depinzi de cineva, cauti sa-i faci pe plac. Si cand a vazut ca ucigandu-l pe Iacov, lucrul acesta a placut iudeilor- si iudeilor, sa intelegeti celor din Sinedriu, celor care erau conducatori, celor care erau pe vremea acea si au pus mana is pe Petru, sa-l omoare.

Ascultati-ma acuma la un lucru. Satana are dreptul o singura data sa te ia pe neasteptate. Satana are dreptul o singura data sa te doboare. A doua oara, daca te doboara, e vina ta. Probabil ca biserica n-a fost pregatita in momentul in care a fost martirajul lui Iacov. N-a fost pregatita sa faca ceea ce a facut pentru Petru. Poate ca a avut o idee de genul: nu ne lasa Dumnezeu in necaz. Si eu cred, Aleluia!, ca Dumnezeu nu ne lasa in necaz. Dar la fel de bine cred ca pentru noi trebuie sa se inalte rugaicuni. Si unitatea de care vorbim in aceasta seara, nu este unitatea gusturilor. Nu este unitatea unor pareri. CI este unitatea in rugaciune. Este unitatea celor care inalta glasul inaintea lui Dumnezeu, ca o arma puternica. Si Dumnezeu nimiceste pe cel rau. Pentru ca aici vrea sa loveasca cel rau. Vrea sa loveasca in puterea cea mai mare a bisericii care este rugaciunea.

Acuma, in momentul in care deja biserica a inteles ca pe pamantul asta lucrurile nu sunt cum credem noi, ca e o luupta pas la pas, ca pentru fiecare bine si pentru fiecare incercare trebuie sa inalti glasul, sa te rogi lui Dumnezeu. Biserica s-a inarmat cu rabdare si erau zile de cand se rugau. Si stiti cum spune Biblia? Inaltau rugaciuni inaintea lui Dumnezeu. Adica, Dumnezeu le primea. Asta inseamna ca le inaltau rugcaciuni. Laudat sa fie Domnul! Si Dumnezeu, probabil ca a batut la usa lui Irod. Fiece om, pe pamantu acesta are un moment de cercetare cu Dumnezeu si cel mai rau. Dar Dumnezeu n-a capatat raspuns de la Irod. Dumnezeu a incercat la mai marii zilei si n-a gasit raspuns. Dumnezeu a incercat la cei de care depindea libertatea lui Petru si acolo a gasit incapatanare. Si Dumnezeu a zis asa: Cand pamantul se impotriveste, cerul trece dincolo de impotrivirea pamantului. Dumnezeu n-are nevoie de permisiunea omului sa-si faca voia si sa-si implineasca planul. Amin. Da. Dumnezeu ii bate la usa omului si ii spune: fa voia Mea. Si daca omul nu face voia Lui, Dumnezeu are o armata de ingeri. Dumnezeu are o ostire puternica si ostirea aceasta puternica a lui Dumnezeu se pune in miscare la porunca lui Dumnezeu. Dar porunca lui Dumnezeu, care vine din inima Lui, este miscata inima Sa de rugaciunea bisericii. Aleluia!

Asa, ca sa stiti in aceasta seara, ca noi avem parte de un ajutor, ajutor numit ajutorul lui Dumnezeu, avem parte de ostire cereasca si ce misca inima lui Dumnezeu e rugaciunea. Rugaciunea declanseaza aceasta miscare a ingerilor lui Dumnezeu, care pot veni in ajutorul nostru. Spui in aceasta seara: ce mi-a mai ramas? Cum, ce ti-a mai ramas? Totul. Cine-L are pe Dumnezeu, are totul. Tu te uiti si spui: ce mi-a mai ramas? Nu conteaza ce ti-a mai ramas. N-am relatii, n-am prieteni, n-am pe nimeni aproape, n-am bani, nu stiu unde sa ma duc, n-am o usa la care sa bat si spui: ce mi-a mai ramas? Iti spun eu ce ti-a mai ramas: Totul! Dumnezeu este acela care schimba imprejurarile, vremile, imparatii, oamenii. Si, Dumnezeu, daca spune in aceasta seara ca vrea sa faca un lucru, nimeni nu poate sa-i spuna celui care este facatorul tuturor oamenilor: de ce faic lucrul acesta? „Ca vreau,” zice Dumnezeu si El are puterea s-o faca.

Textul ne spune ca atunci cand Petru a batut la usa si Roda a venit, el a zis probabil: sunt Petru. Ca ea, cand a deschis in miez de noapte, nu deschizi usa fara sa intrebi cine este. Cand a auzit Roda ca este Petru, s-a dus si a zis: este Petru. Si cei care erau acolo, aici este unul dintre lucrurile pe care vreau sa il invatam in aceasta seara. Iubitii Domnului, credeti ca Dumnezeu vindeca? Atunci, sa nu intrebati cine bate la poarta. Vindecarea bate la poarta. Nu ne rugam si cand vine vindecarea, ne miram cu toti ca a venit. Daca Dumnezeu  e viu si daca Dumnezeu asculta rugaciunea noastra, nu ne miram ca Domnul raspunde. Ne miram ca Domnul nu raspunde. Daca la usa bate biruinta, nu intreba cine este. Spune: bine ai venit. Aleluia!

Ca ei se rugau plini de inflacarare, dar cand a venit Petru ca raspuns la rugaciunea lor, au zis: „cum, adica? Nu-i Petru.” „Dar cine este?” „Ingerul lui!” Si ce spune Cuvantul Domnului? Nu spune ‘un inger’, ci spune: ingerul lui. Pentru ca exista in mentalitatea evreiasca si nu numai, si la romani si am vazut peste tot, ca fiecare om ar avea ingerul lui. Ati auzit lucrul asta? Si acuma, sa va spun ca nu-i cu totul nebiblic lucrul asta si am sa va citesc un cuvant din Matei 18:10 – Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururi faţa Tatălui Meu care este în ceruri. Mentalitatea lor evreiasca era ca nu e Petru, dar ingerul lui Petru, pentru ca ei spuneau ca fiecare are un inger protector. Un inger ocrotitor. Pentru fiecare, Dumnezeu trimite o protectie divina. 

Iubitii Domnului, de ce spun lucrul acesta? Spun lucrul acesta pentru ca Dumnezeu din cer a pus in miscare  o armata cereasca. A pus in miscare un inger, sa faca o lucrare pe care n-o putea face nimeni. Nimeni nu putea deschide acea usa. Si acum, ascultati ce spune cuvantul lui Dumnezeu. Cate cete de ostasi erau? Patru. A cati ostasi? Patru. Cat inseamna asta? 16, de ce? Pentru ca erau 4 straje in noapte. La fiecare 3 ore se schimba straja. Cati erau la usa celulei? Doi. Unde erau ceilalti doi? Inlauntru. Unul legat in stanga, unul legat in dreapta. Catusele de care era legat Petru erau legate de cate un soldat. Adica, doi erau in celula cu el prinsi in catuse, doi erau la iesire de acolo. Si Dumnezeu a venit sa faca ceea ce omul n-a vrut sa faca. N-a fost voia Domnului ca Petru sa fie incatusat. N-a fost voia Domnului ca sa fie executat, pentru ca ceea ce astepta Irod era sa se termine zilele de sarbatoare, sa faca cu Petru ceea ce a facut cu Iacov. Acea judecata despre care se vorbeste era executia publica in fata poporului. Si Dumnezeu a zis: trimit un inger, ca sa faca ceea ce numai eu pot sa fac.

Dar, cand Petru bate la usa, cine ar trebui sa raspunda? Eu si tu si fiecare dintre noi. Dumnezeu trimite un inger cand ceea ce omul nu poate sa faca, poate numai Domnul sa faca. Dar, cand omul poate sa faca ceea ce trebuie sa faca, Dumnezeu nu trimite nici un inger. Dumnezeu te face inger. Noi, in aceasta seara si ceea ce eu doresc in aceasta seara e sa invatam cateva lectii din partea ingerilor. Eu va intreb, ce compliment ar fi mai frumos decat acesta. Cineva sa se uite si sa zica: Mai, ce inger de om? Vreti sa fiti cu ingerii? Va rog sa fiti ca ingerii. Sa se spuna de tine: ce inger de om e acesta. Sa spuna: ce ingeri de oameni sunt la Betel. Aleluia! Dvs. stiti caci cu noi sunt oameni de peste tot si ma bucur de doua lucruri care se intampla in Casa lui Dumnezeu. Betel este un loc in care multi si-au gasit un adapost si din alte biserici si din alte locuri, stiti de ce? Nu datorita mie, 100%, dar datorita voua, ingerilor. Daca stiti sa zambiti, daca stiti sa-i primiti pe oameni, daca stiti sa fiti politicosi, daca stiti sa dati binete, stiti cat de mult conteaza lucrul acesta?

Fraii mei, surorile mele, ce avea sa spuna ap. Pavel in momentul in care a fost judecat? Ascultati ce spune in Timotei 4:16 – Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă. Si apoi continua: dar, Dumnezeu m-a intarit. Daca Dumnezeu trimite un inger din cer sa fie cu Pavel cand nimeni n-a fost cu el, cum ar trebui sa fiu eu si dumneata? Ar trebui sa fim in unitate. Noi ar trebui sa fim frati si surori. Dumnezeu disponibilizeaza ingeri din cer pentru alesii Lui. Si tu nu poti sa fii langa el? Si eu nu pot sa fiu langa tine? Dumnezeu lasa din cerul Lui sa coboare un inger, ca sa mearga langa cei in suferintasi eu n-am ochi sa vad si eu n-am putere sa inteleg lucrul acesta.

Urmeaza cateva sublinieri despre ingeri. Transcrierea pana la minutul 18. La minutul 42, vezi „Ingerii sunt printre noi, o intamplare adevarata.”

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari