Situația diferitelor grupări religioase în timpul comunismului – Forumul Dialogos

*Articol bazat pe răspunsurile dlui Dorin Dobrincu din cadrul celei de-a doua întâlniri a Forumului Dialogos. Autor: Adelina Ghilea.

Printre grupările religioase care au fost interzise de regimul comunist în România, s-au aflat comunități ca și Martorii lui Iehova sau Nazarineenii. Alte cazuri particulare au inclus situația grupării Oastea Domnului și a Bisericii Reformate.

Oastea Domnului, o mișcare percepută în mod difuz, a apărut în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, incluzând însă și grupuri care s-au delimitat de aceasta. Biserica Ortodoxă a tolerat această mișcare și a avut o atitudine mai degrabă ambiguă. În 1949 însă s-a pornit o ofensivă împortriva acestei sub grupări religioase, prin care statul comunist a interzis activitatea acesteia. Până la căderea comunismului și recunoașterea oficială de către Biserica Ortodoxă, mulți oameni din cadrul grupării Oastea Domnului au fost urmăriți și arestați. Tot după 1990, a fost anulată și caterisirea preotului Iosif Trifa, cel care a pus bazele acestei mișcări, Biserica Ortodoxă recunoscând nedreptățirea acestuia.

Lângă Crezul Niceo-Constantinopolitan, Crezul Apostolic și Confesiunea a doua Helvetică (1566), Catechismul Heidelbergian (1563) este cel mai important document teologic pe care Biserica Reformată își însușește. Wikipedia

Biserica Reformată, de expresie maghiara, apărută la sfârșitul secolului XIX, s-a constituit pe baza unor manifestări de trezire spirituală, influențate de religia metodistă, manifestări care de altfel au reprezentat și o reacție împotriva relativismului. Acțiunile extreme împotriva acestui cult au apărut în anii 1950, când un număr delideri reformați au fost arestați și chiar deportați în lagăre, un exemplu concret fiind cel al lui Ferenc Visky și a familiei lui.

După anii 1950-1960 incidentele de persecuție a regimului față de Biserică au început să devină din ce în ce mai rare. Un exemplu de persecuție pe care însă îl putem menționa este cel al lui Gheorghe Calciu Dumitreasa. În ciuda unei biografii complicate, acesta a devenit profesor și preot ortodox. Patosul său împotriva sistemului l-a determinat să țină un număr de predici într-o biserică din București, în care a denunțat cât se poate de deschis politica ateistă a sistemului comunist. Bineînțeles că a existat o intervenție rapidă a statului-partid, Dumitreasa fiind arestat și închis in 1979. Eliberarea și expulzarea lui din România au fost posibile cu ajutorul intervențiilor unor organizații internaționale.

Citeste si

Situația Bisericii Greco-Catolice în România comunistă – Forumul Dialogos

Biserica Buna Vestire din Târgu Mureş, construită în perioada interbelică după modelul bazilicii Sfântul Petru din Roma. Photo Wikipedia

*Articol bazat pe răspunsurile dlui Dorin Dobrincu din cadrul celei de-a doua întâlniri a Forumului Dialogos. Autor: Adelina Ghilea.

Pentru o perioadă, în timpul regimului comunist, cultele religioase s-au aflat sub administrația Ministerului Cultelor, care supraveghea și controla activitatea bisericilor. Până în 1957, recunoașterea cultelor și a bisericilor se făcea prin depunerea unui jurământ al ierarhilor sau al liderilor religioși în fața prezidiului Marii Adunări Naționale. După 1957, Ministerul Cultelor a fost retrogradat instituțional, devenind doar un departament al cultelor. Puterea acestui department însă nu s-a diminuat, ci dimpotrivă, s-a extins. A fost foarte bine organizat, având împuterniciți regionali, raionali, si mai apoi județeni, care s-au ocupat de absolut toate cultele și grupările religioase de pe teritoriul României.

Cazul cel mai tragic, în exercitarea puterii noului regim, a fost cel al Bisericii Greco-Catolice care a fost desființată în 1948. Biserica Greco-Catolică, apărută în anii 1700, a avut o susținere masivă în zona Transilvaniei istorice, ea influențând direct și profund formarea conștiintei naționale. În perioada comunistă, aceasta a constituit o congregație compusă din peste un million de credincioși, având peste o mie de biserici și o mie de preoți, plus numeroase unități de învățământ superior. Comuniștii au luat în calcul posibilele reacții, când au decretat Legea Cultelor împreună cu Legea Învățământului, care impunea ca toate școlile confesionale să treacă sub conducerea și administrarea statului. Multe dintre aceste școli, în special cele care aveau o tradiție Greco-Catolică, aparțineau de o anume identitate etnică. Astfel că vorbim și de suprapunerea identității religioase cu cea etnică.

Așadar, în 1948 s-a adunat un congres format din mai multi preoți și protopopi care au căzut de acord cu ceea ce orchestrase partidul comunist, act urmat de arestarea celor șase ierarhi greco-catolici, și de desfințarea episcopiilor Bisericii Greco-Catolice. Greco-Catolicii au continuat să existe în condiții de ilegalitate, însă într-un număr foarte redus, cei mai mulți credincioși trecând la religia ortodoxă.

Citeste si

Biserica Ortodoxă în România Comunistă – Forumul Dialogos

*poza apartine Fototecii Ortodoxiei Romanesti. http://fototecaortodoxiei.ziarullumina.ro/catedrala-patriarhala

*poza apartine Fototecii Ortodoxiei Romanesti. http://fototecaortodoxiei.ziarullumina.ro/catedrala-patriarhala

Biserica Ortdoxă a reprezentat cea mai mare putere din punct de vedere numeric și simbolic în tradiția și cultura românească.  Recunoscând această realitate, partidul-stat a știut că nu putea exista un control al societății fără un control al Bisericii Ortodoxe, așa că a instituit o formula de subordonare. La fel ca și cu celelalte culte, s-a încercat șantajarea masivă a unor ierarhi pe bază de acuze politice și speculări ale unor sentimente diverse (ex: dorința de cariera). În 1945 mai multi preoți au fost trimiși la închisoarea de la Caracal ca și un fel de demonstrație de forță. În consecință, au existat multe cedări și compromisuri din partea Bisericii Ortodoxe. Trebuie menționat că Biserica Ortodoxă Română nu a fost neapărat un corp unitar. În multe cazuri a existat și opoziție față de regim.

Spre exemplu, a existat o opoziție clară din partea celor cu autoritate duhovnicească în cazul mănăstirii de la Vladimirești, din cadrul episcopiei Buzăului. Preotul Ioan Iovan și stareța mănăstirii împreună cu un număr de călugărițe, au fost acuzați de abatere de la practicile ortodoxe și de subminare a conducerii atât de către ierarhie cât și de către partidul-stat. Acești oameni au fost compromiși, arestați, judecați și condamnați la mulți ani de închisoare.

O alta categorie respinsă și condamnată de Biserica Ortodoxă și de Stat areprezentat-o “Rugul Aprins” care a fost de fapt o asociere volunatră a unor oameni diverși care doreau să își trăiască credința într-un sens profund, răsăritean. Aceștia au pus pe gânduri Securitatea în timp ce au stârnit forme de adversitate și în interiorul Bisericii. Mulți dintre aceștia au fost deasemenea arestați și condamnați.

Un alt caz demn de menționat, este moartea suspectă în 1948 a patriarhului Nicodim Munteanu, care adesea s-a pronunțat împotriva apropierii Bisericii de stat. Istoricii bănuiesc că a existat atât un interes al statului cât și diverse interese de putere. La scurt timp după moartea acestuia, Irineu Mihălcescu, mitropolit al Moldovei și urmaș la scaunul patriarhiei, a murit și el otrăvit, Justinian Marina devenind astfel, în condiții suspecte, cel de-al treilea partiarh al României.

*Articol bazat pe răspunsurile dlui Dorin Dobrincu din cadrul celei de-a doua întâlniri a Forumului Dialogos. Autor: Adelina Ghilea.

Sursa – https://www.facebook.com/notes/forumul-dialogos/momente-%C8%99i-lideri-cheie/1561039084172437

Citeste si

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari