Iacob Berghianu – De la Declarațiile Balfour (1917) și Trump (2017) la Al Treilea Templu Evreiesc

De la Declarațiile Balfour (1917) și Trump (2017) la Al Treilea Templu Evreiesc, în a 70-a săptămână danielică ! Bun găsit, dragi telespectatori! Și un an și o întreagă viață sub binecuvântarea lui Dumnezeu ! În episodul de față ne vom referi la conținutul și la relevanța biblică a Declarațiilor Balfour (1917) și Trump (2017) cu privire la Israel și Ierusalim. Considerăm că este legitim să dezbatem o astfel de temă pentru că chestiunea evreiască, în general, și cea a Ierusalimului, în particular, înainte de a fi o problemă politică este una biblică, o chestiune profund spirituală.

”Mântuirea vine de la iudei!”, a declarat Mântuitorul Isus Hristos, în discuția cu femeia samariteancă, iar faptul că pe Tronul Universului este așezat Evreul Om și Dumnezeu Yeshuah Hamashiach, face ca situația poporului iudeu din care Acesta Se trage să fie un subiect de legitim și nobil interes pentru creștini. Și, mai mult, un subiect normativ de rugăciune.

În cadrul emisiunii-monolog Răspunsuri pentru Viață am realizat câteva episoade prin care am subliniat falsitatea teologiei înlocuirii Israelului de către Biserică, pe care, din nefericire, unii creștini încă o mai susțin. Și tot în această emisiune, referindu-ne la importanta profeție din Daniel 9.24-27, am căutat să adeverim că Dumnezeu nu Și-a abandonat poporul ales, ci că îi rămâne credincios, iar la A Doua Venire Sa Venire, Hristos va re-așeza Israelul transformat/reformat în prerogativele mesianice.

Așa că restabilirea și învierea Israelului (cum se profețește și în Ezechiel 37) este un super-semn divin pentru Creștinismul biblic, iar evenimentele care prevestesc și facilitează derularea acestui proces indică faptul că ”ceasornicul divin al profeției și istoriei” funcționează.

Așa că, răspunzând, într-o singură propoziție, la întrebarea Ce relevanță biblică au Declarațiile Balfour și Trump cu privire la Israel și Ierusalim , vom spune: De la Declarația Balfour (1917) și Declarația Trump (2017) se ajunge la Al Treilea Templu, în a 70-a săptămână profețită de daniel, iar la mijlocul acesteia, în templul reconstruit, se va ajunge la demascarea/ deconspirarea viitorului Super-Lider Mondial, după ce Biserica va fi fost răpită! 

2Tes. 2:4 – „potrivnicul care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu … se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dandu-se Dumnezeu” . 

Daniel 9.27: „El va face un legământ trainic cu multi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa...”

ASCULTA aceasta ANALIZA a pastorului Iacob Berghianu pe video. 

CONTINUAREA transcriptului sub VIDEO.

Înainte de a prezenta integral și a ne referi, foarte pe scurt, la recenta declarație americană cu privire la Israel și Ierusalim, considerăm că este de interes să ne întoarcem în urmă cu un secol la momentul în care s-a dat startul procesului de recunoaștere a dreptului la existență a Statului Israel, în aria amplasamentului său biblic ancestral.

La 2 noiembrie 2017 s-au împlinit 100 de ani, centenarul, de la o decizie extrem de importantă pentru istoria poporului evreu: „Declarația Balfour”. Declarația în discuție a fost transmisă sub forma unei scrisori pe care ministrul britanic de externe, contele Arthur James Balfour a transmis-o lordului Rothschild, președintele Federației Sioniste Britanice. În esență, documentul exprimă, după cum vom vedea, simpatia guvernului britanic pentru aspirațiile sioniste, respectiv pentru dorința înființării unui cămin național evreiesc în zona, tendențios denumită de romani – Palestina, după numele celor mai aprigi dușmani ai evreilor -filistenii.

Arthur James Balfour / „Declarația de la Balfour

Prezentăm, în continuare, traducerea „Declarației Balfour”, originalul fiind -evident- cel din limba engleză: ”Ministerul de Externe (al Marii Britanii, completăm noi), 2 noiembrie1917

”Dragă Lord Rothschild, Am marea plăcere de a vă comunica, în numele Guvernului Majestății Sale, următoarea declarație de simpatie cu aspirațiile evreiești sioniste, care a fost supusă Cabinetului și a fost aprobată de acesta. (citat): „Guvernul Majestății Sale vede în mod favorabil stabilirea în Palestina a unui cămin național pentru poporul evreu și va încuraja eforturile sale neîntrecute pentru realizarea acestui lucru, în mod evident fiind clar înțeles că nu va fi făcut nimic ce ar putea prejudicia drepturile civile și religioase ale comunităților neevreiești existente în Palestina sau drepturile și statutul politic de care se bucură evreii în orice altă țară”. (încheiat citatul comunicatului guvernamental englez dar nu și scrisoarea lui Balfour!) Mă voi bucura dacă veți aduce această declarație la cunoștința Federației Sioniste. Al dumneavoastră, Arthur James Balfour.”

O declarație extrem de scurtă, dar cu implicații uriașe asupra istoriei poporului evreu. Iată cum comentează Lucian-Zeev Herșcovici, în articolul ”Declaraţia Balfour şi importanța ei – pe urmele unei decizii centenare”, 26 octombrie 2017. (citat) ”Declarație de simpatie, dar relativ ambiguă. Nu era vorba despre întemeierea unui stat evreiesc în Palestina. Nu era vorba nici măcar despre granițele
Palestinei în care să fie stabilit un „cămin național pentru poporul evreu” („Jewish National Home”). Bineînțeles, se menționa obligația respectării drepturilor civile și religioase ale comunităților neevreiești din Palestina, fără a se menționa cine sunt aceste comunitătți, comunități care nu au fost consultate: nici nu puteau fi consultate în condițiile de război din 1917…

Declarația a fost dată de ministrul de externe al uneia dintre puterile Antantei, Marea Britanie, aflată în război cu Puterile Centrale, între care Imperiul Otoman, căruia îi aparținea Palestina. Marea Britanie încă nu cucerise această provincie otomană, iar Antanta încă nu câștigase războiul, dar făcea eforturi pentru a-l câștiga și punea problema noii hărți politice a lumii, a poziției ei viitoare ca putere europeană, colonială și mondială… Ulterior, „Declarația Balfour” a fost aprobată de conferința de la San Remo la 24 aprilie 1920 și introdusă în normele referitoare la Mandatul Britanic asupra Palestinei acordat de Liga Națiunilor, la 24 iulie 1922. Ambiguitatea declarației a fost resimțită în politica britanică în Palestina Mandatară în tot cursul acestei perioade, până la decizia Organizației Națiunilor Unite de împărțire a Palestinei într-un stat evreu și unul arab…

Cert este că „Declarația Balfour” a fost dată cu aprobarea președintelui american în exercițiu, Woodrow Wilson… A rezolvat acest document problema națională evreiască și problema stabilirii evreiești în Palestina? Răspunsul este negativ. „Declarația Balfour” a însemnat însă recunoașterea
oficială a mișcării sioniste și a dreptului istoric al evreilor de a se așeza în Ereț Israel, de a întemeia un cămin național evreiesc în patria istorică. Această recunoaștere oficială a întărit mișcarea sionistă. Mai mult, un val de bucurie a cuprins comunitățile evreiești din Europa răsăriteană. Faptul că, după circa o lună, armata britanică în fruntea căreia se afla generalul Allenby a cucerit Ierusalimul, a creat un nou val de bucurie. Unii evrei au afirmat că a venit timpul lui Mesia…

Faptul că nu avusese loc nici o înțelegere cu comunitățile neevreiești din Palestina, iar în rândul arabilor locali a început să apară naționalismul arab modern, a dus la conflictul arabo-evreu, devenit ulteror conflictul israelo-palestinian. Limitarea imigrării evreiești, prin „Cartea Albă” britanică a împiedicat salvarea milioanelor de evrei europeni care și-au pierdut viața în Holocaust. A fost oare o nerespectare a „Declarației Balfour”, o violare a acesteia? Dar împărțirea teritorială, mai întâi între cele două maluri ale Iordanului, apoi cea propusă de Comisia Peel și de Organizația Națiunilor Unite? Este greu de răspuns la aceste întrebări, tocmai din cauza ambiguității „Declarației Balfour”.

CITESTE pe SCRIBD, sau continuă [scroll] mai jos…

View this document on Scribd

Totuşi, importanța „Declarației Balfour” nu poate fi ștearsă. Astăzi ea este insuficient menționată, insuficient cunoscută de generațiile tinere. Cu toată importanța altor evenimente care i-au urmat, respectiv Holocaustul, întemeierea statului Israel, imigrarea evreiască masivă în acest stat, „Declarația Balfour” nu trebuie uitată, fiind prima recunoaștere politică oficială a dreptului poporului evreu la un cămin național în Ereț Israel. Ea a reprezentat o poartă, o deschidere, chiar dacă nu a fost pusă în aplicare așa cum se promisese.  Să ne gândim la aceste lucruri acum, la centenarul ei.” -ne propune Lucian Zeev Herșcovici în articolul citat și asta am și căutat să facem, citându-l, secvențial.

Preşedintele american Donald Trump ţine o proclamaţie prin care guvernul american recunoaşte formal Ierusalimul ca fiind capital Israelului FOTO Guliver / Getty Images / Chip Somodevilla

Dar ACUM să trecem la noua declarație istorică, la 100 de ani de la cea menționată anterior, și anume la ”Declarația” Trump (2017). Precizăm că am ales să-i spunem declarație prin simetrie cu Declarația Balfour. Președintele Statelor Unite ale Americii – Donald Trump a anunțat într-un discurs ținut miercuri, 6 decembrie 2017, că Washington-ul recunoaște oficial Ierusalimul drept capitală a Israelului. Așa că, pentru a fi cât mai bine informați, vă prezentăm în continuare, dragi telespectatori, întregul mesaj al demnitarului american, după traducerea din varianta originală din limba engleză furnizată de către Casa Albă mass-mediei. (citat)

”Când am intrat în funcție, am promis să privesc provocările lumii cu ochii deschiși și cu o gândire foarte proaspătă. Nu ne putem rezolva problemele făcând aceleași ipoteze eșuate și repetând aceleași strategii eșuate ale trecutului. Provocările vechi necesită abordări noi. Anunțul meu de astăzi marchează începutul unei noi abordări a conflictului dintre Israel și palestinieni.

În 1995, Congresul a adoptat Actul Ambasadei de la Ierusalim, îndemnând guvernul federal să procedeze la relocarea la Ierusalim a ambasadei americane și să recunoască faptul că acel oraș – atât de important – este capitala Israelului. Acest act a trecut prin Congres cu o majoritate covârșitoare, bipartizană, și a fost reafirmat de un vot unanim al Senatului doar cu șase luni în urmă. Cu toate acestea, de peste 20 de ani, fiecare președinte american anterior a exercitat exonerarea de la lege, refuzând mutarea ambasadei SUA în Ierusalim sau recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului. Președinții au emis aceste derogări sub convingerea că întârzierea recunoașterii Ierusalimului ar facilita avansarea cauzei păcii. Unii spun că le-au lipsit curajul, dar au făcut cele mai bune judecăți pe baza faptelor, așa cum le-au înțeles atunci. Cu toate acestea, înregistrarea este următoarea.

După mai mult de două decenii de derogări, nu suntem mai aproape de un acord de pace de durată între Israel și palestinieni. Ar fi o nebunie să presupunem că repetarea a exact acelorași formulări ar produce acum un rezultat diferit sau mai bun. De aceea, am hotărât că este timpul să recunoaștem oficial Ierusalimul drept capitala Israelului. În timp ce președinții anteriori au făcut această promisiune importantă în campanie, ei nu au reușit să o și realizeze. Astăzi, eu o realizez! Am considerat că acest curs de acțiune este în interesul Statelor Unite ale Americii și a căutării păcii între Israel și palestinieni. Acesta este un pas îndelungat pentru a avansa procesul de pace și pentru a ajunge la un acord de durată. Israel este o națiune suverană care are dreptul, ca orice altă națiune suverană, să-și stabilească propria capitală. Recunoașterea realității, a situației de fapt, este o condiție necesară pentru realizarea păcii.

Acum 70 de ani, Statele Unite, sub președintele Truman, au recunoscut Statul Israel. De atunci, Israelul și-a stabilit capitala în orașul Ierusalim – capitală a poporului evreu din antichitate. Astăzi, Ierusalimul este sediul guvernului israelian modern. Este casa parlamentului israelian, Knesset-ul, precum și a Curții Supreme Israeliene. Este locul reședinței oficiale a premierului și a președintelui. Este sediul multor ministere guvernamentale. De zeci de ani, vizitatorii americani, secretarii de stat și conducătorii militari și-au întâlnit omologii israelieni la Ierusalim, așa cum am făcut-o și eu în călătoria făcută în Israel, la începutul acestui an.

Ierusalimul nu este doar inima a trei mari religii, ci este și inima uneia dintre cele mai de succes democrații din lume. În ultimele șapte decenii, poporul israelian a construit o țară în care evreii, musulmanii, creștinii și oamenii de toate credințele sunt liberi să trăiască și să se închine conform conștiinței și credinței lor. Ierusalimul este astăzi, și trebuie să rămână, un loc în care evreii se roagă la Zidul de Vest, unde creștinii merg prin Popasurile Drumului Crucii și unde musulmanii se închină la moscheea al-Aqsa. Cu toate acestea, în toți acești ani, președinții reprezentând Statele Unite au refuzat să recunoască oficial Ierusalimul drept capitală a Israelului. De fapt, am refuzat să recunoaștem orice capitală israeliană.

Dar astăzi, în cele din urmă, recunoaștem evidența: Ierusalimul este capitala Israelului. Nu este nimic mai mult și nici mai puțin decât o recunoaștere a realității. Este, de asemenea, ceea ce trebuie făcut. De aceea, conform Legii Ambasadei Ierusalimului, dispun Departamentului de Stat să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada americană de la Tel Aviv la Ierusalim. Acesta va începe imediat procesul de angajare a arhitecților, a inginerilor și a planificatorilor, astfel încât o nouă ambasadă, atunci când va fi finalizată, să fie un tribut magnific pentru păcii. Făcând aceste anunțuri, doresc să subliniez, de asemenea, un punct foarte clar: această decizie nu are în nici un fel intenția de a reflecta o abatere de la angajamentul nostru ferm de a facilita un acord de pace de durată. Vrem un acord care este foarte important atât pentru israelieni, cât și pentru palestinieni. Nu luăm o poziție cu privire la chestiuni legate de statutul final, inclusiv granițele specifice ale suveranității israeliene la Ierusalim, ori soluționarea granițelor contestate. Aceste întrebări sunt adresate părților implicate.

Statele Unite rămân profund angajate să contribuie la facilitarea unui acord de pace acceptabil pentru ambele părți. Intenționez să fac tot ce este în puterea mea pentru a ajuta la elaborarea unui astfel de acord. Fără îndoială, Ierusalimul este una dintre problemele cele mai sensibile din aceste discuții. Statele Unite ar sprijini o soluție cu două state, dacă ambele părți vor fi de acord. Între timp, invit toate părțile să mențină status quo-ul în locurile sfinte ale Ierusalimului, inclusiv Muntele Templului, cunoscut și sub numele de Haram al-Sharif. Mai presus de toate, cea mai mare speranță este pacea, dorința universală în fiecare suflet uman. Prin acțiunea de astăzi, reafirm angajamentul pe termen lung al Administrației mele față de un viitor de pace și securitate pentru regiune. Vor exista, desigur, dezacorduri și disensiuni cu privire la acest anunț. Dar suntem încrezători că, în cele din urmă, pe măsură ce lucrăm la aceste dezacorduri, vom
ajunge la o pace și un loc mult mai mare în înțelegere și cooperare. Acest oraș sacru ar trebui să apeleze la ce este mai bun din omenire, ridicându-ne privirile spre ceea ce este posibil, nu trăgându-ne înapoi și în jos la vechile lupte care au devenit deplin previzibile.

Pacea nu este niciodată dincolo de îmbrățișarea celor care doresc să ajungă la ea. Așa că
astăzi suntem pentru calm, pentru moderație și pentru ca vocile de toleranță să prevaleze asupra furnizorilor de ură. Copiii noștri ar trebui să moștenească dragostea noastră, nu conflictele noastre. Repet mesajul pe care l-am emis la summitul istoric și extraordinar din Arabia Saudită la începutul acestui an: Orientul Mijlociu este o regiune bogată în cultură, spirit și istorie. Oamenii săi sunt străluciți, mândri și diverși, vibranți și puternici. Dar viitorul incredibil care așteaptă această regiune este ținut în loc prin vărsare de sânge, ignoranță și teroare.

Vicepreședintele Pence va călători în regiune în zilele următoare pentru a ne reafirma angajamentul de a colabora cu parteneri din Orientul Mijlociu pentru a învinge radicalismul care amenință speranțele și visele generațiilor viitoare. Este timpul ca mulți dintre cei care doresc pace să expulzeze extremiștii din mijlocul lor. Este timpul ca toate națiunile civilizate și oamenii să răspundă la dezacorduri cu dezbateri argumentate – nu cu violență. Și este timpul ca vocile tinere și moderate din tot Orientul Mijlociu să-și revendice un viitor strălucit și frumos. Așadar, astăzi, să ne redeschidem pe o cale de înțelegere reciprocă și de respect. Să regândim ipotezele vechi și să ne deschidem inimile și mințile la noi posibilități. Și, în sfârșit, cer liderilor din regiune – politici și religioși; israelieni și palestinieni; evrei, creștini și musulmani – să ni se alăture în căutarea nobilă a unei păci de durată.

Mulțumesc! Dumnezeu să vă binecuvanteze! Dumnezeu să binecuvânteze Israelul. Dumnezeu să binecuvânteze palestinienii! Și Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite! Mulțumesc foarte mult! Mulțumesc!”

Încheiat citatul din cuvântarea istorică și profetică a președintelul SUA din 06 dec. 2017. Menționăm, foarte pe scurt, unele din enorm de multele reacții negative la Declarația Trump: organizații palestiniene au spus că Trump ”a deschis porțile iadului” și că va provoca zile de mânie și a treia intifadă/revoltă palestiniană; liderii Ligii Arabe au declarat -în contrapartidă- că Ierusalimul de Est este capitala de drept a Statului Palestina. Europa, cu excepția Cehiei, a dezavuat și criticat inițiativa SUA. Președintele Putin și-a manifestat dezacordul total față de declarație mergând pentru consultări la Ankara. De partea evreiască, desigur, reacțiile au fost elogioase. Premierul israelian Beniamin Netaniahu a spus: ”Președintele Trump a intrat pentru totdeauna în istoria capitalei noastre. Numele lui va fi afișat cu mândrie alături de alte nume din istoria glorioasă a orașului nostru.”  Președintele Israelului Reuven Rivin a spus: ”Îl felicit pe președintele Donald Trump pentru anunțul său. Nu există un cadou mai frumos și mai potrivit, acum când ne apropiem de aniversarea a 70 de ani de independență”.

Photo from the Temple Institute [Pregatiri pentru al treilea Templu]

La doar o zi după Declarația Trump, Adam Eliahu Berkovitz, în Breaking Israel News a titrat: ”Un pas enorm spre aducerea Celui de-al Treilea Templu.” Yakov Hayman, președintele Mișcării Unite pentru Templu, a văzut declarația lui Trump ca parte a unui progres istoric care a adus o serie de schimbări majore în istoria modernă a Israelului și a poporului evreu. El a spus: (citat) ”Poporul Israel se întoarce la rădăcini, în timp ce simultan ne-evreii lumii realizează autenticitatea pretenției noastre față de Muntele Templului și dreptul nostru de a construi un Templu Evreiesc ca o casă de rugăciune pentru toate națiunile”.

Asaf Fried, purtătorul de cuvânt oficial al Mișcării Unite pentru Templu, a declarat: ”Ceea ce s-a întâmplat seara trecută a fost un pas enorm în aducerea Templului. Acest lucru a trebuit neapărat să vină de la un non-evreu pentru a-l aduce în proces, astfel încât și ei (ne-evreii) să poată lua parte la Templu”. Rabi Hillel Weiss, purtătorul de cuvânt senior al Sanhedrinului, a declarat pentru Breaking Israel News: (citat) ”Acum un an, Sanhedrinul i-a cerut președintelui Trump să construiască Templul așa cum Cirus a făcut în urmă cu 2 000 de ani. El a acționat în mod clar în această direcție, dar există încă un drum lung și multe capcane care ar putea împiedica ca acest lucru să se întâmple. Trump se confruntă cu presiuni politice enorme: granițele Ierusalimului sunt încă deschise negocierilor; Muntele Templului nu este încă o problemă stabilită, iar Organizația Națiunilor Unite lucrează din greu la încercarea de a convinge lumea că evreii nu au niciun loc acolo. Dacă Trump va reuși, evreii trebuie să se unească în unitate pentru ca el să rămână puternic. ” (încheiat citatul)

Revenind, în final, la ceea ce spun Sfintele Scripturi oferim doar două citate, primul pentru războiul care va fi declanșat în jurul Israelului și al doilea în perspectiva unei păci viitoare care va fi inaugurată de Super-Liderul Mondial. În Zaharia 12:2-3 stă scris: (citat) ”Iată voi preface Ierusalimul
într-un potir de amețire pentru toate popoarele dimprejur și chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului. În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate neamurile pământului. Toți cei ce o vor ridica vor fi vătămați/răniți, și toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui.” Încheiem citatul din Zaharia 12, rugându-vă pe d-voastră, stimați telespectatori, să lecturați mai departe profeția biblică și să observați că în mijlocul izolării internaționale feroce și a atacurilor, practic, ale întregii lumi, Dumnezeu promite că va interveni și Își va duce la îndeplinire planul pe care îl are cu acest popor…

Pentru perspectiva unei păci tranzitorii și iluzorii, realizate nu de Dumnezeu: (cităm din 1 Tesaloniceni 5.3) ”Când vor zice: ”Pace și liniște!”, atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei ca durerile nașterii peste femeia însărcinată, și nu va fi chip de scăpare.” (încheiat citatul) Să înțelegem că textul citat nu îi privește pe credincioșii, care vor fi fost luați de pe pământ între timp, ci pe cei peste care va veni Ziua Judecății Divine. Fie să plătim prețul de a căuta să înțelegem vremurile pe care le trăim și să ne rugăm pentru pacea și mântuirea Ierusalimului ! Iar noi să fim gata: gata pentru Răpire, gata pentru Jertfire! Dumnezeu să ne ajute! Fiți binecuvântați de Domnul, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov!

Iacob Berghianu

View of model of the third Temple on display in Jerusalem’s Old City. (Photo: Mendy Hechtman / Flash90) via breakingisraelnews.com

VIOREL IUGA – Familia este sub asediu! O susținem pentru Hristos? (Emisiunea Să-L cunosc pe El)

Viorel Iuga – Familia este sub asediu! O susținem pentru Hristos? (1)

Interviu cu Viorel Iuga – Președintele Uniunii Baptiste și al Alianței Evanghelice din România. Interviu realizat de Iacob Berghianu.

Viorel Iuga – Familia este sub asediu! O susținem pentru Hristos? (2)

Cum a suferit și a murit Isus Cristos – Raspunsuri Pentru Viață

Iacob Berghianu – Despre Mareata Jertfa a dragului nostru Mantuitor, Domn si Mire… Glorie eterna Marelui Biruitor de la Golgotha!

57. Raspunsuri Pentru Viață – Cum a suferit si a murit Isus Cristos – episodul 1

58. Raspunsuri Pentru Viață – Cum a suferit si a murit Isus Cristos – episodul 2

Răspunsuri Pentru Viață 97 – Profeția celor 70 de săptămâni din cartea Daniel – Partea 4

iacob-berghianu

ARGUMENTE în favoarea existenței unui decalaj temporal dintre săptămânile 69 și 70, din Daniel 9:24-27

Bun găsit, dragi telespectatori! Continuăm studiul nostru privitor la Profeția celor 70 de săptămâni din Daniel 9:24-27, referindu-ne la cel mai controversat aspect al acestei profeții, respectiv la problema existenței unei paranteze/pauze temporale între cea de-a 69-a și cea de-a 70-a săptămână danielică.

Așadar, întrebarea la care vom căuta un răspuns este: Care sunt argumentele în favoarea existenței unui decalaj temporal între săptămânile danielice nr. 69 și nr. 70? De modul în care răspundem la această întrebare depinde,

  1. în primul rând, viabilitatea existenței unui plan divin viitor privitor la Israel, invalidând așa numita teologie a înlocuirii Israelului cu Biserica.
  2. În al doilea rând, pe această paranteză temporală se bazează și teologia dispensaționalistă cu privire la Răpirea Bisericii înainte de începutul, la mijlocul sau la finele celei de-a 70-a săptămâni danielice.

Menționăm, încă o dată, că nu am fi intrat pe acest teritoriu teologic atât de controversat și dificil, dacă nu ne-ar fi cerut-o Mântuitorul, explicit, în Matei 24.15, când a spus (citat): ”De aceea, când veți vedea ”urâciunea pustiirii” / ”idolul abominabil”, în alte traduceri / despre care a vorbit profetul Daniel așezată/așezat în Locul Sfânt – cine citește să înțeleagă!”

Înainte de a proceda la argumentarea în discuție, vom face o scurtă A. Prezentare a perspectivelor teologice privitoare la Profeția celor 70 de săptămâni ale lui Daniel. De-a lungul timpului, exegeții / cercetătorii Bibliei au privit această profeție, adesea, sub perspective diametral opuse. Un prim criteriu de departajare a punctelor de vedere este dacă profeția face sau nu referire la Isus Hristos-Mesia. Din acest punct de vedere avem de-a face cu perspectiva hristologică sau cu perspectiva nehristologică.

Precizăm că perspectiva nehristologică consideră că întreaga profeție din Daniel 9.24-27 s-ar fi împlinit pe vremea lui Antiohus IV, Epifane. Dar acest punct de vedere a fost infirmat și dezavuat de Însuși Isus Hristos care a indicat cu claritate că cea de-a 70-a săptămână a lui Daniel urma să se petreacă, așa cum deja am arătat, într-un moment viitor față de cel în care Marele Învățător se afla pe pământ. Așa că nu putem subscrie, în niciun caz, la o astfel de perspectivă!

profetia-celor-70-de-saptamani-iacob-berghianu

Mergând mai departe, perspectiva hristologică, adică cea care recunoaște că această profeție Îl vizează și Îl implică pe Isus Hristos, se împarte, la rândul ei, în alte două perspective.

  1. În primul rând, unii consideră că cele 70 de săptămâni danielice au avut o desfășurarea cronologică consecutivă, fără pauze sau întreruperi, și că a fost împlinită în totalitate nu mult după moartea și învierea Mântuitorului. Acest punct de vedere corespunde așa-numitei perspective mesianice ne-escatologice, adică a perspectivei conform căreia profeția nu privește în niciun fel cea de-A Doua Venire a lui Isus pe Terra. Susținătorii acestei perspective afirmă că cea de-a 70-a săptămână, ultima din ciclu, a început în momentul ungerii/botezului cu Duhul Sfânt a lui Hristos, la botezul în apă a lui Isus de către Ioan Botezătorul. Mai consideră că mijlocul săptămânii a coincis, 3 1/2 mai târziu, cu răstignirea lui Mesia, și că săptămâna 70 s-a încheiat peste aprox. încă 3 1/2 ani, când Ștefan a fost omorât cu pietre de către iudei, Evanghelia fiind respinsă în mod definitiv de către evrei, aceasta fiind dusă la ne-evrei, la neamuri. Se mai afirmă că distrugerea Ierusalimului și a Templului de la Ierusalim, din anul 70 d.H., deși aflate în afara perioadei celor 70 de săptămâni de ani și nu după primele 69 de săptămâni, cum rezultă clar din textul biblic, ar corespunde -totuși- exigențelor interpretării corecte a profeției biblice în discuție. În imaginea de pe ecran aveți ilustrarea acestei perspective. După cum se poate observa, punctul de pornire al ciclului săptămânilor danielice, este considerat a fi anul 457 î.H., an care corespunde decretului lui Artaxerxe dat lui Ezra, în capitolul 7 din cartea cu același nume, și nu hotărârii date de același împărat lui Neemia, în 444 î.H., conform capitolului 2 din cartea acestuia. Nu putem să nu facem observația că doar decretul dat lui Neemia, deci 13 ani mai târziu față de primul decret, autoriza, în mod explicit, rezidirea Ierusalimului. Primul viza, explicit, doar rezidirea Templului.
  2. În sfârșit, o a doua înțelegere a acestei profeții extrem de importante susține că perioada celor 70 de săptămâni danielice include o paranteză temporală foarte largă de timp între a 69-a și a 70-a săptămână, echivalentă cu perioada istorică dintre Prima și cea de-A Doua Venire a Mântuitorului Isus Hristos. Punctul de vedere care plasează săptămână danielică nr. 70 în eschaton/în perioada de la sfârșitul actualei dispensații poartă denumirea de perspectivă escatologică, mai exact perspectiva hristologică escatologică. În imaginea de pe ecran aveți ilustrată și această perspectivă, care -după cum se poate observa- pornește de la decretul lui Artaxerse dat lui Neemia, în anul 444 î.H. și se întinde, mai puțin ultima săptămână, până imediat înaintea momentului răstignirii Mântuitorului, mai exact până în Duminica Floriilor. Această perspectivă include, după cum putem observa în schița de pe ecran, un decalaj temporal, o largă paranteză temporală echivalentă cu distanța de timp dintre Prima și cea de-A Doua Venire a Mântuitorului. În această perspectivă, cea de-a 70 săptămână are ca punct de început momentul încheierii unui pact/contract/legământ între viitorul super-lider mondial/ Antichristul cu Israelul, contract care urmează a fi rupt/reziliat după 3 1/2 ani, context în care urmează a avea loc profanarea Templului reconstruit de la Ierusalim, prin acea ”urâciune a pustiirii”, urmată de revolta evreilor ortodoxi, extrem de sensibili la blasfemie, care în acest fel urmează a experimenta ”necazul lui Iacov”, în următorii 3 1/2 ani. Dar tocmai această strâmtorare și izzolare internațională feroce va avea ca efect întoarcerea evreilor ca națiune la Hristos, creându-se condițiile inaugurării Împărăției de 1000 de ani. Desigur, cele două ilustrații, nu epuizează toate variantele care explică profeția celor 70 de săptămâni, dar ni se par a fi cele două mai importante… Să urmărim, acum, textul extrem de complexei profeții în discuție, din Daniel 9:24-27, în traducerea Cornilescu, (citat): ”24.Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispășirea păcatelor, până la ispășirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veșnice, până la pecetluirea vedeniei și prorociei și până la ungerea Sfântului Sfinților. 25. Să știi, dar, și să înțelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul, Cârmuitorul, vor trece șapte săptămâni; apoi timp de șaizeci și două de săptămâni, piețele și gropile vor fi zidite din nou, și anume în vremuri de strâmtoare. 26.După aceste șaizeci și două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, și nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea și Sfântul Locaș, și sfârșitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ține până la sfârșit, și împreună cu el și pustiirile. 27.El va face un legământ trainic cu mulți timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare, și pe aripa urâciunilor idolești va veni unul care pustiește, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.” (încheiat citatul)

După urmărirea acestui text, într-adevăr, deosebit de dificil de înțeles, vom prezenta, câteva argumente în favoarea plasării celei de-a 70-a săptămânii a lui Daniel în viitorul escatologic, prin existența unui decalaj temporal între săptămâna danielică nr. 69 și nr. 70.

1.Argumentul care decurge din faptul că inserarea, în textele profetice mesianice, a unei paranteze temporale, egale cu distanța dintre cele două veniri ale lui Hristos, în absența oricărei menționări în acest sens, este o practică biblică obișnuită.

Oponenții perspectivei hristologice escatologice susțin că ar fi forțată introducerea unei paranteze temporale într-un text profetic care nu vorbește, explicit, despre așa ceva. Dar să observăm că inserarea unor astfel de paranteze temporale s-a făcut de multe ori în Sfintele Scripturi. Primul și cel mai cunoscut caz este în profeția lui Isaia din capitolul 61, versetele 1 și 2, care spune (citat): ”1.Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia și prinșilor de război izbăvirea; 2.să vestesc anul de îndurare al Domnului și o zi de răzbunarea a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toți cei întristați…” Și ne oprim aici cu citatul nostru.

Când Mântuitorul Isus a aplicat la propria Lui persoană textul din Isaia 61.1-2, citindu-l în sinagoga din Nazaret, conform Evangheliei după Luca 4.18, S-a oprit la sintagma: ”să vestesc anul de îndurare al Domnului”, fără a mai menționa și cealaltă parte a versetului, respectiv ”și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru.” De ce a procedat Mântuitorul astfel? Pentru că între ”anului de îndurare” și ”ziua de răzbunare” urma să existe o paranteză temporală de aproape 2.000 de ani! Iar mandatul Domnului Isus la Prima lui Venire se limita la ”anul de îndurare”, ”ziua de răzbunare a Dumnezeului nostru” urmând a fi pusă în operă doar la Cea de-A Doua Sa Venire.

Iată un prim exemplu care demonstrează fără drept de apel că, în ciuda chiar a existenței unui ”și” între cele două expresii ”anul de îndurare”, respectiv ”ziua de răzbunare”, paranteza temporală a fost, totuși, inclusă! Vom evidenția și un alt doilea caz care aplică și implică, de asemenea, o pauză temporală fără ca cititorul să fie avertizat despre așa ceva. Să urmărim Zaharia, capitolul 9, versetele 9 și 10 (citat): ”9.Saltă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe! 10.Voi nimici carele de război din Efraim, și caii din Ierusalim, și arcurile de război vor fi nimicite. El va vesti neamurilor pacea, și va stăpâni de la o mare la cealaltă, și de la râu până la marginile pământului.” (încheiat citatul)

Prima parte din pasaj, versetul 9, se cunoaște că se referă la intrarea Mântuitorului în Ierusalim, verset citat -ca atare- în Evanghelii, cu ocazia împlinirii evenimentului în discuție. Ceea ce afirmă, însă, versetul 10, privitor la ”nimicirea carelor de război”, la ”vestirea păcii” și a ”domniei hristice universale” sunt aspecte care se vor petrece doar la Ce-a de-a Doua Venire a lui Isus Hristos pe Pământ…

Așadar, inserarea unei paranteze temporale în pasaje profetice mesianice nu este nici pe departe o practică nebiblică, chiar și în absența unui anunț sau indiciu explicit în acest sens. Și aceasta pentru că sunt surprinse evenimente mesianice istorice, separate între ele de distanța dintre Prima și Cea de-a Doua Venire pe Pământ a Mântuitorului, dar care fac parte din întregul mandat al lui Isus Hristos, chiar dacă se referă la două intrări distincte ale Acestuia în istoria pământului.

Multe profeții vechi-testamentare despre Venirea și Lucrarea lui Mesia, așa cum am și exemplificat, nu fac distincție între cele două veniri sau faze ale carierei pământești, prezentând, mixat, elemente din ambele faze ale Lucrării lui Hristos, sărind de la o venire la cealaltă venire a Mesiei. Așa că, chiar dacă unii exegeți și teologi neagă, ori minimalizează posibilitatea existenței unui decalaj de timp între cea de-a 69 și cea de-a 70-a săptămână danielică, ei se văd obligați, totuși, să recunoască existența unei astfel de parenteze temporale în cadrul multor altor profeții mesianice…

2. Argumentul care decurge din faptul că îndeplinirea completă a tuturor scopurilor/obiectivelor afectate celor 70 de săptămâni danielice necesită și A Doua Venire a lui Hristos.

Dar să mergem, acum, la un al doilea argument. 2. Argumentul care decurge din faptul că îndeplinirea completă a tuturor scopurilor/obiectivelor afectate celor 70 de săptămâni danielice necesită și A Doua Venire a lui Hristos. În ciuda multor nefericite și regretabile diferențe de traducere din original a celor șase scopuri/obiective stabilite de Dumnezeu spre a fi duse la îndeplinire până la încheierea perioadei profetice în discuție putem trage, și pe traducerile disponibile, anumite concluzii.

Conform Daniel 9.24, traducerea Cornilescu, scopurile/obiectivele celor 70 de săptămâni danielice sunt următoarele: 1.încetarea fărădelegilor; 2. ispășirea păcatelor; 3.ispășirea nelegiuirii; 4.aducerea neprihănirii veșnice; 5.pecetluirea vedeniei și prorociei și 6.ungerea Sfântului Sfinților. După cum mulți exegeți observă, cele șase elemente sunt aranjate în două grupe de câte trei.

  • Prima triada are de-a face cu păcatul, și în mod nu lipsit de importanță, exprimarea îngerului preia, practic, cuvintele pe care Daniel le folosește în rugăciunea sa de mărturisire a păcatelor poporului evreu. În Daniel 9: 5, profetul spune (citat): ”Noi am păcătuit, am săvârșit nelegiuire, am fost răi și îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile și orânduirile Tale.” Așadar: păcat, nelegiuire, răutate, îndărătnicie, în alte traduceri răzvrătire, revoltă ! Dumnezeu îi dă răspuns rugăciunii lui Daniel folosind, așadar, chiar cuvintele acestuia, sintagmă cu sintagmă, asigurându-l că-i va rezolva cererile făcute cu atâta dragoste și stăruință. Și, aici, este bine și necesar să observăm că marele profet Daniel nu s-a rugat pentru nicio altă colectivitate umană, nici măcar pentru lumea întreagă, ci s-a rugat pentru poporul său, poporul evreu, și pentru Ierusalim!
  • A doua triadă de scopuri are de-a face, în esență, cu aducerea neprihănirii/dreptății divine eterne, ducând la îndeplinire, nu doar a unei profeții, cum ar putea rezulta din textul avut de noi la dispoziție, ci a tuturor profețiilor biblice care privesc escaton-ul/vremurile sfârșitului. Este iarăși interesant că Daniel, în rugăciunea sa, s-a referit cu respect și recunoștință, la neprihănirea/dreptatea divină, pe care a și invocat-o, în versetul 7 din capitolul 9 al cărții sale, iar Dumnezeu îi răspunde, comunicându-i prin îngerul Gavril cum anume va fi rezolvat și acest obiectiv. Așadar, după cum mulți teologi observă, scopurile săptămânilor danielice sunt complementare: prima triadă vizează îndepărtarea păcatului, iar a doua – aducerea și stabilirea neprihănirii/ dreptății eterne. Primele trei obiective surprind latura negativă a stării moral-spirituale a poporului evreu și, prin extensie, a întregii omeniri, punând accent pe aspectele nedorite, perturbatoare, condamnabile care trebuie să fie total eliminate. Ultimele trei obiective sunt de factură pozitivă, menționând factorii de dorit a fi realizați/implementați.

Ne va ajuta în concluzia noastră să nu uităm că așa cum profeția se referă în primul rând, ca să nu spunem în mod exclusiv (fiindcă este o realitate care doare!) la poporul evreu, și cele șase scopuri din Daniel 9:24 au de-a face, în primul rând, cu poporul lui Daniel, Israelul. Baza pentru rezolvarea păcatul lui Israel a fost asigurată, evident și indiscutabil, la Prima Venire a lui Isus, când Mesia al Israelului și al întregii lumi, a murit plătind pentru păcatul întregii rase umane. Cu toate acestea, ar trebui să înțelegem că aplicarea soluției hristice pentru păcat nu a putut fi implementată și pentru poporul lui Daniel, ca națiune, acum 2.000 de ani, întrucât Isus ”a venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit”, cum ne spune Ioan în prologul Evangheliei sale. Cu toate că Isus Hristos nu este menționat în versetul 24, la care ne referim, sensul este sigur, în special având în vedere versetul 26, unde se arată că Unsul va fi Cel care va suporta ”stârpirea”, uciderea cu cruzime și dezgust, cum lasă să se înțeleagă și trad. Cornilescu. Așadar este clar că cel care a purtat păcatelor Israelului și ale lumii întregi este Isus Hristos, care a fost făcut ”păcat pentru noi ca noi să fim dreptatea/ neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Cor. 5.21). Problema este că situația de drept nu se transformă într-o situație de fapt decât atunci când beneficiarul de drept își face și el partea, însușindu-și serviciul făcut în favoarea lui.

Ori, din moment ce Gavril i-a vizat, în primul rând, pe evrei, iar aceștia, ca națiune aleasă a lui Dumnezeu, și-au respins propriul Mesia, pentru ca promisiunea lui Dumnezeu să rămână inflexibilă, este evident că Cea de-A Doua Venirea lui Hristos este implicată! Aceasta pentru că doar atunci, la A Doua Sa Venire, Israelul, ca națiune, se va întoarce la Cel pe care L-au străpuns, așa cum rezultă din multe texte biblice, precum: Deuteronom 4:30 și 31; Ieremia 31: 33 și 34; Ezechiel 37, versetul 23; Zaharia 13 cu 1; Romani 11: 25-27, și altele.

Mergând mai departe cu micro-analiza noastră, afirmăm că este regretabil că verbelor la infinitiv din profeția danielică nu li se atribuie și acordă sensul lor, radical și complet, avut în vedere de Dumnezeu. De exemplu obiectivul nr. 1-”terminarea/încetarea fărădelegilor”, care are sensul de ”rezolvarea definitivă a păcatelor” este interpretată doar la nivelul situației ”de drept” , nu și a ”situației de fapt”.

Întrebăm, evident, retoric: Trăim în vremea în care păcatele Israelului și ale lumii întregi au fost terminate/rezolvate definitiv? Dacă da, scopurile divine din Daniel 9 au fost îndeplinite, și perioada celor 70 de săptămâni s-a încheiat. Dacă nu putem răspunde cu un da categoric, trebuie să mai reflectăm! Pentru că Prima Venire a lui Isus a furnizat Soluția pentru rezolvarea/terminarea -de drept- a păcatelor din Israel și din întreaga lume, dar fărădelegile și păcatele domnesc în continuare! Dacă obiectivele ”terminării păcatelor” și a aducerii și instalării neprihănirii au avut loc deja, nu mai este nevoie de o A Doua Venire a lui Hristos, ceea ce nimeni nu îndrăznește să afirme! Așa că, din analiza și a altor traduceri și comentarii cu privire la termenii implicați, rezultă că obiectivele danielice vizate de profeția în discuție sunt mult mai radicale, vizând vremea când ”pământul va fi plin de cunoștința Domnului ca fundul mării de apele care le acoperă”, respectiv vremea ”când nu se va mai face niciun rău pe muntele cel Sfânt” al lui Dumnezeu, cum spun profețiile biblice escatologice.

Prezentăm, în continuare, o analiză interesantă a îndeplinirii a 3 dintre cele 6 scopuri/obiective în discuție, făcută de teologul german Norberth Lieth, în lucrarea ”Perspective asupra viitorului”, Editura ”Strigătul de la Miezul Nopții”, pagina 166 (citat):

  1. ”Lui Daniel i se spune: ”Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău (Israel) și asupra cetății tale celei sfinte (Ierusalim) (v. 24). Se vorbește aici, deci, despre relația lui Dumnezeu cu poporul Său de-a lungul a 70 de săptămâni… În a 70-a săptămână se vor întâmpla șase lucruri pe care le găsim în Daniel 9.24. (și mergem la obiectivul 2)…
  2. 2.”…până la ispășirea păcatelor…” La Revenirea Sa, Domnul va îndepărta păcatul așa cum scrie la Romani 11.26: ”Și atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: ”izbăvitorul va veni din Sion și va îndepărta toate nelegiuirile de la (urmașii lui) Iacov.”
  3. 3. ”…până la ispășirea nelegiuirii…” Și acest lucru mărturisește despre împăcarea definitivă a lui Dumnezeu cu Israel. Deși Domnul Isus a făcut ispășirea pentru nelegiuirea și a evreilor pe crucea de la Golgota, în urmă cu 2.000 de ani, aceștia nu au recunoscut-o. Pentru evrei aceasta va deveni realitate abia atunci când când Îl vor vedea pe Cel pe care L-au străpuns. (Zaharia 12.10) …Isaia 53 va deveni pentru poporul evreu la A Doua Venire a lui Isus o mărturie privitoare la nelegiuirile săvârșite. Acest lucru ne aduce aminte de Ziua Ispășirii, Yom Kipur… Atunci când Marele Preot apărea, ieșind din Sfânta Sfintelor, și vestea iertarea pentru popor, se auzea un strigăt de bucurie din rândul mulțimii, deoarece se știa că au fost din nou ispășite păcatele poporului, pentru un întreg an. Ce s-a întâmplat anual în Israel a fost o imagine premergătoare a operei viitoare a lui Isus Hristos. El a murit pe crucea de la Golgota, fiind Mielul de jertfă pentru întreaga lume. Cu sângele Lui a intrat o dată și pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor din cer și se află acolo de aproape 2.000 de ani… În curând El va ieși din acel loc și va reveni în mod vizibil pentru întreaga lume, aducând cu Sine dovada ispășirii pentru păcatele poporului Său.”
  4. 4. Tot prin Isus va avea loc și ”…aducerea neprihănirii veșnice”… Aici se vorbește despre vremea …în care va domni dreptatea veșnică. Când Isus va reveni El va stabili Împărăția de 1.000 de ani, care se va extinde în întreaga lume.” (încheiat citatul selectiv din Norberth Lieth) Să ne mai referim fugitiv, în încheiere, și la ultimele două obiective din Daniel 9.24.
  5. Obiectivul 5- ”Pecetluirea profeției și a profetului”. Greu de înțeles, nu-i așa?! Profeția/viziunea este vehiculul profetic, în timp ce profetul este instrumentul uman prin care profeția este adusă în existență. Analizând textul în original, teologii remarcă faptul că ambele cuvinte sunt substantive colective reprezentând suma totală a tuturor viziunilor și profețiilor biblice. Unii cred că acest obiectiv a fost finalizat în timpul Primei Venire a lui Isus Hristos. Dar numai cine nu vrea, nu va constata că mai există încă sute de profeții care nu s-au împlinit, atât cu privire la poporul Israel și la cetatea Ierusalim, cât și cu privire la multe alte entități și subiecte menționate în Biblie. Concluzia care ni se pare că se impune este că și acest al 5-a obiectiv al celor 70 de săptămâni își poate găsi deplina împlinire numai la un moment dat din viitor când toate profețiile se vor fi împlinit integral, iar lucrarea profeților se va fi încheiat. În sfârșit, ultimul obiectiv –
  6. 6. Ungerea Sfântului Sfinților. Sintagma tradusă în acest fel de Cornilescu, și nu numai de către el, ar putea fi tradusă, așa cum se arăta și în studiul din episodul precedent RpV, și ca „Sfânta sfintelor”. Termenul se găsește, cu sau fără articol, de 39 de ori în Vechiul Testament, întotdeauna cu referire la Cort sau Templu sau la articolele sfinte folosite în ele…Ei bine, cu toată dificultatea înțelegerii sensului original al acestui obiectiv, este un mare semn de întrebare dacă acesta a putut fi împlinit la Prima Venire a Mântuitorului în lumea noastră, și nu la o viitoare întronare a Unsului pe Sion.

Așadar, cercetând toate cele șase obiective/ scopuri danielice, nu putem afirma că, în mod sigur, toate ar fi fost deja realizate în sensul lor plenar. Un exeget, David Cooper a spus: „Prin urmare, versetul 24 … citit în lumina diferitele predicții ale profeților, este în mod evident, o previziune pentru ziua în care se va stabili pe pământ Împărăția lui Dumnezeu în toată splendoarea sa.” Iar savantul german C. F. Keil, a afirmat, la rândul său: „Din conținutul acestor șase afirmații, se pare, că încetarea celor șaptezeci de săptămâni coincide cu sfârșitul cursului actual al lumii.” Care este concluzia noastră? Una singură: există o necesitate imperioasă ca săptămâna a 70-a danielică să se extindă în viitor, pentru ca toate scopurile stabilite de Dumnezeu să ajungă la finalitate. Ne oprim aici, continuând și în episodul următor, ultimul pe această temă, cu alte argumente câteva rgumente. Fie ca, așa cum spunea Mântuitorul: ”Cine citește să înțeleagă !” Dumnezeu să ne ajute!

Cititi / vizionati primele doua emisiuni  –

  1. Raspunsuri Pentru Viață – Profeția celor 70 de săptămâni din cartea Daniel Partea 1
  2. Raspunsuri Pentru Viață – Profeția celor 70 de săptămâni din cartea Daniel Partea 2
  3. Raspunsuri Pentru Viata – Profetia celor 70 de saptamani din cartea Daniel Partea 3
  4. Raspunsuri Pentru Viata – Profetia celor 70 de saptamani din cartea Daniel Partea 5 (VA URMA)

97 – Raspunsuri Pentru Viață –

Profetia celor 70 de saptamani din cartea Daniel_4

VIDEO by Credo TV

Răspunsuri Pentru Viață 96 – Profeția celor 70 de săptămâni din cartea Daniel – Partea 3

iacob-berghianu

Bine v-am găsit, dragi telespectatori! Continuăm, în acest episod RpV, așa cum am promis, prezentarea analizei cercetătorului teolog Fred G. Zaspel cu privire la profeția numită ”cele 70 de săptămâni” din cartea profetului Daniel cap. 9:24-27. (VEZI Prima parte aici – Răspunsuri Pentru Viață 95 – Profeția celor 70 de săptămâni din cartea Daniel  Partea 2)

Avem dea face cu o preofeție extrem de complexă și controversată dar care pare a fi indicatorul divin pentru vremea sfârșitului. Așa cum am spus și în episdul precedent nu prezentăm acest material ca fiind unul perfect și imbatabil, ci îl prezentăm ca un punct de pornire pentru studiile personale ale acelor creștini care vor să fie avizați cu privire la această profeție, dând curs îndemnului, ca să nu spun poruncii Domnului Isus Hristos cu privire la chiar această profeție, din Matei 24,: ”Cine citește să înțeleagă”!  Să ne ajute Dumnezeu să fie așa cum ne-a cerut Mântuitorul!

”3) Cele şaizeci şi două de săptămâni. Cele şaizeci şi două de săptămâni (62 X 7) semnifică 434 de ani pe care, dacă îi socotim pornind de la anul 538 î.d.C. (punctul de terminare al primei săptămâni de ani, așa  cum am arătat anterior),  am ajunge în anul 104 î.d.C. Acest an este mult prea devreme faţă de timpul lui Isus Cristos şi fără nici o semnificaţie istorică cunoscută. Evident, dacă această dată ar fi adoptată ca timp de final pentru cele şapte săptămâni din profeția danielică, trebuie să explicăm cum ajungem cu cele şaizeci şi două de săptămâni restante în vremea lui Isus Cristos, presupunând că am fi solicitaţi s-o facem. Realitatea este că nu este specificat nici un punct terminal al celor şaizeci şi două de săptămâni, însă versetul 26, din Daniel 9, susţine că „după cele şaizeci şi două de săptămâni Mesia va fi răpus.” Considerând că aceasta ar fi o referinţă la crucificarea lui Isus Cristos, cele şaizeci şi două de săptămâni trebuie că s-au desfăşurat înainte de acel moment. Să notăm că „după” (‘achare, formă aramaică) cele şaizeci şi două de săptămâni va fi răpus Mesia. Nu se face nici o menţiune cu privire la cât de mult timp după această perioadă; profeţia predictivă ar permite o definiţie largă. Nici nu se spune că ar avea loc în decursul celor şaptezeci de săptămâni. Se întâmplă pur şi simplu „după” cele şaizeci şi două. Asta e tot ce putem extrage din text.

Însă având această distincţie stabilită clar între cele şapte săptămâni şi cele şaizeci şi două, întrebarea care trebuie pusă ar fi: Sunt aceste şaizeci şi două de săptămâni luate pur şi simplu şi însumate consecutiv fără întrerupere? Sau separarea celor două perioade oare n-ar putea să semnifice o „pauză temporală” între ele? Acesta nu ar fi un lucru neobişnuit în profeţia biblică (d.ex., Dan. 11:2-3; Mica 5:1-2), şi nu există nici un indiciu conform căruia o astfel de „pauză” între primele şapte şi următoarele şaizeci şi două de săptămâni ar constitui o violare a textului. De fapt, pauza dintre aceste două perioade este singura explicaţie validă pentru enunţarea lor separată.

Mai mult, dacă reconstruirea Ierusalimului ar fi luată drept termen de început pentru cele şaizeci şi două de săptămâni, atunci avem afirmarea clară a acestei pauze temporale. Structura complexului de 490 de ani pare să pledeze pentru trei perioade separate de timp, a căror însumare totalizează 490 de ani, dar care acoperă o întindere mult mai mare de timp. Cele şapte săptămâni îşi au specificate propriile termene de început și termene de sfârșit . Cele şaizeci şi două de săptămâni credem că încep la un moment diferit în timp de termenul de sfârșit al precedentelor şapte săptămâni. Iar ultima săptămână (cea finală) urmează după evenimentele enumerate de versetul 26, care ele însele se petrec „după” cele şaizeci şi două de săptămâni! Poziţionarea acestor pauze temporale nu constituie o simplă tehnică hermeneutică, ci o necesitate exegetică. Întrebarea care rămâne, deci, este: Ar fi utilă o pauză temporală între ultima săptămână şi cele şaizeci şi două de săptămâni pentru remanierea întregii structuri temporale? Există vreo dată istorică de importanţă care ar marca începutul şi sfârşitul celor şaizeci şi două de săptămâni de ani? „Şi (timp de) şaizeci şi două de săptămâni strada şi şanţul de apă al cetăţii va fi zidit din nou, chiar în vreme de strâmtorare” descrie în mod clar evenimentele din timpul lui Neemia, foarte familiare celui care studiază Biblia. Aici ar părea că reconstruirea Ierusalimului (de această dată nu neapărat decretul) constituie termenul de început pentru cele şaizeci şi două de săptămâni. Teoriile conform cărora fie crucificarea, fie intrarea glorioasă în Ierusalim constituie termenul de sfârșit pentru cele şaizeci şi două de săptămâni (indiferent de anul preferat pentru crucificare) presupun o dată care este mult prea târzie şi fără semnificaţie istorică în relaţie cu reconstrucţia Ierusalimului. 33 d.c. – 434 (62×7) = 405 î.C. sau 33 d.c. – 434 ani (62×7) = 402 î.d.C.

Acelaşi lucru ar fi valabil în cazul folosirii ca dată de pornire a botezului lui Isus, aş cum au sugerat mulţi comentatori, ceea ce ar presupune unul dintre anii 408 sau 405 î.d.C. Din nou, acestea nu prezintă nici o importanţă istorică raportat la termenul de început al celor şaizeci şi două de săptămâni. Toate aceste teorii converg într-o dată aflată mult după sfârşitul reconstruirii Ierusalimului sub Neemia. Cum stau lucrurile în privinţa datei naşterii lui Cristos? Este bine cunoscut faptul că Irod a murit în anul 4 î.d.C. nu se ştie însă cât timp s-a scurs între momentul în care a dat notoriul său decret de măcelărire a copiilor şi până la decesul său. Iar decretul însuşi a fost dat după o perioadă considerabilă de la naşterea lui Isus, pentru că a inclus copiii din Betleem „de la doi ani în jos” (Mat. 2.16). Dată fiind această informaţie, anul 6 î.d.C. este o desemnare uzuală şi sigură pentru data naşterii lui Cristos. Acum, dacă aceasta marchează sfârşitul celor şaizeci şi două de săptămâni, începutul lor s-ar situa în anul 440 î.d.C.

Există ceva semnificativ legat de acest an? Termenul de început al celor şaizeci şi două de săptămâni pare a fi reconstruirea Ierusalimului de către Neemia. Cererea acestuia către Artaxerxe de a se întoarce în cetate a fost înaintată în aprilie, anul 444 î.d.C. (Neemia 2.1). Potrivit istoricului Iosephus Flavius (Antichități, XI, V, 7), Neemia s-a dus mai întâi în Babilon pentru a găsi voluntari în rândurile evreilor care să îl însoţească. Ţinând cont de această informaţie, şi cu diferitele pregătiri implicate şi cu timpul necesar pentru obţinerea materialelor de construcţii (fapt probabil de vreme ce lucrările sale de reconstruire au demarat curând după sosirea sa la Ierusalim), rezultă faptul că sosirea sa în Ierusalim i-a luat probabil în realitate câţiva ani. Iosephus notează că ar fi avut loc în „cel de-al douăzeci şi cincilea” an al domniei lui Artaxerxe – anul 440 î.d.C.! Din nou, anul se potriveşte exact. 440 î.d.C. (începerea reconstruirii în vreme de strâmtorare) + 434 ani (62 X 7) = 6 i.d.C. (naşterea lui Cristos). Profeţia se suprapune perfect cu evenimentele istorice.

(Continuarea sub video)

96 – Raspunsuri Pentru Viață –

Profetia celor 70 de saptamani din cartea Daniel_3

VIDEO by Credo TV

REZUMAT. Pe scurt, cele şapte săptămâni şi cele şaizeci şi două de săptămâni s-au desfăşurat conform cu profeţia după cum urmează: 587 î.d.C. („primirea unui cuvânt” de la Dumnezeu de a reconstrui Ierusalimul) – 49 ani („şapte săptămâni”) = 538 î.d.C. („un uns, un prinţ” Cir, pune capăt captivităţii evreilor); Apoi urmează o pauză cu durată nespecificată; În 440 î.d.C. („zidirea din nou a străzii şi a şanţului de apă în vreme de strâmtorare”) – 434 ani („şaizeci şi două de săptămâni”) = 6 i.d.C. (naşterea lui Isus Cristos). Datele sunt mult prea exacte pentru a putea fi respinse cu uşurinţă, şi rămân în picioare ca o apologetică fermă pentru caracterul supranatural al profeţiei. Este evident avantajul pe care-l are această interpretare. Nu numai că structura temporală se potriveşte mult mai exact, însă nu sunt necesare nici un fel de scheme cronologice elaborate pentru a o demonstra. Mai mult, [această variantă] acordă o atenţie deosebită tuturor detaliilor furnizate de textul lui Daniel, oferă o explicaţie clară a separării de către acesta a celor şapte săptămâni de cele şaizeci şi două, şi explică şi folosirea expresiei „după cele şaizeci şi două de săptămâni” de către Daniel (versetul 26), şi nu după cele şaizeci şi nouă de săptămâni. Acestea sunt ţeluri pe care alternativele sunt absolut incapabile să le atingă. De asemenea este oferit un termen de început şi un termen de sfîrșit atât pentru cele şapte săptămâni, cât şi pentru celelalte şaizeci şi două. În plus, se aliniază mult mai fidel punctuaţiei sugerate de masoreţi. Pe scurt, această interpretare nu lasă nimic la voia întâmplării; ea explică toate datele implicate şi se suprapune ideal cu consemnările istorice. Dar să mergem mai departe analizând versetul 26 din Daniel 9.

DUPĂ CELE 62 DE SĂPTĂMÂNI” ni se prezintă, în primul rând, Răpunerea” lui Mesia (în versetul 26/a). În acest versetul (26) ni se prezintă un alt „mesia” sau „uns” (mashiach) în al cărui caz cu toţii sunt de acord că este Isus Cristos. Este menţionat caracterul substitutiv al jertfei Sale („răpus [yicaret, niphal imperfect] însă nu pentru sine însuşi”) şi marchează manifestarea exterioară a motivului hexavalent al celor şaptezeci de săptămâni (v.24). Dat fiind largul consens asupra acestui punct, nu este necesară dezbaterea sa aici. Este notabil în orice caz, faptul că acesta nu poate fi acelaşi „uns” cu cel din versetul 25. Acest lucru este evident datorită faptului că mashiach nagid (v.25) apare la sfârşitul celor şapte săptămâni; în timp ce acest mashiach apare „după şaizeci şi două de săptămâni.”

Distrugerea cetăţii şi al locului prea sfânt (versetul 26b). Versetul 26 prezice de asemenea şi nimicirea „cetăţii şi a (locului) cel sfânt” de către poporul „unui prinţ ce va să vină” (nagid habo’). Faptul că distrugerea despre care se vorbeşte în acest loc se referă la anul 70 d.C. este un lucru atât de necontestat încât nu necesită nici un fel de apărare din partea noastră. Ceea ce este însă interesant este faptul că versetul specifică cu multă atenţie că este vorba de „poporul unui prinţ ce va să vină” şi nu de prinţul însuşi în cazul celui care avea să distrugă cetatea. Poporul care distruge Ierusalimul se spune că se află într-un fel de relaţie cu „prinţul ce va să vină.” Importanţa acestui fapt devine mai clară în versetul 27. Descrierea acestui prinţ este semnificativă. El este „cel ce vine” (habo’, participiu, stare determinată). O astfel de descriere indică: 1) importanţa lui, 2) menţionarea sa anterioară (cel puţin Daniel fusese pus în temă), şi poate 3) importanţa sa ulterioară. Importanţa acestuia este evidentă prin presupunerea faptului că sosirea lui va fi observată pe scară largă. Menţionarea sa precedentă (de către Daniel) şi importanţa sa ulterioară vor fi abordate în discutarea versetului 27.

Distrugerea prinţului (versetul 26/c). „Iar sfârşitul lui va fi într-un potop” semnifică distrugerea „prinţului ce va să vină.” Aşa cum subliniază Young, „potop” (shetep) este folosit în altă parte ca o descriere pentru revărsarea mâniei lui Dumnezeu. Mai potrivit este pronumele masculin „lui” decât forma sa neutră [„its” în engleză, n. tr.], fiind vorba despre nagid („prinţ”). Sfârşitul „lui” va fi sub judecată divină. Dumnezeu Însuşi va nimici „prinţul ce va să vină” cu o judecată copleşitoare.

Suferinţă prelungită (versetul 26/d). „Şi până la sfârşit va fi război, şi sunt hotărâte pustiiri.” Aceasta este fără îndoială o descriere a războiului. Însă care este semnificaţia acestui „până la sfârşit”? Al cui sfârşit? Afirmaţia pare să indice necazuri crescânde asupra cetăţii Ierusalimului până la escaton, sfârşit care este menţionat în versetul 27. Istoria a fost martora împlinirii exacte și a acestui lucru. După distrugerea Ierusalimului din anul 70 d.C. (v.26b), oraşul a trecut prin nenumărate războaie (conf. Luca 21.24) (și starea de beligeranță din jurul Ierusalimului continuă până astăzi și se intensifică tot mai mult, adăugăm noi!) Să mergem la următorul verset.

Ultima săptămână (versetul 27). Evenimentele.

1) Identitatea lui „el”. Versetul 27 vorbeşte despre cineva care urmează să vină şi care „va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână,” iar la mijlocul acelei săptămâni, „va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare.” În discuţie este identitatea acestui „el.” Unii înţeleg prin acesta pe „Mesia” din versetul 26, Care a dat naştere la un legământ prin moartea Sa. Însă există câteva observaţii care militează împotriva acestei păreri. Mai întâi, se spune despre el că „va face un legământ trainic cu mulţi,”timp de o săptămână.” Isus a generat un legământ, însă este vorba de unul etern. Şi pentru a înţelege modul în care acest legământ pecetluit prin moartea Sa ar putea fi considerat a dăinui doar şapte ani, am avea nevoie de un argument serios. Este imposibil să ne referim la legătura noastră cu El prin legământ în astfel de termeni. În al doilea rând, nu există nici un motiv pentru care să ne aşteptăm la vreo menţionare a încetării jertfelor lui Isus în acest punct; ar constitui un salt îndrăzneţ şi lipsit de sens. În al treilea rând, cel mai apropiat antecedent pentru „el” este „prinţul ce va să vină” şi prin aceasta devine preferat din punct de vedere gramatical. În al patrulea rând, participiul „ce va să vină” împreună cu articolul hotărât (cum am menţionat mai sus) pare să facă referire la cineva menţionat anterior sau deja cunoscut. Mai mult, există ceva semnificativ în legătură cu cei trei ani şi jumătate din aceştia şapte. Toate aceste observaţii ne conduc la acţiunile cornului suplimentar din Daniel 7.25 care îşi pune în aplicare lucrarea blasfemiatoare timp de „ o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme” – o perioadă ce pare a fi identică cu cea a „lui” din timpul ultimei săptămâni. Nimeni nu este dispus să afirme că acest pasaj vorbeşte despre Cristos, deci putem noi crede oare că este vorba de o simplă coincidenţă fără nici o altă semnificaţie? În al cincilea rând, acţiunile acestui „el” sunt evident altele decât cele ale Domnului Isus. Poate că ar fi cumva posibil să spunem despre Cristos că ar putea face să înceteze „jertfele şi darurile de mâncare” într-un anume sens, dar este imposibil să-L asociem cu „urâciunea pustiirii”. În al şaselea rând, (ca o scurtă observaţie) acţiunile sale sunt citate de către apostolii Pavel şi Ioan făcând referire la un personaj al vremurilor din urmă. Aceste observaţii pur şi simplu nu permit vreo asociere a acestui personaj cu Domnul Isus Cristos.

2) Acţiunile sale

Acţiunile acestei persoane sunt descrise în continuare. „Şi el va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână. Însă (timp de) o jumătate de săptămână el va face să înceteze jertfele şi darurile de mâncare.” Considerată la durata ei menţionată aici de faţă şi dat fiind faptul că Biblia nu mai menţionează în nici un alt loc vreun legământ de şapte ani, afirmaţia indică faptul că această persoană, evident aflată într-o poziţie influentă, va face o înţelegere cu Israel („cei mulţi,” subiecţii celor şaptezeci de săptămâni) şi va încălca într-un anume fel înţelegerea făcută după trei ani şi jumătate. Detaliile legământului nu sunt formulate, însă ele vor implica evident libertatea de a se închina în templul lor. Încălcarea acestui legământ este marcat de venirea „pe aripă a unui idol pustiitor şi abominabil” care va rămâne „chiar până la sfârşit, şi până când ceea ce este hotărât va fi vărsat asupra pustiitorului.” Teoretic tot ce putem ştii despre acest eveniment, pornind de la acest pasaj din Scriptură, este faptul că este vorba de ceva abominabil şi care pare să implice idolatria. O comparaţie între acest pasaj şi 2 Tesaloniceni 2:3 şi următoarele şi cu Apocalipsa 13 arată fără putinţă de tăgadă identitatea acestuia (a se vedea diagrama prezentată și în episodul anterior!!!). Acest act de idolatrie este lucrul la care Isus S-a referit când vorbea despre „urâciunea pustiirii aşezată în locul Sfânt” (Matei 24.15).

Structura temporală. Prin urmare, acest „prinţ care va să vină,” este „omul fărădelegii” lui Pavel şi „fiara ridicată din mare” a lui Ioan ale cărui acţiuni sunt în „imediata” proximitate faţă de întoarcerea lui Isus Cristos (Matei 24.29; 2 Tesaloniceni 2:3, şi urm.; Apoc.19:11-20.3). Ar părea că este una şi aceeaşi persoană cu „anticristul” din 1 Ioan 4.3. Acţiunile sale vor continua să se desfăşoare „chiar până la sfârşit, şi până când ceea ce este hotărât va fi vărsat asupra pustiitorului.” Adică, la „sfârşitul” (ultimei săptămâni) el va fi nimicit. Aceasta va reprezenta „sfârşitul lui [care] va fi printr-un potop” (v.26c, vezi comentariile de mai sus). A fost deja arătat faptul că există o pauză temporală între cele şapte şi cele şaizeci şi două de săptămâni. După cum ne-am aştepta, deci, versetele 26-27 revelează aceeaşi relaţie cronologică între cele şaizeci şi două de săptămâni şi ultima săptămână. Daniel notează faptul că evenimentele din versetul 26 se petrec „după” (achare’) sfârşitul celor şaizeci şi două de săptămâni. Versetul 27 descrie, apoi, evenimentele din ultima săptămână. Consecutivul și de la începutul versetului 27 continuă cât se poate de natural naraţiunea în ordine cronologică şi succesivă. Simpla citire a versetelor, atât în engleză cât şi în ebraică, prezintă evenimentele din versetul 26 care se petrec „după cele şaizeci şi două de săptămâni” însă înainte de ultima săptămână. De fapt, greutatea dovezilor ar cântări greu în faţa oricărui punct diferit de vedere. Este de asemenea clar faptul că evenimentele din versetul 26, afirmate a se petrece „după cele şaizeci şi două de săptămâni,” implică o perioadă mult prea lungă pentru a putea fi incluse în ultima săptămână. Oricare dintre date le-am prefera pentru crucificare, ea precede distrugerea Ierusalimului (anul 70 d.C.) cu mai bine de treizeci de ani. Totuşi ambele trebuie să se încadreze în complexul celor 490 de ani! Singura modalitate care permite textului să rămână în picioare este să acceptăm o altă pauză temporală în structura timpului. Cei care doresc să considere ultima săptămână încheiată în secolul întâi odată cu distrugerea Ierusalimului au de-a face cu o problemă serioasă aici. Ei nu doresc să admită o pauză între cele şaizeci şi două de săptămâni şi ultima săptămână, deci sunt nevoiţi fie să considere ultima săptămână ca fiind simbolică pentru o perioadă mult mai mare de timp (mai mare de şapte ani) sau pur şi simplu să ridice din umeri neştiutori. Potrivit cu interpretarea lui Isus şi a lui Pavel din Matei 24 şi (respectiv) din 2 Tesaloniceni 2, „necazul cel mare” şi „ziua Domnului” vor fi marcate de acest act de idolatrie în templu. Acest eveniment, aflat în viitor pentru ei, nu a avut încă loc în istorie. Mai mult, după cum se menţiona mai sus, motivul hexavalent al celor şaptezeci de săptămâni trebuie încă să-şi vadă împlinirea deplină. Păcatele lui Israel nu au ajuns încă la sfârşit, profeţiile Vechiului Testament nu au fost încă împlinite, şi nici Sfânta Sfintelor nu a fost încă unsă. Toate acestea îşi aşteaptă încă împlinirea, şi prin urmare cea de-a şaptezecea săptămână trebuie că se află încă în viitor. Mai mult, Isus a specificat „urâciunea pustiirii” din ultima săptămână a se afla încă în viitor, „imediat” înainte de revenirea Sa (Mat.24:15, 29). Într-adevăr, acesta va fi semnul sfârşitului vremurilor. Totuşi, Însuşi Isus a transmis această săptămână finală a se găsi într-un cadru escatologic. În sfârşit, toate celelalte referinţe biblice la această perioadă de timp („la jumătatea săptămânii”; trei ani şi jumătate) se află într-un context escatologic (comp. Apocalipsa 11:2-3; 12:6, 14). Structura temporală a celor şaptezeci de săptămâni este evident de natură escatologică. Această structură nu este construită nici pe o bază hermeneutică şi nici pe una teologică, ci pe argumente exegetice. Cele şaptezeci de săptămâni ale lui Daniel aşteaptă Ziua Domnului pentru a-şi găsi împlinirea (2 Tes.2:2-3). Un singur lucru mai rămâne de clarificat. Versetul 26 vorbeşte despre „poporul prinţului ce va să vină” care va distruge Ierusalimul (în anul 70 d.C.), în timp ce versetul 27 se referă la prinţ ca la un personaj escatologic. Aşa cum am menţionat anterior, acest tip de „salturi în timp” sunt obişnuite în profeţia biblică şi nu trebuie să pară ceva ieşit din comun. Mulţi identifică „poporul” cu romanii, iar „prinţul ce va să vină” ca ceva generat de Imperiul roman. Această concepţie prezintă câteva dificultăţi care pot fi evitate cu uşurinţă dacă înţelegem prin „popor” pur şi simplu oameni „răi” sau „necredincioşi” ai [adică ‚din care va ieşi’] prinţul ce va să vină.”

Rezumat şi implicaţii. Afirmaţiile făcute de text sunt foarte precise. Interpretarea lor nu implică nimic mai mult decât o privire aruncată în istorie pentru a vedea care date reprezintă punctul de început şi de sfârşit al celor şapte şi, apoi, al celor şaizeci şi două de săptămâni, şi o altă privire în Scriptură pentru a găsi corelaţiile cu evenimentele descrise în ultima săptămână (şi cea din urmă). Interpretarea prezentată aici a încercat să ia în calcul toate detaliile din text într-un mod consistent şi legat de alte afirmaţii scripturale relatate. Presupunerile hermeneutice controversate au fost evitate în mod deliberat pentru ca să i se permită textului să vorbească pentru sine. Profetul Daniel ne învaţă că ultimii şapte ani vor fi martorii unui lider mondial care se va ridica cu putere şi probabil va face lucruri mari şi blasfemiatoare în Templul din Ierusalim – eveniment care marchează „necazul cel mare” (Matei 24) şi „ziua Domnului” (2 Tesaloniceni 2). Aceasta presupune un viitor politic pentru poporul Israel precum şi reconstruirea templului lor, un eveniment deloc neobişnuit în profeţie (Ezechiel 40-43, 2 Tesaloniceni 2.4; Apoc.11:1-2, etc.). În punctul culminant al celei de-a şaptezecea săptămâni Isus Cristos va reveni pentru a aduce judecata asupra omului păcătos şi a urmaşilor săi (Dan.9:26-27; Mat.24:29, ş. urm.; 2 Tes.2:2-12; Apoc.19:11-20.3). Poporul Israel se va întoarce atunci cu credinţă la Mesia al lor (Zaharia 12.10) astfel încât fărădelegea şi păcatele lor vor fi „făcute să înceteze.” În cele din urmă, fiecare profeţie a Vechiului Testament va ajunge la împlinire, iar templul însuşi va fi consacrat. În concluzie, cele şaptezeci de săptămâni se desfăşoară după cum urmează: 587 î.d.C. („darea poruncii de restaurare & reconstruire a Ierusalimului”) – 49 ani („ şapte de câte şapte, şapte săptămâni”) = 538 î.d.C. („un uns, un prinţ”; Cir); (pauză cu durată nespecificată); 440 î.d.C. („strada şi şanţul cu apă va fi zidit din nou în vreme de strâmtorare”) – 434 ani („şaizeci şi două de săptămâni”) = 6 î.d.C. (naşterea lui „Mesia,” Isus Cristos) (pauză cu durată nespecificată); Evenimente specificate („după cele şaizeci şi două de săptămâni”): 1)-crucificarea lui Mesia; 2)-distrugerea Ierusalimului „până la sfârşit”?? d.C. („legământ făcut cu Israel) + 3½ ani („la jumătatea săptămânii”) = ?? d.C. („urâciunea pustiirii”) + 3½ ani = ?? d.C. („sfârşitul”; întoarcerea lui Cristos; judecata asupra „prinţului ce va să vină”)

Îcheiem aici prezentarea studiului nostru după cercetătorul teolog Fred G. Zaspel, fiind convinși că pentru cei avizați a adus informații folositoare. Cel puțin mie mi-a folosit acest studiu! Dumnezeu să ne ajute să citim, să cercetăm, să studiem și să înțelegem profețiile spre care Însuși Mântuitorul Isus Hristos ne-a îndreptat, în mod explicit, privirile și atenția! Așa să fie!

Cititi / vizionati primele doua emisiuni  –

  1. Raspunsuri Pentru Viață – Profeția celor 70 de săptămâni din cartea Daniel Partea 1
  2. Raspunsuri Pentru Viață – Profeția celor 70 de săptămâni din cartea Daniel Partea 2
  3. Raspunsuri Pentru Viata – Profetia celor 70 de saptamani din cartea Daniel Partea 4
  4. Raspunsuri Pentru Viata – Profetia celor 70 de saptamani din cartea Daniel Partea 5

 

Răspunsuri Pentru Viață – Incompatibilitatea teologiei înlocuirii cu învățătura Noului Testament

Răspunsuri Pentru Viață – Incompatibilitatea teologiei înlocuirii cu învățătura Noului Testament

iacob-berghianu-teologia-inlocuirii-3

Incompatibilitatea teologiei înlocuirii cu învățătura Noului Testament

Citeste / vizioneaza partea 1 & 2 –

  1. Rasounsuri Pentru Viata – Este compatibila teologia inlocuirii cu Sfintele Scripturi ? (Partea 1)
  2. Raspunsuri Pentru Viață – Incompatibilitatea dintre Teologia Inlocuirii și învățăturile Vechiului Testament (Partea 2)

Dragi telespectatori! Ne aflăm la cea dea treia emisiune, și ultima, în care ne-am propus să tratăm incompatibilitatea dintre așa-numita Teologie a înlocuirii și învățătura biblică explicită pe această temă. Întrebarea căreia dorim să-i aflăm răspunsul este dacă reiese sau nu din textul biblic că Dumnezeu ar fi înlocuit națiunea Israel, în calitate de popor ales, cu Biserica. În primele două episoade am vorbit despre teologia înlocuirii în general, despre cum s-a ajuns la această concepție și despre ce înțelege Biblia/N.T. prin sintagma Israel, iar în al doilea episod am adus argumente din Vechiul Testament care dovedesc că Dumnezeu nu avea de gând și nici în plan, în niciun caz, să-Și întoarcă fața de la națiunea Israel, ci dimpotrivă, că are încă multe de realizat cu această și prin această națiune, în viitor. În joc este legământul avraamic și toate celelalte legăminte, promisiuni și angajamente pe care Dumnezeu le-a făcut, și care au rămas neîmplinite. În prezentul episod vom face un succint periplu prin Noul Testament, aducând dovezi ale invalidității învățăturii cum că Biserica ar fi luat locul Israelului. Există teologi care, luând texte disparate din Noul Testament, consideră că această carte ar fi antisemită, anti-iudaică. Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, în virtutea adevărului și a realismului biblic, Cuvântul Sfânt a condamnat și condamnă ceea ce este de condamnat, dar este o eroare să se extindă la întreaga națiune iudaică, acuzații făcute pentru un anumit grup de oamnei. Spre exemplu un text ca cel 1 Tes. 2.15 și16, în care se afirmă:

”Iudeii acestia au omorat pe Domnul Isus si pe proroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu si sunt vrajmasi tuturor oamenilor, caci ne opresc sa vorbim Neamurilor, ca sa fie mantuite. Astfel ei totdeauna pun varf pacatelor lor. Dar, la urma, i-a ajuns mania lui Dumnezeu!” (încheiat citatul) De fapt, cineva spunea: ”Cine vrea să se considere binecuvântat prin națiunea iudaică este binecuvântat (culminând, evident, cu binecuvântarea în și prin Isus Hristos, Mântuitorul), iar cine vrea să se considere blestemat poate și acest lucru (prin Marx, Engels, și mulți alți evrei, mai vechi sau mai noi!) În ce ne privește ne vom îndrepta atenția spre latura validă, general valabilă, a poziționărilor nou-testamentare vis-à-vis de națiunea iudaică, începând cu spicuiri din Evanghelii și continuând cu unele afirmații și învățături pauline. Începem prin a arăta că Domnul Isus Hristos a anunțat fără echivoc ca în viitor Israelul Îl va recunoaste, așa cum rezultă din una din ultimele Sale afirmații adresată, la general, națiunii lui Israel. În Ev. după Matei la cap. 23, vv: 38 și 39, Isus Hristos a rostit următoarea profeție:

Iată că vi se lasă casa pustie; căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: “Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” (încheiat citatul) Din acest text se poate observa că Domnul Hristos a anunțat că, chiar dacă evreii L-au răstignit, va exista în viitor o altă ocazie când ei vor zice: ”Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” Cu siguranță că dacă perspectiva ar fi fost cea susținută de teologia înlocuirii, anume că Yeshua Hamasiach (Isus Mesia) n-ar mai urma să revină niciodată pentru poporul Său national, altele ar fi fost cuvintele Mântuitorului în acel context. Tot în evanghelii,

Domnul Isus vorbeste despre o împărație viitoare, reală, unde ucenicii vor sta la masă cu El și vor conduce și administra națiunea lui Israel. Iată ce scrie în Luca 22:29 și 30: ”De aceea vă pregătesc Împărăția, după cum Tatăl Meu Mi-a pregatit-o Mie, ca să mâncați și să beți la masa Mea în Împărătia Mea și să ședeți pe scaune de domnie, ca să judecați pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel.” (încheiat citatul) Nu este drept și corect să credem că Marele Învățător nu le vindea iluzii propriilor săi ucenici ci că le spunea ceea ce urmează să se petreacă în viitor, la propriu! În Faptele Apostolilor, 1:6 și 7, stă scris: Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat (pe Isus Hristos): ,,Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” El le-a răspuns: ”Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat supt stăpânirea Sa. (încheiat citatul) Așadar, când ucenicii, proaspăt absolvenți ai celei mai grandioase școli de teologie, la picioarele Marelui Învățător, Îl întreabă pe Acesta despre momentul când va fi instaurată, din nou, Împarația lui Israel, Isus Hristos nu-i corectează negând veridicitatea existenței unei viitoare împărații a lui Israel, la care aceștia fac referire, spre a îndrepta eroarea din gândirea lor eschatologică. Corectia pe care Marele Învățător o aduce este doar cu privire la curiozitatea lor nejustificată în ceea ce priveste timpul/vremea instaurarii acestei Împărății a lui Israel, spunându-le:

,,Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele, pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa”Dacă lucrurile ar fi stat altfel, cu siguranță că Mântuitorul i-ar fi corectat și le-ar fi spus că așteptările lor sunt eronate, că nu se mai pune problema unei viitoare Impărații a lui Israel. Așa că și pasajul analizat dă validitate, indirect, conceptului unei împărății, promisă, în primul rând, pentru Israel. Tot în Faptele Apostolilor, la capitolul 3, versetele 19-21, apostolul Petru le spune evreilor din acea vreme: Pocaiți-vă dar, și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, pentru ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare și să trimita pe Cel ce a fost randuit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie sa-L primeasca, pana la vremurile asezarii din nou a tuturor lucrurilor; despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfintilor Sai proroci din vechime.”

Și din acest text rezultă că Dumnezeu nu a renunțat la poporul Său ci, dimpotrivă, că așteaptă ca acesta să făcă ceea ce trebuie să facă, adică să se pocăiască și să creadă, pentru a reintra în relația de legământ, temporar suspendată, spre a crea condițiile ca Mesia să revină pentru ei. Consiliul de la Ierusalim descris in Faptele Apostolior (15:1-43) a decis ca neamurile sa nu tina legea dar in ce priveste pe crestinii dintre evrei ei continuau sa participe la sarbatorile evreiesti. Pastrarea sarbatorilor iudaice de catre evreii credinciosi nu a fost interzisa de Domnul Hristos! Vedem aceasta pe tot parcursul cartii Faptelor Apostolilor. Rostul tinerii sarbatorilor a fost, desigur, păstrarea identitatii nationale. Si astazi, de altfel, bisericile mesianice tin sarbatorile Vechiului Testament. Chiar Pavel a facut la un moment dat asa ceva.( F.Ap. 21.24) Trecând acum la epistole, trebuie să avem în vedere că apostolul Pavel, în epistola sa către Romani, dedică un întreg capitol faptului ca Israel are un viitor ca natiune in planul lui Dumnezeu. Așa cum spunea chiar un lider evreu, cred că Ariel Șaron, Romani 9 descrie trecutul, Romani 10 -prezentul, iar Romani

11-viitorul națiunii lui Israel. În chiar primul verset din acest capitol, la Romani 11.1, ap. Pavel pune o întrebare foarte directă și, tot el, dă un răspuns la fel de direct și fără echivoc (citat): ”Întreb dar: A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” ”Nicidecum!” Așadar, acest nicidecum ar trebuie să rămână nicidecum, indiferent care ar fi subterfugiile izvorâte din dificultatea înțelegerii celor spuse de apostol. Apostolul Pavel, analizând consecințele necredincioșiei Israelului, spune, în Romani 3: versetele 3 și 4: ”Și ce dacă unii s-au îndoit? Necredința lor va anula ea credincioșia lui Dumnezeu? Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat și orice om să fie găsit mincinos.” Ori, reamintim faptul că în profetul Ieremia, capitolul 31:35-37, Dumnezeu spusese: ”Aşa vorbeşte Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul Oştirilor: ‘Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!. „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut”, zice Domnul.

Teologul american Thomas Ice a afirmat: ”Nimic din lumea asta nu mă poate determina să-mi schimb părerea, doar dacă cineva ar reuși să nimicească, soarele, luna și stelele de pe cer!” Slăvit să fie Domnul că așa ceva nu pot face nici oamenii și nici demonii! Rămânând tot în Epistola către Romani la capitolul 11:29-33, observăm distincția clară care este făcută între Biserică și Israel, prin afirmația (citat): ”Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și de chemarea făcută. După cum voi odinioară n-ați ascultat de Dumnezeu, și după cum prin neascultarea lor ați căpătat îndurare acum, tot așa, ei acum n-au ascultat, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete și ei îndurare. Fiindcă Dumnezeu a închis pe toți oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toți. O adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui!”

replacement-theology

Teologia Inlocuirii

In contextul epistolei către Romani cap 11 Israel este văzut ca națiune, chiar dacă unii dintre evrei făceau parte și din Biserică. Creștinii dintre națiuni care privesc cu dispret spre starea prezenta a lui Israel sunt atenționați in mod sever de apostolul Pavel: ”Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate… nu te făli faţă de ramuri… caci daca nu a crutat Dumnezeu ramurile firesti, nu te va cruta nici pe tine” (Romani 11:17, 18, 21) În Romani 11.25-29 se vorbește despre o taină dezvăluită, care n-ar avea obiect dacă Biserica ar fi luat locul Israelului. Dar să urmărim pasajul biblic: ”Fraţilor, pentruca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într’o împietrire, care va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: ,,Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiurile dela Iacov. Acesta este legământul pe care-l voi face cu ei când le voi șterge păcatele.” În ce privește Evanghelia ei sunt vrăjmași, și aceasta spre binele vostru; dar în ce privește alegerea, sunt iubiți, din pricina părinților lor. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și de chemarea făcută”. (încheiat citatul)

Pavel ne informează că lui Dumnezeu nu-I pare rău de alegerea făcută, și acest lucru este imuabil, din veșnicie în veșnicie! Ce rost ar mai fi avut dezvăluirea acestei taine dacă Israelul nu ar mai avea promisiuni divine în vigoare? În acest text ni se dă de înțeles, ni se explică faptul că după intrarea numărului deplin al neamurilor, adică după salvarea oamenilor din toate popoarele, se continua istoria, în mod special cu Israelul. Numai așa se poate anula contradicția următoare: ”Ei sunt vrăjmași, și aceasta spre binele vostru; dar …sunt iubiți, din pricina părinților lor.” Dar sa mergem acum in zona din care teologia inlocuirii se alimenteaza. Mai întîi, teologia înlocuirii operează cu sintagma Israel/israelit într-un mod nebiblic. Pornind de la această situație, teologul Derek Prince în lucrarea ”Destinul Israelului și Biserica”, așa cum am mai arătat în ep. 1, face o analiză a modului cum sunt folosite cuvintele Israel și israelit în întregul Nou Testament. El a numărat în total 77 de pasaje în care se găsesc aceste cuvinte și le-a și prezentat într-o anexă la cartea menționată. În nouă cazuri acestea sunt citate direct din V.T., păstrându-și neștirbit înțelesul initial. În alte 66 de pasaje din NT, cuvintele, desi nu fac parte din citate din VT, sunt în deplin acord cu semnificația din VT. Au rămas doar două pasaje în întreg N.T. unde cuvântul Israel este folosit într-un sens special. Prima folosire diferită se găsește în Romani 9:6-9: ”Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvntul lui Dumnezeu. Căci nu toți cei ce se coboară din Israel sunt Israel; și măcar ca sunt samanta lui Avraam nu toti sunt copiii lui Avraam; ci este scris: ”În Isaac vei avea o samanta, care-ti va purta numele.” Aceasta inseamna ca nu copiii trupesti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduintei sunt socotiti ca samanta.” Ap. Pavel explica aici ca a fi un descendent fizic al lui Israel –deci al lui Iacov- nu este suficient. Pentru a se califica pentru binecuvantarea promisa de Dumnezeu o persoana trebuie sa si demonstreze aceeasi credinta care i-a caracterizat pe Avram, Isaac si Iacov; altfel el sau ea nu primeste cu adevarat dreptul la numele Israel. ”Vreau sa accentuez, afirmă Derek Prince, ca Pavel nu extinde folosirea numelui Israel pentru a-i include pe toti credinciosii, indiferent de originea nationala. Din contra el restrange folosirea cuvântului pentru a-i include doar pe acei descendenti ai Israelului, care sunt in credinta lui Mesia. Este o eroare sa sugerezi ca in acest pasaj Pavel ii descrie pe toti credinciosii ca fiind Israel.” (încheiat citatul)

În acelasi capitol, ap. Pavel foloseste cuvantul Israel in sensul lui normal adică vizându-i pe toti cei care sunt descendenti ai lui Avram, Isac si Iacov și pe nimeni altcineva. Astfel, in vv 3,4 si 5, ap. Pavel ne spune: ”Caci aproape ca doream sa fiu eu insumi anatema, despartit de Hristos, pentru fratii mei, rudele mele trupesti. Ei sunt israeliti, au infierea, slava, legamintele, darea legii, slujba dumnezeiasca, fagaduintele, patriarhii si din ei a iesit dupa trup Hristosul care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvantat in veci. Amin!” (incheiat citatul) Numai cine nu vrea nu observă că ap. Pavel ii numeste israeliti pe cei care de fapt L-au respins pe Mesia, rudele sale trupesti, iar în alte texte pe toti descendentii lui Avram, Isac si Iacov, fie ei credinciosi sau necredinciosi. Aceasta este folosirea normală a cuvântului Israel in tot Noul Testament și nu sensul de ”Israel spiritual”, inexistent in Biblie, format din evrei și neevrei credincioși în Isus. Un al doilea pasaj in care ap. Pavel foloseste cuvantul Israel intr-un sens special, dar și de această data într-un sens restrâns și nu extins, cum își permit să o facă unii, este Galateni 6:15 si 16: ”Caci in Hristos Isus nici taierea imprejur, nici netaierea imprejur nu sunt nimic ci a fi o faptura noua. Si peste toti cei care vor umbla dupa dreptarul aceasta, si peste Israelul lui Dumnezeu sa fie pace si indurare!”

Ap. Pavel vorbeste despre doua feluri de popoare. Pe de o parte, sunt cei care, fara sa fi fost circumcisi, deci fără sa fi fost iudei, au experimentat nasterea din nou si umbla in noua realitate spirituala. Pe de alta parte, exista israelitii prin descendenta naturala care au ramas in credinta stramosilor lor si care L-au primit și ei pe Isus ca Mesia, intranad astfel in Noul Legamant. Pe acestia din urma, Pavel ii numeste ”Israelul lui Dumnezeu”. Adică pe Israelul care-și merită numele și statutul așa cum l-a conceput Dumnezeu. Cu alte cuvinte, spune Pavel, nu ritualurile religioase, ci forța regenerativă a lui Dumnezeu care schimbă inima, este cea care contează. Este interesant ca unele traduceri in alte limbi, spre exemplu N.I.V., in loc sa foloseasca sintagma ”si peste Israelul lui Dumnezeu”, cum a tradus în mod fericit Cornilescu, folosesc traducerea, ”tocmai peste Israelul lui Dumnezeu” sintagmă care vine să asigure compatibilizarea cu conceptul identificării tuturor credinciosii in Isus –evrei și neevrei- cu Israelul, prin fortarea traducerii. In realitate, ceea ce ap. Pavel dorea să scoată în evidență era că poporul iudeu, era precum un camp cultivat cu grija timp de multe secole, de mulți slujitori ai lui Dumnezeu, ceea ce nu era cazul creștinilor dintre neevrei.

Iată ce declară Derek Prince: ”Din terminologia pe care o foloseste ap. Pavel in Galateni 6:15-16 reiese distinctia dintre trecutul crestinilor dintre pagani si a celor dintre Iudei. Pentru ambii o intalnire personala cu Mesia era ceea ce le-a transformat vietile. Pentru pagani era o interventie directa a lui Dumnezeu, fara niciun proces istoric anterior de pregatire, în timp ce pentru iudei era urmarea si culminarea unui proces istoric ce continuase timp de multe secole. De aceea era potrivit ca ei sa fie descrisi nu doar ca Israel, ci ca Israelul lui Dumnezeu. Credinta lor in Mesia reprezinta insăși implinirea scopului pentru care Dumnezeu a adus Israelul in existenta. Totusi trebuie sa fie subliniat faptul ca nu aceasta este folosirea obisnuita pentru cuvantul Israel din N.T.” Mai mult, nu numai ca termenul Israel nu este folosit niciodata in NT ca un sinonim pentru Biserica, ci chiar contrariul este adevarat. In diferite pasaje cuvântul Israel desemneaza iudei care in realitate l-au respins pe Isus, si de aceea nu pot fi considerati ca membri ai Bisericii Sale.

Oferim, în încheiere, doua din aceste pasaje. Primul Romani 11.7: Deci ce urmeaza? Că Israel n-a capatat ce cauta iar cei alesi au capatat, pe cand ceilalti au fost impietriti.” (încheiat citatul) Aici este evident ca termenul Israel a fost folosit ca sa-i descrie pe cei care n-au crezut in Mesia si de aceea nu fac parte din Biserica. In acelasi capitol, în versetele 11 și 12 și 15, Pavel spune despre Israel: ”Spun deci: Au alunecat ei ca sa cada? Nicidecum, ci prin alunecarea lor s-a făcut cu putință mântuirea neamurilor, ca sa faca pe Israel gelos. Daca, deci, alunecarea lor a fost o bogatie pentru lume, si paguba lor a fost o bogatie pentru neamuri, ce va fi plinatatea intoarcerii lor? …Căci dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi reprimirea lor decat viata din morti?” După toate cele prezentate, și ar fi fost multe altele care nu au putut fi menționate, este foarte clar: teologia înlocuirii Israelului cu Biserica este o învățătură străină, incompatibilă cu Noul Testament, așa cum este incompatibilă și cu Vechiul Testament. Fie să fim foarte, foarte atenți să nu ne postăm în tabăra celor care ”se consideră singuri înțelepți”, disprețuiesc, ca să nu spun urăsc Israelul pe care Dumnezeu îl iubește! Să nu ne lăsăm furați de învățături răstălmăcite care scot Israelul din ecuație! Dumnezeu Și-a legat Numele și Cracterul de acest popor și El are puterea și înțelepciunea și credincioșia să facă ceea ce a promis! Fie ca binecuvântarea Dumnezeului lui Avram, Isaac și Iacov/Israel să fie peste noi peste toți, și peste Israelul lui Dumnezeu! Amin!

Pastor Iacob Berghianu

88 – Raspunsuri Pentru Viață –

Este compatibila teologia inlocuirii

cu Sfintele Scripturi ? 3

VIDEO by Credo TV

Pro Ucraina – in contextul unei crize umanitare uitate – Credo TV

pro-ucraina-in-contextul-unei-crize-umanitare-uitate

…aveti marturia ca inca se mai moare in zona aceea si se mai distrug case.

…..Calatorind cu trenul din zona lor spre Kiev si apoi spre Cernauti, si-au lasat cei trei copii impreuna cu bunicii. Dimineata, dupa o calatorie cu trenul, au sunat sa vada cum is copiii, ce fac. Si au aflat cu inima impovarata, faptul ca toata noaptea s-a tras si sase case pe strada lor au fost lovite de proiectile trase dintre fortele separatiste…..

Situatia din Ucraina la Emisiunea ‘Sa-l cunosc pe El’ cu Iacob Berghianu. Invitati: Pop Vasile, presedinte a Fundatiei Elpis; Directorul Executiv al Fundatiei- Morar Calin; si pastorul Sorin Dumitru Cigher, autor de carte crestina si coordonatorul proiectului Pro Ucraina.

Iacob Berghianu: Am luat sintagma „Criza umanitara uitata” dintr-un articol de ziar pe care impreuna il vom putea urmari articolul de la ziare.com international Ucraina, ca sa vedem care ar fi situatia relativ actuala de acolo. Mentionez ca acest articol a aparut in luna August, dar am gasit aceasta situatie descrisa destul de complet si corect si ea va fi complectata de marturiile invitatilor nostri, urmand dupa ce vom sonda atat cat se poate situatia concreta din zona, nevoile care sunt in aceasta zona, sa vedem ce se organzieaza in cadrul acestui proiect misionar umanitar Pro Ucraina.

Razboiul uitat al anului 2016: Viata a milioane de oameni atarna de un fir de par

„Cand vine seara, stau ghemuita pe hol. Se aude o racheta zburand. Si ma rog, Dumnezeule, sa rateze casa, sa rateze casa”, sunt marturiile unei femei care traieste in Ucraina de astazi.

Recentele comentarii ale lui Donald Trump despre Rusia si Ucraina au readus conflictul in atentia presei. Insa oamenii ar putea sa nu-si dea seama de amploarea crizei umanitare provocate de acest conflict.

Vietile a milioane de barbati, femei si copii ucraineni se balanseaza pe marginea prapastiei, scrie Vernon Brewer, fondatorul si presedintele organizatiei umanitare World Help, intr-un articol publicat pe site-ul Fox News.

O femeie ucraineana pe nume Ellen le-a povestit celor de la World Help cum este viata sa inca de la inceputul razboiului, in 2014.

„Nepotul meu si cu mine locuim intr-un sat aflat la cativa kilometri de front, in estul Ucrainei. Avem o familie mare – trei copii, patru nepoti si rude mai in varsta pe care le ingrijim. Pentru ca suntem atat de multi, nu avem unde sa ne ducem.

In fiecare zi auzim impuscaturi, oamenii mor…suntem inconjurati de o atmosfera de frica si disperare. Copiii sunt ingrioziti de zgomotele puternice, avem putina mancare si nu am mai primit pensii sau salarii de la inceputul razboiului”, a povestit ea.

Prinsi intr-o capcana

In estul Ucrainei, unde separatistii prorusi si fortele guvernamentale se razboiesc de doi ani, viata normala consta in rugaciuni ca rachetele sa nu-ti aterizeze in sufragerie.

„Suntem prinsi intr-o capcana – nici nu putem ramane, insa nici nu avem unde sa ne ducem. Nu mai avem nici macar cu cine sa vorbim despre problemele noastre, pentru ca toti cei din jurul nostru sunt in aceeasi situatie”, a aratat femeia.

Viata nu a fost mereu asa pentru Ellen si familia ei. Revolutia de acum doi ani promitea sa scoata Ucraina din ghearele unui carusel politic si sa aduca reforme economice si sociale.

Drumul catre reforma a fost sangeros, insa viitorul parea plin de speranta, aproape optimist: la orizont aparea o Ucraina renascuta, cu o noua oportunitate de a arata lumii ca si ea poate fi o natiune moderna precum cele din restul Europei.

CITESTE mai mult din articolul de la Ziare.com aici – http://www.ziare.com/international/ucraina/razboiul-uitat-al-anului-2016-viata-a-milioane-de-oameni-atarna-de-un-fir-de-par-1431458

Sa-l cunosc pe El' cu Iacob Berghianu. Invitati: Pop Vasile, presedinte a Fundatiei Elpis; Directorul Executiv al Fundatiei- Morar Calin; si pastorul Sorin Dumitru Cigher, autor de carte crestina si coordonatorul proiectului Pro Ucraina.

Emisiunea ‘Sa-l cunosc pe El’ cu Iacob Berghianu. Invitati: Pop Vasile, presedinte a Fundatiei Elpis; Directorul Executiv al Fundatiei- Morar Calin; si pastorul Sorin Dumitru Cigher, autor de carte crestina si coordonatorul proiectului Pro Ucraina.

Iacob Berghianu: Dle Pop, ati fost in zona de conflictcu cateva luni in urma. Daca vreti sa ne spuneti si ceilalti invitati sa complectam putin panorama aceasta dureroasa a situatiei vecinilor nostri.

Pop Vasile: Am fost si eu in urma cu patru luni de zile in zona de conflict, in orasul Toretk. Este un oras la linia frontului de aparare in partea Ucrainiana. Si am petrecut si eu o noapte cam la 400 de metri de ultimele tancuri ale armatei ucrainiene. O noapte de care imi amintesc de faptul ca atunci cand mergi la culcare, nu ai siguranta zilei care vine. Chiar pastorul la care am locuit in acea noapte spunea ca sistemul lor de valori s-a schimbat. Valoarea unei zile are o alta semnificatie decat a avut pana la inceperea conflictului. Auzi zgomotele lansatoarelor de rachete si de grenade si esti in asteptare. Vine spre casa in care esti, in vecinatate la cateva case mai distanta. A fost doar o noapte, dar de doi ani si jumatate acolo locuiesc familii, copii, majoritatea persoanelor care mai sunt acolo in zona sunt batrani care nu au putut sa paraseasca casa din cauza conditiei lor de sanatate. Multe familii tinere au plecat din zona, dar inca mai sunt acolo multi oameni care intr-un fel asteapta oprirea acestei situatii grele.

Iacob Berghianu: Din cate stiu si am discutat, aveti marturia ca inca se mai moare in zona aceea si se mai distrug case.

Morar Calin: In urma cu trei saptamani, o familie de slujitori intr-o biserica evanghelica din acest oras Toretk au vizitat Romania. Si, calatorind cu trenul din zona lor spre Kiev si apoi spre Cernauti, si-au lasat cei trei copii impreuna cu bunicii. Dimineata, dupa o calatorie cu trenul, au sunat sa vada cum is copiii, ce fac. Si au aflat cu inima impovarata, faptul ca toata noaptea s-a tras si sase case pe strada lor au fost lovite de proiectile trase dintre fortele separatiste printre care si casa din vecini, alaturata cu casa lor. Va dati seama, inima de tata si inima de mama, sa fii la mii de km si sa stii ca acel proiectil putea sa loveasca exact in casa in care ti-ai lasat copiii.

Iacob Berghianu: Care este explicatia ca este inca se mai trage? E vorba de niste provocari? Nu intream neaparat in sfera politica, dar noi stim ca sunt doua imparatii in conflict, imparatia intunericului si cea a luminii.

Sorin Cigher – Am incerca noi sa dam explicatii insa nici Ucrainienii nu au explicatii la ce se intampla. Nu stiu care-s adevaratele probleme. Cert este ca se moare. E multa suferinta. Nu am fost pana in zona de conflict, dar am fost de doua ori in Cernauti. Am stat de vorba cu refugiatii. Ceea ce ati citit dvs. inainte, cred ca reprezinta numai putin din realitate si nu se poate exprima un om prin putine cuvinte la cata suferinta este acolo. Am imagini, ma uit la aceste imagini cu casele distruse. Ma uit la drumurile groaznice. Putem vorbi despre aceasta marturie reala cu multa tristete, cu mult dramatism si probabil situatie inimaginabila. Nu poti sa realizezi ce se intampla acolo. Iacob Bergihanu: Dar e varful aisbergului. Sorin Cigher: Realitatea este mult mai dureroasa. Mult mai trista. Ati dat niste cifre aici: 2 milioane de refugiati. Ganditi-va ca 2 milioane de oameni, cat vreo 4-5 judete de-ale noastre; sunt oameni care au o durere reala in inima. Oamenii astia sunt traumatizati. Sunt gata sa plece. Sunt pe fuga sa plece. Sa plece din calea razboiului. Mocneste inca; nu stim ce se va intampla. Cert este ca ne legam de ceea ce spune Domnul Isus in Evanghelia dupa Matei 24, spune Domnul asa: Veti auzi de razboaie si vesti de razboaie. Noi am auzit de acest razboi si vestea ca nu s-a terminat inca este la indemana noastra. Deci, pot spune ca e suferinta spirituala, suferinta sufleteasca, suferinta materiala, economica pe toate laturile in Ucraina, in zona de Est a Ucrainiei este multa suferinta. Dar n-as putea repera doar zona aceea de conflict extins. Ci, toata Ucraina este cuprinsa de o teama- teama de exitindere. Si noi, Romanii, care suntem la o aruncatura de bat, si noi ar trebui sa fim cu ochii in patru si sa stam mai mult pe genunchi inaintea lui Dumnezeu pentru ca este aproape. Astazi sunt ei, dar maine am putea fi noi. Si as vrea sa-i intelegem, mai ales ca suntem vecini, suntem apropiati. Sunt oameni creati dupa chipul lui Dumnezeu, oameni pe care as vrea sa-i intelegem mult mai bine. (pana la minutul 18:00)

Raspunsuri Pentru Viață – Profeția celor 70 de săptămâni din cartea Daniel Partea 1

profetia-celor-70-de-saptamani-din-cartea-daniel-iacob-berghianu

Una dintre cele mai dificile si controversate profetii Vechi Testamentare si anume Profetia Celor 70 de Saptamani Ale Lui Daniel

Argumentarea necesității și a importanței studiului profețiilor biblice în general și al profeției din Daniel 9:24-27, în particular. Precizăm, de la bun început, că nu am fi intrat pe acest teren biblic extrem de complicat și controversat, am putea spune chiar ”minat”, dacă Mântuitorul Însuși nu le-ar fi cerut explicit ucenicilor Săi, și implicit și nouă, să cercetăm și să înțelegem această profeție, mai ales în partea finală a acesteia! Și vom preciza la momentul potrivit la ce anume s-a referit, în mod explicit, Mântuitorul. De fapt, în contextul întunericului moral-spiritual tot mai accentuat al zilelor noastre, apostolul Petru, la 2 Petru 1.19, recomandă și apreciază, la rândul său, preocuparea pentru studiul profețiilor biblice spunând (citat): ”Și avem cuvântul profeției făcut și mai tare; la care bine faceți că luați aminte (în inimile voastre), ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață.” 

94 – Raspunsuri Pentru Viață – Profetia celor 70 de saptamani din cartea Daniel Part 1

Transcript, Iacob Berghianu:

View this document on Scribd

https://www.scribd.com/document/331677803/Cele-70-de-Saptamani-Ale-Lui-Daniel-1-Iacob-Berghianu

Ce se mai intâmplă pe frontul bătăliei pentru Ierusalim ? Iacob Berghianu

ce-se-mai-intampla-pe-frontul-bataliei-pentru-ierusalim-iacob-berghianu

 

Răspunsuri pentru viață:  Ce se mai întâmplă pe frontul bătăliei pentru Ierusalim

Bun găsit, stimați telespectatori! În emisiunea de față, dorim să aducem înaintea d-voastră un răspuns la întrebarea: Ce se mai întâmplă pe frontul bătăliei pentru Ierusalim? Cum mai evoluează lucrurile în legătură cu capitala ancestrală a statului Israel?

Este interesant faptul că Ierusalimul se află din punct de vedere spiritual/dacă nu cumva și geografic în centrul pământului. În Ezechiel 5.5 se spune (citat): ”Așa vorbește Domnul Dumnezeu: ”Acesta este Ierusalimul! Eu îl pusesem în mijlocul neamurilor/națiunilor și de jur împrejurul lui sunt țări”. Poziționarea geografică zonală este în mijlocul Israelului. Dar această localitate, denumită și Orașul Sfânt va fi centrul/capitala viitoarei stăpâniri mesianice, stăpânire ce va cuprinde întreaga lume. În Psalmul 110.2 se spune (citat): ”Domnul va întinde din Sion toiagul de cârmuire al puterii Sale, zicând: ”Stăpânește în mijlocul vrășmașilor tăi!”

De aceea cu cât ne apropiem mai mult de Revenirea lui Hristos, Ierusalimul devine sursa majoră și obiectul conflictelor pe plan internațional. Menționăm că aducând în atenție informații de ultimă oră cu privire la bătălia împotriva Ierusalimului și, implicit, asupra Israelului, suplinim, într-un fel, o carență substanțială existentă în mediile de informare laice care, cu foarte mici excepții, fie nu sunt interesate de subiect, fie îl consideră un subiect tabu. Așa cum sunt considerate puse sub indexul corectitudinii politice, de altfel, și informațiile despre Creștinism, cu prioritate privitoare la creștinii martirizați pe scară largă în mai multe țări din lume, în special în lumea musulmană. Facem o remarcă. Atunci când media occidentală desacralizată vorbește, totuși, despre Israel și despre Creștinism o face de cele mai multe ori atunci când pot fi aduse în atenția opiniei publice aspecte care pun într-o lumină nefavorabilă aceste colectivități…Motivul real este unul cunoscut: Israelul și, implicit, Ierusalimul nu este iubit de Cel Rău, și de cei aserviți acestuia, din același motiv pentru care nu este iubit nici Creștinismul. Aceasta pentru că Israelul amintește, cu prioritate de Dumnezeu Tatăl, și lucrul acesta supără; iar Biserica amintește despre Isus Hristos, iar lucrul acest supără și mai mult! Psalmul 2, este atât de edificator în această privință, pentru că aici se vorbește despre marea coalizare pe plan mondial a liderilor lumii (citat) ”împotriva Domnului și împotriva Unsului Său, zicând: ”Să le rupem legăturile, să scăpăm de lanțurile Lor!” 

Însă, ”Cel ce șade în ceruri” spune, în cele din urmă, un categoric și atotputernic ”totuși”. Iar acest ”totuși” arată că nu oamenii, ci Dumnezeu are ultimul cuvânt! Mai exact, în Ps. 2, versetul 6, Dumnezeu afirmă (citat): ”Totuși, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt.” Și credem că aici este ascuns unul dintre secretele vremurilor din urmă, pe care le trăim. Deși liderii umanității desacralizate vor dori să-și așeze în Ierusalim propriul lor hristos,un hristos fals, Dumnezeu declară că El L-a întronat acolo pe propriul și adevăratul Lui Uns, pe Isus, Domnul!

Cu privire la adevăratul destin al Ierusalimului, nu așa cum doresc oamenii, ci așa cum îl dorește și cum l-a hotărât Dumnezeu, textul sacru spune, între altele, în Isaia 2:1-4, următoarele (citat): ”Profeția lui Isaia, fiul lui Amoț, asupra lui Iuda si asupra Ierusalimului. Se va întâmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălța deasupra dealurilor, și toate neamurile se vor îngrămădi spre el. Popoarele se vor duce cu grămada la el și vor zice: „Veniți să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui, și să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieși Legea, și din Ierusalim, cuvântul Domnului. El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotări între un mare număr de popoare; așa încât din săbiile lor își vor făuri fiare de plug, și din sulițele lor cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia și nu vor mai învăța războiul.” (încheiat citatul” Aceasta este esența planului lui Dumnzeu cu Sionul/Ierusalimul, în perspectiva Împărăției de 1000 de ani, ale cărei dureri ale nașterii le traversăm în prezent. Dar să revenim la ceea ce se întâmplă cu Ierușalaim

ul acum, când este sub un atac furibund, din ce în ce mai intens. În ediția online a ziarului România Liberă din 18 oct. 2016, la rubrica ”Internațional”, sub semnătura d-nei Gabriela Anghel, poate fi citit un articol cu următorul titlu: ”Decizia UNESCO privind Ierusalimul declanșează o criză: Israelul, condamnat ca ”putere ocupantă”. Am ales să oferim un larg extras din acest ziar cunoscut și reputat, și nu din zona mediei creștine, pentru că aceasta pot fi suspectată de partizant. (citat)

”Criza provocată de adoptarea la UNESCO, în 13 octombrie, a unei rezoluţii la iniţiativa statelor islamice şi a palestinienilor se amplifică. Este vorba de o decizie care neagă istoricitatea evreiască a locurilor sfinte din Ierusalim. ”Orașul israelian este victima unui revizionism istoric”, a declarat avocatul Gilles-William Goldandel, după anunțarea rezoluției.

Decizia UNESCO, susţinută de ţări arabe, face referinţe la locurile cele mai sfinte ale iudaismului, Muntele Templului şi Zidul Occidental, cunoscut ca Zidul Plângerii, doar prin numele lor musulmane şi condamnă Israelul ca „putere ocupantă“ pentru diferitele acţiuni care au loc în aceste amplasamente. Aprobată de comitetul UNESCO, rezoluția trebuie validată de Comitetul Executiv al organizației, dar conţinutul textului nu va avea schimbări.

În chip paradoxal, chiar dacă acest comitet a aprobat textul anti-Israel, directorul general al UNESCO, Irina Bokova, a promis că agenţia ONU va promova moştenirea evreiască în lume şi va lupta împotriva negaţionismului. Șefa Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a intervenit după ce rezoluţia a fost votată, precizând că ea recunoaşte Muntele Templului şi Zidul Plângerii ca locuri sfinte pentru poporul evreu. Irina Bokova şi-a exprimat nemulţumirea faţă de rezoluţie şi a precizat că moştenirea Ierusalimului este indivizibilă. Dar liderii israelieni s-au arătat iritați şi unii au acuzat organizația de sub egida ONU de antisemitism. Potrivit ministrului israelian al Educaţiei, Naftali Bennett, criticile șefei UNESCO (la adresa rezoluției, precizăm noi) sunt insuficiente şi trebuie să transforme cuvintele în acţiuni. Israelienii şi numeroşi evrei din lume văd decizia drept un ultim exemplu al unui prejudiciu anti-Israel la ONU, unde această țară şi aliaţii săi sunt în minoritate în raport cu ţările arabe şi susţinătorii lor.”

Ne oprim aici, deocamdată, cu citatul din România Liberă, dar vom mai reveni, oferindu-vă -în continuare- informații și din alte surse. De pe site-ul UNESCO, ori accesând anumite informații ajunse în spațiul public privitoare la decizia în discuție, s-a aflat că propunerea rezoluției în discuție a fost înaintată de reprezentanții noului ”stat” Palestina, recunoscut anticipat de UNESCO, alături de Egipt, Algeria, Maroc, Liban, Oman, Qatar și Sudan. Rezoluția condamnă Israelul pe mai multe aspecte legate de Ierusalim și de site-urile sale sfinte. Proiectul de rezoluție, a cărui copie a fost obținută prin ziarul israelian Ha’aretz, recunoaște că, într-adevăr, orașul Ierusalim este sfânt pentru trei religii majore de pe mapamond, iudaism, islam și creștinism, dar (atenție!) susține că site-ul ”Muntele Templului” este sacru doar pentru musulmani și nu menționează semnificația ei pentru evrei, ori pentru creștini. O întreagă secțiune a propunerii dedicate în mod specific complexului Muntele Templului se referă doar la numele musulmane ale site-ului (Al-Aqsa și Haram al-Sharif), și nu menționează denumirile ebraice, ori cele din limba engleză, și anume Har HaBayit,  ori Temple Mount. Rezoluția se referă, de asemenea, la Zidul Plângerii doar după numele său musulman (al-Buraq) și menționează, în final, doar în ghilimele, numele evreiesc Hakotel Hama’aravi.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat (citat): „A spune că Israelul nu are nici o legătură cu Muntele Templului și cu Kotel (Zidul Plângerii) este ca și cum a-i spune că chinezii nu au nici o legătură cu Marele Zid”. Tot Netanyahu a făcut trimitere spre vestita Columnă a lui Traian unde au fost imortalizate pagini de istorie care nu pot fi negate, și care demonstrează și aspecte legate de cucerirea Ierusalimului de către romani și ridicarea de către cuceritori, din Templul de pe muntele Templului, zona în dispută, a unor importante și extrem de valoroase obiecte și însemne evreești. Ei bine, după votul decisiv din oct. 2016, palestinienii au salutat plini de emfază rezultatul, declarând: „Rezoluția reamintește că Israelul este o putere ocupantă în Ierusalimul de Est și i se cere să oprească abuzurile”, așa cum a declarat presei Mounir Anastas, adjunctul ambasadorului Palestinei la UNESCO. La care, ambasadorul Israelului la UNESCO, Carmel Shama-Cohen, a replicat, la rândul său: „Acesta nu este locul potrivit pentru a rezolva problemele între țări sau popoare, ci pentru a construi punți”, cu referire evidentă la relațiile tensionate dintre israelieni și palestinieni. După aceste informații de detaliu, revenim la articolul din România Liberă, citând din capitolul cu titlul ”O criză de durată”.  După cum vom vedea, acest text arată că a existat un precedent și mai grav la UNESCO, dar care, spre deosebire de prezenta rezoluție, nu a mai ajuns la vot. (citat din RL online):

”Într-un text precedent, din 16 aprilie 2016, care nu a mai devenit rezoluție, Consiliul Executiv al UNESCO a mai aprobat o rescriere a istoriei. S-a arătat atunci că evreii sunt intruşi şi străini în Israel, că nu au nici un loc sfânt la Ierusalim, că nu a existat niciodată Templul de pe Muntele Templului (esplanada moscheilor), că mormântul Patriarhilor şi mausoleul lui Rahela pe ruta spre Bethleem sunt locuri sfinte musulmane şi că Zidul Plângerii este un loc sfânt musulman.

Așa că ceea ce s-a votat la 13 octombrie a fost propus de state arabe reputate ca „moderate“! Este o rescriere a Istoriei potrivit Islamului, care se joacă astăzi sub egida Organizaţiei Conferinţei Islamice, un bloc impozant de 60 de state. Dar cel mai scandalos în decizia UNESCO este că a fost susţinută de ţări occidentale. Rezoluţia a fost adoptată de ţări ca Franţa, Spania, Suedia, Rusia şi Slovenia. În voturile negative recenzăm doar şase state – Estonia, Germania, Lituania, Olanda, Marea Britanie şi SUA.

Statul israelian a anunţat ruperea relaţiilor cu UNESCO, după votarea rezoluţiei privind locurile sfinte din Ierusalim. Statul evreu, condus de premierul Benjamin Netanyahu, estimează că textul neagă relaţia istorică existentă între evrei şi oraşul Ierusalim, unde se află unul din cele mai importante locuri sfinte menţionat în Biblie şi totodată al treilea loc sfânt al Islamului. S-a exprimat indignarea că Esplanada Moscheilor nu a fost niciodată desemnată sub denumirea evreiască „muntele Templului“ şi că Zidul Plângerii a fost numit doar prin denumirea arabă Al Buraq sau „zidul occidental“, scris între ghilimele.

În noua doctrină palestiniană, Muntele Templului şi Zidul Plângerii sunt revendicate ca loc de cult exclusiv musulman, adică interzis oricărui ne-musulman. Iar prezenţa fizică a evreilor în toate aceste incinte profanează puritatea islamică. (În acest sens,) Mahmoud Abbas a acuzat acum câteva săptămâni prezența „picioarelor murdare“ ale evreilor pe Muntele Templului.”

Încheiat citatul din România Liberă, pe problematica în discuție, exprimându-ne satisfacția că există jurnaliști care scriu articole și pe teme mai mult sau mai puțin dezirabile din punct de vedere al corectitudinii politice, noua dictatură a vremii noastre.

În acest context, este notabilă poziția lui Donald Trump care a declarat, sperăm să nu fi fost doar un text de campanie electorală, că rezoluția aduce „dovezi suplimentare ale enormei prejudecăți anti-Israel existente în cadrul  Națiunilor Unite în încercarea de a ignora legătura de 3.000 de ani a Israelului cu propria lui capitală”. Trump a mai declarat că sub administrația sa la Casa Albă (citat) „Statele Unite vor recunoaște Ierusalimul drept capitala adevărată a Statului Israel” și că „Israelul va avea un prieten adevărat, loial și de durată în Statele Unite ale Americii.” Încheiem citatele spuselor lui Donald Trump, spunând doar atât: ”Vom vedea, după instalarea la Biroul Oval!”

Dar deocamdată, oameni avizați din întreaga lume, care înțeleg importanța războiului diabolic care se dă împotriva Israelului, și, implicit, împotriva Ierusalimului au temerea că, pe finalul său de mandat, actualul președinte al Statelor Unite își va retrage veto-ul (opoziția) din Consiliul de Securitate al ONU, fapt care va conduce la recunoșterea deplină a statului Palestina, cu capitala la Ierusalim, mai exact în Ierusalimul de Est, recâștigat de evrei în Războiul de 6 zile, din 1967. Odată trecut prin Consiliul de Securitate ONU, indiferent cine va ajunge la Casa Albă, acesta se va vedea în fața unui fapt împlinit, ceea ce va conduce la o acutizare fără precedent a situației din Orientul Apropiat, determinând Israelul să reacționeze cum nu și-ar dori nimeni, nici statele din jur, din apropiere, nici statele din depărtare.

Dar să continuăm a vedea ce se mai întâmplă în jurul Israelului și al Ierusalimului, pentru că evenimentele se precipită tot mai mult. Tot România Liberă, ediția online, din data de 27.10.2016, sub titlul ”Putin face ce vrea el în Consiliul ONU”, în cadrul capitolului ”Ștampila Israelului: „forță de ocupație“, putem afla că UNESCO a perseverat în emiterea de rezoluții împotriva Israelului. Iată comunicatul:

”UNESCO a votat, ieri, (26 oct. 2016, completăm noi) o a doua rezoluție prin care se neagă Israelului contribuția culturală asupra tuturor locurilor sfinte din Ierusalim, după rezoluția numită „Palestina ocupată“, în care Israelul era numit „forță de ocupație“. Chiar dacă Israelul nu ține cont de fel de nicio rezoluție a ONU, acest lucru îi afectează imaginea la nivel internațional. În prima rezoluție, deși se admitea că Ierusalimul este sfânt pentru trei religii – Iudaism, Creștinism și Islam, nu se folosea nicio denumire evreiască. Acest fapt a fost semnalat de Israel încă de când rezoluția era în proiect și pentru că textul nu a fost modificat, și a fost votat ca atare, au fost întrerupte relațiile cu UNESCO. În acest al doilea proiect de rezoluție UNESCO se face referire la toate locurile sacre din Orașul Vechi al Ierusalimului cu denumirile lor specifice pentru musulmani. Ministerul israelian de Externe a încercat să obțină sprijinul celor 21 de țări să voteze împotriva proiectului de rezoluție, însă lucrurile sunt clare, pentru că țările membre au în majoritate politici anti-Israel. Chiar dacă șefa UNESCO și șeful ONU se delimitează de astfel de rezoluții, dictează majoritatea. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a numit toată această întâmplare un „teatru al absurdului“. Exact! Pe teren, oricum nu se va întâmpla nimic. Evreii nu se vor duce la Zidul Plângerii ca la Al-Haram Al Sharif, locul unde a fost adus, de la Mecca, Profetul Mahomed de către Arhanghelul Gabriel, și de unde a fost înălțat în Rai, pentru a primi instrucțiuni de la Dumnezeu, în „Noaptea Călătoriei“. Proiectele de restaurare a locurilor sfinte pentru Islam, sponsorizate de unele țări musulmane, nu se vor bucura de aprobarea autorităților israeliene, în urma acestei rezoluții. De asemenea, nu vor înceta lucrările de cercetare, excavare și alte operațiuni în jurul Moscheii Al-Aqsa, al treilea loc sacru în Islam, dar cel mai important pentru Iudaism, pentru că acolo se află o parte a zidului Templului lui Solomon. Rezoluțiile UNESCO sunt doar „o reglare de conturi“. Nimic din ceea ce se decide la ONU, în organismele sale internaționale, nu-și găsește aplicabilitatea pe teren…” (încheiat citatul din RL online)

Mai precizăm că, rezoluția UNESCO -Comisia pentru Patrimoniu, de la Paris, a fost intitulată „Orașul Vechi din Ierusalim si Zidurile sale”, și a trecut cu 10 țări care au votat în favoarea rezoluției, două țări care s-au opus, iar alte opt țări care s-au abținut. Așa încât au fost necesare și suficiente doar opt voturi pentru a trece o astfel de rezoluție anti-Israel, care vine la mai puțin de două săptămâni după ce Comitetul Executiv UNESCO adoptase, după cum am arătat anterior, o rezoluție similară ignorând legăturile evreiești, dar și creștine asupra Muntelui Templului.

Ambasadorul Israelului la UNESCO Carmel Shama-Hacohen a spus: „Aceasta este încă o rezoluție absurdă împotriva statului Israel, a poporului evreu și a adevărului istoric”. Într-un spectacol de exasperare și sfidare, acesta a aruncat o copie a acestei a doua rezoluții în coșul de gunoi. Emanuel Nahson, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Statului Israel, a aprobat radicalul gest în discuție, scriind, pe Twitter: „Votul UNESCO asupra Ierusalimului este o bucată de gunoi, pe bună dreptate aruncat în coșul de gunoi de către ambasadorul nostru !! Trăiască Ierusalimul evreiesc !!!” – a concluzionat acesta.

Ceea ce se petrece în cadrul ONU cu privire la Israel/Ierusalim dovedește adevărul celebrei afirmații în limba latină : ”Erare umanum est, perseverare diabolicum” A greși este omenesc, a stărui în greșeală este diavolesc! Întrebăm: dacă Sionismul, în sensul mișcării de reînființare a Statului Israel și toată lupta de supraviețuire a acestui stat și popor sunt de la Cel Rău -cum mai susțin, din nefericire, unii creștini- cum se face că Diavolul se luptă împotriva lui însuși? Domnul Isus a spus: ”orice împărăție dezbinată împotriva ei însăși nu dăinuiește!” N-ar fi cazul ca, măcar din acest motiv, al războiului cvasi-generalizat care se dă împotriva Israelului, un popor care ni L-a adus pe Mesia- creștinii care neagă un plan al lui Dumnezeu cu Israelul pentru vremurile din urmă, să-și revizuiască poziția?!

Revenind, precizăm că Guvernul Israelului produsese, este adevărat, materialul necesar din care rezultă că aprobarea rezoluțiilor anti-Israel ignoră atât dovezile istorice, cât și cele arheologice, fiind doar niște decizii politice, dar argumentele prezentate nu au prezentat nicio valoare pentru cei care și-au exprimat votul. La acest punct, afirmăm că deciziile care s-au luat și se vor mai lua în cadrul ONU, organizația UNESCO sau în alte foruri, nu sunt doar politice, ci sunt înainte de orice decizii spirituale, izvorâte din lupta dintre Dumnezeu și Satan. Așa cum ne arată Sf. Scriptură, în zilele din urmă Ierusalimul se va transforma dintr-un subiect politic de discuție în cea mai mare strâmtorare a evreilor: toate națiunile pământului vor dori să-l șteargă de pe fața pământului. Divizarea orașului va fi doar începutul durerilor. Conform Zaharia 12, Ierusalimul urmează să devină pentru națiunile islamice de primprejur, și nu numai, un potir de amețire, când nu rațiunea va prevala, ci ura, uneori inconștientă, în deciziile/rezoluțiile care vor fi luate cu privire la Ierusalm. Nu vedem cu ochii noștri cum începe să se împlinească, deja, la propriu, tot ceea ce s-a profețit?

Însă ceea ce se întâmplă cu Ierusalimul are o semnificație aparte, dovedind materializarea și apogeul urii popoarelor față de Dumnezeul lui Israel. Primul conducător al OEP, Ahmed Șukeiri spusese: ”Sionismul este mai rău decât fascismul, mai urât decât nazismul, mai scârbos decât imperialismul, mai periculos decât colonialismul. Sionismul este o mixtură a tuturor acestor rele și de aceea trebuie înlăturat.” Scopul națiunilor sub conducerea prințului veacului (Satan) este eliminarea locului unde urmează a se întoarce Isus Hristos, la Revenirea Sa, când ”orice ochi Îl va vedea”.  Adversarul lui Dumnezeu și al omului știe mai bine decât mulți creștini că Revenirea lui Isus Hristos este legată de Muntele Măslinilor, de Ierusalim, de un Israel care, după ce va fi trecut prin necazul lui Iacov, se va întoarce, cu pocăință și cumplite remușcări, la adevăratul Mesia, Ieshua Hamasiach. Dar Satan, pentru că știe că mai are puțină vreme, ar vrea să producă dacă nu o împiedicare, cel puțin o amânare în împlinirea planurilor lui Dumnezeu de preluare a controlului total asupra lumii, distrugând Israelul. Odinioară, în cer Satan a dorit să se așeze pe Tronul lui Dumnezeu, dar a fost aruncat de acolo (cf. Isaia 14.13-14 și Ezechiel 28:2, 17). În prezent, același Răvrătit fără sorț de vindecare vrea să domnească la Ierusalim, pe tronul hotărât pentru Mesia (Ieremia 3.17)

Astfel că Ierusalimul devine o problemă deosebit de grea și apăsătoare pentru întreaga lume și va fi, în final o ”vatră de foc” a lui Dumnezeu împotriva multor națiuni ale lumii, care vor veni împotriva Ierusalimului. Statele lumii se vor simți extrem de puternice, vor dispune de o superioritate numerică covârșitoare și se vor uni împotriva Israelului cu toată forța lor militară. Dar în acel moment, Dumnezeu Însuși va interveni și va face minuni precum cele de la scoaterea evreilor din Egipt, iar conform Zaharia 14.8, (citat): ”În ziua aceea, Domnul va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, așa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David, și casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor.” (încheiat citatul)  Aceasta este mângâierea Ierusalimului și a noastră: Suveranul Universului este în control și El Își va repecta promisiunile făcute urmașilor lui Avraam, sub ochii popoarelor și a Universului întreg! Slăvit să-I fie Numele, dragostea și credincioșia în veci de veci! Vă îndemnăm, în final, să dăm curs îndemnului biblic din Psalmul 122.6-9 (citat): ”Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc să se bucure de odihnă. Pacea să fie între zidurile tale, și liniștea în casele tale domenști! Din pricina fraților și prietenilor mei, doresc pacea în sânul tău. Din pricina casei Domnului Dumnezeului nostru fac urări pentru fericirea ta.” Așa să fie!

Iacob Berghianu

În DIRECT la Credo TV – Sărbătorea Institutului Teologic Penticostal din București – 40 de ani de existență

institutul-teologic-penticostal-din-bucures%cc%a6ti

Institutul Teologic Penticostal din București sărbătorește 40 de ani de existență și 20 de ani de când își desfășoară activitatea în actualul campus. Cu acest prilej, în perioada 7-9 octombrie, Institutul va organiza un eveniment special intitulat: „Învățământul teologic în Biserica Penticostală: istorie și perspective”.

institutul-teologic-penticostal-din-bucures%cc%a6ti-aniversare-40-de-ani

În DIRECT la Credo TV, vom difuza sesiunile de

vineri, 7 octombrie, de la ora 18:00 la 21:00

și de sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 9:00 la 13:30 și de la ora 15:00 la 17:30.

În acest program vor fi inserate și câteva interviuri „la cald” realizate de Iacob Berghianu cu personalități invitate la eveniment.

Lazar Gog – Evolutia evenimentelor internationale prin prisma profetiei biblice – Interviu in cadrul conventiei penticostale 2016

lazar-gog-interviu-realizat-de-iacob-berghianu-in-cadrul-conventiei-penticostale-2016

Interviu realizat de Iacob Berghianu in cadrul Conventiei Penticostale Romane din SUA si Canada septembrie 2016 la Chicago. O discutie pe tema evolutiei evenimentelor internationale prin prisma profetiei biblice.

Ce este teologia înlocuirii (Israelului cu Biserica) și cum s-a ajuns la aceasta

Teologia Inlocuirii

Ce este teologia înlocuirii (Israelului cu Biserica) și cum s-a ajuns la aceasta

Stimați telespectatori, începând cu episodul de față, pe parcursul a 3 episoade consecutive vom căuta să oferim răspunsuri la întrebarea: Este compatibilă cu Sfintele Scripturi teologia înlocuirii, de către Dumnezeu, a Israelului cu Biserică? În episodul de față ne vom concentra asupra unei scurte prezentări a teologiei înlocuirii și a modului cum s-a ajuns la aceasta, cât și a prezentării dpdv biblic a înțelesului sintagmei Israel. În episodul următor, al doilea din acest ciclu, vom prezenta dovezi privind incompatibilitatea dintre teologia înlocuirii și învățătura Vechiului Testament, iar în al treilea episod, și ultimul, deocamdată, vom prezenta incompatibilitatea teologiei substituirii cu învățătura explicită și coerentă a Noului Testament. Desigur, nu ne putem permite să abordăm toate acestea „in extenso”, ci doar atât cât ne permite spațiul pe care-l avem la dispoziție. În paranteză fie spus, tematica de față este și îndeplinirea unei promisiuni pe care am făcut-o cu ceva timp în urmă, pe Facebook, în urma unei controverse pe care am avut-o cu un contestatar al ideii că Israelul a mai rămas un popor ales al lui Dumnezeu și că acesta mai are, ca atare, un viitor/destin special în planurile lui Dumnezeu. Problematica în discuție este, însă, una de un interes cu totul special în lumea creștină și nu numai, și sunt convins că vine în întâmpinarea și a unor întrebări pe care și dvs., telespectatorii noștri fideli, vi le puneți.

În contextul evoluției vulcanice a evenimentelor mondiale care au Israelul în epicentru, poziționarea corectă vis-à-vis de acest popor și față de acestă bătălie pe viață și pe moarte este deosebit de importantă în ochii lui Dumnezeu. Vom aborda această tematică, nu cu gândul vreunei polemici, ori replici, și nici din dorința incriminării gratuite a susținătorilor teologiei înlocuiri, ci cu dorința sinceră de a scoate în evidență, înainte de orice, atitudinile și relațiile neschimbate, de îndurare și de dragoste, ale lui Dumnezeu vis-à-vis de poporul ales al Vechiului Testament, Israelul, dar și cu dorința de a fi motivați să-L imităm pe Tatăl nostru ceresc în această atitudine față de Israel, care este mai izolat și mai periclitat ca oricând.

Facem de la bun început observația că prin susținerea validității teologiei înlocuirii, adică prin contestarea faptului că Dumnezeu Își menține în totalitate promisiunile făcute Israelului, se pune sub semnul întrebării însăși siguranța Bisericii în raport cu promisiunile divine care i-au fost făcute acesteia. Dar, cel mai grav, se atentează la însăși caracterul și persoana Ființei Supreme, fapt care este extrem de primejdios. Să ne oprim, în continuare, la o

(A).Prezentarea esenței teologiei înlocuirii (substituirii). Diversele perspective despre relația dintre Biserică și Israel pot fi împărțite în două mari concepții, tabere ori școli de gândire. O perspectivă afirmă că Biserica este continuatoarea lui Israel, înlocuindu-l pe acesta în planurile divine, cunoscută ca fiind teologia înlocuirii/substituirii, concepție la care ne vom referi, după cum spuneam, în aceste emisiuni monolog. Așa cum se poate observa în imaginea prezentată pe ecran, (IMAGINE!), conform teologiei înlocuirii, de la Avraam până la Jertfa Domnului Isus Hristos au fost două entități moral-spirituale diferite pe pământ: Israel –poporul lui Dumnezeu vechi testamentar și neamurile înstrăinate de Dumnezeu. După ”Cruce”, după momentul Golgotha, au rămas –se susține- tot două colectivități, fără vreo  importanță în ceea ce privește apartenența etnică, ci în funcție doar de statutul spiritual înaintea lui Dumnezeu și anume: colectivitatea celor care cred în Isus Hristos, respectiv ”Israelul spiritual” sau Biserica și ”cei care nu cred”, indiferent, după cum spuneam, dacă aceștia fac parte dintre neamuri sau din națiunea Israel.

Teologia înlocuirii declară că Israelul, după ce L-a respins pe Mântuitorul Isus și L-a condamnat la moartea prin răstignire, a fost înlocuit de către Biserică. Astfel că Biserica este acum adevăratul ”Israel al lui Dumnezeu”, continuatorul Israelului national, al cărui viitor sau destin special este compromis pentru totdeauna. Promisiunile făcute Israelului național, în V.T., sunt împlinite ”în”, ”pentru” și cu privire la Biserică. Deci, spre exemplu, profețiile din Scriptură cu privire la binecuvântarea și restaurarea Israelului în Țara Promisă sunt „spiritualizate” / „alegorizate” devenind promisiuni de binecuvântare divină față de Biserică.

Desigur, o problemă majoră în această perspectivă este continuarea existenței miraculoase a poporului evreu de-a lungul secolelor și, în mod special, instaurarea statului modern Israel. Dacă Ereț Israel a fost condamnat de Dumnezeu și nu mai există viitor pentru această națiune, cum putem explica supraviețuirea fenomenală, supranaturală, a poporului evreu de-a lungul ultimilor 2.000 de ani, în pofida numeroaselor încercări de a-l distruge? Cum explicăm de ce și cum a reapărut Israelul ca națiune în secolul 20, după ce aceasta nu a existat timp de 1900 de ani? Dar revenirea la limba ebraică, limba profeților din V.T.? Dar incredibila revigorare geografico-economică? Dar  câștigarea biruințelor împotriva unor inamici incomparabil mai numeroși și mai bine înarmați? ș.a.m.d.

Conform teologiei înlocuirii, restaurarea și prosperarea Statului Israel este doar un accident al istoriei, un joc al conjurațiilor conspiraționiste, fără nicio justificare biblică sau vreun ajutor divin supranatural. Aderenții teologiei înlocuirii cred că evreii, nemafiind popor ales al lui Dumnezeu, nu mai beneficiază de planuri de viitor specifice, decât doar atât cât are Dumnezeu pentru oricare altă națiune de sub soare. Mai mult, unii ideologi susțin că locuitorii actuali ai Statului Israel nici măcar nu sunt evrei veritabili! În sfârșit, cu privire la cei care cred că restaurarea Israelului este un act al lui Yahveh, în fidelitate față de legământul făcut cu Avraam cu aprox. 4000 de ani în urmă, se adoptă o poziție de superioritate, chiar de dispreț sau/și de compătimire.

Teologia înlocuirii, ne pare rău, dar trebuie să o spunem cu claritate încă de la început, și vom aduce dovezi consistente în acest sens, este o abordare teologică extrem de înșelătoare și dăunătoare, care nu numai că a deviat milioane de creștini de la adevărul biblic, dar a și provocat mult rău, de proporții inimaginabile. Această teologie și-a adus din plin aportul la persecutarea Evreilor de către Biserică dea lungul secolelor, dar, mai mult, a fost folosită și de către Hitler pentru a justifica Holocaustul. Pentru legitimarea ”morală” a ”soluției finale”, naziștii au făcut permanent trimitere la refomatorul german Martin Luther, așa cum vom reliefa în a doua parte a prezentului episod. Dar, înainte de aceasta, am rămas datori să prezentăm, foarte pe scurt, și conținutul școlii de gândire opusă teologiei înlocuirii.

Continua mai jos….

86 – Raspunsuri Pentru Viață – Este compatibila teologia inlocuirii cu Sfintele Scripturi ?

Dispensationalismul, sau premilenismul, afirmă că Biserica este complet diferită de Israel, și că Dumnezeu are planuri fundamental diferite cu fiecare din aceste două colectivități. Biblic vorbind, Biserica fiind distinctă față de Israel, cele două colectivități nu trebuie confundate și nici folosite interschimbabil. Suntem învățați din Scriptură că Biserica este o creație complet nouă, care a luat ființă în ziua Cincizecimii și va continua până când va fi luată la ceruri, prin răpire (Ef. 1:9-11; 1 Tes. 4:13-17, etc.).

Biserica nu are legătură cu blestemele și binecuvântările Israelului. Legămintele, promisiunile și avertizările specific din V.T. făcute pentru Israel sunt valabile doar pentru Israel, desi, evident, și Biserica trebuie să învețe din acestea. Israel a fost pus temporar deoparte în programul lui Dumnezeu în ultimii 2.000 de ani de Diasporă, așa cum rezultă și din celebra profeție a celor 70 de săptămâni a lui Daniel, profeție care este cheia eschatologică indicată de Însuși Mântuitorul pentru a înțelegerea corectă evenimentelor finale, viitoare. După răpire, Dumnezeu va restaura Israelul, acesta redevenind principala focalizare a planului Său, dar nu înainte de a trece prin urgiile Necazului lui Iacov, strâmtorare care-l va pregăti pentru a doua venire a lui Mesia. Așa că, atunci când Hristos Se va întoarce pe pământ, la sfârșitul necazului celui mare, Israelul va fi pregătit să-L primească, să spună: ”Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” Rămășița supraviețuitoare a lui Israel va fi mântuită, iar Domnul Își va instaura Împărăția pe pământ, cu capitala la Ierusalim. Avându-L pe Hristos ca Rege, Israelul va fi națiunea conducătoare și reprezentanți din toate națiunile vor veni la Ierusalim pentru a-L onora și a se închina Regelui – Isus Hristos. Biserica Se va întoarce cu Hristos și va domni împreună cu El timp de 1.000 de ani (cf. Apoc. 20:1-5). În episoadele viitoare, vom furniza dovezi asupra faptului că atât Vechiul cât și Noul Testament susțin interpretarea premilenistă /dispensaționalistă a planului lui Dumnezeu pentru Israel și nicidecum teologia înlocuirii Israelul de către Biserică. În prezent, în vreme ce Dumnezeu Își focalizează atenția în principal asupra Bisericii, El nu a uitat de Israel, iar într-o zi va restaura și ridica această națiune la rolul intenționat și promis pentru ea.

În continuare vom aborda partea a doua, de mijloc, a mesajului din acest episod și anume B. Scurtă prezentare privind nașterea și evoluția teologiei înlocuirii. Teologul Derek Prince, în lucrarea ”Destinul Israelului și Biserica”, apărută la Editura Neemia, în 1992, la pagina 10, afirmă: ”O înțelegere greșită, ignoranța și o deformare aproape nelimitată, referitoare la identitatea Israelului, a cuprins Biserica timp de multe secole. Acest fapt mie mi se pare extraordinar, deoarece afirmațiile Bibliei referitoare la Israel sunt atât de clare! Cu toate acestea mintea unei mulțimi întregi de creștini pare să se fi întunecat referitor la aplicarea numelui Israel… Originea confuziei referitoare la Israel, poate fi găsită deja la primii părinți ai Bisericii, care au dezvoltat o doctrină care spune că Biserica a înlocuit Israelul în scopurile lui Dumnezeu și că, din acest motiv, Biserica ar trebui să fie numită Noul Israel. O învățătură de acest fel a fost publicată oficial, în jurul anului 150 d.H., de către Iustin Martirul și a fost mai târziu adoptată și amplificată de persoane celebre cum ar fi: Irineu, Origen și Augustin.” (incheiat citatul din Derek Prince) Pe de altă parte, teologul Dr. Thomas McCall a explicat că teologia substituirii a existat în realitate încă dela sfâșitul primului secol, dar n-a reprezentat poziția oficială a doctrinei creștine. Abia Augustin a răspândit această ideee la sfârșitul sec. al IV-lea în lucrarea sa ”Despre Cetatea lui Dumnezeu”. Sf. Augustin a mărturisit cum inițial a fost hiliast, adică credea într-o viitoare Împărăție de 1000 de ani pe care Hristos urma să o instituie pe pământ după revenirea Sa, dar văzând progresul nemaipomenit al Creștinismului a ajuns la concluzia că prin acesta urma să fie instaurată împărăția în discuție, aceasta urmând a fi nu de natură fizică (politico-socială), ci de natură spirituală. Problema era, într-o astfel de concepție, că Israelul trebuia să fie ”distrus” din punct de vedere teologic, anihilat, pentru a nu încurca planurile unui gen de împărăție ”aici” și ”acum”. Soluția problemei, este explicată în termeni moderni, de către Colin Chapman, un susținător al acestui punct de vedere, care și-a permis să spună, cum spunem noi, verde-n față următoarele: ”Venirea Împărăției lui Dumnezeu prin Isus Hristos a modificat și a reinterpretat toate promisiunile din Vechiul Testament.” (citat din ”Țară promisă cui?”, Colin Chapman, pag. 285)

Foarte interesant, însă, că și Mahomed, un dușman pe față al Creștinismului, a făcut același lucru, reinterpretând promisiuni ale V.T. și redirecționând totul către arabi, prin Islam. Și mai există cel puțin o confesiune de orientare creștină, pe care n-o voi menționa, care se consideră singura înlocuitoare și continuatoare a Israelului, cea care a preluat făgăduințele date inițial lui Israel. Iată că dacă deschidem ”cutia Pandorei”, permițându-ne să reinterpretăm după bunul plac ceea ce a spus Dumnezeu se putem ajunge foarte, foarte departe. Evident, în direcția greșită! 

Un gânditor evreu ortodox își punea întrebarea, pe care ne-o punem și noi: ”Cum este posibil acest lucru, adică ca unii ideologi să schimbe destinatarul de drept al promisiunilor biblice, din moment ce aproape 90 % dintre cărțile profetice vechi-testamentare vorbesc clar și fără echivoc despre salvarea națională a Casei lui Israel/a poporului Israel?” Într-adevăr, greu de înțeles și de explicat!… Problema a pornit de la principala ”verigă slabă” a teologiei înlocuirii, și anume de la faptul că, din ce în ce mai mult, Vechiul Testament ajunsese să fie interpretat alegoric, sens care nu mai era fidel înțelesului adevărat, original… Începând din anul 400 d.H., cuvântul Israel a fost folosit în mod regulat de către învățători ai Bibliei, comentatori și chiar și de către traducători, ca fiind un sinonim pentru Biserică. Mult mai târziu, ne spune Derek Prince în lucrarea citată anterior: ”De exemplu, într-o ediție frumoasă a versiunii King James, unele pasaje au anumite titluri total diferite de conținutul verselor la care se referă. Astfel, capitolul 43 din Isaia începe cu cuvintele: ”Acum așa vorbește Domnul care te-a creat, Iacove, și Cel care te-a întocmit, Israele! Nu te teme…” (ș.a.m.d.) Dar titlul pasajului este următorul: ”Dumnezeu mângâie Biserica prin promisiunile Lui” (încheiat citatul) …O incredibilă libertate pe care și-au luat-o traducătorii/editorii textului sacru cu un efect puternic în subconștientul a mii și zeci de mii de cititori ai unor asemenea BIBLII, până în zilele noastre.

Biserica catolică introdusese un fel de ”monopol în unicitatea salvării”, spunând: ”Nu pot exista două popoare ale lui Dumnezeu, și Biserica și Israelul!” Iar tratamentul lipsit de orice menajamente împotriva ereticilor ajunsese să reflecte atitudinea de maximă fidelitate față de Dumnezeu. ”Trebuie să iubim ceea ce iubește Dumnezeu și să urâm ceea ce urăște Dumnezeu. Dumnezeu urăște Israelul, deci este de datoria creștinilor să trateze ca atare Israelul!” – era o înlănțuire logică, pornită însă de la premisa falsă că Yahveh și-ar urî poporul pe care l-a creat pentru a-Și descoperi în acesta propria-I glorie și îndurare!

Eliminarea Israelului din planurilor viitoare ale lui Dumnezeu a determinat poziția antisemită incredibilă, de mulți nebănuită și neștiută a marelui reformator german Martin Luther. Iată ce spune Adolf Hitler, în lucrarea ”Mein Kampf”, despre impactul poziției lui Luther față de evrei asupra propriei sale ”lupte”, nu doar în domeniul ideilor: ”Luther a fost un mare om, un uriaș. El a străpuns dintr-o lovitură întunericul, l-a văzut pe evreu așa cum noi abia acum începem să îl vedem. Eu fac ceea ce Biserica face de o mie cinci sute de ani, însă mult mai temeinic.” Iar un alt hitlerist, Julius Streicher, în editorialul săptămânalului antismit Der Sturmer, a spus în apărarea sa, în instanța constituită pentru a judeca faptele naziștilor: ”Dr. Martin Luther s-ar afla astăzi în locul meu pe banca acuzaților dacă această carte ar fi luată în considerare de acuzare. Pentru că, în cartea ”Von den Juden und ihren Lugen” (Despre Iudei și minciunile lor) dr. Martin Luther a scris că evreii sunt pui de năpârci, că sinagogile lor ar trebui arse, iar ei nimiciți. Exact aceasta am făcut noi!” (citat din Știri din Israel 1-2013, pag. 6)

Așadar antisemitismul lui Hitler poate fi explicat lejer din punct de vedere teologic pornind de la convingerile lui Luther, ambii considerând poporul evreu drept un ”cancer al omenirii”, care trebuie stârpit. Naziștii considerau că evreii ar fi inventat conștiința și ca atare simțământul de vinovăție, de care rasa superioară, ariană, nu avea anevoie…Un biograf al elitelor hitlerismului a spus: ”Naziștii nu au inventat nici un cuvânt nou. Părinții Bisericii din primele secole au urmat aproape cu toții sfatul lui Ioan Crisostom (sec. V), care arăta că este de datoria creștinilor să-i urască pe evrei, spunând: ”Dacă Îl iubim pe Hristos, trebuie să luptăm împotriva evreilor, care Îl urăsc.”

În concluzie, teologi și istorici renumiți au ajuns la convingerea că Holocaustul este recolta groaznică a unei semințe cultivate cu perseverență de-a lungul timpului. Fără anti-iudaismul creștin, anitisemitismul rasist și, implicit, Holocaustul n-ar fi fost posibile. Nu ne determină această îngrozitoare concluzie să fim foarte atenți, în calitate de creștini, la ceea ce credem și afirmăm vis-à-vis de poporul evreu?!

C.Cine este Israel? / Ce trebuie să se înțelegem prin termenul Israel?

Derek Prince, în lucrarea ”Destinul Israelului și Biserica”, pentru a ajunge la sensul corect al termenului Israel, așa cum a fost folosit acesta de către apostolii și de credincioșii primelor veacuri, prezintă, într-o anexă, 77 de exemple din N.T. în care apar cuvintele Israel și israelit, spunând cu privire la aceste sintagme (citat): ”După ce le-am examinat pe toate, am ajuns la concluzia că apostolii n-au folosit niciodată cuvântul ”Israel” ca un sinonim pentru Biserică. Nici expresia Noul Israel nu apare nicăieri în Noul Testament… Din păcate, Biserica a adoptat un principiu ”creștin” de interpretare, care arareori este afirmat explicit, și anume: ”Toate binecuvântările (din V.T.) se aplică pentru Biserică și toate blestemele i se aplică Israelului.” (încheiat citatul) În spatele acestui principiu de interpretare este afirmația, în care este mult adevăr, că Israel a avut șansa lui, dar a fost necredincios lui Dumnezeu. De aceea, continuând această linie de raționament, Dumnezeu S-ar fi răzgândit și a reaplicat promisiunile Sale, cândva păstrate pentru Israel, în favoarea Bisericii. Dar o astfel de concluzie, în mod evident, contestă credincioșia lui Dumnezeu.

Iată ce spune apostolul Pavel, analizând consecințele necredincioșiei Israelului, în Romani 3: vv. 3 și 4: ”Și ce dacă unii s-au îndoit? Necredința lor va anula ea credincioșia lui Dumnezeu? Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat și orice om să fie găsit mincinos.” Pe dealtă parte, în profetul Ieremia, capitolul 31:35-37, Dumnezeu spusese: ”Aşa vorbeşte Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul Oştirilor: ‘Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!. „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut”, zice Domnul. Iar în Romani 11.29-33, făcându-se distincția clară între Biserică și Israel, se afirmă: ”Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și de chemarea făcută. După cum voi odinioară n-ați ascultat de Dumnezeu, și după cum prin neascultarea lor ați căpătat îndurare acum, tot așa, ei acum n-au ascultat, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete și ei îndurare. Fiindcă Dumnezeu a închis pe toți oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toți. O adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui!” (încheiat citatul) Cine are urechi de auzit să audă; minte să înțeleagă; inimă să simtă și voință să cedeze adevărurilor clare ale Sfintelor Scripturi: Biserica nu a înlocuit Israelul, chiar dacă este greu să armonizăm o astfel de concluzie! … Vom continua în trei episoade viitoare tematica noastră. Fiți binecuvântați de Dumnezeul Cerurilor, care s-a autodefinit ca fiind Dumnezeul lui Avram, Isac și Iacov/Israel! Așa să fie!

Iacob Berghianu – Cazul Bodnariu – Toti… au putut observa cum o Mana nevazuta a asezat toate rotitele necesare…

Marius si Ruth Bodnariu Photo credit Victoria Brutaru

Marius si Ruth Bodnariu Photo credit Victoria Brutaru

~~~

Iacob Berghianu 1

Toti cei care si-au format viziunea de ansamblu asupra Cazului Bodnariu, au putut observa cum o Mana nevazuta a asezat toate rotitele necesare intr-un uimitor angrenaj de persoane -fiecare, de nelipsit- care a facut ca presiunea rezultata, sub ungerea divina, sa conduca la acest deznodamant.

Psihologii norvegieni care au actionat anti-sistem si rezolutia AP a Consiliului Europei au fost printre ultimele „rotite” din angrenaj. Dar, sa nu uitam, Cel care S-a folosit de oamenii care s-au pus la dispozitia lui Dumnezeu (poate unii fara sa realizeze acest lucru) a fost Marele Strateg, Cel care n-a pierdut nicio batalie.

Chiar si cand totul parea pierdut, Dumnezeu a intervenit cu marele Sau „totusi”, care poate fi identificat ca o dovada a suprematiei divine in Sfintele Scripturi. El sa fie slavit si binecuvantat, iar omul sa ramana intotdeauna supus si ascultator. Soli Deo Gloria! Asa sa fie!

Iacob Berghianu – Domnul a implinit -azi 02.06.2016- o parte din asteptarea din cantecul sotilor Bodnariu, dandu-le o biruinta de etapa

Marius & Ruth Bodnariu

Domnul a implinit -azi 02.06.2016- o parte din asteptarea din cantecul sotilor Bodnariu, dandu-le o biruinta de etapa.

Dar biruinta lor finala este de domeniul viitorului!

Si nu doar in ce-i priveste, ci si pentru toti cei care-L asculta si Il iubesc pe Dumnezeu…

Marius si Ruth Bodnariu canta

„Mereu ’nainte şi vom învinge” 21.02.2016

Imagine: Mihai Dragoman
Radio Filadelfia sustine familia Bodnariu!

VIDEO by Radio Filadelfia Romania

Florin Barbu – GREVA FOAMEI – Ziua a 9-a – Part 2

Azi, Florin Barbu a fost vizitat de niste oameni (ingeri), doi in persoana si al treilea de departe a trimis ajutor. Domnul sa-i binecuvanteze pe toti cu o rasplata vesnica si Domnul sa-i trimit a cat mai multi ingeri care sa-l imbarbateze pe Florin!
Ioan Valean si Iacob Berghianu in vizita la Florin Barbu CEDO Strasbourg 25 mai 2016
Pentru ca, deja, informatia a aparut in spatiul public, confirm cele relatate: astazi, 25.05.2016, am avut posibilitatea sa vizitez un tata care-si iubeste enorm copiii, la sugestia si cu aportul unui roman patriot din Germania, Ioan Valean. (in poza, alaturi de Florin Barbu si de mine)
Am stat de vorba cu d-l Barbu in jur de 1ora si 1/2, pentru a-i dovedi ca imi/ne pasa de cumplita lui durere launtrica, incurajandu-l sa apeleze si la oameni, dar -mai ales- sa apeleze la Cel Atotputernic.
Nu i-am dat vreun sfat in sensul de a continua sau de a intrerupe greva foamei, aceasta fiind o decizie care trebuie sa-i apartina in totalitate…
Am fost surprins de un fapt.
Prin grija unui prieten din SUA (George Horga) i-am oferit si un mic suport financiar (1000$/900 Euro) pentru nevoi legate de viata lui curenta (fiind fara serviciu).
L-a refuzat politicos, spunand ca va avea nevoie de asa ceva DOAR DACA VA SUPRAVIETUI grevei foamei!!!
Oare, va pune la inima careva dintre factorii decidenti englezi, romani ori europeni o astfel de decizie de viata si de moarte luata de un tata ajuns in pragul deznadejdii si al sacrificiului suprem?!
Fratele Iacob Berghianu ne mai informeaza intr-un comentariu pe FB ca s-a rugat pentru copiii lui Florin Barbu –
Multumesc tuturor celor care au scris aprecieri, dar dictonul latin la care cu totii subscriem spune: Soli Deo Gloria! Si, adaugam, tot Lui i se cuvine orice merit si apreciere…
Fie sa fi constituit o incurajare si o mangaiere pentru d-l Florin Barbu si pentru copiii acestuis, pe care i-am binecuvantat, in lipsa, si i-am pus sub protectia lui Dumnezeu.
Vai de cine se atinge de cineva care este de Dumnezeu binecuvantat!

Sunteți gata să muriți, d-le pastor ?

 

p

Martir crestin egiptean plecat la munca in Libia si martirizat cu alti 20 de crestini- Citeste aici – http://wp.me/p1eavz-kXR

~~~~~

Apelul pentru rugaciune s-a terminat. Parintele Catolic indian, Thomas Uzhunnalil, 56 ani, a fost crucificat de Isis in Vinerea mare Foto Daily Mail

Apelul pentru rugaciune s-a terminat. Parintele Catolic indian, Thomas Uzhunnalil, 56 ani, a fost torturat in mod cumplit si apoi crucificat de Isis in Vinerea mare dupa ce a fost rapit de la azilul de batrani din India, unde slujea. Foto Daily Mail Citeste aici – http://wp.me/p1eavz-sa2

Daca aceasta intrebare era odata o intrebare retorica pentru majoritatea din motive ca era instrainati de conceptul persecutiei, iata ca acum este o realitate in mare parte si am putea ajunge oricare dintre noi fata in fata cu acest scenariu…. Deseori m-am gandit  la aceasta intrebare si raspunsul prevalent din discutiile cu semenii a fost: Dumnezeu iti va da putere in acele momente… Poate v-ati pus si unii dintre dvs. aceasta intrebare.  Aceasta lectura a fratelui Iacob Berghianu ne va ajuta sa avem o perspectiva mai ampla. Ascultati explicatia fratelui Iacob Berghianu si daca doriti sa adaugati ceva, va rugam sa ne scrieti in comentariu mai jos pe pagina. Domnul sa ne dea putere sa trecem biruitori prin vremurile care ne inconjoara si persecutia aparenta a crestinilor care isi face aparitia in tot mai multe tari-

Iacob Berghianu:

Iacob BerghianuCu atat mai mult cu cat a venit vremea, mai mult ca pana acum, sa ne punem o astfel de intrebare capitala. Desigur, un raspuns prompt si sec ar fi acesta: Da, sunt gata sa mor. Fara explicatii complimentare ar putea insa sa para ca un act de bravada, daca nu de mandrie. Si totusi, pentru ca trebuie sa fim gata sa dam si un raspuns imediat si neintarziat, moartea nu ne intreaba si nu ne cere voie cand vine la noi, fara a ma considera mai curajos decat alti frati crestini, indraznesc sa raspund si de aceasta maniera mai operativa. Da, cu ajutorul lui Dumnezeu sunt gata sa mor indiferent in ce forma s-ar petrece aceasta si cu atat mai mult pentru credinta in Domnul si Mantuitorul meu Isus Hristos. Cred insa ca este util sa incerc sa aduc o explicatie  cu privire la modul cum am ajuns la o astfel de incredintare, la un astfel de raspuns. Explicatia imbraca cel putin doua fatede sau dimensiuni:

  1. Dumnezeu mi-a dovedit prin afirmatiile si prin evenimentele consemnate in Sfintele Scripturi ca detine controlul absolut asupra vietii oricarui om si ca El hotaraste si nu oamenii sau demonii care este momentul mortii fiecarui om de pe tera.
  2. In al doilea rand, experientele personale cu Dumnezeu pe care le-am avut pe parcursul vietii mi-au demonstrat veridicitatea celor afirmate de Biblie si m-au ajutat sa am o incredere deplina in Dumnezeu. Nu doar pana la pragul mortii, ci si in si peste acest prag.

Autorul Epistolei catre Evrei declara ca orice om este dator sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata.Moartea poate fi naturala sau poate fi cauzata de un accident ori ca urmare a unei persecutii extreme- martirajul.

Raspunsuri Pentru Viață

– Sunteți gata să muriți, d-le pastor ?

VIDEO by Credo TV

RĂZBOIUL GLOBAL ANTI-FAMILIE ȘI POTENȚIALELE SALE CONEXIUNI NEFASTE – PASTOR IACOB BERGHIANU

Cu câțiva ani în urmă, a apărut un document controversat, de factură conspiraționistă, intitulat Protocolul/Protocoalele de la Toronto, conform căruia, încă din anul 1967, ar fi fost întocmite niște planuri extrem de riguroase și laborioase, elaborate – se susține – la comanda ”elitei” planetei, în care, pentru realizarea unificării mondiale, era prevăzută, strategic, atacarea cu prioritate a Familiei. Conform acestui document, măsurile de distrugere a familiei, coroborate cu alte măsuri de natură social-economică și politică, inclusiv folosirea O.N.U. în acest război, urma să conducă la dezintegrarea națiunilor și, implicit, la facilitarea planului de globalizare.

Războiul global anti-Familie și potențialele lui conexiuni nefaste
Toronto ProtocolPe fondul atacurilor ”pe aproape toate fronturile și din aproape toate pozițiile” asupra instituției Familiei, așa cum a lăsat-o Dumnezeu, este natural și legitim să ne întrebăm, scrutând evenimente din trecut, prezent și care se prefigurează în viitor, dacă pot fi stabilite anumite conexiuni reale între Războiul global împotriva Familiei și: (1.)”conspiraționistul” Protocol de la Toronto; (2.) aprobarea ”căsătoriilor” unisex din Canada; (3.) Agenda 2030 pentru Transformarea Lumii și (4.) abuzurile Serviciului Barnevernet din Norvegia.

Pornim în temerarul nostru demers de la un text biblic, Ezechiel 33.6, care evidențiază marea responsabilitate a străjerului, a celui care vede pericolul venind, de a înștiința poporul: ”Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, și nu va suna din trâmbiță, și dacă poporul nu va fi înștiințat, și va veni sabia și va răpi viața vreunui om…voi cere sângele lui din mâna străjerului.”

Așa că, articolul de față are menirea de a ne conștientiza asupra unor potențiale pericole la care este expusă familia, în general, și familia creștină în special, privind, fugitiv, înspre unele situații și evenimente din trecut, prezent și viitor, spre a putea avea o viziune cât mai completă.

Atacurile demonice împotriva căsătoriei și a familiei nu sunt nici de ieri, nici de alaltăieri; ele își au originea, după cum se știe, încă din Grădina Edenului. Pe parcursul istoriei, însă, războiul declanșat împotriva primei instituții create de Dumnezeu – căsătoria heterosexuală – a cunoscut, după anumite vremuri de acalmie, perioade de recrudescență majoră, atacurile îmbrăcând uneori forme terifiante, precum, pe alocuri, se întâmplă și în vremurile noastre.

Astfel că, trecând în revistă câteva evenimente și situații semnificative din ultimele decenii de istorie, vom începe prin a menționa existența unui document extrem de controversat, dar și extrem de provocator și de îngrijorător, care – se spune – ar fi fost redactat cu mai bine de o jumătate de secol în urmă, în Canada. Apoi, rămânând tot în Canada, ne vom referi la legalizarea ”căsătoriei” unisex, în anul 2005, situație care, zece ani mai târziu, avea să fie reeditată în Statele Unite ale Americii, prin decizia luată de Curtea Supremă de Justiție. Vom prezenta, apoi, modul în care s-au creat, după opinia multor cercetători avizați, condițiile necesare declanșării unui război concertat global împotriva familiei, prin modul în care a fost întocmită ”Agenda 2030 pentru Transformarea Lumii”, lansată în septembrie 2015, la sediul ONU, de la New York. Și, în final, ne vom întreba dacă nu cumva Barnevernet (Serviciul de Protecția Copilului) din Norvegia reprezintă unul dintre vârfurile de lance și experimentul pilot ale implementării unei noi faze, globale și finale, a războiului împotriva Familiei, model care se dorește a fi multiplicat, în viitor, pe întregul mapamond.

UNU. Potențiala conexiune dintre Războiul global împotriva Familiei și așa numitul ”Protocol de la Toronto”, Canada.

Cu câțiva ani în urmă, a apărut un document controversat, de factură conspiraționistă, intitulat Protocolul/Protocoalele de la Toronto, conform căruia, încă din anul 1967, ar fi fost întocmite niște planuri extrem de riguroase și laborioase, elaborate – se susține – la comanda ”elitei” planetei, în care, pentru realizarea unificării mondiale, era prevăzută, strategic, atacarea cu prioritate a Familiei. Conform acestui document, măsurile de distrugere a familiei, coroborate cu alte măsuri de natură social-economică și politică, inclusiv folosirea O.N.U. în acest război, urma să conducă la dezintegrarea națiunilor și, implicit, la facilitarea planului de globalizare.

Prezentăm, în continuare, un amplu citat din acest controversat, dar și uluitor și îngrijorător, material, preluat de pe site-ul: https://dusmaniicrestinismului.files.wordpress.com/2011/10/protocolul-de-la-toronto-si-aurora-rosie-douc483-planuri-pentru-a-instaura-nwo.pdf :

CONTINUARE AICI – 

https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2016/02/27/razboiul-global-anti-familie-si-potentialele-sale-conexiuni-nefaste-guest-post-pastor-iacob-berghianu/

Vasile Paul – Mesajul lui Ioan Botezătorul & Botezul lui Isus Hristos (Credo TV)

VIDEO by http://www.credo.tv

Previous Older Entries

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari