O parte din tine este frântă, iar cealaltă parte este plină de amărăciune.
O parte din tine vea să plângă, cealaltă vrea să lupte.
Și trebuie să iei o decizie: oare voi trece peste asta?
Să mă eliberez sau sunt prea supărat?
Resentimentele apar când permiți ca ceea ce te mănâncă, să te înghită. Răzbunarea este focul mâniei care consumă piromanul. Amărăciunea este capcana care prinde în laț pe vânător.
Iar mila este alegerea care le eliberează.
„Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!”
(Matei 5:7), a spus Isus pe munte.
Iertarea față de ceilalți ne dă voie să înțelegem cum Dumnezeu ne-a iertat pe noi.
Oferirea Harului este cheia de a înțelege HARUL !.
Pentru că atunci când îi iertăm pe alții… vom simți ceea ce simte Dumnezeu.
,Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă dela calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă dela calea voastră cea rea! Pentruce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?`– (Ezechiel 33:11).
Ce atitudine ne cere DUMNEZEU sa avem fata de
semenii nostri care gresesc chiar grav impotriva noastra?
Iata ce zice DOMNUL ISUS:
14. Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.
15. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. (Matei 6:14,15).
Nu e usor, mai ales in unele cazuri, dar OBLIGATORIU sa IERTAM, ca sa ne ierte DUMNEZEU si pe noi (de pacatele noastre, care nu sunt putine!).
NU facem noi regulile; le-a facut DUMNEZEU si DOMNUL ISUS, demult, chiar daca unele ne plac, altele nu.
Nici DOMNULUI ISUS nu i-a placut crucea, dar a acceptat-o pentru
Beni şi Nora Fărăgău discută diverse subiecte cu Rodica Baciu la Emisiunea ‘Pentru noi, femeile’. Printre subiectele discutate: Viaţa de familie, viaţa cu copiii, stresul de la sărbători, adevărata sărbătorire, conflicte familiale, iertarea aproapelui, iertarea in familie şi experienţe şi intamplări din viaţa familiei Fărăgău.
Pastorul Bisericii Emanuel Sibiu predica la Biserica Happy Valley Phoenix, Arizona – Pastor Cornel Avram in 17 Martie 2013 Duminca dimineata.
1 Ioan 2:12 Vă scriu, copilaşilor, fiindcă păcatele vă sînt iertate pentru Numele Lui.
Adevarul este ca una dintre cele mai profunde nevoi ale sufletului omenesc este nevoia dupa iertarea pacatelor. Pacea sufleteasca tine de iertarea pacatelor. Mantuirea sta in iertarea pacatelor. Linistea noastra in familie si in biserica tine de iertarea pacatelor noastre. Omul aspira dupa pace, dupa liniste, dupa bucurie. Dar, aceste aspiratii vor fi implinite desavarsit atunci cand sufletul este eliberat de vina care a acumulat-o, mania lui Dumnezeu este indeplinita, satisfacuta, potolita, povara e descarcata, iertarea este oferita, bucuria care insoteste iertarea stapaneste de acum inima si omul acela este atunci un om mantuit. Un om plin de viata, de pace, de bucurie, de voie buna pentru ca Dumnezeu i-a facut mult bine. Intrebarea care se ridica si la care cautam sa dam raspuns este intrebarea:
Cum pot sa stiu ca pacatele mele sunt iertate?
Sigur ca de pacatuit, am pacatuit. Daca este aici cineva care spune ca n-a pacatuit, chiar in momentul in care gandeste sau face declaratia a si facut un pacat. De pacatuit, pacatuim in multe feluri. Putem sa pacatuim singuri. Dar de iertat, nu ne putem ierta singuri. Iertarea este un dar. Intrebarea este: Cum stiu cand l-am primit? Cum stiu ca acest dar de la Dumnezeu este real? Ceea ce spun eu despre mine, sigur are importanta. Dar, dincolo de ceea ce marturisesc eu sau ce marturisiti dumneavoastra, importanta are ce spune Dumnezeu despre noi. Cum putem noi sa stim Dumnezeu cand se uita spre noi ne vede cu pacatele iertate? (4:34) Pe ce baza se fundamenteaza iertarea pacatelor noastre? Cuvantul pe care l-am citit reflecta multa siguranta, multa certitudine.
Vă scriu, copilaşilor, fiindcă păcatele vă sînt iertate pentru Numele Lui. Cuvantul nu scrie: Va scriu ca pacatele voastre sa fie iertate, sau in speranta ca pacatele sa fie iertate. Ci cuvantul scrie: Va scriu pentru ca pacatele va sunt iertate. Cu siguranta sunt iertate. Va intreb pe dumenavoastra, pacatele voastre sunt iertate? Da, slavit sa fie Domnul. Si daca este cineva in aceasta dimineata a carui suflet este nelinistit, cu gandul ca pacate savarsite in trecut nu sunt iertate, fie ca mesajul pe care-l vom auzi sa aduca speranta, sa aduca eliberare, sa aduca vindecare, pentru ca eu cred ca unul dintre cele mai potrivite locuri de a capata iertarea pacatelor este in biserica. Nu am consacrat noi ca in biserica cine se roaga pentru iertare sa o primeasca? Ba da, si daca ne rugam acasa, pe drum, sau la serviciu, sau ne rugam in masina, Dumnezeu ne poate ierta. Dar toate aceste lucruri pe care le-am amintit, nici nu se pot compara cu locul de intalnire al bisericii lui Dumnezeu, unde copiii lui Dumnezeu se aduna si cheama numele lui Dumnezeu.
Cum pot sa stiu ca pacatele mele sunt iertate? La aceasta intrebare vom da 4 raspunsuri biblice. Doua raspunsuri tin de ceea ce face Dumnezeu prin Domnul nostru Isus in vederea pacatelor noastre. Urmatoarele doua raspunsuri tin de ceea ce trebuie sa facem noi ca sa primim iertarea pacatelor. Pe de o parte este vorba de participarea si darul lui Dumnezeu si pe de alta parte este vorba de raspunsul si realizarea noastra. Darul lui Dumnezeu se intalneste cu cautarea noastra. Iertarea care vine din harul lui Dumnezeu si iertare care se naste din raspunsul nostru. Baza obiectiva a iertarii pacatelor: (1) Jertfa si Mijlocirea Domnului Isus.
1. Iertarea pacatelor noastre se bazeaza pe jertfa lui Isus Hristos
In 1 Ioan 2 „El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale intregii lumi. In cap. 4:10 scrie „Dumnezeu ne-a iubit si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.” In 1 Petru scrie „noi am fost rascumparati nu cu lucruri pieritoare, nu cu argint sau cu aur, ci am fost rascumparati cu sangele scump al Domnului nostru Isus Hristos. Cand ne gandim la trecutul nostru pacatos, trebuie sa fim siguri, siguri, jertfa lui Isus este izvor de iertare pentru pacatele noastre. Domnul Isus s-a dus pe Sine, pe cruce, ca jertfa, pentru ca noi sa capatam iertarea. Cuvantul Domnului ne invata lucrul acesta foarte, foarte clar. Jertfa Domnului nostru Isus nu este un gest care pune in evidenta esecul Domnului Isus. Domnul Isus n-a murit ca victima. Jertfa Lui pune in evidenta biruinta Sa. Este calea spre biruinta. El a murit pentru pacatele noastre, ca sa realizeze, sa implineasca cea mai profunda nevoie, sa primim iertarea.
Evrei 7:26 spune ca Domnul Isus a aratat o singura data, ca sa stearga pacatul prin jertfa Sa. Ce inseamna cuvantul ‘sa stearga’? Cuvantul romanesc nu este suficient de expresiv. In limba greaca este un verb care inseamna ‘sa desfinteze’ pacatul. Efectiv nu mai exista, in sensul in care tot ceea ce trebuia sa savarseasca Fiul lui Dumnezeu ca pacatul sa fie eliminat s-a savarsit si pacatul a fost eliminat. Jertfa lui Isus are ecouri vesnice. Pe acela pe care Dumnezeu il iarta, Dumnezeu nu ii ia pacatul lui si il pune de o parte si-l tine ascuns pana la vremea potrivita. Dumnezeu nu ne tine la mana. Jertfa lui Isus, Fiul lui Dumnezeu desfinteaza pacatul. Pacatul nu mai exista. Ce Dumnezeu a iertat nu mai este.
Cand va tulbura ceva din trecutul dumneavoastra, aduceti-va aminte ca Isus s-a dus pe Sine ca jertfa pentru voi. A murit pe cruce pentru voi. Si onorati-L pe Isus spunand, „Doamne Isuse, multumesc ca ai murit pentru pacatul meu pe cruce. Pacatul meu este iertat din pricina acestei jertfe.” Asta e iertarea pe care o da Dumnezeu. (10:00) Daca jertfa Vechiului Testament acoperea pacatul, jertfa Domnului Isus a desfiintat pacatul. Se da DELETE. Acesta este gestul, acesta este temeiul pe baza caruia Dumnezeu iarta pe pacatosi. Dumnezeu nu iarta pe pacatosi in mod corupt, facandu-se ca nu vede ce este. Dumnezeu nu trece cu vederea pacatele oamenilor intr-un fel superficial. S-a intamplat ceva, un gest facut de Domnul Isus, care are consecinte vesnice. Implicatii cosmice, pamantesti si ceresti, in lumea ingerilor si a demonilor. Jertfa aceea este investitia lui Dumnezeu ca pacatul sa fie desfintat. Din acest gest deriva doua lucruri extraordinar de importante.
Hotararea lui Dumnezeu de a ierta pe oameni. Scrie in Romani 5 ca Dumnezeu a luat o hotarare de iertare- scrie „18 …Astfel dar, după cum printr’o singură greşală, a venit o osîndă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr’o singură hotărîre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărîre de neprihănire care dă viaţa.” si versetul 16 „16 Şi darul fără plată nu vine ca printr’acel unul care a păcătuit; căci judecata venită dela unul, a adus osînda; dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărîre de iertare.” Ca sa folosim un termne contemporan, Dumnezeu a decis sa gratieze lumea. Asta e primul gest: Isus se duce ca Sine pentru jertfa, pacatul este desfintat, Dumnezeu da un decret de gratiere. Decretul de gratiere este urmat de urmatoarea decizie:
Oricine crede in Isus este justificat inaintea lui Dumnezeu si este eliberat. Noi nu mai trebuie sa stam sub vina. Nu mai este nici o osandire pentru cei care sunt in Hristos. Dumnezeu a iertat pacatele. Dumnezeu a facut decret de gratiere. Imaginati-va un triunghi. Sus e Dumnezeu, jos alaturea e Domnul Isus, in partea cealalta sunt eu. Acest triunghi se numeste triunghiul rascumpararii. Imagineaza-ti ca e judecata. Dumnezeu, la judecata, iti cere sa te justifici. Adica: Cineva te acuza de pacatele pe care le-ai facut in timpul vietii, Dumnezeu iti da dreptul sa te aperi. Te lasa sa vorbesti si sa vorbesti in asa maniera incat dupa ce ai terminat ce ai avut de spus, Dumnezeu sa spuna: Ai dreptate, minciuna ta nu-i minciuna, hotia ta nu-i hotie, curvia ta nu-i curvie, divortul tau nu-i divort, insiri toate pacatele alea. Poti sa te justific asa? Care poate vorbi despre sine in fata dreptului judecator, incat dupa ce a incheiat ce are de spus, Dumnezeu sa zica: Eu am gresit ca n-am crezut ca esti divin. Insa, Domnul Dumnezeu a pregatit o solutie. Si El, judecatorul, spune asa: Eu am de gand sa te justific. Dar, iata cum. Fiul Meu, Isus Hristos a venit in lume si a murit pe cruce pentru pacate. Jertfa Lui este ispasirea pacatelor tale inaintea Mea. Jertfa Lui este rascumpararea ta. Si Eu, zice Domnul, am de gand sa te justific. Iata cum. Iau de pe tine pacatele si le transfer asupra Fiului Meu, Isus. Si i-au de pe El dreptatea si o pun asupra ta. Eu i-au aceasta decizie juridica. Te iert, in baza deciziei Mele. Cu o singura conditie: Sa-L recunosti pe Fiul Meu, Isus Hristos ca Domn, sa-L urmezi, sa crezi in El, sa te bizui pe El. Ai face asta? Asta este evanghelia. Asta aduce eliberare sufletului care se increde in Dumnezeu. 16:36
2. Iertarea pacatelor noastre prin mijlocirea Domnului Isus
Domnul Isus s-a dus nu doar ca jertfa pentru pacate. Ci, inviind din morti, inaltandu-se la cer, El sade la dreapta lui Dumnezeu si sfanta Scriptura ne invata ca El este mijlocitorul nostru inaintea lui Dumnezeu. 1 Ioan 2:1 „Copilasilor, va scriu aceste lucruri ca sa nu pacatuiti. Dar, daca cineva a pacatuit avem la Tatal un mijlocitor, pe Isus Hristos, cel neprihanit.” Domnul Isus este mijlocitorul nostru, la dreapta lui Dumnezeu. El ne apara, El nu ne lasa. Eu nu va cunosc, dar ascultati-ma bine: Daca cineva a pacatuit, sa-i fie rusine fata de Dumnezeu. Ah, nu savarsesti pacate si pretinzi ca nu s-a intamplat nimic. Daca cineva a cazut intr-un pacat sa-i fie rusine. Dar, nici o clipa sa nu-si piarda speranta. Obrazul sa ne crape de rusine, am pacatuit impotriva lui Dumnezeu. Dar, speranta sa nu-ti iasa. Nu acceptati acuzarea acelora care arunca dupa voi cuvinte de ocara, spunand ca daca ai pacatuit te duci in fundul iadului si nu mai este nici o sansa. Daca mori, daca refuzi sa te pocaiesti, daca refuzi sa te intorci la Dumnezeu, acolo ajungi in talpa iadului. Dar nu trebuie sa uiti un lucru: Traim prin har.
Isus, Fiul lui Dumnezeu s-a inaltat la cer si este acolo mijlocitor si scrie in Biblie ca daca cineva a pacatuit avem la Tatal un mijlocitor. Domnul Isus ne apara. Sa nu indrazneasca sa ia cineva aceste cuvinte sa faca libertate pentru a pacatui, zicand: Isus a murit pentru mine si ma apara in cer si prin urmare sa-i dau de lucru si pacatuiesc. Vai de cel care gandeste asa si comite asa. Noi vorbim unor oameni tematori de Dumnezeu, care au o constinta extrem de sensibila, care vor sa fie placuti lui Dumnezeu. Dar, stau slabiciunile de noi. Frati si surori, Isus este mijlocitorul nostru. In 1 Timotei 2:5 spune ca este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni, omul Isus Hristos. In epistola catre Evrei gasim unul dintre cele mai frumoase versete pe aceasta tema.
Evrei 7:25 „De aceea şi poate să mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” Iata ce face Domnul Isus. Traieste pururi in prezenta lui Dumnezeu ca sa ne apere, ca sa mijloceasca pentru noi. Noi avem in cer un aparator. Domnul Isus e proectorul nostru. Nu ne lasa, nu ne abandoneaza. El ne protejeaza, ne insoteste, ne invata, vrea sa ne schimbam, sa ne facem mai buni. Se intampla ca diavolul sta pe urmele noastre sa ne ispiteasca. Iar daca reuseste sa ne faca sa cadem in pacat, urmatorul gest pe care il face se infatiseaza inaintea lui Dumnezeu cerand osanda noastra. Rationamentul cerintei lui este cat se poate de clar: (1) Plata pacatului este moartea. (2) El a pacatuit. (3) Cer ca el sa moara. Ce mai poti sa zici? O, de cate ori n-ar fi trebuit sa murim. Daca nu era acolo unul, care sa intervina in acel moment si sa zica, „Inapoia mea Satano.” E adevarat plata pacatului e moartea. E adevarat ca omul cutare a pacatuit. Dar, la fel de adevarat este ca omul acela se increde in Mine, mi-a chemat numele. Eu am murit pe cruce pentru pacatele lui. Am hotarat sa il iert si sa il apar, asa ca inapoia mea Satano. Asa trebuie s acrezi, asta ne duce libertate, bucurie. De fat, asta este mantuirea prin evanghelie.
3. Din pricina ca pocaim si ne marturisim pacatele
1 Ioan 1:8-10 Dacă zicem că n’avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. 9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. 10 Dacă zicem că n’am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvîntul Lui nu este în noi.” Ce inseamna cuvantul ‘daca’? Cuvantul ‘daca’ introduce o conditie. Aici cuvantul lui Dumnezeu introduce pocainta, marturisirea pacatelor noastre pe care trebuie sa o facem inaintea lui Dumnezeu cu o hotarare si cu smerenie. In Iacov 5:16 spune „Marturisiti-va unii altora pacatele.” Proverbe 28:13 13 Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.” De ce sa taci? De ce sa duci povara de unul singur? De ce sa te usuci, cum a zis David, „Cata vreme am tacut mi se uscau oasele de gemetele mele necurmate. Facu-se pacat, il tine ascuns. Povara, vinovatia la apasat teribil. „Mi se usca vlaga cum se usca pamantul.” Tu ce o sa faci? Dai inainte, o sa ai o reputatie grozava, parerea ta… ca oricum, parfumul vinovatiei emana din fiecare care sta ascuns.
David a spus, „Mi-am marturisit pacatul” Nu stiu cale mai binecuvantata si mai buna inspre pace decat asta. Sa mergi inaintea Domnului Isus si sa spui, „Doamne Isuse, cred in Tine. Am pacatuit. Te rog frumos sa ma ierti.” Si El iti ridica povara. Duhul Lui te va inspira si te va calauzi sa indeplinesti si ce scrie. Marturisiti-va unii altora pacatele. Cauta un om al lui Dumnezeu, impartaseste. Descarca-ti povara sufletului si in felul acesta Dumnezeu iti va duce bucuria eliberarii si a iertarii, siguranta iertarii pacatelor. Bucuria iertarii pacatelor, calea cea mai scurta este marturisirea la pastor, la un slujitor al lui Dumnezeu. Dumnezeu le iarta pacatele precum le rostim in odaita. Dar siguranta iertarii, eliberarea, bucuria nu vine ca atunci cand spui: Am gresit.
Sant trei stadii cand ti se arata pacatul. (1) Cand iti arata oamenii- esti si in stare sa-i dai in judecata. (2) Cand iti arata constiinta te mai domolesti. (3) Cand iti arata Duhul Sfant te si pocaiesti. Nu zaboviti in impietrire zicand, „Las ca o dc eu cum pot.” Nu sti tu ce te asteapta la urmatoarea intersectie, ce alte conspiratii ale diavolului. Iar oamenii lui Dumnezeu vor sti ca cine primeste marturisirea este mormant, nu aeroport. (1:37:49) Photo via ptl2010.com
4. Din pricina ca si noi ii iertam pe cei care ne gresesc.
Iertarea noastra este confirmata, este marturisita prin faptul ca si noi iertam pe cei care ne gresesc. MatMatei 6:14-15 „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. 15 Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” Auziti ce scrie, gura sfanta a Domnului Isus a spus. El, care a facut rost de iertarea pacatelor prin jertfa Sa. El care o asigura, stand in cer si mijlocind pentru noi. El, care ne curateste de murdariile pe care le-am facut pentru ca suntem uneori ca si copii micuti. Ne curatesc bine parintii nostri, cu hainute frumoase si dupa aia iarasi mergem inapoi la noroiul acela. Mantuitorul nostru, care are mila de noi, se apleaca din nou si ne ridica si ne curateste din nou si de pacatele facute dupa botez, pentru ca vede in noi slabiciunea. Dar, pe de alta parte, credinta, smerenia, pocainta, dorul dupa curatie si El are mila de noi. Slavit sa fir numele Lui.
Dar ceva ne pune in fata. Auziti ce cuvant ne pune in fata: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor,”Vreau sa pun o intrebare: Este aici o persoana careia i s-a gresit vreodata din partea unui om? Cuvantul acesta ‘daca’ are o forta care face deosebire intre viata si moarte, intre rai si iad. Si ca nimeni sa nu ramana in dubiu, Isus a intors foaia aceea zicand, „dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” Marcu 11 „Si cand stati in picioare, sa iertati orice aveti impotriva cuiva, pentru ca si Tatal vostru care este in ceruri sa va ierte greselile voastre. Dar, daca nu iertati, nici Tatal vostru care este in ceruri nu va va ierta greselile voastre.” Cu lipsa de iertare, cu impietrirea inimii tale, care nu vrea sa spuna „Te iert”, nu faci altceva, decat sa anulezi efectele jertfei Domnului Isus in dreptul tau. Nu faci altceva decat sa pui mana pe gura mijlocitorului din cer, care nu mai are nici o putere sa te apere. Nu faci altceva, decat sa te expui uneltirilor diavolului, care va da peste tine ca sa te unelteasca si mai mult. Si o sa vezi mai incolo.
Isus a pus in fata noastra aceste cuvinte, care sa ne avertizeze ca zona asta in domeniul pacatelor ii raspunderea noastra. Si e lucrul acela mai usor de facut. Mori tu pe cruce ca sa te ierte cineva. Du-te tu in cer ca sa aperi pe pacatos. Curateste cu un pacat daca poti, ca nici o pata de motorina de pe o batista nu o poti spala. Spala un pacat daca poti, nu poti. Dumnezeu ia ce e greu de facut si tie iti zice un singur lucru: Te pocaiesti si ierti pe aia care iti gresesc. Si asa ne-am da seama daca iti meriti iertarea. O, cati dintre noi n-au inima impietrita. Nu vor, refuza, sau nu pot. La inceput nu pot, dupa aia nu mai vor. Ca asta e progresia. La inceput nu vrei, ca supararea e mare. Si dupa aia, diavolul tine stapanire zona aceea si te impietreste si apoi nu mai poti. Si nu mai poti nu pentru ca Dumnezeu nu a vrut sa te ajute. Ci pentru ca ai refuzat ajutorul Lui si acum nu mai poti. Si in aceasta situatie, Duhul Sfant intervine si da putinta si eliberare, unuia care striga spre Dumnezeu.
Fratii mei, eu vreau sa spun lamurit: Iertarea pacatelor nu o castigam prin faptul ca noi iertam pe altii, ca nu ni se da iertarea pacatelor la schimb- „Da tu iertare la celalat si eu iti dau si tie iertare”. Nu. Nu asta-i moneda de schimb. Nu. Jertfa lui Isus aduce iertare pacatelor. Dar noi ramanem in iertare, daca o prelungim mai departe spre altii. Asta ne-a invatat Isus cu o pilda. Petru ii zice Domnului Isus: De cate ori sa iert pe fratele meu? Probabil ca sa referit la superlativul posibilitatilor sale- de 7 ori. Mantuitorul, Isus, a zis, „Eu nu zic de 7 ori, ci de 70 de ori cate sapte.” Ce a vrut Mantuitorul prin aceasta vorba? Sa ne faca aritmetica pacatelor semenilor nostri? 490 de ori, scrie, intr-o zingura zi in evanghelia dupa Luca. Ce sa insemne in practica? Se tine scai unul de tine, iti greseste si iti greseste. Asa ne-a invatat Isus sa numaram pacatele semenilor? Eu as zice ca lucrurile sunt cu totul diferite. Cine a apucat intr-o zi sa ierte semenului sau de 490 de ori, ala a invatat ideia, pentru ca nu poti sa faci altceva, decat sa o prelungesti mai departe.
Sa fie clar, cine are pacatele iertate nu tine dusmanie pe nimeni si nu vrea sa se razbune pentru ca el a fost iertat si iertarea din inima e prea plina, care se revarsa spre altii. Asa functioneaza lucrurile. Si ca sa aduca adevarul, Mantuitorul a adus pilda cu robul nemilostiv. Noi nu trebuie sa vedem in aceste lucruri groaza acestor lucruri. Trebuie sa vedem ce a zis Isus, ca de acolo a plecat, de la rugaciunea Tatal nostru: „si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”. Va intreb: Ce-i rugaciunea asta, e rugaciune sau blestem? A zis unul, „Eu rugaciunea asta in veci nu o fac. Nu vreau sa-mi faca Dumnezeu asa”. Dumnezeu nu ne face cum asteptam noi, ci ne face cum a hotarat El si cum sunt legile Lui.
Rugaciunea Tatal nostru trebuie sa o luam in acea parte, ca unul dintre cele mai puternice si convingatoare argumente aduse de omul care are nevoie de iertare, la Dumnezeu, care ii da iertarea. Cand in inima ta este dragoste, cand in inima ta va vedea dorinta de a oferi celuilalt iertare, Dumnezeu iti va tine ierarea Lui peste tine. Asta este bucuria copiilor lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, din faptul ca trebuie sa iertam pe ceilalti, nu trebuie sa facem o povara, ci un argument cu care stam in siguranta inaintea lui Dumnezeu. Nu-i vorba de sentimente la mijloc. E vorba de hotarare. E vorba de caracter. E vorba de fapte. Hotaresti sa ierti, refuzi sa te razbuni si asa Dumnezeu ne da libertate si bucuria iertarii. Nu a zis Domnul Isus sa intoarcem obrazul celalalt? Sau Pavel nu ne-a invatat sa punem carbuni aprinsi pe capul dusmanilor nostri? Sau David, cand s-a purtat exact asa cu Saul si Saul striga pe vai: Tu esti mai bun ca mine? Noi trebuie sa ramanem in harul lui Dumnezeu si in iertarea lui Dumnezeu. A zis Ioan: „Vă scriu, copilaşilor, fiindcă păcatele vă sînt iertate pentru Numele Lui.” Ce a avut in vedere cand a vorbit cu atata siguranta? Cele 4-
Isus a murit pentru pacate
Isus e mijlocitorul
Noi ne marturisim de pacate
Si iertam pe cei care ne gresesc.
Punandu-ti viata in mana acestor principii, vei trai bucuria iertarii pacatelor. (Ultimele 2 minute nu au sonor de la sursa si le-am omis)
Razbunarea omului nobil este iertarea si uitarea. Schiller
Iata ce ne invata Domnul Isus despre dragoste, bunatate, mila si iertare.
Luca 6:27-38
27Dar Eu vă spun vouă, cari Mă ascultaţi: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc,
28binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.
29Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce -i şi pe cealaltă. Dacă îţi ia cineva haina cu sila, nu -l opri să-ţi ia şi cămaşa.
30Oricui îţi cere, dă -i; şi celuice-ţi ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi.
31Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.
32Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce -i iubesc pe ei.
33Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa.
34Şi dacă daţi cu împrumut acelora dela cari nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai.
35Voi însă, iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare, şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun şi cu cei nemulţămitori şi cu cei răi.
36Fiţi dar milostivi, cum şi Tatăl vostru este milostiv.
37Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osîndiţi, şi nu veţi fi osîndiţi; iertaţi, şi vi se va ierta.
38Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sîn o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.„
Romani 12:9-21
9Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.
10Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întîietate altuia.
11În sîrguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de rîvnă cu duhul. Slujiţi Domnului.
12Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.
13Ajutaţi pe sfinţi, cînd sînt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi.
14Binecuvîntaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvîntaţi şi nu blestemaţi.
15Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plîngeţi cu ceice plîng.
16Aveţi aceleaşi simţiminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămîneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.
17Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor.
18Dacă este cu putinţă, întrucît atîrnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.
19Prea iubiţilor, nu vă răsbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mînia lui Dumnezeu; căci este scris: ,,Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti„, zice Domnul.
20Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă -i să mănînce; dacă -i este sete, dă -i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.„
21Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.
Cel puţin şapte credincioşi creştini copţi au fost ucişi vineri în Egipt
Interviu cu Andrew Craig Brunson: …mă plimbam prin cameră ore în șir, doar rugându-mă, strigând către Dumnezeu….. La un moment dat, am fost nevoit să nu mă mai concentrez asupra speranței, ci asupra supunerii.
foto captura
După 9 ani de închisoare, creștina Asia Bibi, mamă a cinci copii, condamnată la moarte pentru „blasfemie”, a fost ACHITATĂ și va fi eliberată. Islamiștii radicali sunt pe picior de război.
Brazilia îşi va muta ambasada din Israel de la Tel Aviv, la Ierusalim
Premierul Australiei intenţionează să decidă recunoaşterea oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului
VIDEO – Casa Albă: Rugăciunea Pastorului [eliberat] Andrew Brunson pentru Preşedintele Donald Trump
Un tribunal turc a ordonat vineri eliberarea din arest a pastorului american Andrew Brunson
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – mai 2018, actualizare
Te ține Facebook-ul de la rugăciune? – Ryan Skinner
Foto Funny Jokes & Inspirational Stories
Gabi Izsak – Mesaj de Sărbătoarea înălțării la cer a Domnului Isus!
Aurel Gheorghe – Israel și Biserica la finalul istoriei – p. 1
ISRAEL – Statul evreu la 70 de ani de existenta
Perspectivele apocaliptice ale liderilor iranieni și implicațiile lor pentru lume
Originile problemelor din Orientul Mijlociu
De ce este Ierusalimul capitala indivizibilă a Israelului?
FOTO
„ISRAEL si BISERICA la finalul istoriei actuale” – Aurel Gheorghe la biserica Betania din Targu Mures, 16.05.2018
Aurel Gheorghe – Lupta va continua: nu te opri la jumătatea drumului!
DW – Europa trece prin Ierusalim
13 morţi, 40 de răniţi: Trei biserici creștine, dintre care și o biserică penticostală, au fost atacate în Indonezia de teroriști
Ce s-a întâmplat cu Europa? Despre rădăcinile Europei
Mihai si Maria vor acasa
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – ediție specială: ”Israel și finalul istoriei”
CNCD, noul organ de propagandă al ideologiei LGBT în România
Nicolae Geantă – Misionarii sunt Sfinții lampadari ai lui Dumnezeu plecați să lumineze întunericul inimilor
Un Pastor Penticostal Din India A Fost Decapitat
Răspunsuri Pentru Viață – De ce este atât de important Referendumul pentru căsătorie (1)
Florin Ianovici – Mulțumesc lui Dumnezeu pentru onoarea de a-i sluji…
Ce se intampla cand te marturisesti? – Vlad Breana
Viorel Iuga – Cu foarte mult timp în urmă, profetul întreba: „Oare tăcând faceţi voi dreptate?”
foto Agnus Dei
PREȘEDINTELE IOHANNIS, DEZAMĂGIREA EVANGHELICILOR!
Primirea reprezentanților Cultelor Evanghelice din România și a rectorilor Institutelor Teologice Evanghelice
LIGIA CIRSTEAN 1983 – 2018 – VIDEO Memorial/ Funeral – Serviciu de Priveghi si Inmormantare
Motivul pentru care unii ar vrea să treacă prin Necazul Cel Mare
Donald Trump, cu ocazia Zilei Naționale de Rugăciune: „Credința este mai puternică decât guvernul și nimic nu este mai puternic decât Dumnezeu”.
VIDEO Trump: Voi proteja întotdeauna libertatea religioasă. Un nou ordin executiv semnat de președintele Donald Trump, cu ocazia zilei Naționale de rugăciune, reafirmă libertatea religioasă.
Marx și bancnota de zero – de Nicolae.Geantă
Europa, între rațiune și propagandă. Ce s-a spus de fapt la conferința Platformei civice Împreună
A modificat mass-media înțelesul termenului „evanghelic”?
SUA: Statul Iowa interzice avorturile după șase săptămâni de sarcină
Miracolul de pe terenul de baseball – Cum a protejat Dumnezeu zece congresmeni republicani.
Un nou val de antisemitism se ridică în Europa
Tot mai multi evrei din intreaga lume se intorc in Israel. Antisemitismul îi face pe unii evrei din Europa să ia serios în considerare emigrarea în Israel.
Camelia Smicală: „Nu înțeleg de ce autoritățile române nu-și protejează cetățenii”
VIDEO: Pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România: „Este dreptul meu să solicit ca, printr-un proces democratic, transparent, valorile pe care le împărtășesc să devină literă de lege”
VIDEO. Nelu Ardelean, Secretar General al Uniunii Bisericilor Baptiste: „Statul nu trebuie să se substituie Autorității Supreme, Autorității Divine”
Știrea cea bună – Generația digitală – Nicolae Geantă
Mai 2015. Acesta a fost startul măsurilor de protecție a fraților Maria și Mihai împotriva vieții bune de acasă
ISRAEL Aniversare 70 de ani – Intr-o zi nu va mai fi razboi – Matisyahu – One Day
Se construiește un sediu creștin care va fi situat lângă noua Ambasadă Americană din Ierusalim
Aurel Gheorghe – Luptând fără teamă – Domnul va răspunde prin minuni!
Voia să-și găsească pacea! de Alin Jivan
Statul devine dumnezeu, iar noi devenim robii lui. Alfie Evans, un semnal de alarmă pentru noi!
Breaking News – O familie a învins lupta cu Barnevernet, micuța ARIA e ACASĂ!!! Barnevernet returns baby Aria to her parents!!!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA – KARL MARX LA 200 DE ANI SI 170 DE ANI DE URA DE CLASA
A plecat la Domnul Ligia Cirstean, a lasat in urma sotul si 7 copilasi
Pavel Rivis Tipei – Testul ca sa vezi daca il cauti pe Dumnezeu cu adevarat
Florin Ianovici – Nu renunța
Aurel Gheorghe – Nu te lăsa înșelat de aparențe!
Sofia Timofte si Prietenii – Cu glasuri de copii (Official Video)
Piedici in calea marturisirii – Când ți-ai mărturisit păcatele ultima oară!
Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite: Palestinienii ar trebui să „accepte propunerile lui Trump sau să tacă”
Tânăra DeEbony Groves de 21 de ani, împușcată în restaurantul Waffle House din Tennessee a murit cântând ,,Isus mă iubește”
Statul american Nebraska va elibera certificate de deces pentru copiii pierduți prin avort spontan
Copilul celor mai bătrâni părinţi din Marea Britanie a fost luat de serviciile sociale. „Cuplul e devastat“
Irlanda și dezumanizarea copilului nenăscut
Fotografii care spun povestea a doi copii cândva fericiți: Maria și Mihai.
Ioan Cocîrțeu – PREA MULTE VEȘTI RELE…CUM SĂ REZIST ?
O femeie creștină din Pakistan a murit după ce un musulman i-a dat foc pentru că nu a vrut să se convertească la islam si să se căsătorească cu el
În urmă cu doi ani, Maria și Mihai au fost luați cu forța – pentru a doua oară, și până în ziua de azi ei încă nu știu DE CE…
Marian Vanghelie: Istoria noastra creştină, identitatea noastră spirituală şi naţională provin din istoria Ierusalimului. În Ierusalim, pe marea cruce a suferinţei s-a născut speranţa noastră ca popor european
VIDEO – Statul Israel celebrează 70 de ani de independență. Festivitatea s-a încheiat cu o variantă a cântării „Aleluia”, pentru cele ce au fost și cele ce vor veni.
Gabi Izsak – Trebuie sa fiu in Casa lui Dumnezeu
Viața creștină – Nevoile sexuale și despărțirile îndelungate ale soților
Viața Crestină – Relație toxică în căsătorie
Demografie și democrație: În 12 ani, „Capitala” UE va fi preponderent musulmană
Atac împotriva creștinilor din Pakistan
În urmă cu 70 de ani, o declarație semnată la galeria de artă din Tel Aviv a schimbat lumea pentru totdeauna. În ciuda tuturor împotrivirilor, acest tânăr stat evreiesc nu numai că a supraviețuit, dar a întrecut toate așteptările
Valeriu Ghileţchi – Raportul meu privind cazul familiei Bodnariu a fost adoptat ieri în Comisia de profil
Open Doors – În 2017 au fost omorâți peste 3000 de creștini, iar peste 2000 au fost închiși, în jur de 800 de locașe de cult au fost distruse sau vandalizate
Myanmar – 2.000 de creștini Kachini blocați în junglă
Lupta spirituală a unui musulman înainte de a se converti la creștinism
Celebrarea a 70 de ani de la fondarea Israelului
Un pastor suedez, indemnat sa foloseasca o altă Biblie, respectiv una care să nu dezaprobe homosexualitatea
Cauzele depresiei si ale anxietatii si solutia Lui Dumnezeu
Daniel Cristian Florea – Asociatia Internationala a Preotilor Convertiti sustine proiectul de mutare a ambasadei Romaniei din Israel,de la Tel Aviv la Ierusalim.
ISRAEL 70 – VIDEO – Ceremonia aprinderii făcliilor cu ocazia celebrării Zilei Independenței statului Israel – 70 de ani, a avut loc miercuri seara pe Muntele Herzl din Ierusalim
Aurelian PAVELESCU – Bucurestiul ar putea avea un rol determinant intr-un proces de dimensiuni biblice
Deutsche Welle – Dacă decizia nu e oportună la trei mii de ani de la mutarea capitalei regelui David de la Hebron la Ierusalim, oare când va fi?
Codreanu – de Nicolae.Geantă
George Dume – CURVIA. UN PĂCAT ÎMPOTRIVA TA
Cui ne mărturisim?Vlad Breană
Aurel Gheorghe – Sfințenie în tabără sau înfrângere
Pilotul care a salvat 144 de pasageri aterizând de la 10.000 de metri, după ce un motor al avionului a explodat, este o femeie creștină
Copilasii care mor se duc in rai ? – John Piper răspunde
Diana Pand 1979 – 2018
DIANA PAND – I AM FREE
50 de țări în care este cel mai greu să trăiești ca și creștin
Revista Genesis – Editia 40/2018
A “pune șaua” pe cineva
Paine cu faina de cocos, fara gluten, fara lapte, paleo [Reteta video]
DW – Războiul pentru Ierusalim s-a mutat la București
T. 21 – ”Succesiunea apostolică” – transmiterea harului preoției
Diana Pand a plecat la Domnul
Abigail, numită de doctori “minunea lui Dumnezeu”, este tot mai bine!
StirileKanalD – Va mai amintiti de familia Bodnariu, ai carei copii au fost luati de autoritatile norvegiene? Acum au sase copii si sunt tare fericiti
În plin conflict sirian, musulmanii se convertesc la creștinism. situația lor este foarte dificilă și de aceea au nevoie să fie sprijiniți în rugăciune.
Zeci de mii de cruci doborâte în China
Photo credit
Viața cu gust de supă la plic – Sefora Geantă
Strângerea exilaților- După mii de ani evreii se întorc acasă în țara lor, Israel. Anul trecut, 27.000 de imigranți noi au sosit în Israel.
O organizație creștină israeliană a adus milioane de evrei în Țara Promisă
Marius & Ruth Bodnariu – Ne uităm cu doi ani în urmă și încă suntem uimiți de modul în care Dumnezeu a lucrat pe 16 aprilie 2016!
Pastorul Brunson a depus mărturie luni și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a convinge instanța să-i dea libertatea
Vlad Breana – Ce este mărturisirea păcatelor, cum se face
CIRESARII – Mărturia unui fost musulman, acum frate în Hristos
Un fost musulman a deschis prima biserică creștină care a existat vreodată în Kosovo
Nave de război ale Rusiei se îndreaptă către Siria
Senatorul PSD Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, despre atacul occidental din Siria
CHEMARE URGENTĂ LA RUGĂCIUNE – Pastorul american Andrew Brunson va fi luni în fața instanței din Turcia pentru o crimă pe care nu a comis-o
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – aprilie 2018, actualizare
SA NU UITAM CA SI BISERICILE PRIMESC ORDINE UNEORI – Senator TITUS CORLATEAN – Dezvaluiri [2016]
Photo credit huffingtonpost.ca
Klaus Iohannis, desemnat candidat din partea PNL la alegerile din 2019
Pâinea sănătoasă, gluten free cu semințe – Gem de căpșuni fără zahăr procesat- Rețetă (Recipe) Video (Romanian/English)
15 aprilie – duminica bisericilor din AER. Alianţa Evanghelică din România cheamă toate bisericile evanghelice din ţară la rugăciune şi acţiune.
Pastorul american ținut după gratii de 500 de zile continuă să slujească și în închisoare și vorbește despre credința lui în Isus Hristos
De ce unii îl compară pe Donald Trump cu regele Cir din Biblie
Atac terorist de Paște în Pakistan, o familie creștină a fost ucisă
Egipt – Sângele fiului pe pieptul tatălui
Știri „cerești” – Multitudini de egipteni vin la Hristos după atacurile cu bombe împotriva Bisericilor
Creștinii din Siria cheamă la o zi de post și rugăciune pe 13 aprilie 2018
Copiii Cameliei Smicală arată mai fericiți ca niciodată la a doua reuniune care li se permite în trei: întâi cu mama, apoi cu sora mai mare
Traian Băsescu agită din nou ideea „familiei homosexuale”, deși se declară șeful unui partid creștin.
Photo Nasul TV
George Soros, susținut de Departamentul de Stat al SUA pentru a face reforme în justiție în Albania, România sau Ungaria
Luigi Mitoi – Primirea sau respingerea copiilor
FOTO / VIDEO Slujba de consacrare Biserica Penticostala Filadelfia Nr 3 BISTRITA
Este Dumnezeu nepăsător?! Vlad Breană la RVE Suceava
Aurel Gheorghe – Învierea Domnului – învierea noastră
O femeie creștină răpită de Organizația Musulmană Teroristă, ISIS, a fost reunită cu tatăl ei, după trei ani de zile
Miracol de Paști – Un evreu ortodox visează cu ISUS
Gabi Izsak – Isus trebuia sa invieze
UN AVOCAT SCRIE DESPRE PROCESUL LUI HRISTOS
Aurel Gheorghe – ”O mântuire așa de mare” – Nu sta nepăsător!
Jim Caviezel – Persecuția creștinilor continuă în zilele noastre, exact ca în vremurile în care a trăit apostolul Pavel
Luis Palau update – Rezultatele testelor au uimit doctorii
IISUS din NAZARET
INDIA – O femeie a fost omorâtă pentru că a părăsit hinduismul s-a convertit la creștinism
Aurel Gheorghe – Venirea Împăratului ce va domni curând ~El a venit atunci smerit … și va veni din nou cu slavă !!!
Gabi Izsak – Vremurile sfarsitului – REvenirea Domnului la Ierusalim
Aniversare 127 de ani de la nașterea lui DUMITRU CORNILESCU, TRADUCĂTORUL BIBLIEI, numit UN LUTER al ROMANIEI [DOCUMENTAR, SIMPOZION]
Aurel Gheorghe – Sfințenia nu e opțională
Senatorul Titus Corlățean:Am ajuns ca noi să nu mai avem dreptul să ne exprimăm public și să vorbim de Dumnezeu.
Suedia, țara care lucrează activ la deconstruirea genului: băiețeii, învățați să poarte rochii, fetițele, ajutate să se comporte ca băieții
Senatorul Gabriel Leș, semnatar al Declarației Manifest pentru Familie: Cerem să ni se accepte identitatea, personalitatea și convingerile moral-creștine pe care ni le-am însușit și le transmitem generațiilor viitoare
Știri de Sibiu – Declarație manifest pentru urgentarea referendumului pentru familie ~~Zeci de preoți din Sibiu, lideri ai unor ONG-uri, medici, avocați și oameni politici au semnat…
Este Europa casa noastră? – pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România – A7TV
Vasile Cînpean: Sunt responsabil înaintea lui Dumnezeu să apăr lucrarea Domnului și biserica
Declaraţie istorică. Fost ministru de externe, Titus Corlăţean: „REFUZ SĂ LEGALIZEZ PĂCATUL ÎN ROMÂNIA!”
Titus Corlățean la adunarea Oastea Domnului Marginea – Din numele Tatălui Domnului nostru Isus Hristos îşi trage numele orice familie
Semnele vremurilor – martie 2018, actualizare
ISRAEL – Actorul american Mario Lopez a fost botezat de 2 pastori români în Rîul Iordan
Mărturie Maria Miron – „O voce din cer mi-a spus: Intră aici, dacă vrei să mă găsești pe Mine!”
= DOMNUL ISUS HRISTOS – Harul sau Legea? = de Ioan Burca
Creștinii din Siria apelează la ajutorul nostru. Mulți dintre ei sunt înconjurați de trupe turcești și grupări militante islamiste care îi amenință cu moartea dacă nu se convertesc la islam
Panică la Hollywood. Sătui de mesajele LGBT, cinefilii americani încep să se orienteze către filmele creștine. Producțiile cu tematică religioasă bat la încasări filmele care elogiază pedofilia și homosexualitatea
Medicii nu mai pot sa facă nimic pentru ea, dar Bella crede în puterea rugăciunii și cere tuturor să se roage pentru un miracol
Jim Caviezel critică natura mentalității de „ego” a Hollywood-ului și, de asemenea, reticența creștinilor de a-și împărtăși credința, avertizând că, fără evanghelizare, biserica devine un „club de elită”.
VIDEO Cum se convertesc românii la Islam într-o moschee din Neamţ
Titus Corlatean – Ce este familia pe care noi vrem sa o protejam prin constitutie? Si eu si alti colegi vom spune acest lucru de la microfonul Parlamentului in saptamanile care urmeaza. [Biserica Baptista Sion din Sibiu]
Titus Corlatean – Ref. la Cazul Bodnariu: Ministrii din guverne importante au pus presiuni. Avem dialog cu oameni cu greutate, ambasadori care spun ca nu este bine ceea ce facem….[Biserica Baptista Betania Sibiu]
Aurel Gheorghe – Credința probată în situații limită
Gabi Izsak – Voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută, desăvârșită
Titus Corlatean despre REFERENDUM – Va asigur ca in parlament suntem niste oameni hotarati sa ducem pana la capat aceasta batalie, cu ajutorul lui Dumnezeu
Cum sa iert si sa fiu liber?
Titus Corlățean semnalează o situație gravă la Focşani: Astept foarte clar pozitii, atitudini si masuri pentru ca astfel de lucruri sa nu se mai intample in scolile romanesti.
Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa fie implementat si in Romania.
Aurel Gheorghe – Răspunsuri la întrebări privind răpirea Bisericii
Monstru cu chip de om. Un medic face declarații incredibile: Bebelușii nu țipă când îi avortez pentru că le tai corzile vocale!
La Moartea Tatalui Meu (a tribute to my father) – de Alex Pop
Tot mai aproape de Armaghedon – Viziunea lui Erdogan: Armata islamului să distrugă Israelul
Cine este Gog si Magog? – Cercetatorii Profetiilor Biblice au sustinut pana acum ca este Rusia, dar acest cercetator a descoperit ca este Turcia si evenimentele recente ii dau dreptate tot mai mult
Titus Corlatean – Interpelare adresata Ministrului Educatiei: Preocupari fata de promovarea ideologiei Transgender/LGBT in sistemul educational romanesc
Ben Carson Nu-și Cere Scuze Pentru Credința Lui
Regrete cotidiene – de Sefora Geantă
Jim Caviezel către studenții de la o universitate din Ohio: ,,Fiți sfinți” și ,,nu vă potriviți chipului acestui veac”.
Cursul S.O.S. – Eliberare şi vindecare interioară
Au fost găsiți 40 de creștini martirizați de ISIS, într-o groapă comună din Mosul si alte peste 300 de morminte au fost profanate în Siria
Teo Family – Visul lui Ioanid (Lipeste-mi, Doamne, sufletul de Tine)
VIDEO – Jim Caviezel, actorul care iese din tiparele vedetelor de la Hollywood: Darul meu este dat de Dumnezeu.
Secvente de la Inmormantarea lui Billy Graham + FULL VIDEO 10 ore [Youtube]
Povestea soției lui Billy Graham
Lazăr Gog – Invitație Video la a 50-a Convenție a Bisericilor Penticostale din USA & Canada la PASADENA 2018
Răspunsuri Pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018) -partea a II-a
Billy Graham at the National Cathedral September 14, 2001 Foto BGEA
Răspunsuri pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018)– partea I
Deputații din Carolina de Sud au reintrodus un proiect de lege care protejează drepturile profesorilor de a participa la rugăciuni
Pastorul președinților – Billy Graham era cunoscut ca „pastorul președinților”, fiind prieten cu 11 comandanți supremi.
BIRUINȚA ASUPRA PĂCATULUI DIN PERSPECTIVĂ PAULINĂ – de Viorel Udriște
Pastorul Ionel Tutac de la Funeraliile lui Billy Graham [Convorbire telefonica RVE]
Marius Cruceru – CINCI ASPECTE ALE HARULUI Biserica Sion Sibiu
Virgil Achihai – Conferinta Marea Unire – 100 de ani de constiinta nationala si identitate crestina
Aurel Gheorghe – Matei, cap. 24 – A doua venire și răpirea Bisericii
Ce se întâmplă cu noi în primul minut după moarte? Răspunsuri – de Billy Graham
Viorel Udriște – MOARTEA LUI HRISTOS: CA O JERTFĂ DE ÎMPĂCARE
Pavel Riviș Tipei – Experiențe dintr-o viață de slujire!
Aurel Gheorghe – Teza 20 – Efectele botezului cu Duhul Sfânt
Pastorul Americii, Billy Graham, a avut influenţă la Casa Albă în mandatul a 10 preşedinţi americani
Apariție editorială: Nicolae Geantă – Lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi
Gabi Izsak – Suveranitatea lui Dumnezeu si liber arbitru
LASAT IN URMA Film (Romana)
CAM AȘA VA FI RĂPIREA
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 6 – Prostituata și Mireasa, cele două femei din Apocalipsa
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 5 – Distrugerea Babilonului
Valeriu Ghilețchi, fost Președinte al Federației Baptiste Europene, ales în funcția de președinte al Comisiei Permanente pentru alegerea judecătorilor Curții Europene a Drepturilor Omului
Evanghelistul Luis Palau a fost diagnosticat cu cancer: „Abia aștept să merg în cer”
Senatorul Titus Corlăţean, ales vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Video Grupuri de CRESTINI se SMERESC si se ROAGA fierbinte in PUBLIC, pe genunchi, in VENEZUELA si BOLIVIA
Aurel Gheorghe – Prima parte a Necazului cel mare
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim- istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 4
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale -3 BABILONUL VA FI DISTRUS
Christian movies & Beautiful nature shots – Filme crestine si Filmari din natura pe Youtube Channel
Handel’s Messiah – entire oratorio with complete Bible verse lyrics (in 3 parts)
Rodica Volintiru – Post, Rugaciune, Traire
Rodica Volintiru – Carte: Cunoaşterea frumuseţii lui Dumnezeu – prin post şi rugăciune
Comanda la roda4jesus@yahoo.ca
“Femeia biruitoare prin incercarile vietii” Geta Iliesi – Cum te raportezi la Dumnezeu cand ingaduie sa iti pierzi sotul?
Jesus said, „For what will it profit a man if he gains the whole world and forfeits his soul?” Matthew 16:26. Isus a zis: „Si ce ar folosi unui om sa cistige toata lumea daca si-ar pierde sufletul?”
martie 2021
D
L
M
M
J
V
S
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
David Wilkerson Predici in Limba Romana si vizita din Timisoara
Trace Jesus’ events during Passion Week via Google Map ~~Isus- Saptamina Patimilor ~~Urmareste pe unde umbla Mantuitorul zilnic cu harta interactiva Google
CITESTE aici CARTEA – Cărămizile Căsniciei
Calatoria Crestinului
Within Sight of the City to Which They Went The Pilgrim’s Progress c1907 (Photo credit: Wikipedia)