Sursa – Maria Goron
Ultima pe ziua de azi.
Amicii olimpieni care îmi sugerează că prea mă „isterizez” în cazul Bodnariu vs. Barnevernet îmi dau totodată temeiuri să cred că ei nu înțeleg cum funcționează în general „morfologia basmului”. Căci, inevitabil, orice caz de tipul acesta (care așază o familie în conflict cu o entitate birocratică atotputernică și inamovibilă) se prezintă minții noastre în mod simplificat, conform gramaticii universale a povestirii.
„Păi și matale dai credit basmelor?”, o să-mi reproșeze placid amicii mei olimpieni (căutând estimp funcția „block”).
Desigur, fiindcă sunt de părere că structura de adâncime a basmelor reflectă experiențe universale. Și apoi, nu cazul Bodnariu a creat organizației norvegiene imaginea de Sauron pe care o vedem. Barnevernet avea deja o reputație proastă până să apară pe radarul emoțional al românilor.
În orice caz, pretenția că Barnevernet (la pachet cu legislația norvegiană) sunt un fel de Kaaba căzută din cer, intangibilă, destinată venerației noastre, o socotesc șubredă.
Emanuel Contac, Lector universitar la Institutul Teologic Penticostal din Bucuresti
