Adevărul – Prima poză cu soţii Bodnariu şi cei cinci copii, reuniţi după 210 de zile de chin: „Sunt din nou, împreună, acasă!”

bodnariu
Marius şi Ruth Bodnariu, familia româno-norvegiană rămasă în luna noiembrie a anului trecut fără cei cinci copii luaţi din familie de Protecţia Copilului, s-a reunit luni 14 iunie. Cei doi soţi, care şi-au primit într-o primă fază bebeluşul, în vârstă de doar trei luni în momentul preluării din familie, au câştigat lupta cu Barnevernet, Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia, reuşind să îi readucă în familie şi pe copiii mai mari (doi băieţi şi două fete). Anunţul reunificării efective a familiei a fost făcut printr-un comunicat al cărui conţinut îl redăm integral. Cazul Bodnariu: În sfârşit acasă, ÎMPREUNĂ! Slăvit să fie Dumnezeu care a împlinit dorinţa şi rugăciunile pentru reunificarea familiei Bodnariu Marius şi Ruth! Îi mulţumim Lui că s-a îndurat de părinţi şi de copii şi astăzi, după 210 de zile, sunt din nou împreună, acasă! Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această zi pe care noi toţi am aşteptat-o împreună cu Marius, Ruth, Eliana, Naomi, Matei, Ioan şi Ezekiel! Vă mulţ…

[cititi articolul complet în Adevarul]

CAZUL BODNARIU – ÎN SFÂRȘIT ACASĂ, ÎMPREUNĂ! – FINALLY HOME, REUNITED! BILINGUAL OFFICIAL STATEMENT / COMUNICAT OFICIAL

bodnariu

Slăvit să fie Dumnezeu care a împlinit dorința și rugăciunile pentru reunificarea familiei Bodnariu Marius și Ruth! Îi mulțumim Lui că s-a îndurat de părinți și de copii și astăzi după 210 de zile sunt din nou împreună, acasă!

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi pe care noi toți am așteptat-o împreună cu Marius, Ruth, Eliana, Naomi, Matei, Ioan și Ezekiel! 

Vă mulțumim tuturor celor care ați fost alături de Marius, Ruth, copilașii lor și de întreaga familie Bodnariu în aceste luni de grea încercare!

Dorim să menționăm în mod special pe regretatul Cristi Țepeș care ne-a transmis tuturor de la fața locului durerea pe care el a simțit-o văzând necazul prin care trecea familia Bodnariu. A plecat din lumea noastră și n-a mai apucat să finalizeze proiectul început și nici să fie părtaș la bucuria de astăzi, dar cu siguranță el se bucură acum în prezența Domnului. Domnul să îi binecuvânteze familia cu mângâierile Sale!

Din motive obiective, informațiile și imaginile din familia Bodnariu vor fi restrânse la strictul necesar. Vă mulțumim tuturor pentru înțelegere și în special presei!

În aceste zile, familia are nevoie imperioasă de liniște și intimitate netulburată……

CITITI in INTREGIME aici – https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2016/06/14/bilingual-official-statement-comunicat-oficial-cazul-bodnariu-finally-home-reunited-in-sfarsit-acasa-impreuna/

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari