ȘI DACĂ E MULT MAI MULT DECÂT DOAR (ÎNCĂ) UN ABUZ DE-AL BARNEVERNET-ULUI? (INSOMNII PE TEME NORVEGIENE (II) Pastor Sorin Bădrăgan

Copiii Bodnariu 3

Camera fetitei lui Marius si Ruth Bodnariu

Am început ca, în drumul meu lent spre dormitor în miez de noapte, să fac un scurt popas în camera fiicelor noastre… (Barnevernet-ul ar spumega: nu le asigurăm suficienți metri pătrați, nici atâtea Lego-uri câte își doresc și nici nu reușim să păstrăm o ordine de cazarmă în camera lor; în schimb, noi le înconjurăm cu toată dragostea de care e în stare un părinte, le insuflăm credința ce aduce viață, le împărtășim valorile trainice ale Împărăției – dar la ce bun astea când vine vorba de creșterea unui copil?)…stau și ascult cum respiră sau chiar sforăie dacă vreuna-i răcită. Am mai încercat, dar n-am reușit încă să duc până la capăt un banal exercițiu de imaginație: să stau acolo și să nu mai aud nimic, să mă aplec și să nu am de mângâiat decât jucăriile de pluș adunate de fete de-a lungul anilor. Vitejia acestei întreprinderi este scurtă – îmi reprim gândul pentru că mă înțeapă inima.

Photo credit Sorin Badragan, decanul Institutului teologic baptist din Bucuresti:

Photo credit Sorin Badragan, decanul Institutului teologic baptist din Bucuresti:

Coșmarul meu imaginar e cât se poate de real pentru o familie (Bodnariu), două (și Nan), zeci (cazuri cunoscute presei), sute sau mii (familii ce s-au supus și se supun orbește amenințărilor Barnevernet să nu divulge detalii pentru ca ancheta și apoi procesul să fie ‘corect’ – de obicei, să fie preluați copiii). E un coșmar ce ne revoltă pe mulți, dar de unde vine?

De fapt, ce se întâmplă?

Aș zice doar o miopie severă poate împiedica pe cineva să vadă că e vorba de un abuz grotesc la care sunt supuse familii ca Bodnariu, Nan, Avrămescu Cruz; în cazul familiei Bodnariu, lipsa unei anchete sociale serioase, separarea copiilor de la început (!!!), începerea procedurilor de adopție sau de luare în plasament, desconsiderarea profilului familiei biologice, ascunderea de către asistenții sociali a cererilor fetelor de a-și vedea părinții și de a se întoarce acasă, iar în cazul familiei Avrămescu Cruz, refuzul de a reda familiei cei doi copilași în pofida unei hotărâri judecătorești (!),așadar toate acestea (și prea multe altele) denotă mai degrabă intenția în sensul unei separări violente a părinților de copii încălcând nu doar legislația norvegiană, ci și cea internațională.
Abuzurile acestea, coroborate cu atât de multe altele ce se revarsă în presă în ultimele săptămâni ar putea duce, după cum propune înțelept Asociația Românilor din Norvegia legislativului de la Oslo, la o revizuire a aspectelor ce pot fi lesne abuzate, precum și la un control mai riguros al întregului proces de protejare a copilului de către Barnevernet.

Nu cred că în context amplorii pe care a luat-o acest caz nu vor apărea niscaiva controale, schimbări în sistemul norvegian.

Și totuși am un gând ce nu-mi dă pace… Dacă la mijloc e mai mult decât atât?

Dacă nu cumva sub ochii noștri prinde contur chipul (‘hidos’, aș zice eu) al unei societăți ‘post-creștine’ – a se citi ‘ne-creștine’? Întorcând spatele lui Dumnezeu, poruncilor, valorilor, virtuților pe care le propagă Evanghelia, l-am întronat pe individ pe jilțul domnesc al unei societăți ce acum trebuie să i se închine Măriei Sale, Eul. Astfel, ‘cartea sfântă’ nu mai e cea pe care s-a clădit bătrânul continent, ci cărți precum manualul norvegian de sensibilizare și promovare a LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali și trans-sexuali) (www.bufdir.no).

Norvegia acceptă parteneriatele și pentru persoane de același sex din 1993, în timp ce căsătoriile din 2009; aceste cupluri însă au, bineînțeles, drepturi cu orice altă familie, pentru că nu e vreo diferență! De fapt, e una: chiar dacă vor, nu pot avea copii; neajunsul acesta începe a fi rezolvat printr-o ‘educare’ a societății: tătucul, statul, ne anesteziază prin a injecta cu nemiluita bani cu iz de petrol pentru ca societatea să fie o ‘big, happy family’: banii se impart relativ egal (că doar Norvegia e model de țară socialistă), unii produc copii pe care îi impart cu cei care nu au etc.

Funcționărașii Barnevernetului, familiile ce iau în plasament – acestea nu adoptă efectiv, deoarece prestează servicii către statul norvegian care le plătește cu sume de ordinul miilor (de la câteva mii la zece mii) de euro lunar pentru ‘deranjul’ de a crește un copil ce nu este al lor, așadar toți acești actori câștigă regește în timp ce părinții biologici sunt în valea umbrei morții – doar ei nu sunt (încă!) plătiți de generosul stat norvegian în această înscenare dramatică!

S-or gândi unii că , acum, în faza de început, e mai ușor, dar s-or învăța oamenii în timp și cu ‘injecții’ repetate cumpărătoare de plăceri.

Nu se lucrează oare încet, dar sigur la crearea unei societăți ‘łibere’ – neconstrânse de ‘primitivismul iudeo-creștin’, unei societăți ‘deschise’ – noi vom postula orice îți face plăcere ‘ție’, unei societăți ce acceptă toate ‘adevărurile’, dar nu pe ADEVĂR.

Și totuși… dacă ceea ce vedem e doar vârful aisbergului?

În ajutorul Tău nădăjduim, Doamne!

Pastor Sorin Bădrăgan

Sorin Badragan – Insomnii pe teme norvegiene (I)

Iata opiniile pastorului baptist Sorin Badragan, decanul Institutului teologic baptist din Bucuresti:

Photo credit Sorin Badragan, decanul Institutului teologic baptist din Bucuresti:

Photo credit www.itb.ro

După cum era de așteptat, și în privința cazului Bodnariu au apărut voci care mai întâi au invitat la reținere până se face publică situația de fapt în familie (probabil aceștia anticipând abuzuri), pentru ca mai apoi să auzim tot mai des refrenul ‘Să ne vedem noi de-ale noastre, că avem mult mai multe bube decât ei.’
Acelora care resping orice încercare de a analiza critic și a condamna politica Barnevernet-ului pentru că păcatele noastre în același domeniu sunt mai mari, le reamintesc că sunt vreo patru săptămâni de când s-a încheiat Campionatul Mondial de handbal feminin din 2015; momentan, nu mai este niciun meci Norvegia-România – la Campionat ne-au bătut de două ori și, da, ne bat la mai toate capitolele: în privința drepturilor politice și a libertăților civice, ei scorul 1, noi scorul 2 (1 este scorul cel mai bun:-), hotărâri ale Curții Europene ale Drepturilor Omului (CEDO) în 2015: împotriva României sunt de cateva zeci de ori mai multe decizii (în general, legate de proprietăți și condiții de detenție) decât împotriva Norvegiei.

E adevărat, statisticile ne sunt defavorabile, doar că nu e meci între aceste două țări! E o pistă falsă, în timp ce în condeiul unora, asta devine un soi de manipulare cu scopul de a slăbi forța valului de simpatie pentru familia Bodnariu.

Cifrele ar trebui să ne dea de gândit, dar ACUM ar trebui să fim lăsați să ne preocupăm de această realitate cutremurătoare: conaționalii noștri ce au luat drumul pribegiei pentru varii motive și-au pierdut copiii – temporar sau permanent – în condiții realmente suspecte. Părinte fiind, nu-mi pot imagina ceva mai tragic, mai devastator, o sursă mai sigură a suferinței absolute, decât pierderea copiilor. Înainte de a face o dezolantă comparație între CIFRELE celor două țări, ar trebui să ne uităm îndelung la acești OAMENI: TAȚI, MAME și la COPII care plâng și nu pot fi mângâiați pentru că lumina ochilor lor nu mai este aproape, n-o mai pot atinge.

Nu suntem așadar, nu în fața unui simplu exercițiu matematic – cât greșim noi versus cât greșesc ei, ci a unei chemări la OMENIE. Cazul Bodnariu împreună cu cazul Nan și toate celelalte ar trebui să ne strângă, nu să ne divizeze! Dar când am știut noi oamenii să fim solidari măcar în fața suferinței totale? (Nu sunt puțini aceia care neagă ororile Holocaustului)

La aceasta se rezumă poziționarea față de cel puțin aceste două cazuri care au fost mai mediatizate, Bodnariu și Nan, la OMENIE! Nu am nevoie să aștept o veșnicie să picure Barnevernet-ul informații legate de caz când îi văd, îi aud pe acești oameni de treabă care își iubesc copiii mai mult decât orice altceva, care au încercat să îi crească frumos, să fie OAMENI.

Dacă mi se cere să aleg pe de-o parte, între niște oameni a căror poveste o aud, despre care cei ce îi cunosc îndeaproape îmi spun ce oameni deosebiți sunt și, pe de altă parte, o instituție pofticioasă, nesătulă, fără stăpân, ‘fără față’, cu istorie recentă de nenumărate abuzuri, nici măcar nu clipesc să cred pe aproapele ce suspină. De aceea aleg să îmbrățișez cauza familiei Bodnariu fără să am toate detaliile: și eu sunt părinte și văd în ce lume trăim.

Încă ceva aici: mărturisesc o ‘deformație confesională’ – ca baptist, eu nu cânt ‘simfonii’ împreună cu statul, ci sunt SEPARAT de acesta; separat de stat, mă găsesc însă lângă aproapele; astfel, imboldul primar este către o suspiciune față de stat și o solidaritate cu aproapele – până la proba contrarie!

Tocmai de aceea cred că este momentul să ieșim din zona noastră de confort și să îmbinăm rugăciunea cu acțiunea (NB: ar trebui să facem asta mereu!)
Nădăjduiesc că toate manifestațiile publice pentru susținerea familiei Bodnariu și a celorlalte familii vor crește în intensitate. Nu-i drum’napoi și nici nu ne vom opri!

PS: Insomniile au fost mai lungi, cuvintele-s mai multe, însă ajunge zilei necazul ei.

Sorin Badragan

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari