Nelu Brie – Invățătură despre Sfințire (3 din 3) Sfințirea este o lucrare a lui Dumnezeu dar și o lucrare a noastră.

Vezi Partea I-a aici (va urma partea a II-a pe curand)-

Brie noi 13

Sfințirea

(Marți – 12 noiembrie 2013, seara)

Nelu Brie

Evrei 12, 2-7: 2 Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. 3 Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre. 4 Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului. 5 Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. 6 Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.”

Stimați frați, stimate surori, în seara aceasta mulțumim lui Dumnezeu pentru ușa deschisă pe care o avem, de a fi din noi împreună și de a cerceta laolaltă cuvântul lui Dumnezeu. Aseară am început să vorbim despre învățătura cu privire la sfințirea noastră, urmând ca în seara aceasta să continuăm învățătura pe care am început-o aseară și să finalizăm cuvântul referitor la învățătura despre sfințire. Ca și aseară, și în seara aceasta am pregătit un rezumat al cuvântului pe care-l vom împărtăși și îi rog pe frații care sunt la computer să ne ajute să rămânem în zona acestui rezumat.
.
Învățătura despre sfințire. Aseară, în întâlnirea pe care Domnul ne-a dat-o,  am definit sfințirea arătând că sfințirea înseamnă punere deoparte pentru Dumnezeu, înseamnă socotirea sfințeniei Domnului nostru Isus Hristos  ca și sfințire a noastră; iar aceste două aspecte reprezintă aspectul pozițional al sfințirii; aceste două elemente se referă la identitatea noastră și la poziția pe care o ocupăm, prin faptul că Dumnezeu ne sfințește nejustificat. Apoi am înțeles că sfințirea înseamnă renunțarea la păcat, purificare de răul moral și asemanarea cu chipul Domnului nostru Hristos. Sfințirea, prin urmare, are de-a face atât cu indentitatea și cu poziția pe care o ocupăm cât și cu felul nostru de viață, trăirea noastră practică. Voia lui Dumnezeu este ca în toată purtarea noastră să fim sfinți.
.
Apoi am făcut patru adevăruri de mare importanță despre sfințire;

  1. am arătat că sfințirea nu este facultativă ci este normativă, este porunca lui Dumnezeu pentru noi;
  2. am arătat că sfințenia este emblema bisericii lui Dumnezeu, este trăsătura care recomandă biserica drept “biserică”;
  3. am arătat că soarta bisericii, viitorul ei, depinde de ceea ce va face biserica cu învățătura despre sfințire, și ,
  4. de asemenea, am arătat că alternativa pentru lipsa unei vieți trăite în sfințenie este pierzarea.

Am vorbit despre cele trei etape ale sfințirii, și aici am identificat împreună că sfințirea se realizează în trei momente diferite.

  1. Avem sfințirea inițială, care se realizează la momentul întoarcerii noastre la credință. Această sfințire se referă la poziția noastră în Hristos, păcatele ne sunt iertate, suntem primiți de Hristos, înviați, socotiți neprihăniți și sfințenia Domnului Isus ne este transferată.
  2. Apoi, am arătat că sfințirea este ceva practic, există etapa a doua a sfințirii, și anume sfințirea progresivă; biruința împotriva păcatului prin puterea Duhului. Această latură a sfințirii are de-a face cu felul în care ne raportăm la păcat și la virtute și se rezumă la caracterul nostru, la umblarea în faptele de neprihănire.
  3. Și, sigur, a treia etapa a sfințirii este sfințirea deplină care se va realiza la venirea Domnului nostru Hristos.

Am mai arătat că noi creștinii nu trebuie să mai păcătuim, din pricina identității pe care o ocupăm. Noi suntem, ai lui Hristos, am fost cumpărați de Domnul nostru Hristos; trupurile noastre sunt mădulare ale Domnului nostru Hristos; noi suntem temple ale Duhului Sfânt și copii ai lui Dumnezeu. Având în vedere această identitate, creștinul este constrâns de această identitate să trăiască în sfințire. Spun ca Domnul Dumnezeu să ne ajute pe fiecare și să ne binecuvinteze. VEZI aici VIDEO cu Partea a II-a- Nelu Brie – Invatatura despre Sfintire (2 din 3) la Biserica Happy Valley Phoenix 11 Noiembrie 2013

 Sfințirea este o lucrare a lui Dumnezeu
dar și o lucrare a noastră
.

Trecând acum peste aceste aspecte recapitulative, vom continua în seara aceasta prin a arăta că sfințirea este o lucrare a lui Dumnezeu dar și o lucrare a noastră. Sfințirea trebuie văzută ca o lucrare făcută de Dumnezeu și ca o lucrare pe care o facem noi. În sfințire Dumnezeu și omul cooperează. Există o parte a lui Dumnezeu și există o parte a noastră. Eu am observat, și cu siguranță că și d-voastră, că, din perspectiva realizării sfințirii, în viața unui credincios există două extreme: prima extremă consideră că sfințirea este o realizare cu totul divină șși cealaltă extremă spune că sfințirea este o realizare cu totul umană. Această înțelegere, care spune că sfințirea este o realizare cu totul divină, se mai numește și concepția pasivă cu privire la sfințire. Potrivit acestei înțelegeri, se susține că sfințirea este o lucrare pe care o face Dumnezeu și la care omul nu are niciun fel de contribuție. Datoria omului este pur și simplu să predea controlul vieții sale lui Dumnezeu; să se lase sub influența și călăuzirea lui Dumnezeu; creștinul trebuie să se “odihnească” în bunătatea lui Dumnezeu și să trăiască în binecuvântările lui Dumnezeu; el nu trebuie să se lupte cu sentimentele de amărăciune, de mânie; el, efectiv, trebuie să predea aceste sentimente lui Dumnezeu, Care va avea grijă de ele. Așa se înțelege din perspectiva acestei concepții: eu, ca om, asist la felul în care Dumnezeu mă sfințește. Vreau să subliniez că această înțelegere este o înțelegere de extremă.
.
O altă înțelegere de extremă susține că sfințirea este o realizare exclusiv omenească. Această concepție se mai numește și concepție activă. Rezultatul sfințirii personale constă în felul în care te împotrivești cu propriile tale puteri păcatului. Predarea, bizuirea pe ajutorul lui Dumnezeu e bună dar nu se realizează nimic dacă nu te hotărăști prin veghere, prin rugăciune, prin împotrivire deliberată față de păcat, prin părtășie cu alți credincioși, prin efortul de a face fapte bune, prin încercarea, cu efort omenesc maxim, să împlinești cerințele lui Dumnezeu, ca, în final, să ajungi la sfințire.
.
Două viziuni diferite și contradictorii cu privire la sfințire. Unii o consideră o realizare exclusiv divină și alții o consideră o realizare exclusiv umană. Adevărul este, stimați frați, stimate surori,  că sensul sfințirii se găsește în combinarea acestor doi factori. Sfințirea noastră este atât o realizare dumnezeiască cât și o realizare omenească. O realizare divină, în sensul în care nimeni nu se poate sfinți dacă nu intervine Dumnezeu, dar și rezultatul unei străduințe, căutări și lucrări săvârșite de credincios, care, în fața ajutorului lui Dumnezeu, răspunde dându-și și el toată silința. Creștinul nu se sfințește pe cont propriu ci împreună cu Dumnezeu; dar nici Dumnezeu nu-l sfințește de unul singur fără ca omul să coopereze, să răspundă. Trebuie să observăm, mai întâi, rolul lui Dumnezeu în sfințire și aceasta se numește sfințirea obiectivă, adică este reprezentată de participarea lui Dumnezeu în sfințirea noastră; și aici, potrivit cuvântului lui Dumnezeu, Domnul nostru, Tatăl nostru Ceresc, Domnul nostru Isus Hristos, Duhul Sfânt, sunt implicați activ în realizarea sfințirii noastre. Noi mărturisim credința că Dumnezeu este Tatăl, este Fiul și este Sfântul Duh. Referitor la rolul lui Dumnezeu Tatăl în sfințirea noastră cuvântul lui Dumnezeu ne învață, spre exemplu 1 Tes 5, 23: 23 Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos.  Iată cum în acest cuvânt este accentuat rolul lui Dumnezeu: Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși … . Eu sunt pasiv, El este activ; El acționează o lucrare de sfințire, face o lucrare de sfințire asupra credinciosului.

Rolul lui Dumnezeu in privința Sfințirii

Rolul lui Dumnezeu Tatăl, în privința sfințirii, potrivit textelor din Biblie, ar putea să se concentreze sau ar putea fi rezumat în două aspecte fundamentale:

  • a) mai întâi Dumnezeu Tatăl realizează în noi sfințenia săvârșită de Domnul nostru Isus Hristos, prin faptul că ne justifică. Dumnezeu este Cel care ne iartă  și ne socoate neprihăniți și transferă asupra noastră sfințenia Domnului nostru Isus;
  • b) și, nu lipsit de importanță în procesul sfințirii noastre practice, Dumnezeu Tatăl ne pedepsește cu iubire; pe acela pe care îl primește îl pedepsește. Conceptul de pedeapsă care vine de la Dumnezeu, ca urmare a căderii în păcat, este cam trecut cu vederea în zilele noastre. Potrivit învățăturii Scripturii, există o intervenție a lui Dumnezeu în viața acelora care sunt copiii Lui, și când vreunul se abate de la voia lui Dumnezeu și este în cursă de a se împietri prin înșelăciunea păcatului, Dumnezeu îl lovește cu nuiaua; îl atinge într-un fel sau altul și asta îl trezește din punct de vedere spiritual. Biblia spune așa: pe cine iubește pedepsește. Prin faptul că te pedepsește îți confirmă că-i pasă de tine, că te-a primit. Dacă nu te pedepsește când păcătuiești, când trăiești în păcat, este bai mare; este semn de părăsire, de lepădare, căci așa scrie aici, în cuvântul lui Dumnezeu: pe aceia care nu sunt copii legitimi, adică sunt născuți din curvie, nu-i bagă nimeni în seamă

De  aceea va trebui să observați, din punct de vedere al vieții, oameni care au greșit foarte mult (și sunt membrii în adunări), foarte mult au greșit și nu le are nimeni nicio teamă; alții, fac greșeli poate mici și Dumnezeu îl lovește cu suferință. Dacă nu te atinge Dumnezeu în niciun fel, în timp ce trăiești în păcat, este o problema. Această stare ar trebui să te aducă într-o grozavă cercetare înaintea lui Dumnezeu ca să vezi “de ce”, “oare ești tu chiar fiul lui?”. Este o problemă de identitate aici . Eu nu spun că ne vom măsura identitatea spirituală provocând mânia lui Dumnezeu asupra noastră, nicidecum!; ci doar că, în realizarea sfințirii noastre, după cum am citit aici cuvântul lui Dumnezeu spune așs: “fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului și nu-ți pierde inima când ești mustrat de El, căci Domnul pedepsește pe cine iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește”.

.
Din altă perspectivă, Mântuitorul nostru Domnul Isus este implicat și El în sfințirea noastră. Cuvântrul lui Dumnezeu spune, în 1 Cor 1, 30, următoarele: “Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare”, ca apoi, în Evrei 13, 12  cuvântul lui Dumnezeu să spună: ”De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă”. Mântuitorul nostru Isus, spre realizarea sfințirii în viața noastră lucrează prin răscumpărarea făcută la cruce, și foarte important, produce sfințirea în inima celui credincios prin Duhul (“operează” prin Duhul).
.
Referitor la rolul Duhului Sfânt în sfințire, cuvântul lui Dumnezeu spune în 1 Petru 1,2 că există o sfințire prin Duhul: după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos …; ca apoi în 1 Cor 6, 11 să spună: Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru. Duhul este implicat în opera noastră de sfințire.

Responsabilitatea noastră în sfințire

Sigur că în ceea ce privește funcția, rolul lui Dumnezeu în sfințirea noastră, întotdeauna Dumnezeu va veghea și-și va împlini partea; aici niciunul să nu aibă îndoială. Rămâne să accentuăm și să vorbim mai mult despre ceea ce avem noi de făcut, despre responsabilitatea noastră în sfințire. Și aici vom accentua ca ajutorul lui Dumnezeu, în cele ce urmează, rolul omului în sfințire; sau cum se mai numește, în limbaj de specialitate, sfințirea subiectivă. Privitor la acest aspect cuvântul lui Dumnezeu ne învață că și omul are responsabilitatea să se sfințească. Dacă noi ne lenevim în a ne sfinți, lucrarea începută de Dumnezeu cu noi poate să eșueze. Dumnezeu ne poate trezi prin intervenția Sa, dar există și riscul ca lucrarea aceasta să eșueze. Nu trebuie să uităm că omul cooperează cu Dumnezeu în ceea ce privește lucrarea de sfințire. Și în această privință vă invit să ne uităm împreună la câteva texte biblice foarte importante. Ascultați ce scrie, spre exemplu, în 2 Cor 7,1: 1 Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm (cine are responsabilitate de a acționa aici? … să ne curățăm!) de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu. Iată cum acest cuvânt, surori și frați, atrage atenția asupra responsabilității noastre; Dumnezeu a făcut făgăduințe mari iar în fața acestor făgăduințe ni se spune “să ne curățăm!”. Noi trebuie să facem asta, este partea noastră !!!
.
“… de orice întinăciune a cărnii”. Care să fie oare întinăciunile cărnii? Spre exemplu: îmbuibarea de mâncare este întinăciune a cărnii? Faptele de curvie sunt întinăciuni ale cărnii? Păcate care țin de autosatisfacere sexuală sunt păcate ale cărnii? Consumul de băutură, fumatul, tatuajele … toate sunt întinăciuni ale cărnii, se leagă de corp!!!; … felul în care cineva s-ar putea înveșmânta, o înveșmântare senzuală, provocatoare este tot o întinăciune a cărnii!!!. Cuvântul spune să ne curățăm de orice , mare sau mică, orice. Prin cuvântul orice se include absoluto rice, nu rămâne ceva pe dinafară. Adică, nu poți să zici ceva de genul: – eu nu curvesc, eu doar fumez. Cuvântul spune orice întinăciune!. Și apoi continuă: … și a duhului. Să alungăm acele păcate care afectează sufletul nostru, duhul nostru, iar în zona aceasta am putea identifica mandria, lăcomia, invidia, gelozia, mânia, dușmănia, răutatea, … și toate aceste lucruri care nu-s făcute cu mâinile sau vreun mădular al corpului omenesc ci izvorăsc din interiorul nostru. Astea-s păcate, întinăciuni ale duhului. Copilul lui Dumnezeu este chemat să se curățească de aceste lucruri.
.
Iată, următorul verset, Coloseni 3, 5-6: 5 De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, … Spuneți-mi vă rog:   – cine are responsabilitatea de a acționa aici? – Cine trebuie să omoare mădularele? Voi!!!  Fiecare în dreptul lui !!!. Apoi, următorul cuvânt, 1 Cor 9, 27:  27 Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. Iată ce cuvânt! …mă port aspru cu trupul meu. Cum să înțelegem această purtare cu asprime? Sigur că și post, dar nu numai post; o continuă stare de veghe, o trăire în simplitate, în decență, cu mare grijă și în același timp, semnal de alarmă tras pentru că zice apostolul: … “țin trupul acesta în stăpânire ca nu cumva scăpându-l de sub control să mă trezesc comițând niște păcate care apoi să mă aducă, din partea lui Dumnezeu, în stare de lepădare!”. Și aici vă întreb: câți ani credeți că avea apostolul Pavel când a scris acest cuvânt? Să fi fost oare un adolescent de 15-16 ani, în care clocoteau hormonii tinereții? Nicidecum, aici e vorba de un om bătrân; (nu este timp să argumentăm dar … ) e vorba de un bărbat trecut cu siguranță de vârsta de 65 de ani, spre 70 de ani. Epistola asta o scrie în timpul celei de-a treia călătorii misionare. Apostolul Pavel (deși om înaintat în vârstă) ce stil de viață ar fi dus, de găsea în corpul său vulnerabilități? Spune el. Citiți, vă rog, epistola 2 Corinteni: lipsă de hrană, lipsă de îmbrăcăminte, în primejdii pe uscat și pe mare, bătut de 5 ori de evrei cu câte 40 de lovituri fără una, de trei ori bătut cu biciul; în tot felul de primejdii, amenințări, adesea în postura, în veghere …; și când te gândești, un corp dintr-acesta, ținut bine în strună, ce probleme să-ți mai facă dom’le? Numai să vezi, un pic să-l scapi de sub control … .
.
Ce-o să spunem noi oare cei care trăim în societate … (că și în România, fiți liniștiți, dintr-o anumită perspectivă, n-am văzut eu oameni care s-au dus, – rar de tot – , flâmânzi la culcare; numai dacă n-au vrut să mănânce); dar d-voastră aici în America? … cu atâta ofertă și bunăstare. Zice Pavel: fugi de poftele tinereții!, și să nu cradă cei bătrâni că acest cuvânt este numai pentru cei tineri; poftele-s ale tinereții chiar dacă tu ești bătrân, că poftele tinereții pot fi și la un om bătrân! Când zice Pavel: fugi de poftele tinereții! nu vorbește doar celor tineri ci oricărui om! Avem responsabilitatea de a ne sfinții.
.
Sau în 2 Petru 1, 5-10:  5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; 6 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; 7 cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. 8 Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. 9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate. 10 De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată. Sfințirea, stimate surori și stimați frați, este și responsabilitatea noastră.
.
Acum aș vrea să mergem spre o latură și mai concretă a învățăturii din această seară și vom arăta că sfințirea trebuie să afecteze întreaga noastră persoană. Sfințirea trebuie să implice  și să realizeze în domeniul intelectului nostru, a cunoașterii noastre. Cuvântul lui Dumnezeu spune că noi trebuie să ne înnoim mereu spre cunoștință, după chipul Celui ce ne-a făcut, a Celui ce ne-a mântuit, ca în Romani 12,2, cuvântul lui Dumnezeu să spună: “… să ne prefacem prin înnoirea minții noastre”. Mintea ta trebuie să fie sfințită, gândurile trebuie să fie sfințite, cunoașterea trebuie să fie sfințită; aici se cere să creștem în cunoștință spre slava lui Dumnezeu, să ne păstrăm o minte curată și ferită de gânduri murdare, păcătoase, pofte de tot felul, minte stricată de fantezii murdare și valuri lumești (mândrie umană, vanitate …). Ce să mai vorbim despre poftele păcătoase?; … gănduri mârșave, murdare, care ar putea să domine mintea cuiva. Eu am zis odată că, dacă am putea să vedem mintea cuiva, am lua-o la fugă speriați, câteodată.
.
Gândul trebuie să fie sfințit. Mintea noastră trebuie păstrată curată, spre slava lui Dumnezeu. Îi aud pe unii oameni spunând: “- Nu știu ce să mă mai fac!, (mai ales pe tineri), mă muncesc tot felul de ispite sexuale, îmi vin în minte gânduri murdare, cum să scap de ele?”. Păi, începe să lucrezi la sfințirea minții! Dacă te uiți la filme în care apar scene de acest gen sau, mai grav, mergi la pornografie direct; dacă ai băgat gunoi, ce să iasă din tine? Tot gunoi!. Dacă, în schimb, la bariera minții pui o strajă și nu permiți ca în mintea ta să intre lucruri care nu sunt în acord cu sfințirea, vei descoperi că gândurile tale vor fi gânduri sfinte, pentru Dumnezeu. Apostolul Pavel, despre această latură a sfințirii minții, spune că: “… noi trebuie să facem orice gând rob ascultării de Hristos”. Creștinii trebuie să aibă grijă cum gândesc! În mintea acestui creștin trebuie să se dea această bătălie: nu permit minții mele să gândească orice. Controlez acele gânduri; înapoia mea Satan-o ! , vei spune acelui gând păcătos.
.
Apoi, emoțiile noastre trebuie să fie sfințite. Dumnezeu ne-a înzestrat cu sentimente. Sfințirea implică eliminarea din noi a sentimentelor de mânie, de răutate, de invidie, de gelozie, de ranchiună, de mândrie omenească, antipatie sau aroganță; atitudini din acestea rele … Sfințirea presupune eliminarea acestora și înlocuirea lor cu sentimente despre care se vorbește în Biblie că sunt rodul Duhului: dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, îngăduința, iertarea, bunăvoința. Toate acestea trebuie să fie în inima unui creștin. Creștinul trebuie să fie preocupat să se sfințească și în zona sentimentelor sale. Ce te-ai face dacă ai invidie?

Cineva odată mi-a spus:

– Frate, eu am invidie, nu știu cum să scap de ea, de invidie!
– Pe cine ești invidios?
– Pe prietenul meu.
– Și de ce?
– Păi, și-a cumpărat mașină nouă și nu mă pot bucura când l-am văzut cu mașină nouă. Simt, după firea mea pământească, că m-aș bucura dacă s-ar opri cu ea într-un stâlp, nu într-o parcare, cu ea.

Un om invidios. Românii se invidiază unul pe altul? Nu știu ce ne-a apucat. Acesta-i beteșug mare, la noi, la români. Există o cale în care te poți sfinți, din perspectiva asta. Și soluția a fost următoarea:

uite ce e (i-am spus eu), roagă-te la Dumnezeu pentru cel pe care-l invidiezi. Nevasta acelui om, pe care tu-l invidiezi, are mașină?
– Nu
– Atunci roagă-te lui Dumnezeu să-i dea putere și binecuvântare ca să ia o mașină și soției lui.
– Cum? Așa să mă rog?
– Așa să te rogi. Și când auzi că Dumnezeu l-a binecuvântat, l-a ajutat și acuma are și pentru soția lui mașină nouă, tu să zici: slăvit să fie Domnul, că m-a ascultat Dumnezeu, nu să crăp de invidie!

Ascultați-mă! Nu putem invidia pe aceia pentru care ne rugăm! Când auzi că unul este invidios față de altul, precis că nu s-a rugat pentru el nicciodată! Sentimentele noastre se pot curăți, prin Duhul lui Dumnezeu, atunci când punem la lucru și arma rugăciunii.
.
Apoi sfințirea trebuie să se realizeze și în domeniul vorbirii noastre. Unii oameni consideră că pot să vorbească oricum , că doară vorba-i vorbă. Auziți ce spune Scriptura: “ vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia”; sau în Efeseni 5,4:  “4 Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulţumire”. Așa ne învață Domnul! Sfințirea trebuie să se realizeze și în domeniul vorbirii noastre. Sunt creștini care vorbesc, înjură, strigă, zic glume, bancuri nesărate, aluzii de tot felul; nu se potrivește cu portretul unui om care vrea să trăiască în sfințire! Creștinul renunță la înjurături, renunță la vorbiri de rău, renunță la jigniri, la tot felul de cuvinte care pot ieși din gura lui la un moment dat. Nu uitați! Domnul nostru Isus Hristos a spus că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală pentru orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Acestea sunt standardele lui Dumnezeu; dacă standardul este pua la o anumită înălțime, acolo să-l lăsăm. Nu am putea ajunge, poate, cu desăvârșire acolo dar tindem spre asta, și când eșuăm ne pocăim, ne mărturisim. Dumnezeu ne dă putere, har, să ne ridicăm, să mergem mai departe. În privința aceasta Dumnezeu să ne ajute.
.
Voința noastră trebuie să fie sfințită! Cuvântul Domnului vorbește și despre această componentă a sfințirii. Domnul Isus în Ghetsimani se ruga și-și preda voința lui Dumnezeu cu cuvintele: “nu voia Mea să se facă Doamne, ci voia Ta”. Există o sfințire care se realizează în domeniul voinței. Am întâlnit, și d-voastră ați întâlnit, oameni cu voință rea, rău-voitori îi numește Biblia; oricum ai pune lucrurile, oricum le-ai întoarce, tot rău-voitor este (e întors pe dos);  și dacă faci cum zice el, vorba unuia: “ – darul meu, talantul meu, este să bag de seamă greșelile altora și să le spun”. Și mai în gluma, mai în serios, am zis: “- păi, ăsta ar trebui să-l pui la ștergar și să-l ascunzi undeva bine, să uiți unde l-ai pus, că în ziua judecății nu te va întreba Dumnezeu de ce n-ai lucrat cu el (cu talantul)”. Oameni rău-voitori, nici cum nu-i bine, și dacă ajungi în situația să-i dai dreptate zice că “ești om slab și te iei după el”. Sfințirea implică abandonarea acestui mod de a înțelege și de a fi.
.
Sfințirea spiritului nostru, duhul nostru trebuie să fie sfințit. Cuvântul Domnului, în privința aceasta, ne spune: “… noi trebuie să ne sfințim, să ne curățim, de orice întinăciune a cărnii și a duhului”.  Spiritul nostru trebuie să fie curățit. Și aici mă refer, în mod deosebit, la sfințirea conștiinței noastre. Apostolul Pavel spune: 18 Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele, să te lupţi lupta cea bună 19 şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, … (1 Tim 1, 18-19).  Cugetul curat, conștiința, pe care Dumnezeu a pus-o în noi și care, animată de Duhul Sfânt, este bun paznic; semnalează când este rău și când este bine; îți neliniștește sufletul, te mustră usturător când cazi într-un păcat; îți confirmă cu bucurie interioară, în inimă, când ai făcut un lucru bun … . Sunt oameni care n-au grijă de conștiință și o terfelesc prin tot felul de idei și gânduri și învățături; o dresează ca pe un câine și nu mai latră când trebuie să latre.
.
Era unul care avea o casă la o margine de sat și-i tot călcau hoții în curte. Avea doi câini buni de pază, care lătrau, și el nu putea dormi noaptea pentru că hoții când dădeau prin zona grădinii câinii lătrau. Hoții nu săreau gardul căci se temeau când auzeau câinii. Plecau hoții, iar se întorceau; câinii iar lătrau și gazda se tot trezea. Odată, necăjit, a zis: da ce, nu mă lăsați voi pe mine să dorm? Și a luat pușca și i-a împușcat pe cei doi câini. După aceea a dormit bine, bine , și s-a trezit sărac.
.
Păi așa, în acest mod, unii oameni își împușcă conștiința și-ți dai seama că și-au împușcat conștiința când pun întrebări ciudate: “- da ce păcat îi frate să-ți săruți logodnica? ce păcat îi să o strângi în brațe, că doară te căsătorești cu ea, ce păcat îi asta? / – nu-i niciunul, poți să te și culci cu ea. Asta vrei să auzi?”. Numai un om cu conștiința împușcată poate să-și permită să zică: “mă duc, cochetez cu păcatul”. Nu uita că păcatul de duce mai departe decât vrei tu să mergi și te ține mai mult decât vrei tu să stai; și când este de plătit îți cere să plătești mai mult decât poți tu da. Omul trebuie să fie atent; conștiința trebuie să fie sfințită. Eu obișnuiesc să spun că una dintre greșelile pe care creștinii le fac, când se cercetează, este că se cercetează în lumina conștiinței. Dar dacă le este împușcată conștiința aceea? Cercetează-te în lumina Bibliei, cercetează-te în lumina Duhului; pune în mintea ta Biblie, cere peste tine Duh, și atunci conștiința va semnala corect. Aceasta este sfințirea conștiinței.
.
Stă omul și zice: “- păi, oare ce-am păcătuit? Să bei nu-i păcat așa de mare, fumatul nu-i nu știu ce, am citit într-o carte că dacă te masturbezi nu-i nu știu cum așa de rău pentru sănătate”, …. o conștiință dresată!; mâine îți va spune că nici divorțul nu-i păcat, că nici homosexualismul nu-i păcat (atâta sunt convinși unii de “adevărul” spus de ei încât și-au făcut și biserici, și-au pus și păstori, au și Biblie din care citesc, și interpretează texte din Biblie că ți mai mare rușinea să pomenești ce zic). Ce s-a ales de conștiința acelor oameni? Socotiți d-voastră că între noi e vreunul  pe care cel Rău nu l-ar putea pândi aici? Când vorbim de sfințire trebuie să avem grijă de modul în care  reacționează cugetul nostru! Sfințirea poate porni și de acolo.
.
Apoi, sfințirea implică trupul nostru. Oare are legătura sfințirea cu corpul nostru sau n-are? Are. Apostolul Pavel spune să ne curățim “de orice intinăciune a cărnii …”, adică a trupului, ca apoi în Evrei să fi scris că trebuie să ne apropiem de Dumnezeu “cu credință curată, cu un cuget bun și cu trupul spălat cu apă curată”. Sfințirea implică și latura aceasta a corpului nostru. Când mă sfințesc trebuie să iau și trupul meu în atenție. Sunt oameni care spun : “eh, corpul nu contează, Dumnezeu se uită la inimă”. Dacă n-ar fi important coprul în procesul sfințirii nu s-ar fi întrupat Isus și nici n-ar exista învierea morților; nici n-ar fi schimbarea trupurilor noastre, muritoare, în trupul slavei Domnului nostru Isus. Sfințirea trebuie să aibă legătură și cu corpul tău, omule bun !!! Și aici, dacă luăm în detaliu, până și igiena corporală este din considerent de sfințire: “cu trupul spălat cu apă curată” – ce detalii, până și în zona aceasta.
.
Legat tot de zona aceasta, (a trupului) cu tatuajele, din considerente de sfințire creștinul nu-și face tatuaje. Corpul este “templu al Duhului Sfânt”, corpul este opera lui Dumnezeu. Corpul nu trebuie să fie încărcat cu simboluri care-s făcute cine știe … ; cuvântul lui Dumnezeu condamnă în scripturile vechi-testamentare practica aceasta a tatuajelor. S-a ajuns în vremurile noastre când tatuajele sunt “big deal” – și aceasta înseamnă că gândesc superficial. Stimați părinți nu-i lăsați pe copii  nici în joc să-și facă lucrurile acestea, pentru că joaca este războiul real de mâine. Trebuie să ne sfințim!. Sfințirea, în zona corpului, nostru implică evitarea de îmbuibare, evitarea consumului de alcool ( “putem bea câte un pahar”, mai zic unii. Putem bea și mai  multe dacă vrem, cine ne oprește?). Omul care se sfințește, din rațiuni de sfințire, nu consumă deloc băuturi alcoolice. În biserică la noi am făcut un studiu elaborat în două întâlniri, două ore la rând, despre consumul de băuturi alcoolice, și am arătat că, din rațiuni de sfințire, creștinul trebuie să se abțină desăvârșit de la consumul de alcohol. Și cred că asta e voia lui Dumnezeu. Ce să mai vorbim de țigări, de droguri și de alte substanțe nocive.
.
Are oare legătura sfințirea și cu modul în care ne îmbrăcăm? Are. Din rațiuni de sfințire un bărbat evlavios, o femeie evlavioasă va ține cont de învățătura lui Dumnezeu! Absolut că da, sfințirea implică și corpul nostru; de aceea Scriptura spune: să nu se înveșmânteze … (și numește ce fel de haine, care produc senzualismul, trebuie evítate:  hainele care produc provocarea la păcat, vanitatea, mândria omenească …), toate astea trebuiesc date la o parte. Din aceste considerente creștinul nu poartă bijuterii, este modest. Creștinul are grijă să nu fie pricină de poticnire pentru celălalt. Sfințirea intră și în această latură, în această componentă a vieții noastre.
.
Aș zice că sfințirea trebuie să afecteze nu numai corpul nostru, ci din rațiuni de sfințire, trebuie să avem grijă și de mediul înconjurător în care trăim, de habitatul în care trăim. Creștinul nu lasă mizerie pe jos, din rațiuni de sfințire. Spuneam odată, că am fost cu un prieten de-al meu în Spania ca să vizităm un spital; o căldură din aceea mare. Am vizitat spitalul, am urcat în mașină, am luat câte o sticlă de apă pentru fiecare și începusem să mergem. Și cel cu care mergeam a zis:

Nelule, dă-te un pic pe spate

Eu stăteam mai în față pe scaun, căci ardea, și numa văd că trece sticla prin fața mea și ajunge pet-ul în șanț.

– Ai de mine, zic eu, te rog frumos oprește.
Da ce-i?
– Mi-i rău (mi-era un fel de rău)

A oprit, am mers am luat sticla aceea, i-am adus-o și i-am spus: – ascultă-mă, câte zile pe pământ vei avea, una ca asta să nu mai faci!

Este păcat. Nu pentru că suntem noi cu “partidul verzilor”, ci noi suntem oameni lăsați de Dumnezeu pe această planetă să o îngrijim și creația este reflectarea slavei lui Dumnezeu. Când un om merge pe marginea drumului și se va uita la un șanț, nu trebuie să vadă acolo gunoaie ci trebuie să vadă măreția slavei într-o floare sau într-un fir de iarbă. Este rațiune de sfințire. Când vorbesc despre sfințire, așa-i că se creează un caracter frumos în toate componentele ? Sfințirea implică aceste lucruri, stimați frați.
.
Avem apoi sfințirea aceasta a lucrurilor; eu o numesc sfințire exterioară. Bunurile aflate în stăpânirea noastră, casa noastră, locuința în care trăim trebuie să reflecte că suntem copii ai lui Dumnezeu. Nu putem pune pe pereții caselor noastre imagini de nu știu care, băieți de nu știu mai care, tot felul de idoli, tot felul de femei mai mult sau mai puțin îmbrăcate, că așa este la modă! Din rațiuni de sfințire elimini aceste lucruri. Poate că în zona aceasta ne putem referi la simboluri, ne putem referi la mascote, ne putem referi la curățirea caselor noastre de lucru, care nu ne aparțin; ai luat o carte cu împrumut, dă-o înapoi că nu-i a ta; nu ține în casa ta un lucru pe care nu-l stăpânești, tot din rațiuni de sfințire. Vedeți câte rațiuni practice, reflecții practice ale sfințirii! Voia lui Dumnezeu este sfințirea noastră.
.
Sfințirea implică eliminarea oricărui păcat din viață. O să insist asupra câtorva lucruri aici (nu este timp să putem analiza și defini ce este păcatul). În esență păcatul este rebeliune față de Dumnezeu, neascultare, nesupunere față de Dumnezeu. Sfințirea implică renunțarea la orice păcat. În Vechiul Testament avem mulți termeni folosiți pentru păcat; spre exemplu: încălcare vădită a unei porunci (Deuteronom 19,15), fărădelege, nelegiuire, nedreptate (Levitic 19,15), încălcare a Legii (Levitic 1,5); adică a acționa contrar voii lui Dumnezeu, cerințelor lui Dumnezeu. În Noul Testament, păcatul este definit prin cuvinte ca: neascultare, fărădelege, încălcare a poruncii, ofensa, nedreptate, …, toate aceste cuvinte arată ce este păcatul.
.
Aici aș vrea să fac o paranteză, și anume: este foarte, foarte ciudat ceeea ce se întâmplă în lume astăzi. Păcatul a dispărut din societate și observația mea este că începe să dispară și din biserici. Cineva va zice: “- da asta este o veste bună” / – Nu este bună deloc. Păcatul s-a îmbrăcat în alte haine. Nu mai este păcat, a “dispărut”. Nu mai există în societate păcat și începe să nu mai fie nici în biserică păcat! Dar nu pentru că oamenii s-au schimbat, nu pentru că voia lui Dumnezeu se face, ci pentru că păcatul s-a deghizat în dreptate; oamenii numesc “răul”  “bine”. Asta e problema, și de aceea a dispărut. Poate am putea scrie o carte despre cum a dispărut păcatul în lume, dar nu prin jertfa lui Hristos ci prin deghizare (nu se numește lăcomie ci spirit întreprinzător, nu se numește crimă ci se numește avort, nu se numește curvie ci se numește concubinaj).
Avem în cuvântul lui Dumnezeu câteva liste biblice care reflectă ce este păcatul, și dați-mi voie să le citesc, căci trebuie să citim aceste cuvinte.


În Romani 1, 28-32 spune: 28 Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. 29 Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, 30 bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, 31 fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. 32 Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.
.
Sau alt text: 1 Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. 2 Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, 3 fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, 4 vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; 5 având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. (2 Tim 3, 1-5). Iată ce scrie în Biblie că este păcatul.
.
Sau, 1 Cor 6, 9-10: 9 Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii (înțelegem aici homosexualii, cei care joacă în rol de femeie, travestiții), nici sodomiţii, 10 nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Apoi în Marcu 7, 20-23, Domnul nostru Isus condamnă alte șiruri de păcate: 20 El le-a mai zis: „Ce iese din om aceea spurcă pe om. 21 Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, 22 furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. 23 Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru şi spurcă pe om.”
.
În Galateni 5, 19-21, cuvântul lui Dumnezeu condamnă alte fapte: 19 Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, 20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, 21 pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.  Oameni buni, dacă noi ne-am botezat, noi avem de luptat cu astea. Toate aceste texte sunt date de Duhul Sfânt bisericii; sunt date bisericii, care trebuie să lupte pentru sfințire.
.
Sau, Apocalipsa 21,8:  8 Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”  Dacă oamenii din zilele noastre vor defini altfel ética, socotiți d-voastră că au dreptate? Acestea sunt standardele lui Dumnezeu și rolul bisericii în lume, printre altele, este să afirme aceste standarde. Dumnezeu să ne ajute la aceasta.
.
Ca un rezumat (căci nu e vreme să insistăm asupra acestor păcate), găsim aici fapte lăuntrice, sau păcate evidente, acțiuni concrete, specifice. Numai asupra unui detaliu aș dori să atrag atenția aici, și o să-mi îngăduiți să spun niște lucruri care, prea des, poate că nu le auzim. Uitați, vă rog, unul dintre păcate: perversiuni sexuale. Unii au zis că familia este ca o grădină în afara căreia n-ai voie nimic și în interiorul căreia ai voie tot. Să fie limpede: n-ai voie tot în grădina căsătoriei! Perversiunile sexuale sunt păcate. Biblia vorbește despre acest păcat în Romani, capitolul 1. Sex anal, sex oral, sunt grave abateri de la voia lui Dumnezeu pentru sexualitate; și o spunem apăsat. N-am învățat din Biblie sau de la Dumnezeu sau de la oamenii lui Dumnezeu această practică, ci dacă ea există, există din pornografía contemporană. Nu știu, nu am auzit de activitate sexuală în care bărbatul să-și dovedească în modul cel mai feroce egoismul decât în asemenea perversiuni. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, stimați bărbați și stimate femei. Dacă cineva dorește argumente, sunt cel puțin 5 argumente de bun simț și biblice care arată că aceste deviații nu sunt în acord cu voia lui Dumnezeu. Sfințirea implică eliminarea acestora (a păcatelor).
.
Și acuma să vorbim despre păcate respectabile, adică un fel de fapte (căci sunt, de fapt, fapte) pentru care nimeni nu ne are treaba. Nu sunt lucruri scandaloase dar sunt păcate care ne pot aduce în starea în care Dumnezeu să ne fie împotrivă. Spre exemplu: îngrijorarea și frustrarea – Domnul Isus a spus să nu ne îngrijorăm de nimic; lipsa de evlavie – să-ți începi ziua fără să te rogi, să trăiești fără să te gândești la Dumnezeu, să te comporți fără frică de Dumnezeu. Această lipsă de evlavie începe să ne facă probleme în biserici.
.
Eu semnalez un pericol care va nimici multe biserici locale: desacralizarea. Aș vrea să vă întreb pe cei care cunoașteți cultura ortodoxă românească: vă imaginați o femeie evlavioasă (cum știa ea evlavia, într-un sat românesc sau oraș) care se duce la icoana Fecioarei Maria și se roagă ea acolo și după ce se roagă să-și ia guma de mestecat din gură și să o lipească pe rama icoanei? V-ați putea imagina așa ceva? Imposibil. Dar în adunările noastre, pe scaune se poate lipi? Pierdem sentimentul prezenței lui Dumnezeu în biserică și atunci începi să te comporți oricum, ca la el în ogradă. Aceasta este desacralizare! Este un păcat, este lipsă de evlavie. Biblia zice să-ți păzești piciorul când intri în casa lui Dumnezeu. Trebuie să tremure inima în tine ca nu cumva să comiți vreo nedreptate. Noi dacă venim aici, venim ca să ne facem mai buni și nu mai răi. Deci, lipsa de evlavie.
.
Nemulțumirea este alt păcat respectabil. Aud și-mi vine să râd, că e criză. La d-voastră e criză? Apoi să se plângă somalezii. Mândria. Ați auzit vreodată ca cineva să fie dat afară din biserică pentru păcat de mândrie? Acesta este un păcat grav, Dumnezeu este împotriva celor mândri. N-o putem măsura dar Dumnezeu știe să o măsoare bine. Egoismul. Acest păcat este un păcat atât de perfid. Când este vorba de păcatul egoismului îl putem vedea la toți, numai la noi nu. Așa este natura acestui păcat: la tine nu-l poți vedea, numai la alții. De aceea ste nevoie să te ajuți cu altul: întreabă-ți nevasta dacă ești egoist, sau întreabă pe alt om, …, caută și cercetează-te de acest păcat. Lipsa stăpânirii de sine. “– Se enervează, așa  e el / – Păi ar trebui să se schimbe.” Nerăbdarea, iritabilitatea, mânia, resentimentele, dușmănia și ostilitatea, pica (a purta cuiva gând rău), atitudine critică, invidia, gelozia, dorința de a controla pe alții (de a-i manipula), frica, bârfa, calomnia, minciuna, cuvinte aspre sau sarcasmul, ridiculizarea, atitudinea lumească față de ban, imoralitatea indirectă (păcat făcut în minte). Iată , dar, lucruri de care trebuie să ne ferim. Vă rog frumos să ne cercetăm în lumina acestor cuvinte; avem de lucru. Dumnezeu să ne dea și biruința înfăptuirii.
.
Câteva sugestii practice care ne vor ajuta să ne ducem sfințirea până la capăt. Ce putem face practic ca să ne putem duce sfințirea până la capăt?

a) Hrănește-ți inima cu cuvântul lui Dumnezeu. Citește din Biblie în fiecare zi. Ascultă predici și cântări cántate lui Dumnezeu. Avem acuma atâtea mijloace tehnice. Pe un telefon poți pune predici, ai Biblia pe telefon, câte resurse nu sunt. Hrănește-ți mintea și inima cu aceste resurse.

b) Cultivă disciplina rugăciunii personale și a postului. Să învățăm să ne rugăm, să postim. Unii nu pot scăpa de păcat de prea mult bine. Poartă-te aspru cu tine, prin post.

c) Elimină păcatele specifice pe care le-ai idenficat, printr-o împotrivire deliberată. Dacă din aceste liste pe care le-am citit, și pe care vă îndemn ca să le citiți acasă, identifici cumva unde ai o problema, elimină lucrul acela.

d) Cultivă disciplina mărturisirii păcatelor lui Dumnezeu, și dacă n-ai biruință, unui slujitor al lui Dumnezeu.

e) Ferește-te de sursele de pângărire lumească, care-ți pot afecta curăția. Nu te mai alimenta cu lucruri care te încarcă cu pofte păcătoase, ferește-te de acele lucruri.

f) Cultivă trăirea în fapte bune.

g) Veghează asupra părtășiei tale cu alți credincioși. Ține-te de adunare, fă evanghelizare de la om la om, vorbește cu oamenii despre Domnul Isus.

h) Alegeți modele spirituale vrednice de urmat.

i) Încrede-te în ajutorul lui Dumnezeu care ți se dă prin Duhul.

Aceste lucruri practice, foarte concrete, pe care le poți face, ne ajută la sfințire. Trebuie să ne aducem aminte în seara aceasta  că noi nu mai păcătuim. Nu mai păcătuim, frați și surori, pentru că suntem ai lui Hristos. Noi nu căutăm să ne obținem identitatea ferindu-ne de aceste păcate, noi exprimăm identitatea noastră ferindu-ne de aceste păcate. Cum a zis Ion Creangă: “… dacă-i copil să se joace, dacă-i popă să citească” …; înțelegeți? Dacă ești creștin trăiește în dreptate! Nu-ți bate joc de tine, de identitatea ta, nu-ți nega identitatea. Astea-s lucruri simple: dacă-i pix să scrie, dacă-i calculator atunci să socotească, dacă-i cameră de filmat să filmeze, dacă-i pocăit, apoi să trăiască pocăința!!! Este chestie de identitate. Nu poți obliga un stilou să fie elicopter; nu oblig o mașină să fie rachetă, nu!; idea este: ferește-te de lucrurile care-ți pot compromite identitatea și te pot duce în pierzare.
.
Totul este să te lași dus în direcția lui Dumnezeu, învățat de cuvântul Lui, călăuzit de Duhul, adeverit de cuvânt, și, cu un pic de voință (pe care tot Dumnezeu ți-o dă) te afli printre cei biruitori. Eu confirm din plin interesul d-voastră, al celor ce sunteți aici, pentru sfințire; altfel n-ați fi venit. Numai așa dacă pe careva v-o adus că primiți 20 de dolari dacă veniți. Noi suntem mădulare ale lui Hristos, trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt și noi suntem copii ai lui Dumnezeu. Noi ne împotrivim răului prin legământul de sfințire, ne păzim curați; punem în fața noastră o viziune, Dumnezeu este în cer și mă vede ce fac, îngerii Lui ocrotitori sar în ajutorul meu, cum să le ofer o priveliște a trăirii în păcat? Diavolul vrea să mă provoace la rău dar nu mă iau după el; faptele mele mă silesc să rămân în cinste în fața lui Dumnezeu și de aceea mă împotrivesc răului prin legamânt de sfințire.
.
Și acum ultimul gând din seara aceasta: iată ce este scris pe ultima pagină a Sfintelor Scripturi: “cine este nedrept să fie nedrept și mai departe, cine este întinat să se întineze și mai departe”. V-ați aștepta ca așa să scrie în Biblie? Cine minte să mintă mai departe, cine fură să fure mai departe, cine curvește să curvească mai departe, cine tâlhărește să tâlhărească și mai departe … și înșiruiți-le pe toate. Ce-i cu cuvântul acesta? Este în Biblie? Și apoi: “cine este fără prihană să trăiască mai deăarte fără prihană și cine este sfânt să se sfințească și mai departe”, ca apoi Isus să zică: iată Eu vin curând și răsplata Mea este ca să dau fiecăruia după faptele lui. De ce se încheie Biblia așa?  Eu cred că răspunsul este următorul: dacă după ce ai luat această carte în mâna (Biblia) și ai citit-o, dacă după ce ai ascultat cuvântul lui Dumnezeu cu privire la voia Lui, planul Lui, spui … povești, Dumnezeu nu mai are pentru un asemenea om decât mesajul: cine este nedrept să fie nedrept și mai departe, cine este întinat să se întineze și mai departe.  Dacă după întâlnirea cu cuvântul lui Dumnezeu nu vrei să te schimbi, nu mai are Dumnezeu altceva de spus pentru tine decât …  păcătuiește mai departe, că ne mai vedem noi … la judecată.
.
Ți-a vorbit despre Isus, despre jertfa Lui, a pus la îndemână Duhul, a vorbit despre înviere, despre iertare, despre justificare, jaloanele morale, cuvântul Lui clar, ajutorul dat de părtășia frățească, armele de luptă împotriva păcatului, toate sunt puse pe tavă, și tu spui …. eh, povești. “No, dacă așa, atunci du-te tu tot peste cap, în mizeria morală și ne mai vedem noi când vin curând și dau fiecăruia după faptele lui”, zice Domnul. Dar dacă, zice Domnul, cineva se trezește și hotărăște  să se schimbe, are viziunea măreției, a schimbării.
.
La sfârșitul lecturării Scripturii te găsești în una din cele două poziții: crezi sau nu crezi. Dacă crezi du-te pe drumul acesta, iar dacă ai ajuns la concluzia că nu este adevăr, ce să ne mai spună Dumnezeu? Nu mai are alt mesaj decât să ne anunțe că ne vom vedea la judecată. Frați și surori, nu cred că în seara aceasta am venit la casa lui Dumnezeu ca la un divertisment religios, nu cred; ci din dorința de a căuta pe Dumnezeu și de a se arăta în viața noastră voia Lui. N-ar fi oare frumos să ne punem pe inimă cum scrie în acest pasaj: cine este sfânt să se sfințească? Și eu știu că Dumnezeu ne-a sfințit, ne-a iertat, ne-a înfiat, ne-a justificat (ocupăm poziția de sfinți), și acum, din cauza aceasta, să ne sfințim și practic.

Nelu Brie – Invatatura despre Sfintire (1 din 3) la Biserica Happy Valley Phoenix 10 Noiembrie 2013

Brie 10 noi 13

Eu cred cu toata inima ca viitorul bisericii depinde de ceea ce va face biserica  cu invatatura despre sfintire. Iar, Miercuri seara vom adanci Cuvantul Domnului prin a vorbi despre Darurile Duhului Sfant, iar in partea finala vom vorbi despre cateva criterii, dupa care putem sa evaluam darurile Duhului si in mod deosebit darul proorociei, cand vine de la Domnul.

Pentru seara aceasta vom citi de la Epistola 1 Ioan 3:1-2; 7-10

Vedeţi ce dragoste ne -a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi sîntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentrucă nu L -a cunoscut nici pe El. 2 Prea iubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s’a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea aşa cum este.

7 Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuş este neprihănit. 8 Cine păcătuieşte, este dela diavolul, căci diavolul păcătuieşte dela început. Fiul lui Dumnezeu S’a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. 9 Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentrucă sămînţa Lui rămîne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. 10 Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este dela Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.

(1) Testele Credintei

Apropiindu-ne de Cuvantul din seara aceasta, as dori sa pornim de la a observa ca Domnul Dumnezeu cand se uita peste omenire, peste oameni, vede oamenii impartiti in doua grupuri mari. Dincolo de multe particularitati legate de identitatea noastra, exista doua identitati fundamentale. Apostolul Ioan vorbeste despre aceste doua identitati, cand in vers. 10 spune „copiii lui Dumnezeu” si „copiii diavolului”.

Din punct de vedere spiritual exista doua grupuri de oameni. Primul grup este reprezentat de grupul copiilor lui Dumnezeu. Aici este vorba de Imparatia lui Dumnezeu. Dumnezeu este tata si cei care apartin de aceasta imparatie sunt copii ai lui Dumnezeu. Sunt mantuiti, nascuti din nou. In ei locuieste Duhul Sfant. A doua categorie de oameni este reprezentata de grupul celor nemantuiti. Ei apartin unei alte imparatii, imparatia intunericului. Tatal lor spiritual este ‘cel rau’. Nu exista, stimati frati, pe planeta pamant o a treia categorie. Exista doar doua categorii: copiii lui Dumnezeu si copiii celui rau. Copiii lui Dumnezeu au fost trimisi cu misiunea de a vesti Evanghelia in Imparatia intunericului si prin aceasta propovaduire, cat mai multi sa fie castigati si intorsi la credinta.

Acum, va rog, ascultati-ma bine. In mod absolut obligatoriu, fiecare dintre noi apartine de unul dintre aceste doua grupuri. Fie suntem copiii ai lui Dumnezeu, fie copiii ai celui rau. Prezenta noastra la biserica, in aceasta dupa masa spune ceva despre identitatea noastra spirituala. Dar, dati-mi voie sa afirm ca nu spune totul. Este posibil ca cineva sa vina la biserica si totusi sa nu apartina grupului copiilor lui Dumnezeu. Intelegerea ca pe planeta pamant exista aceste doua grupuri de oameni sta la baza scrierii epistolei 1 Ioan.

De fapt, ce se intamplase in spatele scrierii acestei epistole? Apostolul Ioan, calauzit de Duhul Sfant a scris epistola catre un grup de biserici din zona orasului Efes. Oras in care, cu Evanghelia pentru prima data a ajuns ap. Pavel. Prin ap. Pavel, potrivit celor scrise in Cartea Faptele Apostolilor s-au intamplat minuni extraordinare. Evanghelia a fost vestita cu asa putere, incat s-au intors la Dumnezeu cu miile. Templele pagane se golisera de inchinatori, Vrajitorii si-au ars carile de vrajitorie si s-au intors la Domnul Isus. Din Efes, Evanghelia a fost propovaduita, ne spune Cartea Faptele Apostolilor, in toata Asia. La plecarea sa din Efes, apostolul Pavel a avut un timp de sfat si de rugaciune cu conducatorii adunarilor si in timpul acelor rugaciuni, Duhul Sfant a adus o descoperire, un Cuvant profetic. Pavel a spus prin Duhul ca prezbiterii trebuie sa vegheze, din pricina faptului ca in scurt timp, biserica va fi atacata de prooroci mincinosi, care vor incerca sa strice credinta.

Cam la vreo 30 de ani dupa rostirea acelei proorocii, mesajul s-a implinit. Ca de nicaieri, au aparut niste oameni care s-au strecurat prin familii, prin adunari si aduceau cu ei o invatatura stricata. Despre Domnul Isus, ei invatau ca nu este Fiul lui Dumnezeu, ca nu s-a intrupat si ca mantuirea nu se da prin credinta  in intruparea, moartea si invierea Domnului Isus. Din punct de vedere moral, acesti oameni invatau ca pacate sunt doar acele fapte care se asociaza cu sufletul. Iar, cele care se asociaza cu trupul nu sunt pacate. Dupa gnosticii cerintieni, despre ei este vorba, minciuna era pacat, iar, curvia, nu era pacat. Cu invatatura aceasta au intrat prin adunari. Unora, invatatura le-a placut, pentru ca se potrivea cu felul lor de a trai. Rezultatul activitatii acestor oameni a fost confuzia.

Pe vremea aceea nu exista Noul Testament, ca pe baza lui sa poti sa verifici, daca intr-adevar oamenii aceea au dreptate. Parti doar din Noul Testament  fusesera scrise. Epistola 1 Ioan inca nici nu fusese dta. Se simtea nevoia sa vina de la Dumnezeu un cuvant, pe baza caruia sa se poata deosebi intre adevar si minciuna, intre invatatura sanatoasa si invatatura stricata, intre copiii lui Dumnezeu si copiii celui rau. Duhul Domnului a socotit ca acel raspuns , acel cuvant trebuie sa fie Epistola 1 Ioan. Aceasta Epistola a pus la indemana bisericilor criterii, pe baza carora au putut sa se verifice, daca apartin lui Dumnezeu sau nu. In esenta, in aceasta epistola avem 4 teste, pe baza carora, ne putem verifica pe noi insine, daca suntem sau nu, copii ai lui Dumnezeu. Sigur ca noi putem sa spunem despre noi insine: Eu sunt copil al lui Dumnezeu. Marturisirea noastra este importanta. Insa, dati-mi voie sa va spun ca mai important decat marturisirea noastra este important ce spune Dumnezeu despre noi. Ce marturiseste adevarul despre noi. Asa ca, in seara aceasta, intr-un mesaj care l-am numit Testele Credintei, va invit sa ne cercetam pe noi insine, cercetand impreuna Epistola 1 Ioan si  verificandu-ne apoi pe noi insine, daca apartinem lui Dumnezeu sau nu. Testele sunt 4. (11:00)

  1. Testul invataturii – Acest test face trimitere la crezul copilului lui Dumnezeu, la teologia copilului lui Dumnezeu.
  2. Testul moral – Cel de-al doilea test pune in evidenta profilul moral al copilului lui Dumnezeu.
  3. Testul social – Acest test reduce in atentie relatii cu oamenii, relatii pe care copiii lui Dumnezeu le cultiva. Nu doar crezul si caracterul vorbeste despre identitatea noastra spirituala, ci si legaturile noastre cu oamenii pune in evidenta identitatea noastra spirituala.
  4. Testul spiritual – El se refera la o prezenta divina care se aseaza in inimile noastre. Este vorba despre Duhul lui Dumnezeu.

Va invit sa aprofundam aceste teste si vom continua prin a ne referi la testul invataturii.

1. Testul Invataturii

Primul test este testul invataturii. Acest test face trimitere la crezul copilului lui Dumnezeu, la teologia copilului lui Dumnezeu. Apostolul Ioan arata ca invatatura este fundamentala, stimati frati si stimate surori. Eu am intalnit persoane care au spus ceva de genul, Nu are importanta ce crezi. Ci, are importanta sa fi sincer in ceea ce crezi. Sinceritatea este foarte importanta. Dar n-ajunge. Cu siguranta, ca acela care crede o erezie poate sa fie sincer. Vai de cel nesincer! Dumnezeu uraste fatarnicia. Dar, dati-mi voie sa spun, ca mantuirea nu ni se da prin sinceritate. Ci, mantuirea ni se da prin credinta. Cel mantuit e sincer. Dar, la baza relatiei lui cu Dumnezeu sta adevarul revelat a lui Dumnezeu, adevar care-l face sa fie sincer. Dar sinceritatea n-ajunge. Si un eretic poate sa fie sincer. Ceea ce ne califica sa stam inaintea lui Dumnezeu ca si copii este intai de toate crezul, invatatura care o propovaduim. Foarte importanta este invatatura. Noi traim vremuri in care oamenii nu mai pun accent asa de mare pe invatatura. Poti sa crezi ce vrei, numai sa fi sincer. Sinceritatea este importanta; crezul este fundamental.

In perspectiva crezului, apostolul Ioan spune ca un copil a lui Dumnezeu marturiseste ca Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu. Iata ce este scris spre exemplu in 1 Ioan 5:13  V’am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, cari credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa vecinică. Ca apoi, in 1 Ioan 4:15 sa fie scris  Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămîne în el, şi el în Dumnezeu. Crestinii cred ca Isus este Fiul lui Dumnezeu. Dumneavoastra credeti asa? Dumnezeu este tata, Domnul Isus este Fiu. Ingaduiti-mi va rog o intrebare: Cine este mai batran? De la intrebarea asta s-a nascut o erezie in biserica. In anul 318 A.D.  in Nordul Africii, in Alexandria, intr-o Duminica, un diacon cu numele Arius  a tinut o predica in care invata ca Dumnezeu Tatal este mai batran decat Domnul Isus si ca Domnul Isus este creat de Tatal si pana sa-L creeze, Domnul Isus nu era, nu exista. Ca sa-si intareasca vorbele s-a uitat la o sora de credinta care avea un baietel in brate, o fixeaza cu privirea pe femeia aceea si o intreaba:
Sora, inainte sa nasti copilul pe care-l ai in brate, l-ai avut sau nu l-ai avut?
Femeia a zis, Nu l-am avut.
Vezi, tot asa si Dumnezeu nu L-a avut pana sa-L faca.

Asa s-a nascut o erezie, invatatura Arianista. Iar, in vremurile noastre este sustinuta de Martorii lui Iehova. Adevarul Biblic, oameni buni, este ca Domnul Isus este Fiul vesnic al lui Dumnezeu. Crestinii cred ca Dumnezeu este Tatal, este Fiul, este Duhul Sfant. Ca Domnul Isus este Dumnezeul cel adevarat si viata vesnica, precum este scris in 1 Ioan 5:20 Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit, şi ne -a dat pricepere să cunoaştem pe Celce este adevărat. Şi noi sîntem în Celce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa vecinică.

Apoi, in invatatura sa, crestinul marturiseste ca Domnul Isus s-a intrupat. 1 Ioan 4:2 Duhul lui Dumnezeu să -L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu. Acest verset anunta adevarul despre intruparea Domnului Isus. Nu este vorba aici, in primul rand, de un criteriu dupa care sa folosim darurile duhovnicesti. Unii frati prooroci s-au invatat sa spuna la sfarsitul, sau la inceputul proorociei, Isus Hristos a venit in trup. Nu este gresita declaratia ca este din Biblie. Numai ca acest loc din Scriptura a fost dat ca o arma de recunoastere a invatatorilor si a proorocilor lui Dumnezeu, acelor falsi care tagaduiau intruparea Domnului Isus, cum faceau pe atunci gnosticii. Nu apartinea lui Dumnezeu, Domnului nostru Hristos. Crestinii cred in intruparea Domnului Isus. Domnul Isus s-a facut om; a umblat printre noi, plin de har si de adevar. Numele Lui fie binecuvantat.

Apoi, spune Ioan ca Domnul Isus a murit pe cruce pentru pacatele noastre. 1 Ioan 2:2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi. Ca in 1 Ioan 4:10 sa spuna, Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne -a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Crestinii propovaduiesc ca Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu, ca El s-a coborat pe pamant intrupandu-se, s-a facut om si ca a murit pe cruce  pentru pacatele omenirii. In invatatura sa, crestinul declara ca Domnul Isus a inviat din morti si prin inaltarea Sa la cer este la dreapta lui Dumnezeu si mijloceste pentru noi. 1 Ioan 2:1 Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit. Copiii lui Dumnezeu invata ca unicul mijlocitor intre Dumnezeu si oameni este Domnul Isus; nu sfintii, nu fecioara Maria, ci Domnul nostru Isus Hristos. Slavit sa fie numele Lui. Avem respect fata de inaintasii nostrirespectam memoria acelor care au slujit pe Dumnezeu in generatiile trecute. Dar, singurul mijlocitor intre Dumnezeu si oameni este Isus Hristos. Este invatatura sanatoasa a bisericii lui Dumnezeu.

Apoi, Ioan arata ca in invatatura sa, copilul lui Dumnezeu marturiseste ca Domnul Isus se va intoarce. 1 Ioan 3:2 Prea iubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s’a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea aşa cum este. 1 Ioan 2:28 Şi acum, copilaşilor, rămîneţi în El, pentruca atunci cînd Se va arăta El, să avem îndrăsneală, şi, la venirea Lui, să nu rămînem de ruşine şi depărtaţi de El. Credeti dumneavoastra in revenirea Domnului Isus? Domnul Isus va reveni. Slavit sa fie numele Lui. El va veni cu putere sa ia la Sine pe ai Sai. Copiii lui Dumnezeu vor mosteni imparatia cerurilor. Noi credem in revenirea Domnului Isus. Aceasta revenire trebuie sa fie obiectul iubirii noastre si a cautarii noastre si a motivatia slujirii noastre crestine.

Ca apoi, Ioan sa spuna ca toate acestea, ca un titlu major se gaseste marturisirea, Noi am vazut si marturisim ca Tatal a trimis pe Fiul ca sa fie Mantuitorul lumii.  Prin urmare, invatatura crestinului are in centru pe Domnul Isus, despre care copilul lui Dumnezeu face urmatoarele declaratii:

  1. El este Fiul lui Dumnezeu
  2. Intrupat
  3. Mort pe cruce, ca jertfa de ispasire pentru pacate
  4. Prin invierea si inaltarea Sa la cer este la dreapta lui Dumnezeu, mijlocitorul nostru
  5. El se va intoarce
  6. El este Mantuitorul si de aceea noi marturisim, spre slava lui Dumnezeu, ca Isus Hristos este Domnul. Slavit sa fie numele Lui!

Acum, va rog frumos sa ascultati cu atentie. Daca vreun om va indrazni vreodata sa ia vreunul dintre aceste adevaruri, sa-l strice si sa invete diferit, negand Dumnezeirea lui Isus, intruparea Domnului Isus, Mantuirea prin jertfa Lui, invierea Lui, sau calitatea Lui ca unic mijlocitor la dreapta lui Dumnezeu, sau revenirea Lui, sau faptul ca El este Domnul, cine face asa si-a pierdut calitatea de copil al lui Dumnezeu. Dumnezeu il respinge. Erezia Cristologica e mai grava decat trairea in pacatele carnii. E grava trairea in pacatele carnii. Dar cine neaga invatatura despre Domnul Isus se face vinovat de un si mai mare pacat. Crezul este fundamental. Unul care a cazut intr-un pacat al carnii, daca pastreaza in inima lui convingerea ca Isus e jertfa de ispasire, ca Domnul Isus e Mantuitor, ca Domnul Isus e Domn si mijloceste, si se pocaieste in fata acestui Dumnezeu, primeste iertare prin harul lui Dumnezeu. Dar daca cineva neaga ca Domnul Isus ar fi Mantuitorul, pentru acela nu mai este nadejde. Crezul este fundamental. Va intreb acum, Dumneavoastra, in aceasta adunare, aveti aceasta marturisire? Slavit sa fie Domnul. Sa mergem mai departe. (1:11:23)

2. Testul Moral

Al doilea test este testul caracterului, sau testul moral. Cel de-al doilea test pune in evidenta profilul moral al copilului lui Dumnezeu. Acest, al doilea test, stimati frati, atrage atentia asupra trairii noastre, asupra felului de viata pe care il ducem zi de zi din punct de vedere al profilului nostru moral. Copiii lui Dumnezeu se identifica, in spatiile spirituale, in lumea spirituala si in lumea oamenilor, nu doar prin invatatura pe care au primit-o, ci si prin felul de viata pe care il traieste. In popor exista o vorba, Sa faci ce zice popa, dar sa nu faci ce face el. Vorba aceasta vine de la Domnul nostru Isus. El a zis, Ce va invata Fariseii si carturarii sa faceti, dar ca ei sa nu faceti. Aceasta vorba, observ o situatie, o situatie grava. Invatatura poate fi corecta. Dar, daca invatatura nu poate fi dublata de autoritatea unei trairi morale, potrivit cu acea invatatura, cine face asa, nu este a lui Dumnezeu.

In cazul copiilor lui Dumnezeu, invatatura propovaduita formeaza caracterul, trairea. Teologia determina conduita. Crezul iti transforma viata. Nu ajunge doar sa ai un crez bun. Crezul tau trebuie dovedit de trairea ta. In final, ceea ce credem noi in adancurile noastre despre Dumnezeu se reflecta prin caracterul nostru. Pentru ca, permiteti-mi sa va spun, oricum am aseza lucrurile, caracterul nostru vorbeste despre cine suntem noi.

Odata, un scorpion se gasea intr-o calatorie. Permiteti-mi sa va spun o fabula. In calatoria lui a ajuns langa o apa. Nu era prin preajma pod, el nu stia sa innoate. Necajit, nemaiputand innainta in calatoria lui era in cautarea unei solutii. In timp ce el se gandea cum sa treaca apa, din apele raului, pe mal iese o broasca testoasa. Deodata ii vine o idee. Se apropie respectuos, saluta respectuos. Dar, tematoare, broasca se trage in carapace.
La care, scorpionul ii spune, Nu trebuie sa va fie frica de mine. Eu sunt in calatorie. Nu stiu sa innot si nici nu este pod pe aproape. Trebuie sa ajung pe partea cealalta a apei. N-ati vrea sa ma ajutati?
La care, broasca ii spune, Eu nu vreau sa am nici o legatura cu tine. Nici nu stiu cum te-as putea ajuta.
La care, istet, scorpionul spune, Uite, daca ma lasi sa urc pe carapacea ta, ma poti trece pe partea cealalta. 
La care broasca ii spune, Tu esti viclean. Vrei sa te las sa te apropii de mine. Cand esti destul de aproape ma otravesti cu gusa aia otravitoare.
La care scorpionul spune, Nici gand. Pai, daca te omor aicea, pe malul apei, cine ma trece apa dincolo? Si daca innotand te-as omori, ne innecam amandoi.
La care, fermecata de rationament, broasca spune, Vreau sa te ajut.
Urca sus pe carapace, dau sa innoate. Si colo, pe la mijlocul apei, deodata, dintr-un instinct animalic, cu totul neprevazut, scorpionul trage tepusa si otraveste broasca. Si acuma, numai cum in fabule este posibil, inainte de a muri au avut urmatorul dialog:
Scorpionule, ai fost cu mine viclean si mi-ai ascuns adevarul. Spune-mi, de ce m-ai otravit? De ce m-ai omorat?
La care, scorpionul raspunde, N-am fost viclean. Am fost cu totul sincer cu tine.
Pai, daca ai fost cu totul sincer, explica-mi atunci. Care este ratiunea cu care m-ai otravit?
Nu exista nici o ratiune.
Atunci, de ce m-ai otravit?
La care, scorpionul a raspuns, Ce am facut eu nu este o chestiune de logica. Ci este o chestiune de caracter.

Ascultati-ma, va rog. Daca in caracterul dumneavoastra aveti o tepusa, mai devreme sau mai tarziu ea se va exprima. Copiii lui Dumnezeu, potrivit invataturii epistolei 1 Ioan au un caracter ales, format de Mantuitorul nostru. Din punct de vedere moral, copiii lui Dumnezeu, spune Ioan, nu traiesc in pacat. 1 Ioan 3:9 Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentrucă sămînţa Lui rămîne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Sunt facute aici doua afirmatii. (1) Cine e nascut din Dumnezeu nu pacatuieste; (2) si nu poate pacatui. Cand am citit acest pasaj m-am tulburat. Si cu siguranta ca avem ce sa ne tulburam, pentru ca, iata ce spune el, cine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte. Permiteti-mi sa va intreb, Noi pacatuim? Ca apoi, cuvantul sa spuna,  nici nu poate păcătui. Pai, daca cel nascut din Dumnezeu nici nu poate pacatui si noi putem pacatui; care este concluzia? Ca n-am fi copii ai lui Dumnezeu. Oare, acest lucru sa-l invete Ioan? Cel mantuit este desavarsit din viata aceasta? Este in incapacitate de a savarsi vreun fel de pacat? Eu zic ca nu. Pentru ca, altfel, cum am intelege ce scrie el in cap. 1:9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. Sau in 1 Ioan 2:1 Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit. 

Ceea ce acest cuvant ne invata este ca un copil al lui Dumnezeu nu traieste in continu in pacat. In viata copilului, caderea in pacat este exceptie si nu un mod de a fi. Cel mantuit nu traieste in pacat. Verbul grecesc, verbul hamartei (Greek, from hamartanein, to miss the mark, err.) este la o forma verbala similara prezentului continu in limba engleza. Una e sa zici I go, si alta e sa zici I’m going. Cand textul Biblic spune ca cel nascut din Dumnezeu nu pacatuieste, sensul e nu pacatuieste in continu. In viata crestinului, pacatul e o exceptie, nu e o regula. A cazut din neveghere si se rusineaza ca a cazut, se pocaieste din pricina ca a cazut. Nu e modul lui de viata.

Imaginati-va dumneavoastra o linie neagra, trasa pe perete. Neagra si lata, de jumate de metru si lunga, de 10 metri. Linia aceea este viata traita in pacat a aceluia care nu se teme de Dumnezeu. In locul acelei linii, va rog, puneti acum cate un punct, negru si mare. Si dupa aia, tot mai rare, tot mai mici, pana cand se pierde si nu-s mai. Acela este procesul sfintirii. Punctele acelea sunt caderile. Poate-s mai multe la inceputul vietii de credinta. Si pe cum crestem si ne intarim in Domnul, ne desavarsim tot mai mult. Copiii lui Dumnezeu nu traiesc in pacat. In viata lor, pacatul e o exceptie.

Eu am copilarit la tara. Va rog, imaginati-va un sat, in Romania, undeva intr-o zona muntoasa. Un om are o turma de oi. Cu turma lui de oi se duce la pasiune. Ajunge acolo pe dealuri si in ziua aceea, deodata se porneste o ploaie torentiala. Ploaia face sa se adune puhoaie, sa se adune noroi in vai, sa se faca acolo tot felul de… Si el coboara cu turma spre casa, pe o costisa. S-a facut alunecos pe cararea aceea argiloasa. La un moment dat, neatenta fiind, una dintre oi aluneca. Si in alunecare se loveste de una din fata, care si ea se loveste de aialalta din fata si peste olalta, in fundul santului vreo 5-6. In noroi. Ce credeti ca fac cand ajung acolo? Iti poti imagina ca si-ar pune mainile dupa ceafa si ar zice, O, da bine-i aicea. Este viziunea si scopul vietii noastre. Cat ne-am dorit sa ajungem aici. Nicidecum. Sa vezi cum cauta sa se ridice si sa scape de mizeria in care a fost prinsa fara voia ei. E oaie.

In sat sunt fel si fel de oameni. O Doamna are ca animal de companie- unii au un catel, altii, stiu eu- o pisica,  sau ce soi de pasare- papagal, un canar, ce-o fi. Persoana aceasta de care vorbim, are ca animal de companie un purcel. Are dreptul ei sa decida ce vrea. Cand a venit ploaia, a fost lumea lui. Sa-l fi vazut cum o taia dintr-un sant in altul, dintr-o baltoaca in alta, de o bucurie de nedescris. Era lumea lui. Numai ca stapana a zis, No, no. Hai aici. L-a luat, l-a dus in casa, l-a spalat bine, l-a pregatit. Tot este frumos, cum a fost inainte. Dupa ce a trecut ploaia, cu purcelul de lesa a iesit pe banca din fata casei. La un moment dat, porcul observa, peste drum e asa o balta de apa. Tot la ea se uita. O zmucitura scurta si tai-o. Unde se duce? La balta. Acum dati-mi voie sa va intreb. De ce oaia nu se complace in noroi si porcul trage la el? Cred ca cel mai corect raspuns e ca oaia e oaie si porcu-i porc. Asta e.

In inima lui se gaseste ceva. E firea lui, care-l face sa se simta bine intr-un astfel de mediu. Acum, ascultati-ma, va rog. Copilul lui Dumnezeu, copiii lui Dumnezeu sunt asemanati cu o turma de oi. Dupa cum oaia nu se complace in noroi, copilul lui Dumnezeu nu se complace in pacat. Poate sa cada acolo, accidental. Dar nu se complace acolo. In schimb, cel care nu este copil al lui Dumnezeu, se poate uita in dreapta, se poate uita in stanga si zice, Bine ca nu m-a vazut nimeni. Si continua mai departe. Cand un copil al lui Dumnezeu cade in pacat, el se marturiseste de pacatul acela, se pocaieste de pacatul acela. Daca in schimb are un alt profil,  si se intampla ca slujitor sa-l vezi si sa-i atragi atentia, zice el, Te legi de mine? Te bagi in viata mea? Imi afectezi reputatia? Pai, se poate una ca asta? Ai martori? Si daca ai, sau daca n-ai, oricum e pus pe scandal. Si stiti de ce? Nu-i oaie. Copiii lui Dumnezeu, oameni buni, au un caracter frumos. Copiii lui Dumnezeu nu traiesc in pacat. Copiii lui Dumnezeu traiesc in dreptatea lui Dumnezeu, in faptele credintei.

Apoi, 1 Ioan continua aratandu-ne ca un copil al lui Dumnezeu nu iubeste lumea. 1 Ioan 2:15 Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Vorbeam la inceput despre cele doua categorii de oameni: copiii celui rau si in partea opusa, copiii lui Dumnezeu. Cand un om, de aici din lume, si fiecare am fost aici candva, s-a intors la Dumnezeu, se intoarce la Dumnezeu, am intrat in Imparatia lui Dumnezeu, sa stiti ca atunci se porneste un razboi, a carui scop este sa ne atraga in lumea aceea. Se aseaza un conflict in aceste doua sisteme de gandire- sistemul lumii si Imparatia lui Dumnezeu. A nu iubi lumea nu inseamna sa nu iubim pe oamenii din lume, ci inseamna sa nu ne potrivim modul de a gandi si sistemul de valori dupa modelul lor. Aici exista un conflict. Spre exemplu, Domnul nostru Isus a zis, Daca cineva te loveste peste obrazul cel drept, intoarce obrazul stang. Asta spune Domnul Isus. Ce spune lumea? Daca din neveghere, cumva, a ajuns sa te loveasca peste obrazul cel drept, tu fa mana pumn si bratul arc; arata-i ca esti barbat. Asa ne invata lumea.

Domnul Isus spune, Smeriti-va si dati intaietate altora si asteptati ca Dumnezeu, la vremea Lui sa va inalte. 
Vine lumea si spune exact pe dos. Ce? Smerenia este slabiciune. Impinge-te in fata. Da din coate. Alearga. Afirma-te. 
Imparatia lui Dumnezeu spune, Iertati-va unul pe altul cum v-a iertat si pe voi Hristos. 
Lumea vine si spune, Iertare? Asta-i slabiciune. Razbunarea e virtute. 
Imparatia lui Dumnezeu vine si spune, Dati si vi se va da. 
Si lumea, vorba unui batran din satul unde am copilarit eu. Batranul Aurel zice,
Foaie verde, de dai, n-ai.
Ia, nu da. Sa vezi cum ai.

Doua sisteme de valori contradictorii, cu mod de gandirecu totul diferit si in conflict. Acum, a iubi lumea inseamna sa fi in Imparatia lui Dumnezeu, sau cel putin sa pretinzi ca esti si modul de gandire, modul de intelegere a vietii, modul de intelegere a moralei ti-e determinat de ce e in lume. Asta inseamna sa iubesti lumea. Duminica vii la biserica  si zici, Eu sunt al lui Isus. Si cand pleci de la biserica, cu amandoua picioarele plonjezi in modul de a gandi al lumii. Si cand faci biznis, minti. Cand rezolvi problemele, te bati. Te razbuni. Esti lacom de avere. Traiesti in tot felul de pacate. Te razbuni, sau tii dusmanie sau manie. Iti faci singur dreptatea. A fi lumesc inseamna sa iti potrivesti modul de a gandi  si de ati rezolva treburile cu metode lumesti. Copiii lui Dumnezeu nu-s asa.

Copiii lui Dumnezeu au alta perspectiva. Ei sunt in Imparatia lui Dumnezeu. Despre ei zice Ioan, ca au in fata un model. 1 Ioan 2:6 Cine zice că rămîne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus. Lucrurile sunt simple. Din punct de vedere moral, copilul lui Dumnezeu nu pacatuieste ca aici in lume. El a iesit de acolo, s-a intors la Dumnezeu. Si-a lasat si modul de a gandi al lumii. Si acum, mintea lui a intrat intr-o formare. E nasterea din nou, o transformare a mintii, in urma cercetarii a Cuvantului lui Dumnezeu. Omul acesta il are ca model pe Domnul Isus si vrea sa traiasca asa cum traieste Domnul Isus. Testul moral. Da-mi voie sa te intreb: Cum traiesti din punct de vedere moral? Daca traiesti in pacate, daca nu te lasi de pacate, nu esti copil al lui Dumnezeu si daca te tii de biserica penticostala. Poti sa fi membru, poti sa fi lucrator, sa faci orice,- sa ma ierte fratii pastori, si pastor poti sa fi. Acuma, daca eu n-as fi pastor, cineva ar zice ca eu vorbesc impotriva pastorilor. Nu! Impotriva celor care nu slujesc lui Dumnezeu cu inima curata? Da! Pai, orice poti sa faci. Poti sa fi si prooroc, poti sa fi si cantaret si totusi, inima sa nu fie data lui Dumnezeu. Dar in fanfara, poti canta? Orice e posibil. Firea noastra, firea noastra pacatoasa, oameni buni, poate sa adopte orice credinta confesionala. Poate sa se faca si penticostala, dupa firea pamanteasca, fara nastere din nou. Testul moral pune in evidenta trairea noastra in raport cu pacatul si neprihanirea. Iar, daca cineva doreste sa se cerceteze pe sine insusi si sa vada daca este copil al lui Dumnezeu, acest criteriu va spune mult despre noi. (1:28:10)

 3. Testul social

Al treilea test este testul social. Acest test reduce in atentie relatii cu oamenii, relatii pe care copiii lui Dumnezeu le cultiva. Nu doar crezul si caracterul vorbeste despre identitatea noastra spirituala, ci si legaturile noastre cu oamenii pune in evidenta identitatea noastra spirituala. Dumnezeu ne-a lasat sa traim intre oameni. E o mare binecuvantare sa apartineti unei comunitati, unei biserici. Dar noi avem relatii si in afara comunitatii si in afara bisericii. Acuma, felul in care ne raportam la semenii nostri reflecta identitatea noastra. Nu numai crezul si caracterul, ci si relatiile. Dupa relatii, copiii lui Dumnezeu trebuie sa traiasca doua principii.  Relatiile copilului lui Dumnezeu sunt guvernate de doua principii.

Principiul IUBIRII – Primul principiu este principiul iubirii. Iata ce spune in 1 Ioan 4:7 Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este dela Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu. Principiul iubirii scoate in evidenta relatiile noastre. Copilul lui Dumnezeu nu poate uri. Copilul lui Dumnezeu nu se razbuna. Copilul lui Dumnezeu este guvernat in legaturile sale cu oamenii de iubire. Asa citim, spre exemplu, in 1 Ioan 3:10 Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este dela Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său. Ca apoi, in vers. 15 sa spuna, Oricine urăşte pe fratele său, este un ucigaş; şi ştiţi că niciun ucigaş n’are viaţa vecinică rămînînd în el. Oameni buni, felul in care ne raportam la celalalt arata daca suntem copii ai lui Dumnezeu. Copiii lui Dumnezeu au in inima lor iubire. Aceasta iubire a fost turnata prin Duhul Sfant. Natura lor a fost transformata. Crestinii nu pot tine dusmanie. Sa fie clar! Crestin dusmanos e o contradictie (in termeni). Nu exista crestini dusmanosi. Crestinii au iubire. Dragostea se exprima in relatiile cu cei din jur, chiar si fata de dusmani, iubind. Domnul a spus sa iubim pe vrajmasii nostri. Si daca cineva ne blastama, noi sa binecuvantam. Si daca cineva ne pagubeste, noi sa ne rugam. Asa a zis Isus. In final, aici este testul iubirii fata de vrajmasi. Mantuitorul nostru ne-a invatat. Daca te loveste cineva peste obrazul cel drept, intoarce-l si celalalt. Este principiul iubirii.

Domnul nostru Hristos nu ne cere sa n-avem nici o reactie. Cand a spus sa intoarcem celalalt obraz, El nu ne invata sa n-avem reactie. Sa avem o reactie carmuita de iubire. O reactie care sa scoata in evidenta dragostea lui Dumnezeu, rautatea celui care se opune si care face rau si pe de alta parte iubirea pe care o purtam noi, manati de Duhul lui Dumnezeu. Aceasta vorba, Daca te loveste cineva peste obrazul ce drept, scoate in evidenta ceva atat de important. Va rog sa fiti foarte atenti. In Israelul antic, un barbat manca cu mana dreapta. Saluta pe un alt barbat cu mana dreapta. Daca era sa fie suparat pe baiatul lui si-l pedepsea, nuiaua o tinea in mana dreapta. Si daca il lovea cu palma, il lovea intotdeauna cu palma dreapta, dar cu plinul palmei. Si lovitura se incheia cu o imbratisare, Eu te bat ca sa te fac om. Cand insa se intalnea cu un dusman, tot cu palma dreapta il lovea peste obrazul drept. Era jignire la superlativ. Lovitura cu palma dreapta, cu dosul palmei pe obrazul drept este jignirea suprema care ti se putea face. Echivalentul contemporan, sau poate romanesc, a acestei lovituri este ‘un sut in …’ – mi-e rusine sa spun. Si atunci, daca cineva te-a tratat asa, ca si cum ti-ar da un sut, deci, nu-i vorba de durere la mijloc, ci de jignire. Acuma daca trebuie sa primesti palma pe obrazul stang, ce variante am? In momentul in care (cineva) a intors obrazul cel stang, am cateva variante. Il lovesc cu plinul palmei. Daca-l lovesc cu plinul palmei, il tratezi ca pe un fiu. Este ca si cum ai zice, Scuza-ma. Pot sa dau cu pumnul. Daca dau cu pumnul, te tratez ca pe un egal al meu. Din periferia in care te-am alungat, lovindu-te cu dosul palmei, eu te aduc la centru si te consider egal cu mine. Pot sa te lovesc cu stanga. Daca te lovesc cu stanga, ma fac de toata rusinea. Este ca si cum mi-as da poalele peste cap in parcare. Pai, stanga se folosea in orient (sa ma iertati) numai la baie. Ideea este urmatoarea. In clipa in care ai intors obrazul stang, pe oponentul tau l-ai pus in situatia in care orice ar face el, dar, absolut orice ar face, pica rau. Iese la iveala ceva rau. Iese la iveala nedreptatea lui si dorinta si dizpozitia ta de a coplesi cu iertare si cu bucurie. Pavel a zis ca asta e sa pui carbuni aprinsi pe capul potrivnicului tau. Asta ne-a invatat Isus.

In relatiile sale cu oamenii, crestinul iubeste. Nu se razbuna. Si chiar daca are o reactie, reactia scoate la iveala rautatea celuilalt. Este exact cum a facut ap. Pavel, dupa ce l-au batut bine si l-au tinut in puscaria din Filipi, pe nedrept, a doua zi, conducatorii au zis, Sa plece palavragiul ala. Dati-i drumul. Si cand Pavel a auzit, n-a zis, Slavit sa fie Domnul, ca am scapat. O luam pe usa din dos si plecam. Cat vedem cu ochii, fugim. Nu. A zis Pavel, Sa vina conducatorii cetatii, suntem cetateni romani. Ne-o batut fara sa ne cerceteze. Si cand au auzit, a intrat frica in ei. Domnul Pavel, Va rog sa ne scuzati. Stati linistit Domnule. Nu se intampla nimic. Noi nu ne razbunam, noi suntem crestini. Noi vrem sa va spunem ca Domnul va iubeste. Noi va propovaduim evanghelia lui Isus. Sa nu va fie frica. Doar vrem sa stiti ca ati facut un abuz. Si noi iesim pe usa din fata, cu demnitate, cu marturie, Si cand a doua oara au mai trecut prin Filipi, capitanul a zis, Sa traiti Domnul Pavel. Asta-i reactia ceruta. Noua nu ni se cere, cand intoarcem obrazul stang, sa ne punem pres jos, sa calce pe noi cu mandrie oponentul care-i departe de Dumnezeu. Nu. Ci, ni se cere sa dam un raspuns in iubire, dar plin de demnitate. Asta ni se cere. Si in relatia cu dusmanul. Iubire in demnitate. (1:36:40) (Photo credit www.sodahead.com)

Principiul ASCULTARII – Mai exista un principiu foarte important: Principiul ascultarii. Potrivit acestui principiu, Ioan zice asa, in 1 Ioan 4:6 Noi însă sîntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii. Exista un principiu lasat de Dumnezeu in laturile omenesti: Principiul autoritatii. Potrivit acestui principiu, Dumnezeu este capul tuturor. Este capul lui Hristos, Hristos capul baratului, barbatul capul sotiei. Apoi, avem in societate mai marii ai nostri, conducatori. Avem in biserica mai mari in Domnul, la scoala- profesori, la serviciu- sefi. Exista un principiu al autoritatii. Ascultati-ma, va rog. Crestinul respecta principiul autoritatii. Ca asta spune aici Ioan. Cine este din Dumnezeu ne asculta. Cine nu este din Dumnezeu nu ne asculta.

In adunarea in care slujesc, mai in urma cu multi ani era o femeie care exprima darul proorociei. Dumnezeu a folosit-o o vreme. Dar ceva s-a intamplat. Undeva, in trecutul ei, ceva s-a intamplat si a inceput sa spuna lucruri neadevarate. A sfarsit foarte rau in final. Dar, in procesul asta al alunecarii ei, la un moment dat am oprit-o si i-am spus, Sora draga, va rugam frumos, cercetati-va, ceva nu e in regula. Proorocise ca o femeie va naste un baiat si l-a facut mai mare decat Ioan botezatorul, aproape, si cand colo, s-a nascut o fata. Nu se poate, trebuie sa stam de vorba un pic. Te rugam sa te cercetezi, sa te opresti. Verifica-te, mai gandeste-te, nu mai da drumul la lucrari. S-a uitatla noi si a zis, Auzi, eu ascult numai de Duhul Sfant.  Asta a fost prea de tot. Sora draga, daca dumneavoastra nu vreti sa ascultati, eram cu conducere bisericii, v-a trebui sa va oprim noi. Sa spunem in adunare si de ce. La care, ea s-a uitat atunci la mine si a zis, Auzi, cand ‘oi lua eu un bolovan si-l voi pune in poseta si cu poseta o sa te incing peste spate, o sa mai vezi pe ce prooroc opresti. Asa a zis. M-am intristat. M-am intristat, nu pentru ca imi era frica, ci din pricina faptului ca mi-am dat seama ca la baza slujirii nu mai este Duhul lui Dumnezeu, ci un duh de razvratire.

Sa fie limpede. Copiii lui Dumnezeu respecta principiul autoritatii spirituale. Daca esti copil, va trebui sa asculti de parintii tai. Nu poti sa zici, Cu Dumnezeu ma am bine, cu tata-s in cearta. Crestinul respecta autoritatea. Daca esti in familie, sotia isi va respecta sotul, sotul isi va respecta sotia. Daca esti la serviciu, il vei asculta pe seful pe care l-a lasat Dumnezeu peste tine. Daca esti la scoala, vei avea respect fata de profesorii tai. Iar, daca esti in biserica, vei asculta randuiala lui Dumnezeu prin mai marii nostri in Domnul. Pai, nu scrie asa Scriptura? Cert este faptul ca un crestin nu se razvrateste. Copilul lui Dumnezeu nu se razvrateste. Copilul lui Dumnezeu respecta principiul autoritatii. In legaturile sale cu oamenii este caracterizat de un duh linistit si bland, de un caracter supus. Iubeste si asculta. Si Domnul nostru Hristos a mers pe aceasta cale. Nu scrie despre El ca a invatat sa asculte prin lucrurile prin care a suferit? Uite, si aicea se verifica identitatea crestina. Cat iubesti si cat poti asculta. (1:40:30) Testele credintei: Testul invataturii, testul caracterului si testul relatiilor.

In testul relatiilor, mai trebuie sa spunem ca un crestin are mila. Copiii lui Dumnezeu sunt oameni milosi. Nu-s rai la inima. Nu-s insensibili la necazul, sau a durerii celuilalt. Ei vad si sunt indurerati de alunecarile sau caderile celorlalti. Sunt sensibili, milosi. Asa sa ne ajute Dumnezeu sa fim.

4. Testul spiritual

Al patrulea test si ultimul test este testul spiritual. El se refera la o prezenta divina care se aseaza in inimile noastre. Acest test se refera la Duhul lui Dumnezeu care s-a lasat peste noi. Despre el, apostolul vorbeste in 1 Ioan 4:13 Cunoaştem că rămînem în El şi că El rămîne în noi prin faptul că ne -a dat din Duhul Său. Ca in 1 Ioan 3:24 sa fie scris,  Cine păzeşte poruncile Lui, rămîne în El, şi El în el. Şi cunoaştem că El rămîne în noi prin Duhul, pe care ni L -a dat. Testul spiritual se refera la faptul ca Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfant. Nu este clar in epistola 1 Ioan, ca se refera apostolul la botezul cu Duhul Sfant. Dar, dintr-un context mai larg al Scripturii, inteleg ca despre aceasta este vorba. Copilul lui Dumnezeu primeste din partea lui Dumnezeu confirmare, ca a fost acceptat in familia lui Dumnezeu prin faptul ca a fost botezat cu Duhul Sfant. Eu nu spun ca numai in cercul Imparatiei lui Dumnezeu boteaza Dumnezeu cu Duh Sfant. In cercul oamenilor din lume, Dumnezeu nu boteaza cu Duhul Sfant. Scrie asa, Lumea nu poate primi acest botez. Ca sa-l poti primi, trebuie sa iesi din aceasta lume. Trebuie sa te intorci la Domnul, sa te pocaiesti. De aceea, noi la staruinta nu primim oameni care nu s-au intors la Dumnezeu, doar pe cei ce s-au intors la Dumnezeu. In timp ce, la evanghelizare ii chemam pe toti oamenii.

Acuma, cand un om de acolo (lume) s-a intors la Dumnezeu, el isi poate, omul acela, verifica identitatea cu aceste teste. Trebuie sa aiba invatatura, ca Biblie. Caracterul lui nu mai trebuie sa fie cum a fost in lume. Nu mai pacatuieste. El traieste in neprihanire. Nu iubeste lumea. El il urmeaza pe Domnul Isus. Iar in relatii, nu mai traieste in manii, in dusmanii, in cearta, in razvratire. Ci, dimpotriva, e guvernat de iubire si de ascultare. Dar omul acesta, care a iesit de acolo si a intrat in Imparatia lui Dumnezeu, spune, Doamne Isuse, n-ai tu un semn, o minune, prin care as confirm supranatural ca iti apartin? Si acea minune, acel raspuns este botezul cu Duhul Sfant, despre care ap. Pavel spune, Pentru ca sunteti fii, Dumnezeu v-a dat in inima Duhul Sau. Sau in cazul lui Petru, care vorbea despre Corneliu, Dumnezeu, care le cunoaste inimile a marturisit pentru ei, dandu-le Duhul Sfant ca si noua. Botezul cu Duhul Sfant capata sensul de confirmare a relatiei noastre cu Dumnezeu, de confirmare a faptului ca Dumnezeu ne-a primit, ne-a infiat.

Eu nu spin ca devenim copii ai lui Dumnezeu cand suntem botezati cu Duhul. Eu cred ca botezul cu Duhul se da doar celor care sunt deja ai lui Dumnezeu, nu celor care sunt in lume. Dar, asculta-ma te rog. Daca nu esti botezat de Domnul cu Duh Sfant, te rog sa staruiesti si sa-l primesti, pentru ca acea experienta va confirma relatia ta cu Dumnezeu, sa te bucuri.

Eu m-am intors la Domnul in anul 1991. Eram mai tanar pe atunci. In data de 9 Noiembrie 1991, am primit botezul cu Duhul Sfant. Botezul in apa urma sa fie pe 24 Noiembrie. Ma gaseam la o seara de rugaciune. O seara cu tinerii; stateau si ei in rugaciune. La un moment dat, in timp ce m-am rugat, eu am simtit ca vine peste mine ceva ce eu nu am mai simtit niciodata. Eram cutremurat in toata fiinta mea si imi venea sa ma rog cu voce tare, sa ma rog cum nu m-am rugat niciodata. Dar, imi era rusine. Puneam mainile pe gura, ca nu cumva sa ma rog, ca imi era rusine. Ziceam in mintea mea, Ma fac de rusine in fata fetelor astea. Erau fete acolo. (Cum poti gandi la 18 ani?) Eu am crezut ca la 18 ani am minte. Mai tarziu mi-am dat seama ca doar am crezut. In timp ce eu stateam asa, cercetat de Dumnezeu si framantat in mine si cu dorinta de a ma ruga tare, prin Duhul Sfant a iesit o proorocie, printr-una dintre fete de care-mi era mie rusine: Asa-ti vorbeste Domnul, fiule. Nu zi, ‘Mi-e rusine,’ ca ce se intampla cu tine nu este de la oameni, ci este de la Dumnezeu. Dumnezeu are un mare plan cu tine si este voia Lui. Si El te cerceteaza, asa ca nu te teme. Lasa-te manat de Duhul lui Dumnezeu si da drumul. Eu am stiut la ce sa dau drumul. Eu am stiut. Deodata am simtit cum, asa, se coboara, din cap pana in picioare, ca un curent electric. O bucurie in inima, un cutremur interior. Si mainile le simteam amortite, fata amortita. Am zis, „Aleluia, Aleluia, Aleluia..” Nimeni nu m-a invatat. Asa mi-a venit sa zic. Si dupa aia, am continuat vorbind in alte limbi.

O bucurie, un har… acela a fost botezul cu Duhul Sfant. M-am bucurat. A fost extraordinar. Abia am asteptat sa ma duc acasa. Mama se intorsese la Domnul, nu de mult timp, si am zis, Mama, Domnul m-a botezat cu Duh Sfant. S-a uitat la mine mama si a zis, Baiete, ai incurcat-o. Ai incurcat-o. De acuma, si cum umbli pe drum, si unde te uiti cu ochii si ce gandesti cu mintea, ca de reusesti sa-L superi pe Duhul Sfant si pleaca de la tine, nu mai e nici o nadejde pentru tine. A pus in mine o frica, dar bine mi-a facut. M-a responsabilizat. Mai tarziu, am inteles ca botezul cu Duhul nu ni se da ca sa avem o grija in plus. Ci, ca El sa aiba grija de noi. Dar, bine mi-a facut mama ca m-a responsabilizat. De ce va spun toate acestea? Acea experienta, a botezului cu Duhul, mi-a amprentata, mi-a marcat viata atat de puternic, incat mi-a ramas in memorie. N-o sa uit niciodata 9 Noiembrie 1991. Sambata seara, cand s-a terminat rugaciunea m-a uitat la ceas era 10:25, ceilalti stateau pe banci. Incepuse rugaciunea pe la 8:30. Numai am stat acolo si m-am rugat lui Dumnezeu.

De ce va spun acestea toate? N-a trecut mult si undeva, dupa sarbatorile de iarna, sarbatoarea nasterii Domnului Isus, a inceput, asa, sa se infiripe un soi de indoiala si sa vina spre mine. La inceput, firava, de nebagat in seama, dar incet, incet si insistent a venit, a venit si gandurile imi spuneau ceva de genul, Nu exista Dumnezeu. Nu exista Dumnezeu. S-au inmultit, au devenit atat de insistente in saptamanile urmatoare, incat zi si noapte, oridecate ori, numai un pic, sa intru asa intr-o zona, sa nu fiu concentrat, primul gand- cu el ma culcam, cu el ma trezeam. Ma tulbura. Ma chinuiau indoieli cu privire la existenta lui Dumnezeu. Ascultati-ma. Eu stiu ca problema asta poate fi si a altora. Uitati-va la mine: Eu am avut asemenea indoieli. Acuma, nu mai am nici una. A fost o lupta spirituala atunci. Teribila. Aveam asa framantari. M-am dus la un frate, acolo de la noi, era conducator in adunare, Frate, uite, ajuta-ma. Uite ce ganduri am. S-a uitat la mine si a zis, Ma, nu ti rusine? Nici nu ti s-or uscat bine hainele de botez si spui ca Dumnezeu nu-i? M-a luat si a dat cu mine de toti peretii. Atunci am invatat cum nu se face o treaba.

A venit alta data un frate, era inginer. Fratele Dobra, a tinut in satul nostru o predica. Eu stateam acolo si ascultam. Ma uitam si am zis, Daca omul asta mare si destept crede in Dumnezeu, inseamna ca este ceva. A fost teribil pentru mine. Aproape 8 luni, a inceput in Ianuarie si s-a incheiat la sfarsitul lunii August. Zi de zi m-a batut ca-n piua. Stiti ce m-a tinut in picioare? Cand era mai greu ziceam, Daca nu-i Dumnezeu, atunci ce a fost cand am fost botezat cu Duh Sfant? Prezenta aia, bucuria, cercetare, puterea aceea, vorbirea aceea. Eu L-am simtit pe Dumnezeu ca m-a atinsCum nu-I atunci? Bucuria asta. Stiti ce s-a intamplat? Cand mergeam cu mintea la acel argument, pleca, se ducea. Asta nu-l impiedica sa vina peste 5 minute inapoi. Dar, iara-l alungam asa. Asta m-a tinut in picioare. Am stiut, Domnul este Dumnezeul meu, apartin Lui, m-a botezat cu Duh Sfant. Stau in credinta. Trece si furtuna asta. Daca am intrat intr-un tunel este si capatul alalalt. Dupa furtuna asta vine si soare. Uitati-va, va rog, la mine: Cine are indoieli de acest gen, se pot invinge. Nu mai am indoieli de 20 de ani, prea multe experiente cu Dumnezeu. Nu crede gandurile alea. Sunt o minciuna gandurile acelea. Hristos e viu! Slavit sa fie numele Lui! Si apropiindu-te de Dumnezeu, umplut fiind de Duhul Sfant, vei avea un argument fundamental care te va tine in picioare in mijlocul incercarilor vieti. Fi plin de Duh. Asa stim ca suntem copii ai lui Dumnezeu.

Invatatura sanatoasa, invatatura guvernata de sfanta Scriptura. Vai de ala care paseste langa aceasta carte. In morala, crezul, tot ce e aici (in Biblie) e constitutia noastra. Crestinii se conduc dupa cartea asta. Daca spune ca homosexualismul e pacat, apu e pacat, chiar daca toata America voteaza ca nu-i pacat. Asta-i constitutia noastra. Cine abdica de la aceasta carte s-a ratacit. Apoi, caracterul. Ce se invata aici (in Biblie), asa sa traim. Nu in pacat, nu iubind lumea, ci traind ca Isus. In relatii, iubire, ascultare, Cand nu poti iubi, asculta. Ce-i mai greu, sa iubesti sau sa asculti? Va intreb, Pe vremea lui Ceausescu, cei care ati venit din Romania, ce a fost mai usor sa-l iubiti sau sa ascultati de el? Sa asculti e mai usor. Cand nu poti iubi, asculta. Ascultand, Dumnezeu iti pune in inima si iubire. Iar apoi, cauta sa te apropii de Dumnezeu si fi plin de Duh. Prezenta acelui Duh, din rugaciunea ta, va veni peste tine. Cand te va calauzi sa te rogi, vorbind in alte limbi, cand te va calauzi , cand te va indruma, cand o sa vezi lucrarea Lui in fata ta, bucuria si marturia Lui, cum zice in Biblie, Duhul marturiseste impreuna cu duhul nostru  ca suntem copii ai lui Dumnezeu. Asta il tine pe crestin in picioare. Apoi, pot sa vina incercarile. Pot sa vine greutatile vietii, ca noi suntem cu Dumnezeu. Slavit sa fie numele Lui. Testele credintei, 4 la numar:

  1. Invatatura
  2. Caracter
  3. Relatii
  4. Si plini de Duh

VIDEO by casaeterna

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari