Protest LGBT la casa vicepreşedintelui ales al Statelor Unite, Mike Pence

FOTO Betsy Klein via Cosmopolitan

FOTO Betsy Klein Twitter via Cosmopolitan

Este al doilea protest la resedinta lui Mike Pence, vicepreşedintele desemnat de Donald Trump cu 24 de ore inainte de Ceremonia Investirii. De ce este tinta comunitatii LGBT vice-presedintele Mike Pence?

Pence este un susținător al valorilor familiale tradiționale și se pronunță împotriva avorturilor și căsătoriilor între persoane de același sex.

Guvernatorul a provocat un val de proteste după ce a promulgat, în martie 2015, Legea restaurării libertății religioase (Religious Freedom Restoration Act). Aceasta i-ar fi dat posibilitatea unei persoane să refuze a îndeplini un serviciu sau o prestație, dacă acestea sunt împotriva credinței individului. Termenul de „persoană” a fost definit astfel încât să includă și instituții religioase, afaceri sau asociații. În urma unor importante presiuni la nivel național, Pence a fost nevoit să semneze un amendament care precizează că întreprinderile nu pot discrimina persoane de orientare homosexuală.

Pence a promulgat în martie una dintre cele mai dure legi cu privire la avort din țară. Indiana este al doilea stat american – după North Dakota – care le interzice femeilor să solicite un avort în cazul în care riscă să nască un copil cu dizabilități. De asemenea, Indiana devine primul stat din SUA care cere ca rămășițele fătului să fie îngropate sau incinerate. SURSA Active News

LGBT dance party takes to DC streets to protest Mike Pence

 

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari