Istoria Martirilor 7B – James Trevisam, John Bland, Christopher Waid, Dirick Carver, John Launder, Thomas Iveson, James Abbeys, John Denley, Warne,Tankervil si altii

Citeste capitolele anterioare:

  • Introducerea si Capitolul 1 – Apostolii, Martiraj prin Imparatii Nero, Domitian, Traian, Adrian, Antoninus Verus, Severus
  • Capitolul 2 – Martiraj prin Imparatii Maximumus, Decius, Valerian, Dioclesian, Licinius, Persia, Iulian si Constantin cel Mare
  • Capitolul 3 – John Wycliffe, Sir William Sautre, John Badby, William Thorpe, Jan Huss, Ieremia din Praga, William White, Joan Boughton si Girolamo Savonarola
  • Capitolul 4 – Joan Clerk, Thomas Chase, Laurence Ghest, John Browne,
  • Capitolul 5 A –  Martin Luter, Ulrich Zwingli, Wendelmuta, Waldenzii, Thomas Bilney, John Twkesbury, John Frith, Andrew Hewet, Thomas Bennett, William Tyndale, John Lambert,
  • Capitolul 5 B – Robert Barnes, Kerby si Clarke, Patrick Hamilton, Henry Forrest, Straiton si Gourlay, Thomas Forrest, George Wishart, Adam Wallace, Walter Milne
  • Capitolul 6 A  –  John Rogers, Laurence Sanders, John Hooper, Rowland Taylor, William Hunter
  • Capitolul 6 B – Rawlins White, George Marsh, William Flower, John Cardmaker şi John Warne, Thomas Hawkes

James Trevisam

James Trevisam era bolnav de moarte, neajutorat şi şchiop, atât de bolnav încât nu-şi putea părăsi patul. Într-o seară, pe când slujitorul său John Small le citea din Biblie domnului şi doamnei Trevisam, altor doi bărbaţi şi unei doamne, o persoană oficială şi-a făcut apariţia şi i-a luat pe toţi la închisoare, mai puţin pe Trevisam, unde au trebuit să rămână timp de două săptămâni. L-ar fi dus şi pe Trevisam dacă vecinii nu l-ar fi oprit, însă l-a făcut pe bietul om să fie legat cu două legături, ca să fie sigur că se va prezenta atunci când va fi chemat.

Câteva zile mai târziu, dl.Farthing, parohul bisericii, i-a făcut o vizită lui Trevisam şi vizibil satisfăcut de răspunsurile primite, a părăsit casa. Însă pe drum s-a întâlnit cu un anume domn Toller care l-a acuzat pe Trevisam că neagă sacramentul altarului, aşa că parohul s-a întors la Trevisam şi a descoperit că Toller a avut dreptate. El a raportat cele greşite episcopului Londrei.

Duminica de 3 iulie 1555, Trevisam a murit de moarte naturală. Parohul a refuzat să o lase pe d-na Trevisam să-şi îngroape soţul într-un sicriu sau în cimitirul bisericii, silind-o să care trupul soţului pe o masă până la Moorfields, unde a fost îngropat într-un cearceaf. În noaptea acelei zile, cadavrul a fost dezgropat, cearceaful a fost furat şi trupul a fost aruncat gol pe pământ. Când proprietarul pământului a văzut cadavrul a doua zi, l-a îngropat din nou şi peste două săptămâni a fost chemat să răspundă unor acuzaţii aduse împotriva sa. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat după aceea proprietarului respectiv.

Trei barbati au fost arsi pe rug impreuna cu John Bland, printre care si Nicholas Shetterden care a scris mamei sale sa se fereasca de marea idolatrie si impartasania blasfemoasa, sa urmeze Cuvantul (Biblia) si sa se increada doar in Hristos pentru mantuire. Fa click pe poza pentru sursa www.medwaymartyrs.com

John Bland

John Bland a fost învăţător înainte să devină vicarul unei biserici în Rolvendon, Kent. Fiind aruncat în temniţă pentru că a predicat Evanghelia pe timpul reginei Maria, a fost eliberat odată sau de două ori de către prietenii săi care au depus petiţii, dar imediat ce a fost eliberat se întorcea la predicile sale protestante.

Fiind arestat şi pentru a treia oară, Bland a refuzat să promită prietenilor săi că se va abţine de la predicarea cazurilor sale, aşa că nu a mai putu fi ajutat.

În 26 noiembrie, doi dintre enoriaşii lui Bland, Richard şi Thomas Austen, s-au apropiat de el la sfârşitul slujbei şi i-au zis: “Părinte paroh, ai dat jos tabernacolul, unde atârna crucifixul şi altele. Regina a poruncit ca ele să fie înălţate din nou şi credem că trebuie să plăteşti pentru ce ai făcut. Te împotriveşti legilor date de regină atunci când spui că aceste lucruri sunt urâciuni.”

“Domnule Austen, dacă am spus acest lucru înainte, îl voi spune şi acum” a răspuns el.

Thomas Austen l-a provocat zicând “Spune-ne ce anume este drăcesc în misa”.

“V-am predicat deseori despre lucrul acesta. Dacă nu m-aţi crezut atunci, nu o să mă credeţi nici acum.”

“Ai dărâmat altarul, vrei să-l ridici din nou?”

“Nu o voi face numai dacă mi se porunceşte fiindcă l-am dărâmat tot la o poruncă”, a insistat Bland.

În 28 decembrie, cei doi Austen l-au invitat pe preotul din Stodmarsh să facă slujba. Era deja bine înaintat în utrenie când a sosit Bland la biserică, şi după ce şi-a terminat slujba i s-a adresat acestuia:Vecinul dumitale m-a rugat să ţin utrenia şi slujba. Mă gândesc că nu te vei opune legilor reginei?”

“Nu, nu voi încălca legile reginei, cu voia luiDumnezeu” a răspuns Bland.

Prefăcându-se că nu a auzit răspunsul, preotul a repetat întrebarea încă de două ori, până când Bland a trebuit săţ-şi ridice vocea suficient de mult pentru ca să fie auzit de întreaga adunare. Preotul s-a aşezat, în timp ce Bland s-a pus în uşa care dădea la altar a împrejmuirii din jurul lui ca să-şi ţină predica. Bland şi-a explicat crezul cu privire la pâine şi vin, cum că Cristos a instituit sacramentul şi Biserica Catolică a pervertit-o. După câteva minute a fost oprit de către îngrijitorul şi administratorul bisericii şi încuiat într-o capelă lăturalnică, până când a ţinut slujba.

Pe 23 sau 24 februarie Bland a fost închis în castelul Canterbury pentru zece săptămâni şi numai după aceea i s-a dat voie să plătească cauţiunea. În 18 mai a apărut înaintea arhiepiscopului de Canterbury care a cerut să i se spună ce a predicat Bland la împărtăşanie. El a refuzat să răspundă, arătând că se încearcă adunarea de informaţii ce vor fi folositoare împotriva sa şi legea engleză spune că el nu trebuie să vorbească împotriva lui însuşi.

Bland a mai fost chemat şi pe 21 mai, când a refuzat iar să-şi enunţe crezul şi a cerut un avocat.

Pe 28 iunie, Bland s-a prezentat la autorităţile seculare, aşa cum i s-a poruncit. I s-a spus că nu există acuzaţii îmoitriva sa şi a fost chemat peste alte şapte săptămâni. Însă la data respectivă Bland era în faţa autorităţilor bisericeşti şi nu a putut fi prezent la tribunal. El a fost închis la închisoarea Maidstone ca urmare a neprezentării sale, până pe 18 sau 19 februarie. După ce s-a văzut că nu vrea să promită că se răzgândeşte şi va deveni un bun catolic, a fost trimis la castelul Canterbury până pe 2 martie.

Bland a fost mutat de colo colo în perioada care a urmat, din închisoare în închisoare, din audienţă în audienţă, până când pe 13 iunie a fost adus înaintea lui Richard Thornton, episcopul de Dover, Robert Collins comisarul şi Nicholas Harpsfield arhidiacon de Canterbury. Un mare număr de protestanţi au fost trataţi cu asprime şi omorâţi la Canterbury, în timpul acestor trei oameni, John Bland, Nicholas Sheterden, Thomas Thacker, Humphry Middleton şi William Cocker. Bland s-a recunoscut vinovat de următoarele acuzaţii:

– credinţa că trupul de carne a lui Cristos este în ceruri şi nu în pâine şi vin

– credinţa că era împotriva Cuvântului lui Dumnezeu să se administreze sacramentele în limba latină, şi că nimeni nu trebuie să accepte sacramentele pe care nu le înţelege

Bland a apărut ultima dată înaintea autorităţilor în 25 iunie şi a refuzat să accepte autoritatea papală. A fost condamnat ca eretic şi dat pe mâna autorităţilor seculare pentru a fi ars pe rug.

Christopher Waid

Dedicatie la 3 martiri inclusiv Waid

Christopher Waid a fost un ţesător din Dartford, Kent, care a fost condamnat de către Maurice, episcopul de Rochester. În ziua execuţiei sale, stâlpul, vreascurile şi lemnele de foc au fost duse afară la Brimth, o groapă cu pietriş aflate afară din satul Dartford.

La ora zece dimineaţa, Waid şi Margery Polley din Tunbridge au trecut pe lângă acel loc fiind în drum spre Dartford împreună cu şerifii. Văzând mulţimea care se aduna la Brimth, Margery a strigat lui Waid: “Bucură-te Waid! Uită-te la mulţimea adunată să sărbătorească nunta ta astăzi!”

Ajunşi în oraş, Margery a fost închisă până ce şeriful a terminat cu Waid. Acesta şi-a dat hainele şi s-a îmbrăcat cu o cămaşă albă lungă adusă de soţia sa. Apoi a fost legat şi dus la Brimth. Ducându-se direct la stâlp, l-a îmbrăţişat, s-a aşezat cu spatele la el şi a păşit în butoiul cu smoală. A fost apoi legat de stâlp cu un cerc de fier.

Imediat ce şi-a ocupat locul, Waid s-a apucat să recite cu glas tare ultimul verset din psalmul 86: “Fă un semn pentru mine, ca să vadă vrăjmaşii mei şi să rămână de ruşine, căci Tu mă ajuţi şi mă mângâi, Doamne!”

În apropiere de rug era ridicat un amvon de ocazie, pe o mică ridicătură de pământ. În timp ce Waid se ruga, un călugăr s-a urcat la amvon având o carte în mână, dar Waid i-a avertizat pe oameni să nu asculte doctrina Bisericii Catolice. El i-a îndemnat să îmbrăţişeze religia din timpul zilelor regelui Edward. Călugărul a rămas la amvon în timp ce Waid a vorbit dar când acesta a terminat ce a avut de zis, călugărul a plecat fără să spună o vorbă.

Odată ce vreascurile au fost aşezate în jurul lui, Waid le-a tras mai aproape de el, lăsând doar o deschizătură pentru faţa sa, ca să poată să vorbească. În timp ce se aprindea focul, Waid a fost auzit spunând “Doamne Isuse, primeşte sufletul meu!” Chiar şi când nu a mai putut vorbi, Waid a continuat să-şi ţină mâinile ridicate deasupra capului, spre cer.

Carver si Launder

Dirick Carver a fost ars pe rug la Lewes, în 22 iulie 1555, în comitatul Sussex iar John Launder a suferit acelaşi lucru a doua zi, la Stening. Amândoi au fost arestaţi spre sfârşitul lunii octombrie 1554, împreună cu alţi oameni care erau la rugăciune la casa lui Carver. După ce au fost cercetaţi, au fost trimişi la închisoarea Newgate ca să aştepte să fie duşi în audienţă înaintea lui Bonner, episcopul Londrei, lucru care a avut loc în 8 iunie 1555.

Fiind audiaţi de către episcop, au fost examinaţi cu privire la multe aspecte ale religiei, şi au trebuit să-şi scrie şi să-şi semneze propria mărturisire de credinţă. După ce episcopul a stat de vorbă un timp cu ei încercând să-i determine să retracteze şi să accepte Biserica Catolică, au fost duşi înapoi în Newgate până pe 10 iunie.

Dirick Carver a mărturisit următoarele:

– nu crede că trupul fizic al lui Cristos este prezent în sacrament

– nu crede că în misă se regăseşte vreo jertfă şi că în misa rostită în latină este mântuire

– nu crede că trebuie să se spovedească cineva la preot, întrucât acest lucru nu poate mântui un om, decât să îl consulte pentru a primi sfaturi

– nu crede că doctrina catolică este potrivită cu Cuvântul lui Dumnezeu; crede că episcopul Hooper, Cardmaker, Rogers şi alţii care au fost arşi pe rug nu demult, au fost nişte creştini buni şi martiri care au predicat adevărata învăţătură a lui Cristos

Carver şi-a păstrat Biblia şi psaltirea scrise în limba ebgleză şi după încoronarea reginei şi le citea regulat. Pe lângă aceasta, în casa lui se ţineau rugăciuni şi servicii religioase în limba engleză. Tovarăşii lui din închisoare, Thomas Iveson, John Launder şi William Vesie au fost arestaţi împreună cu el chiar când ascultau citirea Evangheliei în limba engleză.

John Launder a mărturisit următoarele:

– a fost prezent la casa lui Carver împreună cu alţi doisprezece pentru ca să asculte slujba ţinută în limba engleză şi rugăciunile; a participat la această întrunire fiindcă avea treburi de rezolvat în oraş şi a auzit de slujba care se va ţine

– crede că toate slujbele, jertfele şi ceremoniile Bisericii Catolice sunt pline de erori, nu valorează nimic şi sunt împotriva Cuvântului lui Dumnezeu

– crede că pâinea şi vinul sunt doar spre amintirea lui Cristos şi nu sunt chiar trupul şi sângele Său

– crede că misa este în mod direct împotriva Cuvântului lui Dumnezeu şi a Bisericii

– crede că spovedirea la un preot nu are nici un folos, şi nici un om nu poate ierta de păcate pe un altul. Un om păcătos care se căieşte de păcatele sale înaintea lui Dumnezeu şi nu mai păcătuieşte, este iertat.

Carver a întrebat dacă îşi retractează crezul sau rămâne fidel celor declarate. “Doctrina voastră este otravă şi vrăjitorie. Dacă Cristos ar fi aici, L-aţi omorâ într-un mod şi mai crunt decât a fost omorât înainte. Spuneţi că puteţi să faceţi un dumnezeu, dar şi o budincă poate fi făcută. Ceremoniile voastre din biserică sunt cerşetorie şi otravă iar spovedirea este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, este otravă”, a răspuns el. John Launder a rămas şi el fidel credinţei sale şi astfel amândoi au fost condamnaţi.

Atunci când a fost dus la rug, cartea sa, a fost aruncată şi ea în butoiul cu gudron ca să ardă împreună cu el, dar el s-a aplecat, a luat-o şi a strecurat-o în mulţime. Şeriful a poruncit ca oamenii să dea înapoi cartea, sub ameninţarea pedepsei cu moartea,, dar Carver a început imediat să vorbească mulţimii.

“Dragi fraţi şi surori, eu stau aici ca să pecetluiesc Evanghelia lui Cristos cu sângele meu fiindcă ştiu că este adevărată. Voi cunoaşteţi Evanghelia, v-a fost predicată atât aici cât şi peste tot în Anglia, chiar dacă acum nu mai este predicată. Sunt condamnat la moarte pentru că nu mă lepăd de Evanghelie ca să ascult de legile omeneşti. Dragi fraţi şi surori, dacă credeţi în Tatăl, Fiul şi în Duhul Sfânt, faceţi fapte vrednice de credinţa voastră şi veţi avea viaţă veşnică. Dacă credeţi în Papa şi în legile sale sunteţi osândiţi şi dacă Dumnezeu nu Se îndură de voi, veţi arde în iad pentru totdeauna”.

Şeriful l-a luat în zeflemea zicând: “Dacă tu nu crezi în Papă, tu eşti cel condamnat, cu trup şi suflet cu tot! Vorbeşte-i Dumnezeului tău şi roagă-L ca să te elibereze sau să mă trăznească pentru ca să dea un exemplu!”

“Domnul să te ierte pentru cuvintele tale!” i-a zis Carver. “Fraţi şi surori, dacă am jignit pe cineva cu fapta sau cu vorba, îl rog să mă ierte. Şi eu îi iert pe toţi aceia care m-au jignit cu gândul, fapta sau cu vorba.”

“O Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai scris că cel care îşi iubeşte fiul sau fiica mai mult decât mă iubeşte pe Mine, nu este vrednic de Mine. Şi acela care nu-şi ia crucea şi nu Mă urmează nu este vrednic de Mine” (Matei 10:37-38). Dar Tu ştii că eu am lăsat toate şi am venit la Tine! Doamne îndură-Te de mine, căci în mâna Ta îmi încredinţez duhul şi sufletul meu se bucură în Tine.”

Thomas Iveson

Thomas Iveson a fost ars pe rug la Chichester în aceeaşi lună, după ce a fost arestat şi judecat odată cu Carver şi Launder.

Când a fost îndemnat de episcopul Bonner să abjure, Iveson i-a zis: “Nu mă voi lepăda de credinţa mea nici pentru toate bunătăţile Londrei. Eu apelez la mila lui Dumnezeu şi nu la mila bisericii voastre şi nici nu mă supun ei. Ceea ce am zis înainte voi zice şi acum. Chiar dacă un înger din ceruri ar veni la mine să mă înveţe o altă învăţătură, nu l-aş crede.”

Iveson a fost condamnat şi ars pe rug, dar el şi-a păstrat credinţa până la capăt.

James Abbeys

Unul dintre aceia care se străduiau să-şi păstreze conştiinţa curată în acele zile grele era James Abbeys, un tânăr care a fost silit să rătăcească din loc în loc pentru a putea să scape nearestat şi pentru a-şi putea practica credinţa. Dar când a venit vremea ca Domnul să-i încredinţeze un alt fel de slujbă, Abbeys a fost prins şi dus înaintea episcopului de Norwich, dr.Hopton.

Episcopul l-a cercetat pe Abbeys în legătură cu credinţa sa, folosind atât ameninţări cât şi promisiuni, până când acesta a cedat argumentelor. Când i s-a permis să plece din faţa episcopului, Abbeys a fost chemat înapoi şi i s-a dat o sumă de bani; dar odată plecat, a avut puternice mustrări de conştiinţă din pricină că ştia că L-a întristat pe Domnul prin purtarea sa.

Abbbeys s-a şi întors imediat la episcop, i-a aruncat banii înapoi şi i-a spus că îi pare rău că a abjurat şi a primit darul de bani. Episcopul şi capelanii s-au întors la treburile începute înainte şi pentru că de data aceasta nu s-a mai lăsat clătinat, l-au ars pe rug în ziua de 2 august 1555.

John Denley

În timpul prigoanei care nimicea turma lui Dumnezeu, s-au găsit mulţi care nu erau feţe bisericeşti ci erau laici care sprijineau prigoana. Unul dintre aceştia era Edmund Tyrel, un avocat care era judecător de pace în Essex.

Într-o bună zi se întorcea de la arderea pe rug a unor martiri şi pe drum s-a întâlnit cu doi bărbaţi, unul din ei fiind John Denley, un gentilom şi celălalt fiind John Newman. Cei doi mergeau să-şi viziteze nişte prieteni evlavioşi. Gândind că cei doi călători arată suspect, Tyrel i-a oprit, i-a percheziţionat şi a găsit asupra lor mărturisiri de credinţă scrise. Tyrel i-a trimis la comisionarii reginei, care la rândul lor i-au trimis la episcopul Bonner. Denley a dat următoarele răspunsuri la acuzaţiile care i s-au adus:

Era din dioceza de Londra.

Denley a afirmat că este adevărat acest lucru.

– Nu crede că există o Biserică Catolică a lui Cristos pe pământ.

Denley a negat afirmaţia şi a arătat că el crede că există o Biserică zidită pe temelia profeţilor şi apostolilor, Capul fiind Cristos. Această Biserică predică cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu şi administrează sacramentele botezului şi împărtăşaniei potrivit cu Cuvântul.

– NU crede că Biserica Angliei este parte a Bisericii Catolice.

Denley a răspuns că Biserica Angliei în prezent nu face parte din Biserică. Biserica Angliei este acum biserica anticristului fiindcă a schimbat Testamentul lui Dumnezeu şi şi-a impus propriul testament al hulei şi minciunii.

– Cred că misa este plină de idolatrie, rea şi împotriva Cuvântului lui Dumnezeu.

Denley a răspuns că aşa cum stau lucrurile, misa este un act idolatru în care închinarea este adusă pâinii şi vinului. Trupul lui Cristos este în ceruri şi nu în pâinea şi vinul sacramental, aşa că nu trebuie să ne închinăm lor.

– Crede că spovedirea este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu.

Denley a afirmat că Biserica are puterea să îl pedepsească pentru păcatele sale, dar nu are putere să-l ierte; acest lucru îl poate face numai Dumnezeu.

– Nu crede că un preot îl poate ierta de păcate.

Denley a fost de acord cu această afirmaţie.

– Nu crede în formele prezente ale botezului, confirmării, utreniei, vecerniei, a ungerii celor bolnavi sau iertarea lor de păcate şi în sfinţirea pâinii şi a vinului.

Denley a răspuns că Biserica a schimbat atât sacramentul botezului cât şi celelalte sacramente prin adăugirile aduse la ele.

– Crede că Biserica are doar două sacramente: botezul şi cina Domnului.

Denley a fost de acord cu acest enunţ.

– Crede că Cristos este în ceruri şi nu în pâine şi vin, şi refuză să primească împărtăşania la misa.

Denley a recunoscut ca adevărat şi acest punct.

În ziua de 5 iulie Denley a fost condamnat şi dat pe mâna şerifilor. Pe 8 august s-a dus la rug cântând un psalm plin de bucurie în timp ce flăcările creşteau în jurul său. Unul din cei care îl chinuiau i-a aruncat un lemn în faţă şi l-a lovit, lucru la care Denley a zis: “Chiar că ai stricat o cântare aşa de bună.”

Patrick Packingham a mmurit la Uxbridge în jurul zilei de 28 august, fiind acuzat că a refuzat să-şi descopere capul în timpul misei. Când Bonner l-a îndemnat să se lepede de credinţa sa, Packingham i-a spus că Biserica Catolică este biserica lui satan şi că niciodată nu se va întoarce în ea.

John Newman a fost ars pe rug în 31 august la Saffron Walden iar Richard Hook şi-a dat viaţa cam în aceeaşi vreme.

Warne, Tankervil si altii

După aceste evenimente a urmat prigonirea altor zece slujitori drepţi şi sfinţi ai lui Dumnezeu. Nu sfinţi pe care i-a făcut Papa, nici din aceia despre care citim în LEGENDELE SFINŢILOR şi în VIEŢILE PĂRINŢILOR BISERICII, ci sfinţi despre care se vorbeşte în Apocalipsa: cei care Îl urmează pe Miel oriunde se duce şi cei care şi-au spălat hainele în sângele Mielului. Totuşi, într-un fel Papa i-a făcut sfinţi, pentru că dacă Papa nu i-ar fi omorât, ei n-ar fi devenit martiri.

Elizabeth Warne era soţia lui John Warne care arsese nu cu multă vreme înainte pe rug ca eretic. Ea a fost prinsă împreună cu alţii în ziua de 1 ianuarie, într-o casă din Bow Churchyard, Londra unde erau adunaţi la rugăciune. A fost întemniţată până pe 11 iunie şi transferată apoi la Newgate unde a rămas până pe 2 iulie. Pe 6 iulie a trebuit să apară înaintea episcopului Bonner, împreună cu ceilalţi nouă tovarăşi.

Principala acuzaţie ce li se aducea era că nu credeau câ în pâine şi vin sunt prezente chiar trupul şi sângele lui Cristos, deşi au fost acuzaţi şi de alte lucruri, cum ar fi: nefrecventarea bisericii, vorbeau împotriva misei şi urau ceremoniile şi sacramentele catolice.

După ce a fost dusă în faţa lui Bonner de câteva ori, Elizabeth Warne i-a spus: “Fă orice vei vrea să faci. Dacă Cristos a greşit, atunci am greşit şi eu.”

A fost condamnată ca eretică, în ziua de 12 iulie şi a fost arsă pe rug la Stratford-le-Box în august.

George Tankervil, născut în oraşul York, trăia în Londra. El a fost catolic în timpul domniei regelui Edward dar când a început prigoana în timpul reginei Maria, s-a dezgustat de persecuţii şi a început să aibă dubii cu privire la biserică. L-a rugat pe Dumnezeu să-i arate adevărul despre transsubstanţiere, lucru de care s-a îndoit întotdeauna, şi a ajuns să creadă ca şi protestanţii cu privire la ea. Având un imbold de a citi Noul Testament, în curând s-a întors de la Biserica Catolică în mod radical şi a început să încerce să-i convertească pe prietenii lui. Acest lucru l-a adus cu repeziciune înaintea episcopului Londrei, care l-a şi condamnat.

Tankervil a fost dus la St.Albans unde urma să moară în 26 august, şi a fost închis la un han în timp ce şerifii s-au dus la o nuntă din apropiere. Din moment ce nu i s-a dat voie să se împărtăşească, a cerut o cană de vin şi pâine, a îngenuncheat ca să se mărturisească Domnului şi să citească instituirea Cinei din Evanghelie. “Doamne”, s-a rugat el, “Tu ştii că eu nu uzurpez autoritatea nimănui procedând astfel, şi nici nu dispreţuiesc pe slujitorii Tăi.”

După rugăciune, a luat pâinea şi vinul cu mulţumiri. Apoi a rugat gazda să facă un foc zdravăn, şi-a scos încălţările şi ciorapii şi şi-a întins piciorul în foc retrăgându-l la atingerea flăcărilor, arătând astfel că trupul său vroia un lucru şi spiritul său vroia alt lucru.

Pe la ora două s-au întors de la nuntă şi l-au dus la Tankervil la Romeland, o pajişte aflată lângă capătul vestic al abatiei bisericii. În timp ce călăii aranjau lemnele în jurul său, s-a apropiat un preot de el şi la vederea lui, Tankervil a exclamat: “Desfid curva Babilonului! Ruşine idolului urâciunii! Oameni buni, nu-l credeţi!”

Îmbrăţişând focul, s-a lăsat cuprins de flăcări şi chemând numel Domnului Isus, a sfârşit-o repede cu suferinţa.

Robert Smith a fost adus la Newgate în 5 noiembrie. El era un om înalt şi subţire, foarte activ în multe domenii, mai ales în pictat întrucât găsea această activitate ca fiind relaxantă. Odată ce a fost convertit prin predicile lui Turner şi a altora, a devenit fervent în noua sa credinţă. Odată cu venirea la tron a reginei Maria, Smith a fost scos din slujba sa de la Windsor College, a fost arestat şi dus în faţa episcopului Bonner. Smith a avut patru înfăţişări şi a răspuns cu curaj la toate întrebările ce i s-au pus şi a discutat fără frică problemele teologice, ba a fost chiar dur, până când Bonner şi-a dat seama că nu ajunge cu el la nici un rezultat şi l-a condamnat în consecinţă pe 12 iulie.

În timpul cât a stat în închisoare, Smith a fost folosit de Dumnezeu ca să-i mângâie pe tovarăşii săi de suferinţe. Fiind dus la rug pe 8 august, s-a hotărât să se poarte la fel spunându-le tutror celor prezenţi că este sigur de învierea trupului său. “Şi sunt sigur că Dumnezeu vă va da un semn în privinţa aceasta”, a adăugat el. Când era deja ars pe jumătate şi negru de fum, toată lumea credea că a murit deja, dar el dintr-odată s-a îndreptat, şi-a ridicat cioatele braţelor şi a bătut din ele plin de bucurie ca apoi să se prăbuşească înapoi în foc.

Stephen Harhood şi Thomas Fust au murit cam în acelaşi timp cu Robert Smith şi George Tankervil, fiind judecaţi şi condamnaţi împreună cu aceştia. Unul din ei a fost ars pe rug la Stratford iar celălalt la Ware. William Hale a murit la Barnet.

Din cei zece oameni care au fost condamnaţi de Bonner dintr-odată, şase au fost executaţi în diverse locuri iar alţii trei, George King, Thomas Leyes şiJohn Wade s-au îmbolnăvit atât de rău în închisoare că a trebuit să fie duşi în nişte case din Londra, unde au şi murit. Trupurile lor au fost aruncate pe câmp, dar credincioşii le-au îngropat pe timp de noapte. Ultima din cei zece, Joan Laysh sau Laysford s-a bucurat un timp de suspendarea pedepsei dar până la urmă a fost martirizată şi ea.

Groapa martirilor unde au fost aruncati peste 41 de martiri, dupa ce au fost schingiuiti sau arsi pe rug- in zona Canterbury, Anglia


Reclame

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari