Kurdistanul la un an dupa invazia SIIL

Kurdistan dupa invazia SIIL

Chris Mitchell a discutat cu Bayan Rahman, reprezentantă a kurzilor în S.U.A. despre ce se întâmplă în Kurdistan și în regiune la un an după invazia SIIL. A trecut un an de când SIIL a pus stăpânire pe orașul Mosul și o mare parte din nordul Irakului.

Bayan a fost întrebată cum ar descrie situația, un an mai târziu:
”Pot spune că s-a îmbunătățit datorită atacurilor aeriene americane și a contraatacului forțelor militare din Kurdistanul Irakian: Peshmerga. Am putut recupera aproape toate teritoriile kurde pe care SIIL le-a cucerit anul trecut în august. Aproape toate teritoriile kurde au fost eliberate. Am putut să ne opunem atacurilor grupării SIIL. Au atacat în mod constant pozițiile luptătorilor Peshmerga. Cu ajutorul atacurilor aeriene și coordonarea Statelor Unite, dar și a altor membri ai coaliției, luptătorii Peshmerga de la sol au putut împiedica înaintarea grupării SIIL.

Din nefericire, criza continuă pe frontul umanitar. Anul trecut pe vremea asta gruparea SIIL a atacat creștinii, yazidiții și mulți dintre ei au fugit în regiunea Kurdistanului. Numărul a continuat să crească, iar astăzi avem în Kurdistan 1,8 milioane de refugiați sirieni și persoane strămutate din Irak. Multe dintre aceste persoane strămutate abia au lucrurile necesare pentru supraviețuire.”

Bayan a fost întrebată cum ar descrie situația yazidiților și a creștinilor în ce privește Daesh sau SIIL și ce au făcut acelor grupuri:
”Nu-l pot numi decât genocid. Genocidul este atunci când o religie anume sau un grup etnic este ales pentru anihilare. Aleg creștinii și le dau un ultimatum: fie vă convertiți, plătiți o taxă, muriți, fie plecați. La fel e și cu yazidiții. Aceștia au fost decapitați. Au avut loc decapitări masive în rândul bărbaților. Au avut loc violuri masive în rândul femeilor și fetelor. Chiar și în ziua de azi lipsesc mii de yazidiți, în special femei și fete foarte tinere, de nouă, zece ani, care sunt subjugate de SIIL, violate, abuzate și vândute în piețe ca vitele. E șocant și incredibil faptul că se întâmplă asta în secolul al XXI-lea.”

Bayan a fost întrebată dacă au armele necesare pentru a lupta împotriva grupării SIIL:
”În primul rând, aș dori să mulțumesc Statelor Unite pentru armele primite, pentru atacurile aeriene, pentru coordonare și pentru schimbul de informații. Fără acestea, regiunea Kurdistan nu ar fi în siguranță, iar creștinii, yazidiții și alții nu ar fi în siguranță. Totuși, cerem arme mai puternice, pe care nu le primim. Primim arme cu care ne putem lupta împotriva grupării SIIL și o putem ține la distanță, dar dacă vorbim despre învingerea și distrugerea grupării SIIL, atunci nu primim armele de care avem nevoie. Eu, în calitate de reprezentantă a guvernului Kurdistanului, vorbesc cu administrația Statelor Unite, prietenii din Congres și Senat ca să le explic de ce avem nevoie de arme mai puternice.
Kurzii sunt vârful de lance în această luptă a civilizației?

”Cred că suntem. Suntem ajutați. Nu putem face asta singuri. Acest lucru ne este clar. Luptătorii Peshmerga se află în linia întâi. Anul trecut am pierdut aproape 1 300 de luptători Peshmerga. E un număr uriaș. Reprezintă un sacrificiu imens. În jur de 7 000 au fost răniți. În Kurdistan nu avem centre medicale care să se ocupe de toate tipurile de răni suferite de aceștia”, spunea Bayan.

Bayan a fost întrebată ce vede, privind înainte:
”Văd refugiații și persoanele strămutate, în special copiii. Nu poți să nu fi mișcat de starea critică în care se află. Asta ne face pe toți să mergem înainte și să ne gândim la un viitor mai bun pentru ei și pentru noi toți.”
Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 94 – septembrie 2015 – ultimele știri creștine: http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despr…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari