Iosif Ton – Neuroni si Credinciosul

Photo credit

Photo credit ccquakertown.org

Efeseni 4:17

17 Iată dar ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să* nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii, în** deşertăciunea gândurilor lor,
18 având mintea întunecată*, fiind străini** de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi† inimii lor.
19 Ei* şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au** dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie.
20 Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos;
21 dacă*, cel puţin, L-aţi ascultat şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi
22 cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să* vă dezbrăcaţi de omul** cel vechi care se strică dupㆠpoftele înşelătoare
23 şi să vă înnoiţi* în duhul minţii voastre
24 şi să* vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut** după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care le dă adevărul.
25 De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună* aproapelui său adevărul”, pentru că suntem** mădulare unii altora.
26 „Mâniaţi-vă* şi nu păcătuiţi.” Să n-apună soarele peste mânia voastră
27 şi să nu* daţi prilej diavolului.
28 Cine fura să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze* cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui** lipsit.
29 Niciun* cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul** bun, pentru† zidire, după cum e nevoie ca să dea har celor ce-l aud.
30 Să* nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin** care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării†.
31 Orice* amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire** şi orice fel† de răutate să piară din mijlocul vostru.
32 Dimpotrivă, fiţi* buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă** unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.
Capitolul 5:1 Urmaţi* dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi.
2 Trăiţi* în dragoste, după cum** şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros”† lui Dumnezeu.

Iosif Ton: E unul din textele care de-a lungul vietii am predicat de foarte multe ori. Poate e unul dintre textele din care am predicat cel mai mult. E un text pe care daca il vezi in intregimea lui, ii vezi maretia. Sa nu mai traiti cum traiesc paganii. Voi v-ati intors la Dumnezeu. Cum traiti voi, acum, dupa ce v-ati intors la Dumnezeu? L-ati invatat bine pe Domnul Isus? Pacel exclama: Sa nu traiti ca paganii, pentru ca voi n-ati invatat prin Hristos in felul asta.”

Ce inseamna, sa introduca dintr-o data exclamatia asta aici „voi nu L-ati invatat asa pe Hristos”? „Daca cel putin L-ati asculta. Si daca potrivit adevarului care este in Isus ati fost invatati, cu privire la felul vostru de viata. Sa intelegem logica acestui text pentru ca este extrem de important. Cum sa ne traim viata? Cum? Dupa invatatura Domnului Isus. Cand vi L-au prezentat pe Domnul Isus, cand vi L-au invatat despre Domnul Isus, ce v-au spus? „Pai, ca El a murit pentru pacatele noastre si daca credem in El, mergem in cer.” O, si asta e adevarat. Dar, nu L-ati invatat bine. Daca L-ati invatat bine, trebuia sa vi se spuna trei lucruri. Cand Hristos vine la tine, el vine cu trei scopuri referitoare la felul tau de viata aici pe pamant. Pe El il intereseaza sa te schimbe total. Sa te faca un alt fel de om. Omul pe care ai fost pana acuma, sa-l dezbraci, sa-l arunci deoparte. Dupa aceea, El te-a invatat ca de acuma, tu traiesti dupa calauzirea Duhului Sfant. Duhul mintii tale e Duhul Sfant. Si inca unul, cel mai mare, Domnul Isus a venit la tine sa te imbrace intr-un om care seamana cu Dumnezeu. „Voi, sa fiti ca Tatal vostru,” ne-a spus El inca din Predica de pe Munte. Nu intelegeti, daca L-ati invatat bine pe Domnul Isus, trebuia sa intelegeti ca voi nu mai semanati cu lumea asta. Voi semanati cu Dumnezeu.

Daca sunteti copii ai lui Dumnezeu, spune Romani 5:1, urmati pilda lui Dumnezeu. In original, imtati-L pe Dumnezeu, daca sunteti copiii Lui. Orice copil il imita pe tata. Acum, dupa ce ap. Pavel ne spune care-s cele trei scopuri ale Domnului Isus, paca el aude din sala, de aici, de la noi: „Bine, bine, frate Pavele, ce inseamna a fi asemenea lui Dumnezeu? Uite ce inseamna. Sa nu mai minti. Sa nu mai furi. Sa nu mai vorbesti cuvinte urate. Sa nu te mai certi. Si sa nu te mai manii. Sa nu mai porti in tine amaraciune si cum te atinge cineva, cum sa il pleznesti. Tot timpul, gata de cearta. Orice amaraciune si orice rautate sa piara din voi. Dimpotriva, fiti buni unii cu altii. Milosi, iertati-va si traiti in dragoste. Asa cum v-a iubit El pe voi. Asta inseamna sa fi ca Dumnezeu. Cititi textul si vedeti voi, ca asta e ce vrea sa spuna apostolul. Acuma, in mijlocula cestui text, care e o descriere a omului nou, facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, dupa ce ne spune acum, sa nu mai minti, sa nu mai furi, sa nu mai vorbesti vulgar, sa nu te mai certi, in mijlocul tuturor, e pusa mania.

In Psalmul 4:4, scrie in traducerea noastra: Cutremurati-va si nu pacatuiti. Dar, sensul in original e: Cand va cutremurati de manie, sa nu pacatuiti. „Maniati-va si nu pacatuiti…” Pavel reda textul: Aveti grija ca la manie, cel ce se strecoara acolo e diavolul. Aveti grija de diavolul… pentru ca ii dati prilejul la manie. Cum? Uite cum: la manie, esti catranit. Vorbesti lucrurile lui Dumnezeu, nu-i mania pacat? Mania te duce la pacat.

Continuare sub video nr. 1

PARTEA I-a

Iulie 19, 2015

Mesajul incepe de la minutul 59:00  pana la minutul 1:12:00, apoi treceti mai jos la partea a II-a de la inceput.

VIDEO by Emanuel Church

Acuma, robul Domnului nu trebuie sa se certe. NICIODATA. Nici cand in adunare sunt unii care spun prostii. Ci el sa fie bland cu toti, in stare sa-i invete pe toti, chiar si pe ala care a fost prins in cursa diavolului, ca sa-i faca voia. Tu sa fi bland cu el, in stare sa-l inveti, ca sa-l scoti din cursa diavolului. Astea, scrie lui Timotei. Deci, problema asta a certurilor, in atatea case la noi, e cearta, cearta, cearta. Si sunt unii care spun: Oare, noi, de ce ne certam atata? Oare, noi, de ce nu suntem ca ceilalti oameni? Pai, nu stiu, dar cum incepe unul sa vorbeasca, celalalt: „Da, de ce asa?” „Pai, de aia, ca uite.” Si-i gata cearta. „Mi-a sarit tandara. M-ai calcat pe batatura.  Asta n-o pot suferi. Eu trebuie sa-ti arat cine-s eu. Eu nu ma las calcat in picioare.”  Justificari, ca sa fiu manios.Si sa spun de la obraz. Si dupa ce am facut-o imi pare atata de rau. Imi pare atata de rau. De ce am facut-o? L-am suparat; am suparat-o. Si i-am dat prilej si ei sa ma supere, sa ma jigneasca. Oare, de ce am facut-o?

Cum sa scapam de pacostea asta, numita manie? Pentru ca totul e asta. Suntem maniosi. „Da, frate, eu asa-s din fire. Eu sunt iute din fire.Din care fire?” „Pai, din firea care am invatat-o de la parinti.  Ca de la ei am invatat sa ma cert. De la ei a intrat in mine.” Asa e. Natura ta e de om nervos. Natura ta e de om manios. Dar natura asta SE POATE SCHIMBA. Si omul asta, manios si nervos, poate sa devina dupa chipul lui Dumnezeu, bun, milos, iertator, exact ca Dumnezeu. Sa nu mai fim cum eram cand eram pagani. Ci sa fim ca Dumnezeu. Buni, blanzi, milosi, iertatori… (Din primele 4:35 minute din video nr. 2 – mai sunt aprox 30 de minute din mesaj).

PARTEA II-a

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari