NEWS BRASOV – Maria Grecea se implică în salvarea copiilor braşoveanului Florin Barbu..

Florin Barbu cu Deputat Maria Grecea

Îmi exprim dezacordul total față de decizia autorităților britanice și sunt profund îngrijorată de situația celor doi copii ai familiei Barbu, în special datorită mediului în care au fost plasați. Măsurile luate de autoritățile din Anglia sunt de neconceput într-o societate cu principii sănătoase. Mă întreb cum a fost posibil ca acei copii, care au cetățenia română, să fie instituționalizați, iar ulterior oferiți spre adopție, de autoritățile altui stat.

Mai mult decât atât, consider că plasarea lor într-un cuplu de homosexuali, fapt de neconceput pentru sistemul românesc de drept, arată disprețul britanicilor pentru români, fapt ce îmi întărește convingerea că ne confruntăm cu un nou caz similar celui prin care a trecut familia Bodnariu din Norvegia.

În ultima perioadă am constatat că numărul copiilor separați de familie, în țări precum Anglia, Norvegia, Finlanda, sau Suedia a crescut îngrijorător. În acest sens, voi înainta o propunere către Ministerul Afacerilor Externe, prin care voi solicita să fie trimis câte un atașat pe lângă misiunile diplomatice din acele state, care să acorde sprijin românilor care se confruntă cu astfel de probleme.

În încheiere, doresc sa reamintesc faptul că în cadrul reuniunii Adunării Parlamentare de la Consiliul Europei de săptămâna trecută, care a avut loc la Strasbourg………..

Cititi mai mult aici – http://newsbv.ro/2016/06/29/maria-grecea-se-implica-in-salvarea-copiilor-brasoveanului-florin-barbu-de-adoptia-cuplului-homosexual/

Reclame

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari