TOT MAI MULȚI OAMENI, PLÂNGÂND… de George Alexander

TOT MAI MULȚI OAMENI, PLÂNGÂND…
de George Alexander

Am văzut mulți oameni plângând, implorându-l pe Dumnezeu să le curme durerea…

Zilnic trecem, poate, pe lângă ei.
Ne justificăm adesea, noi, când ridicăm din umeri şi mergem mai departe, aşteptând de fiecare dată mereu, ca alții să aibă inimă – în locul nostru!- şi să-i vadă… Să-i ajute cumva, să le dea măcar speranță cât să nu moară, sărmanii!, în fața noastră…

Dramele prin care trec compatrioții noştri, sunt de necrezut. Dar nici nu ştiu ce poate fi mai condamnabil, atrocitățile instanțelor străine împotriva familiilor româneşti sau plictisul nostru, indiferența care ucide…

George Alexander Lansarea cartii RM VALCEA

Dl George Alexander la o alta lansare de cart in RM VALCEA

… Acum câteva luni, un reputat om de cultură a vrut să organizeze o lansare de carte în Moldova… Cartea mea, “Copiii noştri în închisorile lor. Furați de Barnevernet”, – carte, donată, practic luptei pentru susținerea familiilor româneşti, cărora le-au fost luați copiii!- urmând să fie prezentată într-o librărie Cărtureşti… Răspunsul primit, însă, din partea managerului librăriei, i-a lăsat pe toți perplecşi. Individul acela obscur (sau şefii săi!) a avut neobrăzarea, lipsa elementară de bun-simț să spună că nu se poate face nicio prezentare în librăriile Cărtureşti deoarece subiectul – adică, preluarea/furtul copiilor români de către instanțele străine- este, citez, “CONTROVERSAT”!
Între timp, familiile Bodnariu şi Nan şi-au primit copiii pentru că însăşi instanțele norvegiene au decis acest lucru. Lipsa de omenie a “Cărtureştilor”, însă, este de reținut! Cei care îşi vând sufletul pentru grămezi de arginți, nu prea sunt oameni…

… Aş vrea să vă spun că, de la un timp încoace, nu îmi mai place nici radio Zu. Am crezut că Buzdugan şi Morar, cei hazoşi, îi pot ține, uneori, de mână, pe oameni… M-am înşelat!
Nu le cerusem bani pentru lupta noastră. Le dăruisem numai cartea mea, rugându-i să amintească, măcar, uneori!, şi de dramele prin care trec atâția români, din diaspora sau de acasă… Nu au avut, din păcate, timp să spună nici măcar un singur cuvânt!… Glumeți teribili, care-şi duc traiul din clovnerii, sunt pe toate drumurile. Oameni adevărați, din păcate, mai puțini!…

… Să mai amintesc câte ceva şi de ipocrizia unora de la televiziuni! Simona Gherghe avea de gând să profite, în modul cel mai josnic, de suferința unei mame, Mara Fortu, căreia statul i-a luat copiii, dându-i homosexualilor!… Rating, scandal şi minciună!, e ceea ce înseamnă Totul pentru ei. A ajuta un Om, însă, la “Acces direct”, este de neconceput! Câtă falsitate şi câtă depravare, oameni!

… Văd, de la un timp încoace, şi texte care circulă pe facebook, poezii “drăgălaşe”, care ar trebui să ne stoarcă de lacrimi… Sunt trimise de Teo Trandafir, povățuind credulii, să creadă în continuare în idolii de mucava… Bălăceala aceasta, în agheasmă, îmi displace, însă, Teo! Nu ai dorit să mişti un deget pentru ceilalți! Nu ți-a păsat de oameni şi nici nu-ți pasă!
Nu îți mai bate joc de ei, atunci, nu mai vorbi de lucruri sfinte!

Aceştia sunt doar unii dintre cei care ne-au întors spatele. Noi nu putem face, însă, la fel ca ei! Atâta timp cât am ales să fim şi să rămânem Oameni!

. Astăzi a fost ziua lui Mihai Smicală, copilul român, încarcerat de finlandezi! Nu a protestat niciun politician român în semn de solidaritate cu el. Au persistat toți în laşitatea lor…

Astăzi a fost şi ziua în care Dina Rodica Stelică, într-un simulacru de proces cu Barnevernet, probabil, şi-a pierdut copilul!… Egalitatea de şanse în fața Legii, a fost deplină: Barnevernet a avut 6 (şase) martori care au sporăvoit câte o oră, Stelică nu a primit aprobare să aibă decât 1 (un) martor şi acela să vorbească numai 15 minute!
M-am întânit cu acest tată acum două zile şi vă asigur că nu a omorât pe nimeni! Nimic din ceea ce Barnevernet susține, nu prea e adevărat.
Adevărat este numai un singur lucru… Încălcându-i-se, grav, drepturile, i se fură numai copilul…

Statul român, diplomații noştri de geniu, se scuză mereu că nu se pot amesteca în treburile altor țări…
Oameni de televiziune sau din mass-media ne dezamăgesc.

Ce este de făcut, atunci?!
Vom vedea tot mai mulți oameni, plângând… Vom avea, oare, puterea să-i scoatem din mintea noastră, din sufletul nostru, trecând peste ei?!…

Aduceți-vă aminte de ei!

George Alexander

TE ROG, NU TE SINUCIDE, MIHAI! de George Alexander

camelia-smicala

E o zi importanta azi, va rugam din inima, ascultati acest video, cititi articolul si puneti-va pe genunchi si rugati-va pentru dr. Camelia Smicala si copilasii ei. Dumnezeu sa-i dea putere lui Mihai si Dumnezeu sa rupa lanturile Finlandei si sa-i smulga si sa-i dea copiii mamei lor. Astazi se va decide daca vor fi repatriati sau nu in Romania- Citeste aici-

 SPERANTA la REPATRIERE in Romania pentru COPIII dr. Camelia Smicala!

Si daca vreti sa stiti cum a fost torturat Mihai, cititi si acest articol –

Cazul Smicala: Casele de copii au camere de arest la fel ca intr-o inchisoare. Aici este plasat Mihai cand se revolta si vrea acasa

 

Patru şi ceva milioane de români s-au obişnuit să li se-ntoarcă spatele prin ambasadele patriei! Să fie umiliți!

Sunt accidente grave de muncă, sunt copii furați ca şi tine…, dar lor (Slugilor) nu le pasă!…

TE ROG, NU TE SINUCIDE, MIHAI!
de George Alexander

Mihai Smicala

Mihai Smicala

Tot ce ai făcut mai-nainte poate fi iertat, Sufletul meu!… Nu sugerez că nu te-am văzut plângând câteodată. Şi, odată ce te-am văzut, n-am cum să mai uit niciodată…

Te-am văzut şi te-am auzit plângând după mama ta! Vrei să-ți iei viața acum! Şi nu ai decât 11 (unsprezece) ani! Vina ta – pentru care trebuie să fii iertat, Sufletul meu!, este că îți iubeşti Mama, Surorile, Familia ta, iar ei, politicienii luminați ai țării, cei care mint prin ziare, îți întorc spatele!

Aş vrea să pot face ce faci tu acum. Să nu percep lumea cu mintea, ci cu inima… Numai că inima mea s-a spart acum, a explodat! Este distrusă pentru totdeauna!

De ce să-ți iei zilele, Mihai Smicală, la numai 11 (unsprezece ani)?! Aş vrea să-ți spun că, până acum, nişte oameni simpli, nişte anonimi au încercat să o salveze pe Mama ta de la sinucidere… Dar, nu pot! Nu pot să-ți spun nici că politicienii i-au întors spatele! După ce s-au fotografiat cu oamenii – pentru că suntem în campanie electorală!- nu vor să mai ştie de ei! Nimeni nu mai răspunde la vreun telefon!… Mama ta este sfâşiată complet! Este distrusă, Mihai!

Dar, aş vrea să-ți mai spun un lucru, Mihai! Într-o zi, aş vrea să am puterea de a iubi întreaga lume… Dar, până atunci, nu vreau să mai văd pe cineva murind… Te rog, de aceea, nu te sinucide!

Astfel sunt vremurile… Patru milioane şi ceva de români au luat calea străinătății, izgoniți din propria Țară de sărăcie şi de corupție!
Patru şi ceva milioane de români s-au obişnuit să li se-ntoarcă spatele prin ambasadele patriei! Să fie umiliți!
Sunt accidente grave de muncă, sunt copii furați ca şi tine…, dar lor (Slugilor) nu le pasă!

Iată ce s-a-ntâmplat numai în ultimele 3 (trei) zile, Mihai, ca să înțelegi, poate, mai bine!… Să înțelegi de ce suntem torturați. De ce sunt atâtea destine frânte. De ce animalele acestea de pradă, din politica românească, trebuie să dispară odată pentru totdeauna!
1. Am reuşit să o menținem în viață pe Mama ta. Încă nu s-a sinucis, dar nimic nu este sigur.
(Ruşine tuturor lichelelor politice care i-au întors spatele!).
2. Încă un cuplu de homosexuali din Norvegia a intrat în posesia unei fetițe, un copil român!… Acum două zile, o Mamă (Eliza Kolcza), care a apelat la noi după ani de zile de anonimat, de frică şi de teroare! şi-a pierdut copilul, într-o mascaradă de proces! Instanța a decis să-i dea copilul, încălcându-se toate legile şi toate convențiile, unui cuplu de homosexuali!
3. Mara Fortu se zbate între viață şi moarte! Instanța din România a dat decizie definitivă de înapoiere a copiilor către un tată homosexual! Toate uşile din România i-au fost închise!
4. Familia Lazăr din Anglia aşteaptă cu frica în sân ca Protecția Copilului din această țară să intre în România şi să le ia copiii! Tribunalul englez a dat o sentință abracadabrantă, iar “ai noştri”, în laşitatea lor, o vor executa!
5. Andreea Sutton-Brădeanu şi soțul ei au fost convocați la Ambasada României din Londra… Au venit de la depărtare… Nu au bani… Sunt disperați din cauza celor 3 (trei) copii FURAȚI de Protecția Copilului din Anglia!… Ambasadorul Mihalache, somnorosul!, şi-a învârtit numai țigara, taciturn… I-a ignorant sau i-a sfidat ca pe orice român peste care a tras doar pământul, îngropându-l de viu!

Dumnezeule!, în ce țară am ajuns să trăim?! Până când o să tot înghițim umilințele, Mihai?!

Nu ştiu ce cred alții… Dar eu n-o să te las să mori!

N-o să vă las să muriți, fraților! Nu mă lasă Dumnezeu!

Sper ca şi ceilalți să mă susțină! Să vă salvăm pe toți, Mihai!…

George Alexander

Citeste si –

Puteti comunica si sprijini Dr. Camelia Smicala aici – Suport pentru Dr. Camelia Smicala si copiii ei

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone